Benicio Del Toro si Joaquin Phoenix in acelasi film, asta va fi o experienta foarte frumoasa.
Mult prea minunatul Paul Thomas Anderson (Punch-Drunk Love, Magnolia, Boogie Nights,The Master) lanseaza – in america pentru moment – pe 12 decembrie un nou film inspirat de un roman al lui Thomas Pynchon.
Singurul lui defect, la prima vedere, e ca are 2 ore si jumatate. Prea mult pentru mintile noastre aglomerate, dar… om vedea.
La noi ajunge pe 20 februarie.
Angelina Jolie e zilele astea pe copertele a doua reviste foarte importante, Vanity fair (editia de decembrie) si Variety.
Justificarea celor de la Vanity fair este ca au desemnat-o femeia anului, iar a celor de la Variety este ca a anuntat ca renunta la actorie ca sa faca regie.
De fapt, cu toate astea adevarate sau nu, Angelina are premiera unui nou film regizat de ea: “Unbroken”, cu scenariu scris de Joel si Ethan Coen 🙂
fotografiile in ambele cazuri sunt minunate
in Vanity Fair semnate de Mario Testino
si din Variety semnate de Art Streiber
aici puteti citi integral coverstory-ul din Vanity fair centrat desigur pe filmul Unbroken despre care se spune ca are sanse la Oscaruri (desigur tot parte din promovare, din a-l aseza corect pe drumul lui inca de la inceput)
astazi, joi 20 nov cinema studio
de la ora 17.00
de la ora 20
miine , vineri 21 nov cinema studio
de la ora 17.00
de la ora 20.00
duminica, 23 nov ora 17
sunt mult mai multe filme in festival, puteti vedea programul aici, aceasta este doar selectia mea de povesti care merita sa fie vazute.
din 26 decembrie pe ecrane, versiunea cinematografia a unui faimos musical de pe Broadway. un film perfect pentru Craciun
ieri Martin Scorsese a implinit 72 de ani. Ce cadou ii face unui om care are tot ce ii trebuie si traieste intr-o lume cu alte valori decit cele materiale?
intotdeauna reteta e foarte simpla: ii faci cadou ceva care sa fie unic, nepretuit si care sa se refere la amintirile voastre impreuna.
artistul Samuel Ferri i-a trimis citeva desene in care a reinterpretat temele din cele mai cunoscute filme ale lui Scorsese.
Samuel Ferry e un artist care lucreaza pentru publicatii mari americane si care se distreaza adaugindu-si in biografie elemente furate de la alti mari artisti, asa ca lumea nu stie foarte multe lucruri despre el. O parte din lucrarile lui pot fi vazute aici
stiu ca alegerile sunt focusul acestui week end si sper sa mergeti la vot, indiferent de optiunea voastra politica, dar in we acesta se mai intimpla si alte lucruri.
unele centrate foarte mult pe copii: spectacole de teatru in Festivalul teatrului de animatie de la Tandarica, sau filme pentru copii la Kinodiseea – festivalul filmului pentru copii.
recomandarile mele foarte speciale (care au tinta si adultii nu doar copiii) sunt:
Finn – pe 14 nov la cinema studio, povestea unui baietel care , in timp ce asculta cintecul la vioara al unui batrin intilnit intmplator, isi vede cu ochii mintii mama moarta. si decide sa se faca violonist pentru ca tocmai a experiementat pe pielea lui magia muzicii.
filmul incepe la ora 19, la cinema studio si va fi urmat de Q&A cu egizorului Franz Weisz si a actorul Mels van der Hoeven, dar mai poate fi vazut si simbata dimineata la ora 11, la cinemateca eforie, unde itrarea e libera. si vin din nou si regizorul si actorul.
Loulou, incredibilul secret – simbata de la ora 19 la cinemateca Eforie – o poveste despre incercarile vietii pentru prietenii care par imposibile. prietenia dintre un lup si un iepure
Jack si mecanica inimii – cinema studio, ora 19, duminica o animatie pentru adulti mai degraba, o poveste despre timiditate, despre povestile pe care si le spun oamenii ca sa traiasca mai usor, despre iubire si despre ce pierzi cind nu stii cum sa spui ce vrei.
***
La festivalul teatrulu de animatie, unde nu sunt doar spectacole cu papusi si papusari pentru copii, va recomand din inima
Unde nu-i cap, vai de picioare (sâmbătă 15 noiembrie) este unul dintre cele 4 proiecte independente invitate în festival. Ada Lupu, câştigătoarea Marelui Premiu al Galei Tanarului Actor Hop 2014, recurge la un teatru de animaţie în forme neconvenţionale care-i permite să inoveze constant. În această piesă, Ada Lupu îşi caută personajul chiar pe scenă, actriţa descoperind, odată cu publicul, forme diverse de expresie ale teatrului de animaţie, mânuindu-se pe sine. Transformările se desfăşoară gradat, începând cu metamorfozarea elementelor de costum (prin tehnici cunoscute ale teatrului de obiecte) şi continuând cu animarea propriului corp, de la însufleţirea unei palme până la cea a picioarelor (prin tehici teatro dell piedi, folosite cu precădere de artişti italieni precum Laura Kiebel sau Veronika Gonzales).
si dincolo de week end, miercuri 19 noiembrie – ALLEGRO MA NON TROPPO, Zero en Conducta, Barcelona // ora 18.00, La Tandarica (Sala Lahovari) – un spectacol teatru dans, pe ritmuri de tango, f senzual si ironic
Cia. Zero en Conducta, Allegro ma non troppo. Trailer from Mellow Submarine on Vimeo.
am vazut aseara o versiune de lucru a filmului “De ce eu?” (regie si scenariu Tudor Giurgiu), inspirat de moartea procurorului Cristian Panait.
nu pot sa vorbesc despre film stilistic sau ca structura, nu pentru ca e in faza de lucru si probabil va mai suferi transformari, ci pentru ca – asa cum cred ca i s-a intimplat majoritatii spectatorilor – am fost marcata de informatiile din film , in contextul acestor zile.
peste citeva luni (in primavara, la premiera) noi romanii o sa ne putem uita la filmul asta ca la o poveste despre descuamarea sufletului in lupta cu un sistem in care cei care fac legea de fapt o incalca. adica o sa-i putem vedea puterea de metafora si o sa intelegem de ce e o poveste care poate fi vazuta in orice colt din lume.
dar zilele astea, cind disperarea ca sistemul acela se poate intoarce e foarte mare, tot ce vede spectatorul sunt detaliile politice ale povestii, coruptia si increngaturile intre serviciile secrete si virfurile politicului, detalii care – desi au aparut in presa in ultimii ani – nu am avut poate atentia, sau poate intelegerea sa le percepem in toate nuantele.
eu, de exemplu, habar nu aveam ca in 2002 Adrian Nastase, premier pe atunci, a anuntat la televizor ca procurorul Alexandru Lele (care-l arestase pe fiul unuia dintre prietenii lui Nastase) este anchetat pentru sustragere de documente si luare de mita, desi procurorul care ancheta cazul (Cristian Panait) nu decisese asa ceva. Si nici nu stiam ca l-au obligat, santajat pe Panait sa semneze decizia prin care il declarau vinovat pe Alexandru Lele.
Panait s-a sinucis pentru ca n-a rezistat presiunilor si nici n-a vrut sa semneze, iar Lele a fost declarat nevinovat citiva ani mai tirziu si statul roman i-a platit daune.
am citit toata noaptea interviuri ale procurorului Alexandru Lele care mi s-a parut a putea fi, dincolo de film care e un act artistic pina la capat, o sursa corecta pentru a afla despre increngaturile coruptiei si mizeriei. unul dintre interviurile care explica foarte mult din ce presiuni si influenta nefasta au avut Adrian Nastase, serviciile secrete si procurorii il puteti gasi aici
filmul arata foarte frumos disperarea si deznadejdea unui om care intelege ca sistemul l-a doborit. Panait a fost dat afara (trimis in concediu pentru trei saptamini), a fost supus la presiuni incredibile si a stiut ca viata lui ca procuror, desi era corect si respecta legea, se incheia cu acest caz.
*
aseara la vizionare era in sala Alexandru Lele cu fiicele domniei sale. dincolo de frumusetea momentului (fiicele isi vad reabilitat tatal intr-un film, stiind ca si spectatorii il simpatizeaza acum), domnul Lele a spus citeva lucruri care m-au facut sa plec acasa purtind pietroaie pe umeri.
dosarul care ancheta moartea suspecta a procurorului Panait avea 4 volume in circuit intern (ii facusera o evaluare psihologca post mortemn declarindu-l nebun) si un volum cosmetizat care era de aratat organizatiilor internationale care voiau detalii despre caz.
*
imi pare rau ca filmul nu poate fi vazut la scara larga zilele astea; dincolo de socul informatiilor (pentru cineva care n-a urmarit cazul si care abia acum intelege increngatura coruptiei de la premier in jos in toata justitia, dar o intelege prin fapte nu prin insiruiri de cuvinte care apar mereu in articole de presa incit am devenit imuni), filmul “De ce eu?” ar putea fi o poveste simbol despre a te lupta cu sistemul corupt, dictatorial, arogant, mafiot.
si in contextul zilelor astea, intrebarea din titlu (care e si o replica in film) – “De ce eu?” – are mai multe semnificatii pentru ca fiecare dintre noi e un “eu” care se poate lupta cu sistemul.
si daca ati fi vazut aseara, dupa proiectie, emotia celor doi actori din rolurile principale, cei care ii interpretau pe doi tineri procurori prieteni si colegi de birou, Emilian Oprea si Liviu Pintileasa, carora le tremura lacrima in git si care proiectau pe propriile persoane intelegerea/trairea acestui film, ati fi simtit mai bine ca fiecare e un “eu”.
cum in week end-ul asta am triat cd-urile, dvd-urile, revistele pe care le -am adunat intre 2000-2009 si care se aflau intr-un depozit, am gasit multe filme despre care astazi nu se mai vorbeste nimic.
nu apar in cronicile din reviste, nici in multiplex-uri, dar sunt filme care arata o alta fata a cinematografiei si pe care vi le recomand cu multa incredere.
iata-le intr-o ordine intimplatoare
Me and You and Everyone We Know in regia minunatei Miranda July
Barfuss in regia Til Schweiger
(din pacate nu gasesc niciun trailer cu subtitrare. e povestea unui jurnalist cu mult ego si plin de increderea pe care i-o da charisma sa si care face puscarie si ca sa iasa mai repede trebuie sa munceasca intr-un centru unde sunt lasati peste zi oamenii bolnavi)
Thou shalt not commit adultery (din Decalogul lui Kieslowski, episodul 6)
youtube are filmul integral:)
Stesi (something like happines), regia Bohdan Sláma
e o poveste despre a gasi bucurie in mijlocul lucrurilor care vorbesc despre mizerie si deznadajde
Father & Son – Alexander Sokurov
(pur si simplu o capodopera, ca si celalalt film din serie Mother & son)
Russian Ark – Alexander Sokurov
(un film tras dintr-un singur cadru… cu participarea a 2000 de actori sia trei orchestre care au cintat live)
Eros – Michelangelo Antonioni, Steven Soderbergh, Kar Wai Wong
(trei scurt metraje asezate intr-o singura poveste plina de erotism)
o poveste despre alegerile unui prezent care nu mai e bun in viitor.
cu Natalie Portman, Jake Gyllenhaal si Toby Mcquire , regizata de Jim Sheridan, dupa un film danez facut de Susanne Bier.
*
Susanne Bier e doamna care a facut recent Serena unde Ana Ularu e colega cu Jennifer Lawrence si Bradley Cooper, si-a cistigat un Oscar pentru cel mai bun film strain cu In a better world in 2010.
*
si pentru ca Jim Sheridan apare rar in orice text in ultima vreme (cindva cu In the name of the father sau cu My left Food era coperte de reviste), e bine sa cautati In America, unul dintre cele mai frumoase, mai rafinate si mai sensibile filme despre adaptare dupa un dezastru pe care le-am vazut vreodata. l-a regizat domnul Sheridan in 2002.
are toate datele sa loveasca un public generos pe doua categorii mari de virsta. e scris de domnul care a scris si The notebook, deci are si pedegree.
in romania vine pe 21 noiembrie.
sa va luati batiste cu voi
Academia Americana de Film a anuntat in aceasta dimineata cine va fi prezentatorul Oscarurilor din 2015 Neil Patrick Harris ,care pe linga actorie stie si ceva magie, e si cintaret, dar si producator.
Insa odata cu numele cistigatorului a aparut si lista celor care au refuzat sa mai participe: Ellen Degeneres, James Franco, Anne Hathaway, David Letterman, Seth MacFarlane, Chevy Chase, Chris Rock,Julia Louis-Dreyfus.
E foarte surprinzator prentru toata lumea ca nu i-a fost propus lui Jimmy Kimmel care are clar toate datele necesare sa capteze o audienta internationala.
in cover Neil Patrick Harris.
iata-l pe Kimmel intervievindu-l aseara pe Keanu Reeves:)
Aseara, Renée Zellweger (45 de ani) – domnisoara Bridget Jones – a fost la o ceremonie a revistei Elle si n-a mai recunoscut-o nimeni.
reporterii si fotografii aflat la fata locului au crezut ca e Cameron Diaz, nicidecum Renée Zellweger .
toata lumea vuieste acum in jurul operatiilor estetice ale actritei.
sa ne uitam mai intii la poze, apoi la context:)
Renee ieri.
in urma cu un an, in noiembrie 2013, dupa o lunga disparitie – ca si acum de altfel- Renée Zellweger aparuse la un eveniment caritabil de nerecunoscut.
*
si-acum putin context; de-a lungul timpului simpatica actrita a trecut de la anorexie (tratata medical) la ingrasare fortata pentru rolurile cu Bridget Jones, n-a fost cea mai fericita in mariaj (a anulat casatoria dupa 6 luni) si despre perioadele in care a stat in centre medicale pentru a-si rezolva problemele cu dependenta ( a inlocuit lipsa mincarii cu alcoolul, apoi anti depresive).
Renée Zellweger e , din pacate, un exemplu trist despre cum unele persoane nu pot face fata presiunii incredibile la care sunt supusi cei care traiesc la Hollywood. Are 45 de ani, o fetita, un Oscar (care pare ca e uitat si de producatori , dar si de ea) si stie ca a facut cariera cu chipul ei dragalas. Asa ca acum incearca sa-l recupereze. In cel mai trist mod.
Tom Hanks are 56 de ani, premii in cinematografie cit pentru 5 actori mari ai lumii si filme in portofoliu cam cite o sa faca toata generatia de tineri actori romani absolventi in ultimii trei ani.
E unul dintre cei mai influenti actori si producatori de la Hollywood si recunoasterea asta a venit treptat, cu multa munca si cu o echipa mare in spate.
ieri cind The New Yorker a publicat prima proza scurta a lui Tom Hanks, am zimbit larg.
Hanks imbatrineste, vrea o cariera mai lejera – probabil in 3-5 ani va face productie de filme si va juca in mai putine filme decit anul asta de exemplu cind are 2 filme in post productie (Ithaca si A Hologram for the King), unul la care filmeaza acum si unul care e anuntat ca va intra in lucru pina la sfirsitul anului.
Aparitia nuvelei asteia in The New Yorker (unul dintre cele mai prestigioase locuri unde ar fi putut debuta ca scriitor) e semnalul lui ca incepe sa construiasca in alta directie. Da, o sa fie scriitor, pentru ca numele lui vinde si pentru ca si scrie dragutz.
Dar e frumos cum construieste pentru viitor nu pentru acum, cum pune acum seminte pentru ceva ce va inflori in 2-3 ani sau chiar mai mult. si vorbim de o persoana cu una dintre cele mai mari notorietati din lume. care insa stie ca business-ul corect se construieste in timp si nu vrea sa fie scriitor peste noapte. sa fie (re)cunoscut drept scriitor peste noapte.
Aici puteti citi nuvela lui Hanks
Probabil ca business-urile lui viitoare vor fi si in aplicatii pentru online, sau va scoate carti care sunt multimedia, pentru ca in urma cu citeva luni a lansat o aplicatie care facea ca tastele calculatorului sa sune ca o masina veche de scris.
Cum nu toti putem ajunge la festivalul filmului documentar de la Sibiu, Astra FILM, organizatorii au avut minunata idee de a posta online 4 dintre documentarele premiate in cadrul festivalului in editiile trecute.
ele pot fi vizionate online doar pina pe 12 octombrie. le aveti mai jos, le puteti viziona direct aici. recomandarea mea speciala e pentru Noosfera, dar toate patru filmele spun povesti cum nu vedeti nici in presa scrisa, nici la tv.
Off the Beaten Track (regia: Dieter Auner) este o invitație emoționantă de a medita la importanța identității și a păstrării tradițiilor românești, de a merge către viitor, dar fără a te rupe de rădăcini. Filmul a fost laureat cu Premiul Special pentru Documentar Românesc la Astra Film Festival 2011
Noosfera (regia: Artchil Khetagouri și Ileana Stănculescu): Este posibilă dragostea adevărată sau este doar un anacronism? Teoria unui excentric profesor de sociologie care afirmă că dragostea adevărată este posibilă este, aparent, contrazisă de eșecul căsniciei sale. Filmul a primit Premiul Realități Românești la Astra Film Festival 2012.
Blestemul ariciului (regia: Dumitru Budrala) surprinde realitatea crudă, peregrinarea romilor pe timp de iarnă, dintr-un sat în altul, în lupta pentru supravieţuire. Filmul a fost selecționat în festivaluri de profil din Europa, America de Nord și de Sud, Asia și Africa.
Păcătoasa Teodora (regia: Anca Hirțe) trebuie privit ca o poveste de dragoste, mai degrabă decât ca un documentar clasic. Așa a sugerat însăși regizoarea la proiecția în premieră absolută a filmului la Astra Film Festival 2011, unde a primit Premiul pentru cel mai bun documentar.
asteptam cu nerabdare primele cronici ale filmului “Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)” al domnului Alejandro Gozales Inarritu care a avut premiera acum 2 zile la festivalul de film de la Venetia.
filmul este povestea unui actor care a jucat cindva roluri de super eroi si care incearac sa revina pe Broadway cu un spectacol dupa textul lui Raymond Carver “Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire”.
primele cronici spun ca e un fel de “Synecdoche, NY” filmul lui Kaufman si ca schimbarea de stil e uluitoare, ca nu te-ai astepta ca domnul care a facut 21 Grams, Amores Peros, Biutiful sau Babel sa poata merge intr-o asemenea directie cinematografica.
*
cum stiu textul care e piesa cheie in scenariu (textul lui Carver) si stiu si Synecdoche NY si puterea pe care o aveau vorbele personajului principal (in filmul din film, realizat in timp real), vorbe pe care le rostea pentru ca i le sufla un scenarist in casca, cred ca noul film al lui Inarritu o sa fie o bucurie nu doar la nivel vizual ci si ca impact emotional al replicilor personajelor. imi si imaginez cum se vor suprapune replici din textul lui Carver pe sentimentul de ratare al actorului care a fost cindva super erou si pe nevoia lui de a fi iubit.
bonus track: se reintoarce prea minunatul Edward Norton la cinema, rolul principal e insa al lui Michael Keaton.
un pic din noua abordare cinematografica a lui Inarritu in trailerul filmului (pe mine m-a dus cu gindul la Into the Void al lui Gaspar Noe)
Variety a publicat un interviu cu Keaton si Inarritu, iata un fragment care arata nebunia si perfectionismul regizorului.
Still, once they were on “Birdman’s” New York set — the movie was largely shot inside Broadway’s St. James Theatre — Keaton and the rest of the cast had to adapt to Inarritu’s rigorous shooting style, which required them to perform up to 15 pages of dialogue at a time while hitting precisely choreographed marks. “It was as if he was maybe a little rusty at first,” Inarritu says. “But the rusty knife is more dangerous than a new one. Once he got it, he really fucking went for it. It was unbelievable. I think he’s the most amazing actor I have worked with.”
Keaton is duly impressed with Inarritu. “The thing about Alejandro is he’s got guts; huge, big, big balls; intelligence; unrivaled passion; and he’s enormously creative,” says Keaton, who also praises his director for not basing his casting decisions on recent box office track record. “He gave me a tremendous opportunity to do the very type of thing that is really what I got into this profession for in the first place,” Keaton adds. “You don’t often get a chance to work with someone who has all those qualities. And he’s nuts! He’s totally fucking nuts! But he’s my kind of nut.”
intregul articol aici
in W magazine de septembrie, e un pictorial genial cu actrite cu care Martin Scorsese a lucrat: Jodie Foster, Juliette Lewis, Winona Ryder, Sharon Stone si Jessica Lange. fotografiile sunt realizate de Steven Klein
Jessica Lange
Sharon Stone
Winona Ryder
Jodie Foster
in indiewire, e o lista cu 39 de filme despre care Scorsese zice ca tre sa le vezi intr-o viata
1. Nosferatu (1922) – F.W. Murnau
2. Metropolis (1927)- Fritz Lang
3. Dr. Mabuse, The Gambler (1922) – Fritz Lang
4. Napoleon (1927) – Abel Gance
5. Grand Illusion (1937)– Jean Renoir
6. Rules Of The Game (1939) – Jean Renoir
7. Children Of Paradise (1945) – Marcel Carné
8. Rome, Open City (1945) – Roberto Rossellini
9. Paisà (Paisan) (1946) – Roberto Rossellini
10. La Terra Trema (1948) – Luchino Visconti
11. The Bicycle Thief (1948) – Vittorio De Sica
12. Umberto D. (1952) – Vittorio De Sica
13. Beauty & The Beast (1946) – Jean Cocteau
14. Tokyo Story (1953) – Yasujirō Ozu
15. Ikiru (1952) – Akira Kurosawa
16. Seven Samurai (1954) – Akira Kurosawa
17. Ugetsu (1953) – Kenji Mizoguchi
18. Sansho The Bailiff (1954) – Kenji Mizoguchi
19. High and Low (1963) – Akira Kurosawa
20. Big Deal On Madonna Street (1958) – Mario Monicelli
21. Rocco and His Brothers (1960) – Luchino Visconti
22. The 400 Blows (1959) – François Truffaut
23. Shoot the Piano Player (1960) – François Truffaut
24. Breathless (1960) – Jean-Luc Godard
25. Band of Outsiders (1964) – Jean-Luc Godard
26. Il Sorpasso (1962) – Dino Risi
27. L’avventura (1960) – Michelangelo Antonioni
28. Blow Up (1966) – Michelangelo Antonioni
29. Before the Revolution (1964) – Bernardo Bertolucci
30. Le boucher (1970) – Claude Chabrol
31. Weekend – (1967) Jean-Luc Godard
32. Death by Hanging (1968) – Nagisa Ôshima
33. The Merchant of Four Seasons (1971) – Rainer Werner Fassbinder
34. Ali: Fear Eats The Soul (1974) – Rainer Werner Fassbinder
35. The Marriage of Maria Braun (1979) – Rainer Werner Fassbinder
36. Kings of the Road (1976) – Wim Wenders
37. The American Friend (1970) – Wim Wenders
38. The Enigma of Kaspar Hauser (1974) –Werner Herzog
39. Aguirre, the Wrath of God (1972) –Werner Herzog
cred ca e un om misto Martin Scorsese, ii putem accepta si aiurelea de Wolf Of Wall Street:)
e foarte greu sa vezi ca un om era atit de iubit si dragostea asta nu ajungea la el, sau nu-i era suficienta ca sa-i linisteasca demonii.
ilustratori din toata lumea si-au exprimat admiratia pentru Robn Williams, dupa aflarea vestii decesului sau, desenindu-l asa cum il vad ei.
un omagiu emotionat: cineva incearca sa exprime prin arta lui emotia pe care a primit-o de la un alt artist.
mai multe desene aici
kevin spacey este unul dintre cei mai speciali oameni din lume. nu pentru ca e actor, nu pentru ca e manager de teatru, nu pentru ca e vizionar.
kevin spacey este special pentru ca a inteles care e SCOPUL in meseria lui, care e scopul de fapt pentru oricare alta meserie.
(si) de asta il iubim pe Kevin Spacey
iata traducerea unui moment dintr-un interviu de la actors studio
*
Nu exista o rasplata din afara pentru meseria asta. Nu asta trebuie sa fie telul. Rasplata adevarata vine din interior. Ceea ce voi simtiti si ceea ce ati implinit voi pentru voi, cu propriile persoane. iesind din zona de confort.
Anii de inceput pot fi bogati in experiente sau nu, dar am vazut de-a lungul anilor atit de multi tineri care nu stiau ce vor. Stiau ca trebuie sa vrea, sa fie ambitiosi si sa aiba succes. dar asta nu e suficient. Asta e doar dorinta.
De fapt, in viata este despre actiune: sa stii ceea ce faci, sa intelegi de ce faci asta, sa-ti dedici fiecare respiratie a trupului tau ca sa acumulezi mijloacele cu care sa poti sa daruiesti…
Daca simtiti ca aveti ceva inauntru de daruit, ca aveti un talent, atunci exploatati-l si slefuiti-l. Nu e nimic mai important decit sa acumulati mijoacele ca sa puteti sa va expuneti talentul.
O sa cresteti alaturi de colegii vostri, o sa-i vedeti avind succes sau cum vor rata. Si o sa vedeti cum reusesc sa dealuiasca in ambele situatii, iar ei va pot fi profesori la fel ca oricare dintre profesorii vostri de la scoala. Important este sa fiti deschisi, sa vreti sa munciti cu voi ca si cum ati munci cu un personaj pentru o piesa si sa actionati ca atare.
Kevin Spacey.
Nightcrawler este un thriller in care domnul Jake Gyllenhaal se lupta pentru job-ul si viata lui.
daca treaba functioneaza dupa regulile cu Mattew Mcconaughey, Gyllenhaal ar putea ajunge pe lista pentru un Oscar. Asta pentru ca a slabit foarte foarte mult pentru acest rol.
filmul este povestea unui sofer de noapte in Los Angeles care e sursa pentru o televiziune locala in privinta accidentelor de noapte. cind prinde gustul notorietatii si al povestilor bune, soferul incepe sa se transforme ca sa cistige un rol principal
filmul intra in Octombrie pe ecrane , adica la timp ca sa ramina in mintea oamenilor din academia americana de film pina la nominalizari
dupa o nuvela a lui Stanislaw Lem, care era cu avocati, un regizor israelian s-a gindit sa faca un film care se joaca cumplit de manipulatoriu cu mintea spectatorilor si care vorbeste despre un viitor apropiat al hollywoodului. The congress.
o actrita primeste propunerea vietii ei sa-si vinda drepturile de imagine pentru un personaj digital si sa nu mai joace niciodata in filme. pe actrita pe ecran o cheama Robin Wright si e interpretata desigur de Robin Wright.
actrita isi vinde drepturile si 25 de ani mai tirziu cind ea e batrina, si n-o recunoaste nimeni pe strada pentru ca personajul ei a ramas tinar, apar problemele de constiinta. despre a nu transforma oamenii intr-un produs.
un film care e pe jumatate tema din Faust, pe alta jumatate Being John Malcovich si pe de-a intregul o ironie fina la tot ceea ce inseamna cultura hollywoodiana.
gaselnita pe care o face regizorul Ari Folman punind pe ecran varianta fictionalizata a actritei din rolul principal mi se pare darimatoare. spectatorii pleaca buimaciti si distanta dintre real si imaginar se reduce tot mai mult.
iata cum arata transformarile lui robin wright (a fost filmat inainte de House of Cards, a avut premiera la Cannes anul trecut, acum ajunge in america pe ecrane si rugati-va sa ajunga si la noi.)
Congress Trailer 1080p (Coming Soon) from Drafthouse Films on Vimeo.