Category : filme simpa

Mircea Diaconu, politica si teatru

“Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i…”

***

cineva mi-a zis astazi ca de cite ori l-a vazut pe domnul Mircea Diaconu la televizor, post alegerile europarlamentare, si-a adus aminte de “mina-ntinsa care nu spune o poveste…” si de atitudinea pe care domnul Diaconu a exersat-o in filmul lui Nae Caranfil, Filantropica.

mie, prezenta dumnealui din ultimele luni imi aduce aminte de montarea domnului Liviu Ciulei a piesei O scrisoare pierduta.

dl Diaconu era acolo Brinzovenescu.

*

citeodata, si sa vezi prea mult teatru, sau prea multe filme, nu e bine.

puteti vedea mai sus, 5 minute din acea montare.

844
nuri blige ceylanNuri Bilge Ceylan cistigator la Cannes, fost special guest star la Anonimul

Nuri Bilge Ceylan cistigator la Cannes, fost special guest star la Anonimul

pina acum trei ani habar nu aveam cine e Nuri Bilge Ceylan, un super regizor turc, foarte talentat si cu o perspectiva foarte originala asupra cinema-ului.

in 2011 Miruna Berescu l-a invitat la Festivalul International de Film Independent Anonimul si stiam ca facuse mult lobby ca sa-l convinga sa vina in tara noastra (in calitate oficiala, sa-i vada lumea filmele, pentru ca el altfel mai fusese la Dakino si se plimbase prin tara cu masina fiind foarte surprins de ritualurile noastre de inmormintare.)

pentru o zi am avut informatia ca s-ar putea sa ajung la Sfintul Gheorghe in acelasi timp cu el, iar asta insemna o plimbare cu barca impreuna si am intrat in panica: am pus mina si am citit tot ce am gasit despre el, gindindu-ma ca trebuie sa ma conversez cu omul, macar de politete, si stiam ca e o persoana retrasa si foarte discreta.

spre linistea mea, s-a schimbat modificarea, nu am mai ajuns simultan la Anonimul, dar lecturile din ziua respectiva m-au marcat foarte tare; am descoperit atunci un Ceylan foarte foarte emotional si cu radacini adinci si sensibile in familie.

mi-a placut filmul lui din festival si la masterclass-ul pe care l-a sustinut, m-am trezit sa-l intreb despre expozitia foto pe care i-a dedicat-o tatalui lui.

(tatal lui e in aceasta fotografie)

a ascultat intrebarea dupa care s-a pornit pe un raspuns lung, amplu, din care intelegeai ca nu are o relatie buna cu tatal lui, ca tata e o persoana foarte retrasa pe care a incercat sa o inteleaga si sa o pastreze memoriei prin proiectul fotografic la care facusem referire.

a raspuns mai bine de 5 min la o intrebare de 5 cuvinte.

foarte personal, foarte cu garda jos.

(despre singuratatea tatalul, despre interviul pe care i l-a luat mamei si cum ea plingea la raspunsuri, iar tatal ridea… puteti citi aici povestea din 2011)

de atunci, de la marturisirea aceea, il iubesc foarte tare pe Nuri Bilge Ceylan si ma bucur imens ca anul asta el e marele cistigator la Cannes.

aseara am aflat vestea ca a luat Palme D’Or chiar de la Miruna Berescu, care s-a bucurat ca si cum ar fi facut parte din echipa lui.

filmul cu care Nuri Bilge Ceylan este marele cistigator la Cannes se numeste Winter Sleep si este povestea unui actor, a sotiei sale cu care nu are o relatie foarte linistita si a surorii lui care tocmai a divortat.

sper din tot sufletul sa-i vedem filmul la Anonimul

811
cristina fluturCristina Flutur de la premiul de interpretare la Cannes in serialul vedeta al francezilor

Cristina Flutur de la premiul de interpretare la Cannes in serialul vedeta al francezilor

de ieri ruleaza la TF1 , mini seria Resistence, in care Cristina Flutur interpreteaza rolul rolul Cristinei Boico, o studenta de origine evreica,parte din gasca de tineri care au intiat Rezistenta Franceza in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

aseara filmul a fost urmarit de 5.182.000 de francezi , fiind lider de audienta la nivel national, asta in contextul in care anul acesta Franta aniverseaza 70 de ani de la aparitia Rezistentei Franceze. mini seria, inspirata de fapte reale, e regizata de Alain Goldman, un producator si actor foarte faimos in Franta.

peste 5 milioane de francezi s-au uitat asadar la Resistence aseara si au descoperit-o si pe romanca, noastra anul trecut cistigatoare a unui premiu de interpretare feminina la Festivalul de film de la Cannes, pentru rolul din Dupa dealuri.

m-am intilnit cu Cristina Flutur mai devreme, astazi, si imi spunea ca nu a avut cum sa se uite la primul episod dar ca va vedea munca ei si a colegilor pe dvd cind ii va fi trimis de catre studioul producator.

cind ne-am intilnit nu stiam ca fusese lider de audienta filmul ei pentru ca as fi vrut sa-i fac o bucurie si sa-i spun asta, mai ales ca-mi spunea ca la ora la care filmul incepea la TF1, ea avea emotii mari la Bucuresti.

*

Cristina Flutur, dupa ce a fost multi ani vedeta teatrului Radu Stanca din Sibiu a ales sa se mute la Bucuresti ca sa faca un pas in cariera, sa treaca la film. pentru cei care nu o cunosc, Cristina e un fel de kamikze: a dat la actorie cind nimeni din familia ei nu-i dadea vreo sansa, a muncit cu perseverenta si discretie in Teatrul Radu Stanca din Sibiu (acolo au remarcat-o Andrei Serban si Andriy Zholdak si i-au creat spatiul sa faca niste roluri minunate), iar acum in Bucuresti pregateste proiecte dar inca nu joaca in teatrele de aici.

Ea isi urmeaza visul cu aceeasi perseverenta si discretie si, imi povestea mai devreme, merge la TIFF unde va sta toata perioada festivalului.

sper din tot sufletul sa o intrebe jurnalistii si despre aceasta experienta internationala cind o vor vedea in festival.

 

 

768
filme promenada24 mai, carePEcare, filmele mele

24 mai, carePEcare, filmele mele

am ales filmele pentru duelul cu Cristi Manafu pe terasa Promenada.

pe 24 mai de la ora 21.00 vedem sau revedem un film cu una dintre cele mai elegante si mai rafinate femei din lume: Audrey Hepburn

luati-va perlele sau manusile lungi, sau veniti in jeans si cu cel mai larg tricou. pe terasa de la Promenada o sa avem un mic dejun ca la NY, la Tiffany’s, pentru ca intram din nou in lumea lui Holly Golightly cea care vrea o viata libera, dar sa fie iubita, cea care crede ca oamenii nu-si apartin unii altora si simte ca intr-o casatorie ar fi ca intr-o cusca.

(inca ma mai gindesc ce surpriza speciala sa va fac legat de acest film, dar… imaginati-va minunatia de terasa cu citeva zeci, daca nu sute de femei care se uita la Breakfast at Tiffany’s… o sa fie MAGIE!)

cel de-al doilea filme pe care l-am ales pentru 24 mai e Intouchables, un film pe care eu l-am considerant printre cele mai bune productii din 2012.

o sa ridem si o sa avem lacrimi in colturile ochilor. o sa intram in povestea prieteniei dintre doi oameni care nu-si propun sa fie prieteni la inceput, ba din contra, dar care descopera ca au multe lucruri in comun.

*
pe 24 mai la Promenada in competitia carePEcare e seara filmelor de dragoste si-am ales doua filme care vorbesc despre iubire altfel decit “si-au trait fericiti pina la adinci batrineti”, am ales doua filme care vorbesc despre iubire si independenta, despre a te regasi in celalalt ca sa poti sa ai aripi sa zbori frumos – fie ca esti cea mai frumoasa femeie din lume, sau un domn respectabil intr-un scaun cu rotile.

pe 24 mai, la Promenada, in seara filmelor de dragoste va fi vorba despre eleganta lucrurilor facute din inima si despre iubirea pe care o dai – cind te astepti mai putin, dar fara sa te astepti la ceva in schimb.

ne vedem la Promenada, simbata 24 mai, PE terasa de la ora 21.00, intrarea e libera.

cistigatorul competitiei dintre mine si Cristi Manafu este stabiliit ca urmare a numarului de spectatori care vin la proiectie, asa ca daca va plac filmele si idea unei seri despre iubire, pe o terasa deasupra Bucurestiului, alaturi de oameni pe care nu-i stii dar care iti pot deveni prieteni pentru ca au ceva in comun cu tine (aceleasi gusturi la filme), va rog dati mai departe vestea.

multumesc

partenerii media ai intrecerii noastre sunt RegieLiveFilme TariBlog de CinemaAnzhela MoviesEdge and Back.

P.S. Cristi a ales pentru seara lui  “Now you  see me” si “We’re the Miller’s”; le puteti vedea deci pe 23 mai tot de la ora 21.00

 

1589
blanchettin the mood for Cate Blanchett

in the mood for Cate Blanchett

astazi am vorbit mult despre Cate Blanchett cu cineva care a avut placerea si onoarea sa o cunoasca.
imi spunea ca e o femeie foarte practica si ca a fost foarte implicata in administrarea si managementul Teatrului National din Sydney (unde a fost director artistic pina in 2012) si ca ar merita genul de publicitate pe care o are Kevin Spacey cu teatrul Old Vic.

Spacey are insa avantajul ca are o companie de teatru, de fapt managementul ei inca un an, intr-un oras care e cunoscut pentru istoria lui in teatru si care e foarte accesibil turistilor , pe cind Blanchett locuieste in Australia si turistii nu ajung la fel de usor acolo. si nici actorii americani sau europeni pentru a juca in productii speciale.

vineri la Cannes, Blanchett a vorbit despre cum guvernul australian a ratat ocazia sa inteleaga semnificatia culturii in diplomatie si in relatiile internationale, tinind un speech foarte puternic in timpul conferintei de presa a filmului How To Train Your Dragon 2.

cum tot am povestit despre ea si despre sotul ei, Andrew Upton (regizor si dramaturg) m-am gindit sa pun aici citeva fotografii cu Blanchett.

3681
kidman roth cannesFOTO: Tim Roth si Nicole Kidman au deschis aseara Festivalul de film de la Cannes

FOTO: Tim Roth si Nicole Kidman au deschis aseara Festivalul de film de la Cannes

aseara, in deschiderea Festivalului de film de la Cannes, a rulat in afara competitiei filmul Grace de Monaco, cu Nicole Kidman pe post de Grace si cu Tim Roth pe post de printul de Monaco.

evident ca au fost atractia festivalului inca de cind au ajuns, evident ca au facut  foto call. ce e simpatic, si puteti vedea in fotografiile de mai jos, este ca cine se ocupa de comunicare la Cannes a avut o viata grea: Kidman e cu trei capete mai inalta decit oricine din distributie si trebuia sa apara in fotografii alaturi de Tim Roth care ii ajunge pina la umar.

cum au rezolvat situatia, vedeti mai sus.

filmul vine pe 13 iunie si RO si puteti atunci sa vedeti cum rezolva regizorul filmului si operatorul situatia, caci nu vor fi nicio clipa disproportionati in inaltime:)

1033
sundance 2014guest post: Am fost critic la Sundance London

guest post: Am fost critic la Sundance London

text de Claudia Ciolacu, cistigatoarea unui concurs organizat de Romtelecom si Sundance Channel, al carui jurat am fost

Festivalul de Film si Muzica Sundance este unul dintre cele mai importante festivaluri de film si poate cel mai mare festival de filme independente. Acesta are loc anual in Utah, S.U.A., dar mai trece si prin alte orase.

Pentru mine, Sundance era festivalul la care nu puteam sa ajung desi imi doream mult pentru ca il tot vedeam mentionat la finalul trailerelor multor filme bune.

Romtelecom si Sundance Channel mi-au indeplinit aceasta dorinta si m-au trimis la a treia editie a festivalului, ce a avut loc intre 25-27.04.2014, in Londra.

Pe lângă faptul că am avut șansa de a urmări în premieră mondială filme precum Obvious Child, They Came Together și Frank, am avut ocazia de a cunoaște oamenii datorită cărora festivalul Sundance London există.

John Cooper, directorul evenimentului, Patrick Connolly și Trevor Groth, directorii de programe, regizorul Ed Quintrell dar și Geraud Alazard, vicepreședintele departamentului de marketing al Sundance Channel au făcut tot posibilul pentru a ne înlesni accesul la programele festivalului și pentru a ne asigura o ședere plăcută.

Seria vizionarilor a inceput cu 3 scurtmetraje castigatoare ale concursurilor de scurtmetraje organizate de Sundance Institute in Spania, Belgia si Franta, apoi a continuat cu pelicula „Obvious Child” a tinerei regizorite Gillian Robespierre.

In „Obvious Child” Jenny Slate joaca rolul Donnei Stern, o tanara comediana din Brooklyn, care este parasita de iubit, isi pierde slujba si ramane insarcinata, toate in apropierea Valentine’s day.  Completat cu improvizatii extrem de istete din partea actorilor, scenariul foarte bine scris de Gillian si Karen Maine aduce pe marile ecrane o poveste de dragoste interesanta, precum si o serie de personaje extrem de hazlii.

Filmul vazut in a doua seara la Sundance a fost „They came together”, in care vesnic tanarul Paul Rudd si adorabila Amy Poehler fac echipa cu regizorul si scenaristul David Wain, pentru a crea un rom-com ce include cliseele tuturor comediilor romantice. Inceputul Woody Allen-esc, umorul lui Bill Hader si personajele episodice complet ridicole va vor captiva instant.

Ultimul film vazut de mine, in cea de-a treia si ultima zi la Sundance a fost „Frank”.

Acest film este greu de criticat pentru cineva ce nu a crescut la televizor cu Frank Sidebottom, un personaj caracterizat de masca uriasa din fibra de sticla, creat de Chris Sievey, multe dintre referintele la cariera muzicala a lui Sievey trecand neobservate de catre mine.

In „Frank” il urmarim pe Jon, un tanar muzician ce nu reuseste sa produca decat melodii banale,  in incercarea sa de a se alatura unei trupe excentrice conduse de enigmaticul Frank. Prestatiile actorilor in frunte cu Michael Fassbender si Maggie Gyllenhaall sunt bune, iar tweet-urile personajului lui Domhnall Gleeson sunt folosite ca dispozitiv narativ intr-un mod antrenant.

In concluzie, Sundance Festival London 2014 a fost extraordinar si nu ramane decat sa speram ca nu va dura o vesnicie pana cand festivalul va ajunge si in Romania.

 

943

Boyhood, o poveste filmata in 12 ani, un film cum n-a mai fost niciodata

intr-o epoca in care filmele se fac dupa retetar cu multi bani, in care timpul de la filmare pina la sala de cinematograf s-a redus la citeva luni, domnul care a facut seria Before SunriseBefore SunsetBefore Midnight – Richard Linklater a realizat un film in 12 ani!

i-a convins cumva pe Ethan Hawke si pe Patricia Arquette sa filmeze an de an citeva saptamini in fiecare vara, la fel si pe un baietel care avea 6 ani la inceputul filmarilor, iar acum este adolescent.

filmul urmareste cresterea pustiului, trecerea lui de la baietel la baiat cu primii pasi catre barbat. si desi e fictiune, e absolut minunat sa vezi transformarile reale ale actorilor peste ani, la fel si cresterea pustiului care e in rolul principal,Ellar Coltrane.

e o miscare foarte foarte desteapta pentru ca dorinta cea mai mare a spectatorului e sa creada in personajele pe care le vede pe ecran, iar Linklater a dus filmul lui la limita dintre documentar si fictiune.

chiar e un film cum n-a mai fost facut niciodata.

filmul intra in cinematografele din toata lumea in Iulie.

 

662
war_photographerA Thousand Times Goodnight – despre pasiunea din job care mistuie alte lucruri

A Thousand Times Goodnight – despre pasiunea din job care mistuie alte lucruri

sunt unii oameni care au privilegiul sa-si transforme munca in pasiune, sau pasiunea in munca.

sa -si desfasoare activitatea pentru care cistiga bani in zona din care capata bucurie si satisfactie, iar munca lor sa fie stilul lor de viata.

nu neaparat viata lor, in sensul ca nu mai exista nimic altceva decit munca in orele lor de viata, ci faptul ca viata lor se imbina cu activitatea prin care -si cistiga banii ca la vasele comunicante, fluid, trecind dintr-unul in altul la cea mai mica inclinare.

oamenii astia pot fi profesori, medici, artisti, mecanici de locomotiva… pot fi orice.

unii au meserii foarte periculoase, altii traiesc intr-un spatiu confortabil. pentru toti insa e o forma de adrenalina in meseriile lor si un impuls instinctual care conduc spre “a face ceva” oricind, tot timpul , ambele cu efecte atit de puternice incit nu se pot opri.

de afara, meseriile, succesul, viata lor sunt apreciate si de invidiat. dinauntru, din interiorul familiilor lor nu se mai vede la fel.

***

am vazut in seara aceasta filmul A Thousand Times Goodnight, povestea unei fotografe din zonele de conflict care documenteaza o grupare terorista care foloseste femei drept purtatoare de bombe. o femeie care e cotata in primii 5 fotografi din lume pentru zonele de conflict si care are acasa, in viata civila, 2 fete si un sot care la fiecare sunet al telefonului se gindesc ca mama lor a murit.

filmul e o drama de o finete incredibila (poate si pentru ca regizorul care e si scenarist, un norvegian pe nume Erik Poppe, a fost fotograf in zonele de conflict).

mi-ar placea tare sa-l vedeti. de dragul celor care in jurul vostru isi urmeaza pasiunile, dar mai ales de dragul celor care le sunt alaturi si “ramin acasa”.

e o secventa in film cind fotografa se afla la masa cu sotul (cercetator in biologie marina) si colegii lui celebrind o victorie de la job-ul acestuia. unul dintre colegi o complimenteaza pentru fotografii, ea ii spune ca tocmai s-a lasat, nu va mai face fotografii si , dupa uimirea colegului, spune:

” e greu sa stai acasa. adica vreau sa spun ca uneori , treaba cea mai grea o face cel care ramine acasa.”

nu se va putea lasa, dar de ce si cum realizeaza asta o sa descoperiti in film.

fotografa e interpretata de Juliette Binoche si filmul e mult mult mult mai mult decit am descris aici.

dar nu e un film de povesti, ci de trait. cu pasiune. si ceva lacrimi :)

 

sunt citeva secvente in film, cu binoche in masina dupa ce s-a aflat fata in fata cu moartea, care seamana unu la unu cu filmul pe care-l iubesc eu cel mai mult: Bleu (in regia lui K. Kieslowski) tot cu Binoche in rolul principal. si dupa aproape 15 de ani de la prima vizionare ma gindesc sa revad filmul asta. n-am mai avut niciodata curajul sa ma uit la el. (am mai scris despre asta aici: Bleu de ziua mea)

876
Rossella-Brescia-and-the-company-of-Amarcord-on-the-Spanish-Steps-500x340flashmob fellinian ( Amarcord) pe Spanish Steps la Roma

flashmob fellinian ( Amarcord) pe Spanish Steps la Roma

imaginati-va ca sunteti turist prin Roma. va plimbati pe strazi si n-aveti cum sa nu ajungeti la Spanish Steps mai ales daca ati vazut Vacanta la Roma. sau, fie, daca sunteti interesati de shopping (in fata scarilor se deschide o strada cu luxury shopping)

bun, deci sunteti turist, urcati pe Spanish Steps ca sa faceti fotografii frumoase si, ca de nici unde, apare un grup de oameni costumati care incep sa danseze.

daca esti cinefil, ai o sansa sa te prinzi ca sunt imbracati ca in filmul lui Fellini Amarcord.

si daca esti fan Fellini, stii ca imediat dupa Spanish Steps catre Piata Poppolo se afla o intrare pe partea dreapta care ajunge in strada Via Margutta. pe la mijlocul strazii e placuta asta pe un perete pe partea stinga.

iar in piata in prima cafenea din dreapta, primul scaun de la geam, era locul preferat al lui Fellini.

***
la Roma se joaca zilele astea celebra montare a coregrafului Luciano Can­nito dupa Amarcord-ul lui Fellini in deschiderea Festivalului International de Dans; flashmob-ul, care a avut loc in urma cu 10 zile, a promovat deschiderea festivalului.

mi-ar fi placut sa fiu acolo. foarte foarte mult.

in italiana “amarcord” inseamna “imi aduc aminte”.
eu imi aduc aminte in detaliu si casa lui Fellini (pe care am avut privilegiul sa o vizitez) si privelistea de la masa lui preferata pentru mic dejun si desenele lui Fellini de pe peretii cafenelei, in spate la bucatarie. pe servetele de hirtie.

si, desi am fost norocoasa si am putut avea aceasta experienta nepretuita pentru un fan Fellini, tot mi-as fi dorit f f f f tare sa fiu acolo la acest flash mob.

815

25 mai: The Normal Heart

pentru ca se schimba comportamentul consumatorului, pentru ca la cinematograf mai merg oamenii doar pentru filme de super actiune, televiziunile incep sa preia controlul in materie de ceea ce eram noi obisnuiti in dreptul cuvintului film.

hbo lanseaza in 25 mai un film cu Julia Roberts si Mark Rufallo care are mari sanse sa aiba si o proiectie la Festivalul de film de la Cannes.

filmul e inspirat dupa o poveste reala din anii 80 din NEW YORK, in perioada in care se credea ca HIV/SIDA e o boala contagioasa.

669
retro-tvvine concurenta pt House of Cards, Microsoft trece la productie de filme :)

vine concurenta pt House of Cards, Microsoft trece la productie de filme :)

Dupa Netflix (house of cards) a venit Yahoo care a zis ca incepe si el productia de filme. Acum apare si Microsoft in cadru anuntind ca achizitia de acum aproape doi ani a unei doamne de la CBS, Nancy Tellem, incepe sa dea roade intrucit citeva seriale se afla in faza de productie.

primul proiect anuntat se numeste Humans si e povestea unor roboti humanoizi care fac tot felul de joburi pe care intr-o alta viata, alta lume, le faceau oamenii.

Orlando Nicoara zicea chiar astazi pe blog-ul lui ceva ce a spus saptamina trecuta intr-o conferinta si anume ‘companiile de media ar trebui sa se transforme in companii de tehnologie”.

uite ca in sens invers e evident ca functioneaza mai usor. poate ca sunt mai multi bani si mai multe resurse, pentru ca e absolut evident ca Microsoft nu are nici cea mai mica experienta in productia de filme.

Doamna Tellem e cea care a facut parte din echipele care au dezvoltat seriale precum Friends si ER, iar acum vrea sa faca si un reality show in perioada Campionatului Mondial de Fotbal, ajutata de sotul ei care e un foarte important agent de sport.

Microsoft care tineste barbatii pina in 35 de ani, adica utilizatorii de X Box, a anuntat si o colaborare cu Spielberg prin casa lui de productie Halo Tv.

traim vremuri istorice in industria filmului si industria media. si un calcul simplu arata ca daca fiecare dintre companiile de tehnologie se va indrepta catre film, primul pas pe care-l vor face va fi sa se joace cu publicul deja cistigat – cei pasionati de gamming, deci barbati.

si vom avea deci tot mai multe filme la limita dintre joc si cinema, de actiune, orientate catre un public masculin.

sunt foarte curioasa cine va face prima miscare ca sa cistige si piata pt femei

e un articol mare in bloomberg pe tema asta.

 

884
bucuresti te iubescBucuresti, te iubesc – sau cum poti descoperi dragostea

Bucuresti, te iubesc – sau cum poti descoperi dragostea

ea e o pustoaica intr-o situatie delicata: dupa ce tatal s-a mutat la paris pentru ca are o noua iubita, mama a anuntat-o ca are si ea un iubit care vine la pachet cu 2 copii in casa in care se vor muta impreuna.

el e un tinar caruia ii place sa se plimbe cu bicicleta.

se intilnesc si pe parcursul unei simbete isi arata unul altuia locurile preferate.

in mai putin de 24 de ore se naste si-o iubire.

Bucuresti, te iubesc e un mediu metraj (30 de min) tocmai potrivit pentru o dupa amiaza de duminica. E un fel de Midnight in Paris cu adolescenti si actiune in Micul Paris, adica Bucuresti.

si e cu doi tineri foarte simpatici Kira Hagi (despre care cred ca va fi o mare actrita, am mai scris despre asta aici) si Rares Andrici, un frumusel dupa care vor ofta toate adolescentele si care cred ca va avea si el o frumoasa cariera ca actor.

un film cu care o sa vi se faca dor de Bucurestiul cel frumos (intr-un week end cu soare poate faceti si voi jocul asta cu aratatul locurilor preferate, in doi), un film cu un scenariu tres tres simpa si niste replici foarte dragalase, scenariu scris de Ileana Raducanu (pe care cei mai multi o stiu drept red sef Elle Deco, dar ea e absolventa de scenaristica UNATC.) pliz pliz pliz sa mai scrii scenarii Ileana.

un film cit un episod dintr-un posibil serial. poate ia cineva in calcul sa faca un serial din genul asta de povesti

 

 

1189
the invisible womanThe Invisible Woman – Low to No Expectations

The Invisible Woman – Low to No Expectations

“Every human creature is a profound secret and mystery to every other.”

cu vorbele astea incepe filmul The invisible woman, povestea iubirii secrete a lui Charles Dickens cu o tinara domnita care i-a fost multi ani muza, cu voia si intelegerea sotiei lui.

e o secventa in film in care sotia – titulara de contract adica, mama a celor 10 copii ai lui Dickens – se duce acasa la tinara domnita cu un cadou de ziua ei; o trimisese sotul (care e jucat de Ralph Fiennes).

ca spectator te gindesti cit de crud era Dickens sa-i faca una ca asta sotiei, numai ca doua replici mai incolo femeia spune “He is very fond of you. But you will find that you must share him with his public. They will be the constant and, in truth, you will never absolutely know which one he loves the most — you or them” si-ti dai seama ca asa urita si grasa si mult mai batrina decit noua muza, sotia il cunoaste in profunzime si-i accepta felul de a fi. chiar daca o face stringind din dinti.

sa vedeti filmul; nu va avea succes in cinematografe, nu are dinamica pentru a vorbi unui public larg, nu e nici vreo capodopera a cinematografiei,  dar sunt citeva nuante fine acolo despre relatii si cupluri, si despre ego-ul artistilor.

Dickens se intoarce la nevasta dupa o vreme, iar tinara fata (Felicity Jones)- care-l poarta cu ea, in minte si in suflet pentru tot restul vietii – ramine cu amitirile din timpul creatiilor unor capodopere ca “Marile sperante” si cu o oarecare mindrie amara ca stie toate finalurile intermediare ale acestui text. “Pip n-ar fi trebuit sa ramina cu Estella”, zice tinara fata printre lacrimi unui prieten si continua cu “Charles understood that however painful it is, we’re alone. Whoever we’re with, we’re alone.”

*

nu e in film, dar apare in critica literara, initial titlul pentru Marile sperante (Great Espectations) a fost Low to No Expectations

618
nicole kidman 11in the mood for Nicole Kidman

in the mood for Nicole Kidman

Nicole Kidman e una dintre cele mai vulnerabile si mai timide actrite. e un cosmar la orice interviu live pentru ca e foarte speriata, e un cosmar la orice aparitie publica – de emotie ii apar pete pe piele si palmele i se inrosesc foarte tare ca si cum ar avea cine stie ce boala.

Nicole Kidman e in filme si in foto versatila, frumoasa, plina de incredere si de povesti nespuse in cuvinte.

Iata o colectie de fotografii cu Nicole Kidman

832
rsz_01_toni_servillo_la_grande_bellezza_foto_di_gianni_fioritoDe ce nu-mi place La Grande Bellezza

De ce nu-mi place La Grande Bellezza

eu sunt fan foarte mare al lui Fellini. atit de mare incit intr-un an o vacanta intreaga la Roma mi-am dedicat-o ca sa merg pe urmele lui Fellini; am putut sa vizitez casa in care a locuit (gratie unui amic care scrisese biografia lui), am fost in restaurantul lui preferat, am mincat la micul dejun in cafeneaua in care se ducea in fiecare dimineata (chelnerii mi-au aratat in spate, la bucatarie, citeva dintre desenele lui facute pe servetele de hirtie) si chiar m-am intilnit cu un scenarist care a lucrat la unul dintre filmele lui.

ii stiu toate filmele, am citit tot  ce am intilnit despre el (si am cautat multicel, asa ca am citit destule) si am facut interviuri cu romani care i-au fost aproape. doamna Virginia Zeani e un exemplu.

***

Filmul La Grande Bellezza mi se pare o insulta din partea lui Paolo Sorrentino (regizorul) fata de toti cei care iubesc filmele lui Fellini. pentru ca a copiat secvente din filmele lui, a facut trimiteri clare la filmele lui si s-a bazat pe faptul ca lumea habar n-are, au trecut niste ani deci suntem bine si voiosi.

Ba chiar, pentru ca si la nivel international oamenii spun ca e prea mult Fellini acolo, PR-ii internationali incearca sa rezolve “cazul” cu niste declaratii care sunt la limita. Ca de exemplu, ceea ce e mai jos.

Uitati-va cum e formulata “acuzatia” – o maiestrie PRistica in limbaj pentru ca face referire la ea, dar o da foarte foarte cotit si diplomatic si uitati-va la ce raspunde distinsul “autor”.

(Faptul ca a cistigat oscarul pentru fim strain nu-mi arata decit ca americanii sunt , dupa cum stiam, niste inculti. scuze)

 

Altă întrebare a vizat referințele la filmele unor cineaşti celebri. “Pare că La Grande Bellezza face nişte conexiuni cu creaţiile altor regizori, fără însă a merge atât de departe şi de a-i cita în mod explicit”, i s-a spus lui Paolo Sorrentino.

“În opinia mea, La Grande Bellezza nu este un film care implică citarea cuiva, în sensul strict al cuvântului. Dar este un film îndatorat în întregime marelui cinematograf italian al lui Scola, Fellini, Ferreri, Monicelli etc.”, a spus regizorul.

5194
snowpiercertrei secvente cu Vlad Ivanov – sau de ce trebuie sa vedeti Snowpiercer

trei secvente cu Vlad Ivanov – sau de ce trebuie sa vedeti Snowpiercer

15 martie. gala de inchidere Dakino 2014, proiectie in avanpremiera Snowpiercer

*

la intrarea in Cinema Pro, dincolo de usile care permit accesul in cinematograf, linga o masa rotunda ca de bar Irina Margareta Nistor isi aseza hirtiile in care avea detaliile prezentarii ceremoniei de inchidere Dakino a carei gazda era. linga ea, Vlad Ivanov, intr-o camasa bleu si in jeans, intimpina pe fiecare dintre invitati.

le zimbea, le stringea mina, unii mai norocosi erau si pupati (me, included:) ) , mai spunea o gluma cu vocea lui joasa si calda, care capata niste inflexiuni magnetice si dure pe ecran. era ca o gazda perfecta care-si intimpina musafirii acasa.

“ai emotii?”, am intrebat in timpul schimbului de imbratisari de bun venit.

a zis usor “putine”, dar zimbetul lui incurcat arata ca era ceva mai mult decit putine. a continuat sa intimpine invitatii si pe unii dintre ei sa-i conduca in sala ca sa le arate exact locurile care le erau rezervate.

*

o ora mai tirziu pe ecranul mare din Cinema Pro era chipul lui Ivanov intr-o secventa in relatie directa cu personajul principal, frumuselul Chris Evans. erau pe viata si pe moarte, el era ala raul (foarte raul, cu ceva minute inainte aratase ca e foarte crud si insensibil). se impuscau de la distanta prin niste geamuri si, in ciuda actiunii si a ratiunii, spectatorii tineau cu ala raul, cu Ivanov.

si mai tirziu, cind lupta a devenit si mai crincena si cind era o bataie corp la corp din aia ca si cum ar fi fost Jackie Chan in cadru, de linga mine cineva a intrebat “da’ cind a invatat Ivanov sa bata asta de bine si de tare?!”. si desigur tinea cu ala raul.

aproape de final, cind ala raul a venit ca de niciunde, spectatorii au aplaudat:)

in Snowpiercer, Ivanov e cumplit de rau, de rece. e demonic, pare nebun. are alta privire decit orice ati vazut pina acum la el; ma rog si putin alt chip si alta coafura:) si daca va imaginati ca e unul dintre personajele care apar si ele in film pe acolo, ei bine, nu. e ala raul care le face viata grea tot filmul personajelor pe care ar trebui sa le indragim.

*

la 20 de minute dupa ce se terminase proiectia, Vlad Ivanov era inca in holul Cinematografului Pro. il felicitau spectatorii cind paraseau sala, unii voiau si o fotografie, si el se aseza la cadru cu ei, cald si calm, cu zimbetul pe buze, cu privirea aia solara pe care nu i-a pus-o inca nimeni pe ecran. si cu o oarecare incurcare rusinare; inca n-a invatat sa primeasca laudele.

a fost printre ultimii spectatori care au iesit din cinematograf.

*

aseara la Cinema Pro la Gala de inchidere a festivalului de film Dakino 23 a fost prima proiectie in Romania a filmului Snowpiercer – o poveste despre apocalipsa care vine odata inghetarea Pamintului, in care Arca lui Noe e inlocuita cu un tren sofisticat care se invirte ca un perpetum mobile intr-o tara necunoscuta, un tren in care in vagoanele din fatza stau alesii, iar la coada, plebea care moare de foame. un film care e facut dupa structura unui joc pe calculator – la fiecare 10 minute se trece la un alt nivel al emotiei si tensiunii (chiar se deschid niste porti ca la jocurile pe computer) – si care vorbeste despre lupta pentru putere si supravietuire cind totul devine pe viata si pe moarte.

 

un film care ii are in distributie pe Chris Evans, John Hurt, Tilda Swinton, Ed Harris, Octavia Spencer si pe romanul Vlad Ivanov.

mai e o singura proiectie in romania a acestui film, astazi de la ora 17 la Hollywood Multiplex si va rog tare tare tare sa mergeti sa il vedeti. si nu e vorba doar de mindria de a vedea un mare actor roman care joaca de la egal la egal (in unele cazuri ii si casapeste) cu mari actori cistigatori de Oscar, cu super legende ca John HURT.

e vorba despre o realitate  pe care o pune in fata noastra filmul si pe care, dincolo de metafora in care e ambalata, o simtim din ce in ce mai puternic.

desi stiam subiectul, si chiar o parte din desfasurarea actiunii, citeva minute bune dupa terminarea filmului, am fost cu inima in git.

 

P.S. Miruna Berescu si Irina Margareta Nistor, va foarte foarte foarte multumesc ca perseverati sa luptati ca romanii sa vada filme bune. va iubesc pentru dragostea voastra pentru filme de care beneficiez si eu si alte mii de spectatori la Dakino, Anonimul sau Festivalul de psihanaliza si film.

888
audrey(foto) in the mood for audrey hepburn

(foto) in the mood for audrey hepburn

sunt momente cind noi, femeile, vrem sa ne amintim ca  nu e nevoie nici de un trup mega voluptuos, nici de tocuri sau haine super scumpe si sofisticate ca sa fim/ ne simtim/ ne vada ceilalti frumoase

pentru aceste momente exista Audrey Hepburn

1656
sundance londonconcurs: tu poti sa mergi la London Sundance Film Festival

concurs: tu poti sa mergi la London Sundance Film Festival

de doua saptamini citesc cronicile de film pe care le scriu oameni mai mult sau mai putin familiarizati cu lumea filmului intr-o aplicatie Romtelecom. in fiecare saptamina (mai avem una), eu singurica fara niciun alt ajutor aleg 3 dintre cele mai bune cronici pentru finala la care, prin tragere la sorti – din 9 fericiti cinefili, e desemnat un cistigator.

domnul sau doamna in cauza pleaca la Londra la Sundance Film & Music Festival pentru un week end in aprilie. cu insotitorul pe care si-l(o) doreste.

printre filmele supuse criticilor citeva bijuterii: Reservoir Dogs , Usual Suspects

*

e foarte interesant sa vezi ce scriu oamenii despre un film cind nu au structura si pregatirea de a scrie o cronica de film.

e o categorie a celor care povestesc actiunea, e o alta categorie a celor care judeca ce e bine si ce e rau despre personaje si actiune si mai e o a treia categorie a celor care pot esentializa povestea si pot formula cu cuvintele lor, necopiate din alte parti, o opinie care are si inteles dincolo de film.

in cronicile acelea de citeva rinduri vezi tot impactul pe care-l are invatamintul romanesc asupra mintii noastre.

va invit sa va uitati si sa trageti singuri concluziile.

si va mai invit sa scrieti si voi o cronica de film, despre unul dintre filmele din competitie. festivalul London Sundance Film&Music Festival aduce in europa filmele independente americane, genul de productie pentru care actorii mari de box office ar face orice ca sa joace in ea. ati putea fi printre aceste staruri. de voi depinde. si de talentul vostru la scris, in putine semne, despre un film.

eu sunt un jurat obiectiv, dar m-as bucura f f f tare ca dintre cititorii de aici sa mearga la Londra. pentru ca stiu ca voi sunteti mai destepti, mai cu umor, mai cinefili, mai simpa decit oricare altii.

puteti sa scrieti in aplicatia pe care o gasiti aici

*

Premiile sunt oferite de către Sundance Channel HD. Sundance Channel HD oferă o gamă largă de filme independente, documentare şi programe originale. Acest canal este disponibil în grila de televiziune de la Romtelecom, în pachetul suplimentar HD .

643

de vazut: Jeux D’enfants

daca l-ati vazut deja, bravos.

daca nu, ar putea fi o optiune buna pentru week end.

dincolo de povestea care o sa placa mult doamnelor si domnisoarelor, e un exercitiu minunat despre cum poti sa construiesti o poveste pe contradictii si pe twist-ul actiunii la fiecare moment.

si sa pui intr-o forma simpatica partea cruda, cinica a iubirii.

e facut in 2003, dupa Amelie, seamana putin cu amelie, dar face niste lucruri in montaj si in structura care stau in picioare si acum f f bine.

ma rog, bucurati-va de film, partile astea tehnice le puteti vedea/gindi dupa aia.

*

si da, viata bate filmul: la momentul la care au filmat, Guillaume Canet si Marion Cotillard nu erau decit prieteni foarte buni, implicati fiecare in alte relatii (Canet era sotul lui Diane Kruger). patru ani mai tirziu, au devenit un cuplu, au facut si un copil si, ca in film, cintecul La vie en rose a jucat un rol important in viata lor; Marion a cistigat un Oscar interpretind-o pe Edith Piaf.

uneori, cind se aduna energiile care trebuie, ceea ce faci in munca nu e decit o anticipare a ceea ce-ti va oferi viata mai tirziu.
(e si asta un subiect de film:) )

843
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!