Category : muzici simpa

Vama 2012VAMA 2012

VAMA 2012

textul de mai jos este scris de Simona Pop, cistigatoare a concursului care o ducea la o auditie privata a noului album Vama 2012. Albumul poate fi cumparat miine impreuna cu Gazeta Sporturilor

Vama 2021

De fiecare dată când scriu câte un text, trec, invariabil, prin aceleaşi etape. O idee, care se cuibăreşte undeva în mine şi nu îmi dă pace. Urmează o perioadă mai lungă sau mai scurtă până când găsesc forma cea mai potrivită să pun în cuvinte ideea cu pricina şi apoi un timp – fără prea multe amintiri – în care efectiv mă eliberez de ideea respectivă. Nu ştiu cum se face, dar parcă întotdeauna timpul acesta se raportează la noapte şi la un somn incredibil de odihnitor.

Este un sentiment copleşitor, greu de dozat în cuvinte. Este un soi de euforie combinată cu satisfacţia că ai dat tot ce a fost mai valoros în tine şi că ai făcut o treabă al dracului de bună. Urmează apoi o oboseală plăcută, care îţi învăluie creierul proaspăt eliberat de idee. Eşti frânt şi vrei să dormi, dar în acelaşi timp eşti atât de entuziasmat de produsul finit, încât regreţi că toată lumea doarme şi nu ai nici un om treaz în preajmă căruia să îi citeşti textul.

Încerci să dormi, dar nu reuşeşti decât să te gândeşti la acel text. Oare ai spus tot ce era de spus? A mai rămas ceva? Am ales drept varianta definitivă pe cea mai bună? Oare se înţelege ce vroiam să transmit prin simbolul x? Dar titlul? E sugestiv? Mii de întrebări plutesc în jurul tău şi ştii sigur că răspunsurile vor veni doar din confruntarea cu celălalt. Un celălat la care te raportezi în permanenţă. Adormi într-un final, iar dimineaţa, conştientizezi brusc că sentimentul de satisfacţie s-a transformat în îndoială.

Vine un moment de ezitare, în care simţi că textul tău poate fi o prostie, că nu este atât de genial cum credeai.  Ţi-e parcă teamă să îl citeşti cuiva. Dar dacă nu o să îi placă? Sau nu o să înţeleagă ce vroiam să spun? Sau va găsi poate puerilă metafora din titlu? Sau poate mă fac de ruşine? Te simţi cumva expus. Gol.

Câtă vreme textul era ştiut doar de tine, îţi aparţinea în exclusivitate. O dată ce îl faci public, el se înstrăinează de tine, se adaptează fiecărui cititor, trezeşte în el sentimente şi idei pe care tu nu le mai poţi controla. Ţi-e teamă de asta. De judecata celuilalt şi de modul în care el îţi va lua textul şi îl va transforma.

Dar în acelaşi timp textul ăsta blestemat este un secret pe care nu mai poţi să îl ţii doar pentru tine. Trebuie să îl citeşti cuiva. Fie ce o fi! Speri doar că totul va fi bine, că celalalt va empatiza cu textul tău. În fond tu eşti mulţumit de ceea ce ai făcut, ai dat tot ceea ce a fost mai bun în tine în momentul respectiv şi atâta timp cât tu ai conştiinţa că ai făcut ceea ce trebuia, nimic altceva nu mai contează.

Şi citeşti textul. Minutele acelea în care priveşti cu aviditate reacţiile celuilalt, sunt indefinit de lungi şi de copleşitoare. Toate întrebările dinainte se amestecă în capul tău şi aştepţi cu nerăbdare verdictul. Deşi cunoşti tu însuţi valoarea textului tău, ai nevoie de părea celuilalt. Fără el, textul tău nu poate prinde viaţă.

Am retrăit de curând întreaga gamă de sentimente (dar cu precadere ultimele) la audiţia pe care trupa Vama a realizat-o în garajul Europa FM. Şi a fost un sentiment reconfortant să ştii că şi alţii trec prin aceleaşi etape ca tine, că şi alţii au aceleaşi căutări şi experimente, că şi alţii îşi ridică aceleaşi semne de întrebare, că şi alţii trăiesc la fel de intens momentul în care se confruntă cu publicul.

Deşi încercam să joc rolul „celuilalt”, stând liniştită pe scaunul din public de pe care mi se permitea să (de)VALORIZEZ ceea ce ascultam, nu ştiu cum se face, dar mă simţeam parcă mai mult în postura lor.

Or fi de vină poate poveştile spuse de Tudor Chirilă, poveşti care recompuneau întreg traseul parcurs de acest disc.

Ori poate emoţia şi trăirile autentice ale fiecărui membru al trupei Vama. Erau prezenţi toţi în faţa noastră, ascultând pentru prima oară albumul cap-coadă. Album fusese terminat de mixat abia în noaptea dinainte, iar ei urmăreau pe de o parte reacţiile noastre,  dar şi propriile lor reacţii şi, pe de altă parte, felul în care suna munca lor definitivată. Aprobau entuziaşti din cap, sau ridicau din umeri, sau schimbau replici în şoaptă.

Era poate sentimentul acela că participi la un eveniment inedit, că eşti printre puţinii care au privilegiul să asculte în premieră ceva atât de nou şi nemaiauzit de nimeni.

Sau poate pur şi simplu, mi se părea totul atât de cunoscut din postările de pe blogul lor încât deja îmi însuşisem experienţele lor ca fiind ale mele.

Mă gândeam ce înseamnă să fii dedicat unei munci pe care o faci din plăcere. Să rămâi constant cu tine însuţi şi perseverent în ceea ce îţi propui. Să ai curajul să ieşi din sfera de confort şi să te aventurezi pe teritorii necunoscute pentru a te re-inventa şi re-descoperi. Să incerci. Să îţi asumi riscuri. Să accepţi critici. Să te deschizi în faţa celuilalt şi să accepţi  şi o altă viziune decât propria ta viziune.

Îi urmăream pe băieţii de la Vama cât de detaşat vorbeau despre un album la care au muncit 3 ani. Un album a cărui perfecţiune o aveau conturată încă de la început, dar au avut nevoie de timp să o definească în cele mai subtile nuanţe ale sale. O perfecţiune care avea nevoie de confirmări. Nu doar ale lor sau ale mediului muzical românesc, ci o confirmare la standarde occidentale.

Poveasteau amuzaţi cum l-au concediat pe primul străin care le-a ascultat albumul şi care i-a desfinţat. Şi totuşi, orgoliul nu i-a împiedecat să renunţe la piesele „proaste”, să le păstreze doar pe cele două bune şi să reia totul de la zero. Nici să încerce să mixeze în Canada pentru că acolo standardele de calitate se potriveau cu ceea ce căutau ei. Vorbeau cu nonşalanţă despre cum au petrecut 3 ani muncind la acest album. 3 ani de căutări şi confruntări pe multiple planuri.

Pe de o parte o căutare a propriei identităţi: doi membri veneau dintr-o trupă de succes care îşi conturase deja un stil al ei şi un public al ei. Alţi membri noi, care la rândul lor avea ceva important de comunicat prin arta lor, trebuiau să se integreze în noul grup. Nu este uşoară ruperea de trecut. Chiar dacă trupa Vama susţine că nu mai este nimic din trupa Vama Veche, mentalitatea publicului nu se poate schimba peste noapte. Poate componenţii trupei au ars anumite etape, au consumat anumite experienţe, dar publicul nu a trecut prin toate astea şi simte nevoia de a-şi aminti, de a găsi repere. Ori Tudor şi Vama Veche sunt repere greu de demitizat.

Mă întrebam dacă vor păstra în noul album ceva din specificul Vama Veche. Prima afirmaţie făcută de Tudor a fost aceea că nu vom regăsi nimic din trecut pe noul album. Între cer şi trecut îmi amintea parcă de Copilul şi durerea, dar poate numai prin forţa imaginilor vizuale pe care versurile şi muzica (filmică parcă) mi le induceau în imaginaţie. La fel şi tematica abordată, mereu prezentul cântec de impact social (Declar pierdută ţară), precum şi frumuseţea plastică a unor imagini create prin versurile lui Tudor mă trimiteau cu gândul la Vama Veche, dar era normal să fie aşa. Anumite constanţe şi afinităţi e firesc să fie păstrate, dar unghiul de abordare este complet diferit.

Vorbeam de o căutare de identitate. Cred că înainte de toate, marele merit al acestui album constă în faptul că a consolidat o trupă în adevăratul sens al cuvântului. Adică oameni cu aceleaşi principii estetice, cu aceleaşi standarde, şi, cel mai important, cu aceeaşi viziune. În 3 ani de experimente şi căutări, o trupă nou formată ajunge să se cunoască, să se testeze, să îşi depăşească graniţele şi orgoliile individuale, să înveţe să funcţioneze ca un întreg. Oameni diferiţi, fiecare cu contribuţia lui specifică, cu părerea lui diferită, ajung să se armonizeze, să îşi contopească diferenţele într-un tot unitar. Asta se întâmplă doar atunci când ai o viziune comună şi faci totul necondiţionat pentru că crezi în această viziune. Doar atunci când eşti focusat pe întreg găseşti cele mai ingenioase metode de a-ţi aduce o contribuţie personală care să se contopească cu a celuilalt şi să susţină întregul. Cel mai grăitor exemplu mi se pare modul în care povesteau cum au lucrat ca o echipă: pornind fi de la o linie melodică să ajungă la un text potrivit (Fata în boxeri şi tricoul alb), fie de la versuri la sunetul care să le confere forţa necesara (Între cer şi trecut).

Un al doilea plan al căutărilor este constituit de configurarea unei imagini reprezentative pentru trupă. Întrebări legate de ce stil trebuie să abordeze, dacă să fie comerciali sau nu, dacă să îşi creeze un brand şi o semnătură sonoră, dacă să îşi construiască un album tematic unitar sau nu etc. La toate aceste întrebări găsim răspunsuri doar ascultând albumul. Şi acest răspuns este categoric nu. A compune din suflet şi cu iubire nu merge cu niciunul dintre aceste concepte.

Cântece cu tematici variate, inspirate din experienţe personale sau imaginate, cântece cu linii melodice complet antitetice, cântece muncite din greu sau din contră create aproape instant, cântece cu mesaje sociale sau personale… găseşti pe acest album câte puţin din toate. Departe de a fi deranjant, acest lucru întăreşte convingerea că trupa Vama este o trupă matură, care ştie ce anume caută. A face muzică pentru ei este un joc nou în permanenţă. Şi atâta vreme cât au încă energia să se joace, rezultatele vor fi mereu noi şi surprinzătoare. Mai mult decât să rămână captivi într-un stil al lor propriu, creativitatea aceasta inepuizabilă, le va oferi cu siguranţă originalitatea.

Am văzut din întâmplare coperta noului album. Simplu şi transparent. Un fluture surprins în mişcare. Nimic altceva nu putea fi mai elocvent decât acest simbol. El sintetizează cel mai bine mesajul acestui album: metamorfoză, maturitate, frumuseţe, inocenţă, simplitate, transparenţă. Mă gândeam că efemeritatea asociată fluturelui poate fi de rău augur. Dar citind titlul albumului: VAMA 2012, mi-am dat de fapt seama că nu este deloc aşa. Într-adevăr, acest album sintetizează cel mai bine ceea ce înseamnă această trupă în acest moment clar definit în timp.

Cine ştie cum va fi fluturele ăsta în viitor? Cum va evolua, cum se va maturiza, cum va privi viaţa peste câţiva ani? Zbaterile astea de aripi din 2012, mă fac să cred că atâta vreme cât timpul, pasiunea şi viziunea comună nu vor dispărea din această trupă, vom avea parte de mulţi alţi fluturi şi în viitor. Mi-aş dori să cred că într-o lume haotică, energia şi forţa lor creativă ar putea fi contagioase şi ne-am trezi brusc prizonieri ai unei epidemii de iubire şi frumuseţe :)

1215
Vama 2012Albumul VAMA – 2012 – ca o intalnire cu-n prieten bun

Albumul VAMA – 2012 – ca o intalnire cu-n prieten bun

Textul de mai jos este scris de Camelia Capitanu, invitata mea la auditia noului album Vama – 2012 – care se va lansa miercuri cu Gazeta Sporturilor

*
Albumul VAMA “2012” – ca o întâlnire cu-n prieten bun

Iar prietenul acela bun, îţi poţi fi chiar tu, ţie. Pentru că dincolo de muzică, e vorba de regăsirea lucrurilor care te ajută să fii tu, cel adevărat, şi nu cel pe care alţii l-ar vrea neapărat.

E despre pasiuni care trebuie să treacă prin realitatea fiecăruia dintre noi. Despre ambiţie şi încredere în propriile vise. Despre un fel de a simţi viaţa în cel mai autentic mod cu putiinţă, pentru ca atunci când tragem aer în piept, să simţim că trăim cu adevărat. Iar pentru toate acestea (nu, nu există MasterCard) există un singur drum. Dacă în călătoria asta, prin care trecem cu toţii, vezi lucruri în care nu te regăseşti şi ajungi să te simţi străin de ei, dacă nu chiar de tine, stai pe loc câteva momente. Priveşte. Schimbă traiectoria, întoarce-te la tine, iar apoi vei ajunge exact acolo unde îţi e locul. Aşa-i că au încercat să te facă să uiţi cine eşti, şi pentru ce trăieşti? Acum e rândul tău să demostrezi că nimic nu-ţi poate lua ce ai tu mai de preţ. Totul e să te transformi din spectator, în actor.

Cam asta se întâmplă atunci când muzica vorbeşte pe-nţelesul sufletelor. Devine mai mult decât un ritm şi-un vers, îţi creează propriul univers. Mai rămâne doar să ai răbdare să asculţi şi să înţelegi. Şi ar fi păcat să nu faci asta.

Când am auzit pentru prima dată cântecele de pe albumul “2012”, s-au întâmplat câteva lucruri care sunt sigură că-şi vor avea ecoul în altele şi mai bune. Pentru că te surprinde, te emoţionează, te face să-ţi aminteşti şi îţi arată altceva – cine ştie, poate chiar acel “ceva” de care ai tu nevoie.

M-am bucurat să văd o trupă VAMA entuziasmată de acest nou început, în care oferă atât de mult publicului. Aşa că, luaţi fără reţinere! Efectele, destul de puternice. Dar benefice.

Să căutaţi mai ales “Regatul meu pe un vis”, “Epidemie de iubire”, “Rolul Soarelui”, “Să dansăm” şi.. să ascultăm mai bine albumul.

“Pe orice drum spre succes
Îţi dau ei GPS
Te uiţi atent pe hartă
Visele tale nu-s”

(“Regatul meu pe un vis”)

<iframe width=”420″ height=”315″ src=”http://www.youtube.com/embed/9DXTmw5kSrs” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>

1549
Poster Narcotango Razvan MaziluConcurs Narcotango

Concurs Narcotango

Marti, la Bucuresti, are loc un spectacol eveniment: Narcotango in colaborare cu Razvan Mazilu – tango in dans si cint.

“Conceptul coregrafic pe care l-am creat pentru spectacolul din mai aduce astfel laolaltă mai multe stiluri de dans – tango clasIc, dans contemporan și neoclasic, dar și acrobațieși sport, pentru a pune perfect în valoare muzica Narcotango, care este una inspiratoare,care naște imagini spectaculoase și încărcate de atmosferă”, zice Razvan Mazilu si daca as fi in Bucuresti, m-as lipi de usa Salii Palatului.

***

Imi place mult Razvan Mazilu si apreciez efortul lui de a ramine actual si de a se exprima in zone in care sa faca dansul – in forma lui de arta – accesibil publicului. Tango-ul e poate cel mai erotic dintre dansuri, iar muzica baietilor de la Narcotango e minunata.

***

daca vreti sa citigati o invitatie dubla la acest concert, spuneti-mi un spectacol in care l-ati vazut pe Razvan Mazilu si v-a placut

***

am trei invitatii pe care le dau premiu. miine seara anunt cistigatorii
bafta
tudor chirila by alexandra sanduConcurs cu Tudor Chirila:)

Concurs cu Tudor Chirila:)

in viata mea de jurnalist am scris de citeva ori despre Tudor Chirila. de fiecare data stia ca voi scrie despre el, fie pentru ca facusem interviu (ca atunci cind a jucat in “O lume pe dos” – aici un fragment pe care nu l-am pus in revista), fie pentru ca imi daduse acces la informatii oarecum private (ca vizita in studioul lui).

de data asta nu stie ca scriu si incalc o regula a prieteniei noastre: dau “din casa”. dar am un motiv, il scot pe Chirila la concurs:)

***
Cea mai indepartata amintire a mea cu Tudor e de pe vremea cind lucram la Radio 21.

Organizam o petrecere a radioului intr-o discoteca de pe linga Unirii care astazi nu mai exista, Why Not. In desfasuratorul concertului aniversar, Vama Veche era ultima, iar Tudor din prima clipa in care sosise isi aratase nemultumirea pt dotarea salii, pt cum se auzisera trupele de dinainte. Chiar si publicul parea suparat pentru ca nu participase la muzicile pe care le auzise pina atunci.

Nici la primul cintec de la Vama n-au reactionat spectatorii foarte bine si, din culise, il vedeam pe Chirila cum stringe din falci. Cind a terminat de cintat prima piesa s-a intors catre noi, cei din spate, a cerut o bere si -a facut semn trupei sa nu inceapa sa cinte. Am alegat pina la frigider mai tare decit campionii la 100m si, desi erau 3 – 4 m pina la el, mi s-a parut ca au trecut ore pina cind i-am dat cutia de bere. Imi amintesc ca era o cutie verde si, chiar si acum, mai stiu zgomotul urias al capsei care a deschis-o, in vizoleala publicului care probabil gindea ca si mine: “nebunul asta n-o sa mai vrea sa cinte”.

Tudor statea pe un scaun de bar, avea microfonul pe un stativ in fata si bea din bere. Dupa citeva secunde s-a intors catre colegii lui, le-a spus ceva ce nu auzeam, dar ii vedeam in continuare falcile incordate si ma rugam sa nu le fi zis “hai sa plecam”. Apoi a luat microfonul si-a inceput sa cinte “Knocking on the heaven’s door”. Era in lumea lui, cu ochii inchisi, cinta pentru el, nu pentru oamenii din sala. Dar in primul rind citeva fete au inceput sa plinga. A fost cu urale la sfirsit si -au stat mult in scena pentru ca i-au bisat.

Nici acum nu stiu daca atunci si-a pus ambitia sa urneasca publicul sau daca s-a aparat, cintind doar pentru el, rezultind magia aia. Trebuie sa fi fost prin 1998 – 1999.

***

Cea mai simpatica amintire cu el e dintr-un hotel bucurestean unde – in cel mai pur stil occidental – isi promova piesa “O lume pe dos” cu o sesiune de interviuri “one to one” cu diversi jurnalisti. Ma inscrisesem si eu pe lista, asa ca m-am asezat la masa interviurilor unde o avea alaturi pe mama sa, Iarina Demian, care nu era doar regizoarea acestui spectacol , ci si parte din distributie (se reintorcea la actorie cu acest text.)

Vorbeam despre cit de mult a ”chinuit-o” Tudor pe doamna Demian la repetitii, despre cum se aseza in sala ca spectator si se uita la dinsa cum joaca si protesta, o obliga sa o ia de la capat, impingindu-i limitele, pentru ca apoi sa se intoarca pe scena ca actor si sa se lupte cu rolul lui pentru care a muncit mult ( in prima parte e un dirijor si-a cercetat “coregrafia” celor mai mari dirijori ai lumii, a studiat partiturile lui Wagner ca sa uneasca pe scena corporalitatea specifica acestei meserii cu mintea personajului.).

Doamna Demian povestea ca se certau foarte mult la repetitii si-a zis: ”Ceea ce e foarte frumos aici, si eu am inteles foarte bine, e ca Tudor a suferit in momentele alea ca totul să iasa perfect. Dar era atât de dur! Ma gândeam: Doamne Dumnezeule, daca el ar repeta cu actorii n-ar putea sa duca piesa la capat niciodata. De fapt, intre doi oameni care au si relație de sânge, dar si profesionala, pot fi N situații limita, dar nu exista tradare”.

Tudor era intr-un fotoliu in stinga mea si s-a facut mic in scaun. Pur si simplu s-a lasat in jos intre pernele fotoliului si-a inceput sa rasuceasca intre degete un pliculet gol de ceai. A fost o tacere minunata de citeva secunde, in care era ca un copil de gradinita care tocmai a spus cit de mult o iubeste pe mama. Dupa citeva clipe a redevenit Chirila pe care-l stiti si-a explicat rational ce vedea pe scena, de ce protesta etc etc .

Asta era in 2010 si gasiti aici interviul publicat atunci.

***

Anul trecut prin primavara eram amindoi in Starbucks la Victoriei. In sfirsit se hotarise sa-mi arate scenariul pe care-l scrisese (ma rugasem de el ceva vreme in acest sens) si aveam in fata dosarul care tinea munca lui de citeva luni bune. Pe linga noi treceau fete care chicoteau cind il vedeau la masa lunga cu lampi, unde stau de obicei studentii pentru ca isi pot incarca laptopurile. El era pur si simplu “ecranat”, parea ca nu vede nimic din foiala pe care o produce in jur.

A pus presiune pe mine in primul minut “vezi ca l-au mai citit doar doua persoane pina acum”, apoi mi-a pus foile in brate si s-a bagat cu capul intr-o carte mai groasa decit Biblia.

Mi se parea ca-mi urmareste fiecare pauza, fiecare gest sau respiratie si ca, atunci cind dau pagina, stie care sunt replicile pe care urmeaza sa le citesc. Ca ma monitorizeaza mai ceva ca Tim Roth in Lie to me. El era cu capul in cartea lui si nu a rostit nicio vorba pina cind n-am spus: “gata, am terminat de citit”.

Conversatia din minutele urmatoare, tehnica – pe replici, pe structura scenariului, pe ideea de la care a pornit povestea -,  e cea mai personala/ intima discutie pe care am avut-o vreodata cu Tudor Chirila. Cea mai cu garda jos. Si e cea mai pretioasa amintire a mea legata de el. Si de perfectionismul lui.

Pe moment mi-am dorit foarte tare sa reuseasca sa-si faca filmul (si-acum imi mai doresc asta, pentru ca e o idee frumoasa si o poveste foarte emotionanta), dar pina sa ajung acasa aveam o alta idee in cap: ca Tudor ar trebui sa apara mai mult in public, in afara momentelor in care cinta, ca sa-l vada lumea cum e el de fapt.

***

De asta m-am bucurat tare ca la festivalul de teatru de la Sibiu de anul trecut a petrecut ceva vreme cu bloggerii acreditati (locuiam in acelasi hotel, a fost usor sa vina cu noi la cafea pe terasa), de asta m-am bucurat ca anul asta a mers sa vorbeasca la Women on Web, de asta ma bucur ca acum organizeaza un eveniment privat special la care doi dintre voi pot avea acces.

Marti, 8 mai, de la ora 19.00 in Garajul Europa FM e o auditie in premiera a noului album Vama si am voie sa invit doi cititori ai blogului. Nu doar ca vom putea asculta noul album “2012” in super premiera, dar Tudor si baietii vor povesti putin din istoria cintecelor si , sunt sigura, va fi inca o ocazie pentru cei care-l stiu pe Tudor doar de la tv sa fie surprinsi de cum e el, vazut de aproape.

Iata explicatia pentru care il scot pe Tudor Chirila la concurs:)

Spuneti-mi o amintire legata cumva de Tudor Chirila si Vama. Semnatarii celor mai simpatice povesti merg marti in Garajul Europa FM.

Concursul se incheie miine, luni, la ora 12.:)

P.S. Chirila nu ma omori. Promit sa nu mai scriu despre tine cel putin un an de acum incolo:) (dupa ce scriu despre cintecelul Rolul soarelui la nasterea caruia am asistat. apropo, e misto!)

P.P.S fotografia pe care am ales-o sa ilustreze acest text e realizata de una dintre prietenele lui Tudor, Alexandra Sandu, si face parte din proiectul DayDreamers

vamaLa repetitii la Vama

La repetitii la Vama

cind asculti un cintec (citesti o carte/vezi un film) te loveste din plin emotia si mesajul. nu te intereseaza structura lui, felul in care a fost conceput, habar n-ai de orchestratie si nici de vreo armonie. auzi solistul (adica linia melodica) si alte instrumente ajutatoare:)

de joi, de cind am fost la repetitiile trupei Vama, mi-am schimbat felul in care ascult muzica. dar imi doresc sa nu ma tina mult; imi placea mai mult cum ascultam inainte oricare melodie.

***
repetitia Vama nu era de fapt o repetitie, ci o sesiune de compozitie pentru noul lor album “2012”.

in prima faza totul parea in registrul obisnuit: Tudor Chirila cinta ceva cu vocea, restul trupei cinta cu instrumentele, asezati in cerc sa fie toti oricind fata in fata: in stinga lui Tudor, Eugen Caminschi cu chitara electrica in brate si o complicata instalatie la picioare, intr-o cutie ca de magician; in stinga lui Eugen, Lucian Cioarga si tobele lui, apoi Dan Opris cu bass-ul si linga el, dar si in dreapta lui Tudor, Gelu Ionescu cu clapele , plus un computer in spate pe care inregistra ceea ce se lucra in sala de repetitii. sound-ul general era ca la un concert, vocea lui Tudor se auzea prin microfon si, daca nu i-as fi vazut asezati pe scaune, ar fi fost ca intr-un spectacol.

“m-am filmat acasa, ca sa vad cum iese, vreti sa va dau sa ascultati?”, a zis Tudor si si-a scos Canon-ul pe care inregistrase linia melodica a unui cintecel si l-a apropiat de microfon. vocea a umplut toata sala, baietii au ascultat in liniste si apoi au inceput sa cinte.

Din cind in cind muzica se oprea si, desi rosteau cuvinte romanesti, pareau ca vorbesc o limba straina.

“sa incercam o strofa cazuta”

“sa cintam tot refrenul si abia apoi sa schimbam armonia”

“hai un refren in La si dupa aceea un refren in DO”

“hai sa lucram cu cronometru; la bridge trebuie sa fim la maxim 2 minute jumate”

cineva, oricare dintre ei, dadea o noua directie ca si cum ar fi aruncat intr-un foc din mijlocul cercului ceva material inflamabil si toti lucrau in directia aia.

o vreme n-am putut intelege limba pe care o cintau, dupa care s-au desprins instrumentele unul cite unul, am inceput sa vad strofele , bridge-ul, refrenul; erau de sine statatoare in compozitie si baietii se jucau cu ele. le mutau ca bucatile unui puzzle ca sa iasa desenul. le urcau si le coborau pe portativele din mintile lor, schimbau masuri care asezau diferit totul.

***

era la fel ca atunci cind scrii un roman; sau faci un film. ai povestea (linia melodica), dar ca sa -l duci pe cititor (ascultator) in lumea pe care o descrii lucrezi mult: asezi, reasezi, scrii, rescrii; cauti cele mai potrivite cuvinte, invirti fragmentele ca sa creezi suspance-ul etc.

de cele mai multe ori cind faceau o modificare, cind se indreptau intr-o noua directie pe un fragment mic de cintec, baietii aveau o referinta grea din lumea muzicii. “cum au facut X in cintecul cutare”, “ca in sound-ul lui Y ”

si n-am putut sa nu ma gindesc cit de bine ar fi daca si noi jurnalistii, cind scriem, am face referinte la structurile articolelor premiate in lume; asta ar insemna nu doar ca le-am citit, ci ca le-am si deconstruit intelegind munca din spatele lor.

***

in munca asta de creatie, din cind in cind, apare magia. dupa mai bine de doua ore de la inceputul repetitiei, Tudor s-a asezat la clapele lui Gelu si-a cintat citeva masuri, apoi cu vocea a adaugat linia melodica echivalenta pentru doua versuri. asa ca de niciunde. dar bucata de melodie creata atunci a schimbat cintecul. cu totul.

***

cind cintecul a fost gata, l-au inregistrat in forma bruta. urma sa-l analizeze si sa-l critice. “sa-l distruga”. dupa 4 ore de ascultat de zeci de ori fiecare bucatica din Cintecul-fara-versuri-si-fara nume, ma atasasem de el; era ca un copil, cu viata proprie.

n-am mai stat sa vad cum il “macelaresc”, i-am si rugat sa nu-l modifice. pe drumul catre casa mi-am dat insa seama ca si ceea ce urmau sa faca seamana cu facerea unui roman sau a unui film; erau in faza primului draft.

Tudor mi-a spus ca s-ar putea sa nici nu mai recunosc pe album cintecul, pentru ca va fi orchestrat, pentru ca il vor mai modifica de citeva ori pina la inregistrare, iar eu ma gindeam cit de multa munca e in spatele unui cintecel pe care noi il ascultam pret de 3 minute jumate.

ne emotioneaza si ne ramine in minte, sau trece pe linga noi si nu ne spune nimic. bizar sau nu, e o chestiune de viata si de moarte (a unui cintec care n-are inca versuri si n-are inca nume) orice mic detaliu din perioada crearii lui. orice pauza, orice masura, orice nota.

si noi, superficiali, rasfatati si needucati in ale muzicii, ascultam solistul si niste instrumente pe linga.

***

de joi, orice cintecel ascult il deconstruiesc: are strofe egale? unde e bridge-ul? ce fac instrumentele?

***

cintecul-fara-versuri – si- fara- nume (inca) va fi inclus pe albumul 2012 al trupei Vama. lansarea albumului va avea loc pe 28 mai la Sala Palatului.

1576
vunkperseverenta VUNK

perseverenta VUNK

am fost saptamina trecuta la lansarea DVD-ului La inaltime al trupei VUNK.

cind am vazut pe ecranul din cinematograf  making of -ul DVD-ului, cu imagini din concertul La inaltime, am avut un gind pe care as vrea sa-l scriu si aici.

***

de-a lungul timpului Vunk a trecut prin multe incercari, si-au schimbat componenta trupei, si au trecut peste bariera ridicata oricarei trupe:  cum te opui trecerii timpului si ramii “actual”.

niciunul din membrii trupei nu a fost implicat in vreun scandal, chiar si despartirile au fost …perfecte, fara nimic care sa atraga atentia. n-am stiut niciodata care au fost greutatile trupei, noi spectatorii adica, desi sunt sigura ca au trecut prin multe momente de rascruce.

***

n-am fost la concertul La inaltime, de la Otopeni la sfirsitul anului trecut, dar vazind imaginile pe ecran si intelegind amploarea lui – un show cu desfasurari de forte impresionante – am avut un mare sentiment de bucurie pentru Cornel Ilie si colegii lui: ceea ce vedeam arata ca un super concert international.

si brusc m-am gindit la perseverenta lui Cornel de a duce mai departe aceasta trupa. si nu in orice forma, ci la un super nivel.

iar in ultimele luni trupa Vunk a fost super “cintata” cu “Vrem o tara ca afara” sau “Pleaca, miine o sa-mi treaca”, ceea ce e o frumoasa lectie pentru noi astialaltii : sa perseveram cind credem in ceea ce facem si sa tintim mereu cit mai sus daca vrem sa fim la inaltime.

P.S. ca sa intelegeti nivelul la care s-a lucrat, spotul de promovare al DVD-ului a fost realizat de Corneliu Porumboiu.

1280
Hurts’-Sunday-by-W.I.Z.-the-directors-cutHurts – cu scenografia unei romance

Hurts – cu scenografia unei romance

Cel mai bun videoclip la NME Award!
Band:Hurts
Film: “Sunday”
Regia: W.I.Z.
D.O.P: David Johnson
Scenografia: Mihaela Ularu

***
dada, Mihaela Ularu este mama Anei Ularu. cum ii spuneam si Anei, mistoaca mama are. asa mama, asa fiica.

Mihaela Ularu, profesor la UNATC, a semnat, printre altele, scenografia de la Buna, ce faci?

1360
andreiprimul cintec al lui Andrei Leonte

primul cintec al lui Andrei Leonte

ieri, cistigatorul X Factor, Andrei Leonte ( si preferatul meu din competitie:) ) si-a lansat primul cintec din cariera lui de artist.

multi dintre voi ati ascultat deja melodia (are peste 45.000 de vizualizari pe youtube in 24 de ore si nu vorbim de un videoclip, e doar cintecelul); imi place ca duce cu el, in acest cintec, o parte din cea mai intensa prestatie din show-ul tv… o sa va prindeti la “fluieraturi”:)

dar eu vreau sa va povestesc altceva despre ziua de ieri…

*

ziua de ieri, mult asteptata de fanii lui (are aproape 40.000 de fani pe pagina oficiala de Facebook si mai exista alte pagini neoficiale) a fost una care a avut in program:

– matinatul de la Antena 1, cu o cintare live

– matinalul de la Zu

– prezenta la Acces Direct

– probe de sunet la concertul Zu

– cintare la concertul Zu (a fost cel care a inchis concertul, ca un adevarat star)

nu stiu daca realizati cit consum nervos inseamna toate acestea si ce efort fizic. show-ul s- a terminat la ora 22.00 si avea mai mult de 14 ore de cind era in “live”-uri de toate felurile.

de ce scriu asa ceva? ca sa intelegeti, daca vreti sa faceti meseria asta, ca e cu foarte multa munca pe care fanii nu o simt si nici nu o stiu.

*

am vorbit cu Andrei de dimineata (aseara, pt ca era f f f f aglomerat in AFI Cotroceni unde era concertul, am plecat mai devreme). era entuziast si fericit, chiar daca obosit. astazi o lua de la capat, pentru ca merge diseara la emisiunea Rai da’ buni.

dar era la fel de modest, cum il stiti de la tv…

1640
madonnaculise de la show-ul Madonnei la SuperBowl

culise de la show-ul Madonnei la SuperBowl

aseara, in pauza Super Bowl, Madonna a avut un super super show.

dupa ce m-am minunat si emotionat de showul ei, am trecut prin remarca “are 50 de ani!!!!” si-am inceput sa caut detalii din culisele show-ului care a avut un miliard de telespectatori.

repeta la el din decembrie, cu o pauza de o saptamina de Craciun; 2000 de oameni au fost implicati in realizarea show-ului de 10 minute (de la design-ul scenei si decorurilor, al proiectiilor si pina la dansatori)…

daca aveti timp, uitati-va la inregistrarea conferintei de presa de dinaintea show-ului (18 min). dar, dincolo de informatiile standard, uitati-va la Madonna cum riposteaza la unele intrebari, cit e de emotionata ( limbajul trupului), dar si cit de motivata este.

si, da, are 50 de ani!

1271
zongaZonga – o amenintare pt radio

Zonga – o amenintare pt radio

m-am jucat putin cu zonga astazi – un player de muzica online cu content 100% legal.

(s-a lansat aseara cu un party surpriza, cu multe teme muzicale; eu am fost gazda de la una dintre temele party-ului (Rat Pack – Frank Sinatra, Sammy Davis, Dean Martin, Johnny Carson; Bobby Voicu, Cristi Manafu, Cristi China si Victor Kapra au avut si ei temele lor muzicale)

zonga e raiul muzicii: reuneste preferintele tale muzicale (colectate elegant din retelele sociale in care activezi), te lasa sa vezi ce asculta alti prieteni si iti permite sa faci playlist-uri.

stiu ca exista si produse internationale similare, dar acesta are si muzica noastra, plus e interconectat cu canalurile de profil locale (trilulilu… pt ca tatal proiectului e crocodilul sef de la trilulilu)

prin zonga poti asculta muzica fara sa o downloadezi, inclusiv pe telefon , chiar cind nu ai net aproape… zice reclama, nu m-am prins inca cum fac astea, dar ma rog eu de baietii destepti ai lui Silviu Sergiu Biris sa ma invete

m-am jucat putin, nu m-am prins inca de toate smekeriile si am nevoie de un training ca sa invat finetzuri, dar…
primul gind a fost ca zonga e killerul radiourilor; pentru ca orice persoana care are un grad de expunere isi poate face propriile playlist-uri, propriile programe muzicale si poate functiona ca un mic radio; iar daca are gusturi bune la muzica va avea multi urmaritori, prin urmare va cistiga si mai multa expunere si se va comporta ca un mini radio.

in conditiile propriilor programe muzicale/playlisturi online (poate pot fi widget-uite si pe bloguri) vor putea aparea inlocuitori de radio, mult mai interactivi, mai selectivi si mai targetati; cu sanse mai mici sa asculti muzici care nu sunt pe gustul tau.

si daca radioul – ca institutie, format, concept – nu va incepe sa livreze ceva mai mult decit muzica – axindu-se pe content nou si creativ, personalitatea DJ-ului, pe ceea ce era acum 100 de ani aka “theatre of mind” – va muri linistit fara sa stie de unde i se trage.

am invitatii pentru testarea zonga. daca vreti, lasati un comentariu.

P.S. este pentru prima data in romania cind pentru un asemenea serviciu exista acordul tuturor caselor de discuri; continutul fiind suta la suta legal.

andrei leonteAndrei Leonte si Ioana Blaj – exclusiv:)

Andrei Leonte si Ioana Blaj – exclusiv:)

cum acesta este ultimul week end in care mai sunt in tara si nu voi mai fi la urmatoarele gale X factor, m-am gindit sa va arat ceva f special pt mine.

cum ziceam mai devreme, prietena mea Ioana Blaj este prietena cu Andrei Leonte care e la un pas de a cistiga X Factor.

anul asta, ziua mea de nastere s-a intimplat sa fie la putina vreme dupa ce fusesera difuzate auditiile X factor si eu imi marturisisem sustinerea pentru Andrei (fara sa stiu ca e prieten cu Ioana). cum va spuneam, pentru Andrei orice sustinere inseamna foarte mult, iar caracterul si bunul lui simt sunt minunate, asa ca a vorbit cu Ioana sa participe in felul lui la cadoul de ziua mea de nastere. (nu ma intilnise niciodata, nu schimbase o vorba fata in fata cu mine)

mi-au trimis pe mail un cintecel care e povestea prieteniei lor, dar si a prieteniei lor cu mine – in versuri sunt lucruri pe care le-am spus despre ei:)

ei, ca si mine, cred ca cel mai important lucru e sa stii sa dai mai departe: atentie, iubire, grija pentru ceilalti.

n-am o fotografie cu Ioana si Andrei:) dar, votati-l pe Andrei la 1313:)

1873
oana andrei gala 4de ce-l votez pe Andrei la 13 13

de ce-l votez pe Andrei la 13 13

1313 – Andrei – asta e mesajul pe care-l spun prietenii mei in fiecare simbata seara, dupa X Factor.

pina acum vreo 4 luni habar nu aveam cine e Andrei si nici nu ne interesa foarte tare, astazi ne incepem duminicile intrebindu-ne: l-ai votat pe Andrei? :)

***
l-am vazut prima data la auditiile X Factor, am remarcat talentul lui, charisma amestecata cu inocenta si-am zis ca o sa fie in finala. si pentru ca am vazut ca are emotii, am scris atunci pe blog ca-i rup picioarele daca nu va fi la fel de concentrat si de bun si pe mai departe. (habar nu aveam ca o sa citeasca si ca va insemna foarte mult pentru el incurajarea mea, dar acum stiu ca orice incurajare ii da, la propriu, aripi:) )

pe vremea aia, nu stiam ca ceea ce eu clasificam drept inocenta si vulnerabilitate e de fapt timiditate si muult bun simt, dar asta am descoperit cind l-am intilnit fata in fata la prima gala live.

intre timp aflasem ca una dintre prietenele mele bune, Ioana Blaj, e prietena cu Andrei.
au in comun munca asidua si perseverenta, amindoi au plecat “de jos” si sunt croiti sa nu uite cine i-a ajutat “pe drum”.

pe la Gala 3 am descoperit ca fostele lui colege de facultate sunt unele dintre cele mai simpatice reprezentante ale agentiilor de PR cu care am lucrat.

ba chiar ca in gasca mare de sustinatoare e un suflet urias: Nicoleta Gavrila, unul din oamenii foarte foarte speciali care se ocupa de Festivalul de Teatru de la Alexandria.

asa am inceput sa ma uit la cei care il simpatizeaza pe Andrei:

Florin Grozea de la HI Q a mers la una dintre gale si i-a prezis ca va fi in finala,
Marian Ionescu de la Directia 5 a inceput sa-i dea sfaturi de business pentru cind va cistiga marele premiu,
Mihai Dinu (directorul muzical de la Guerrilla) a anuntat ca e singurul pe care l-ar vota.

si mi-am dat seama ca si ei, ca si mine, s-au adunat in jurul lui pentru ca simt ca in copilul asta nu e doar talent muzical, nu doar emotie, nu doar charisma.

stiti de ce-l votez in fiecare simbata (uneori chiar si duminica:) ) pe Andrei?

pentru ca e singurul dintre toti concurentii X Factor 2011 care poate fi modelul unei generatii care si-a pierdut de multa vreme idolii.

l-am vazut in gale cind prietenii veneau sa-l sustina si sa-l felicite: era mai preocupat sa afle daca nu le-a fost greu sa ajunga la studio (care e in afara bucurestiului), daca le e bine acasa, daca si-au luat examenele. orice intrebare despre el o intorcea cu “dar stiti ce fac ca ma vedeti, voi ce faceti? sunteti bine? aveti nevoie de ceva?”

la ultima gala la care am fost in studio mi-a zis: “nu stiu daca o sa ma pot revansa vreodata in fata celor care m-au sustinut si m-au votat, dar m-am gandit deja cum ‘sa dau mai departe’ “.

era o trimitere la filmul pay it forward, in care un pusti schimba lumea cu o tema de scoala: fiecare om face o fapta buna pentru a da mai departe fapta buna pe care i-a facut-o altcineva.

***
mai sunt 3 show-uri pina la final si astazi Andrei are nevoie de orice vot. daca simtiti ca si mine ca tinara generatie are nevoie de un model de bun simt, de talent, de indemn la fapte bune, votati-l pe Andrei la 1313.

O sa fiti mindri ca ati putut alege drept model pentru fratii, copiii sau nepotii vostri un tinar ca Andrei si o sa faceti chiar voi o fapta buna – ati ajutat la implinirea visului unui copil bun, care a plecat de la a cinta pe strazi in Milano ca sa adune bani de o chitara si a ajuns in atentia a zeci de mii de romani, fara sa se schimbe niciun pic: are acelasi bun simt si aceeasi timiditate amestecata cu inocenta.

Astazi, acum, votati 1313: Andrei. iata-l cintind Home, aseara la X factor

1313 – Andrei; Don’t let him go home :) cu un simplu sms il duci in semifinala X factor.

Multumesc.

1756
cesaria-evoraA murit Cesaria Evora

A murit Cesaria Evora

imi pare rau. era o femeie de o simplitate pura, aproape ca o puteai da exemplu pentru SIMPLITATE.

i-a placut in Romania si ma bucur ca am putut sa o vad in concerte la Bucuresti si sa fiu la citiva metri de ea intr-o intilnire minunata.

avea 70 de ani. sa-i fie bine acolo.

959
Music-music-1123011_1024_768X factor , grupa +25

X factor , grupa +25

am vrut sa scriu de simbata acest text, dar pentru ca nu eram in tara, mi s-a parut ca nu era foarte fair. e mai corect sa scriu ce cred si sa fiu aici sa ma confrunt cu cei care n-au opinia mea.

***
ca sa fiu directa si sa se incrunte Adi Sina din prima: cred ca, exceptindu-l pe Alin Vaduva, niciunul din “bunii” categoriei lui nu are sanse la o adevarata cariera muzicala. (am verificat teoria de mai jos cu oameni din industria muzicala si cu profesori de actorie, ca sa am acoperire daca mai dau ochii cu dl Sina:) )

***
Iulian Vasile are o voce minunata, face show, dar… e manelist. iertati-ma. oricit a incercat Adi sa-l transforme, Iulian are maneaua in singe si in ritm si o aduce mereu, discret, in orice cintec. singura lui sansa in industria muzicala (aia de clasa, de top) e sa se transforme intr-un personaj – cum a incercat Adi sa-l transforme in seara in care a cintat Lenny Kravitz.
dar ca sa traiesti in pielea unui personaj toata viata ta artistica e nevoie de un alt tip de temperament si de o alta educatie.

Iulian va face bani din nunti si botezuri, cintari cu orchestre de restaurant in locuri de 5 stele, pentru ca dupa X Factor va avea o notorietate, dar asta va fi tot.

Despre Diana Hetea am mai scris. Nu cred ca va putea iesi din bucla perfectionismului in care, desi pare pe un drum bun, se autodistruge.

la vocea pe care o are, pina la aceasta virsta ar fi trebuit sa fie un nume cunoscut; ea a batut festivalurile Amara, Tirgoviste, Mamaia si, din pacate, are in gesturi si-n singe temperamentul festivalier. Adi Sina incepuse f bine transformarea ei, cu look-ul de diva din gala 1 sau 2, dar cred ca Diana s-a opus schimbarilor si-a gresit teribil. cred ca daca-l asculta pe Adi si avea incredere in flerul lui, acum ar fi fost la mare distanta de oricare alt concurent… fie si pentru ca e singura femeie care a mai ramas in competitie si, din punct de vedere al business-ului muzical, o femeie vinde mai bine ( e mai usor de marketat, isi gaseste mai usor loc pe copertele revistelor etc)

***
Dar ce au in comun Iulian si Diana e virsta. la 33- 35 de ani, nu te mai arunci in cap – emotional vorbind – ca sa experimentezi lucruri noi, ca sa te depasesti si sa evoluezi. la 33- 35 de ani functioneaza deja multele bariere pe care ti le-ai pus si e nevoie de un efort imens ca sa iesi din propriile tipare. efort care cere o inteligenta pe care, ma iertati, niciunul dintre cei doi nu o are.

Adi nu are cum sa nu simta asta: a terminat actorie si stie ca studentii la actorie mai in virsta nu progreseaza la fel de usor ca tinerii, pe acelasi principiu al barierelor emotionale. sau ca actorii mai in virsta , odata intrati intr-un tipar care-i aduce intr-o zona de confort, trag mereu catre acolo cu orice interpretare. si ca doar cei din “aluat ales”, constienti ca trebuie sa stie ca nu stiu si ca trebuie sa evolueze, ramin proaspeti si deschisi pentru orice rol.

***
daca as fi scris simbata textul asta as fi avut de zis ca si lui Alin ii trebuie o schimbare, pentru ca nu se simte nicio evolutie, el fiind in aceeasi linie – aproape perfect – de la inceputul show-ului. am vazut insa inregistrarea variantei lui de la Angels si… jos palaria.
dar tot mi-ar placea ca Adi sa riste si sa-i impinga si lui Alin putin limitele intr-o zona neexplorata. pentru surpriza mea de spectator.

***
statistic vorbind in lume cei mai multi cistigatori sunt cei din categoria pina in 25 de ani, pentru ca la ei se produc schimbarile cele mai spectaculoase in timpul show-ului exact din considerentele anuntate mai sus. Alin e la limita dintre cele doua categorii, cred ca se va incadra – impreuna cu Andrei – in norma statisticilor.

1322
hiq_441161454solo

solo

ma “invirt” pe linga acest text de vineri. ar trebui sa va povestesc despre muzici noi si s!mpa, dar tot ce am eu in cap are prea putin legatura cu muzica.
asa ca am scris, si rescris, si…

*
vineri am fost la cafeneaua UNA, intr-o casa foarte frumoasa de pe Gen. Dona Nicolae (pe linga Cismigiu) sa ma intilnesc cu echipa (nu vreau sa scriu trupa) Hi Q si sa ascult noul lor album. (va fi lansat in februarie anul viitor)

pe drum ma gindeam ca prin 2000 as fi facut orice pentru o intilnire ca asta si ca pe vremea cind ei se apucau de muzici, eu incepeam sa lucrez la radio (96-97, ca sa fim mai exacti, dar muncim cu totii din frageda pruncie sa nu care cumva sa ziceti ca suntem batrini).
ma mai gindeam ca tot ce au facut in anii astia a fost nu doar muzica, ci si business (au fost prima trupa cu emisiune la tv si n-au lasat niciodata la intimplare promovarea muncii lor) si ca au stiut sa fie “spin doctors” pentru orice situatie de criza din activitatea lor, transformind-o intr-o forma de promovare.

ma gindeam la bucuria mea cind am aflat ca Dana se intoarce “din vacanta”, ca Hi Q e din nou in varianta pe care o stiam (nu mi-a trecut niciodata prin minte ca se va intoarce – Zbor e in continuare unul dintre cintecele mele preferate) si ca, din nou, a fost o miscare foarte desteapta de marketing/business.

pe scurt, tot ce aveam in minte pe drum ducea catre profesionalism. cind am ajuns la intilnirea cu ei, am vazut altceva…

***

cum ziceam stiu ca ar trebui sa scriu despre muzici, dar eu pastrez in minte urmatoarele imagini:

Dana aducind prajituri de casa “sunt cu dovleac si mere, sa gustati macar, sunt foarte bune” si plecind repede sa mai aduca ceva pentru musafirii ei. atit de repede incit a lovit cu soldul usor masuta pe care pusese prajiturile. n-au fost incidente, dar era un gest familiar de parca ne-am fi aflat intr-un living intre prieteni care se stiau de multa vreme.

Mihai sobru si tacut la un calculator, cu chipul lui “din afara scenei”. e poate cel mai diferit de imaginea “publica” pentru ca pe scena e tot timpul cu zimbetul pe buze, in timp ce in viata e sobru si, daca ar fi sa iau in calcul conferintele la care l-am auzit vorbind, orientat catre chestiuni sociale/educationale.

Florin cu emotii. dar emotii din acelea care-ti aduc aminte de un barbat aflat in ziua nuntii. sau cind tocmai ce si-a dus sotia la maternitate sa nasca. emotii- incurcat-fericite-febrile.

***

cind au inceput muzicile – noul lor album – am revazut HiQ pe care-l stiam, doar ca mai cool, mai rock si mai matur. cu umor si cu autoironie, cu mai multa forta si inchegat intr-o poveste.
Dana stapinea teritoriul si emotiile ca pe scena: tinind ritmul; Florin urmarea orice reactie si controla pauzele dintre piese pentru un impact cit mai bun la auditoriu; Mihai era pregatit de un focus grup pentru impresii.

noul lor album o sa va surprinda. e pop rock. primul single -Solo – face trecerea de la ceea ce stiti ca e HiQ la ce va fi la anul, dar sper ca albumul sa nu se cheme “solo”. pentru ca nu e deloc despre de a fi/ a asculta/ a simiti “solo”, cred ca albumul asta e pentru prieteni; de ascultat in masina, sau in living (cind gazda iti aduce prajituri bucuroasa ca are multi oaspeti).
e un album pentru cei ca mine care au crescut alaturi de HiQ (pentru ca si ei au crescut intre timp:) )

***

piesele mele preferate se numesc Love si Don’t leave (le -am ascultat si in timp ce scriam asta, pentru ca am fost premianta si le-am primit, de unde se vede treaba ca pina la urma toate dorintele copilariei devin realitate intr-o forma sau alta)
sunt sigura ca veti remarca aceste doua cintece pe album, in februarie. va povestesc atunci si cine si cum le-a scris, ca sa va mai surprind inca un pic cu imagini din culisele HiQ.

***
solo by HiQ

2160
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!