Category : culturale

tomjonesPR Stunt – sau cum au inceput femeile sa arunce cu lenjerie in Tom Jones

PR Stunt – sau cum au inceput femeile sa arunce cu lenjerie in Tom Jones

citesc biografia unuia dintre cei mai mari publicisti de la Hollywood, Jay Bernstein – Starmaker: Life as a Hollywood Publicist with Farrah, The Rat Pack, & 600 More Stars Who Fired Me  – un domn care a lucrat pentru Sinatra, Sammy Davis Jr si muuuuulti multi altii.

 Bernstein nu se fereste sa dea detalii din viata lui profesionala, sa explice strategii, sa arate cam cum gandea cand isi transforma clientii in vedete. (capitolul despre Farrah Fawcett si decizia de a-i promova … sfarcurile intr-un poster e mai mult decat un studiu de caz)

Cum a fost unul dintre cei mai influenti oameni de la Hollywwod (a murit in 2006) nu prea i-a apasat f tare de indiscretiile pe care le-a facut prin biografia lui, asa ca exista si intamplari care poate n-ar fi trebuit sa fie acolo, mai ales cele legate de viata lui amoroasa cu diverse actrite.


Dincolo de asta, iata o poveste despre cum Jay Bernstein a stiut sa speculeze sex appealul lui Tom Jones si sa-l transforme dintr-un cantaret de hol de hotel intr-un sex simbol mondial.

Welsh singer Tom Jones was already a bona fide hit when I became his publicist in 1968.

In previous years he had been part of the swinging music scene, scoring hits with movie themes like “What’s New, Pussycat?”and James Bond’s “Thunderball.”

He was a powerful singer, masculine and roguish in appearance, with an onstage bare-chested presence that at least one nameless woman found extraordinarily sexy. Gordon Mills, Tom’s manager, hired me to launch the singer’s first American performance, at the famous Copacabana in New York City. The Copa was a supper club with an intimate atmosphere that allowed an entertainer to move about in the room as he performed. I had a front-and-center table with half a dozen guests in case Tom’s debut needed extra bodies. It didn’t. The place was packed on opening night.

During his performance a strange incident occurred. Tom was moving from table to table, stopping here and there, singing directly, as if personally, to some of his female fans. Suddenly a woman stood up, slipped off her panties and handed them to him. Gordon Mills told me later that Tom was startled; women had slipped him dinner napkins with their telephone numbers written on them, but never their underwear.

Later that year, Tom opened at the Flamingo Hotel in Las Vegas. After a few days Gordon called me. The crowds were small and lukewarm. Tom wanted to be more than a saloon singer who had to compete with the clink of cocktail glasses. “Think you can do something for us?”Gordon wanted to know.

I flew to Vegas and took in the Tom Jones show. It was sexy and dynamic, but I didn’t think it had the oomph to put him over the top as a long-term Vegas hit. It needed a push, a headline-making push. I talked to Tom and Gordon. They had old-fashioned concepts and came up with the same type of stuff rockers had been doing for years. I went to my suite to think about it. In the process I remembered the knickers incident at the Copa. I had an idea that might work.

By this time, through Sammy and other clients, I was well-known in Vegas by management. It wasn’t difficult to persuade the hotel to give me a couple dozen bogus keys with the Flamingo logo on them. I then went to a lingerie shop and bought several pairs of ladies’lacy silk underwear.

That night I stood at the entrance of the Flamingo showroom. When I saw a good-looking young woman without a date, I approached her. She was usually with another girl or one of a trio. I chose the ones who seemed extroverted and hungry for a laugh. I offered one of two deals. I would give twenty-five dollars if she would throw a room key on the stage while Tom was performing or fifty dollars if she would throw a pair of panties. I had no trouble getting girls; they were like actors at central casting.

Now I had to choreograph the show. I wanted one girl here, one there; I needed them spread throughout the room, planted in strategic spots. Furthermore, timing was everything. They needed to wait until Tom had supposedly worked them into a frenzy with his sex appeal. Tom was in the dark; he knew nothing about my gambit. The show began, and in his usual way Tom began working up to his most popular songs—“It’s Not Unusual,”“Delilah”and “Help Yourself.”

He had great presence, his own style (helped by his friend Elvis) and a sort of waterfront masculine appeal. He wore tight pants and his shirt open to his navel. He was belting away when the first girl threw a room key. Tom paused ever so briefly, swept up the key and looked at it in one quick gesture, and then continued singing. A couple of minutes later another girl tossed a pair of panties.

Tom picked up his pace. Another girl tossed a room key. It was like shots of electricity suddenly bolting through the room. Tom really began to sing and move, convinced that he was motivating the women by virtue of his sexuality.

The women responded in kind, and the more they did, the more magnetic Tom became. The room keys, the panties, Tom’s gyrations and his sensuous songs—they added up to an explosive performance, both onstage and off. I stayed in Vegas a week, repeating the same routine every night. Gordon and I purposely left Tom out of the loop.

By the time I went back to L.A., Tom thought he was the most magnetic man on the planet. During the second week, however, without panties and room keys, the show lost its magic. It was good, but it lacked that indefinable dynamic called sex appeal. Gordon gave me a call; I returned to Vegas. I got more keys and another bunch of panties.

This time, however, I invited members of the press to attend and gave them the Bernstein royal treatment before the show. The same thing happened: Tom began to jive and the women went nuts. Each night was wilder than the one before. The press coverage gave the campaign its needed kick. By week’s end, the hotel had enlarged the letters of Tom’s name on the marquee and women were lining up at the ticket window.

I went back to Los Angeles and kept up with the coverage in the papers. There were no more bogus keys and panties bought at wholesale. The real things were now landing on the stage. Tom was transformed into an authentic Vegas star. What began as a gimmick had become a phenomenon. Tom eventually moved to ever-larger showrooms—the Hilton International, Caesar’s Palace, and the last I heard he was packing the room at the MGM Grand.

I’ve always felt a sense of pride in that particular campaign. I was a ghost, an invisible man who motivated the audience in obscurity.

radu afriminterviu #pesteasteptari Radu Afrim –  spectacol cu adolescenti si muzica de la Braila

interviu #pesteasteptari Radu Afrim – spectacol cu adolescenti si muzica de la Braila

L-am reintalnit la discutii pe Radu Afrim dupa mai bine de 3 ani. M-am gandit mult la el de la festivalul de la Cannes incoace pentru ca Marele Premiu a fost castigat de un film care are la baza acelasi text din care Afrim a facut un spectacol minunat la Odeon, in urma cu 5-6 ani, E doar sfarsitul lumii.

Nu-l mai vazusem si discutasem si mai putin pentru ca ne-a luat pe fiecare viata intr-o alta directie, dar i-am vazut spectacolele noi.

Afrim e unul dintre regizorii caruia ii datorez dragostea mea pentru teatru. Si pentru ca mi-a explicat lucruri din mecanica fauririi unei piese, si pentru ca m-a luat dupa el la repetitii si am vazut ce lucreaza, iar dupa repetitii a raspuns la orice intrebare aveam, oricat de stupida ar fi fost intrebarea mea.

Afrim stire reteta magica sa faca productii care sunt mereu in actualitate. spectacole care plac tinerilor de orice varsta. Afrim e interesat foarte mult sa simta reactia publicului, nu monteaza niciodata de dragul criticilor.

in interviul care urmeaza povestesc despre grupurile de tineri care merg dupa spectacolele lui prin tara, ca groupie la starurile rock, exact asa.

si merg de ani de zile, alti tineri.

l-am intrebat cum reuseste sa faca asta si raspunsul il puteti descoperi in inregistrarea de mai jos. Tot acolo aflati detalii despre proiectul lui cel mai nou, un spectacol cu adolescenti  despre muzica din Braila.

La aceasta editie FITS, Flanco este partener principal si, cum motto-ul lor este Mereu peste asteptari, impreuna, ne-am gandit sa va aratam cativa oameni care au facut ca acest festival sa fie #peste asteptari. Cativa actori, regizori si dramaturgi care au facut ca teatrul in Ro sa fie #pesteasteptari, fie prin intreaga lor cariera, fie pentru cateva zile, cat au poposit cu spectacolele lor la Sibiu.



cover filmeConcurs: Ca sa ai cinematograf acasa spune ce filme romanesti iti plac

Concurs: Ca sa ai cinematograf acasa spune ce filme romanesti iti plac

Mai am doua zile pana ajung si eu la TIFF si oftez cand vad ce evenimente frumoase au fost deja si eu n-am ajuns la ele, dar ca sa nu fiu foarte foarte departe cu mintea si cu sufletul de cinema, am fost provocata….

Raiffeisen Bank, sponsor principal al TIFF si un sustinator consacrat Zilelor Filmului Romanesc a lansat o provocare printre bloggeri. A inceput cu Manafu care a fost rugat sa faca un top 5 al filmelor romanesti care i-au placut cel mai mult. Manafu s-a gandit ca e bine sa dea o leapsa si m-a intrebat pe mine care sunt filmele romanesti pe care le iubesc.

N-am putut sa pun doar 5, chiar n-am putut. Iata selectia mea (am incercat sa nu repet filmele de la Manafu)


Filmul romanesc pe care-l iubesc cel mai tare e un scurt metraj inspirat de nuvela omonima a lui Florin Lazarescu – Lampa cu caciula.

Povestea relatiei tata fiu sub rama unei actiuni in care televizorul cu lampi al familiei,  ecranul cu iesire spre o alta lume din saracie a copilului familiei, e dus la reparat.

Filmul e regizat de Radu Jude ( a facut din nou echipa cu Florin Lazarescu pentru Aferim!, o alta bucurie de film)

o vara de neuitat

Imi mai place f f f f tare filmul lui Lucian Pintilie – O vara de neuitat.

Un capitan de vama e mutat intr-un sat la granita cu Bulgaria si sotia sa , contesa unguroaica, trebuie sa se adapteze situatiei in conditiile unui conflict intre localnici si macedoneni.  E o secventa de o candoare si o eleganta impresionante cand tanara doamna – interpretata de Kristin Scott Thomas (care a invatat romaneste pentru acest film) – se spala in cada in curte, iar soldatii sotului ei o privesc pe furis, printre rufele intinse la uscat.

Si daca tot sunt aici, iar Manafu a zis deja de Balanta, as vrea sa reamintesc de Prea Tarziu, o alta minunatie de film in regia domnului Pintilie.


A fost sau n-a fost in regia lui Corneliu Porumboiu

Pentru umorul lui si pentru realizarea cu resurse atat de mici. Si pentru actorii minunati. E un film care  -de cate ori il vad – ma face sa rad. Romania mereu amuzanta sau lectia autoironiei pentru a putea sa ne depasim defectele.

train de vie

Train de vie, Radu Mihaileanu

O poveste despre evrei si deportare spusa cu mult umor. Spusa si scrisa cu mult inainte de La vita e bella, numai ca – din pacate – filmul acesta n-a ajuns la Oscar.

Si daca tot sunt aici, Concertul... si povestea tiganilor care au cucerit Parisul.


Morometii, regia Stere Gulea

Pentru ca a fost filmul copilariei mele, pentru ca pustiul care-l juca pe Niculae era coleg cu mine de scoala, pentru ca s-a filmat la cativa km de Alexandria, unde locuiam. Dar mai ales pentru domnul Rebengiuc.


Mai spun unul, desi as mai putea spune inca 10, un episod in Amintiri din Epoca de Aur al lui Cristian Mungiu, Legenda soferului de gaini, pentru secventa finala si interpretarea magistrala a lui Vlad Ivanov din secventa respectiva. Si daca tot am ajuns la domnul Mungiu, 4 luni, 3 saptamani si 2 zile e un film care m-a bantuit si m-a marcat profund.

Mai pot sa spun din directia aceasta, a realitatii pusa pe ecran, ca un efect similar a avut filmul De ce eu, al lui Tudor Giurgiu.

Mi-au placut toate filmele lui Nae Caranfil, cum mi-au mai placut multe altele, dar va las si pe voi sa spuneti ce filme romanesti se afla in top 5 la voi.


Puteti sa castigati un super proiector Epson EH-TW5210, oferit de Raiffeinsen Bank si puteti sa va faceti cinematograf acasa daca….

… lasati la comentarii un top de 5 filme romanesti care v-au placut.

Dupa festival prin tragere la sorti alegem un castigator, sunt sigura ca exercitiul acesta de a numi 5 filme romanesti care v-au placut o sa va faca sa realizati ca avem foarte multe filme foarte bune. Regulamentul oficial al concursului este aici.

Acum sa dam leapsa mai departe.

M-am gandit ca e interesant de vazut ce filme romanesti ii plac lui Radu Băzăvan. Nu suntem rude (numele meu n-are nicio diactritica), dar obisnuiesc sa zic ca e fratele meu din online, mai ales cand imi greseste lumea numele si-l scrie ca pe al lui, el fiind mult mai celebru in online J

E clujan, e dus cu capul in cel mai frumos mod cu putinta si si-a indeplinit un vis: a facut un film de lung metraj – Usturoi – care a rulat in cinematografe. Asa ca Radu, ia sa vedem ce filme iti plac tie.


Later Edit: castigatoarea este Pamy.

tragerea la sorti a fost facuta de reprezentantii Raiffeisen, am primit si nume de rezerva in cazul in care Pamy nu raspunde. Multumesc frumos tuturor ca ati participat la jocul nostru.

victoria-beckham-eva longoriaCum se vede Cannes 2016 pe instagramul vedetelor

Cum se vede Cannes 2016 pe instagramul vedetelor

Festivalul de la Cannes, in epoca social media, se poate vedea si din perspectiva vedetelor via selfie-uri.

Iata cateva dintre postarile pe instagram ale vedetelor prezente la Cannes in acest an. Desigur postarile au prea putina legatura, spre deloc, cu filmele prezente in festival. Poate si pentru ca vedetele aleg sa prezinte secvente amuzante din viata lor. Poate si pentru ca festivalul e foarte mult si despre moda si petreceri (gratie sponsorilor).

Sau poate ca nu…


Marion Cotillard in aceasta dimineata pe Instagram

Blake Lively

Because I need these glasses and earrings. Let’s be honest.

A photo posted by Blake Lively (@blakelively) on

Blake. Wuz. Here.

A photo posted by Blake Lively (@blakelively) on

Julia Roberts un selfie cu George Clooney la premiera filmului Money Monster 

#Cannes2016 in France. #Selfie 📽 #moneymonster

A photo posted by Julia Roberts ️️ (@juliarobertsoriginal) on

Eva Longoria

How cute are these heels?! Thank you @giuseppezanottiworld!! #LorealCannes2016 #RedCarpetReady

A photo posted by Eva Longoria (@evalongoria) on

Kate Moss

Cannes 2016 ❤️ #cannes #cannes2016 #cannesfilmfestival #cannesfestival #katemoss @festivaldecannes @chopard

A video posted by Kate Moss (@katemossofficiall) on

mama Kardashian

Thank you to my friends at Manolo Blahnik for my beautiful shoes that I wore last night X Kisses X VB 👠❤️ VB #redcarpet

A photo posted by Victoria Beckham (@victoriabeckham) on

High kicks in Cannes X I ❤️@Evalongoria Good night Cannes X #Girlsgirl x 🙏🏻 VB

A photo posted by Victoria Beckham (@victoriabeckham) on

Cannes 2016 beauty must! @esteelauder PowerFoil mask! Au Revoir X Thank u @kenpaves @wendyrowe Love u!! 🙏🏻 XVB

A photo posted by Victoria Beckham (@victoriabeckham) on

takashi-murakamis 4(foto) Cand machiajul devine arta

(foto) Cand machiajul devine arta

Noi traim in tara in care, cum zicea scriitorul american David Sedaris dupa o vizita prin Centru Vechi, femeile se machiaza ca si cum ar fi personajul negativ dintr-o piesa politista de teatru, cu sprancenele mega colorate si accentuate si cu buzele agresiv conturate.

In alte locuri, de exemplu in Paris, femeile fac o arta din a se machia cat mai fin – sa nici nu para machiate. Ei bine, tot in locurile astea, la Academia de Make-up din Paris, machiajul devine o arta.

La lucrarea de licenta a studentilor Academiei de Make-up tema a fost reinterpretarea unor lucrari ale artistului japonez Takashi Murakamis, un pictor faimos pentru lucrarile sale de pop art. Atat de celebru ca desenele sale au devenit imprimeuri pentru un brand faimos de incaltaminte. Iata doua dintre lucrarile lui Murakamis.




lucrarile de licenta ale studentilor s-au transformat si ele in opere de arta, iata cateva dintre ele. Uitati-va cu atentie la felul in care folosesc culorile pentru a crea efecte optice spectaculoase.

takashi-murakamis 1 takashi-murakamis 2 takashi-murakamis 3 takashi-murakamis 4 takashi-murakamis 5 takashi-murakamis 6 takashi-murakamis 7

emma stone steve carrelFilme despre mari tenismeni- Shia LaBeouf e  John McEnroe, Emma Stone in Billie Jean King  si Steve Carrel e Bobby Riggs

Filme despre mari tenismeni- Shia LaBeouf e  John McEnroe, Emma Stone in Billie Jean King  si Steve Carrel e Bobby Riggs

La anul vom avea doua filme artistice care readuc in prim plan biografiile unor mari tenismeni, semn ca tenisul a devenit un sport foarte iubit la nivel global si ca sunt multi iubitori ai acestui sport care s-ar putea duce la cinematograf.


McEnroe LaBeouf Ieri la Cannes, Shia LaBeouf a dezvaluit ca in urmatorul film pentru care a semnat un contract va juca rolul lui John McEnroe, unul dintre cei mai faimosi jucatori de tenis ai anilor 80.

Filmul in care LaBeouf il interpreteaza pe McEnroe se va numi McEnroe/Borg si va vorbi despre rivalitatea dintre John si Bjorn Borg. Inca nu se stie cine va interpreta rolul rivalului lui McEnroe si nici ce alti tenismeni mai apar in film. Teoretic si personajul lui Ilie Nastase trebuie sa fie pe acolo:)

Se stie insa ca Stellan Skarsgard il va interpreta pe antrenorul lui Borg, Lennart Bergelin, si ca filmarile vor incepe in primavara anului viitor.

mcenroe borg


Anuntul a venit dupa ce in urma cu cateva zile, legendara jucatoare de tenis, Billie Jean King a postat o fotografie de la filmarile peliculei Battle of the sexes, despre povestea unui meci legendar din 1973.

emma stone steve carrel


In 1973, un fost jucator de tenis atunci in varsta de 55 de ani, Bobby Riggs, a spus ca el poate invinge jucatoarea de pe locul intai in clasamentul mondial si ca femeile joaca mult mai prost decat barbatii.

Billie Jean King a raspuns provocarii, imediat dupa ce a castigat Wimbendon-ul, si l-a invins pe domnul  Bobby Riggs cu 6-4, 6-3, 6-3, castigand un premiu de 100.000 de dolari si declansand o polemica mondiala despre egalitatea de sanse intre sexe.

Battle of the sexes va avea premiera anul viitor si ii mai are in distributie pe Alan Cumming, Andrea Riseborough si Elisabeth Shue .

Cert este ca la Hollywood actorii invata zilele astea sa tina corect o racheta de tenis si chiar numele loviturilor.

cannes-2016-poster-coverCampania de PR care a creat panica la Cannes 2016

Campania de PR care a creat panica la Cannes 2016

Vineri, la Cannes a fost panica de gradul zero pentru ca o campanie de PR pentru lansarea unui site a depasit granita bunului simt.

The Hollywood Reporter a relatat cum la petrecerea privata organizata de redactorul sef de la Vanity Fair, Graydon Carter, intr- unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Cannes –  Hotel du Cap Eden-Roc -a intrat un grup de 6 barbati imbracati in uniforme ISIS.

Invitatii, unii dintre cei mai importanti oameni prezenti la Cannes, s-au panicat si s-au indreptat catre piscina. Scena parea rupta dintr-un film de actiune, doar ca nimeni nu s-a gandit ca se afla pe un platou de filmare.

Asta in conditiile in care anul acesta la Cannes sunt controale de securitate speciale, ca urmare a atacurilor teroriste din Paris si Bruxelles din ultimele luni.

In cele din urma la petrecerea Vanity Fair s-a dovedit ca oamenii care intrasera imbracati in uniforme care semanau cu cele ale trupelor ISIS erau de fapt angajati de o firma de PR pentru o actiune de promovare a unui nou site pe nume Oraxy.

Ca si cum n-ar fi fost suficient, respectivii cascadori au mers si in jurul yacht-urilor detinute de Steven Spielberg, Ronald Perelman si Roman Abramovitch.

A doua zi, sambata, Politia Nationala Franceza a fost nevoita sa dea un comunicat sa spuna ca pentru respectiva actiune s-a lucrat cu fortele maritime franceze si ca au fost luate toate aprobarile, dar intrebarea ramane: de ce ai gandi o asemenea campanie de PR?!




Ieri am donat pentru cumpararea sculpturii lui Brancusi, Cumintenia Pamantului.

  1. Pentru ca voiam sa scriu ca ar trebui sa ne mobilizam cu totii si sa donam fie si un leu (ca pentru Ateneu) pentru ca actiunea in sine ne-ar ajuta pe noi ca romani sa credem mai mult in identitatea nationala si in puterea de a face impreuna ceva istoric. (Cum fac la toate indemnurile pentru donatii umanitare, nu scriu pana cand nu donez si eu.)
  2. Pentru ca dau bani frumosi ca sa platesc intrari la marile muzee ale lumii si ma loveste o mare mandrie cand descopar si lucrari ale romanilor. Mandria aia imi arata ca imi pasa si e frumos sa platesc ca arta romaneasca sa fie in patrimoniul national. Si sa se poata plimba in lume in beneficiul Muzeului National de Arta (sau care dintre muzee va gazdui lucrarea)
  3. Pentru ca e important sa facem lucruri pe bune, nu doar sa dam share pe facebook sau sa povestim altora si sa ni se para ca ne-am facut datoria (si promovarea e buna, si e necesara oricand, dar vorba cred ca trebuie urmata de fapta)
  4. Pentru ca mi se pare important sa contribui, cu oricat de putin, la scrierea istoriei artei in Ro.
  5. Pentru ca-mi place Brancusi.


Ceea ce va doresc si dvs. Pe gasiti detalii despre conturile in care puteti sa donati. Oricat de putin. Si un leu. E un mesaj frumos pe care-l transmiteti in continuarea oricarui moment in care ati spus, scris, ca ar trebui promovate mai mult valorile romanesti.

Mi-ar placea sa ne mobilizam cu totii si sa promovam de ce e bine sa donam pentru Cumintenia Pamantului. Si sa o facem fara patetisme, fara sforaieli. Simplu, scurt, la obiect. Cu bani. Cu oricat de putini bani.

Donatia pentru Cumintenia Pamantului e inainte de orice un mesaj pe care-l putem transmite autoritatilor despre puterea noastra #impreuna.

P.S. Nu m-a contactat nimeni ca sa fac asta, sau sa scriu asta. E decizia mea de cetatean.


William-Harry3--zfoto super simpa: Printii William si Harry pe platourile de filmare Star Wars

foto super simpa: Printii William si Harry pe platourile de filmare Star Wars


Abia intors din turneul indian, printul William si-a luat fratele, Harry, si s-au dus in vizita pe platourile unde se filmeaza o noua serie Star Wars.

William, care e presedintele onorific BAFTA, asociatia care reuneste industriile artelor, a fost invitat de producatorii Star Wars pe platourile de filmare aflate in Anglia pentru a-i fi prezentate inovatiile tehnicienilor britanici.

Numai ca… oricat de print ai fi, daca esti fan Star Wars totul se rezuma la… forta sa fie cu tine.

Cei doi frati s-au distrat foarte tare, mai ales Harry care s-a imbratisat cu Chewbacca si s-a luptat cu fratele lui cu sabiile magice.

Sunt foarte frumoase imaginile de mai jos, pentru ca vorbesc despre magia filmului… Sigur ca au fost invitati de Pinewood Studios ca o actiune de PR, de asta i-au si scos la inaintare pe actorii Daisy Ridley (Rey) si Mark Hamill ( Luke Skywalker) care au fost ghizi pe set, dar imaginile cu bucuria lor, cat sunt ei de printi, fac toti banii.


William-Harry1--z William-Harry2--a William-Harry3--z William-Harry4--a William-Harry5--a William-Harry--z




Angela Gheorghiu Adriana LecouvreurAngela Gheorghiu si scandalul de la Opera dintr-o alta perspectiva

Angela Gheorghiu si scandalul de la Opera dintr-o alta perspectiva

De cand a inceput scandalul de la Opera Romana i-am rugat pe prietenii mei jurnalisti sa se uite putin dincolo de aparente, sa nu fie patimasi si sa inteleaga nuantele din spatele vorbelor celor implicati. Si mai ales sa le inteleaga interesele.

Am mai spus, si scriu si aici, ca pentru cineva care vrea sa scrie corect despre subiect sunt doua cai nevazute inca care s-ar rezuma astfel – follow the money si lupta pentru suprematia functiilor/ pozitiilor.

Cred ca jurnalistii care scriu pe subiect au nevoie de mai multa rigoare si de ceva mai putina patima si ma bucur din inima ca doamna Angela Gheorghiu ia atitudine cu o eleganta exemplara.

As mai adauga ca am avut onoarea si placerea sa lucrez in proiecte in care a fost implicat si Tiberiu Soare si m-am uitat la domnia sa super analitic si cu mare obiectivitate. Nu am gasit niciodata, in intalniri la ani distanta, motive sa ma indoiesc de profesionalismul, decenta si… discretia domniei sale.

Discretie si eleganta de a nu se implica in scandaluri – calitati pe care, cred, ca le speculeaza unii si altii acum.

Las mai jos opinia doamnei Angela Gheorghiu cu speranta, din inima, ca Opera Romana va fi curand o institutie puternica, in care sa functioneze meritocratia si cu spectacole (de opera sau balet) care sa ne incante si sa ne emotioneze pe noi, spectatorii.

Angela Gheorghiu sustine reformarea Operei Nationale Bucuresti sub noua sa conducere

”Urmaresc de mai multe zile cu stupoare, ingrijorare, dar si cu mare speranta evenimentele de la Opera Nationala Bucuresti. Impreuna cu colegi romani din tara si din strainatate ne-am alaturat maestrului Tiberiu Soare si am salutat numirea sa la conducerea operei bucurestene. Am sperat ca, in fine – dupa multe decenii de dezolare – ar putea veni si momentul reformei pentru o institutie care trebuie sa redevina prima scena lirica a tarii.

De atunci, insa, sunt si suntem uimiti ca, in loc sa punem cu totii, de indata, umarul la proiectul atat de necesar de reintrare a Operei intr-un cadru legal si artistic de normalitate, asistam la sicane si boicoturi.

Am rugat foarte mult pe Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, pe Primul Ministru, domnul Dacian Ciolos si pe Ministrul Culturii, domnul Vlad Alexandrescu sa analizeze cu mare atentie neregulile petrecute pana acum sub precedentele conduceri ale Operei Nationale Bucuresti si sa asigure conditiile in care institutia sa poata reveni la legalitate.

Artistii nu trebuie sa ceara sau, si mai grav, sa-si asume titluri inexistente, ci sa demonstreze cu intelepciune si tact tot ce sunt capabili sa faca cu talentul lor, mai ales in aceasta perioada dificila. Asteptam cu totii, de 26 de ani, o echipa artistica si manageriala inteligenta si cu dragoste fata de publicul din Romania, dar mai ales pentru toti artistii Operei si Operetei, doua institutii care trebuie sa renasca, fiecare in traditia si in teritoriul ei.

Sunt sigura ca Maestrul Tiberiu Soare, cu care am colaborat in Romania si in strainatate cu un succes real, ne va face pe toti artistii lirici, cei ce locuiesc in Romania sau in strainatate, sa ne unim si sa dorim sa ne reintoarcem deseori la Bucuresti, pe scena Operei Romane. Personal, visez la inca un ‘debut’ in cariera mea, pe scena Operei din Bucuresti, pe prima scena a tarii mele, unde pana acum nu am cantat niciodata o opera.

Indemn pe toti artistii romani, muzicieni si balerini, sa se reintoarca cu inima si talentul lor, in tara.  Imi doresc si fac atenti pe toti organizatorii de festivaluri, concerte si directori de institutii artistice din Romania ca mai intai artistii romani sa fie respectati in tara lor, asa cum tara lor respecta, intotdeauna, artistii straini invitati si care sunt de aceeasi mare valoare ca si noi, practica valabila in toate tarile cu traditii culturale in toata lumea.

Romania este una dintre acele natii creative, ce au dat nume emblematice in cultura internationala, fapt dovedit si recunoscut pe plan mondial de peste o suta de ani. Abia astept sa ne revedem pentru o mare gala la Opera Romana din Bucuresti!”



delia coperta lenticularaDespre inovatie in muzica – Delia, din nou

Despre inovatie in muzica – Delia, din nou

Cei mai multi oameni se gandesc ca, in muzica, daca ai un cantec bun nu mai ai nevoie de nimic altceva…

Managerul lui Taylor Swift spune insa ca astazi in muzica e nevoie sa ai cantec bun, fara el viata ta e complicata, dar… muzica reprezinta doar 10% din ceea ce inseamna artistul.
Restul, pentru o generatie care se exprima vizual (selfie-uri, vine-uri, yt), inseamna …marketing, imagine si o atenta planificare a business-ului.

Astazi un cantec ”se arde” mult mult mai repede decat acum 10 ani, iar artistii trebuie sa munceasca mult mult mai mult.
Am facut aceasta introducere pentru ca vreau sa asez in context inca o miscare foarte buna a Deliei si a echipei ei.

Delia lanseaza un nou album la concertul ei de la Sala Palatului de la inceputul lui aprilie si, ca sa mai faca o inovatie, pentru ca trebuie sa-si tina aproape atentia publicului ei, echipa Deliei a venit cu o solutie foarte simpatica: Prima coperta lenticulara a unui album.

Pentru cei care au copilarit pe vremea lui Ceausescu, fotografiile lenticulare – cele care isi schimba imaginea cand se schimba unghiul de unde privesti – erau prezente pe ilustrate care aratau locuri din lume la care romanii nu aveau acces. Ilustratele astea lenticulare erau ca o magie pe atunci.

Astazi lumea intelege mult mai bine tehnologia, iar efectul acestei fotografii lenticulare pentru digital natives (cei care s-au nascut post epoca ceausescu) este … transpunerea in forma fizica a unui gif.

Mi se pare f tare perceptia din spatele acestei coperti pe generatii diferite, cum mi se pare genial ca au avut aceasta idee pentru o coperta de album. Simplu si eficient, o dovada ca o idee foarte desteapta atinge pe planuri diferite doua categorii de public.

Albumul care se numeste ”Deliria” – are 6 piese noi, dar si cele mai recente hit-uri ale Simpaticei Delia, Da mama, Cum ne noi si Gura ta.
Ce vreau sa mai remarc – pentru ca vorbeam de o generatie care se exprima vizual si cat de important este ca un artist (un produs, oricare ar fi el, daca e targetat pe tineri) sa ofere cat mai multe visual-uri pentru fanii sai (daca se poate intr-o forma care sa poata sa fie customizata de ei, e chiar genial), noul album contine un pachet generos de fotografii (80 de fotografii noi, nevazute de fanii Deliei) si – aici mi se pare smecheria – 53 de …stickere.

Am mai scris despre vizualul de coperta care e in super trend si e facut de cele doua genii din fotografie/art direction ale generatiei digital native: Dimitri Caceaune si David Gal.

Au iesit simultan in Romania cu desen peste fotografie, graffiti like, exact cum apar in aceste zile in revistele de afara si pe marile site-uri de arta contemporana, semn ca sunt foarte foarte bine conectati la ce e nou si pot sa intuiasca trendurile. Despre acest trend am mai scris aici.
(Sunt fana lor si, off topic, am un mare regret ca nu am putut colabora la intregul lor potential pentru unul dintre proiectele in care am fost implicata).

Aceasta e mai degraba o postare pentru oamenii din industrie (fie ca e muzicala, fie ca e publicitara) pentru ca vorbeste despre activari care sa te tina in atentia publicului tot timpul, activari intr-un mesaj actual care pleaca de la o idee simpla, simpla.

P.S. stiu si unul dintre cantecele noi de pe album. compus chiar de Delia si va fi din categoria… am un nod in gat, vai dar mi-a intrat ceva in ochi…

bancpost_carousel_cultura_fullVrei sa mergi cu mine sa vezi un spectacol inedit al Cameratei Regale?

Vrei sa mergi cu mine sa vezi un spectacol inedit al Cameratei Regale?

De fiecare data cand aud pe cineva care protesteaza ca in Romania nu mai punem pret pe valori si pe cultura intreb: dar tu, personal, ce ai facut?
Si oamenii se scuza si zic ca ei n-au putere, ca n-au cum sa promoveze cultura sau sa faca educatie.

Pe bune?!

Fiecare dintre paginile noastre de facebook e ca un canal de televiziune, fiecare share despre un om de valoare – cu rezultate in cultura sau in orice alt domeniu – inseamna promovarea unor valori, inseamna un mic exemplu (deci o forma de educatie) pentru cei din comunitatile noastre online. Si in loc sa punem numai pisici sau fotografii cu noi, macar o data la cateva zile daca sharuim ceva din aceasta zona putem ajuta la schimbare.

Mai stiti acum cateva luni cand ziceam toti ca schimbarea trebuie sa vina de la noi? Amintiti-va de asta si cand va intrebati cine promoveaza cultura? Pentru ca raspunsul e si aici “fiecare dintre noi”.

La fel e si cu companiile mari. Am un foarte mare respect pentru companiile care aleg sa vorbeasca si despre altceva in afara serviciilor pe care le ofera in business. Care aleg sa se foloseasca de puterea lor ca sa promoveze cultura si, indirect, sa faca educatie.

De asta cu bucurie ma aflu acum intr-un proiect care mi-e foarte drag #BancpostPentruCultura in care Bancpost sustine concertele Cameratei Regale si talentele din zona artei, pe termen lung.

Trei dintre concertele Cameratei Regale din acest an sunt realizate si cu sprijinul Bancpost si pentru ca suntem prieteni, si impartim aceeasi dorinta de a promova cultura si ne a folosi comunitatile pentru a promova valori, impreuna cu Bancpost va invit sa mergeti cu mine la Ateneu la unul dintre cele mai spectaculoase concerte ale Cameratei Regale – un concert la 4 piane, foarte foarte rar cantat in lume.

Eu am sa fiu gazda pentru cei care vor sa mearga la concert si care participa la un concurs care va fi pe pagina de facebook Bancpost si nu trebuie sa va temeti daca nu ati experimentat vreodata un asemenea concert.

Mie chiar mi-ar placea mult sa mearga alaturi de mine oameni care nu si-au permis niciodata sa mearga la Ateneu la un super concert ca sa aiba o experienta cu adevarat inedita.
Pentru cunoscatori va fi un concert eveniment cu Pierre Vallet dirijor si Elisabeth Sombart solista, dar si pentru cei care n-au fost niciodata la un asemenea concert va fi ceva de… taiat respiratia.

Concertul are loc pe 9 martie la Ateneu, de la ora 19.00

Cum credeti ca puteti obtine aceste bilete? In cel mai simpatic mod cu putinta: raspunzand pe pagina Bancpost la concursul prin care sunteti invitati sa recomandati artisti tineri (din orice domeniu) care merita sustinuti.

Adica primiti un bilet la concert daca sunteti generosi si va ganditi la altii, sa-i promovati pe altii; daca faceti pasul asta care spune ca schimbarea incepe cu noi.

Concursul incepe astazi si se termina pe 6 martie. Castigatorii primesc bilete la concert si promit ca la fata locului am sa le povestesc (si arat) cateva lucruri inedite despre Ateneu si despre concertul pe care-l vedem.

Intrati aici promovati un artist care merita sa fie sustinut si Bancpost te va rasplati pentru generozitate si gand bun cu un bilet la unul dintre cele mai frumoase concerte ale primverii sustinut de Camerata regala.


gaga bowie grammy 2016(VIDEO) super tehnologie in tributul lui Lady Gaga pentru David Bowie la Grammy 2016

(VIDEO) super tehnologie in tributul lui Lady Gaga pentru David Bowie la Grammy 2016

Lady Gaga a mai furat o data o ceremonie la care a fost invitata, fiind in centrul atentiei chiar daca nu a luat niciun premiu.

S-a pregatit impecabil pentru o transformare care sa-i aduca un tribut lui David Bowie, un artist de la care s-a inspirat generos in anii trecuti la lansarile albumelor ei.

Mini show-ul ei a durat putin peste 6 minute, a fost cel mai lung dintre toate recitalurile serii, si a fost ajutata de unul dintre colaboratorii apropiati ai lui Bowie, Chic’s Nile Rodgers, care a si urcat pe scena cu ea.

a cantat “Space Oddity”, “Changes”, “Ziggy Stardust”, “Suffragette City”, “Rebel Rebel” si-a folosit tehnologie platita special pentru acest moment de Intel pentru a fi machiata in timp real – din proiectii speciale – ca sa ia mai multe chipuri ale lui Bowie.

Iata prestatia ei de aseara de la gala premiilor Grammy 2016


gaga bowie grammy 2016

colaj bafta(FOTO) Cum s-au imbracat vedetele la BAFTA 2016

(FOTO) Cum s-au imbracat vedetele la BAFTA 2016

Aseara s-au acordat premiile BAFTA, la Londra, ceremonie care e doar la un pas de Oscar si care , anul acesta, a desemnat marele castigator filmul The Revenant (cel mai bun actor DiCaprio, cel mai bun film, cel mai bun regizor- Inarritu), preferatii mei de la Spotloght au luat pentru scenariu original (sper sa ia si la Oscar), kate Wislet a luat pentru actrita in rol secundar (pt Steve Jobs).
Lista castigatorilor aici.

Acum putina distractie cu tinutele de pe covorul roshu.

Alicia Vikander
alicia vikander

Annabelle Wallis (noua iubita a lui Chris Martin de la Coldplay:) )
annabelle wallis - chris martin

Cate Blanchett
cate blanchett Cate_Blanchett

Dakota Johnson
dakota johnson

Leonardo DiCaprio
dicaprio bafta 2016

DiCaprio – Alesandro Inarritu
dicaprio inarritu

Eddie Redmayne si sotia, Hannah Bagshawe
eddie redmayne hannah bagshawe

Juliane Moore
juliane moore 1 julianne moore


Kate Wislet
kate winslet bafta winner

Kate Winslet si Michael Fassbender
kate winslet michael fassbender

Kate Winslet
kate winslet

Laura Whitmore, prezentatoare tv
laura whitmore

Maggie Smith
maggie smith

Mark Ruffalo
mark ruffalo

Mat Damon si sotia, Luciana Barroso
matt damon luciana barroso

Benicio delToro
nbenicio del toro

Olga Kurylenko
olga kurylenko

Rooney Mara
rooney mara

Saoirse Ronan
saoiirse ronan

Steven Spielberg si Kate Capshow
steven spielberg kate capshow

Gwen-StefaniGwen Stefani – primul videoclip creat intr-o emisiune live

Gwen Stefani – primul videoclip creat intr-o emisiune live

Dupa 10 ani in care s-a concentrat pe casnicie, copii si show-uri de televiziune, Gwen Stefani se intoarce la muzica si va lansa in martie un nou album, This Is What the Truth Feels Like.

Ca sa se aseze pe trenduri si sa revina in actualitate, peste doar cateva zile, intr-o pauza publicitara de la premiile Grammy va filma primul clip creat live intr-un show de televiziune.

E cu deranj si scenariu, multe costume schimbate in 4 minute si cu multe camere de filmat. ( la romanica noastra natala, prin anii 2000 aveam zeci de clipuri rezultate dintr-o cantare aparent live la tv.)


Premiile Grammy vor avea loc pe 15 februarie, iar doamna Gwen Stefani vrea sa ia caimacul  publicitatii si promovarii din acest show care e al doilea ca impact in entertainment dupa Oscaruri.

Sigur ca nu are cum sa ia vreun premiu ca nu mai are un cantec nou de 10 ani, dar va avea o pauza publicitara doar a ei, 4 minute promovate intensiv de acum, iar rezultatul acelei pauze publicitare va fi multiplicat de sute de mii de ori a doua zi, via you tube.

mi se pare o miscare geniala.

iata cum suna primul cantec de pe acest album

Amantul japonezAvanpremiera simpa (Fragment) Isabel Allende – Amantul japonez

Avanpremiera simpa (Fragment) Isabel Allende – Amantul japonez

Imi face placere sa va ofer in avanpremiera un fragment din cea mai recenta carte a scriitoarei Isabel Allende, Amantul Japonez, care va fi in doar cateva zile in librarii in Colecţia Raftul Denisei, Humanitas Fiction. Multumesc frumos Humanitas Fiction.


Isabel Allende: 21 de cărți publicate, traduceri în peste 35 de limbi; peste 65 de milioane de exemplare vândute; 12 doctorate onorifice; 50 de premii în peste 15 țări; 2 filme de succes realizate după romanele ei.

O dublă poveste de dragoste, la distanță de mai bine de jumătate de secol, se dezvăluie treptat în Amantul japonez. Scris cu aceeaşi atenţie pentru amănuntul istoric şi profundă înţelegere a personajelor care au constituit dintotdeauna marca lui Isabel Allende, romanul Amantul japonez semnalează întoarcerea autoarei la povestea clasică, de largă respiraţie, fiind totodată un omagiu emoţionant adus sufletului omenesc şi stăruinţei în dragoste, într-o lume a necontenitelor schimbări.

În 1939, când Polonia e amenințată de nazism, Alma Belasco e trimisă de părinți să trăiască la San Francisco, alături de mătușa și de unchiul ei, care locuiesc într-un conac opulent. Inițial timorată de noua ei familie și incapabilă să se integreze, Alma va avea în cele din urmă o legătură profundă, pentru toată viața, cu fiul grădinarului familiei, Ichimei. După atacul japonezilor de la Pearl Harbor, cei doi sunt despărțiți cu cruzime, iar Ichimei ajunge într-un lagăr, împreună cu familia sa. Multe decenii mai târziu, Alma e una dintre bătrânele excentrice care populează azilul de lux Lark House din San Francisco. Cu răbdare și infinită tandrețe, Irina Bazili, o tânără îngrijitoare din Republica Moldova cu o istorie tristă în propria biografie, ajunge să descopere treptat povestea de dragoste dintre Alma și Ichimei și își găsește în ea izbăvirea.



Traducere de Cornelia Rădulescu

Lark House

Irina Bazili a început să lucreze la Lark House, care se afla în Berkeley, la margine, în anul 2010. Avea douăzeci şi trei de ani împliniţi şi prea puţine iluzii, căci de la cincisprezece tot schimbase locuri de muncă în mai multe oraşe. Nu- şi putea imagina că această rezidenţă pentru vârsta a treia avea să se dovedească locul perfect şi că în următorii trei ani urma să o facă la fel de fericită ca în copilărie, înainte ca destinul ei să o ia razna. Lark House, înfiinţat la jumătatea lui 1900 pentru a oferi bătrânilor cu venituri mici o locuință decentă, atrăsese de la bun început, din motive necunoscute, intelectuali progresişti, ezoterici convinşi şi artişti de mică anvergură. Cu timpul, destule aspecte s-au schimbat, însă aşezământul continua să perceapă taxe pe potriva veniturilor fiecărui rezident pentru a promova, teoretic, o anume diversitate socială şi rasială. Practic, cu toţii erau albi din clasa mijlocie, iar diversitatea consta în subtile deosebiri între liber-cugetători, căutători de căi spirituale, activişti sociali şi ecologici, nihilişti, başca oarece hipioţi care mai vieţuiau în zona golfului San Francisco.

La primul interviu, directorul Hans Voigt i-a spus Irinei că era prea tânără pentru un post care presupunea atâtea responsabilităţi, dar cum era nevoie să se ocupe urgent un post vacant la Departamentul de administraţie şi asistenţă, putea lucra acolo până aveau să găsească persoana potrivită. Irina şi- a zis că acelaşi lucru era valabil şi pentru el: omul semăna cu un tinerel bucălat cu calviţie prematură, prea puţin indicat să conducă aşezământul. Mai târziu avea să constate că înfăţişarea lui Voigt era înşelătoare în funcţie de distanţă şi de lumină, căci omul împlinise cincizeci şi patru de ani şi se dovedise un administrator excelent. Irina l-a asigurat că, deşi nu avea studii, avea să compenseze prin experienţa pe care o avusese cu bătrânii în ţara ei natală, Republica Moldova.

Zâmbetul ei timid l-a făcut să se înmoaie pe director, care a uitat să-i ceară o scrisoare de recomandare şi a purces să enumere obligaţiile postului, care se puteau rezuma în câteva cuvinte: să uşureze existenţa oaspeţilor de la nivelurile doi şi trei. Cu cei de la nivelul unu n-avea treabă, ei trăiau independent, chiriaşi într-o clădire cu apartamente, nici cu cei de la nivelul patru, numit pe bună dreptate Para disul, căci aceia aşteptau să ajungă la cer, dormitând în cea mai mare parte a timpului şi neavând nevoie de serviciile pe care li le-ar fi putut oferi. Sarcina Irinei era să conducă rezidenţii la doctor, la avocat sau la contabil, să-i ajute să completeze formularele de sănătate sau cele pentru impozite, să-i însoţească la cumpărături şi alte treburi de acest gen. Singura legătură cu cei din Paradis era organizarea funeraliilor, dar pentru asta avea să primească instrucţiuni detaliate, după caz, a lămurit- o Hans Voigt, pentru că dorinţele muribunzilor nu coincideau întotdeauna cu cele ale rudelor; cei de la Lark House erau de religii diferite, iar funeraliile tindeau a fi nişte ceremonii ecumenice destul de complicate.

I-a mai explicat că uniformă purta doar personalul – îngrijitori şi infirmieri –, iar pentru restul angajaţilor exista un cod tacit, caracterizat prin respect şi bun gust. De exemplu, tricoul ei cu Malcolm X era nepotrivit pentru instituţie, a grăit directorul pe un ton emfatic. Sigur, nu era vorba de Malcolm X, ci de Che Guevara, dar Irina nu i-a spus-o, bănuind că Hans Voigt nici nu auzise de luptătorul care la o jumătate de secol după epopeea sa continua să fie venerat atât în Cuba, cât şi de o mână de radicali din Berkeley, unde locuia ea. Tricoul îl cumpărase cu doi dolari de la un second-hand şi era aproape nou.

— Şi aici nu se fumează, a mai avertizat- o el.

— Nu fumez şi nu beau, domnule.

— Eşti sănătoasă? Că asta e foarte important când lucrezi cu bătrânii.

— Sunt.

— Mai e ceva ce- ar trebui să ştiu?

— Sunt dependentă de jocurile video şi de romanele fantasy, ştiţi dumneavoastră, Tolkien, Neil Gaiman, Philip Pullman. Mai spăl şi câini, dar asta nu-mi ia mult timp.

— Ce faci în timpul liber nu e treaba mea, duduie, dar la lucru trebuie să fii mereu pe fază.

— Fireşte. O să vedeţi, domnule, că, dacă-mi daţi această şansă, n-o să vă pară rău, ştiu cum să mă port cu oamenii în vârstă, a spus ea cu aplomb.

Interviul odată încheiat, directorul i-a arătat locurile. Instituţia adăpostea două sute cincizeci de persoane a căror vârstă medie era de optzeci şi cinci de ani. Lark House fusese magnifica proprietate a unui magnat al ciocolatei, care o donase oraşului împreună cu o sumă generoasă menită finanţării. Cuprindea o clădire principală, un mic palat pretenţios unde se aflau birourile şi spaţiile comune – biblioteca, sufrageria şi atelierele – şi o serie de plăcute edificii din lemn, perfect armonizate cu parcul la prima vedere sălbatic, în realitate bine îngrijit de o echipă de grădinari. Clădirile cu apartamente independente şi cele care îi găzduiau pe cei de la nivelurile doi şi trei comunicau între ele prin largi coridoare acoperite, unde se putea circula cu scaunele cu rotile la adăpost de vremea rea şi cu pereţi laterali din sticlă, prin care se putea admira natura, cel mai bun balsam pentru necazurile oricărei vârste. Paradisul, o construcţie izolată din beton, ar fi făcut notă discordantă dacă nu ar fi fost complet acoperit cu iederă. Biblioteca şi sala de jocuri erau disponibile la orice oră; salonul de înfrumuseţare avea orar flexibil, iar atelierele ofereau cursuri diverse, de la pictură la astrologie, celor care încă mai năzuiau la surprize viitoare. La Magazinul Obiectelor Uitate, cum scria pe o uşă şi unde lucrau nişte doamne pe bază de voluntariat, se vindeau haine, mobilă, bijuterii şi alte lucruri de care internaţii nu mai aveau nevoie sau rămase de pe urma răposaţilor.

— Mai avem şi un cineclub excelent, de trei ori pe săptămână proiectăm filme la bibliotecă, a adăugat Hans Voigt.

— Ce fel de filme? a sărit Irina curioasă, sperând să fie vorba de filme cu vampiri şi de SF- uri.

— Selecţia o face un comitet şi se preferă genul thriller, se dau în vânt după producţiile lui Tarantino. Există aici o anumită fascinaţie pentru violenţă, dar nu te speria, oamenii înţeleg că e vorba de ficţiune şi că actorii apar apoi, bine-mersi, în alte filme. E un fel de evadare din realitate. Avem destui oaspeţi care fantazează să asasineze pe careva, de regulă un membru al familiei.

— Şi eu la fel, a sunat replica spontană a Irinei.

Crezând că fata glumea, Hans Voigt a râs binedispus: aprecia la angajaţii săi atât simţul umorului, cât şi răbdarea. În parcul cu copaci bătrâni se zbenguiau fără pic de teamă veveriţe şi un număr neobişnuit de cerbi şi ciute. Hans Voigt i-a spus că ciutele veneau aici să fete şi să-şi

crească puii, că domeniul era un adevărat sanctuar al păsărilor, mai ales ciocârlii, de unde şi numele: Lark House asta însemna, casa cu ciocârlii. Mai multe camere de luat vederi erau plasate strategic ca să spioneze animalele şi, totodată, bătrânii care s-ar fi rătăcit sau accidentat, însă

instituţia nu conta pe măsuri de securitate. În timpul zi lei porţile rămâneau deschise şi doar doi paznici neînarmaţi patrulau pe acolo. Erau poliţişti ieşiţi la pensie, unul avea şaptezeci de ani, celălalt şaptezeci şi patru; nici nu era nevoie de mai mult, căci nimeni nu şi-ar fi pierdut timpul sărind gardul ca să jefuiască nişte babalâci lipsiţi de venituri. S-au încrucişat cu două femei în scaune cu rotile, cu un grup care căra şevalete şi cutii cu vopsele pentru cursul de pictură plein- air, cu câţiva care-şi plimbau câinii tot atât de rablagiţi ca şi ei. Proprietatea mergea până la golf, când era maree înaltă se putea ieşi cu caiacul, cum făceau câţiva rezidenţi încă nedărâmaţi de beteşuguri. „Aşa mi-ar plăcea să trăiesc“, a suspinat Irina, aspirând adânc aroma dulce de pini şi laur şi comparând locurile cu văgăunile insalubre prin care vieţuise de la cincisprezece ani.

— În fine, duduie Bazili, să-ţi spun şi de cele două fantome de care precis vei afla de la angajatele haitiene.

— Nu cred în fantome, domnule Voigt.

— Felicitări. Nici eu. Cele de la Lark House sunt o tânără femeie în rochie roz cu voaluri şi un copilaş de vreo trei anişori. E vorba de Emily, fiica magnatului ciocolatei. Biata de ea a murit de inimă rea după ce copilul ei s-a înecat în piscină, la sfârșitul anilor ’40. După care magnatul şi-a abandonat casa şi a înfiinţat fundaţia.

— Puştiul s-a înecat în piscina pe care mi-aţi arătat-o?

— Exact. Dar de-atunci, din câte ştiu, n-a mai murit nimeni în ea.

Curând, Irina avea să-şi schimbe părerea în ce priveşte fantomele, descoperind că mulţi bătrâni erau tot timpul însoţiţi de morţii lor; Emily şi copilaşul ei nu erau deci singurele spirite care bântuiau pe acolo.

A doua zi la prima oră Irina s-a prezentat la lucru în blugii ei cei buni şi un tricou discret. A constatat că ambianţa de la Lark House era relaxată, dar nu neglijentă; arăta mai curând ca un campus universitar decât ca un azil de bătrâni. Mâncarea era comparabilă cu cea a oricărui restaurant respectabil din California: organică în măsura posibilului. Serviciul era eficient, iar îngrijitorii şi personalul medical cât se poate de amabili. În doar câteva zile a învăţat numele şi maniile colegilor şi bătrânilor de care trebuia să se ocupe. Iar frazele în spaniolă şi franceză pe

care le memorase au făcut să fie apreciată de personalul provenit aproape în totalitate din Mexic, Guatemala şi Haiti. Salariul pe care- l primeau nu era nici pe departe pe măsura muncii grele pe care trebuiau să o facă, însă prea puţini se plângeau. „Pe bunicuţe trebuie să le răsfeţi, dar să te arăţi respectuoasă; tot aşa şi cu bunicuţii, dar fără să le cauţi prea mult în coarne, că li se suie la cap“, a sfătuit- o Lupita Farías, o mexicancă al cărei chip amintea de o sculptură olmecă, şefa echipei de curăţenie. Era de treizeci şi doi de ani la Lark House şi avea acces în toate camerele, drept care cunoştea bine fiecare ocupant, le ştia viaţa, le ghicea necazurile şi le alina tristeţile.

— Atenţie la depresie, Irina, că aici e la ea acasă. Dacă observi că cineva se izolează şi e potopit de tristeţe, că rămâne în pat fără motiv sau nu mai vrea să mănânce, vii fuguţa la mine să mă anunţi, ai priceput?

— Şi ce le faci, Lupita?

— Păi, depinde. Îi mângâi, că asta le place mereu, pentru că pe bătrâni nu-i atinge nimeni, şi îi momesc cu un serial la televizor: nimeni nu vrea să moară până nu vede cum se termină. Unii se alină rugându-se, numai că aici sunt mulţi atei, iar ăştia nu se roagă. Cel mai important este să nu-i laşi singuri. Şi, dacă nu mă găseşti, o anunţi pe Cathy, ştie ea ce să facă.

Doctoriţa Catherine Hope, rezidentă a nivelului doi, fusese prima care-i urase Irinei bun venit în numele comunităţii. La şaizeci şi opt de ani, era cea mai tânără; după ce ajunsese în scaun cu rotile optase pentru asistenţa şi compania de la Lark House; trecuseră doi ani de atunci, timp în care devenise sufletul instituţiei. „Oamenii bătrâni sunt cei mai amuzanţi de pe lume“, îi spusese atunci Irinei. „Au trăit mult, spun exact ce le trece prin cap şi nu dau doi bani pe părerile celorlalţi. N-ai să te plictiseşti aici. Rezidenţii noştri sunt persoane cu educaţie şi cu sănătate bună, care continuă să înveţe şi să experimenteze. În comunitatea asta există stimulente, se poate evita cel mai rău fla gel al bătrâneţii: singurătatea.“

Irina era la curent cu spiritul progresist al celor de la Lark House, despre care se cam dusese vestea. Exista o listă de aşteptare de ani de zile pentru internări, ar fi fost şi mai lungă dacă mulţi postulanţi n-ar fi dat între timp colţul. Bătrânii de acolo erau dovada vie că vârsta, cu

toate limitările ei, nu-i împiedica să se distreze şi să ia parte la vacarmul vieţii. Câţiva dintre ei, membri activi ai mişcării Bătrâni pentru Pace, se duceau vineri dimineaţa să protesteze în stradă împotriva aberaţiilor şi nedreptăţilor lumii, mai ales ale imperiului nord- american, pentru care se simţeau responsabili. Aceşti activişti, printre care se număra o doamnă de o sută unu ani, îşi dădeau întâlnire într-un colţ al pieţei, chiar vizavi de postul de poliţie, veneau în baston, în cadru sau în scaunul cu rotile şi agitau pancarte împotriva războiului sau a încălzirii globale, în timp ce maşinile care treceau îi susţineau claxonând şi trecătorii semnau petiţiile întinse de străbunicii furibunzi. Nu o dată apăruseră la televizor aceşti revoltaţi, iar poliţiştii se făceau de râs ameninţându- i cu gaze lacrimogene, lucru care nu se concretiza, fireşte. Emoţionat, Hans Voigt îi arătase în parc Irinei o placă în memoria unui muzician de nouăzeci şi şapte de ani, care murise în 2006 în plin soare, în urma unui atac cerebral care-l lovise pe neașteptate în timp ce protesta împotriva războiului din Irak.

Irina crescuse într-un sat din Moldova în care trăiau acum doar bătrâni şi copii. Tuturor le lipseau dinţii, primilor pentru că le căzuseră, ultimilor pentru că îşi schimbau dinţii de lapte. S-a gândit la bunicii ei şi, ca de atâtea ori în ultimii ani, s-a căit că-i părăsise. La Lark House avea prilejul să le ofere altora ce nu le putuse oferi alor săi. Cu acest gând a început să se ocupe de cei de acolo, curând le-a câştigat simpatia, nu numai lor, dar şi câtorva de la nivelul unu,  independenţii. De la bun început atenţia i-a fost atrasă de Alma Belasco. Se evidenţia printre celelalte femei prin atitudinea aristocratică, un fel de câmp magnetic o izola de restul muritorilor. Lupita Farías spunea că doamna Belasco nu se potrivea acolo, că mulţi purici n-avea să facă, oricând putea veni s-o ia acelaşi şofer care o şi adusese într-un Mercedes Benz. Dar lunile treceau fără ca asta să se întâmple. Irina se mulţumea să o observe de la distanţă, căci Hans Voigt îi ceruse să se ocupe de persoanele de la nivelurile doi şi trei, nu de independenţi. Oricum, era destul de ocupată cu clienţii ei – nu erau numiţi „pacienţi“ – şi trebuia să se pună la punct cu amănuntele noii sale slujbe. De exemplu, să studieze filmările ultime lor funeralii: o evreică budistă şi un agnostic pocăit. La rândul ei, Alma Belasco nici n-ar fi observat- o pe Irina dacă aceasta nu s-ar fi aflat pentru scurt timp în mijlocul unui mic scandal.


dan c mihailescu cartea de la ora 5Ce inseamna ca Dan C Mihailescu se muta in online cu Cartea de la ora 5

Ce inseamna ca Dan C Mihailescu se muta in online cu Cartea de la ora 5

In fiecare zi, de luni pana vineri, la ora 5 pe, dar si pe o pagina de FB si un canal dedicate, vor fi postate pastille de 5 minute cu cate o recomandare de carte a domnului Dan C Mihailescu.

Ce inseamna aceasta miscare pentru piata media?

 Banii care vin in productie continut online

La lansarea de aseara domnul Dan C Mihailescu a mentionat ca, dupa ce emisiunea de la ProTv s-a incheiat, a avut doua propuneri de la televiziuni, una de la un post de radio, dar ca a venit in online – un mediu despre care nu avea o parere buna dar incearca sa-si invinga o prejudecata.

De fapt, cred ca trecerea domniei sale la online – intr-un context care inseamna un site si un canal youtube dedicate, fara publicitate, desi e un proiect emag – inseamna un prim semnal ca marii investitori in online trec la nivelul urmator al dezvoltarii lor si incep sa produca continut costisitor.

Continut din care, la prima vedere, nu beneficiaza. Dar pentru cine stie impactul cronicilor lui Dan C Mihailescu, e clar ca efectul se va simti in vanzarile de carti care se gasesc si pe emag. (chiar daca site-ul emisiunii nu e legat direct de emag. Exista un logo, dar nu va avea link la site de cumparaturi online).

Sunt sigura ca ofertele financiare de la televiziuni si de la radio au fost decente spre generoase, cum sunt sigura ca investitia din online e mult mai mare. Proiectul include, de altfel, si un club de carte cu intalniri lunare.

E reconfortant sa vezi ca un produs de calitate isi gaseste finantare

Nu ma refer doar la emag care a fost castigatorul “licitatiei” asupra domnului Dan C Mihailescu. Ma refer la toti cei care l-au ofertat (televiziunile, radioul) si la valul de simpatie din online.

Imi imaginez ca si domnul Mihailescu a fost onorat sa vada un asemenea val de simpatie, mai ales cel din online unde – cum cu sinceritate marturisea aseara – punea foarte usor etichete “oameni care imprastie ura, care au de spus orice despre toate”.

Acum si-a nuantat parerea “sunt si oameni buni si educati” si si-a gasit un rol: sa se aplece catre cei care nu stiu ca sa le impartaseasca din ceea ce a acumulat.

Productiile de nisa isi gasesc canale de nisa

S-a spus de multe ori ca in Ro, cultura nu-si mai gaseste locul la tv (sau ca televiziunile nu investesc in cultura), dar la nivel international trendul a fost mereu: produse de nisa pe canale de nisa. Noi n-am avut un presedinte vizionar ca Francois Mitterrand care i-a unit pe francezi si pe germani intr-un canal dedicat educatiei culturale – ARTE, asa ca nu stim cum e sa ai produse culturale pe un canal dedicat.

Investitia aceasta deschide un drum. Si, pentru ca mediul online o permite, le da finantatorilor toate uneltele ca sa targeteze publicul pe care-l sa-l monetizeze, masoare, analizeze.

(Imi si imaginez cum cumparatorii de carti de la emag vor primi frumoase newsletter cu productiile domnului Dan C Mihailescu)


Dan C Mihailescu a tinut sa precizeze ca emag i-a dat libertatea sa vorbeasca despre orice care isi doreste si ca nu i-a conditionat emisiunea de vanzarea cartilor despre care vorbeste. A mentionat insa ca a fost rugat sa anunte in avans despre ce carti vorbeste pentru ca magazinul online sa aiba pe stoc acele carti.

Personal am un motiv de mare bucurie ca domnul Dan C Mihailescu continua cronicile de carti: e singurul critic care face accesibila si umana orice carte, oricat de grea ar fi, si stie sa explice intr-un limbaj spumos, sofisticat dar fara sa te incurce in neologisme, esenta unei carti. O face intr-un asemenea fel incat iti doresti sa cumperi cartea respectiva. (mie, personal, mi-a vandut prin emisiunea de la tv multe cartiJ )

Am si un motiv de invidie legat de emisiunea aceasta. Producator, editor si ajutor de continut este Daniela Petrescu, o tanara domnisoara foarte talentata si foarte atenta la detaliile gramaticii limbii romane. O invidiez teribil pentru experienta de a lucra zilnic cu domnul Mihailescu

…cu toate micile momente amuzante pe care le va avea de-a lungul timpului. Domnul Mihailescu deschide computerul o data pe zi, seara, raspunde la mailuri tot o data pe zi si are mai tot timpul telefonul inchis. Desigur, in acest timp citeste. A marturisit ieri ca parcurge aproape 400 de carti pe an.

De luni, de la ora 5, aici, Cartea de la Ora 5. Prima carte e Solenoid de Mircea Cartarescu. In episod apare si domnul Cartarescu si pisica domniei sale :)

leonardo-dicaprio-variety-coverPR & Promovare – DiCaprio si campanii geniale de strangere de voturi pentru un Oscar (part 2)

PR & Promovare – DiCaprio si campanii geniale de strangere de voturi pentru un Oscar (part 2)

Saptamanile acestea la Hollywood sunt petreceri in fiecare seara. Toata lumea a invatat de la regele campaniilor de promovare pentru obtinerea unui Oscar, Harvey Weinstein, co-fondatorul Miramax (despre ale carui smecherii publicitare am scris aici), ca unul dintre cele mai importante lucruri ca sa convingi pe cineva sa voteze este sa discuti cu el direct. Si sa-i strangi mana.

Revista Variety scrie in fiecare an despre avalansa de petreceri pe care le fac studiourile pentru ca actorii, producatorii, regizorii sa se converseze cu membrii Academiei americane de film care voteaza pentru o statueta.

Se foloseste orice pretext – mic dejun, pranz, cina, party post cina – pentru ca sa fie adusi membrii Academiei in fata echipelor implicate in filmele nominalizate la Oscar. In ultimii ani pe langa strangerile calduroase de maini, la moda au fost selfie-urile.

Mult prea multe petreceri, prea putini votanti

 De exemplu, in a doua saptamana a acestui an, inainte de Goburile de Aur (care, se spune, sunt o trambulina buna pentru nominalizarile la Oscar) au fost intalniri informale dupa cum urmeaza: un brunch cu Tom McCarthy , regizorul filmului Spotlight, la Sunset Tower, un pranz “Steve Jobs” la Chateau Marmont cu Michael Fassbender, Kate Winslet si Aaron Sorkin. (care in aceeasi zi au mai avut si o sesiune de intrebari si raspunsuri. )

Lady Gaga a concertat la o receptie privata la Peninsula Hotel (desigur, cu invitati dintre membrii Academiei), Spike Lee a fost gazda unei petreceri pe la care a trecut, din intamplare, si presedintele academiei Cheryl Boone Isaacs, Linda Perry a gazduit o petrecere la care au fost invitate si prietenele ei, Christina Aguilera, Courtney Love, Juliette Lewis, dar si Tobey Maguire, Jodie Foster, Stephen Bishop (care voteaza in sectiunea muzica la Oscaruri).

The Hateful Eight a fost promovat cu o petrecere la care Quentin Tarantino i-a avut sustinatori pe David O Russell si Christopher Nolan , toti sub aripa lui Weinstein, toti promovati intens in campaniile pentru Oscar in anii trecuti.

La vremea respectiva nici macar nu se anuntasera nominalizarile la Oscar, dar studiourile munceau la campanie deja. (acum 2 ani, unul din membrii academiei a povestit dementa unei zile in care s-a intalnit in serie cu Jake Gyllenhaal, Hugh Jackman, Steve McQueen, Alfonso Cuarón. Articolul il puteti citi aici )

De fapt, campaniile marilor studiouri incep cam din august septembrie. La momentul respectiv se stie ce filme au premiera ca sa fie eligibile pentru Oscar si toata lumea incepe sa comunice cu inteligenta ca sa se obisnuiasca membrii Academiei cu rolurile, actorii noi, regizorii si rezultatele (anuntate in avans) ale muncii lor.

DiCaprio si eforturile lui in serie pentru a castiga un Oscar

Spre exemplu, Leonardo DiCaprio, despre care tot Hollywood-ul stie ca e disperat sa castige o statueta, si-a inceput campania pentru Oscar 2016 inca din septembrie 2015 cand, imbracat frumusel si relaxat, s-a dus ca spectator la unul dintre cele mai importante festivaluri de muzica, in aer liber, din New York care strange fonduri pentru proiecte de ecologie si mediu, Global Citizen Festival.

[caption id="attachment_41917" align="alignnone" width="193"]The 2015 Global Citizen Festival in Central Park Featuring: Leonardo DiCaprio Where: New York, New York, United States When: 26 Sep 2015 Credit: Derrick Salters/ The 2015 Global Citizen Festival in Central Park
Featuring: Leonardo DiCaprio 


Desigur, a dat interviuri peste interviuri si-a ajuns si la cat de greu i-a fost lui in filmul The Revenant, ce dedicat este meseriei si cum a facut “in real” toate nastrujniciile din film, chiar daca era foarte frig. Mesajul pe care l-a repetat de atunci (cand inca nici nu se lansase filmul) si pe care il spune si acum e simplu: e cel mai greu lucru pe care l-a facut vreodata in film. Cele mai mari sacrificii pe care le-a facut pentru un rol. Si-a pus viata in pericol pentru acest rol care e performanta vietii lui.

DiCaprio e de altfel cunoscut pentru campaniile lui preOscar in care acorda interviuri siropos patetice. La vremea cand spera sa castige un Oscar pentru “The Wolf of Wall Street” (2014), revista Variety – care e citita de toti oamenii in industria filmului din America- a publicat un cover story profil in care multe nume mari de la Hollywood i-au adus elogii. Printre randuri era si povestea despre dedicarea lui pentru familie, cum a crescut doar cu mama si ce greu i-a fost ca au divortat parintii.

leonardo-dicaprio-variety-coverDiCaprio’s parents divorced when he was a year old, and he lived primarily with his mother, Irmelin, in a hardscrabble neighborhood he affectionately refers to as “Prostitution Alley,” near Western Avenue and Hollywood Boulevard. “I saw all the moral decay you could, beginning at 2 years old,” he notes. “But I also got to see how the other half lived.” That was thanks to a to scholarship to University Elementary School, a magnet program of UCLA, in the tony Westwood section of Los Angeles. His mother would drive him 45 minutes to school and back every day. “I could see that this other world was out there. And if I could only get my shot, I would never waste the opportunity. That mentality and that gratitude are still in me.”

Aici puteti citi intregul articol

Pentru ca stie cat de importanta e familia pentru o parte importanta dintre cei care voteaza, prin octombrie 2015 DiCaprio a aparut tinandu-se de mana cu domnisoara model care era iubita lui la momentul respectiv, Kelly Rohrbach. Site-urile din zona filmului l-au ironizat mult, tocmai pentru ca nu obisnuieste sa faca asemenea fotografii.

leonardo-dicaprio-and-kelly-rohrbach Intre timp, in decembrie, s-a despartit de domnisoara respectiva.

Tot la campania pentru Oscar pentru rolul din The Wolf of Wall Street, DiCaprio a obtinut o proiectie privata cu Barack Obama pe care a anuntat-o gratios, printre randuri, cand s-a scuzat ca trebuie sa plece mai devreme de la Londra ca sa… ajunga la Casa Alba. Numai ca Obama a decis sa ramana doar la un dejun cu actorul si la o discutie despre ecologie si mediul incojurator, iar proiectia n-a mai avut loc.

Anul acesta, a trecut la next level: la Papa nu fusese inca. Ieri, DiCaprio s-a vazut cu Papa cu care a vorbit, cum altfel, despre mediul inconjurator si ecologie, dar si despre efortul pe care l-a facut in cel mai greu rol din cariera lui, cel din The Revenant.

Se spune ca in echipa lui de campanie pro Oscar se afla unii dintre cei mai tari specialisti, iar contractele au cifre generoase pentru perioada de campanie, un bonus daca se obtine nominalizarea si un bonus si mai generos daca va reusi sa ia statueta.

Se mai spune ca DiCaprio e atat de obsedat sa ia un Oscar pentru ca stie ca a gresit o data cand a ales Blood Diamond pentru campania pro Oscar, in loc sa aleaga celalalt film pe care –l facuse in acel an: The Departed.

A ales sa fie nominalizat pentru cel mai bun actor in rol principal, in loc sa aiba sanse la nominalizare (si premiu) pentru actor in rol secundar. In 2011, au aparut chiar cateva articole care explicau gafa lui care a tinut de ego. 

 Premiul a fost castigat atunci, la rol principal, de Forest Whitaker pentru The Last King of Scotland, iar The Departed a luat Oscarul pentru cel mai bun film, un semn ca ar fi avut si el mai multe sanse la voturile membrilor Academiei.

Cu “The Revenant” DiCaprio se afla la a cincea nominalizare la Oscar dupa “What’s Eating Gilbert Grape”, “The Aviator”,  “Blood Diamond” si “The Wolf of Wall Street” si ne vom mai distra mult pana la ceremonie cu tumbele de promovare pe care le va face.



cover oscar campaniiPR & PROMOVARE: 5 campanii geniale de castigare a unor voturi pentru Oscar

PR & PROMOVARE: 5 campanii geniale de castigare a unor voturi pentru Oscar

In perioada dintre anuntarea nominalizarilor la Oscar si pana se incheie votarea membrilor Academiei, in industria filmului american se petrec miscari subterane mai tari decat multe cutremure.

Pentru ca banii pusi in joc sunt foarte multi (orice detinator de statueta e mai interesant pentru un potential investitor, iar spectatorii vin mai cu spor la cinema), sunt diabolice jocurile de culise care se fac pentru fiecare vot in plus.

Cel mai spectaculos dintre promoterii din aceasta perioada (recunoscut de toata lumea cinematografica) este co fondatorul Miramax, Harvey  Weinstein. De altfel, filme sale au nu mai putin de 300 de nominalizari la Oscar (obtinute pe parcursul a 25 de ani, ca sa intelegeti corect amploarea si experienta acestui om).

Iata cateva dintre smecheriile pe care le-a facut Weinstein de-a lungul anilor.

1990 Harvey Weinstein a facut primul pas spre o mare campanie de Oscar.

Actor Daniel Day Lewis holds his Oscar for best actor for his performance in "My Left Foot" at 62nd Annual Academy Awards in Los Angeles Monday night, March 27, 1990. (AP Photo/Douglas C. Pizac) My left food era un film indie – despre un veteran de razboi (interpretat de Daniel Day Lewis) – care aparent nu avea nicio sansa in fata filmelor produse de marile studiouri (Miramax e un studio independent care tine de studiourile Walt Disney)

Fiind convins ca fiecare vot conteaza, Weinstein a inceput o campanie de guerrilla ca sa fie sigur ca membrii academiei ii vor vedea filmul: a facut o proiecte la centrul medical unde se aflau cei mai batrini dintre membrii academiei, unii cu aparate de respirat, altii ceva mai stabili- Motion Picture Retirement Home. L-a convins pe regizorul Jim Sheridan sa participe la cateva zeci de mini party-uri la care a avut grija sa invite membrii Academiei.

S-au uitat unde isi petrec in mare majoritate vacantele membrii academiei si au aflat ca multi merg la Aspen, iar o alta importanta parte merg in Hawaii. Asa ca au facut proiectii speciale ale filmului in aceste locuri

L-a dus pe actorul din rolul principal – Daniel Day Lewis, si el nominalizat pentru un Oscar – in Senatul American sa le vorbeasca politicienilor despre persoanele cu dizabilitati.

Rezultatul? 2 statuete (cel mai bun actor in rol principal si cea mai buna actrita in rol secundar) din 5 nominalizari.

In 2014 a mai mers o data pe acest drum cand Philomena Lee, femeia care a inspirat filmul Philomena, nominalizat la Oscar, s-a dus la Washington DC si le-a vorbit senatorilor americani cum despre ar trebui sa schimbe legile pentru a face adoptiile mai accesibile.

1998 cu doua pelicule nominalizate la cel mai bun film – Shakespeare in love si Life is Beautiful-, Weinstein a facut super super tumbe. A angajat unii dintre cei mai mari publicisti de la Hollywood (printre ei Warren Cowan, Dick Guttman, Gerry Pam si Murray Weissman) nu ca sa obtina super acoperire in presa ci ca sa… vorbeasca cu membrii academiei despre cat de bune sunt filmele.

benigni oscar statue Regizorul filmului Life Is Beautiful, Roberto Benigni, s-a mutat la Los Angeles pe toata perioada de votare si a participat IN FIECARE SEARA la o alta petrecere data in cinstea lui, la care – desigur – erau invitati si dintre cei care votau. Benigni a si castigat Oscarul pentru cel mai bun actor.

Pentru promovarea Shakespeare in love, Miramax a facut o petrecere care se numea Welcome to America, dedicata regizorului britanic John Madden la care au participat regizori, producatori, actori.

Producers and cast celebrate after winning best picture for Shakespeare in Love during the 71st Annual Academy AwardsCa sa fie sigur ca Shakespeare va fi mai prezent in mintea votantilor decat marele favorit, Saving Private Ryan, Weinstein a cheltuit cu campania de promovare 5 milioane de dolari (in medie se cheltuieste intre 250.000 – un film independent pana la 2 milioane – o mare casa de productie)

In 2011 cu The King’s Speech, Weinstein a avut o viata grea. Se lupta cu The Social Network, iar casa producatoare rivala avea toate armele pentru a avea petreceri de clasa A. Ce a facut ?

kingsspeech_oscar_400 A organizat o petrecere post nominalizari la care gazde au fost Ridley Scott, Jennifer Lopez si Mick Jagger, o alta petrecere gazduita de Arianna Huffington, o proiectie la care au fost invitati cei care fac parte din elita media – de la Rupert Murdoch pana la Katie Couric. Si multe alte petreceri mici cu vedete mari si cu membrii ai academiei printre invitati.

In plus a lansat un zvon cum ca a editat filmul scotand trimiterile sexuala existente in poveste ca sa prinda rating bun, dar a lasat sa circule si zvonuri despre secvente de sex care, mai tarziu, s-a dovedit ca nici nu existasera.

In 2013 Weinstein a atins apogeul.

A angajat-o in secret pe doamna care a fost manager adjunct de campanie electorala pentru Obama, Stephanie Cutter, ca sa-l ajute sa promoveze The Silver Linings Playbook

jennifer lawrence oscar The Silver Linings Playbook  In ultima zi de votare, a aparut un comunicat de presa din partea Miramax in care se spunea ca regizorul de la Silver Linings, David O Russell va lucra din nou cu Jennifer Lawrence pentru The Ends of the Earth. Russel avea si o declaratie in comunicat in care vorbea despre cat de dedicata e meseriei Jennifer, dar si familiei ei care e o sursa de inspiratie pentru intreaga ei activitate. Putin mai tarziu, dupa Oscaruri, s-a aflat ca Russell nici n-a fost in carti pentru acel film, darmite sa mai fi si semnat un contract. Weinstein a vrut doar sa atraga atentia asupra lui Lawrence inaintea ultimelor voturi.

Doamna Stephanie Cutter, care a facut Campania din 2012 a lui Obama, a mers si acum pe cai politice si, in februarie 2014, cu foarte foarte putin inainte de inchiderea voturilor, l-a luat pe domnul Bradley Cooper – nominalizat la cel mai bun actor pentru acest film – la o conferinta de presa cu mai multi politicieni, apoi regizorul David O Russel s-a intalnit cu vicepresedintele Joe Biden ca sa vorbeasca despre reforma in sanatate. Toate cu multa expunere in presa, desigur.


Zilele astea multi se minuneaza ce des apare Leonardo DiCaprio in presa cu tot felul de declaratii, nu neaparat legate de filmul lui inghetat. E pentru a treia oara cand are echipe uriase de promovare, pe langa cele ale studioului producator, in incercarea de a ajunge la cati mai multi membrii ai academiei si a-i convinge ca e baiat bun, familist, de casa. Au aparut si glume care spun ca e doar o chestiune de timp pana apare o declaratie ca isi doreste foarte tare sa aiba un copil, doar doar va fi pe placul celor care voteaza.

Pana la urma totul se reduce la matematica. Sunt 5173 de votanti. Cum faci sa ajungi la cat mai multi si sa-i si convingi sa-ti dea tie votul?

Zilele viitoare va mai povestesc despre cateva campanii minunate de Oscar de la studiourile concurente lui Miramax. Sunt, indirect, lectii minunate de marketing.



Astazi se implinesc 4 ani de cand Carla’s Dream au scos primul lor cantec. Si-au marcat aniversarea cu o noua piesa  “Sub pielea mea”, lansata la aceeasi ora cu prima piesa de acum patru ani. “Sub pielea mea” a rupt pe internet, are in mai putind e 24 de ore vizualizari cam cat face o trupa cu notorietate medie intr-o luna.

I-am descoperit acum 3 ani via un prieten care e din Moldova si care ii asculta foarte des. Putin inainte de POHUI cu INNA.

Am si o piesa pe care o ascult adesea cand imi caut confort ca sa scriu ( dincolo de “Te rog”), se numeste “Funeral Face”, e in engleza si nu a fost deloc promovata in RO.

Pentru ca sunt un foarte mare fan, dupa mult lobby, folosindu-mi toata influenta si toate cunostintele din lumea muzicii, acum vreo 2 ani i-am cunoscut pe baieti. Si pentru ca sunt niste oameni foarte foarte faini, ne-am mai conversat din cand in cand. Eu felicitandu-i pentru munca lor, ei primind totul cu modestie si autocritica.

De ziua lor, m-am gandit sa va fac voua un cadou: sa va spun cateva lucruri mai putin cunoscute, sau care nu ies la iveala intr-un interviu (oricum ei acorda rar interviuri). Cateva mini povesti care va arata, mai degraba, caracterul lor.

La Carla’s Dream educatia ruseasca isi spune cuvantul.

Nu-i ajuta sa spun ca sunt foarte cititi (pentru ca nu e deloc sexy sa fii intelectual), dar pe langa faptul ca sunt cititi, au si o alta perspectiva de a privi lucrurile care vine din scoala ruseasca, mai evidenta in literatura rusa.

Asa se explica versurile lor foarte destepte, pe mai multe straturi de intelegere. Si interesul pe care-l genereaza la publicul de categorii sociale diferite.

Au o foarte mare atentie la detalii.

Imi aduc aminte de o conversatie in care a fost mentionata cochetaria femeilor din Romania: remarcasera ca in RO e un procent mult mai mare de femei care au manichiura si pedichiura frumos facuta, asortata. (Era dupa o vizita a lor la Constanta si o tura pe plaja in zona, de asta puteau generaliza). Dar faptul ca au remarcat la un asemenea detaliu va da un indiciu despre atentia lor pentru lucrurile din jur.

Am discutat alta data despre structura unei piese care era in lucru si ceea ce povesteau mi se parea magie. Nu am backgroundul muzical ca sa pot sa redau ceea ce imi explicau, dar imi amintesc ca era f f multa critica/autocritica acolo, cu argumente despre cum ar trebui sa fie, ce sa i se adauge ca sa aiba mai multa amplitudine si mai multa putere.

Cum ziceam, nu stiu sa explic, dar in analiza aia, care facea referire la o piesa pe care o scriau pentru altcineva si la parcursul carierei respectivei persoane, la ce ar mai trebui sa cante ca sa construiasca o imagine coerenta, era explicatia foarte clara de ce scriu hit dupa hit: chiar stiu ce fac si fac totul cu onestitate. Imi aduc aminte ca au spus ”daca nu iese din prima, daca e prea gandita, nu e bine pentru ca nu mai e sincera”

N-au ego. Sau nu l-am descoperit eu in conversatiile noastre tehnice – despre piese, succes, adaptarea la piata din Romania.

Si-au propus sa fie relevanti pentru Romania dar nu intr-o forma artificiala, cu forta – prin marketing agresiv. Au luat-o pas cu pas si, o vreme, au cantat in cluburi din tara cu  mult mai putini spectatori decat ar fi avut in Moldova (unde sunt mici dumnezei), dar au luat asta ca pe o forma de a invata piata, publicul si a se descoperi pe ei. In seara asta (21 ian 2016, la 4 ani de la lansare), canta la Hard Rock Cafe din Bucuresti, intr-un show cu casa inchisa.

Au un foarte mare respect pentru muzicienii din Ro.

Si pentru ca e diferenta de exprimare din limba romana vorbita in Moldova, dar si pentru ca au foarte mare respect, vorbesc cu ”dânsul”, ”dânsa” atunci cand se refera la muzicieni din RO. E intotdeauna amuzant ca, dupa ce spun numele lui Smiley, de ex, sa auzi ”Ne-ar placea sa lucram cu dansul. E o legenda in Romania, e foarte talentat”.


Cum am mai spus, scris, sunt printre fanii lor din primul rand. Sunt putin mai norocoasa decat altii pentru ca i-am intalnit si ma bucur foarte foarte foarte mult cand mai descopar super oameni care sunt in grupul lor de fani. Unul dintre fanii lor e Andreea Esca. (are si un interviu cu ei pe care l-a difuzat la stirile ProTV! )

Sunt sigura ca vor fi din ce in ce mai multi oameni care vor incepe sa le vada caracterul dincolo de masca pe care o poarta (la propriu), cum la fel de sigura sunt ca e o chestiune de timp pana cand tot mai mult romani se vor mascui pe fata macar o data, ca sa le celebreze talentul si sa arate ca fac si ei parte din Carlas Dream. Cum a facut Andreea Esca.


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email: