Tag : ada solomon

Aleea-Celebritatilor-Sebastian-Marcovici-23 wevFITS 2017 in trei secvente cu Ada Solomon, Marcel Iures si Gigi Caciuleanu, plus Klaus Iohannis #credeminteatru

FITS 2017 in trei secvente cu Ada Solomon, Marcel Iures si Gigi Caciuleanu, plus Klaus Iohannis #credeminteatru

Stiu ca pentru cei mai multi FITS 2017 inseamna ”anul cand l-am vazut pe Barshnikov de aproape” (in unele cazuri si ”anul cand an facut check in in sala de spectacol sa stie lumea ca am fost acolo), dar eu pastrez dincolo de aceasta intalnire cu un spectacol greu de purtat alte cateva imagini cu romani care schimba pas cu pas lumea artelor din Romania prin efortul lor constant si, sunt sigura, imens.

  1. Marcel Iures intr-o zi in care a avut – conferinta despre teatru, conferinta despre film, o intalnire cu presa si o prezenta la o ceremonie in care i se atribuia o stea pe Aleea Celebritatilor. Pentru o persoana cu caracterul domnului Iures, viata ar fi fost mai usoara cu dublu orelor din aceste intalniri transformate in munca intensa pe platourile de filmare. Domnul Iures nu e o persoana careia sa-i placa sa vorbeasca depre sine si cu toate astea, sub farmecul Irinei Margareta Nistor a povestit despre regretele neparticiparii la cateva filme ale regizorilor romani. Printre ei Mircea Veroiu si Silviu Purcarete. De fiecare data a fost vorba, in luarea deciziei, despre a pune in balanta productiile exact pregatite la Hollywood cu pregatirile cu aroma balcanica.

A fost in regretul exprimat public o frumoasa lectie: uneori trebuie sa lasi putin si de la tine ca sa ai o experienta cu un om a carui munca o admiri, mai ales in lumea filmului romanesc unde totul se realizeaza plecand de la prietenie, nu de la bani.

Putin mai tarziu in aceeasi intalnire, domnul Iures a povestit cum le-a sugerat producatorilor HBO pentru serialul IN deriva sa-l ia pe domnul Rebengiuc intr-unul din rolurile principale. Si cum domnul Rebengiuc a facut pentru prima data un serial, aducand rigoarea dansului de a invata tot textul – zeci de pagini – de la o zi la alta de filmare. Atunci, Marcel Iures a incercat sa-i faca viata mai usoara domnului Rebengiuc si a renuntat la programul sau de filmare, alegand varianta hardcore – cu filmari zilnice (deci si text mult invatat peste noapte) pentru ca domnul Rebengiuc sa aiba cate o zi pauza intre filmarile sale.

Un exemplu discret de generozitate intre actorii mari.

(celebrarea domnului Marcel Iures la aceasta editie FITS s-a facut cu suportul Raiffeisen Bank, partener de 9 ani al Festivalului de Teatru de la Sibiu si un sustinator constant al teatrului ACT – teatru creat de Marcel Iures, primul teatru independent aparut in Ro post revolutia din 1989)

 

  1. Ada Solomon, venita prima data la FITS, ca invitata la o conferinta care era in deschiderea filmului Tony Erdmann, povestind despre regretul ca Romania n-a fost mentionata pe genericul filmului care a mers al Oscar pentru ca … n-a primit finantare de la CNC.

Tot Ada povestind despre coproductiile la care a muncit cu relaxarea mentionarii unor nume mari de producatori la care adauga natural – ”ne leaga o amicitie pentru ca am participat la x seminar au workshop”. Sau ” e prieten cu Corneliu Porumboiu pentru ca s-au intalnit la Cannes…”.

Ascultand-o am realizat inca o data cat de mare e prapastia intre generatia lor de cineasti (care citesc, merg la festivaluri, invata pe la workshop-uri – indiferent de rezultatele lor precedente) si generatia care a contestat legea cinematografiei ( o generatie autosuficienta, cu teama de orice competitie reala).

(pentru cei care o stiu pe Ada Solomon doar din ipostaza de prodcator de film, o precizare: Ada vede foarte mult teatru, de stat au independent, merge si la spectacolele de dans si cred ca e unul dintre oamenii cei mai la curent cu zona de arta expozitionala din Romania. Ramane un mister cum reuseste sa-si faca timp pentru toate, dar o poti zari adesea printre spectatori la teatru)

 

  1. Gigi Caciuleanu la o intalnire cu presa, alaturi de echipa sa de la Emoji, vorbind despre visul sau actual ”sa remontez doua dintre spectacolele mele de la inceputul carierei si sa le joc pe toate in serie intr-un teatru din Bucuresti, in fiecare zi altul, timp de 2 saptamani”. Si bucuria tinerilor din trupa sa care stiu cat de mult au evoluat lucrand alaturi de maestrul Caciuleanu.

Plus o poveste amuzanta dintr-o noapte de la FITS cand domnul Caciuleanu a fost recunoscut de un barbat care facea curat in Piata Mare ”Va stiuuu, ati fost alaturi de Andreea Marin la emisiune”.

Nu va incruntati la asta, mi se pare genial ca intr-o lume in care prea putini oameni merg sa vada dans, un coregraf (nu un balerin) roman e recunoscut pe strada de compatriotii sai. Cum mi se mai pare minunat ca domnul Caciuleanu (impreuna cu producatorul sau, Valerian Mares) a avut capacitatea si puterea de negociere pentru a –si pune amprenta creatiilor sale pentru cateva minute la televiziune in fata a catorva milioane de spectatori.

 Emoji – un spectacol care reinterpreteaza codurile verbale ale tinerilor – va pleca intr-un turneu national care va avea dupa fiecare reprezentatie intalniri cu liceeni si elevi. Faptul ca dansul ajunge prin aceasta forma in scoli e absolut incredibil pentru Romania.

*

Si-o remarca dincolo de orice spectacol de teatru, dans sau alta exprimare artistica. o remarca despre o exprimare a demnitatii si respectului.

Voi pastra in minte imaginea Presedintelui Iohannis alaturi de sotia sa asteptandu-i in fata teatrului Radu Stanca pe invitatii lor speciali, premierul Luxemburgului – Xavier Bettel si sotul acestuia. Plus imbratisarile naturale cand s-au intalnit inainte de a intra in teatru pentru a vedea impreuna o piesa lucrata cu regizor din Luxemburg si echipa de actori din Sibiu.

A fost in gestul acesta al asteptarii in strada si al imbratisarilor un foarte frumos mesaj despre normalitate si diversitate. Sigur ca protocolul spunea ca presedintele putea sa-l intampine pe premier si in holul teatrului, mai ales ca ploua usor,  dar in contextul dezbaterilor din Romania dintre coalitia pentru familie si restul lumii, acest gest e de o diplomatie si o validare care vorbesc despre un caracter foarte frumos.

Mi-a placut mult mult de presedintele nostru si de sotia dumnealui pentru ca au facut gestul acesta minunat.

*

Cover foto Sebastian Marcovici

Ma aflu la Sibiu la invitatia Raiffeisen Bank, partener de 9 ani al festivalului.

Bazavan

2970
cover7 dintre cele mai frumoase rochii de la Globurile de aur din toate timpurile

7 dintre cele mai frumoase rochii de la Globurile de aur din toate timpurile

Luni noapte e ceremonia de decernarea Globurilor de Aur si, inca o data in ultimii ani, avem si noi putina Romanie acolo prin nominalizarea filmului Tony Erdmann in regia lui Maren Ade, film care are si producator roman (Ada Solomon) si are si actiunea in Romania.

O sa fie o ceremonie la care vom avea multe doamne super elegante prezente (printre nominalizate se afla Sarah Jessica Parker, Annette Bening, Meryl Streep, Emma Stone, Natalie Portman, Isabelle Huppert, Michelle Williams, Charlotte Rampling sau Nicole Kidman), va fi deci un super show al modei si al elegantei, asa ca m-am gandit sa va arat 7 dintre preferatele mele de la Globurile de Aur.

Ele apar in majoritatea clasamentelor la cele mai frumoase tinute din toate timpurile la Globurile de aur.

Grace Kelly 1956
1956 grace kelly

Audrey Hepburn 1990
1990 audrey hepburn

Kiera Knightley 2006
2006 kiera knightley

Emma Stone in 2011
2011emma stone

Angelina jolie in 2012
2012 jolie

Julianne Moore in 2013
2013 julianne moore

Alicia Vikander in 2017
2016-alicia-vikander

3407
adaPozitia Producatorului – Ursul de Aur la Berlin

Pozitia Producatorului – Ursul de Aur la Berlin

 

In februarie 2012 am fost la filmarile pentru Pozitia Copilului in regia lui Calin Peter Netzer.

In sala Atelier a teatrului Odeon se filma o secventa cu Leontina Vaduva, Natasa Raab si Luminita Gheorghiu; momentul care urma sa rastoarne actiunea filmului: mama – Gheorghiu – era anuntata de cumnata – Raab- ca fiul ei a facut un accident de masina si a omorit un baiat.

In hol producatoarea Ada Solomon supraveghea discret desfasurarea evenimentelor si-i privea de la distanta pe jurnalistii care fusesera invitati la filmare. In prima pauza tehnica (se schimbau luminile si se reasezau camerele de filmat pentru o noua secventa), Ada a devenit gazda pentru jurnalisti si mama pentru echipa ei: a incurajat-o pe Natasa Raab sa raspunda la intrebari, a protejat-o pe Luminita Gheorghiu care nu trebuia sa apara in cadrele televiziunilor pentru ca transformarea ei sa fie o surpriza pentru spectatori in cinematografe.

Am vorbit citeva minute. Era preocupata sa gaseasca finantare pentru filmul lui Vali Hotea, Roxanne, pe care planuia sa-l produca in toamna.

Simbata seara, ascultind-o in minunatul discurs de multumire cind a ridicat Ursul de aur pentru filmul Pozitia copilului, mi-am adus aminte de cele citeva minute din holul teatrului Odeon. Era pe platoul de filmare, in priza, atenta la orice detaliu, orice ar fi afectat confortul echipei ei – de la regizor pina la actori-, dar se gindea si la ceea ce urma. La proiectul pentru care avea de muncit citeva luni bune pina sa stringa o suma decenta ca sa poata sa prinda viata.

Si cuvintele ei de pe scena festivalului de la Berlin – “sunt mai obisnuita sa fiu luptatoare decit cistigatoare” – au capatat intelesuri mai profunde.
***

Ada Solomon are 43 de ani, este inginer de profesie (a absolvit facultatea de instalatii) si conduce doua companii importante din industria filmului romanesc.

Una dintre ele e HiFilm, o companie care a produs filme romanesti cu multe premii internationale (Din dragoste cu cele mai bune intentii, Toata lumea din familia noastra, Medalia de onoare, Cea mai fericita fata din lume, Razboi pe calea undelor, Kapitalism – reteta noastra secreta etc), dar a fost si partener pentru coproductii germane sau italiene (MarNero, Tom Sawyer).
Cel de-a doua, Parada Film, e o companie de distributie creata impreuna cu 3 prieteni (unul dintre ei, sotul din dotare – regizorul Alexandru Solomon) care face magie in lumea filmelor de arta – prin campanii neconventionale reuseste sa aduca in sala spectatori in numar impresionant (filmul despre coregrafa Pina Bausch e cel mai bun exemplu).

Ada Solomom si echipa ei se afla si in spatele a doua festivaluri importante de film: OneWorld – un festival dedicat filmului documentar, si NexT , un festival de scurt metraje care are o sectiune speciala in memoria regretatului regizor Cristian Nemescu.

Acasa, in familia pe care a construit-o cu Alexandru Solomon, are doi copii – Filip, proaspat elev in clasa I si Marc, licean cinefil cu sute de filme vazute pe an, in ultimii multi ani. O “activitate” consumatoare de mult timp, dupa cum pot depune marturie toate mamele din lume.

Si cu toate acestea (adica, problemele pe care le aduc imposibilele finantari ale filmelor romanesti, lobby-ul in festivaluri internationale, zilele lungi de filmare, dedicatia pentru familie), Ada Solomon este un spectator fidel de teatru. Merge des sa-i vada pe regizorii tineri, sa descopere talente si sa se bucure.

***

In industria cinematografica romaneasca sunt citiva producatori femei cu succese notabile la nivel international. Oana Giurgiu (Libra Film), Anca Puiu (Mandragora) si Ada Solomon (HiFilm). Pe toate le leaga un detaliu: sunt sotii de regizor si au ajuns in industrie pentru ca noul val al filmului romanesc s-a dezvoltat antreprenorial, ca breslele mestesugarilor.

Dar au ramas in industrie si au avut succes, nu pentru ca au fost sotiile barbatilor lor, ci pentru ca intr-un fel aproape magic au gasit resurse nesfirsite sa impace nonconformismul si indirjirea regizorilor de a face film de arta, cu perseverenta diplomatica – asemeni unei picaturi chinezesti – de a aplica pentru fonduri la toate institutiile nationale si internationale, dar si puterea de a ramine tot timpul calme in orice situatie extrema de pe platourile de filmare. Si pentru ca au flerul sa stie ce scenariu poate fi un film bun si rabdarea exersata pe copiii de acasa, sa uneasca echipele chiar si cind membri lor au idei disjuncte.

In plus, e acolo o prietenie care e dincolo de concurenta distribuirii unor filme sau a obtinerii unui buget mai mare din mica visterie a CNC-ului. Familia Solomon merge in vacanta cu familia Giurgiu, iar Stefan – baiatul Oanei si al lui Tudor Giurgiu – e unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Filip, baiatul cel mic al familiei Solomon.

***

Simbata seara, romanii au vazut-o pe Ada Solomon la pupitrul premiantilor in ceremonia finala a festivalului de film de la Berlin. Vorbea rar, asezat, marcind cele mai importante momente din cariera ei, dar si din industrie: au inceput sa fie recunoscute femeile intr-o meserie a barbatilor, oamenii care n-au crezut in ea au ambitionat-o, distribuitorii filmelor de arta sunt tot mai rari si trebuie pretuiti.

Avea emotii; o tradau degetele mari care jucau o hora in causul palmelor asezate pe pupitru.
In dreapta ei era Peter Calin Netzer, regizorul filmului premiat, citiva pasi in spate erau Bogdan Dumitrache, unul dintre actorii principali ai filmului si Wong Kar Wai, presedintele juriului.

Era o metafora frumoasa acolo, una din rarele ocazii in care regizorul unor capodopere – In the mood for love, 2046 sau Chungking Express – era pus in umbra de romani.

“E din ce in ce mai greu si, probabil, daca ar fi trebuit sa facem filmul acesta acum in Romania, nu ar mai fi fost la acelasi nivel pentru ca nu mai avem suport. Cred ca politicienii romani ar trebui sa acorde mai multa atentie cinematografiei pentru ca este un ambasador real al tarii”, a  spus Ada Solomon si publicul a izbucnit in urale.

In aplauzele acelea, din inima, carnoase, era confirmarea ca, mai ales pentru o tara ca a noastra, reusita unui film sta in pozitia producatorului, in verticalitatea si in ambitia lui de a transforma o idee pusa pe hirtie intr-un film pentru ca apoi sa continue sa se lupte dramatic ca el sa ajunga la spectatori.

Intre ceea ce vedem la festivitatile de premiere cind filmele romanesti iau trofee si momentul in care un scenariu bun ajunge pe masa unui producator care spune “as vrea sa fac filmul asta” e un drum care n-are nicio legatura cu covorul rosu. Un drum care seamana mai degraba cu Golgota, locul unde te rogi pentru fiecare secunda de viata a personajelor- un cent in plus pentru filmul tau, locul in care cauti solutii inimaginabile ca sa ai actorii / muzica / decorurile pe care le vrea regizorul.

Stiu ca ne e mai usor sa promovam regizorul si actorii dintr-un film, dar in Romania se fac filme mai ales pentru ca producatorii sunt nebun de perseverenti si ca regizorii sunt pe jumatate producatori.

*

Acum trei ani am fost pentru o zi la filmarile de la “Principii de viata”, un alt film produs de Ada Solomon. Ma aflam acolo pentru ca ma documentam pentru un profil pe care urma sa-l fac actorului din rolul principal, Vlad Ivanov.

Dupa a doua dubla, directorul de imagine, Liviu Marghidan i-a spus Adei ca au o problema cu una din camerele de filmare. Ea a scos telefonul si a inceput sa sune la case de productie sau studiouri de film in cautarea unui nou aparat.

Vorbea – din nou – calm, asezat. Ii zimbea directorului de imagine dupa fiecare telefon, ca si cum nu era nimic imposibil sa rezolve problema, desi tocmai primise un refuz: nu puteau sa le imprumute o noua camera. Actorii repetau in locatie, era o secventa lunga care necesita multe sincronizari si coordonari. Habar nu aveau de tensiunea care era in incaperea alaturata.

Dupa o jumatate de ora Ada a gasit rezolvarea si, in urmatoarea clipa dupa ce l-a anuntat pe Marghidan ca va avea in doua ore o camera noua, s-a intors catre mine si-a inceput sa-mi dea informatiile de care aveam nevoie pentru articol. Ca si cind n-ar fi fost o situatie de criza.

Imi pare foarte rau ca nu imi aduc aminte gesturile pe care le exprimau miinile ei atunci.

P.S. un pic din Ada Solomon de acasa, intr-o minunata poveste pe care a scris-o pentru un ebook cu povesti de Craciun pe care l-am publicat in 2011. Pentru ca, intr-un mod surprinzator pentru unii, un om atit de ocupat si care realmente a schimbat ceva in industria in care munceste isi gaseste timp si pentru lucruri si intimplari cu suflet.

3714
anonimulAnonimul meu

Anonimul meu

*anonimul – editia IX, 2012

la ora la care scriu aceste rinduri, m-am despartit emotional de festivalul Anonimul pentru ca sunt deja de 2 zile la un alt proiect, unde urmeaza sa scriu povestea unui copil care pleaca pentru prima data intr-o tabara si i se schimba viata, dar chiar si-asa, de departe – si in km si emotional -,  tot m-am mai gindit la experientele de la Anonimul.

dincolo de filme intotdeauna festivalul asta are ceva care ma face sa iau cu mine acasa o multime de secvente.

fiecare are nevoie de timpul sau

ieri, in parc Aventura din Brasov o fetita n-a vrut sa faca niciun traseu: ii era frica. s-a uitat o vreme la colegii ei de clasa care executau catarari si, cind unii deja terminasera primul traseu, a decis ca va urca si ea. mi-am amintit de Andi Vasluianu care povestea in excursia noastra cu barca prin Delta despre experientele lui de pedagog (marea sa bucurie, dincolo de actorie) cind o eleva de liceu a stat citeva saptamini in sala nedorindu-si sa urce pe scena, dar cind a intrebat “acum pot sa urc?” si si-a spus rolul, i-a facut praf pe toti.

“fiecare are nevoie de timpul sau, are ritmul sau si trebuie sa ii simti cum sunt”, ne-a zis atunci Andi si eu ma gindeam ca profesorii, cel mai adesea, n-au nici timp, nici fler ca sa respecte ritmul de invatat al copiilor. cum si noi, in viata, respectam foarte rar ritmul si timpul de asimilare al informatiilor partenerilor/colegilor/prietenilor nostri.

Andi a fost o surpriza pentru mine la aceasta editie de festival Anonimul, nu-i stiam latura asta, dar mi-am promis sa cercetez, sa ma documentez si sa fac curind un profil al lui care sa va surprinda si pe voi:)

***
sportul te invata sa faci lucrurile perfect

de saptamina trecuta de cite ori am sa am treaba cu Dorian Bogutza am sa ma gindesc zimbind ca e cititor de Time.

eram intr-o seara la masa – cind am avut o disputa simpatica pe talent vs charisma – si am ajuns sa povestim despre olimpiada. eu citam dintr-un articol din Time despre o gimnasta americana si Dorian a intrebat “Time, revista?”, dupa care mi-a spus ca o are in bagaj:)

in seara aceea Dorian a spus “Sportivii de performanta invata ca lucrurile trebuie facute intotdeauna perfect pentru ca orice eroare inseamna accidentari, iar asta se translateaza si in viata”.

El stie bine pentru ca are prieteni apropiati campioni nationali la atletism.

bonus track la povestirile de mai sus, un film de scurt metraj cu Andi Vasluianu si Dorian Boguta :)

***
un tata misto

habar nu aveam ca Tudor Giurgiu e un tata asa de misto. pastrez in minte o imagine cu el in timp ce vorbea la telefon, rezolvind treburi de la birou, iar fiul lui, Stefan, impreuna cu fiul Adei si a lui Alexandru Solomon, Filip, pescuiau in buzunarele lui din spate:) mai exact stateau artirnati cu ambele miini, fiecare intr-un buzunar al blugilor lui Tudor, tirindu-se dupa el.
Tudor, calm, isi continua treaba, ii timp ce ii mai incuraja si pe pusti la pescuit.

***

replici, in timp ce ne chinuiam sa transferam prin bluetooth niste fotografii.

cind telefoanele, aflate fata in fata, nu se “vedeau” in bluetooth – citeodata stai unul linga altul si nu te vezi

cind pe ecranul telefonului meu a aparut “imperecheat, dar nu conectat” – la fel e si in viata, te imperechezi de multe ori, dar de mult mai putine ori te conectezi

cind telefonul m-a avertizat ca nu am deschis nush ce – intotdeauna tre sa dea amindoi, nu doar asa sa primesti. mai da si tu ceva.

N-am reusit sa transferam fotografiile (pe care le vedeti aici), dar a fost simpatic dialogul cu Claudiu Mitcu, fiecare punind in spatele vorbelor experiente pe care desi celalalt nu le stia, le intelegea din propriile-i trairi.

***
conversatia de mai bine de 2 ore cu Dan Chisu despre de ce face film, ce regreta si ce-l bucura din anii care au trecut pina la a ajunge sa faca regie. o discutie cu garda jos, pe care nu pot sa o exemplific cu nimic pentru ca nu i-am cerut voie lui Dan.
dar au fost momente in care ascultindu-l, ma gindeam ca l-am judecat gresit de multe ori.

***

excursia la Sulina, cu sincronicitatile ei minunate, relaxarea alaturi de Raluca Andreescu (vodafone) si aventurile lui Piulitza (nescrise inca, dar vor veni curind), discutiile cu Carla Teaha despre cit cauta pe dinauntru un actor, emotiile Florinei care a luat premiu special din partea comunitatii online, conversatiile cu Sandi (Alex Sandulescu, directorul B24 fun) si cu Adrian Popescu (director marketing Radio Guerrilla) care – atunci cind sunt cu garda jos si-si dau jos haina de sef care trebuie sa performeze perfect – sunt minunati cu micile sau mai marile lor griji, temeri, emotii.

***
Multumesc Miruna

e insa o secventa care s-a intimplat in fata mea si care descrie cel mai bine ce am vrea noi toti cei care am fost la anonimul sa spunem, am scris-o pentru ultima mea relatare despre festival in aplicatia Cinefili in Delta, creata de Vodafone pentru festival, dar o transcriu si aici.


Pe pontonul de unde luam barcile care ne aduceau la Murighiol, locul de unde ne luam masinile catre casa, Filip baiatul de 6 ani al producatoarei Ada Solomon si al regizorului Alexandru Solomon, isi tinea mama de mina.

“Mama, mama, iti multumesc ca ai ales sa venim in locul acesta minunat. A fost perfect”. De la inaltimea virstei lui, ii ajungea mamei undeva aproape de cot, asa ca doar si-a aplecat putin fruntea si i-a sarutat mina.

“Nu mie trebuie sa-mi multumesti, ci Mirunei”. (n. mea Miruna Berescu, directoarea festivalului).

Filip s-a desprins de mama si si-a alergat catre Miruna.

Gestul lui, cu inocenta virstei, vorbeste cel mai bine despre Raiul – cinematografic si nu numai – care e la Festivalul Anonimul de la Sfantu Gheorghe.

Miruna, sa stii ca si noi am fi vrut sa facem la fel ca Filip, dar ii multumim lui ca a fost, indirect, purtator de mesaj. Si iti mai multumim o data si aici.

*

Sper sa ne vedem la editia 2013, una foarte speciala: 10 ani de Anonimul.

1805
poze anonimul 3anonimul, secventa 3

anonimul, secventa 3

Prin traditie, dimineata de miercuri la Anonimul e pentru o excursie cu barca in Delta, pe canale inguste, prin stufaris.

***
Pe drumul catre barca, cei mai simpatici dintre invitatii festivalului – Filip Solomon (6 ani) si Stefan Giurgiu (5 ani) – copii de regizor/producator, erau intr-o mica disputa si nu-si vorbeau. Filip era tinut de mina de tatal lui Stefan, Tudor Giurgiu, iar Stefan ramasese cu citiva pasi in spate cu Andi Vasluianu.

“Trebuie sa va impacati, hai”, ii indemna Tudor.

Copiii, bosumflati, mergeau cu capul in jos, fiecare in ritmul lui. Dupa o vreme Stefan i-a soptit ceva lui Vasluianu. Cind au ajuns la barca, Tudor le-a spus ferm -“Gata, acum dati mina si va impacati.”- iar in clipa urmatoare copiii sareau voiosi rizind in barca, ca si cum cu stringerea aceea de mina stersesera orice neintelegere.
Cind erau suficient de departe ca sa nu-i mai auda pe insotitori, Vasluianu a explicat “Stefan mi-a zis ca el nu face primul pas pentru ca Filip e mai mare si sigur nu vrea sa se mai impace”.

Ce frumos ar fi ca mereu sa existe cineva mai mare care sa te oblige sa dai mina cu cel care te-ai certat. Nici Filip, nici Stefan n-au pus mare pret pe intimplare, desi ea e parte din comportamentul pe care-l repetam toata viata si ne deterioram constant relatiile: ne e teama sa intindem noi primii mina, ca nu cumva sa fim dezamagiti ca celalalt – mai mare, mai important, mai destept, mai cumva in mintea noastra – n-a mai vrut sa se impace.

***

care este povestea din fotografiile de mai sus – unde se ascunde o lectie despre actorie predata de Andi Vasluianu la cererea Carlei Teaha- cititi in aplicatia Cinefili in Delta creata de Vodafone, special pentru festivalul Anonimul.

1638
Vizual-2-TIFF-2012-var2Secvente de la TIFF, part 2

Secvente de la TIFF, part 2

cu colegul meu de vizionari de filme, Catalin Anchidin de la Parada Film, am ajuns la concluzia ca spotul TIFF cu tinarul care spunea ca se duce la desene animate, ca sa mearga de fapt la “Targovski” ar putea fi foarte foarte bine Marc Solomon, fiul regizorul Alexandru Solomon si al producatoarei Ada Solomon. Marc – care astazi a ajuns in Cluj  – stie deja toate filmele importante din program si ne verifica periodic la capitolul “favorite”.

Ieri, in sfirsit, am luat o bila alba de la el: ne-a placut filmul Oslo 31.

Sa ne intelegem: Marc implineste luna asta 15 ani, a facut doua filme de scurt metraj, a mincat Tarkovski pe piine si… e toba de cinema:)

sa ne intelegem bine: Marc e bine mercic si sunt sigura ca o sa fie un nume in cinema in citiva ani.

Mai multe secvente de la TIFF si povesti despre emotii din ziua de ieri am postat pe portalul Vodafone News

1235
scrisoare_de_la_mos_craciunAda Solomon: Cum am aflat ca exista Mos Craciun – in doi timpi si doua ierni

Ada Solomon: Cum am aflat ca exista Mos Craciun – in doi timpi si doua ierni

sa nu ma intelegeti gresit, apreciez din inima toate povestile pe care le-am postat aici, dar rindurile de mai jos sunt nepretuite pt mine. pentru ca vin de la o persoana foarte ocupata, o persoana care are in spate filme pe care eu le iubesc, care lucreaza cu oameni pe care eu ii iubesc.

Ada Solomon  – mai ca i-as scrie in dreptul numelui “doamna” dar stiu ca se va incrunta pentru ca-mi zice ca trebuie sa ne tutuim, asa ca scriu doar pentru cei care nu sunt familiarizati cu cinematografia ca se afla in spatele unor filme ca Medalia de onoare, Felicia inainte de toate, Cea mai fericita fata din lume, Offset, Lampa cu Caciula, Kapitalism – reteta noastra secreta… si lista e luuunga.

Multumesc mult.

Cum am aflat ca exista Mos Craciun – in doi timpi si doua ierni.

Ada Solomon

Povestile mele sunt pur si simplu povestile mele. Nu-s inventate, nu-s foarte creative, sunt doar adunate din viata si experientele mele.

Am aflat ca exista Mos Craciun “de-adevaratelea” in doua ierni, in preajma Craciunului –in doua ipostaze diferite.

Actul 1:

Anul de gratie 2000. Intru in magazinul Hollywood Music & Film de la Scala sa vad ce pot sa-mi mai cumpar ca muzici dragi, sa-mi fac si eu un cadou de Craciun. Sunt impreuna cu micutzul Marc (3 ani jumate). Il las in coltul cu jucarii si-mi vad de alesul meu de muzici. Gasesc ce vreau (sau nu tot… nu mai conteaza si nici nu mai stiu) revin la copil. Copilul cinta de zor la pianul albastru cu clape colorate si cu xilofon deasupra. Super, imi zic, iata ca am gasit cadoul de Craciun pentru copil –sa-i placa si lui si mie etc… Am notat, am plecat, o sa vin eu sa-l iau miine.

Revin in vria lucrurilor de la birou, si imi zic – pianul pot sa-l iau si poimiine de fapt, oricum e destul de scump, nu se vind ele toate asa repede, lasa ca n-am timp azi.

Si mai trece o zi si inca o zi si inca o saptamina… si pe 23… totusi, zic hai, ca miine nu mai umblu dupa cadouri, ma duc sa-l iau.

Intru voioasa in magazin, ma duc glont la raionul de jucarii… si… incremenesc. Pianul meu albastru – nicaieri. Si nici alte instrumente. Si in momentul ala imi cade cerul in cap si incep sa pling… Vine o Domnisoara draguta si ma intreaba ce am si cum sa ma ajute. Zic demna, “Nu multumesc, nici o problema, dar, stiti… am vazut saptamina trecuta un pian albastru…” a! imi pare rau, nu se vindeau jucariile si am trimis inapoi la depozit ce nu s-a vindut deja. E seara, n-are sens sa mai incercam la depozit ca nu mai e nimeni, pe 24 (cred ca era simbata 24…) nu era deschis depozitul… si incep sa pling si mai tare, de ciuda pe mine, care amin lucrurile de facut pentru cei dragi pina la limita suportabilului (ca intr-un film pe care o sa-l vedeti la anul…), de mama iresponsabila care sunt si care n-are cadou pentru copilul cel mai iubit si mai dorit din lume si nu indraznesc nici macar sa-l sun pe sotul meu sa-I spun ce timpenie am mai facut. Un Domn care aranja marfa prin rafturi acolo vine si el la mine si Domnisoara de mai devreme si intreaba, cu o delicatete pe care am vazut-o rar la vinzatorii din magazinele bucurestene (si mai ales la vremea aia…),: “Doamna, iertati-ma, doriti un pahar cu apa, pot totusi sa va ajut cu ceva?”

-“Da, vreau si un pahar cu apa, dar mai ales vreau sa dau timpul inapoi si pianul albastru sa fie in magazin si sa-l pot cumpara pentru fiul meu”- asa i-am raspuns dintr-o suflare… Zice: “Ma duc sa va aduc paharul cu apa” , Domnisoara zice: “Lasa ca aduc eu imediat…” si tot Domnul zice: “Si totusi m-as duce pina la magazie jos sa vad daca nu gasesc ceva, totusi.

Si dispare, ca vintul si ca gindul pe scara care duce la subsol.

Revine dupa multa… foarte multa vreme (nu-mi explic nici acum cit de mare poate sa fi fost magazia aia), cind aproape ca decisesem sa plec in liniste si sa-mi tai venele- de proasta si timpita ce sunt… –

Deci, revine Domnul cu o cutie un pic botita pe la colturi… CU PIANUL CEL ALBASTRU.

Pianul cel albastru este in continuare cu noi acasa, il foloseste Filip (fiul nostru cel mic) acum si de citeori il vad in preajma Craciunului imi amintesc ca Mos Craciun exista…

Actul 2:

Un an mai tirziu. Simbata mea dedicata cumparaturilor de Craciun. Mi-am pus paltonul cel nou, negru si lung pina la glezne, palaria londoneza, mi-am luat geanta cea incapatoare si am pornit la atac. Super mindra de mine, dupa 3 ore spre 4 aveam cu mine ultima pereche de ghete pe masura copilului disponibila in 5 magazine cite colindasem si cu talpa minune si flexibila si antiderapanta, cartile pe care mi le doream pentru mine si pentru cei din jurul meu de ceva luni si le-am rezervat ca lectura de vacanta de iarna, super rochita nepoata-mii si alte numeroase mici si mai mari acareturi…

In drum spre prinzul de la mama opresc la o florarie pe Bdul Brancoveanu sa iau un buchet de flori pentru aniversarea prietenei mele Smaranda. Parchez, intru in florarie, iau florile si ies inca odata mindra de achizitie…

Cum ies din florarie vad un… cetatean, modest imbracat cu 2 sacose de Z in mina si-mi zic: “ia uite ce mai chestie, si oameni d’astia cumpara de la Z pentru copiii lor!” Apoi am o strafulgerare si inteleg: nu cumparase de la Z –erau sacosele mele…

Se misca repede si la rindul meu am luat-o la fuga cu paltonul pina la glezne, cu palaria suie, cu florile in mina si gentoiul pe umar – Victoria Lipan la atac in spatele blocurilor din Brancoveanu, pe gheata, strigind: “Omule, Domnule… stai! Domnule… Hotz! Opreste-te, lasa cadourile copiilor, te rog, Omule, Domnule, lasa cadourile copiilor, iti dau ce vrei, iti dau bani, lasa cadourile copiilor…”

Peisajul din spatele blocurilor il descopeream prima data (Omul disparuse deja din raza mea vizuala, evident fugind cit putea si el –si mult mai repede decit mine …) Era o intreaga increngatura de stradute cu case mici si curti de poveste din alt veac, habar n-aveam pe unde sa o iau, si continuam sa alerg/merg rapid si sa strig dupa cadourile copiilor, Dumnezeu stie daca mergeam in directia buna sau ba… Si din pustiul din zona, alb, inghetat si feeric au inceput sa apara oameni din curti. Mai ales barbati –de toate virstele:de la 20 la 60 de ani mix complet. Simpli si binevoitori. Un intreg comando de cartier s-a pus in functiune sa ma ajute. Unii s-au suit in Dacia pre-decembrista si au pornit in raliu pe stradutze, altii s-au impartit in 7 zari printre ulite incercind sa descopere personajul cu sacose… sau macar sacosele…

M-am oprit din cursa mea oricum pierduta (era clar pentru mine!), siderata de ce vedeam si gindindu-ma ca oricum s-au dus naibii ghetele unice ale lui Marc, dar ce-mi vad ochii e din alta lume decit cea in care traiesc in mod obisnuit.

Doua doamne au iesit din bucatariile lor aburinde de cozonaci si sarmale si m-au poftit sa intru sa beau ceva sa ma linistesc si sa gust si din cozonac… Nu-mi trebuia nimic si in general nici sa vorbesc nu mai reuseam.

Incepusem deja sa ma gindesc cum ar fi ca Omul meu sa infunde puscaria pentru 5kg de carti, o pereche de ghete de copil, o rochita de fetita si inca niste marunte articole vestimentare…

M-au trezit din reverie Domnii porniti in cercetare care se intorceau cu citeva sacose. “Ia vedeti Doamna, sunt toate? Le-am gasit aruncate in doua curti si linga ghena de la blocuri” Pe Omul meu nu l-au prins, probabil ca le-a aruncat zicind si el : “Fir-ai a naibii cu cartile tale…”

Nu ma interesa daca sunt toate, nu ma mai interesa nimic, solidaritatea oamenilor “de cartier” care m-au ajutat a fost cel mai frumos cadou de Craciun pe care l-am primit vreodata. Si nici nu m-au lasat sa dau un rind de beri sau ceva la bodega de alaturi.

Nu stiu cine sunt oamenii astia si nu i-am mai intilnit vreodata, dar le urez multi ani sanatosi in gind la fiecare Craciun de atunci incoace.

Iar dupa aceste doua experiente sunt sigura ca Mos Craciun exista, daca stii sa-l vezi… sau daca ai norocul sa-l intilnesti.

10444

Vizionarea Felicia, inainte de toate

foarte buna atmosfera de la vizionarea din seara asta a filmului Felicia, inainte de toate.

in sala ma gindeam, inca o data, cit de diferita e experienta vizionarii impreuna cu prietenii in fata unui ecran mare, fata de cea a vizionarii pe computer.
pentru ca am fct un interviu legat de acest film (cu minunata Ozana Oancea, e in tabu de iunie), am primit filmul pe dvd sa-l vad inainte de a ajunge pe ecrane.

atunci, la prima vizionare, l-am urmarit cu incrincenare. n-am putut sa rid de niciuna din fazele scoase ca din Ionesco, era mult prea dureroasa povestea pentru ca era si povestea mea.

in seara asta am ris mult, pentru ca si in stinga si in dreapta mea, spectatorii se recunosteau in Felicia.

iar la sfirsit, la sectiunea de intrebari si raspunsuri, am fost si emotionata dar si mindra: generatia asta noua de bloggeri (care nu scriu – inca! – la publicatii oficiale) au bun simt, au curaj si inteligenta de a analiza de la egal la egal filmul cu realizatorii lui.

m-a emotionat tare sinceritatea cu care fiecare din membrii echipei a raspuns la intrebari punindu-si viata pe tava (Ada Solomon, producator; Razvan Radulescu & Melissa de Raaf, scenaristi – regizori; Ozana Oancea, actrita)

cind am ajuns acasa, aveam deja in inbox mesaje despre cit de mult le-a placut filmul unora dintre spectatori. mesaje in care se dezvaluiau din nou detalii foarte intime. iar pe twitter se crease deja hastag-ul #felicia – ceea ce inseamna imens in materie de reactie/promovare pt un film

asa ca m-am gindit ca, desi nu cred ca si-a propus asta, filmul acesta indeamna la marturisiri grele. si e o MARE VICTORIE.

Felicia, inainte de toate intra in cinematografe din 11 iunie.

vizionare tabu – Felicia, inainte de toate

miine vedem intr-un cadru special unul dintre filmele mele preferate de la TIFF: Felicia, inainte de toate.

5 dintre voi primesc aici pe blog cite o invitatie dubla la vizionarea la care participa si regizorii si actrita din rolul principal.

regula e: primul venit, primul servit. inscrieri numai pe blog, la comments

detalii despre vizionare

Parada Film si revista Tabu va invita miercuri, 9 iunie, ora 20:00, la Cinemateca Union din Bucuresti, la o proiectie speciala a filmului de lungmetraj “Felicia, inainte de toate”, in regia lui Razvan Radulescu si a Melissei de Raaf.

Dupa proiectie va invitam si la o discutie cu regizorii filmului, cu actrita din rolul principal, Ozana Oancea si producatorul filmului, Ada Solomon.

Dupa publicarea recenziilor voastre, Razvan Radulescu si Melissa de Raaf vor alege 5 bloggeri carora le vor acorda un interviu in exclusivitate.

***
„Felicia, inainte de toate“, un film despre relatii familiale si despre felul in care timpul influenteaza comportamentul oamenilor, reprezinta debutul in lungmetraj al celor doi regizori. In rolurile principale ii regasim pe Ozana Oancea (Felicia Mateescu), Ileana Cernat si Vasile Menzel (parintii Feliciei). De asemenea, in roluri secundare apar, printre altii, Victoria Cocias, Gelu Nitu, Clara Voda si Serban Georgevici.

***

Pentru mai multe informatii, vizitati site-ul: www.feliciafilmul.ro. Pe site veti gasi si pagina de “Download” (http://www.feliciafilmul.ro/Ro_First_of_All_Felicia/Download.html), de unde puteti folosi orice material pentru blog-urile voastre.

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!