Despre spectacolul din seara trecuta “Amalia respira adanc”, un one woman show al Teatrului Act, cu Cristina Casian, imi vine foarte greu sa scriu, pentru ca sunt inca ravasita de atatea emotii si trairi, incat imi gasesc cu greu cu greu cuvintele sa descriu starea in care ma aflu.
Am gasit o Cristina Casian foarte buna, teribil de expresiva, cu o forta aproape neomeneasca de a juca destinul trecut prin comunism al Amaliei Anastasia, in mai multe etape ale vietii.
Amalia este scolarita cu cravata rosie, de pionier de o veselie molipsitoare, care-si spune rugaciunile si nu intelege de ce nu are voie sa mearga la biserica, dar fericita ca a scapat de lectiile de pian si de guvernanta nemtoaica si ca poate canta in voie ” voi oropsiti ai sortii”.
Eleva din clasa a XI-a F seral, sfatuita de tovarasul comandant sa-si aleaga ca prieteni pe soldatii de la ambasade si sa-i spioneze, cautand prin gunoaie a aflat despre o multime de tari si ca “Franta era toata o branza”.
Este pe rand tanara indragostita, dar ii trece repede pentru ca in comunism te poti indragosti si anesteziezi onoarea, iar fericirea are picioare scurte, corista in Ansamblul Pastorasul, casatorita cu un tanar intalnit la miting pe care-l insala de cate ori are ocazia, mama indurerata de disparitia copilului in incercarea de a trece Dunarea inot.
Ne-o arata pe Amalia ajunsa femeie de serviciu la Otopeni si care se intalneste dupa multi ani cu fratele sau, Vitea, dansator emigrat in Franta, dar care nu o mai recunoaste.
Amalia a ajuns batrana si singura la un azil de batrani cu toate visele ei, asteptand sa se deschida usa si sa-si ia zborul spre norii pufosi si albi, fericita sa-i intalneasca pe maman, papa, Fanny, pe babuska. “Viata adevarata incepe abia dupa ce mori.”
Este o piesa care vorbeste de bucuriile si durerile Amaliei si, surprinzator, pana la final ajung sa fie si ale tale.
*
Corespondenta de Ioana Tugearu de la Festivalul de teatru independent de orice, Undercloud.
Undercloud are loc la Muse, pe LIpscani, pina pe 9 septembrie.
