Tag : ana maria onisei

IMG_4821Mariana Mihut si timiditatea
teatru
14 years ago

Mariana Mihut si timiditatea

Se spune ca actorii sunt foarte timizi, iar scena e singura lor cale de eliberare. Ati declarat în repetate randuri ca sunteti timida. E adevarat?

“E prima data cand aud ca si alti actori sunt timizi. Eu am vazut niste impertinenti”, rade Mariana Mihut. “Nu stiu, nu cred ca e o teorie care sa se confirme in realitate. Dar in ce ma priveste, chiar trebuie sa-mi inving timiditatea”.

Felul Marianei Mihut de a acorda interviuri rar, foarte rar, a devenit proverbial. Cind se facuse ora pentru interviul nostru , la 11 fix, niciun minut mai devreme, intr-o dimineata de Festival Anonimul, in Delta, a incuiat silentios usa casutei din lemn in care era cazata. Purta o palarie din paie, la git o esarfa si pasea masurat, ca pisicile.

“Buna dimineata, draga mea”. Ochii, de un verde vioi, straluceau.

Avea un amestec de caldura si curaj, barbia dreapta, de parca atunci ar fi coborit de pe scena, din Lear – un rol care ii e foarte drag –, dupa un tur de forta fulminant.

Cum stateam fata in fata, Mariana Mihut a povestit despre timiditate. A lasat sa se vada, autoironic si onest, ca si marii actori sunt vulnerabili, stiind ca se poate invata din asta.

“De cele mai multe ori, in tinerete – nu stiu cum e la varsta asta, daca m-am schimbat –, paream pur si simplu idioata din cauza timiditatii. Eram cineva care nu-si gaseste vorbele, care se balbaie şi se-nroseste, face pete pe gat. Ce poti sa crezi despre un asemenea om, care si-a ales si sa fie actor, decat ca este idiot?”.

Data viitoare cind o voi vedea pe scena, locul de putere suprema, unde c-o singura replica iti poate taia respiratia, o sa ma gandesc la zambetul care insotea marturisirea asta.

“Timizii nu sunt tampiti, sunt numai timizi”.

*
Ana Maria Onisei este jurnalist, scrie pentru Adevarul , Dilema

0
2384
amos oz 1Vocea Lui Amos Oz
jurnalism
14 years ago

Vocea Lui Amos Oz

Era final de august, aerul un pic rece, anul trecut cand l-am sunat pe Amos Oz pentru un interviu

Stateam pe un scaun ergonomic, in biroul capitalist al sefului, unde se afla singurul telefon cu speaker. Un birou patrat, nu mai lung de trei metri si jumatate, cu pereti transparenti. Ridicam privirea si vedeam, ca intr-un glob de sticla, ziaristii si drumurile lor (zilnice) catre editorii foto, dtp si sedinte.

20 de minute. Atit i-au trebuit vocii lui Amos Oz sa cucereasca. Teancurile de ziare si carti de pe birou; imaginile care curgeau, fara sonor, pe plasma dintr-un colt; o-ntreaga cladire din cartierul Pipera in care, uneori si doar seara tirziu, nu se mai aude altceva decit fisiitul citorva zeci de calculatoare.

Vocea lui Amos Oz. A unui Leonard Cohen mai putin gutural. Vocea unui amant batrin, erotica si blinda.

20 de minute, si prin peretii de sticla se vedea desertul Aradului (Israel), fotoliul greu din „camera de studiu separată de restul casei prin câteva trepte şi-o uşă”. Si Amos Oz ridicand privirea catre micuta sa gradina, uitindu-se pe fereastra la lamii din curte, la cei citiva chiparosi, la „fâşia de cer” de deasupra lor.

***

Iubesc vocile. Exista ceva suprem si subtil in puterea lor. Ele hranesc imaginatia in felul in care doar literatura o mai poate face.

*
Ana Maria Onisei este jurnalist. Scrie pentru Adevarul, Dilema etc

8
3806
Eric Emmanuel SchmittStarea de gratie: Eric-Emmanuel Schmitt
jurnalism
14 years ago

Starea de gratie: Eric-Emmanuel Schmitt

Exista momente cind te bucuri cu sete. Ca un bolnav care vede oamenii, masinile – intreaga agitatie a orasului, dupa luni cind fetele asitentelor, colegii de salon si curtea spitalului devin insuportabil de familiare.

***
Am trimis Editurii Humanitas intrebarile pentru un interviu cu Eric-Emmanuel Schmitt la inceputul lunii iulie. Mai intii in engleza. Agentul le primeste si le cere inca o data, in franceza. Inteleg franceza, dar n-o vorbesc. Il rog pe Alexandru Matei, prieten bun si francofon rasat, sa m-ajute. Ii spun Gabrielei Maaz de la editura: Daca Eric-Emmanuel Schmitt se hotaraste sa facem interviul prin telefon, le-nvat pe de rost, alta solutie nu vad. Ridem precaut.
Trec citeva saptamini. Se instaleaza nesiguranta. Aflu ca Schmitt e plecat la un festival de teatru, va raspunde cind se intoarce. Evaluez: e un semn bun. Sint sanse.

***
Vin raspunsurile. Au o emotie si-o sensibilitate pe care numai Schmitt poate sa le stapineasca. Citesti si simti caldura, acea simplitate aparenta si atit de umana pentru care scriitorii muncesc sute de ore pe un text. E momentul cind te gindesti ca un scriitor cu zeci de premii, tradus si citit in zeci de tari, s-a oprit sa raspunda la 12 intrebari. A dat asta din timpul lui – cel mai valoros lucru cind ai parte de faima – doar pentru ca oamenii, cititorii, fanii sa poata trai – odata cu el, poate ? – starea de gratie.
E momentul cind te-ntrebi: esti cu adevarat pregatit sa primesti asta? Nu esti. Dar e una dintre rarele experiente cind, ca jurnalist si ca cititor, sa te simti mic, neinsemnat e voluptos, e fericire.

Eric Emmanuel-Schmitt e autorul bestsellerului “Oscar si Tanti Roz”, dupa care in Romania s-a facut un spectacol de teatru cu Oana Pellea si Marius Manole in rolurile principale. Cel mai recent titlu aparut in romaneste al lui Eric-Emmanuel Schmitt e “Cea mai frumoasa carte din lume si alte povestiri

”.

credit foto: Catherine Cabrol (c) Antigone SA

1
2164
credit petrica tanaseCristi Puiu si senzatia de libertate
culturale
14 years ago

Cristi Puiu si senzatia de libertate

“Urca la etajul unu”, am auzit vocea lui Cristi Puiu de cum am deschis usa inalta din lemn a blocului din centrul Bucurestiului. Eram la al doilea interviu pe care-l faceam.

Primul fusese in martie, cu citeva zile inainte ca Aurora, cel mai recent film al lui, sa intre in cinematografele din Romania. Ne intilniseram la Cafepedia. Ajunsesem prima. Aveam emotii atit de mari – negociasem vreo luna pentru interviu, facusem tot atita documentare, stiam reputatia lui de “dificil” si mi-l imaginam vulcanic  – incit l-am rugat pe fotograful care ma insotea, Petrica, sa-mi povesteasca orice numai sa-mi potolesc mintea.

“De dimineata, pina sa ne-ntilnim, m-am gindit cum o sa-ti pun primele doua intrebari, n-or sa-ti placa si-o sa te ridici si-o sa pleci”, a fost primul lucru pe care i l-am spus lui Puiu, fata in fata, netezind nervos foile cu intrebari. “Da, sa stii, am mai facut din astea”, a inceput sa rida.

***

Acum doua saptamini documentam o ancheta pentru Adevarul literar despre artisti care vor sa plece din Romania. Puiu fusese invitat sa predea, din toamna, la Geneva. L-am sunat. “Mai am un interviu diseara, vino la mine acasa si-l facem dupa 7”. Invitatia de acum a fost confirmarea ca prima data mi-am facut bine treaba; e onorant pentru un jurnalist ca intervievatul lui sa lase garda jos si sa te invite acasa.

In bucataria lui Cristi Puiu, cea la care se referea intr-un interviu acordat Eugeniei Voda printr-o metafora: “stau la mine-n bucatarie si privesc lumea” – la geam, doua orhidee. Si ciinele Otto, un mops cafeniu, care mai intii a latrat, s-a linisit cind si-a gasit osul din plastic si s-a pus pe glojgait, apoi a adormit, torcind ca un motan. Inconjurat de toate lucrurile familiare, Puiu a povestit despre Romania lui

*

(foto Petrica Tanase)

Si dincolo de jurnalism, s-au strecurat crimpeie de umanitate: miinile care maseaza fruntea – afara erau peste 30 de grade –, atitudinea unui jongler cind isi toarna apa in pahar.

Imaginile se aseaza-n tine cu fiecare interviu, le tot mesteci in minte. O deschidere rara, care – pentru ca-ti da incredere ca-ti faci bine meseria –, te face sa te simti, fie si pentru 30 de minute, liber. Libertate pe care o pretuiesti sau inveti s-o pretuiesti pentru ca, de cele mai multe ori, spune Puiu extinzind la Romania, “suntem baricadaţi în interiorul nostru, iar comunicarea devine aproape imposibilă; suntem ca nişte turnuri fortificate, pe picioare. Ne apărăm.”

*

Ana Maria Onisei este jurnalist – Adevarul, Dilema veche

1
1944
simpa-logocolaboratori noi pentru S!MPA
diverse
14 years ago

colaboratori noi pentru S!MPA

pentru ca S!MPA e un loc care aduna oameni din aluatul bun si lucruri frumoase, de saptamina asta am marit echipa de colaboratori.

de acum incolo in fiecare vineri Diana Ioana Marasoiu va arata un pic din lumea ei speciala, iar in fiecare duminica Ana Maria Onisei spune povesti din spatele interviurilor ei.

Simbata scrie Ioana Blaj, joi Noemi Revnic, luni Sorana Savu.

da stiu, mai sunt citeva zile libere din saptamina… dar va mai pregatesc citeva surprize de oameni tres tres simpa.

daca vrei sa-i cunosti pe colaboratorii S!MPA, citeste prezentarea pe care le-am facut-o (ai si contactele lor)

0
2696
adevarul-logodincolo de un interviu (cu Tolontan)
jurnalism
14 years ago

dincolo de un interviu (cu Tolontan)

Ana Onisei a facut pentru adevarul de astazi un interviu cu Catalin Tolontan. a muncit pentru interviul asta cam 3 luni (l-a tot alegat pe Tolontan pentru ca era implicat in proiecte grele si n-avea timp); a citit tot ce s-a scris despre el; a facut vreo 3 variante de intrebari; m-a “terorizat” pe mine cu detalii pe care le-a descoperit despre Catalin (la fel fac si eu cu ea cind lucrez la cite un interviu greu) desi i-am spus ca sunt din aceeasi generatie cu el, stiu ce a facut in meseria asta; a editat la interviu pina i-au iesit ochii din cap, s-a batut pentru cele mai bune & cu bun simtz titluri pentru acest interviu.

Tot timpul a fost bintuita de intrebari: “am un material care sa conteze?!”, “il arat pe Tolontan asa cum stiu eu ca e?”, “mi-am facut suficient de bine treaba?”

Ieri au publicat interviul pe site-ul lui Adevarul si toate temerile ei s-au spulberat cu un comentariu scris de un cititor.
Mi l-a lasat intr-un mesaj in care spunea ca “gata, mi-au trecut toti nervii”

*
ca jurnalist stii ca ti-ai facut bine treaba cind, din neant, apare cineva care e prelungirea informatiilor pe care tu le transmiti. si care, pentru ca nu e jurnalist, nu e banuit de niciun interes; iar sincronicitatatea e intotdeauna magica si te face sa zimbeti pe dinauntru.

iata comentariul

Bastien2011-06-04 21:07:50
Un om excelent, excelent. Ceea ce spune este fff adevarat, asa este in viata reala. A luptat mult sa ajunga pana aici. Pe cand nu era cunoscut, Tolontan facea lucruri extrem de bune. Eram prin liceu, in 93, i-am scris la ziar, avea o rubrica de corespondenta si m-am plans ca la premiul I nu luasem nici macar o carte. Deh, saracie lucie in tara!La vreo 10 zile dupa trimis scrisoarea am primit acasa un pachet de la jurnalistul Tolontan. Plin de carti. Imi aduc aminte dintre ele de “Pendulul lui Foucault”. A fost cel mai frumos cadou din viata mea de la cineva pe care nu-l cunosteam. M-a ajutat “moral” sa continuu studiile.Si sa ajung profesor titular de franceza in Franta. Merci, dle Tolontan!Santé et bonheur!Une bonne action ne s’oublie jamais!

si un fragment din interviu

Când te laudă lumea, spui că eşti ­supraevaluat. De ce ţi-e mai uşor să primeşti critici, şi nu laude?
Pentru că sunt timd. Mă jenez. Şi pentru că am crescut într-o generaţie care n-a avut încredere în ea. Noi, doar dacă ne uităm în fişa postului, ne dăm seama câte am reuşit să facem.

Ai învăţat ceva de la generaţia tânără?
Să nu te mai sacrifici pentru muncă, pentru ceilalţi şi să nu te mai consideri atât de vanitos încât să crezi că viaţa celorlalţi depinde de tine.

interviul aici.

Bravo Ana:)
*
ieri, pe o terasa din Sibiu stateam la vorbe cu Tudor Chirila si citiva amici bloggeri. Tudor m-a intrebat ce ma bucura cel mai mult la meseria asta, cind sunt fericita. I-am raspuns cind intilnesc oameni misto, acum completez: si genul asta de sincronicitati ma bucura.

3
1944
carti simpa
15 years ago

„Cele zece porunci” ale secolului XXI, după Irvine Welsh

„Cele zece porunci” ale secolului XXI, după Irvine Welsh

1 Lăsaţi cartierele să bubuie de petreceri. Îmi place propriul meu ipod, dar vreau să aflu ce ascultă ceilalţi şi vreau s-o aflu din stradă, nu online.

2 Nu lăsaţi pe nimeni să intre în biserică decât dacă a făcut sex de dimineaţă.

3 De fapt, hai să transformăm toate bisericile în discoteci.

4 Nu votaţi dacă partidul, sau candidatul, respectiv nu vă reprezintă.

5 Susţineţi clubul de fotbal „Hibernian” şi mergeţi în pelerinaj anual la ei acasă.

6 Aveţi încredere în Yogi.

7 Nu alegeţi niciodată pe cineva care are peste treizeci de ani într-o funcţie publică.

8 Trimiteţi obezii să muncească în agricultura Lumii a Treia pentru vreo două boluri de orez pe zi şi câteva legume.

9 Rebotezaţi locurile plictisitoare. De exemplu, Lacul Michigan – „Cel Mare”, ar putea să se cheme… Lacul „Cerânjeştibă Fasolea”.

10 Amendaţi pe loc indivizii care poartă genul ăla de încălţăminte în care doar ce-ţi bagi picioarele, fără alte mecanisme de închidere.

obtinute de Ana Maria Onisei pentru Adevarul literar si artistic

*
ana e in forma maxima, zilele viitoare mai are un genial interviu tot in adevarul. n-am voie sa spun despre ce si cu cine, dar tocmai ce l-am citit si e mi-nu-nat!

2
1793
carti simpa
15 years ago

Iris Murdoch by Antoaneta Ralian

Am fost prietenă foarte bună, timp de 25 de ani, cu scriitoarea britanică Iris Murdoch. Am şi corespondat, am şi petrecut vacanţe împreună, la Londra sau aici. Exista şi o empatie colosală între noi. Şi ţin foarte mult la cărţile ei. De exemplu, “Marea, marea” mi se pare una dintre cele mai reuşite traduceri ale mele pentru că am făcut-o din dragoste pentru Iris Murdoch şi pentru cărţile ei.
La Iris Murdoch m-a uimit simplitatea ei: oamenii foarte mari şi talentaţi sunt extrem de simpli. Emana, în momentul când am cunoscut-o într-o cârciumioară englezească, căldură umană şi curiozitate. Îmi aduc aminte că odată, într-o cârciumioară, unde erau mese lungi şi bănci, s-a aşezat în faţa noastră un tânăr. Iris a început cu întrebări domoale, cine, e cum e şi până la urmă l-a făcut să-şi povestească întreaga viaţă, a făcut din el un personaj de roman. Cu întrebări foarte meşteşugite, dar foarte umane. L-a făcut să povestească lucruri colosal de intersante din prima, deşi era un tânăr străin… M-a făcut să mă gândesc că aşa se scriu romanele, cu frânturi din viaţa adevărată.

aceasta este descrierea integrala pe care doamna Antoaneta Ralian i-a facut-o lui Iris Murdoch pentru Adevarul Literar si artistic. din considerente de spatiu, Ana Maria Onisei, cea care a realizat minunatul interviu cu doamna Ralian, a mai scurtat textul in ziar.

am rugat-o sa ma lase sa pun integral declaratia pentru ca o iubesc tare tare pe Iris si mi se pare ireal ca a fost in Romania, ba chiar a avut o prietena romanca.
o super doamna, de altfel

cum se lupta cei mai talentati traducatori romani cu mintea autorilor faimosi si scrierile lor?

0
1770
jurnalism
15 years ago

making of Inapoi la Kabul, in numele fratelui ucis

cum a promis, ana maria onisei a scris un making of de la story-ul pe care l-a publicat in Adevarul in urma cu o saptamina.

povestea unui militar ucis in afganistan, al carui frate se intoarce pe front pentru ca e singura cale pe care a gasit-o ca sa dealuiasca cu durerea, Inapoi la Kabul, in numele fratelui ucis

story-ul asta a insemnat f f mult pentru ana. a fost mai mult decit hotarita sa-l scrie si a avut o vointa incredibila sa caute calea cea mai buna, cea mai puternica pentru a exprima ce-i transmisesera oamenii pe care-i intervievase.

a scris stringind din dinti, zi si noapte, impingindu-se pe sine dincolo de limitele pe care si le stia: de oboseala, de tehnica de scris, de concentrare.
si-a fost atit de mult implicata in textul asta, incit inca nu “l-a parasit”. inca mai e copilul ei pe care poate sa-l ingrijeasca, sa-i puna hainutele cele mai frumoase ca sa-l admire lumea si sa-l inteleaga.

in prietenia noastra, story-ul asta a insemnat o etapa noua. cea pe care acum o numim rinzind “te-am dat afara din casa, fara sa te superi”.

as mai adauga, pt ca numele meu e prezent in acest making of, ca ana a stat la primire – plasa de siguranta cum o numim noi – pentru ultimele 2 story-uri scrise de mine: cel despre Vlad Ivanov si cel despre Costin Giurgea. asa ca prietenia noastra, in sectiunea editoriala, a trecut prin multe:)

detalii despre cum a scris povestea, inclusiv despre datul afara din casa :), in making of-ul de aici.

1
1574

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!