De un an si jumatate am in grija site-ul care se numeste urban.ro pe care stiti ca l-am transformat intr-un site cu stiri culturale – accesibile publicului larg. Un site de lifestyle cultural – cu lucruri pe care le vezi rar in presa, dar care sunt menite sa-ti faca viata mai frumoasa.
In brieful pe care l-am facut la momentul in care faceam pozitionarea era trecut si „lucruri despre care oamenii sa vorbeasca cu drag ca le-au descoperit pe urban.ro. Fara barfe, fara viata personala a artistilor. Fiecare articol sa fie accesibil ca informatii dar sa ofere si date din care cititorul sa invete ceva nou. Prin activitatea noastra sa dam ceva inapoi artistilor care ne-au adus bucurie, sa-i ajutam in meseria lor, in promovarea muncii lor”.
Mai lucram la asta, dar aceste luni lungi de multa munca au sedimentat cateva obervatii care ar putea fi utile si pentru profesionistii din domeniile despre care scriem pe urban.ro.
Iata doua dintre observatiile rezultate din cele aproape 100 de interviuri facute doar in acest an jumatate, fara sa iau in calcul cei aproape 20 de ani de activitate in domeniu. Ele sunt despre actori (dar sunt valabile si pentru muzicieni, sau artisti din alte zone) si ce le-ar fi util sa faca pentru a le fi mai usor in relatia cu jurnalistii, pentru a avea mai multa acoperire in aceasta presa romana care nu e foarte generoasa cu spatiile pentru ei.
- Fotografii bune postate in spatiul public (facebook, instagram, site-ul personal daca e cazul)
Astazi e mai important ca oricand ce fotografie e alaturi de informatiile depre tine, iar facebook-ul de exemplu este considerat spatiu public, deci jurnalistii pot folosi fotografiile de acolo.
O fotografie buna cu tine este cand te uiti in cadru, cochet aranjat/a ( spalat/a pe par si, daca esti doamna/domnisoara cu o coafura ingrijita).
Oricat de ciudat ar parea, sunt foate putine actrite in Romania care merg la coafor sau isi ingrijesc parul acasa, iar o fotografie cu ele intr-un colaj cu actrite din alte tari e total in dezavantajul celor de la noi.
E foarte usor sa faceti astazi fotografii, le poate face un prieten sau chiar voi cu telefonul, dar felul in care va expuneti in fotografii de multe ori va face un mare deserviciu.
Daca as fi actrita/actor si as fi suparat/a ca nu primesc atentia presei, ca lumea nu scrie si despre mine desi muncesc mult, as da un google search images dupa propriul nume si m-as uita la ce fotografii ies in rezultate. Daca nu e niciuna care ar putea sa stea pe o coperta de revista, mi-as face alte fotografii. AZI.
Povesti reale emotionante de spus la un interviu sau o intalnire cu un jurnalist
E o aptitudine care se deprinde prin munca, la fel ca orice alta aptitudine. Scoala de actorie din Romania nu pune deloc accent pe ceea ce inseamna brandingul personal al unui actor, pe cum sa vorbeasca la un interviu (si nu ma refer aici la a vorbi in fraze lungi, corect gramatical).
Daca ai ajuns, prin munca ta, fata in fata cu un jurnalist care ti-a oferit spatiul a fi prezentat unei audiente, trateaza acest lucru cu multa responsabilitate: spune ceva relevant despre tine, da context despre munca ta, ai pregatite de acasa povesti care ar putea fi spuse mai departe de cititor in categoria „ai vazut ce i s-a intamplat/ce a spus actorul acela?”
E pe urbanro o sectiune care se numeste „inapoi la teatru”, unde in fiecare zi alti actori raspund la acelasi chestionar despre emotiile si problemele care au aparut in perioada in care teatrele au fost inchise. E cel mai bun exemplu despre cum, desi avem aceleasi intrebari, rapunsurile nu vand o emotie la toata lumea, nu spun o poveste care sa-l faca pe cititor sa tina minte protagonistul. Puteti citi aici articolele din serie
E un bun exemplu pentru ce Papadopol sau Bartos sunt unde sunt. E adevarat ca muncesc foarte mult, sunt foarte talentati, dar acorda atentie oricarui mic detaliu din meseria lor, iar relatia cu presa e o parte foarte importanta din meserie. Uitati-va la seriozitatea cu care raspund la intrebari si detaliile suplimentare pe care le dau.
Desi nu e frumos sa fac comparatii, daca sunteti actor va recomand sa cititi raspunsurile lui Andreas Petrescu – actor, scenarist, dramaturg specializat in texte de comedie, dar si autor al multor texte care apar la iUmor. E un om care are tehnica de a spune povesti care sa genereze reactii, iar la aceleasi intrebari ca toata lumea a reusit sa dea context despre debutul lui, emotiile lui, actvitatea lui din ultimul timp, ce-i place si ce nu. Se pozitioneaza foarte frumos aratandu-si munca fara sa se laude, dar intelegi ca a facut multe lucruri importante in ultimii ani si intoarce subiectul catre nevoile colegilor lui, nu doar in beneficiul propriei persoane. Gasiti interviul aici. Cititi-l in paralel cu celelalte pentru a intelege diferentele.
Timp de cativa ani am tinut un training media in programul 10 pentru film din cadrul TIFF de la Cluj, in care incercam sa le arat actorilor selectati cum pot sa-si eficientizeze prezenta in spatiul public pentru a se simti asta si in aparitiile lor in presa.
Cea mai mare problema pe care o aveau era ca nu stiau sa se prezinte printr-o poveste si se aparau cu „ mie nu-mi place sa ma laud, nu pot sa fac asa ceva, nu am nevoie de media, de aparitii in presa”. Dar cand scoala scoate la nivel national cateva sute de actori pe an si cand orice produs cultural privat vrea si o audienta, notoritatea artistului e foarte importanta in luarea multor decizii.
„Nu am nevoie, nu stiu, nu pot sa ma laud in presa” e o reminiscenta a scolii noastre si e calea comoda prin care ne ascundem de putina munca cu noi.
Tehnica cea mai buna de folosit in asemenea situatii se numeste „show dont tell”: arat rezultatele muncii printr-o anecdota, sau prin recunostinta fata de ceea ce mi s-a intamplat in viata.
Ana Ularu si Vlad Ivanov sunt un exemplu exceptional in acest sens. Sigur ca rezultatele lor internationale sunt foarte importante, sigur ca au muncit foarte mult, dar in fiecare interviu au opoveste frumoasa accesibila, nu se lauda dar arata munca lor. Si daca va uitati la interviurile lor de acum 10-15 ani comparat cu ce raspund si cum raspund acum, veti intelege ca e ceva care se invata, se deprinde prin exercitiu.
E posibil ca respectivul training media de la TIFF sa mai circule in niste printuri printre actori, cum se intampla acum cativa ani, dar ma gandesc sa-l fac mai organizat intr-un ebook, sa-l las liber online poate ajuta pe cineva.
Perioada aceasta de furtuna din cauza pandemiei, nu doar in lumea artelor ci peste tot, ar fi util sa fie folosita ca sa invatam lucruri noi. In cazul actorilor cred ca putem lua in calcul de la o limba straina, abilitati sportive (calarie, coregrafie dans) pana la curatarea si perfectionarea a ceea ce se spune/ pune in spatiu public.
Mai dau un exemplu, Marius Manole este unde este, si-l invidiaza multa lume, pentru ca munceste imens si pentru ca nu se teme sa invete lucruri noi de fiecare data cand i se dechide o usa noua in meseria lui. Il cunosc de mai bine de 15 ani si in tot acest timp nu a existat un moment in care sa-i solicit ajutorul pentru un material si sa ma refuze. A tratat intotdeauna fiecare solicitare cu maxima atentie la detalii si cu foarte mult respect i generozitate, chiar si cand nu era vorba de aparitia lui in articol, ci doar o informatie de context.
