Tag : ana ularu

ana-ularuO intamplare cu Ana Ularu, o papusa de lemn si doua avioane –

O intamplare cu Ana Ularu, o papusa de lemn si doua avioane –

Maine, vineri, in America la NBC, incepe un serial despre care se va vorbi foarte multa vreme – Emerald City, o reinterpretare moderna si cu suspans a povestii lui Dorothy si a Vrajitorului din Oz.

Intr-unul dintre rolurile principale e Ana Ularu, actrita pe care romanii o pot vedea si la Teatru Bulandra, dar si la Godot sau Teatru Act.

De sambata dimineata o sa cautam toti pe oriunde putem ca sa vedem primul episod Emerald City si sper din toata inima ca la noi televiziunile, ziarele si oricine are acces la o platforma cu public sa povesteasca despre munca Anei.

Nu e la primul ei film mare in strainatate – a facut in regia minunatei Susanne Bier – Serena (unde ii avea colegi pe Bradley Cooper si Jennifer Lawrence), a jucat alaturi de Tom Hanks in Inferno sau in seria tv The Borgias ( Cu Jeremy Irons in rol principal)

Era la un pas sa joace in filmul lui Giuseppe Tornatore, The Best Offer, adica obtinuse rolul la casting dar programul de filmare incurca o promisiune deja data – cea in fata Susannei Bier pentru filmul Serena.

Cum maine e premiera de la Emerald City , m-am gandit sa va povestesc o intamplare cu Ana Ularu care cred ca ii defineste caracterul si arata de ce e ea acum in carti in multe filme mari si nu sunt alti colegi ai ei de generatie.

west emerald city

In 2012 , la lansarea Digi Tv mi s-a propus sa prezint o emisiune de cinema (Ca-n filme) pe care postul urma sa o lanseze (am prezentat jumatate de an acea emisiune). Ne-am gandit (cu Catalina Bucur- redactor si Lucian Stan – regizor) sa pornim big time, cu niste promouri concept, sa aratam ca va fi o emisiune diferita de orice. Asa ca am ales 4 cuvinte (invata, simte, iubeste… nu mai stiu care era al patrulea) si am rugat actori din generatii diferite sa faca cate o improvizatie pe cuvantul pe care noi l-am propus. Au filmat pentru noi Mirela Oprisor, Dana Voicu, Marius Manole si … Ana Ularu.

Am sunat-o pe Ana si i-am povestit ce vrem sa facem, mi-a zis ca e la filmari in strainatate si ca poate veni doar intr-o singura zi la ora 14 si poate sta o jumatate de ora. Ca se pregateste singura, isi aduce recuzita, doar sa avem noi tot pregatit pentru filmare pentru ca nu poate sta mai mult.

Cuvantul pe care-l primise pentru improvizatie era INVATA.

A venit cu o papusa de lemn si acuarele, a facut o improvizatie despre cum invata actorii imitindu-i la inceput pe altii, si a facut o trimitere desteapta la cealalta latura a pasiunilor ei legate de actorie – scenografia – pe care lumea nu o stie foarte bine.

La plecare, o astepta afara in masina mama ei, doamna Mihaela Ularu, care ii adusese bagajul cu care urma sa plece la aeroport. Pentru ca Ana ajunsese noaptea de la filmari si pleca imediat in alta parte, cred ca la Berlin – era in februarie cand filmam.

Cand am inteles ce efort a facut ca sa ne ajute pe noi la un promo (pentru care nu-i dadeam bani, era o emisiune care nici macar nu incepuse sa fie difuzata, deci nu stia cum va arata), am intrebat-o:

De ce ai facut efortul asta? Trebuia sa imi spui ca esti atat de in scurt timp.

Tin minte raspunsul cuvant cu cuvant si-l dau exemplu mereu tinerilor actori care imi spun ca nu le ies lucruri in cariera.

“Pentru ca ti-am promis si pentru ca aveai nevoie.”

* pe 14 ianuarie o puteti vedea pe Ana Ularu la Teatrul Act in spectacolul O interventie, alaturi de Lucian Iftime, in regia lui Radu Iacoban

5859
carouselCarousel – cum teatrul il pune in fata pe spectatorul modern

Carousel – cum teatrul il pune in fata pe spectatorul modern

pentru spectatorii care merg zilele acestea la premiera de la Carousel, cel mai recent spectacol al lui Andrei Serban la Teatru Bulandra, intreaga montare va fi o experienta foarte placuta.

spectacolul incepe inca de la intrare, holul teatrului e transformat in parc de distractii, spectatorii se vad in pereti de oglinzi si danseaza cu actorii din distributie.

e o mica magie in primele 10 minute ale contactului cu teatrul pe care spectatorul care vine la Carousel o simte cu toti porii, fara sa se prinda de ce i se intimpla. El devine protagonist (se vede, cum spuneam, in multe oglinzi), se poate fotografia – ca la balci – cu capul in dreptul unor tablouri amuzante, cinta si danseaza alaturi de actori.

in acele prime 10 min  Andrei Serban exploateaza toate nevoile omului modern dominat de internet, de ego si de dorinta de a arata lumii ca a fost undeva: ii da cadrul perfect sa fie el protagonistul si sa ia marturii de la intimplarea la care participa. culmea e ca o face cu mijloacele teatrului clasic ceea ce arata ca, pina la urma, nu ne-am domolit ego-ul prea mult in citeva sute de ani:)

contextul functioneaza perfect. am vazut, la ultima dintre repetitiile cu public din vara, trei doamne trecute de 50 de ani care voiau sa-si faca… selfie cu actorii care treceau pe linga ele. iar actorii, in personaj – angajatii de la Carousel – s-au asezat zimbind la cadru.

spectacolul e o metafora frumoasa despre greselile pe care le facem din ego si pe care daca avem noroc le putem repara peste timp, iar montarea (nu vreau sa povestesc nimic din ce e, de fapt, in sala de spectacol) aseaza spectatorul in lumea propriilor greseli. si-o face intr-o forma aparent amuzanta, pe cintec, ca intr-un musical, utilinzind multe dintre mijloacele moderne ale spectacolului de orice fel.

Carousel ( r. Andrei Serban) il are in rolul principal pe Vlad Ivanov (care cinta, danseaza si uimeste pe toata lumea, din nou), dar si alte nume mari ale actoriei (de teatru si film din Ro – Ana Ularu, Rodica Lazar, Maria Obretin, Radu Iacoban) si se joaca la Sala Izvor de la Teatrul Bulandra.

in vara m-am gindit, vazind mijloacele tehnice, in racord cu obiceiurile actuale de consum ale spectatorilor,  folosite pentru acest spectacol ca, daca e sa fie folosita o holograma intr-un spectacol de teatru, Andrei Serban ar putea fi primul care sa faca asta:)

carousel

 

3567

De vazut: Brothers (2009)

o poveste despre alegerile unui prezent care nu mai e bun in viitor.

cu Natalie Portman, Jake Gyllenhaal si Toby Mcquire , regizata de Jim Sheridan, dupa un film danez facut de Susanne Bier.

*
Susanne Bier e doamna care a facut recent Serena unde Ana Ularu e colega cu Jennifer Lawrence si Bradley Cooper, si-a cistigat un Oscar pentru cel mai bun film strain cu In a better world in 2010.

*

si pentru ca Jim Sheridan apare rar in orice text in ultima vreme (cindva cu In the name of the father sau cu My left Food era coperte de reviste), e bine sa cautati In America, unul dintre cele mai frumoase, mai rafinate si mai sensibile filme despre adaptare dupa un dezastru pe care le-am vazut vreodata. l-a regizat domnul Sheridan in 2002.

1433
anamaria marincaAnamaria Marinca alaturi de Brad Pitt, Shia LaBeouf in FURY

Anamaria Marinca alaturi de Brad Pitt, Shia LaBeouf in FURY

stiu ca agenda zilei e facuta de DNA si dosarele sale, iar printre toate acestea, din cind in cind mai apare cite o stire electorala, dar in lumea asta mare pe linga faptul ca marile ziare o sa scrie ca inca un fost ministru e anchetat pentru trafic de influenta (si-o sa parem, iar, o natiune care locuieste intr-o mlastina a coruptiei si mizeriei), mai exista si romani cu adevarat frumosi…

ieri la Londra Anamaria Marinca a stat pe covorul rosu de la BFI Film Festival, in seara care incheia festivalul, la premiera filmului Fury in care ea are un rol mare si greu alaturi de Brad Pitt.

Despre film probabil ca o sa auzim la Oscar la anul in februarie, dar ar fi frumos sa auzim acum la noi la stiri despre Anamaria Marinca pentru ca e una din rarele ocazii in care se vorbeste despre Romania frumos

(ca de obicei, cu sportivii si cu artistii iesim in fata. si cu olimpicii, dar nu chiar mass market. in momentul asta, acum, astazi Simona Halep si Anamaria Narinca spala rusinea unor politicieni bagati in mizerii pina dincolo de crestetul capului)

iata citeva fotografii cu Anamaria Marinca de ieri seara, dar si din film

aici foto din The Guardian , aici cronica din the new yorker , aici cea din new york times

Stiu ca in orice moment putem sa spunem ca statul roman nu ii sprijina pe cei care fac ca aceasta tara sa nu para una de papuasi, dar depinde si de noi – de jurnalisti sau pur si simplu oameni care au un spatiu media (facebook sau oricare alt canal social) – sa-i promovam.

Si nu doar Anamaria e actrita romanca despre care se vorbeste acum mult in strainatate, ci si Ana Ularu care joaca intr-un film alaturi e Bradley Cooper si Jennifer Lawrence si merita fiecare minut de la stirile din RO. (despre Ana Ularu am sa scriu separat, are doua filme minunate acum pe ecranele din toata lumea)

P.S. Intre timp Simona Halep a cistigat primul meci din turneul campioanelor, iar asta inseamna ca la stirile sportive din toata lumea se va vorbi despre Romania.

3396
omul cel bundespre bunatate – Andrei Serban, Ana Ularu, Vlad Ivanov, Rodica Mandache la Teatrul Bulandra

despre bunatate – Andrei Serban, Ana Ularu, Vlad Ivanov, Rodica Mandache la Teatrul Bulandra

La ora la care cititi aceste rinduri sper ca o parte dintre voi sa fi fost la repetitiile deschise pentru public ale piesei pe care Andrei Serban o monteaza la Teatrul Bulandra, Omul cel bun din Seciuan. Daca n-ati fost inca (sunt marti – simbata de la ora 19.00, intrarea e libera, in limita locurilor disponibile), sper sa va conving acum:)
*

Omul cel bun din Seciuan dupa Bertolt Brecht este povestea unei prostituate cu suflet mare care ajuta intr-o dimineata trei persoane nestiind ca sunt ZEI. Acestia o rasplatesc cu bani ca sa-si faca un magazin si ii spun “ bun sa fii, dar sa traiesti si tu” , iar fata incearca din rasputeri sa respecte porunca zeilor.

Din bunatate ajunge falimentara, se indragosteste de un tinar cu care ramine insarcinata si lucrurile merg din rau in mai rau. Ca sa poata “trai” ia chipul unui var si devine cea mai rea dintre cei din comunitate (negociaza aspru contractele, nu-si respecta promisiunile daca nu o avantajeaza etc )

*

E a treia oara cind domnul Andrei Serban monteaza acest text, de fiecare data facindu-l in alta cheie.

Dinsul mi-a povestit ca prima data l-a montat la Piatra Neamt in 1968, intr-un context politic european foarte dramatic, iar replicile aveau o incarcatura foarte politica. Peste ceva ani, la New York l-a montat ca un musical, intr-o zona comica, dind un alt context replicilor, mai apropiat de intelegerea americanilor.

Acum, cum textul lui Brecht pune intr-un mod universal problema lui “a fi bun”, Andrei Serban se joaca minunat cu simbolurile iar “vedetele” lumii noastre apropiate, mioritice, isi gasesc corespondent pe scena: un bogatas cu influenta media si politica, dar cu actiuni filantropice care sa-i spele imaginea, o vedeta mondena –“presedinta fundatiei caritabile anonime”.

*

Am vazut in doua zile citeva ore de repetitii, nu stiu tot contextul montarii si toate simbolurile din piesa, dar pastrez in minte citeva imagini “de lucru”

Ana Ularu (interpreta personajului principal, in distributie dubla – Alexandra Fasola e colega ei de rol) imbracata intr-un maieu negru si o fusta lunga neagra, stind jos pe scena, la picioarele colegiilor care stateau pe scaune si invatau o linie melodica noua. Repeta Alexandra, colega ei, dar buzele Anei se miscau concentrata ca la un playback perfect dupa muzica din mintea ei, in armonie cu ce se repeta pe scena. Era atita concentrare si determinare in atitudinea ei si era asa de frumoasa fara nicio urma de make-up, incit mi-as fi dorit sa o filmez si sa o dau la toate televiziunile drept model de “cum se face ca sa ai succes”.

Vlad Ivanov improvizind pe gospel, cu o voce incredibila, la o fereastra inalta din décor. Era atit de incintat ca poate sa faca ceva nou, diferit de ce a facut in actorie, incit se incarca din fiecare nota si fiecare ritm pe care le aseza la locurile lor pe text.

Doamna Rodica Mandache mergind in genunchi pe scena, impingind o valiza in care se aflau aripi de inger, reluind miscarea de citeva ori, insotita de text, fara sa arate mult din virsta pe care o poarta.

Andrei Serban asezat pe unul din scaunele ramase in mijlocul scenei dupa “scena procesului”, intr-o pauza pentru actori, ca si cum s-ar fi odihnit, dar cautind de fapt (cum avea sa se dovedeasca peste doar citeva minute) traseul pe care Ana Ularu urma sa-l faca in monologul cheie al piesei. Doar ochii care parcurgeau spatii nestiute din scena si se intorceau in acelasi punct il tradau ca “are treaba” pentru ca trupul parea relaxat si foarte linistit.

10 minute mai tirziu, cind a inceput sa construiasca impreuna cu Ana monologul acela, a fost… magie.

Textul a capatat spatiu, Ana – indrumata de Andrei Serban – a inceput sa se foloseasca de elementele de décor ca sa se sprijine emotional pe ele si sa creasca intensitatea replicilor. Cuvintele au capatat atit de multa forta incit parea ca pina atunci, in versiunile de text pe care le rostise la baza scenei, spusese cu totul altceva.

Cind scena a fost construita, Ana gifiia ca si cum ar fi alergat citiva km; era pierderea energiei pe care o pusese intre cuvinte.

*
Sunt mai multe motive pentru care mi-ar placea sa mergeti la repetitii (eu nu sunt in tara si am sa vad spectacolul in versiunea lui finala, cu tot cu costume, abia in octombrie la premiera).

– Sa vedeti citiva tineri buni si frumosi pe care A. S. (imi place simbolul care rezulta din initialele numelui dlui Andrei Serban :) ) are deschiderea si intuitia sa-i aduca in proiectele sale. Printre ei Catalin Babliuc, minunata si delicata Ana Covalciuc (aici intr-o cu totul alta ipostaza) si Alexandra Fasola, cistigatoarea premiului UNITER pentru cea mai buna actrita anul acesta.

– Sa vedeti actori uriasi care au in palmares munca alaturi de super nume, care au super talent si mult har si care acum ies din registrul lor cintind sau mergind in zone emotionale pe care nu le explorasera pe scena. Ma refer aici la Ana Ularu si la Vlad Ivanov, ambii cu performante internationale remarcabile, ambii foarte discreti cind e vorba de a povesti despre “victoriile” din meseria lor.

– Dar mai ales ca sa vedeti aceasta noua versiune a textului lui Brecht si sa va lasati condusi de poveste asa cum e spusa ea acum de A.S. ca sa puteti proiecta pe viata noastra cotidiana o parte din intimplari, pe voi insiva si sa va intrebati daca se poate trai “definitiv bun” sau “fundamental rau”, dar si cum e viata intre aceste doua limite care, la prima vedere, par imposibile.

Si ce vreti sa recunoastem ca poruncile noastre sunt prea greu de urmat? Asta nu se va intimpla!, zice undeva in piesa Rodica Mandache din ipostaza de ZEU si putin mai incolo se intreaba: POATE CINEVA SA SCHIMBE LUMEA?!

fotografii Crista Bilciu, Mihaela Petre

2847
teatruasta-i tineretea noastra

asta-i tineretea noastra

azi am fost la repetitii la “Asta-i tineretea noastra”, o piesa care se va juca din 25 Martie la Godot, cu Ioana Blaj, Paul Ipate si Conrad Mericoffer, in regia lui Radu Iacoban, cu Ana Ularu intr-o ipostaza noua pentru public (mai putin noua pentru cei care-i stiu preocuparile si educatia): scenografa.

e a doua oara cind merg la repetitii si mor de dragul lor.

mai intii pentru ca e o atmosfera f relaxanta, dar in acelasi timp extrem de determinata (uneori nu e nevoie sa le zica Radu ca trebuie sa reia, zic Paul si Conrad singuri “mai facem o data”)

mai apoi ca nu sunt orgolii; Radu ii regizeaza cu generozitate, chiar si cind face observatii o face ca si cum ar fi partenerul lor, nicidecum superiorul intr-o ierarhie a job-urilor din teatru.

pentru ca Radu Iacoban e inainte de toate actor, solutiile sale regizorale vin nu doar cu logica textului, ci si cu nevoia actorului. (ieri – o repetitie la care n-am ajuns – au facut snur de miscare: au repetat “traseele” personajelor fara sa rosteasca niciun cuvint, ca sa se coordoneze si sa se familiarizeze cu spatiile necesare fiecaruia)

***
mai merg si zilele viitoare la repetitii si, ca sa nu se simta inconfortabil pentru ca-i urmaresc indeaproape, va povestesc mai incolo despre cum se descurca in rolurile lor Conrad, Paul si Ioana :)

iata insa 3 vorbe despre text:

Spectacolul porneste de la textul “This is our Youth” scris de Kenneth Lonergan. Piesa a stat la baza multor productii de teatru realizate in mai multe tari, incluzand aici mega productiile finantate pe West End si Broadway, avandu-i in distributie pe Matt Damon si Jake Gylenhall.

“Asta-i tineretea noastra” e povestea unor tineri care se maturizeaza intr-o noapte.

***
ne vedem pe 25 martie la premiera la Godot, da?

1447
Hurts’-Sunday-by-W.I.Z.-the-directors-cutHurts – cu scenografia unei romance

Hurts – cu scenografia unei romance

Cel mai bun videoclip la NME Award!
Band:Hurts
Film: “Sunday”
Regia: W.I.Z.
D.O.P: David Johnson
Scenografia: Mihaela Ularu

***
dada, Mihaela Ularu este mama Anei Ularu. cum ii spuneam si Anei, mistoaca mama are. asa mama, asa fiica.

Mihaela Ularu, profesor la UNATC, a semnat, printre altele, scenografia de la Buna, ce faci?

1503
Anonimul2011la anonimul anul acesta…

la anonimul anul acesta…

intre 8 si 14 august la Sf Gheorghe, ala din Delta, nu din munti, vedem urmatoarele filme:)

GROMOZEKA, regia Vladimir Kott, Rusia, 2011
Competitia Oficiala, Festivalul International de Film de la Rotterdam, 2011

THE HOUSE/ CASA, regia Zuzana Liova, Slovacia- Cehia, 2011
Forum, Berlinale 2011

THE JOURNALS OF MUSAN/ JURNALUL LUI MUSAN, regia Jung-bum Park, Coreea de Sud, 2010
Tiger Award, Festivalul International de Film de la Rotterdam, 2011

MAJORITY/ MAJORITATE, regia Seren Yüce, Turcia, 2010
Trofeul Luigi de Laurentiis, Venetia 2010

OUTBOUND/ PERIFERIC, regia Bogdan George Apetri, Romania, 2010
Premiul Boccalino d’Oro pentru Cea mai buna interpretare- Ana Ularu, Festivalul International de Film de la Locarno, 2010

SHELTER/ ADAPOSTUL, regia Dragomir Sholev, Bulgaria, 2010
Marele Premiu, Festivalul International de Film de la Sofia, 2011

WASTED YOUTH/ TINERETE IROSITA, regia Argyris Papadimitropoulos, Jan Vogel, Grecia, 2011
Competitia Oficiala, Festivalul International de Film de la Rotterdam, 2011

partea cea mai simpa la festivalul asta e ca premiul e dat suta la suta de public. testul suprem: un regizor pleaca acasa cu 3000 de euro doar daca a impresionat cel mai mult publicul. si au fost ani in care n-a cistigat filmul romanesc din competitie:)

851

Tabu de Octombrie, special film

am muulte de povestit despre acest numar special, cel mai drag din an pentru mine:)
pentru inceput coperta ( cu Crina Semciuc, Ana Ularu si Ioana Blaj) si editorialul din revista

Ceasornicarii

V-ati gândit vreodata cât de tare seamana actorii cu ceasurile?

Ceasurile – cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai valoroase.
Actorii – cu cât sunt mai in vârsta, cu atât sunt mai experimentati, deci mai valorosi.

Cu cât le purtam mai mult, ceasurile duc cu ele amintirile noastre: aniversari, despartiri, plânsete sau râsete.
Pe actori cu cât ii vedem in mai multe roluri avem mai multe amintiri: râs – plâns-despartire – aniversare. Le-au jucat pe toate. Pentru noi. Sau in locul nostru.

La fel ca si ceasurile, actorii ascund un mecanism magic de functionare. Zimti care se intretaie cu alti zimti, tuneluri inguste prin care abia patrunde lumina.
Rareori ne uitam la mecanism si sunt si mai rare cazurile celor care reusesc sa inteleaga cum functioneaza. Uneori, nici chiar actorii nu stiu cum functioneaza, iar asta ii sperie si-i obliga sa caute repere noi.

Pe noi, spectatorii, tot ce ne intereseaza e ca mecanismul sa functioneze perfect. Ca ei, actorii, sa ne livreze la secunda mesajul emotional de care avem nevoie. Iar daca mecanismul se strica, daca pe undeva apare o eroare, ne suparam.

Ceasurile pot fi duse la reparat, dar actorii… Ce fac actorii?
Cine sunt ceasornicarii actorilor? Cine ii ajuta sa-si regleze sentimentele, miscarile exacte?

Pentru Ioana Blaj, una dintre actritele pe care le vedeti pe coperta, ceasornicarul a fost tatal ei; pentru Joseph Fiennes (il intâlniti intr-un interviu in pagina 30) a fost fratele sau geaman, pentru Rodica Mandache (pe care o intâlniti in dosar) a existat regizorul Radu Afrim.

Editia Tabu din acest an dedicata filmului dezvaluie o parte din ceasornicarii actorilor.
E o provocare ca sa invatam si noi, spectatorii, sa ne uitam la mecanismul care-i face atât de diferiti de restul lumii pe oamenii acestia minunati care fac actorie. Si sa-i apreciem ca pe ceasurile rare, in editie limitata.

Tabu, octombrie, 2010

1500

Ana Ularu premiata la Locarno

Ana Ularu a primit astazi “Prix Boccalino de la Presse” in cadrul festivalului international de film de la Locarno, premiul criticii elevetiene pentru cea mai buna actrită, pentru rolul din lungmetrajul “Periferic” al lui Bogdan George Apetri.
Ana joaca unul dintre rolurile principale din ”Periferic”, alaturi de Mimi Branescu, Andi Vasluianu, Ioana Flora si Timotei Duma, cu totii prezenți zilele acestea la Locarno.

*
me happy. Ana e o actrita cu rasa si clasa. si am avut-o pe coperta tabu cind era studenta, nepremiata inca:)

1280

tabu de martie – cu 15 special guests star:)

tabu-ul de martie sper sa va surprinda.

mai intii ca incalca inca o regula si deschide un nou drum: e prima revista glossy din romania care iese pe hirtie mata. (termenul de revista glossy vine fix de la hirtia pe care sunt tiparite publicatiile de femei up market). noi va aratam ca putem fi eleganti, distincti, rafinati si foarte up market incalcind aceasta regula:)

apoi toata revista este scrisa de special guests star, femei vedeta care fac cu totul altceva decit jurnalism:) printre ele silvia serban, camelia sucu, paula seling, loredana, ana ularu iar in pictorialul de fashion nu avem modele ci vedetele handbalului feminin: adina meirosu, ada nechita si narcisa lecuseanu

coperta o are drept protagonista pe doamna Angela Gheorghiu a carei transformare din fotografii va va duce cu gindul la divele hi tech.

pentru fanii dinsei, foarte multi si in romania, dar si in toate colturile lumii, povestea care insoteste fotografiile va fi o mare surprinza. am intrat in dormitorul Angelei Gheorghiu:)

Am desfăcut rochiile pe patul mare, lăsându-le să acopere cuvertura de un violet regal. Am înşirat pantofii pe covorul moale. Am zâmbit la vederea colecţiei de filme cu Toma Caragiu de lângă televizor, am admirat patefonul expus cochet pe o coloană de marmură lângă uşa de la balcon, am zâmbit la vederea unor papuci pufoşi cu chip de ursuleţ, aşezaţi la perete, lângă o cutie de chitară decorată cu multe etichete.
Chiar dacă n-ar fi fost comoda din lemn masiv pe care se aflau cutiuţe misterioase şi suveniruri de peste tot din lume, şi chiar dacă n-am fi zărit partiturile cu însemnări de pe scaunul de lângă pat, tot am fi ştiut că suntem în dormitorul unei dive. De la draperiile bej şi până la pernele de pe fotoliile de lângă pat totul transmitea voluptate şi răsfăţ.
„Probăm?” ne-a întrebat simplu când a intrat în dormitor şi a văzut zecile de haine.
Laura a sugerat politicos că le poate proba doar dacă simte că e necesar.
„O, nu, probăm, dacă tot trebuie să alegem”, a aruncat căciuliţa cu ciucure în mijlocul patului. Cu acest gest jucăuş, Angela Gheorghiu era pregătită de prima rochie.

Angela Gheorghiu in tabu martie 2010

(mai sunt citeva subiecte f f tari si un dosar emotionant, dar despre ele scriu miine)

2277
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!