Tag : andre agassi

campanie bloggeri_vizual final (1)Calatorie in trecut – sau ce am invatat dintr-o scrisoare in care ceream o racheta de tenis

Calatorie in trecut – sau ce am invatat dintr-o scrisoare in care ceream o racheta de tenis

La inceputul anilor 90, in vara in care Andre Agassi a jucat finala la Roland Gaross, invatam sa joc tenis in Alexandria, orasul in care nu se intampla nimic.

Imi placea tenisul mai mult cand ma uitam la televizor decat cand eram pe teren pentru ca ma incurca foarte tare faptul ca eram mica de inaltime, n-aveam forta, iar fileul imi parea la kilometri distanta de unde serveam.

Si serviciul mi se parea o chestiune complicata si visam noaptea cum arunc mingea in aer si dau pe langa ea, in loc sa o lovesc cu putere ca sa treaca de fileu.

Dar, oricat ar fi fost de greu, imi doream sa invat sa joc tenis pentru ca imi placea ce vedeam la televizor. Lectiile erau in capatul celalalt al orasului, mergeam cu tata cam 20 de minute pe jos, si falfaim cu drag si emfaza racheta de lemn – Reghin – pe care o cumparasera ai mei cu ceva eforturi financiare.

Nu vin dintr-o familie instarita. As spune ca familia mea era chiar foare modesta, asa ca dorinta mea de a invata sa joc tenis era o aventura pentru toata lumea.

In vara in care Agassi a jucat finala la Roland Gaross-ul am venit la Bucuresti si, pe bdul Stefan cel Mare, am descoperit un magazinas – genul de “cu de toate” – consignatia care avea si cateva reviste straine. Printre ele revista Tennis care-l avea pe Agassi pe coperta. Stiu ca nu am avut suficienti bani ca sa mi-o cumpar, dar ca m-am rugat de doamna vanzatoare sa o pastreze pentru inca o luna, promitandu-i ca am sa strang bani si data viitoare cand vin in Bucuresti o cumpar. Mi-a pastrat-o si prin septembrie- octombrie o aveam acasa la loc de cinste.

Tot pe atunci, cea mai bogata dintre rudele noastre, un unchi care plecase in America cu multi ani in urma, si-a anuntat vizita in Romania. Prima lui vizita de dupa Revolutie. Fiecare dintre nepoti s-a apucat sa scrie cate o mini scrisoare cu ce isi doreste sa-i aduca unchiul.

Eu am pictat cateva randuri din tot sufletul meu despre o racheta de tenis din carbon, cum vedeam ca au jucatorii de tenis la care ma uitam la tv. Nu aparusera inca in Romania, sau oricum nu vazusem eu in Alexandria si in putinele magazine pe care le stiam prin Bucuresti, si mi se parea ceva super SF.

Am scris ca si cum i-as fi scris lui Mos Craciun sau unei forte supreme a naturii. Mi-am pus toata dorinta acolo, am visat la racheta aceea de tenis ca la cel mai scump si drag lucru din lume. Scrisorile au plecat catre America, iar eu – cateva zile mai tarziu – am avut o revelatie.

Imi faceam lectiile la biroul aflat in fata unui geam pe care era pictata ciocanitoarea Woody. Era acolo pe geam dinainte sa ne mutam noi si, desi geamul se crapase de la cine stie ce intemperie, ne rugasem de parinti (locuiam in camera cu sora mea) sa–l lase asa pentru ca n-ar mai fi putut nimeni desena pe el la fel. Si era semnul nostru de a fi diferite, nimeni in tot orasul nu mai avea desenat pe geam un personaj animat.

Ei bine, la cateva zile de dupa ce au plecat scrisorile catre unchiul nostru, in timp ce-mi faceam lectiile m-am uitat la Woody de pe geam – semnul occidentalitatii, al Americii la care visam – si m-a lovit un gand: de ce sa-mi faca unchiul meu cadou o racheta de tenis? Am muncit pentru ea? De ce sa-l bag la cheltuiala, de ce sa cersesc ceva?

Habar n-am de unde am avut gandul asta, dar imi amintesc extrem de bine rusinea pe care am simtit-o ca am indraznit sa-i cer o racheta de tenis scumpa.

Si mai stiu ca atunci mi-am promis ca nu voi cere nimic pe gratis de la nimeni. In familia noastra, fiind mai saracuti, cei mai bogati erau generosi cu ceilalti, iar ai mei erau obisnuiti sa ceara cand aveau nevoie.

N-am primit racheta de tenis cand unchiul a venit in Romania si-am fost usurata ca n-am primit-o, dar tot mi-a fost rusine sa dau ochii cu el pentru ca am indraznit sa-i cer ceva asa de scump, in conditiile in care el nu ne era dator cu nimic. Daca va citi asta, abia acum va descoperi rusinea mea.

Am scris povestea aceasta, calatoria in timp ca sa va rog sa fiti atenti la nevoile si dorintele copiilor vostri. Si sa-i invatati sa ceara /aiba doar lucrurile pe care si le permit.

Sigur ca astazi ne permitem mai multe decat atunci – si pentru ca se gasesc mai multe produse din toate categoriile, dar si pentru ca daca nu avem banii putem sa facem imprumuturi pentru nevoi personale.

*

OTP Bank m-a invitat sa fac o excursie in timp ca sa ma gandesc cum ar fi fost daca intr-un moment in care mi-am dorit f f mult ceva, as fi avut posibilitatea sa iau un credit de nevoi personale.

In cazul amintirii de mai sus, nu stiu daca o racheta de tenis de carbon mi-ar fi schimbat in vreun fel cursul vietii, banuiesc ca nu as fi ajuns vreo mare jucatoare de tenis pentru ca nu am datele fizice si nici n-as fi avut resursele materiale ca sa merg prin turnee. Dar stiu ca ar fi fost o foarte foarte mare bucurie, ca si cum l-as fi intalnit pe Mos Craciun cel adevarat.

Dar stiu ca mi-am tinut promisiunea din copilarie. N-am cerut niciodata nimanui ceva gratis, n-am cerut niciodata bani cu imprumut de la o persoana particulara, am preferat sa fac credite la banca si sa-mi iau ceea ce am nevoie pentru ca apoi sa pot plati prin munca mea.

Pentru cine vrea sa stie mai multe detalii despre Creditul personal de la OTP Bank, iata informatiile pe scurt.

Se accepta venituri de toate felurile. Adeverinta de venit poate sa lipseasca pentru ca informatiile despre veniturile tale le furnizeaza ANAF.

Dobanda e mai mica daca primesti salariul la OTP Bank.

Comisioanele sunt usor de tinut minte pentru ca… toate sunt zero.

O comision pentru deschiderea contului,

O lei/ luna pentru admnistrarea creditului,

O% pentru rambursarea anticipate a creditelor cu dobanda variabila.

Iar pentru un credit de 10.000 lei pe 5 ani, dobanda incepe de la 7, 9% (in functie de profilul clientului si istoricul sau de creditare).

Mai multe detalii gasiti aici https://www.otpbank.ro/credit/pl

*

Altfel, eu si astazi iubesc tenisul foarte mult. Peste ani mi-am cumparat singura o racheta de carbon, acum nu mai joc, dar privesc cu mare drag meciurile. Zilele trecute cand a fost FED Cup la Bucuresti, am vazut meciurile fetelor noastre din loja lui Ilie Nastase ceea ce ar fi parut mai mult decat SF in copilaria mea. E inca o dovada ca se intampla cumva pe lumea asta si dorintele tale cele mai mari se indeplinesc.

 

1962
barNe duceam acolo cind trebuia sa fim gasiti

Ne duceam acolo cind trebuia sa fim gasiti

Ne duceam acolo pentru orice ne trebuia. Ne duceam acolo cind ne era sete, bineinteles si cind ne era foame, si cind eram morti de oboseala. mergeam acolo cind eram fericiti, sa sarbatorim, si cind eram tristi, sa rabufnim.

Ne duceam acolo dupa nunti si inmormintari, sa luam ceva ca sa ne calmam si mereu pentru o doza de curaj inainte. Ne duceam acolo cind nu stiam ce ne trebuie, in speranta ca cineva ne va spune.

Nu duceam acolo in cautare de iubire, sau de sex, sau de probleme, sau dupa cineva care disparuse, pentru ca mai devreme sau mai tirziu toata lumea ajungea acolo. Dar cel mai adesea ne duceam acolo cind trebuia sa fim gasiti.

(…)

Ma tem ca suntem atrasi catre ceea ce ne paraseste si catre ceea ce e cel mai probabil sa ne paraseasca, insa, in cele din urma, cred ca suntem definiti de ceea ce ne imbratiseaza. Fireste, am imbratisat la rindul meu barul, pina intr-o seara cind barul m-a respins si, in acea parasire finala, mi-a salvat viata.

JR Moehringer – Dulcele Bar

***

sa cititi cartea lui JR Moehringer – autobiografica. Tocmai a fost lansata in librariile din toata tara.

***
cind simpaticii de la editura Publica mi-au spus ca au luat drepturile cartii lui Moehringer am fost foarte bucuroasa.

Moehringer e un jurnalist cistigator de premiu Pulitzer care a trait fara tata, linga un bar (asta din carte), care a avut super probleme cu alcoolul si a trecut prin momente de crunta singuratate.

si-a pus toata povestea in aceasta carte Dulcele Bar (tender bar, in engleza) si literlamente a ravasit lumea literara si jurnalistica in america. cartea a stat in primele locuri in topurile de specialitate de la toate publicatiile mari pentru foarte multe saptamini.

e o carte despre lumea barbatilor, dar e o carte scrisa cu garda jos, cu foarte multa emotie si – pentru cei care stiu sa citeasca si altfel – o carte cu o structura foarte frumoasa.
cartea l-a impresionat atit de tare pe Andre Agassi incit acesta s-a gindit pentru prima data ca, daca e sa-si scrie biografia, doar Moehringer o poate face asa cum isi imagineaza Agassi ca ar trebui sa arate. l-a sunat, au muncit 4 ani impreuna si “Open, o biografie” a fost una dintre cele mai vindute carti ale anului trecut.

diferenta intre Open si Dulcele bar e ca in cea de- a doua Morieringer are informatia direct de la sursa, din sufletul lui si n-are nici cea mai mica ezitare sa taie in carne vie.

1832
books3cartile lui 2012

cartile lui 2012

am scris despre filmele care mi-au placut in 2012, sa va povestesc si despre cartile acestui an.

nu e un top, nu sunt enumerate in vreo ordine…

intriga matrimoniala – jeffrey eugenides

geniala prima parte in care vorbeste despre teoria deconstructiei a lui Derrida si, dupa aceleasi reguli, deconstruieste iubirea personajului principal.

Open – Autobiografia lui Andre Agassi (scrisa de JR Moehringer, desi e la persoana I si pare a fi scrisa de Agassi.)

are cel mai bun prim capitol pe care l-am citit in ultimii 2 ani. e o carte pe care cred ca am cumparat-o deja in mai bine de 10 exemplare sa o fac cadou unor barbati care stiu ca ar aprecia-o, ca s-ar regasi in ea.
mi-a placut atit de mult incit i-am scris lui Moehringer sa-l felicit :) mi-a si raspuns, dar asta e alta discutie.

Winter Journal – Paul Auster (nu e tradusa inca la noi)
autobiografia lui Auster scrisa la persoana a II-a singular ca si cum cititorul ar face actiunea. minunata.

Canta che ti passa – Virginia Zeani
o serie de interviuri cu una dintre cele mai mari soprane ale lumii – Virginia Zeani, realizate de Sever Voinescu

An improvised life – Alan Arkin (nici aceasta nu e tradusa la noi)
o selectie a discursurilor publice ale lui Arkin – actorul pe care-l stiti din zeci de filme (mai recent Argo, Little Miss Sunshine)

***

voua ce carti v-au placut in 2012?
poate descopar noi povesti de citit:)

The-Tender-Bar-9781401383282Barul vazut de un cistigator de Pulitzer

Barul vazut de un cistigator de Pulitzer

We went there for everything we needed. we went there when thirsty, of course, and when hungry, and when dead tired. We went there when happy, to celebrate, and when sad, to sulk. We went there after weddings and funerals, for something to settle our nerves, and always for a shot of courage just before. We went there when we didn’t know what we needed, hoping someone might tell us. We went there when looking for love, or sex, or trouble, or for someone who had gone missing, because sooner or later everyone turned up there. Most of all we went there when we needed to be found.

(…)

Long before it legally served me, the bar saved me. It restored my faith when I was a boy, tended me as a teenager, and when I was a young man the bar embraced me. While I fear that we’re drawn to what abandons us, and to what seems most likely to abandon us, in the end I believe we’re defined by what embraces us. Naturally I embraced the bar right back, until one night the bar turned me away, and in that final abandonment the bar saved my life.

J.R.Moehringer, The Tender Bar

nu exista om care sa nu fi petrecut citeva ore in fata unui bar, cu ochii-ntru-n barman sau intr-o sala plina de fum. dar cred ca prea putini ar fi putut sa scrie asta.

citesc o minunata autobiografie – The Tender Bar – a lui J R Moehringer , povestea unui pusti care creste fara tata si care gaseste in barul de la coltul strazii mai multe modele masculine. e o carte care atinge cele mai sensibile coarde ale emotiilor masculine si, pentru ca nu e tradusa in romaneste, va rog tare sa o cautati in varianta e book – costa doar 3 dolari – ca sa o cititi. e o experienta minunata.

JR Moehringer este domnul care a scris si autobiografia lui Agassi. Ambele, niste bucurii de carti.
JR Moehringer este cistigatorul unui premiu Pulitzer:)

956
cadoucum aleg cadourile de Sarbatori

cum aleg cadourile de Sarbatori

nu traiti sarbatorile intre doua extreme? bucuria de a darui lucruri care sa faca placere celor pe care-i iubiti si enervarea inghesuielii prin magazine?

pentru mine fiecare ajun de Craciun (+ 2 zile inainte) e perioada in care, daca pot, o iau la fuga din Bucuresti ca sa nu ma lovesc de oameni agitati si disperati in cautarea cadourilor.

urasc sa ma ingramatesc prin magazine inainte de Craciun, dar nu ma pot lipsi de bucuria de a face cele mai speciale daruri, asta e motivul pentru care ma organizez bine pentru cadourile de sarbatori.

cind fac un cadou ma gindesc la destinatar si la ce CEVA isi doreste dar nu-si permite sa-l aiba ( nu-si permite material sau poate nu are contactele necesare pentru a ajunge la acel obiect/fapt etc). uneori fac si cadouri cu mesaj – la asta e valabil mai ales cu cartile pentru ca sunt carti care stiu ca ii vor bucura pe unii oameni dincolo de cuvintele scrise intre coperte, ca  le vor da niste senzatii (chiar daca uneori ar putea fi si lacrimi) care vor fi memorabile.

de exemplu, anul asta vreau sa fac cadou Autobiografia lui Andre Agassi unui domn caruia nu-i place sa citeasca. daca-l conving sa citeasca 50 de pagini din carte, doar primele 50, e aproape un dar pe care mi-l fac mie, asa de bucuroasa am sa fiu.

pe lista de cadouri pe care am sa le fac anul asta vor fi o experienta inedita si personalizata in Experimental bar ( cu cocktailuri pregatite pe personalitatea celui care va beneficia de dar)

bilete la un spectacol de teatru din londra (nu pot sa spun pina dupa Craciun ca sa nu stric surpriza destinatarilor)

o mare smekerie de fier de calcat de la Philips care are o unitate care face aburi si are o talpa inteligenta astfel incit poate sta 5 minute pe material si nu se arde, nu se strica nu nimic rau:)

ma rog, mai sunt cadouri pregatite dar nu le pot scrie ca stric surprizele.

oricum, dupa cum vedeti, ma gindesc din timp la ce cadouri sa fac si imi planific multe lucruri in avans. inclusiv bugetul, pentru ca a face daruri, pentru mine, nu e neaparat despre a cheltui mult ci despre a oferi niste experiente.

***

pina la sfirsitul anului BCR are un program special de creditare pentru bugetele cadourilor de sarbatori.
pachetul de sarbatori de la BCR contine creditul de nevoi personale Divers BCR si cardul de credit Powercard BCR

– are cadou 100 RON pentru clientii care iau pachet in campanie si care fac o tranzactie la POS cu cardul. Banii se vor vira in contul de card de credit pana pe 15 ianuarie, doar clientilor care au achizitionat ambele produse si au efectuat minim o tranzactie cu cardul de credit la un comerciant.

– are comision analiza credit: 0, comision emitere card credit: 0, comision administrare card credit in primul an: 0

Tot BCR a realizat o simpatica aplicatie pentru facebook unde poti sa-i scrii lui Mos Craciun ce-ti doresti sa primesti si cum facebook-ul e mare, sigur mesajul ajunge la Mos-ii din preajma ta.

am completat si eu o lista, mai mult ca sa va inspir pentru alte cadouri speciale, inedite, pe care sa le faceti iubitelor voastre (dragi domni)

P.S. dragii mei cititori, va rog sa nu faceti pe Mos Craciun cu lista mea din aplicatie. din experienta wishlist-ului de acum 2 ani de ziua mea, stiu ca daca fac public ca-mi doresc ceva, voi faceti posibil sa se indeplineasca. daaaaaaaaaaaaaar, acesta este doar un wishlist demonstrativ care ar putea fi inspiratie pentru cadourile voastre catre cei dragi. (nu catre mine). multumesc.:)

1663
Andre AgassiAgassi – autobiografia

Agassi – autobiografia

autobiografia lui Agassi, Open, se deschide cu meciul din turul doi de la US Open 2006. ziua meciului vazuta si traita de Andre la prezent, in timpul actiunii. te trezesti cu el, mergi cu el la micul dejun unde scoate coacazele din briosa fiicei, stai cu el sub dus (unde plinge barbateste) si mergi la arena. esti in mintea lui tot timpul meciului si simti fiecare durere a trupului lui batrin pentru cei 36 de ani. cazi rapus de durere in vestiar si, pentru ca adversarul lui (care pret de 40 de pagini a fost si al tau), Marcos Baghdatis, se zvircoleste in spasme, il tii de mina in timp ce la televizor e o stire despre victoria lui Agassi. care e si a ta.

*
am crescut uitindu-ma la meciurile lui Agassi. mi s-a parut nebunul frumos (un fel de Ilie Nastase din vremea mea), dar acum cind m-am apucat sa-i citesc biografia nu m-am mai gindit nicio clipa la asta.

vin dupa lectura a doua biografii romanesti, ambele citite in aceasta saptamina – Mariana Mihut si Antoaneta Ralian, ambele scrise prin tehnica interviului si, dupa doar 40 de pagini de text din biografia lui Agassi, imi vine sa urlu: “NU STIM SA SCRIEM BIOGRAFII!”

sa nu ma intelegeti gresit, din ambele carti editate in ro am aflat lucruri noi, am ris si am plins la momente descrise, dar niciuna nu m-a tinut cu sufletul la gura ca aceste prime 40 de pagini din biografia lui Agassi.
niciuna n-a avut atit de multe informatii ca aceste 40 de pagini: sunt portrete “paralele” cu Roman – cel care acordeaza rachetele si James – bodyguard-ul sau, portrete care arata foarte mult reporting; sunt “iesiri in macro” cu putere de invatamint/sfat universal.

pentru ca ambele biografii romanesti au ramas la nivel 1 al jurnalismului “biografic” – interviul cu cel caruia i se scrie biografia. (chiar daca dl Radu Paraschivescu a mers putin mai departe, iar conversatia sa cu domna Ralian e sclipitoare, ramine totusi doar o conversatie, nu un roman biografic)

as vrea sa avem si noi biografi care sa stie meserie. (autobiografia lui agassi e scrisa cu un ghost writter, un scriitor – jurnalist de meserie)

*

“Tenisul e sportul in care vorbesti cu tine insuti.
Niciun alt sportiv nu vorbeste cu el insusi ca jucatorul de tenis. Aruncatorii din jocul de baseball, jucatorii de golf, portarii, toti mormaie cu ei insisi – si-si raspund. In febra meciului, tenismenul arata ca un nebun intr-o piata publica, strigind, injurind si purtind discutii filosofice cu alter ego-ul sau. De ce? Pentru ca tenisul e al naibii de singur. (…)

In tenis stai fata in fata cu dusmanul, faci schimb de lovituri cu el, dar nu-l atingi si nu vorbesti niciodata cu el sau cu altcineva. Uneori lumea il mentioneaza pe alergator ca pe o figura aproape la fel de singuratica, dar imi vine sa rid. Cel putin alergatorul poate sa-si simta si sa-si miroasa oponentii. Sunt la citiva centrimetri distanta.

In tenis esti pe o insula. Dintre toate jocurile jucate de barbati si femei, tenisul este cel mai apropiat de detentia solitara, care duce inevitabil la vorbirea cu tine insuti.”

***

cartea nu spune (cel putin pina unde am citit in acest moment) ca inainte de meciul acesta, il invisese cu greu pe Andrei Pavel. Urmatorul meci, cel din turul 3, va fi ultimul. adica chiar ultimul. va plinge pe teren intr-un discurs super emotionant, iar lumea il va aplauda minute in sir. astea sigur vor fi in carte, dar iata si in imagini de atunci, din 2006.

Later edit: la sfirsitul cartii cind reia ultimul parcurs la US Open, il mentioneaza si pe Pavel, dar si numele celui care l-a ajutat sa scrie cartea, un jurnalist cistigator de premiu Pulitzer, J. R. Moehringer

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!