Tag : andrei gheorghe

Cand moare o celebritate

Cand moare o celebritate, un om care a insemnat ceva pentru umanitate, la scara mai mare decat blocul nostru, cei ramasi in viata ii aduc un omagiu.

In epoca internetului si a social media, spune fiecare cum s-a intalnit cu raposatul, ce a invatat de la el, uneori se pune pe el – cel in viata – mai presus de raposat, pentru ca e ego-ul a ramas in persoana vie, nu in celalalt.

Poate ca raposatul chiar a facut lucruri prin care a schimbat lumea, a deschis minti si suflete si e normal ca multi s-au simtit atinsi de energia si gandirea lui.

Doar ca gandul de recunostinta sau gandul egoist ca si “EU l-am cunoscut” o sa tina 20 de secunde sau 2 zile. Si oricat de mare personalitate ar fi fost mortul cand traia, viata merge mai departe.

Ploua, e soare, platim facturi, muncim mult pentru altii si prea putin pentru noi insine, ne enervam si ne vedem de treaba noastra, in casa noastra. Viata merge mai departe dupa cum stim noi sa ne-o traim. Sau dupa cum ne lasam “traiti” de altii.

Nu ne mai aducem aminte de raposat decat daca era ruda apropiata cu noi sau suntem invitati la parastase. Asta e viata.

Nu spun nimic spectaculos aici, ati vazut si trait cu totii asta de multe ori. O sa mai traiti de multe alte ori.

Nu conteaza cat de mare a fost omul – ca a revolutionat stiinta, ca ne-a distrat, ca a condus tara sau guvernul, ca a salvat vieti – o sa-l uitam dupa cateva zile preocupati sa ne traim viata.

Si la fel se va intampla cu fiecare dintre noi cand va fi murit.

De asta ma gandesc de fiecare data cand moare o personalitate (daca e din Ro, prin prisma si natura meseriei, e posibil sa o si fi intalnit dincolo de ceea ce a aparut in media) ca toti murim. Singuri. Oricat de multi oameni ar fi in jurul nostru. Si oricat de multi oameni ar fi auzit de noi pe cand eram in viata.

Asa ca, la naiba, nu va mai credeti dumnezei, nu va mai luati asa de tare in serios, in social media sau in viata, pentru ca, ce sa vedeti, si voi o sa muriti.

Faceti astazi exercitiul acesta: ganditi-va cati dintre zecile de mii, sutele de mii, la a caror atentie ravniti in online sau in viata, vor plange dupa voi dincolo de cele doua zile omagiale de dupa moarte.

Si poate, dupa exercitiul acesta, facut cu onestitate, veti invata ceva despre voi si despre inutilitatea lucrurilor pe care le faceti de multe ori, dar si despre cum e mai important sa puneti in spatiu public lucruri din care oamenii au ceva de invatat, cu responsabilitate pentru societate si propria persoana.

Veti invata (vom invata) ca viata nu e despre a munci ca nebunii pentru altii, nu e despre celebritate, ci despre ce lasi in urma ta in spatiul public pentru ca lumea sa mearga in spre mai bine.

 

P.S. Da, l-am cunoscut pe Andrei Gheorghe. Ne-am certat de cateva ori pe diverse teme, l-am dezamagit cel putin o data cu ceea ce am ales sa fac. Pretuiesc insa o conversatie de pe drumul Vama Veche Bucuresti cand ne intorceam de la un team building Radio 21. Atunci m-a convins sa citesc scriitori rusi.

Si da, stiu ca nu o sa-mi aduc aminte foarte des de el. Dar astazi, in aceasta dimineata, ma urmareste un detaliu din stirea mortii lui: a murit cu 12 ore inainte de a fi gasit de un prieten in baia casei sale. A murit SINGUR.

 

cesaria-evoracesaria evora si andrei gheorghe – o amintire

cesaria evora si andrei gheorghe – o amintire

cezaria evora e bolnava si se retrage. imi pare rau. si-as vrea sa vi-o prezint altfel decit ati citit vreodata despre ea.

***

acum mai bine de 7 ani am avut norocul sa fiu de fatza la intilnirea dintre cesaria evora si andrei gheorghe.

gheorghe, care pe vremea aceea avea un late show la antena 1 (fix emisiunea in care Boc a devenit celebru cazind de la 2 metri), obtinuse un interviu in studio cu cesaria. producatoarea lui, ana maria lembrau care stia ca imi place cesaria i-a spus lui gheorghe si el m-a invitat in emisiune, intr-un loc privilegiat, f aproape de artista.

ceea ce s-a vazut atunci pe tv a fost un interviu emotionant si respectuos, ceea ce nu s-a vazut a fost… o bricheta.

cesaria evora, o fumatoare inraita, pastra aceeasi bricheta de mai bine de 20 de ani. nu va imaginati ca era cine stie ce bricheta scumpa, era una din plastic pe care o tot reincarca de fiecare data cind se termina gazul.

cind s-a terminat emisiunea, gheorghe a povestit cu ea, natural despre acea bricheta. si-atunci mi-am dat seama ca oricit de celebra ar fi, oricit de bogata, cesaria va pastra cu ea urmele trecutului. “de ce sa o arunc daca se mai poate folosi?” era atitudinea unei femei obisnuita cu saracia.

pastrez si acum amintirea brichetei si gindul ca cesaria nu stie multa carte; nu vorbeste corect nici in portugheza si de aceea are un translator intermediar (ea vorbeste in dialect, translatorul traduce – si imbunatateste cred eu – in portugheza si abia dupa aceea apare translatorul catre romana/engleza etc)

mai pastrez gestul ei cu microfonul, aproape primitiv (in pauze se batea cu el peste fatza, cam ca un copil de 2-3 ani care are o jucarie in mina) si gindul ca ea e un exemplu despre cum talentul e depozitat acolo unde vrea Doamne Doamne si, doar daca are noroc proprietarul lui, poate iesi la iveala si poate depasi granitele.

multa sanatate.

1635
05-LeftHandBookMina lui Andrei Gheorghe

Mina lui Andrei Gheorghe

La lansarea colectiei Strada Fictiunii (editura ALL) Andrei Gheorghe i-a facut pe spectatori sa rida in primele 30 de secunde.

– Eram acum o luna la New York si-am trecut pe o strada, unde un violonist cinta si-a strigat: uite-l pe Andrei Gheorghe…

Vorbelelui faceau legatura cu povestea pe care o auzise putin mai devreme, despre celebrul violonist Joshua Bell care a cintant cu un Stradivarius la metrou in New York si nimeni nu l-a recunoscut.

Pubicul a ris de “arogantza” lui Gheorghe. Isi incepuse discursul cu o gluma care-l pozitiona drept vedeta ( ii arata ego-ul), specula ceva din conversatiile anterioare (dind fluenta speech-urilor), dar arata si o cunoastere in detaliu a “captarii atentiei maselor”.

In timp ce vorbea, Andrei aseza cu mina dreapta pe masa doua carti. Una era Orase invizibile- Italo Calvino, cealalalta Dezghetul – A. D. Miller (cartea pe care urma sa o si prezinte).
Mai intii a asezat cartile in linie dreapta, cu laturile aliniate catre marginea mesei. In urmatoarea secunda, mina dreapta a vibrat peste coperta lui Calvino care nu se inchidea perfect. A apasat cartea de citeva ori, mutind-o in sus si- n jos. Degetele nervoase, un pic arcuite, s-au mai luptat cu coperta citeva secunde: presind-o, ridicind mina, presind-o din nou. Apoi aceeasi mina a inceput sa faca rotatii intre carti pe masa, ca la o pasentza a nervozitatii.

In timpul asta vocea lui Gheorghe era calma, rostea baritonal si ferm idei despre mafia rusa, despre cum seamana comportamentul afaceristilor autohtoni cu cel al rusilor din carte, dar si despre nevoia de a citi.
Nimic nu trada nervozitatea miinii care invirtea copertele pe masa, pentru ca in fata ei – asezata catre public – era o piramida din cartile ce urmau a fi lansate.

Dar de acolo, de linga el, din spatele piramidei de carti, miina aia care vorbea despre emotiile lui Gheorghe mi-a dat multa incredere:
“daca si el mai e stresat cind vorbeste in public, atunci pot sa ma simt bine”

Imi place Andrei Gheorghe. Mult.

*
sculptura de Francisco Antonio Gijón

986
se-lanseaza-strada-fictiunii-noua-colectie-de-literatura-a-editurii-allfasa construim strada fictiunii

sa construim strada fictiunii

grupul editorial all lanseaza saptamina viitoare o colectie delicioasa sub numele Strada Fictiunii.
am citit in acest week end o prima carte din colectie “Magazinul de sinucideri” scrisa de un fost autor de benzi desenate, acum scenarist, Jean Teule.

e foarte simpatica aceasta carte, cu foarte mult umor: povestea unei familii care are un magazin cu de toate pentru sinucideri, ai carei membrii poarta numele unor sinucigasi faimosi. familia se loveste de aparitia unui nou membru, un copil prea vesel, care schimba tot in jurul lui.

mai am inca 5 carti din colectie, o parte sper sa le citesc pina miercuri cind merg la lansarea acestei colectii, pe care o voi prezenta impreuna cu Florina Pirjol, Costi Rogozanu, Tudor Calin Zarojanu si Andrei Gheorghe.

pe toate cele 6 carti le fac insa cadou la joculetele din aceasta duminica seara.

daca vreti sa participati la lansarea colectiei ne vedem miercuri, 23 martie, ora 18.00, la Clubul Taranului Roman.

sa construim strada fictiunii.

regulament: plecam de la descrierea colectiei si adaugam cite un element pe strada, toti cei care “construiesc” strada trebuie sa fie atenti la ce au construit ceilalti in comentariile precedente pentru ca strada sa “aiba sens”. miine la ora 24 incheiem constructia strazii. cele mai simpatice 6 descrieri (eu le aleg, asta e) sunt rasplatite cu cite o carte din colectie.

Cosmopolita. cu miros de mare, de scortisoara sau de cerneala. Cu trecatori manierati. Nonconformisti. Plini de umor.
Ai cautat mereu strada asta, care se construieste pe masura ce ti-o imaginezi.

– in coltul din care ma uit e un cos de gunoi fucsia cu bulinutze verzi. fiecare bulinuta deschide o alta portita pentru gunoiul selectiv. in fata cosului e o fetita imbracata in alb care tine in mina o hirtie. cosul e prea sus pentru ea, abia daca-i atinge marginea de jos cind se ridica pe virfuri, asa ca asteapta cuminte sa vina cineva s-o ajute…
in dreapta e….

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!