uitati-va la pasarile acestea. par reale dar sunt realizate din bucati colorate de hirtie.
ginditi-va cam cita rabdare si liniste interioara iti trebuie ca sa creezi asa ceva.
ii apartin unei artiste foarte simpatice, Diana Beltran Herrera, a carei lume interioara trebuie sa fie foarte speciala daca creeaza asemenea lucruri.
O artista din Franta, Claire Lavabre, a inventat o oglinda care reflecta imaginea din fata sa doar pe un fundal intunecat.
Aceeasi oglinda asezata in fata unei forme albe reflecta o imagine in ceata, neclara, ca a unei fantome. Designerul francez dezvolta modele de oglinzi, dar…
… creatia ei pare a fi o metafora minunata pentru ceea ce facem zilnic: ne petrecem atit de mult timp ca sa aratam altfel pentru ceilalti si, de fapt, ei ne cunosc cu adevarat cind imaginea noastra e intr-un fundal intunecat.
caracterul oamenilor se vede in conditii extreme.
despre oameni perete si oameni oglinzi, aici, dintr-un speech la WoW din 2010
pare straniu sa spui Sculpturi din apa, dar uitati-va la fotografiile de mai jos. sunt facute de un tinar domn francez, Pierre Carreau, care de mic a fost pasionat de valurile oceanelor si marilor.
acum are un experiment fotografic in care a surprins marea cu viteze diferite de expunere si, uneori, cu obiective macro…
pe Pierre Carreau il gasiti aici
let’s paint the town. (detalii aici)
iata un proiect foarte frumos al unei fotografe americane pe nume Sara K Byrne. fotografii dublu expuse. aici puteti vedea alte fotografii ale Sarei.
zilele astea am multe chestiuni matematico organizatorice de rezolvat. pentru pastrarea feng shui-ului personal, ma plimb cind am timp pe site-uri de arta.
asa am descoperit-o pe aceasta domnisoara care pina pe 7 aprilie timp de o luna a postat pe Instagram cite o fotografie cu o pictura din mincare. domnisoara se numeste Hong Yi e arhitect de meserie si ii gasiti restul creatiilor aici
uneori ne e greu. dar uitam ca parte importanta din greul pe care-l simtim sunt pietrele, mai mici sau mai mari, pe care le caram in trupul si mintea noastra.
iata o lucrare a artistei americane Celeste Roberge
e un articol genial in New York Times despre cum HipHop-ul a influentat moda – ma refer la haine si nu la cele pe care le iei de prin mall-uri (adica hanorace si pantaloni care aduc a trening) , haine de brand facute de designeri cu carte de vizita importanta.
New York Times crede ca designerii care au acum 20 si ceva de ani, care au crescut cu muzica aceasta, vin cu propriile influente in moda si cum cei mai talentanti dintre ei sunt vinati de marile case de moda care cauta mereu ceva nou sau si-au creat propriile comunitati in online, asa ajung sa aiba putere iar hip hop-ul sa influenteze in couture (exagerez putin la asta cu couture) . puteti citi articolul integral aici
***
sunt o ignoranta in ceea ce priveste muzica hip hop.
mi s-a apris un mic felinar pe strada care lumineaza cam cit o luminare pe terminate, dupa ce am scris un text in care apreciam indemnul lui Cheloo catre niste copilasi de la X factor sa puna mina pe carte, iar o parte din fanii lui mi-au lasat indicatii ce sa ascult.
dar imi dau seama ca undeva , in ultimii ani, poate copiind de afara, poate acumulind emotii pe cont propriu, e o generatie intreaga care incepe sa se exprime in muzica aceasta mai degraba vorbita decit cintata.
si am un cintec in calculator al lui Maximilian, pe care sper sa-l cunosc cindva, cintec care m-a emotionat foarte tare cind l-am auzit prima data (nu e public inca, va fi pe noul album, de asta nu va dau detalii despre el). mi-ar placea sa-i scriu povestea lui Maximilian.
***
dupa articolul din NY Times am cautat sa vad unde se duce hip hop-ul in arta, ca forma de exprimare si m-am oprit la ceva simpatic.
fotograful american Mike Schreiber a muncit 11 ani la un proiect in care a adunat portrete ale celor mai mari performeri de hip hop. mie nu-mi spun nimic oamenii din foto, dar imi plac cadrele si, mai ales, imi place perseverenta fotografului.
gasiti o selectie frumoasa de fotografii pe blogul metropolitan museum, aici un cadru care-mi place tare pentru ca e la limita intre doua lumi: fashion si hip hop, asa ca se potriveste cu articolul din NYTimes de la care am plecat.
doamna din foto e Mia
– ma ajuta mult. avea un instinct – sigur, era instinct, pentru ca n-avea backgroundul pentru asta -, recunostea ce prinde si ce nu la public. era de ajuns sa ma uit la ea sa vad daca priveste cu curiozitate sau daca e plictisita, si stiam daca am ales sau nu bine. si-acum s-a dus…
– v-ati despartit?
– n-am fost niciodata impreuna, nu sexual. mental, intelectual, poate. dar altfel fiecare si-a vazut de viata lui.
– si de ce a plecat?
– habar n-am. am vazut-o linga Y la un spectacol si-am stiut ca-l va urma pe el. ca ma tradeaza. si cite am invatat-o! profund nerecunoscatoare!
– dar si ea a dat ceva in schimb, nu? faptul ca ti-a raspuns de fiecare data cu sinceritate si ti-a fost filtru pentru munca ta, ca ai slefuit ce creai, prin ea… sau cu ea…
– ea n-a creat nimic cu mine! doar m-a inspirat in ce era bun si ce era prost. iar eu am invatat-o atitea…
– poate ca ea a luat de la tine ce avea nevoie si cind a epuizat ce puteai sa o inveti, a plecat mai departe…
– asa faci si tu?
***
o conversatie cu un prieten artist .
un fotograf chinez, Huang Qingjun, a muncit 10 ani pentru un proiect in care a surprins bunurile materiale ale familiilor sarace din tara lui.
Jiadang – se numeste proiectul lui si surprinde TOATE, dar absolut toate bunurile materiale ale cite unei familii.
uitati-va la fotografii si redefiniti saracia.
e incredibil de puternic proiectul prin simplitatea executiei si puterea mesajului.
pentru ca tot am asistat la lectiile despre apa in Tara lui Andrei (ascultind ce povestea Vlad Chiciudean despre tipurile de centrale construite pe apa ma gindeam ca sigur n-am fost la scoala la lectia asta), iata ceva mai aproape de zona mea de interes dar care are legatura si cu apa.
tango subacvatic, un proiect fotografic realizat de Katerina Bodrunova din Rusia.
habar n-am cum au realizat aceste posturi pentru fotografii, dar uitati-va la picioarele dansatorilor.
uitati-va de fapt la leznele si talpile lui care tin gleznele ei. nu stiu cum vi se pare voua, dar mie mi se pare ca erotismul tangoului e dublat in gestul presiunii de pe glezne.
aici site-ul Katerinei Bodrunova unde gasiti si alte proiecte frumoase.
daca ne-ar fi spus cineva acum 10 ani ca vom folosi telefonul ca sa facem fotografii, ne-am fi uitat urit si-am fi zis ca e putin nebun.
daca v-as spune ca poti picta cu telefonul sau ca poti deveni DJ si poti mixa muzici la tableta, ce-ati spune?
fiti cu mintea deschisa, tehnologia e pe cale sa devina arta:)
***
tehnologia e inainte de orice o experienta… incerci ceva ce nu stiai ca exista, te cucereste senzatia si te intrebi “cum naiba am putut trai fara asta pina acum?”
***
joi, 26 iulie, se deschide in AFI Cotroceni Vodafone Experience store, un loc in care tehnologia comunicatiilor trece la next level, devine arta.
in ziua deschiderii, un DJ va sustine un recital special, mixand la tablete, un artist ilustrator va inlocui panza cu o tableta si creionul cu o aplicatie speciala de desenat pentru telefonul mobil si va face portrete digitale tuturor celor care vor pasi pe portile magazinului, un actor „va mima” aplicatii pentru telefonul mobil iar trupa Sensor va sustine un concert inedit pe tablete.
daca ajungeti in magazin, joi de la ora 14.00 puteti participa la un concurs Treasure Hunt, cu premii terminale (Samsung Galaxy S3, Samsung Galaxy Tab, Vodafone Smart II) si bilete la film.
***
peste citiva ani, copiii vostri vor cinta cu telefonul, vor picta pe tableta si vor crea in citeva clipe filme experimentale montate si cu coloana sonora suprapusa.
nu v-ar placea sa stiti ca si voi ati experiementat asta printre primii?
tehnologia devine arta , v-am spus:)
p.s. in perioada 26 – 29 iulie, in Vodafone Experience Store va fi disponibila o oferta promotionala, valabila atat pentru clientii noi cat si pentru cei existenti. Clientii care vor achizitiona un abonament incepand cu Mega 11 + optiunea de internet pe mobil 1 GB vor beneficia de un discount de 100 Euro (TVA inclus) pentru smartphone-uri de top, precum si beneficii duble (minute/SMS in retea, minute/SMS nationale, trafic internet), pe o perioada de 6 luni, pentru pachetele Smartphone incepand cu Mega 11 + 1 GB trafic internet.
sunt intr-o faza ca atunci cind m-am apucat sa invat limbajul mimico gestual. as vrea sa ma exprim prin orice altceva decit cuvinte, ca sa fie liniste.
relatii…
sigur ati fost o data in spital. daca nu ca pacient, macar ca insotitor.
ati vazut durerea si neputinta oamenilor care brusc, oricit de mari ar fi – in ani, bani, greutate – devin fragili si se agata cu putere de orice privire care -i incurajeaza si care le spune “va fi bine”
exista nenumarate studii care arata ca puterea mintii noastre in asemenea situatii e la fel de influenta ca un medicament puternic, ca moralul in lupta cu boala e ca o scara pe care, dupa ce o urci, ajungi la lumina.
tocmai de aceea, orice vorba buna din spital, orice intimplare care ridica moralul unui pacient inseamna enorm.
**
in cazul in care credeti acelasi lucru si stiti oameni care ar putea face proiecte pentru pacienti – teatru, muzica, pictura, magie etc – anuntati-i de competitia Arta pentru viata.
un sponsor pune la bataie 15.000 de euro pentru finantarea de asemenea proiecte si, i-am verificat, vor sa faca asta din credinta, nu pentru imagine.
cum i-am verificat… i-am intrebat: ce e mai important? sa se scrie despre actiune sau sa va fie mentionat numele?
si-au raspuns: sa se inscrie cit mai multi oameni cu proiecte.
***
asa ca, daca sunteti artisti si aveti un proiect care credeti ca va bucura pacientii din spitale, aplicati aici pentru finantare. proiectul nu e doar pentru Bucuresti, asa ca Iasi, Cluj, Sibiu, Timisoara si orice alt oras din tara, si voi aveti artisti . si voi puteti face fapte bune…
si dati mai departe vestea; cum spuneam pentru sponsor e mai important sa se inscrie proiecte si sa bucure pacienti, decit sa-si vada numele. de asta nici nu i l-am scris:)
astazi sunt rare cazurile cind cineva finanteaza fapte bune, profitati de ele.
cind Sanziana mi-a decorat casa in care m-am mutat, a gasit o solutie f smart sa mai ascunda din multele carti pe care le detin: valize vechi pe care le-a vopsit si cu care a facut o structura ca un castel la marginea patului, sau asezate strategic in casa:)
astazi am descoperit un artist care face casute din valize vechi, artist despre care sunt absolut sigura Sanziana nu avea habar.
artistul se numeste Bo Christian Larsson si puteti vedea mai multe dintre creatiile sale pe acest site
casa mea nu vi-o arat:) dar Sanziana pregateste de luni o maaaaaaaaaaaaare si frumoasa surpriza pentru online.
cind eram mici, puteam face o jucarie din orice.
cind ne-am facut mari, am uitat sa ne mai jucam.
iata un artist extrem de creativ care stie sa priveasca obiectele din jurul lui cu umor si inocenta jocului copilului. care stie sa spuna o poveste din/cu orice
artistul se numeste Terry Border
de ceva vreme in Edinburgh un sculptor in hirtie plaseaza in marile biblioteci ale orasului creatii uimitoare.
nimeni nu stie cine este, nicio camera de luat vederi nu a surprins nicio imagine care sa ajute la identificarea autorului.
sculturile au aparut una cite una in diverse biblioteci faimoase din oras, iar la a 8-a creatie a fost lasata si o nota prin care se spunea ca vor fi 10 sculturi cu totul si numea citiva fotografi care ar fi potriviti pentru a-i imortaliza munca. nota lasa sa se inteleaga ca e vorba de o sculptorita.
dupa citeva zile au fost completate creatiile , din nou in biblioteci mari, doar ca in loc de 10, in final au fost 11, iar criticii britanici spera ca vor fi mai multe.
unul dintre fotografii care era numit drept potrivit pentru a imortaliza creatiile se numeste Chris Scott, el si-a facut chiar un blog in care urmareste indiciile pe care le lasa sculptorita , in speranta ca ii va descoperi identitatea.
iata fotografiile lui cu citeva dintre creatiile anonime.
o alta idee geniala de reclama: compania de bomboane si jeleuri, Jelly Belly a angajat un artist sa recreeze in marime naturala tablouri celebre din bombonele.
artista se numeste Kristen Cumings si spune ca a muncit 50-60 de ore la fiecare tablou si ca a folosit in medie 10.000 de bombonele pentru un tablou.
iata 3 lucrari
as vrea sa avem si noi artisti atit de deschis la minte incit sa faca asemenea lucrari. sa nu stea intepatzi si sa spuna “nu fac eu publicitate”
aceasta este o fotografie a intrarii de la celebrul Piccolo Teatro di Milano. celebru pentru ca a gazduit de-a lungul timpului creatii ale lui Peter Brook, Patrice Chereau, Eimuntas Nekrosius, Lev Dodin, Ingmar Bergman sau Robert Wilson. celebru pentru ca a montat intr-o forma creativa unele dintre cele mai cunoscute texte din lume.
zilele trecute cind am fost la Milano am trecut pe linga intrarea asta (nici nu e greu pentru ca e foarte central) si uitindu-ma la intrare (punind cap la cap cu ceea ce se intimpla atunci in Milano – Fuorisalone – tirgul de mobila si design), am realizat de ce noi suntem la 100 de ani distanta de italieni in arta creativa.
la intrarea din Piccolo Teatro scria: avem cafenea cu internet free, avem biblioteca cu arhivele teatrului italian din ultimii 100 de ani. era deci nu doar loc pentru a vedea spectacole, ci si pentru a studia radacinile spectacolelor, intr-o forma accesibila tinerilor.
in Milano, erau sute de instalatii de design, iar studentii la arte, design sau orice alta scoala care are la baza creativitatea traiau pentru citeva zile intr-o efervescenta plina de inspiratie. nivelul informational pentru ei era setat cu 100 de ani mai sus decit este setat pentru studentii nostri.
***
noi n-avem arhive pentru teatru, de exemplu, ca sa poata fi studiate de oricine, oricind, in timp ce bea o cafea.
n-avem librarii/biblioteci specializate cu texte, dvd-uri si CD-uri cu toate piesele de teatru facute de TVR, cu toata spectacolele montate vreodata la Opera, cu toate filmele facute in perioada comunista.
stiti cum arata magazinul atasat de Scala (din Milano, desigur)?! plin de suveniruri, dar si de DVD-uri cu cele mai rare inregistrari.
noi cultivam prea putin breslele si nu le creem cadrul de dezvoltare informationala. abia in ultimii ani au inceput sa apara tirguri de design (AUTOR care se desfasoara peste o saptamina -pentru designerii de bijuterii – e un exemplu) si-ar trebui incurajate aceste manifestari. pentru ca ele pot fi surse de inspiratie pentru alti designeri, pentru ca ele pot fi scoala pentru incepatori, pentru ca ar trebui sa incepem sa cultivam traditia creativa.
as vota si miine pe politicianul care ar sustine legea prin care sa se faca o arhiva publica in care sa fie inregistrarile tuturor spectacolelor (teatru, dans, opera) si tuturor filmelor facute vreodata in romania. o arhiva la care sa ai acces ca la biblioteca, via abonament. o arhiva care sa fie updata anual, prin lege teatrele, tvr-ul, opera, CND fiind obligate sa -si inregistreze spectacolele si sa le trimita.
sau… ce-ar fi sa facem noi demersurile sa existe o lege pentru crearea unei biblioteci publice cu spectacolele romanesti din toate timpurile?! (numai ca nu stiu cum, care e procedura)
Christian Marclay este mentionat in Time 100 – cei mai influenceri oameni ai planetei.
nu stiu daca v-ati intilnit pina acum cu creatiile lui, dar daca nu, minunati-va:
Marclay este cinefil, fotograf, artist care face instalatii multimedia si a surprins intreaga lume cu o instalatie prezentanta anul trecut la Bienala de la Venetia (unde a si luat marele premiu): un film de 24 de ore, realizat din secvente din filme in care apare un ceas care indica ora.
altfel spus, in timp real, secventele din film arata ora, peste 70 de ani de cinematografie in sute de secvente de film, un omagiu minunat adus actorilor, regizorilor si lumii filmului.
iata o secventa de 3 minute care parcurge 12.04 – 12.07, de dragul conceptului lui Marclay ar trebui vazut fix la ora 12.04