Tag : baschet

baschetOamenii care traiesc prin procura

Oamenii care traiesc prin procura

Ieri am fost iar la baschet. Nu mi-a placut.

Am inceput sa inteleg din joc si, pentru ca stateam mai sus in tribune, am inceput sa si vad smekeriile pe care le faceau jucatorii ca sa se demarce si sa poata avea controlul mingii. (oricum am continuat sa intreb cu perseverenta picaturii chinezeasti “acum ce-au facut?” la fiecare fluierat al arbitrului, doar ca am largit grupul de tortura: andrei, chinezu si make)
Asta ar fi trebuit sa ma faca mai bucuroasa, dar…

Spre deosebire de primul meci la care am fost (unde spectatorii erau pensionari de Otopeni), de data asta exista o galerie care urla animalic. Linga galerie erau aspirantii la societatea-animalica-urlatoare-de-m..e.

Astia din urma, la fel de primitivi ca si titularii de galerie, aveau nevoie de confirmari: strigau ceva (extrem de des masculinitatea lor era marcata in forta de M..E) si priveau acolo unde erau tobele, steagurile cele mari si campionii la urlat.

M-am uitat mult timp (la sugestia lui auras, caci el a facut descoperirea) la un domn care arata ca un bivol. M-a socat chipul lui – era strabatut de expresii care indicau ura si prostie, incrincenare in “ba p’a ma-tii”. Fiecare gest arata ca urletele alea erau principala lui cale de descarcare emotionala, ca n-avea prea multe bucurii in viata (probabil ca nici foarte multe preocupari).
Dupa fiecare vers urlat se uita in stinga lui, catre galeria titulara, cu o privire de catel care vrea mincarea “de recompensa”. In secundele alea puteai vedea toata dorinta lui de a apartine unui grup care sa-i valideze masculinitatea, care sa-i dea un sens.

*

Mi-e frica de oamenii care traiesc prin procura. Pe care-i bucura victoriile altora, doar pentru ca ei nu au victorii; care-i urasc pe cei care au invins, cind invinsii sunt cei pe care ei isi proiecteaza unicele victorii personale.

Aseara am plecat de la meci stringind din dinti. Nu m-a pasionat scorul, chiar daca as fi vrut sa cistige Timisoara pentru ca am prieteni in echipa aia; m-a socat energia grea din sala.

(m-am relaxat la shopping; ce sa fac – era AFI la 20 de metri de sala de sport. si erau reduceri:) )

3052
Petricevici prim plan.JPGpovesti cu Dragan Petricevic

povesti cu Dragan Petricevic

In Romania, Dragan Petricevic e antrenorul de baschet cu cele mai multe titluri si trofee. Asta banuiesc ca stie orice om pasionat cit de cit de sport. In urma cu 2 saptamini cind am vazut meciul Otopeni – Timisoara, Andrei Cismaru mi-a zis “e o legenda” cind mi l-a aratat pe Dragan, antrenorul echipei Timisoarei.


Aseara l-am cunoscut pe Dragan, iar el mi-a replicat “Romania nu e tara legendelor, nu sunt o legenda”, dar eu nu sunt de aceeasi parere si, pentru iubitorii de baschet, iata cite ceva din lucrurile care nu se stiu despre el.

*
Cu Dragan ai putea sa scrii o carte; povesteste colorat, vorbeste impecabil romana si se simte “un pic mai roman decit multi”. Sta de 16 ani aici.

*

Dragan ar fi putut sa faca razboiul in fosta Yugoslavie, dar stia ca nu vrea si nu poate sa traga in oameni si-a plecat. “in aeroport era ca-n The Killing Fields, femei care plingeau, copii care alergau peste tot in jur, barbati ingrijorati. O stare care arata disperarea.”,
A gasit cu greu un avion care sa-l scoata din  Sarajevo, si era atit de aglomerat incit a stat in picioare… in avion!

Dragan citeste mult. Stie literatura romana si e suparat ca in ecranizarea de la Ion n-au urmat litera cartii, ci au speculat lucrurile urite “ce taranul roman e betivan, egoist si parvenit?!”

Dragan e atent la nuantele din limba romana “cum poti sa pui la un loc misto si asocieri emotionale?” m-a intrebat zimbind ironic, asta dupa ce remarcase ca noi romanii spunem “asta e Romania”, “astia sunt romanii”, excluzindu-ne pe noi din propozitii.
In tara mea as spune “asa SUNTEM noi”, ne-a spus ferm.

Dragan descrie oamenii si locurile in asocieri surprinzatoare. A caracterizat un oras dupa hainele – uniformizate – pe care le poarta localnicii, un alt oras dupa ora la care nu mai e nimeni pe strada, sau a descris caracterul unui jucator astfel:

cind avenit in Romania si-a scris pe o hirtie esentialul in limba romana
“Salut
Ce mai faci?
Ce faci mai tirziu?”

Dragan are o tehnica speciala de abordare a jucatorilor la antrenamente si in vestiar (altfel nu ar avea cum sa cistige toate aceste premii, turnee si campionate), dar cind il intrebi ce le spune jucatorilor raspunde “depinde de la situatie la situatie” si-apoi explica situatiile, fara sa spuna care-s smekeriile pe care le face cu jucatorii:)

Ca atunci cind a trebuit sa faca fatza unui seic care i-a cerut ca echipa lui sa joace ca-n NBA.

Nu trebuia sa-l supar cu orice raspuns as fi dat. Daca-i ziceam ca vom juca asa, il minteam si se supara. Daca-I spuneam ca nu putem juca asa, se supara. I-am raspuns astfel:
Seic, stii tu, in Europa e un regat care se cheama Monaco. Ai fost acolo?
Mhm
In Monaco e un circ celebru, Cirque du soleil? Ai auzit de el?
mhm
Acolo e o maimuta cu un numar celebru. Se plimba pe bicicleta. Ai auzit de ea?
Mhm
Ei bine maimuta aia e celebra in toata lumea. Dar cite maimute ai vazut tu, seic, pe strada care sa se plimbe cu bicicleta?

Seicul s-a uitat lung la mine si a zis: ”Smart answer”

Anul trecut, Dragan a avut emisiune la un radio sirbesc. A fost DJ, le spunea povesti oamenilor si –a reusit sa bata la audienta toate statiile locale din Banat.

*

Dragan crede ca o femeie poate sa-l cunoasca cel mai bine pe barbatul de linga ea in calatorii. “Acolo vezi ce gusturi are, ce-i place”, mi-a spus aseara.
De dimineata mi-am dat seama ca in calatorii vezi si cit de deschis este un om la nou, cit de confortabil este cu teritoriile pe care n-a mai umblat niciodata. Deci, da, are dreptate.

*

Dragan o sa se supere ca am scris toate astea (le-a povestit la un pahar de vorba, nu ca pentru un jurnalist), dar… am povestit doar o mica mica parte din intimplarile dezvaluite in 3 ore de vorbe.
Sper sa scrie curind Equire sau GQ despre el pentru ca e un personaj foarte special, pina atunci, am vrut sa scriu putin aici ca la o cautare pe google sa apara si altceva decit rezultatele meciurilor echipelor pe care le antreneaza.
Pentru ca Dragan e mai mult decit matematica meciurilor.

2221
cosprimul meu meci de baschet

primul meu meci de baschet

Un meci de baschet = niste baieti inalti si musculosi care alearga in chiloti pe un teren atit de mic incit poti sa-i vezi in detaliu. Slam dunk. Michael Jordan. Vlade Divac. Ghita Muresan. Asta e tot ce stiam despre baschet. TOT. Pina astazi.

Una dintre prietenele mele Oltea – (cunoscuta de voi drept Nebuloasa) care e strins legata de echipa B C Timisoara – a venit cu echipa ei la doi pasi de noi, la Otopeni. Asa ca am mers pentru prima data in viata mea la un meci de baschet: fix la Otopeni, ca sa petrecem mai mult timp cu Oltea si sa sustinem echipa ei.

Bine,recunosc, si  ca sa-i vedem pe baietii frumosi in chiloti.

*

Baschetul la fata locului nu seamana cu ala de la tv.

In primul rind are miros.

Intr-o sala care are maxim 100 de locuri si e cit sala de la liceul pe care l-am terminat, jucatorii trec milimetric pe linga tine, de la vestiar si catre vestiar. Si-i simti. Nu miros a after shave, ci a … ceva aspru si intepator.

M-am gindit la formol, apoi la solutiile chinezesti pentru masaj. A venit Andrei Cismaru (fost jucator de baschet, translatorul meu la acest eveniment) si-a facut lumina: miros a Ben Gay. Jucatorii intra pe teren imbalsamati in Ban Gay ca sa evite intinderile musculare.

Sportul, ca mai toate lucrurile pe care le stiu, este (si) despre echilibru.

Baschetbalistii  se incalzesc pentru intrarea in teren fortindu-si ligamentele, intinzindu-le la maxim. (probabi ca toti sportivii fac asta)

Am vazut o balanta de trupuri intr-un echilibru perfect pentru un stretching spectaculos (banuiesc ca si dureros): fizioterapeutul BCTimisoara si-a pus cele peste 80 de kg balans pentru bratele lui  Dan Paltinisanu care, aplecat in fata peste picioarele in echer, isi impingea la limite teribile muschii picioarelor; vibrau pur si simplu.

(putin mai tirziu am aflat ca Paltinisanu e fiul unui celebru fotbalist care a dat numele stadionului din Timisoara si ca in urma cu o saptamina a facut eforturi incredibile ca sa joace cu o acidentare la glezna. Acum, cind scriu mai stiu si ca e un membru important al echipei nationale si zimbesc cu gindul la cit de mare e in umeri si cit de subtiri ii sunt gambele: ca de balerina)

Baschetul cu barbati are si arbitri femei.

Am vazut-o astazi pe o doamna care abia daca le ajungea pina la mijlocul bratului celor mai multi dintre sportivii pe care i-a arbitrat. Am admirat-o pentru vointa cu care se baricada de orice semnal sonor venit din public. Simteam cum si-a asezat intre ea si public un geam, cum nu aude ce vine de la un metru de ea de la spectatorii recalcintranti, abtiguiti si mitocani. E si asta o chestiune de echilibru, de antrenament si de concentrare.

Baschetul iti afecteaza creierul

Stiu suna ciudat, dar Andrei mi-a explicat ca e un sport anaerob (in sala inchisa), jucatorii alearga pe spatii mici cu viteze mari, consuma mult oxigen si, de la un moment incolo, creierul nu se mai oxigeneaza cum trebuie. Asa se explica de ce apar si violente pe teren.

Motiv ca sa citesc what sports do for your brain

Sigur asta e valabil pentru jucatori, desi nici unii spectatori nu pareau ca se simt prea bine. Am intilnit mitocanul de Otopeni (am sa-i dedic un blog) care facea ca toate animalele din spatele cosului pentru a le distrage atentia jucatorilor la loviturile de pedeapsa/or libere. (Iarta-ma Andrei stiu ca mi-ai spus cum se cheama loviturile alea, dar am uitat)

Baschetul e cu imbrinceli-vinatai-julituri

Cind te uiti din rindul 2 din spatele unuia dintre cosuri ti se stringe inima la fiecare agomerare umana. Cred ca jucatorii pleaca acasa cu nenumarate vinatai pe la coaste; am vazut pumni plasati discret, coate care inteapa, brate care imping si alte utilizari ale greutatii corporale intru impiedicare adversarului de pot sa fac exercitii de gimnastica timp de o luna cu ele.

Jocul? Pe cuvint daca vedeam cind era vreo greseala.

Abia daca apucam sa vad mingea, darmite sa inteleg ca au facut pasi, n-au pasat altuia care era mai bine amplasat in teren sau cine stie ce regula au mai incalcat. (Ce au facut? il intrebam pe Andrei si el traducea de ce fluierase arbitrul). Sa mai recunosc si jucatorii ar fi fost ca si cum as fi obtinut doctoratul.

Ca la orice lucru din viata, pentru a putea vedea detaliile care fac diferenta, pentru a putea privi in profunzime, tre sa fi atit de familiar cu lucrurile de baza incit sa faca parte din tine. nu cred ca ajung la performanta asta cu baschetul.

Habar nu am ce scor a fost la final.

(nici nu ma prinsesem ca s- a terminat, m-au pierdut de pe la sfertul 3). Stiu ca Timisoara a luat bataie si mai tin minte privirea dezamagita a nepotului unuia dintre jucatorii timisoreni, un baietel de 9-10 ani, care venise cu sora jucatorului la meci.

In masina, am comentat cu fetele cu care am vazut meciul ca micutul tocmai ce a primit o lectie despre infringere.

“bine ca a invatat prin exemplu indirect” a zis Alina Mereuta.

“va trebui sa invete si din exemplu direct pina la urma”, am continuat eu.

De fapt, cred ca  despre asta ar trebui sa fie sportul: sa invatam sa ne depasim limitele pentru a obtine victorii, dar sa ne si obisnuim cu infringerile.

*

Andrei a zis ca ma mai invata si cum e cu rugby-ul, dar daca mai aveti alte sporturi exotice de explicat stiti unde ma gasiti:)

Multzam Oltea, Ruxa, Diana, Alina si Andrei.

Foto by Diana Stoleru (cu jucarica mea, galaxy tab)

4133
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!