Tag : baz lurhmann

gatsby redford mulliganGreat Gatsby, Cinema Paradiso si Jonathan Franzen

Great Gatsby, Cinema Paradiso si Jonathan Franzen

citeodata ma simt ca-n filmul Cinema Paradiso, mai ales cind la Cinema Pro sunt filmele care-mi plac.

una dintre ferestrele mele da in curtea interioara a blocului exact fata in fata cu peretele care sprijina ecranul cel mare al cinematografului. il privesc putin de sus si, pentru ca, atunci cind se face cald, in cinematograf sunt deschise niste geamuri/aerisiri etc aud sonorul filmului. asa ca ma simt ca pustiul din Cinema Paradiso.

de vineri e Fast & Furious nr 6 si e multa galagie. pot sa va spun ca filmul are muuuulte masini si urmariri, ba chiar explozii cu duiumul, desi nu l-am vazut si nici nu o sa-l vad pentru ca nu ma intereseaza.

magia pentru mine e, cum ziceam, la filmele care mi-au placut.

recunosc secventele dupa sonor si ma bucur din nou de momentele care m-au emotionat sau m-au facut sa zimbesc.

***

saptamina care se incheie a fost minunata. am avut mult The Great Gatsby.

dupa muzica stiam cind e momentul in care apare Di Caprio si se prezinta Jay Gatsby, iar in spatele lui explodau artificiile de la petrecere. era zimbetul garantat din 3 in 3 ore si gindul la ce trimitere funny & smart a facut Lurhmann la James Bond.

mai tirziu recunosteam secventa accidentului& tensiunea de dupa si stiam ca o sa vina curind si impuscatura (aproape) finala.

imi pare rau ca nu puteti trai genul asta de voyeurism sonor pentru filmele care v-au placut; e o senzatie – cel putin pt mine – voluptoasa.

***

am multi prieteni care au vazut filmul lui Buz Lurhmann si mai putini carora le-a placut. pe unii dintre ei am reusit sa-i “mut” din tabara celor cu NU, in cea cu DA dupa ce le-am explicat cit de inovator e Lurhmann in ceea ce inseamna a aduce in limbaj actual o poveste din anii 30 care la vremea ei n-a avut mare succes. (cartea s-a vindut in 20.000 de exemplare , iar Fitzgerald a murit cu ideea ce e un ratat, mult mai tirziu romanul a intrat in curicula scolara americana si a devenit cu adevarat celebru).

daca va uitati astazi, cu obisnuintele de consum si cu ritmul interior al acestor vremuri, la productia din 1974 cu Robert Redford o sa vedeti ca filmul e plictisitor, treneaza pe alocuri, iar Mia Farrow este dusa intr-o zona isterico-mofturoaso-pisicoaso, desi Fitzgerald o descrie cu totul altfel pe Daisy.

Era genul de glas pe care-l urmaresti sesizindu-i cel mai mic crescendo si descrescendo, de parca fiecare replica ar fi o partitura muzicala ce nu va mai fi interpretata niciodata. (…) insa in glasul ei se simtea atita emotie, incit barbatii care tineau la ea cu greu l-ar fi putut uita: un glas cintat, care te subjuga, un “asculta-ma” rostit in soapta, care te incredinta ca mai adineauri a avut parte de niste intimplari asa de nostime si de interesante si ca, in scurt timp, urmeaza sa se petreaca altele la fel de nostime si interesante.  Fitzgerald, in carte.

si daca ati vazut -o pe Carey Mulligan stiti ca exact aici s-a dus cu interpretarea. De fapt, daca (re)cititi  cartea veti vedea ca Lurhman o urmeaza cu strictete si tot ceea ce face in film e sa se foloseasca de geniul lui vizual (si muzical) ca sa puna povestea intr-un limbaj (ritm, structura, viteza de montaj) al vremurilor noastre.

cam cu aceeasi tehnica, mult mai perfectionata, pe care a folosit-o si la Moulin Rouge si la Romeo & Juliet.

despre atentia lui pentru structuri si detalii, despre pasiunea lui pentru documentare si pentru a intelege cit mai mult inainte de a “traduce” totul intr-un limbaj actual, un mic fragment dintr-un interviu din Interview magazine 🙂

When I was very young, I grew up in a totally isolated place, in a very small town. I always win the bet with anyone who says, “I lived in a small town”—I grew up in a town with 11 houses, and that was the big part of town. We lived on the outskirts. But the thing is, my dad ran a cinema for a short time and I went to a tiny little Catholic school. There were only three rooms in the school and there were nuns, and I would go up to the library and there would be a bookshelf with about 10 books on it.

One of them was called The Merchant of Veniceby William Shakespeare, and I opened it and went, “I will never be able to understand that as long as I live.” And a nun named Sister DeChantl said something like, “Oh, he’s one of the greatest writers of all time!” I sort of struggled with Shakespeare for a bit, but when eventually I ran away to the city, there was a guy called Neil Armfield [the Australian film and theater director], who is one of our living treasures. He did a production of Twelfth Night.

People were giving out drinks and it was like we were in a Club Med in the Caribbean. There was music and dancing and there was a flash of light, and an actor called Robert Grubb came on in a white suit and said, “If music be the food of love, play on!” The band struck up again and I don’t remember what happened, except I understood every single word of it, and the lights came up and I went, “What was that?” So someone did that for me with Shakespeare and I became a mad Shakespeare nut and quite a bit of an academic on it. I studied it very, very heavily at drama school, and I worked with the greats. But I wanted to do that for a cinematic audience. How would Shakespeare go about making a movie? That’s how Romeo + Juliet was born. I’m a mad research junky and I researched—I could probably research my whole life and not make the movies. Cut to Gatsby . . . In a way, it was sort of the same thing, because I remember reading the book and kind of not getting it. Then I saw the Redford film . . .

WELCH: Yes! I read it first and I didn’t get it either. Then I read it again later in life and it was like someone shined a golden light through the pages. All of a sudden you’re just awash with it. The second or third time I read it, the language just glowed.

LUHRMANN: That’s the genius of Fitzgerald. Every time you reread it, you see something new that you didn’t remember from before. And the guy wasn’t even 30 when he wrote it. Jonathan Franzen said that when he wanted to learn about writing, he tried to analyze Gatsby. I’m extemporizing, but he said something like that he just rolled over to “present” his belly and “let Fitzgerald stroke it.” He just realized that he’d never understand how it was done. And that’s the genius of the book. Franzen said, “You feel like you’re eating whipped cream, and yet you feel nourished”—you know, it’s so dense but it’s so light.

So what happens to me is that I’m on the Trans-Siberian Railway—this is after a Moulin Rouge debriefing—and I’m going to meet CM [Luhrmann’s wife, Catherine Martin] in Paris with my newborn darling Lily. I think the train is going to be amazing and romantic, but I get on and it’s a tin box and the air conditioning’s rattling and there’s this Russian babushka who gives me a rubber hose and says, “You shower end of car, now.” I go, “What am I going to do? This is crazy.”

So I had a couple bottles of Australian red wine and some recorded books with me on a little iPod with speakers. One of them was Gatsby, and I put it on. Honestly, it was six in the morning before I stopped listening, and I fell asleep drinking the wine. Couldn’t wait till the next night, listened, and at the end of that experience, it was like there were birch trees in Siberia flicking by and I went, “I’ve got to make this into a movie.” That was something like 10 years before I even got the rights.

 

 intregul interviu aici. m-am bucurat sa descopar ca si Lurhmann il iubeste pe Jonathan Franzen un scriitor pentru care acum multi ani am facut mult lobby ca sa fie tradus si in romaneste si despre care inca mai cred ca e unul dintre cei mai mari scriitori americani contemporani (sa cititi Corectii, daca n-ati facut-o deja. am scris despre Jonathan Franzen de foarte multe ori, dar daca nu stiti nimic despre el cititi despre acest gest de prietenie)

***

uneori imi doresc sa pot sa merg la cite un film care -mi place mult cu fiecare dintre spectatori si sa stau sa le povestesc mici lucruri despre cum e filmat, montat si ce e in spatele fiecarui cadru.

si mi-ar fi placut ca in aceasta ecranizare, Robert Redford sa fie Gatsby, iar Carey Mulligan sa fie Daisy.


2979
gatsby cupluriGreat Gatsby – cupluri

Great Gatsby – cupluri

joi cind am vazut prima oara ( o sa fie si o a doua oara curind) filmul The Great Gatsby, am avut un feeling despre trimiterile de dincolo de roman la cuplul Scott Fitzgerald & Zelda.

m-am intors la biografia celor doi (a vietii lor comune mai exact, nu biografii separate) si…

In 1934 Zelda are o aventura cu un pilot francez, Eduard Jozan. Scott era intr-o criza existentiala (avea prinse pe perete 120 de refuzuri de la edituri care nu voiau sa-i publice scrierile) si tot contextul se transforma in marea criza a lui Fitzgerald. surprinzator pentru prieteni, situatia este depasita de cei doi intr-un mod complice, dar e impartasita in cercul lor de prieteni in versiuni tot mai dramatice. Zelda ii povesteste primei sotii a lui Hemingway, Hadley, cum pilotul s-a sinucis si cum Scott l-a privit rece inainte de a muri.

mai tirziu, Scott spune intr-o scrisoare “voi scrie un roman care va fi mai bun decit toate romanele scrise vreodata in America si care va deveni astfel al doilea cel mai bun roman par excellence din toata lumea”

***

am cercetat zilele astea ce s-a scris despre Catherine Martin – sotia lui Baz Lurhmann – care e cea care face scenografiile si costumele pentru filmele lui. mi se parea (inca mi se mai pare) foarte tare ca Lurhmann lucreaza cu nevasta lui cot la cot si eram curioasa sa vad cam cit din ce face ea e parte din mintea lui.

raspunsul: mult. foarte mult.

majoritatea declaratiilor pe care le-am citit sunt despre directiile pe care le-a dat Baz si cum a cautat ea solutiile in costume sau decoruri ca sa aduca limbajul lui sau starea pe care si-o dorea pe ecran.

se cunosc de pe vremea facultatii si dupa cum pare, Lurhmann a cam “modificat-o”:

What I find in my life is the more I stand on my high horse and say things like, “I will never use brown,” (when I was at NIDA I said, “I will never do a design that uses brown,” because I was reacting to all that 60s and 70s sepia scenery) — and, of course, what do I go and do? I go and do a movie, Australia, and everything’s fucking brown. There’s not one thing that isn’t brown, right? Or when I was at NIDA I said, “I’ll always be doing Ibsen and Strindberg and intellectual things and I’m a minimalist,” — you know, all the sets I did at college were all a floor and one piece of furniture on the stage.

de aici.

si replica mea preferata care nu ma face decit sa-l iubesc si mai tare pe Lurhmann: That’s a very interesting discussion because one of the things that I’ve been known to have quoted my husband on — and I really agree with him — is that taste is the enemy of art.

sunt un cuplu destept, nu comunica (da interviuri) impreuna decit foarte foarte rar. am cautat unul dintre aceste interviuri ca sa-i vad in relatie directa unul cu celalalt. e misto relatia dintre ei, iar ea isi asuma relaxata ca e dominata intelectual de el.
ce mi-a placut cel mai mult din interviu e momentul in care Baz asociaza noul limbaj cu bucataria si spune despr un Chef ca ar face ceva intr-un colt de lume, iar altii ar face altceva in alt colt de lume. simti ca are in minte un fel de mincare pentru ca inghite in sec de pofta:), ceea ce arata ca e o lume f f bogata prin capsorul lui.

am sa ma intorc sa mai scriu despre Great Gatsby, mai exact despre limbajul lui Lurhmann 🙂 filmul e in cinematografe din acest week end

1631
GreatGatsbyPrada+Luhrmann=Gatsby. The Great Gatsby.

Prada+Luhrmann=Gatsby. The Great Gatsby.

text de Mihaela Simina


Mai putin matematic spus, Miuccia Prada a (re)creat, impreuna cu designer-ul de costume Catherine Martin, 40 dintre rochiile purtate in filmul The Great Gatsby (ecranizare dupa romanul cu acelasi titlu al lui F. Scott Fitzgerald), regizat de Baz Luhrmann; rochiile sunt,mai exact, adaptari ale unor creatii anterioare semnate Prada si Miu Miu.

Premiera pentru public a filmului va avea loc pe 10 mai la New York.

Premiera de gala a avut deja loc, miercuri seara, la Lincoln Center şi, fireste, a adunat un numar mare de celebritati. Imagini de la eveniment, puteti vedea aici.

Carey Mulligan a purtat o rochie rosie fara bretele, semnata Lanvin, in timp ce Leonardo DiCaprio a ales un costum Prada. Sau, mai corect spus, i-a fost ales, dupa cum declara el insusi: “I’m not a big fashionista. Somebody just handed me this suit and I put it on.”

Revenind la colaborarea Prada-Martin, avem cateva schite foarte frumoase ale rochiilor:

Avem si o expozitie a creatiilor vestimentare ale celor doua doamne (apropo, in caz ca nu stiati, doamna Martin este sotia lui Baz Luhrmann), inaugurata marti la magazinul Prada din cartierul SoHo, New York. Imagini de la inaugurare, aici.

Si mai avem si povestea rochiilor, care este despre potriviri s!mpa si despre anii ’20 (“roaring twenties” sau “les années folles”), perioada in care se desfasoara actiunea in The Great Gatsby.

Catherine Martin a folosit la o proba costumatii Prada si Miu Miu din colectiile existente fara ca macar designer-ul sa stie. Acestea au surprins atat de bine atmosfera epocii, incat i-a propus Miucciei sa colaboreze la crearea unor modele special pentru film.

Intrebata daca s-a inspirat, in mod constient, din moda anilor ’20 in creatiile sale, Prada a raspuns: “The fact is, I had not. That’s what’s interesting. The point of view can transform things so much. Yes, probably a few [dresses] had that kind of edge, but almost none were meant to be the Twenties when I did them. I was really fascinated by that.”

In ceea ce priveste rochia de petrecere purtata de personajul Daisy Buchanan (Carey Mulligan) in film si care a aparut deja in trailer-ul filmului si in afisele de promovare, Miuccia Prada zice: “It was meant to be about light. For the film, it became about money, because [Luhrmann] wanted to show her as the most beautiful and rich woman on earth.”

Catherine Martin adauga: “The reality is that from 1920, I could find a photo or a fashion illustration that would support almost any choice that we’ve made in the film. But we are not making a documentary. We are trying to express a story in a way in which Fitzgerald’s visceral modernity is able to transgress the plane of the screen.”

In Romania vom putea vedea The Great Gatsby (si, desigur, the great Prada-Martin work) incepand cu 17 mai 2013.

Baz Lurhmann si sotia sa, Chaterine Martin

****

Mihaela Simina

masterand in Relatii Internationale, Facultatea de Istorie, Universitatea Bucuresti; jurnalist

4257

La multi ani domnului Shakespeare

Cred ca trebuie sa fie dificil ca pe parcursul vietii sa nu fi foarte apreciat, dar la sute de ani distanta de la moartea ta lumea sa-ti mai aminteasca numele, iar munca ta sa fie o miza importanta in carierele multor oameni.

eroii adevarati, in orice domeniu ar fi ei, nu stiu pe parcursul vietii ca-s eroi. isi traiesc viata asa cum vine fara ginduri mari de nemurire si, banuiesc, in cazul artistilor, cu mari probleme de adaptare: pentru ca nu ai cum sa scrii/faci ceva care va avea impact si peste 200 de ani daca nu esti diferit de cei printre care traiesti.

oamenii normali fac lucruri normale. oamenii diferiti schimba lumea.

***
Imi place Shakespeare pentru ca scrierile lui sunt pe atit de multe niveluri incit regizorii si actorii isi pun mize serioase de a arata un nou chip pentru un text spus de zeci de ori.

e o legenda urbana in india care spune ca oamenii traiesc in lumea dintre viata si moarte atita timp cit in lumea asta rudele prietenii sau admiratorii isi amintesc de ei si le pomenesc numele.

Shakespeare e unul dintre aceia care ne priveste de linga umar

uitati-va la filmulet si daca n-ati vazut filmul lui Baz Lurhmann cautati-l:)

1459

unul dintre oamenii pentru care m-as duce si la capatul lumii…

Baz Lurhmann e unul dintre oamenii pentru care m-as duce si la capatul lumii doar ca sa fiu citeva secunde in preajma lui. m-as multumi si sa nu ma bage in seama, dar sa pot sta sa ma uit sa-l vad cum e, ce face cind tace si ce vorbeste cind are ceva de zis.

Lurhmann e domnul care stie sa spuna povesti prin muzica, ceea ce a reusit el sa faca cu Romeo &Juliet si cu Moulin Rouge nu poate fi egalat de nimeni in cinematografie,

La Romeo & Juliet personajele vorbeau in engleza veche a lui Shakespeare, iar totul avea dinamica si sens pe muzica celor de la Cardigans (Lovefool). La Moulin Rouge a spus povestea de dragoste imposibila folosindu-se de super hit-uri, ba chiar i-a pus pe actori sa cinte si totul a fost impecabil. (iubesc versiunea lui McGregor de la Your Song, cum iubesc si Roxanne in versiunea tango)

Acum Baz Lurhmann lanseaza un nou film, The  Great Gatsby pe 10 mai  care e despre viata lui F  Scott Fitzgerald, cu Leonardo Di Caprio Scott si minunata Carey Mulligan pe post de iubirea vietii lui, Daisy.

stiu viata lui Fitzgerald, stiu potentialul minunat al povestii, dar ceea ce ma face sa astept cu maxima nerabdare filmul e dorinta de a vedea cum a asezat si de data asta muzica in asa fel incit sa spuna o poveste coerenta despre anii 20-30: in soundtrack se afla Beyonce, Florence + the Machine, Lana Del Rey, Andre 3000, Jack White, will.i.am si Louis Armstrong, dar si reinterpretari ale unor piese clasice de Gershwin si inregistrate de Bryan Ferry Orchestra.

va fi o minunatie. mi-nu-na-ti-e!

 

1640

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!