Tag : cristina popa

shutterstock_concediereFifi & The City: Concedierea. Te ingroapa sau te motiveaza? Povestile oamenilor care au renascut

Fifi & The City: Concedierea. Te ingroapa sau te motiveaza? Povestile oamenilor care au renascut

text de Cristina Popa

“ Imi pare rau dar trebuie sa renuntam la tine. Esti ultima venita si patronatul considera ca nici nu ai voce… “ – mi-a spus directorul postului, evitandu-mi privirea.

“ Cum adica nu am voce? “ – am intrebat desi aveam deja un nod in gat care ma impiedica sa spun prea multe.

A ridicat din umeri. Am iesit pe usa cu sentimental ca viata mea s-a sfarsit, desi aveam doar 18 ani.

Am suferit ca un caine. Simteam ca nu sunt buna de nimic. Stiam ca scuza cu vocea e o prostie, dar eram prea mica sa gasesc explicatii logice pentru situatia in care eram.

La scurt timp, am fost chemată sa dau o proba de voce la o televiziune care urma sa se deschida in oras. Era un proiect de care vorbea toata lumea, ca o sa fie ceva big, oamenii aveau echipa formata. Le lipsea doar un voiceover. Si m-au angajat. La PRO TV. Pentru vocea mea. Pe un salariu de 5 ori mai mare ca la radio.

A fost prima data in viata mea cind am simtit pe propria piele ca orice sut in fund e un pas inainte. Ironia sortii a facut ca peste 3 ani sa fiu premiata fix de postul respectiv, pentru o productie in tv. M-am urcat pe scena si le-am multumit. Le-am multumit cu subiect si predicat ca m-au dat afara, ca daca ei nu ar fi facut asta eu nu ajungeam sa fac cariera in televiziune.

A fost prima lectie. De atunci ma gandesc ca orice bine, incepe de multe ori cu un rau.
*

Fifi si-a intrebat prietenii daca ei au trecut prin asta, daca povestea concedierii i-a ingropat sau i-a motivat.

Raspunsurile le puteti citi aici

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

o puteti citi si pe blogul ei fifiFIFI STIE

cover photo shutterstock

713
leszek paradowskiFIFI & The City: cind cineva iti face rau….

FIFI & The City: cind cineva iti face rau….

Text de Cristina Popa

Sa nu faci rau niciodata nimanui! O aud pe mama mereu spunindu-mi asta. Eram prea mica sa inteleg de ce imi tot repeta. Aveam sa aflu mai tarziu ca sunt oameni care fac rau pur si simplu. Asa sunt ei construiti. Isi iau bucuria din raul altora.

Aveam un prieten pe care il indrageam foarte tare. Eram apropiati. Era un om deştept şi cultivat. Problema e că nu îi ieşeau treburile, era mereu nefericit.  In timp mi-am dat seama ca e ceva in neregula pentru ca spunea tot felul de rautati despre prietenii si amicii comuni. Nu ierta pe nimeni. Nu supoerta fericirea altora si pur si simplu avea o satisfactie enormă cînd spunea sau tot făcea răutăţi. Nimeni nu era fără defect şi am ajuns să mă întreb oare ce spune de mine?

Şi-am aflat mai apoi că omul căruia eu îi pusesem sufletul pe masă şi pe care îl ajutasem enorm când era la pământ, arunca pur si simplu cu noroi. M-am blocat. M-a durut tare şi n-am ştiut cum să reacţionez. N-am ripostat. M-am indepartat si incet l-am scos din viata mea de tot. I-am transmis prin altii ca stiu ce face. A incercat sa imi explice dar nu mai aveam urechi pentru el. Durerea mi-a trecut in timp dar cicatricea a ramas.

După el, au mai fost şi alţii care m-au lovit. Fără milă. Am încercat de fiecare dată să nu judec şi să iert fără să ripostez. E greu, dar nu imposibil. Cea mai mare pedeapsă pentru cei care mi-au făcut rău este TĂCEREA.

Mi-am intrebat prietenii:  “Ti-a facut cineva rau si tie ti s-a parut ca nu aveai nicio vina? Cum ai reactionat?

Am primit foarte multe raspunsurile. Părerile sunt mai împărţite ca niciodată. Unii tac, unii uită dar sunt muţi care cu sinceritate spun: mă răzbun!

Cand eram mai tanara, ma consumam foarte mult, ceream explicatiu, incercam sa inteleg ca poate totusi am facut eu ceva. si chiar daca nu era vina mea, incercam sa gasesc o solutie. acum, nu mai reactionez daca stiu ca nu am nici o vina. ma retrag din acea situatie, iar daca este vorba de o relatie de amicitie sau colegialitate, prefer sa nu mai am de a face cu oamenii respectivi. legea compensatiei functioneaza aproape intotdeauna. nu sunt de acord nici cu sintagma intoarce si celalalt obraz, dar nici raspunde la rau cu rau.

Chiar daca razbunara este in sangele meu si este o arta pt mine necesita timp, daca nu am acel timp …nu actionez, lipa de timp este data de importanta faptei celuilalt…daca fapta e imp..gasesc timpRazbunarea e in sangele tau? Pai…Eu nu cred in nerazbunare..cred in balanta intre timpul consumat si semnificatia faptei. Tu stii pe careva care nu s-ar razbuna?

mai multe raspunsuri si intimplari intelepte despre ”cine si de ce iti face rau”, pe blogul lui Fifi, aici.

(cover foto Leszek Paradowski)

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

o puteti citi si pe blogul ei fifiFIFI STIE

cover photo shutterstock

 

1289
mascaFifi & The City: despre cind poti sa faci totul intr-o relatie

Fifi & The City: despre cind poti sa faci totul intr-o relatie

text de Cristina Popa

La 30 de ani, primul meu soţ s-a îndrăgostit de o altă femeie. Divortul a fost un şoc pe care l-am depăşit greu. În disperarea momentului aveam senzatia ca viata mea s-a sfarsit. Nu-mi mai aduc prea multe aminte dar ceva mi-a ramas fixat in memorie: „ Stai linistita, tu o sa te descurci. Tu nu ai nevoie de mine. In 5 ani nu mi-ai cerut ajutorul niciodata. Tu poti sa faci totul. Singura. “

Mi-am dat seama in momentul ala ca are dreptate. Am vrut sa il contrazic, sa ii dau un exemplu si n-am gasit niciunul. Am realizat ca l-am castrat pe el ca barbat pentru ca, in mintea mea, era cool modelul nevestei care nu atarna de pantalonii lui pentru a trai.

“ Stai liniştit, mă ocup eu. Rezolv eu, nu îţi bate capul. Nu n-am de ajutor, pot şi singură, n-am 2 ani. “

Vă sună cunoscut, desigur. Femeia care vrea, ştie şi poate să rezolve orice. Singură. Modelul şefei absolute, stăpână în orice situaţie.

*

Unde crede Fifi ca a gresit si ce a invatat din aceasta experienta, aflati aici.

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1221
shutterstock_iubire 1Fifi & The City: cu ce se vindeca dragostea?

Fifi & The City: cu ce se vindeca dragostea?

text de Cristina Popa

Prima mea iubire.

Eu aveam 16, el 18. El minte brilianta, suflet sensibil, dar de un egoism feroce. Mă fascina creierul lui de geniu dar cumva îmi dădeam seama chiar dacă eram o copila ca nu o sa fac treaba cu el. Pentru ca era în lumea lui. Mă iubea. Atat cât pot băieții sa iubească la vârsta aia.

La un moment dat, era prin anul 2 de facultate cred, m-a anunțat ca pleacă cu 2 prieteni buni băieți în Africa. M-a informat de expediția feciorilor cu zâmbetul pana la urechi. Fata lui plina de fericire cind mi-a zis: o luna, îți dai seama? O aventura de o luna!!! Da, mi-am dat seama imediat ca o sa mor instant de dor. Si-a plecat. M-am perpelit 30 de zile, mi-am făcut griji și l-am așteptat cu febra nevestelor cărora le-au plecat barbatii la război. Mi-am făcut planuri și vise cu el. 

Rasturnam lumea la întoarcere. Dar, cind l-am revăzut fericit, bronzat și marcat de experienta trăită ceva parca m-a trezit la realitate.

Mi-am dat seama ca nu pot sta lângă un om care-si vede de visele lui independent de mine. Si am mers mai departe. Boala dragostei trecuse brusc fără prea mari tratamente. Ceva dureri de cap au ramas, dar le tratam cu nebagare de seama.

Amorul poate fi comparat cu o boala. Care nu trece cu medicamente.  Daca-i dureroasa o pansează doar timpul sau tratamentele alternative, de cele mai multe ori o dragoste nou nouta. Asta daca mai ai nervi de incercari, după ce ieși în sânge din maladia precendentă. 

Mi-am intrebat prietenii daca dragostea este o boala si daca da, cu ce se vindeca? Iata cum vad ei lucrurile:

Nu, cu siguranta nu e o boala. Cred ca e unul dintre simturile fara de care nu am putea trai. Lumea zice ca avem 5 simturi si un al salea spiritual. As pune si dragostea pe lista simturilor vitale. Asa simt eu!Dragostea e ca un venin. odata intrat in inima, nu exista antidot decat… alt venin, din alt acE boala grea, cu ameteli, fierbinteli, aiureli… dar e si frumoasa, si nu cred ca vrea cineva sa scape de ea, ever!

In cazul meu…da. E o boala de nervi. Nu stiu sa iubesc frumos. Stiu sa iubesc

spectaculos. Eu sunt fata care sparge pahare de zid si apoi plange dupa ele. De mila lor. Ca s-au spart. Asa e si cu dragostea. Iti intra cate o aschie in talpi iar atunci cand iti ajunge in creier dai rateuri. Nu are vindecare. Ea, boala. Ah nu, nu e o boala. E o bucurie. Nu m-as trata de asta. :)

Dragostea nu este o boala, dragostea te face sa te simti mai sănătos decat esti uneori. Dragostea celor din jurul tau te împinge sa lupți, sa speri. Iti da aripi sa creezi, sa inovezi. Iti da curaj sa încerci lucruri de care te temi si iti aduce bucuria de a împărtășii cu ceilalți fericirea ta. Uneori dragostea nu e asa, te certi cu cei din familie, omul ales si iubit iti taie aripile, te paralizează in gândire si in simțire. Eu despre asta zic ca nu e dragoste, dar cu siguranța e ceva care se vindeca.

Da, boala cronica! te vindeci cu si mai multa dragoste…  Pai… exista psihologi care spun ca simptomele “indragostelii” seamana cu cele ale unei boli psihice in faza maniacala Partea frumoasa e ca daca e o boala, e una de care nu vrei sa te vindeci. De fapt, nici nu poti. Eu am incercat. Din fericire, a recidivat :)))

cititi mai multe dintre parerile prietenelor lui Fifi , aici
*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1062
shutterstock_geloziefifi & the city: gelozia

fifi & the city: gelozia

Text de Cristina Popa

Am avut odată o poveste cu un domn demn de dramele psihologice. Omu’ era bolnav de gelozie. In cea mai grava forma. Mă suspecta mereu, își făcea niște scenarii în cap demne de Hollywood, îmi verifica telefonul, mi-a spart cutia postala ca sa îmi ia desfășurătorul. Cauta o dovada. Era ferm convins ca îl înșel deși nu o faceam. Îmi toca nervii mărunt cu întrebare după întrebare cine e x, de ce se uita Y, aaa…nu mi-ai spus ca ai fost cu z. N-am sa uit niciodată cum ma suna în medie de 50 de ori pe zi și ma întreba: unde ești, ce faci? Ce se aude? Mereu auzea un sunet suspect, o voce de bărbat ( desigur) sau o muzica romantica ce ii indica imediat o poveste de așternut. Îmi mirosea parul când ne întâlneam convins ca am fost cu altul. Povestea s-a încheiat frumos: el si-a găsit alta mult mai tânără ca mine, și muuuuult mai tânără ca el. O putea controla mai ușor. A ținut sa fie cinstit. Mi-a spus: nu mai puteam asa. Mai devreme sau mai târziu m-ai fi înșelat oricum, dacă nu m-ai înșelat deja. Ooook.

Cred ca gelozia e boala grea. Se manifesta la orice vârstă. Știu oameni care n-au fost niciodată geloși dar la un moment dat au întâlnit pe cineva în care au găsit stimulul “potrivit ” care a declanșat nebunia. Psihologii spun ca e alimentata de educatie si experienta, chiar daca nu se manifesta in stadiile timpurii ale vietii amoroase. Exista si o gelozie normala. Freud spunea ca e mai usor sa ii atribui celuilalt infidelitatea si sa te simti ranit de ea, decat sa ti-o asumi si sa o prelucrezi. In viață de cele mai multe ori e ca la știri. Alergi după exclusivitate. Omul de lângă tine reprezinta investitia ta emotionala, afectiva, chiar financiara nu are voie sa fie disponibil/disponibila pt ceilalti, TU vrei exclusivitate.

Mi-am intrebat prietenii și prietenele despre gelozie. Va invit sa le citiți experientele.

Daca nu e boala, e sarea si piperul intr-o relatie. Nu cred ca exista femeie care sa se planga cand iubitul ii spune ca barbatii cam intorc capul dupa ea pe strada pentru ca fusta prea scurta ii pun in evidenta picioarele. Eu am experimentat si iubitul gelos si barbatul indiferent. Langa cel din urma muream incet.

Gelozia cred ca vine din nesiguranta de sine in primul rand. Nu pot spune ca am fost victima unui partener gelos, dar am simtit si am vazut cateva episoade. Nu cred ca exista persoana care nu aiba o samanta de gelozie cat de mica, in varii ocazii. Am fost geloasa, insa doar atunci cand insinctul mi a spus ca am de ce. Si nu am dat gres niciodata.:) altfel, departe de mine acest sentiment. Eu sunt adepta ideii ca: ce nu stii nu te afecteaza. Oamenii trebuie sa fie liberi si independenti. Daca un om alege sa plece sau sa insele, o va face oricum, indiferent cat de grea e gelozia si cat de freak control e partenerul. Asadar, nu geloziei!

cititi mai multe opinii aici, unde este si parerea lui Fifi mica, adica fetita de 6 ani a Cristinei, despre gelozie.

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1115
shutterstock_colectiiFIFI & THE CITY – colectii si colectionari

FIFI & THE CITY – colectii si colectionari

text de Cristina Popa

Am colectionat la un moment dat al vietii mele…cutii. Mici, foarte mici. Le strangeam de peste tot. Ajunsesem la vreo 50. Le ingrijeam, le stergeam de praf…erau mica mea comoara. La o mutare dintr-o casa in alta, cumva s-a ratacit fix cutia mare cu amintirile mele pretioase. Dureros moment. Atunci, de suparare am zis nu mai colectionez nimic. Nu ai, nu pierzi, nu plangi. Oricum, sunt fericita ca nu sunt un om atasat lucrurilor materiale. Nu am pic de afinitate pentru palpabil. Si totusi sufletul meu simtea nevoia sa colectioneze. Și am inceput sa strang clipe. Momentele in care am ajuns sa stau de vorba cu oameni pe care ravneam sa ii cunosc, seara in care la teatru l-am vazut pe Beligan prima data, intaia vizita in Portugalia si complimentele…complimentele de la oamenii importanti sufletului meu. Le tin pe toate ascunse undeva si cind sunt cu nervii jos deschid cutia amintirilor.

Am vrut sa vad daca oamenii mai strang lucruri. Si mai ales de ce strang. Nevoia de posesie e puternica, indifferent de varsta si de sex. Iata raspunsurile:

Colectia mea de canute spune totul :)) Este groaznic de greu dar nu as renunta la ele. Gandeste-te cat de greu este sa la sterg de praf :)) Nu le-am numarat niciodata dar cred ca mai am putin si ajung la 100 de bucati.

Am colectionat cand eram mic,insigne si timbre.Niciodata oameni.Imi e greu sa ma despart de lucrurile mele.

Cred ca strangem lucruri pentru ca e in firea umana. Vrei sa iti bucuri privirea si sufletul. Si cum vile si palate nu putem colectiona, strangem cani, timbre, magneti…

Colectionez pusculite in forma de vacuta. Am vreo 50 si poarta de regula numele locurilor din care le-am cumparat sau de unde mi-au fost aduse. Prietenii imi cunosc pasiunea si daca se nimereste vreo pusculita in forma de vacuta, a mea e. Am o vacuta Barcelona, una Roma. un e NY, am si vacuta Otokumpu( e orasul din Finlanda in care sta Narcisa Suciu), am o vacă cu numele Canada…incerc sa pun in ele banuti pentru zile negre. Am adunat in prima bani de-o vacanta. Mai colectionez esarfe. Am peste 100. Pe majoritatea mi le cumpar de prin diverse locuri dar au invatat si prieteniii mei si primesc tot mai des. Am cunoscut la un moment dat un baiat mare calator, la propriu si la figurat si cu care am o intelegere: de peste tot, din toate tarile in care ajungem , ne aducem cate o esarfa. Pana acum de la el am primit vreo 30. Ti-am spus ca e mare calator. Nu m-am gandit sa renunt la ele, nu mi-ar fi greu ar nu am deocamdata niciun motiv. De-a lungul vietii am mai colectionat timbre si servetele. Nu-mi amintesc alte colectii care sa conteze…

mai multe raspunsuri si alti colectionari cu colectiile lor amuzante gasiti aici

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

cover photo shutterstock

927
shutterstock_mos craciunFifi & The City: de ce Mos Craciun e gras

Fifi & The City: de ce Mos Craciun e gras

text de Cristina Popa

Mi-l amintesc vag. Prima dată l-am așteptat ore în șir și el a venit, a lăsat cadourile și a fugit. N- am apucat să-l văd. Una din marile frustrări ale vieții. Apoi, mi-l amintesc de la o serbare. Țin minte că avea barbă mare albă, mi-am zis da, e mos de-a binelea. Dar avea o căldură în ochi pe

care nu am să o uit niciodată. În timp imaginea s-a conturat mult mai clar. Și am realizat că Moș Crăciun e gras. Simpatic, dar gras.

Am zis că poate mă lămurește Fifi mica:

– Maria, de ce Moș Crăciun e gras?
– Pentru că e vegetarian.
– Și de aia?
– Da. Mânincă doar zacuscă de fasole, terci de ovăz, cartofi prăjiți…și beau mult suc de
portocale. Într-o zi a iești scandal pentru că a băut tot sucul de portocale de la elfi. Tot, tot, tot! Și ei s-au supărat pe Moș Crăciun și nu au mai vrut să lucreze…

Am rămas mută. Nu mă gândisem la explicația asta. Și am hotărât să întreb și alți copii, poate, poate mă lămuresc. Iară răspunsurile lor:

Pentru ca fiecare copil il serveste cu ceva. Bomboane, cozonac. Iar el nu refuza! :))) 

Nu e gras! Dar daca ar fi gras, de ce s-ar intimpla asta? Pentru ca maninca dulciuri? Nuuu, nu maninca dulciuri. Tu n-ai vazut ca nu are nicio carie?

Pentru că mama lui i-a dat bomboane când era mic.

Pentru că toată ziua stă și citește scrisori de la copii și nu face sport. Și seara mănâncă numai prostii și bea țuică.

Pentru că…așa sunt moșii! Grași!

Mos Craciun nu e gras. Da, are o mică burta, dar el e mic.

Mai multe raspunsuri puteti citi aici.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

Cover photo shutterstock

1137
shutterstock_bilantFIFI & the City: Despre 2014. Cu sinceritate.

FIFI & the City: Despre 2014. Cu sinceritate.

text de Cristina Popa – Fifi

Sare, piper, ardei iute, miere. Se pun toate intr­-un bol mic, se piseaza, se agita si se obtine anul meu 2014.

A fost un an in care mi-­am propus foarte mult, mai mult ca niciodata si am atins cam tot ce am pus pe lista.

A fost anul in care mi­-am dat seama ca traiesc prea mult in exterior si astept prea mult de la altii. Mult prea mult. Am realizat asta foarte tarziu, dar mi se pare important ca mi­-am dat seama. Am “pierdut” oameni fara de care nu credeam ca pot sa merg mai departe, stalpi pentru mine.

Am trecut peste momente incredibil de grele care mi-­au aratat ca pot duce mult, foarte mult. Psihic si sufletesc. Si am invatat lectii importante. Emotional sunt mai sus ca niciodata si rabdarea mea antrenata, ambitia si munca mi-­au dat satisfactii enorme.

Am castigat oameni minunati in lista mea de prieteni, care au stiut sa se strecoare, sa ma convinga si care imi arata zi de zi ca exista dragoste si prietenie necondionate. Sentimente reale, relatii fara interes material, in vremurile astea tulburi mi se par ceva iesit din comun.

­ Fifi, eu țin foarte mult la tine chiar dacă tu nu mă crezi , mi­- a spus un coleg drag

­ Dar chiar nu te cred!

­ Stiu.

Si am ras amandoi, eu cu regretul că am căpătat o neîncredere care ma deranjează. 2014 e anul în care mi-­am pierdut inocența în relațiile cu cei din jur, nu mai cred ușor pe oricine, oricât de tare mi­-ar lua ochii la început.

Cu toate astea, 2014 a fost un an extraordinar. As putea sa spun cel mai bun,dar stiu ca vine 2015 care n-­am dubii ca o sa fie fabulos.

 

*

Fifi si-a intrebat prietenii ce pun ei in bilant: succesele/insuccesele emotionale sau materiale? Si dupa ce se vede ca e un an bun sau nu?

Raspunsurile le descoperiti aici.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

Cover photo shutterstock

1081
shutterstock_miiniFifi & the City: sunt iubiri care dureaza o viata

Fifi & the City: sunt iubiri care dureaza o viata

text de Cristina Popa

Ceai de sunătoare și o felie de pâine cu gem. De măcese, preferatul meu. Am 4 ani.
Mă trage de mână mereu pentru că nu reușesc să țin pasul. Eu stiu deja ce e iubirea. Nu am mai mult de 6 ani.
Măi copile! Iti pui acum papuci in picioare!
Mă păcălește. Îmi provoacă inteligența. Îmi predă zilnic lectia umorului.

Te iubesc mult.
De ce?
De ciudă. Râde și repetă: de ciudă.

De ce umbli cu mijlocul gol, măi fată?
Cum 8? Doar 8? De ce n-ai luat 10? Am 14 ani.
Eu ajung tîrziu. Tot mai târziu.
“Iarta-ma că am întârziat.
Măi fata, nu există iarta-mă pentru am întîrziat. NU ai voie să întîrzii.“
Ochii lui verzi se fac albaștri când îl mâhnesc. Am 16 ani.
Vine cu mine la toate examenele importante.

Ti-ai pus sosete in picioare?
“ Am luat 10 la economie.” Bravo. Scurt dar fericit. Cu fața scăldată în zîmbet. Notă mare la bac. Am 18 ani.
“ Am luat 4,39 la economie. N-am intrat…”
Tace, nu spune nimic dar îi simt dezamăgirea.
“Las, că dai la privat.”
“ Nu, nu dau la privat. Stau un an acasă și la anu intru la sta. “
“ Am intrat. Tot 9.80 la mate si 8.40 la economie.” E mândru. Fericit. Am 20 de ani.

De ce umbli cu mijlocul gol, măi fată?

E noaptea târziu. Îl trezesc din somn.
“Mâine plec la București.
Ce să faci acolo?
Mă angajez la Antenă.
Așa deodată? Da. ” Am 30 de ani.
*
Continuarea povestii de dragoste intre Fifi si… veti descoperi voi cine, o puteti citi aici
*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1072
james-deanFifi & The City: bad boys or good boys?

Fifi & The City: bad boys or good boys?

text de Cristina Popa

Sunt pe lumea asta femeie extraordinar de frumoase si cu o minte sclipitoare. Si cu toate astea fac niste alegeri in dragoste de iti incremenesc sinapsele. Am un exemplu asa langa mine. O femeie care ar putea avea orice barbat pe lumea asta. Far aexagerare.  Si totusi ea alege gresit. De fiecare data. Cum ar putea sa ii fie bine? Pai poate sa vina un mare noroc. Sa se indragosteasca de un baiat bun. Desigur, noi prietenii ei stim ce se intimpla. Fetei nu ii plac baietiiasezati, genul cumsecade. Nu simte provocarea, ii miroase a plictis din prima clipa a intilnirii. Sansa ar fi sa gaseasca un om cu suflet bun dar cu alura de golan.  Si care sa-si dezvaluie aura de bun mai tarziu in relatie.

Ajungem la discutia bad boy versus good boy. Femeile vor dragostea absoluta, aia ca in filme. Barbatul trebuie sa fie in primul rand….barbat adevarat. Si cand spunem barbat adevarat ne gandim repede la o nuanta de bad, bad, bad.

Mi-am intrebat prietenele ce aleg in dragoste? Bad boy sau good boy?

Raspunsurile se citesc cu gura  pina la urechi.

La o prima vedere, nici nu cred ca e neaparat alegerea mea. E mai presus de mine. Pur si simplu nu pot sa evit tabara “bad” . Ma atrage ca un magnet si ma mai si monopolizeaza. Ies “in sange,, de fiecare data, dar nu ma las. Revin.

 Bad boy clar :))) always!!! De ce? Ca sa nu ma plictisesc ca sa aiba grija de mine… ca sa nu pot sa ii zic vreodata “ca nu are c…” ca sa nu visez la un bad boy :)))

 Bad boy! De ce? Pentru că mă provoacă. Mă inspiră. Mă enervează. Și îmi place adrenalina. Îmi plac golanii.

 Good guy, de aici incolo. M-am saturat de bad guys. Am evoluat destul:)).

 Eu good boy, ca am fost invatata de acasa sa ma feresc de bad boy, ca iese sigur cu broken heart sau broken ribs. Dar good boy nu inseamna neaparat good.Uneori sunt cevaaaa…

 Un mix de ambele, cu pondere mai mare bad.

 Bad boy, asa am ales intotdeauna, good boys sunt prea plictisitori pentru mine.

*

mai multe opinii puteti gasi aici.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1165
shutterstock_nimicfifi&the city: NIMIC

fifi&the city: NIMIC

text de Cristina Popa

Ce ai?
Nimic.

De fapt, e suparata, dar daca iti spune de ce, urmeaza o cearta, asa ca mai bine tace.

Ai patit ceva?
Nu, nimic.

A patit, dar daca nu iti dai seama singur, nu autosesizezi problema, i se pare inutil sa iti explice. Plus ca , in general, o problema pentru o femeie e doar un nimic pentru un barbat. Asa ca raspunsul corect e…nimic.

Ai vrut sa zici ceva?
Nimic.

A vrut, dar si-a muscat buzele pentru ca tie, barbatului suprem, totul iti suna a repros daca ea deschide gura, auzi numai confruntari. Asa ca mai bine… nimic.

Te doare ceva?
Nimic. Dar ce barbat vrea in viata lui o femeie care se plange?

La ce te gandesti?
La nimic.

De fapt are 45362 de ganduri si incearca sa le ordoneze si stie ca tu, masculul alpfa, te poti focusa puternic pe o singura chestiune departe, dupa zidurile tale… asa ca de ce sa deschida ea cutia plina cu framantari?

Pot sa te ajut cu ceva?
Cu nimic.

De fapt, da. Ai putea sa deschizi ochii, sa o vezi, sa o asculti.

Si sa ai un raspuns, o solutie. Dar daca tu de obicei ridici din umeri pina ajungi sa mergi la kineto ca sa iti repare cervicala, femeia se invata cu nimic.

In spatele fiecarui nimic, insa se ascunde ceva. Si azi un nimic, maine doua si uite asa, in timp… intre voi nu mai ramane nimic.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

973
hateFifi & The City: de ce stai intr-o relatie care e toxica?

Fifi & The City: de ce stai intr-o relatie care e toxica?

text de Cristina Popa

Mai mult te enerveaza decat iti face bine.

Te desconsidera, te chinuie, de multe ori te face sa te simti ultimul om.

El sau ea, partenerul tau cu care esti de cateva luni. Sau poate chiar de ani. Iti dai seama ca e o relatie fara viitor dar totusi nu te poti desprinde. Ca te-ai obisnuit in mocirla asta calduta. Si obisnuita bate singuratatea. Stiu atat de multi
oameni care stau in relatii gresite doar pentru ca nu au curaj sa plece, simt ca nu ar gasi ceva mai bun si la ce folos sa riste?

Un partener care nu crede in tine, care are alt sistem de valori, care te umileste de fiecare data cind prinde ocazia…va suna cunoscut, asa-i?

Am facut un sondaj si am ramas uimita sa vad cum oamenii se complac in
realtii sau chair casnicii de zeci de ani. Din lene, din comoditate, din prostie. Pina la urma fiecare om are o doza de lasitate in adn. Doar ca la unii e usturator de mare. Si te mint in fata, pozeaza in fericiti pentru tine si pentru altii dar chiar si pentru ei. Cu cat poza de familie pare mai fericita cu atat scheletul din dulap e mai mare.

Pentru inceput cititi o conversatie cu una dintre cele mai frumoase si interesante femei pe care o cunosc eu. Am ramas uimita…

– Ai stat vreodata intr-o relatie toxica, nepotrivita? Ce te tinea langa un om care stiai ca nu iti face bine? Cum ai reusit sa scapi?
– Da. Nu am reusit.
– Si de cati ani stai in povestea asta?
– 6 ( sase)
– Si de ce crezi ca nu poti sa scapi?
– Obisnuinta, comoditatea
– Da nu te gandesti ca iti pierzi cei mai frumosi ani din viata? Tu esti o femeie foarte frumoasa, inteligenta cu cariera…
– Am ramas mereu de moment ca oricum nu a aparut nimic altceva la orizont am ramas asa.Nu e neaparat toxic. Nu e ceea ce imi doresc.
– Si cu ce argumente te intoarce din drum?
-Ca in orice alta relatie noua e frumos la inceput si in final se ajunge la o anumita monotonie. Asa imi zice. Si ca nu e o solutie sa caut ceva nou. Ma iubeste si e tot timpul acolo.
– Lasa mah ca o sa vina printul din poveste si tu o sa fi printesa din castel, o sa vezi! :))))
– Sper. Sa fie colectionar de arta pls!!! :)))

Va invit sa cititi in continuare raspunsuri de la barbati si femei si sa vedeti cum fara sa vrem zicala au ce doare, dar ce place e cat se poate de adevarata.

Da, am stat cativa ani intr-o relatie care imi facea rau. Nu am o explicatie pentru ce simteam. Simteam că omul acela îmi face rău, că îmi consum cu el foarte multă energie si spre sfârsitul relatiei am înteles că omul îmi făcea rău ai am renuntat Era o relatie toxică pentru ca nu îl iubeam. Dar aveam nevoie de el…

Problema cu relatiile toxice e ca nu prea stii ca-s toxice, decat foarte tarziu, cand deja toxicitatea lor s-a imprimat foarte adanc, in ADN-ul tau. Nu stii ca omul pe care-l consideri Soarele si Luna, 2 in 1 superoferta iti face rau si ca te-a subjugat in cel mai parsiv mod cu putinta: cu acordul tau. Am trait pe pielea mea o astfel de relatie, cu grad inalt de toxicitate, care din fericire a durat doar doi ani, insa din nefericire au fost si cei mai frumosi – primii ani de facultate. Am invatat enorm despre mine in urma acestei relatii, dar nu-mi mai da nimeni anii aia inapoi, din pacate. Cum am scapat? Am avut inger pazitor, pentru ca El a fost cel care apus capat relatiei. Mie-mi era prea frica s-o fac, desi simteam de multa vreme ca nu mai era totul in ordine. Si din fericire pentru mine, a si fost genul care a sarit rapid la alta, in next level si nu m-a mai sacait pe mine, cum altminteri mi se pare a fi cel mai toxic mod de a chinui pe cineva: du-te-ncolo, vino-ncoace, lasa-ma si nu-mi da pace. Am vazut in jurul meu, la alte prietene, ce poate insemna genul asta de du-te vino si ma bucur ca am fost lasata in pace de-a binelea, din prima. Oribila experienta, dar ce dulce a fost trezirea! Dupa un iad din asta, cresti cat altii in zece raiuri.

Ti se pare ca daca e cu nabadai e frumos, nu te plictisesti. Eu zic PAS la primele semne de toxicitate, nu la primele certuri, ci la primele semne de intruziune…

mai multe opininii de la prietenele lui Fifi puteti citi aici

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1142
shutterstock inima minteFifi & The city: alegi cu inima sau cu mintea?

Fifi & The city: alegi cu inima sau cu mintea?

text de Cristina Popa

 

Toata viata am ales cu mintea. Intotdeauna cu mintea. Inima insa a fost mereu acolo si si-a spus parerea. De cele mai multe ori cu o vehementa care o ducea in pragul infarctului. In mijlocul conflictului, mintea punea inima la punct mereu: ” bine ca esti tu desteapta te crezi vreo inteligenta, de parca inimile au vreo urma de neuroni ”

Pentru cineva caruia i-a placut matematica la nebunie, emotiile pareau ca nu conteaza. Dar au contat de multe ori. Asta nu inseamna ca vreodata in viata mi-am pierdut mintile.

Odata, am cunoscut un barbat de care m-am indragostit atat de tare incat as fi plecat cu el pina la capatul pamantului. Era sufletul meu pereche. Cred ca se intimpla odata in viata oricui. Bine, asta daca ai noroc. Inima mea era perfect expandata. Mintea, la locul ei, zambea pervers si imi spunea: ai grija, nu lua decizii acum. A fost singura data cand pe moment mi-a ignorat creierul si va spun cu sinceritate ca nu imi pare rau pentru ca povestea e demna de film.

Cred ca asta e cu adevarat important in viata: sa ne permitem, macar din cand in cand vorba holografilor sa facem ce ne spune inima. Cu riscul asumat ca mintea cand te vede plangand mai apoi iti replica rece: I told you so…

Mi-am intrebat prietenii ei cu ce aleg la rascuce: cu inima sau cu mintea. Raspunsurile sunt surprinzatoare.

Cand am ajuns la rascruce, am mers pe minte/intuitie. Acu depinde si ce inseamna rascruce…

 E recomandat sa alegi cu inima. Eu aleg cu mintea.

 

 Mama mi-a spus ca sunt foarte rationala si aleg mereu cu mintea. Nu am fost in ipostaza sa ma intreb daca aleg cu sufletul sau cu mintea. Dar gandesc foarte bine inainte ce sa fac. Ma gandesc bine la fiecare pas pe care il fac in viata si mereu o intreb pe mama ce parere are. Si tin cont de ce spune. Imi place sa imi fac un plan al vietii pe care sa il respect, si pana acum a cam iesit ce mi-am propus. Si vorba Mihaelei Calin mai intrebi si sufletul din cand in cand, ce parere are?

 

Mai multe raspunsuri puteti gasi aici.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

cover foto shutterstock

1290
shutterstock_secreteFifi & The City: Tu cui iti spui secretele?

Fifi & The City: Tu cui iti spui secretele?

text de Cristina Popa

 

–         Maria, daca ai un un secret cui il spui?

–         Pai daca e secret…nimanui. Dar daca nu mai pot sa ma tin ti-l spun tie.

–         Da de ce sa nu te tii?

–         Ca e greu mama sa nu spui…

Asta e fifi mica. 5 ani jumate. Stie exact cum stau lcururile in viata, nu mai am dubii.

Secretele sunt  excitante. Cu cat un om e mai misterios, mai inaccesibil, cu cat  stim mai putine despre el cu atat ne simtim mai atrasi.

Sunt oameni care stiu sa tina un secret. Cand se discuta subiectul tainuit par uimiti, nu li se misca niciun muschi pe fata. Te uiti la ei cu subinteles dar nu, nimic, nicio dovada in priviri.  Altii recunosc cisntit: nu-mi spune daca e secret ca nu pot sa il tin.

Secretele inseamna putere. Sunt omanei care stiu secretele tututor si altii de care se freest toata lumea. Mi-am intrebat prietenii si prietenele cui ar spune mai degraba secretul lor: prietenilor apropiati sau familiei?

Iata raspunsurile:

Eu imi spun secretele mie mai intai. De atatea ori pana imi intra bine in cap. Daca ma plictisesc de ele, le spun maica-mii.

Ierarhia salveaza secretomania :))) Prietenele cele mai bune sunt the “secret keeper”. Mama e “the healer”. Tata e “the hugger”. Fratele e genul “hai sa petrecem sa uitam”. Sotul e cel care gaseste solutii pentru orice. Dar secretele… Secretele sunt la ele, la cele 2-3 prietene apropiate ale mele. Care au “permis” de dat cu parerea… au umeri pe care pot sa plang…au maini de ajutat si mai ales… au lacate loiale care pastreaza secretul

Depinde de secrete. Dar mai degraba prietenilor

Depinde de secret si de adancimea lui, dar familiei n-as prea spune.

 Daca e un secret nu il spun nimanui nici familiei, nici prietenilor.

 Prietenului cel mai apropiat.

 Nu as spune familiei. Am câțiva prieteni care mor cu secretarul în buzunar.

 Sincer, am o singura prietena din copilarie pe care o consider cea mai buna prietena..si de obicei, prima data ii zic ei….in ideea sa-i cer o parere pentru ca o simt ca imi vrea binele de cand ne stim…..dar pana la urma tot pe mama ma bazez in orice situație

 Ce mai spun prietenele lui Fifi despre secretele lor puteti afla aici

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

819
shutterstock_golden fishFifi & The City: Pestisorul de aur poate sa apara oricand. Ce-i ceri?

Fifi & The City: Pestisorul de aur poate sa apara oricand. Ce-i ceri?

text de Cristina Popa

Cred ca povestea cu pestisorul de aur o stie toata lumea. Si o iubeste toata lumea. Ideea ca undeva in  lumea asta e un peste mic pe care o sa il intilnesti intr-o buna zi parca te face sa te gandesti mai atent la dorintele tale. Sa nu cumva marea intilnire sa te ia pe nepregatite. La fel si cu castigul la loto. Stim ce facem cu banii, cum ii impartim. Si exact cum o sa arate vietile noastre dupa marele premiu. Bine, ar fi o treaba daca am si juca la loto. J

Ce spun prietenii mei? Ce vor ei? Bani si tinerete fara batranete

O galerie de arta pe malul Senei intr o cladire cu geamuri mari in loc de ziduri, O zi la Disneyland care sa fie deschis doar pt mine si o zi la Balchick la curtea Reginei Maria.

Sa fiu sfidator de bogata, sa nu mai sufere nicio fiintza pe lumea asta (om sau animal) si sa dispara oamenii care au caracter de rahat. Sa ajunga praf si sa calcam toti pe ei.

Sa traiesc in iubire si daruind iubire, sa aiba grija de univers pentru ca avem nevoie de el sa supravietuim si  sa nu cada el, pestisorul de aur la orice momeala. Altfel, omenirea ramane fara speranta.

Viata lunga si fara griji pt mine si ai mei, ca sa faca fiecare dintre ai mei ce vrea in viata asta, unde vrea,cu cine vrea. O singura dorinta mai lunga

Energie, success, sanatate :)

Un apartament cu 2 camere in Bucuresti …o data, un apartament cu 2 camere de doua ori si un apartament de 2 camere de trei ori.Adjudecat.Ce zici ? Nu e mult , nu? 3 dorinte acelasi lucru ca sa fie convingator…

Sa pot calatori oricand vreau, oriunde vreau, sa am orice carte imi doresc., just like that,  cana de cafea fierbinte, in fiecare dimineata, pe noptiera :))
*

E si raspunsul meu despre cele 3 dorinte, dar nu se afla printre cele postate aici, il gasiti la Fifistie pe blog. sunt curioasa daca va prindeti care e raspunsul meu:) (cb)

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

foto cover shutterstock

1003
inelFIFI & THE CITY: despre batrinete, cu zimbet

FIFI & THE CITY: despre batrinete, cu zimbet

text de Cristina Popa

Batranetea nu e un subiect de discutie la intilnirile cu prietenele mele. Rareori pomenim in gluma cum ne vom plimba noi prin tari exotice si vom gusta toate cocktailurile din lume in timp ce ne vom bucura de compania unor barbate evident mai tineri. Asta pe la 80 de ani caci noi, femei super active nu ne vom pensionala la 60, nici macar la 65.

La 15 ani in mintea mea ziceam ca dupa 30 e cam gata treaba. Iar acum am 40. Si ma simt mai tanara ca niciodata. Senilatatea varstei, probabil. 

Cred ca tineretea nu tine de varsta. Desigur ca ma doare spatele, desigur ca nu mai pot pierde nopti la rand prin cluburi fara sa ma resimt. Dar, am mai multe idei ca niciodata, am capul plin de planuri si sunt pregatita zi de zi pentru noi inceputuri. Daca nici asta nu e tinerete…:)

Dupa ce saptamana trecuta mi-am intrebat prietenii despre schimbarile majore si am ramas impresionata de raspunsurile lor, unele foarte emotionante, acum i-am chestionat despre batranete. Si am ras. Foarte tare la majoritatea raspunsurilor. Pe unii însă întrebările i-au pus pe gânduri și asta se vede din răspunsurile lor.

Cum incepi sa vezi ca imbatranesti? Ce anume te face sa te gandesti ca nu mai esti tanar desi tu asa te simti? Cand te gandesti la batranete de ce iti e cel mai tare frica?

Nu cred ca vezi. Te vezi in poze, niciodată însă în oglindă. Acolo, în poze, te strânge-n spate. Depinde insa și cum se întâmplă alunecarea în și prin timp. Oricum, de simtit nu cred ca simti. Te mai trezesti din cand in cand… Apoi uiti iar si te trezesti din nou peste niste ani… Si tot asa. Pana la final. Mie datele de nastere de dupa 1990 imi creeaza fiori pe sira spinarii. Mi se pare ca anii ’90 au fost acum zece ani si… cum sa fie cineva nascut atunci si totodata major?! Pe cale de consecinta, inseamna ca eu sunt mai “in etate” decat cred! In tot cazul, nu sunt tocmai anxioasa pe acest subiect. Inca sunt intr-o zona sigura. Am 31 de ani. Altminteri, cred ca odata ce ai copii, timpul curge altfel. Si anii tai ar curge mai lent, daca nu i-ai traduce in anii lor. Parca mai ieri era bebelus, azi merge la gradinita, hop maine prima sedinta cu parintii la scoala, tac pac suntem in liceu! Cand s-au dus anii? Mi-e frică de neputinta. Si cel mai frica mi-e de mintea lucida, prinsa intr-un corp neascultator.

Cateodata am cate un soc cand ma uit la vestimentatia pustoaicelor de liceu… si imi spun asa “fuck, i`m getting old!” Despre batranete… mi-e frica sa depind! De doctori, de pastile, de un carucior… mi-e frica si de moarte, inca nu sunt destul de inteleapta sa o constientizez doar ca pe un prag! Dar cred ca cel mai si cel mai frica imi e de singuratate… nu cred ca e nimic mai trist pe lume decat sa fii batran si singur…

Pentru mine, imbatranirea nu prea exista in vocabular. O simt si o vad insa prin cei din jurul meu. Unul cate unul, vad in jurul meu apropiati sau cunoscuti care incep sa faca odrasle si se iau. Si ma gandesc ca asta e un semn ca ceasul biologic a avansat. Doar ca eu nu prea accept. Da, si vreo 5-6 fire de par albe in cap pe luna. Dar le pun pe seama stresului, nu a imbatranirii. Ma simt tanara, nu face nimic sa ma gandesc ca nu as mai fi. Doar cand imi mai amintesc de ce prag ma aproprii, ma mai ia cate un frison. Dar sunt bine cu mine. Cand ma gandesc la batranete? Nu prea ma gandesc. Dar cand o fac, cel mai frica e ca imi dispar cei dragi. Si sa nu-mi pierd mintile.

Pana acum o vreme imi era frica ca o sa raman singura. Acum mi-e frica sa nu arat prea batrana cand o sa inceapa copilul liceul.

Durerea de spate de la prima ora cand te trezesti dupa o noapte de amor ca la tinerete e ca un dus rece la batranete

*
restul raspunsurilor care mai de care mai haioase si mai pline de intelepciune ascunsa sub autoironie le puteti citi aici

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1217
shutterstock_convingereFifi & The City: Cum il convingi sa faca ce nu vrea dar tu crezi ca e bine pt el?

Fifi & The City: Cum il convingi sa faca ce nu vrea dar tu crezi ca e bine pt el?

Intrebarea e complexa chiar daca o luam intreaga chiar daca ne oprim la jumatate. Asa ca va propun sa impartim fraza:

 

1. Cum il convingi sa faca ce nu vrea? 

Teoretic e simplu: se spune ca o femeie desteapta obtine intotdeauna ce isi doreste, e suficient sa isi propuna. Stiu femei care desi au dosare pline de diplome, sunt repetente la scoala vietii si zi de zi nu inteleg cum altele care-s maestre in strategii si manipulare ( si n-au neaparat doctorate ), joaca roluri atat de diverse de la victima sau sefa suprema si uite asa obtin intotdeauna ceea ce vor.

Ca ne place sau nu, in meciul vietii, smecheria si diplomatia iau fata de cele mai multe ori, sinceritatii si adevarului spus in fata. Pentru ca barbatii vor jocuri si concursuri. Vor lupta si strategie. Si chiar daca pierd, tu trebuie sa le lasi senzatia ca ceva, ceva tot au castigat.

2. Cum il convingi sa faca ce nu vrea dar tu crezi ca e bine pt el?

Personal cred ca cel mai simplu este sa il convingi ca e ideea lui. :) Sa ne gandim la cateva exemple importante: alegerea destinatiei de vacanta, redecorarea casei, momentul in care apar copiii, cind ne luam caine, ne tatuam sau ne apucam de sex tantric. Barbatul va sublinia mereu faptul ca el a hotarat, desi in majoritatea cazurilor a fost decizia femeii.

Iata ce raspund prietenele mele la aceasta intrebare:

„ Vorbesc deschis cu el. Ii aduc argumente. Plus ii spun clarisim care sunt temerile mele cele mai mari – “ce s-ar intampla cel mai rau daca nu ai face…”. Insa, in esenta, cand alege e doar el singur. Oricum, depinde foarte mult de situatii. Uneori trebuie sa insisti, alteori nu. E o chestiune de tact.”

„ Eu urmez 5 pasi simpli:

1) barbatii nu vor drame si telenovele! fapte tata! EXPLICATII clare si la obiect

2) fara comparatii… nu le place sa li se zica.. ala uite ca asa si acum uite ca asa si asa…

3) incearca sa nu fortezi. nu schimba persoana de langa tine doar ca asa crezi tu ca ar fi mai bine, tie ti-ar placea sa faca si el la fel?!

4) lista cu pro si contra. va zambi vazand ca iti dai atat de mult silinta… si vazand ca iti pasa… si probabil va incepe sa think about it more seriously…

5) if all that shit does not work… show him your boobs :)

restul parerilor le puteti citi aici

*

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1206
shutterstock_sex talkFifi & The City: Let’s talk about sex. Aveti programare?

Fifi & The City: Let’s talk about sex. Aveti programare?

text de Cristina Popa

Se intilnesc intr-o seara, dupa mult timp, intr-o camera de hotel. Ea ajunge inaintea lui si vrea ca totul sa fie perfect. Camera, lumina, sampania…tot. S-a pregatit intens. Stia exact cu ce se imbraca, ce parfum, ce crema de corp, rujul, lenjeria, incaltarile… Totul trebuie sa fie intr-un mare fel. Doar ca el ajunge mai devreme decat era programat si o prinde nepregatita. Intra in camera de hotel in timp ce ea se  imbraca: ” Nuuuuu, stai, stai ca nu sunt gata. Stai ca nu m-am incaltat, staiiiii!!! “ el zambeste intelegator.  Poate ca voia doar o imbratisare, poate ca voia totul atunci. Dar, nu. Ea alerga adhdist sa se imbrace, sa se machieze, in timp ce el urmarea amuzat toata agitatia. Cumva femeia sparsese vraja, din obsesia scenariul perfect. Pina la urma au trecut cu umor peste moment…Dar, uneori bad timingul poate sa omoare tot.

Sunt oameni care fac sex programat. Vine seara, vine si pasiunea. Asta dupa ce ea se demachiaza si se cremuieste si el isi punea pijamaua cea mai buna. Sunt altii care au orar, de 2-3 ori pe saptamana si sunt foarte fericiti asa. Cu sexul lor casnic, programat mai ceva ca vizitele la stomatolog.

Mai e si categoria: oriunde si oricand. Stiu cupluri care fac scenarii nebunesti si le respecta de teama sa nu se plictiseasca. Personaje de film, de desene animate, locuri publice…imaginatia nu are limite.

Mi-am intrebat prietenii ce aleg: programarea sau intimplarea?

Iata raspunsurile barbatilor:

Sex si atat:). Sexul nu prea trebuie gandit rational, trebuie sa fii pe val, daca simti ca vrei lumanari pui lumanari, daca vrei sa faci sex in lift…atunci in lift! :)) si stii cum se zice, pofta vine mancand :))

 Intreabarea e complexa. Depinde daca vorbim de sexul cu prietena, nevasta sau sex de tip George Clooney ( Up in the air ) )))

 Hmm…sunt bune ambele variante…fiecare cu farmecul ei. Dar,  parca e mai bun ala cand nu te astepti..si cu cine nu te astepti …

mai multe raspunsuri, ale domnilor dar si ale doamnelor gasit pe blogul lui fifi, adica aici

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1441
familieFifi & The City: O poveste despre saracie si umilinta

Fifi & The City: O poveste despre saracie si umilinta

text de Cristina Popa

Macelaria e plina ochi.

Lumea pestrita inainte de plecare la iarba verde. Oamenii cumpara carnati, mici, carnuri mari si multe. In fata mea la coada e o fata. Nu cred ca are mai mult de 10-12 ani. Un tricou alb si o fusta decolorata de soare. Par vechi dar sunt foarte curate. Pe cap are o basma. Cauta pe cineva din priviri. Apare mama ei. Si ea tot cu basma pe cap. Au fost la bsierica amandoua. Simt mirosul de mir. Femeia are in mana o franzela. Ajung sa comande:
– Ce doriti?
– Trei crenvusti.
– Doar trei ? ( vanzatoarea romanca aroganta prin definitie, nu are sens sa mai insist)
– Da, raspunde femeia cu capul plecat asa usor de rusine.

Si atunci fata catre mama soptind: mama…extra. Femeia: nu, nu lasa asa.

Copila isi ridica privirea si cu glas hotarat spune:
– Da, tanti! Vrem DOAR 3 crenvusti. DAR sa fie extra!
Si si-a prins mama de mana…

M-am uitat la copilul acela frumos si am stiu cat o sa lupte ca sa ajunga cat mai sus ca sa uite momentele de umilinta.

Mi-a ramas in minte fermitatea glasului. Si lipsa de sfiala. Copiii au un mare avantaj in fata noastra: sinceritatea intacta. Necenzurata.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1108
shutterstock_love distanceFifi & The City: care e cel mai important lucru intr-o relatie la distanta?

Fifi & The City: care e cel mai important lucru intr-o relatie la distanta?

text de Cristina Popa

– Maria, daca doi oameni se iubesc si unul sta intr-o tara si celalalt in alta tara, la mii de kilometri distanta, cat timp poate sa reziste relatia?

– Mult!

– Cat de mult?

– 100 de ani!

– Cum asa?

– Pai daca se iubesc rezista mult si bine!

Cam asa gandesti la 5 ani. Roz. Diafan ca norii care ne despart si care transforma niste km …din matematica… in poezie.

 

Ulterior in viata realizezi ca nu tot ce zboara se maninca. Ca doar nu o sa mananci tocmai avionul care te duce la el. Foarte putini sunt cei care cred in povestile la distanta. Am fost invatati sa credem ca ochii care nu se vad se uita. Eu as zice ca depinde de ochi. Si de cat de buna iti e memoria. Nu dioptria. Desigur, multi s-au fript visand la sufletulpereche de peste mari si tari in timp ce obiectul iubirii isi gasise o dragoste din localitate.

La intrebarea care e cel mai important lucru intr-o relatie la distanta pentru ca povestea sa reziste primul raspuns a fost aproape unanim: INCREDEREA.  Ma rog. Eu cred ca cea mai importanta e dragostea. Aia cu nabadai. Si mai e si soarta ca daca e sa fie ,daca nu, nu. Ar fi si timingul. Pentru ca o iubire intre doua aeroporturi e palpitanta dar daca ne trezim brusc ca nu suntem pe acelasi fus orar?

Ce spun oamenii? Unii dau sanse… altii exclud din start ca genul asta de poveste poate rezista. Care este insa cel mai important lucru pentru ca povestea sa mearga mai departe?

*

Cristina si-a intrebat prietenii ce cred despre dragostea la distanta, la link aflati ce spun ei.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1456
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!