Tag : despina ponomarenco

ap tz buc6 lucruri pe care e bine să le ai în vedere atunci când îți cumperi o casă –

6 lucruri pe care e bine să le ai în vedere atunci când îți cumperi o casă –

Prietena mea Despina Ponomarenco are agentie de imobiliara. Si pentru ca m-am mutat de curand si m-am lovit de cateva probleme, m-am gandit sa o rog sa va spuna si voua la ce trebuie sa te uiti cand iti inchiriezi/cumperi o casa. Nu, n-a fost agentul meu la mutare, m-am trezit prea tarziu pentru  a face asta:)

6 lucruri pe care e bine să le ai în vedere atunci când îți cumperi o casă

Achiziția unei case reprezintă o investiție majoră pentru orice persoană sau familie. Căutările și negocierile pot dura și peste un an de zile, iar perioada este una extrem de stresantă, dată fiind investiția majoră, care pentru mulți dintre noi înseamnă un credit la bancă. Am compilat mai jos cele mai importante șase aspecte pe care să le ai în vedere atunci când pleci la drum să îți găsești căminul mult visat.

Stilul tău de viață – începe cu o mică analiză a modului în care se derulează o zi obișnuită din viața ta. Ce faci după terminarea orelor de program? Urmărești pe facebook calendarul celor mai cool evenimente din oraș și rareori ți se întâmplă să ratezi vreunul? Sau, mai degrabă abia aștepți să te retragi acasă, în liniște, să citești o carte, să vă uitați la un film împreună, sau să vă jucați cu cel mic în intimitatea căminului vostru ? Aceste întrebări te pot ajuta să îți dai seama ce tip de proprietate ți se potrivește – un apartament la bloc, sau o casă la curte.

Nou sau vechi? – multă lume tinde să caute construcții noi, având în vedere că vorbim de o investiție pe termen lung. Însă sunt și construcții vechi, bine realizate, cărora merită să le dăm o șansă. Bucureștiul are blocuri art-deco și modernite, bine conservate, care ascund apartamente-bijuterii (îți voi arăta o astfel de proprietate la finalul articolului). În ambele cazuri, mergi cu un expert în construcții să facă o analiză la fața locului și să îți dea un verdict. Cere cartea imobilului și acolo vei găsi informații despre structură, care te vor ajuta să iei o decizie.

Costurile de întreținere – E bine să ai o imagine cât mai clară asupra noilor costuri de întreținere. Blocurile vechi au avantajul unui cost mai mic, datorită faptului că energia termică este încă subvenționată de primărie. Lucrurile se schimbă când te muți într-un ansamblu rezidențial, unde se adună la suma lunară și facturile pentru administrarea spațiilor verzi, poate chiar a piscinei dacă e cazul, a parcării subterane, plata paznicilor sau a unei facturi mai mari de energie electrică pentru tot imobilul pe perioada iernii pentru dezghețarea rampei de acces în parcarea subterană. Pentru traiul la curte lucrurile stau similar, centrala va consuma mai mult gaz pentru o vilă decât pentru un apartament, întreținerea grădinii aduce și ea un alt cost, iar dacă te muți într-o zonă limitrofă e bine să iei în calcul un buget mărit pentru combustibil.

Zona – Fie că ești single, sau ai o familie, trebuie să analizezi cu atenție acest criteriu. Dacă te-ai hotărât pentru o casă la curte în afara Bucureștiului, ai grijă în mod special la infrastructură: străzi asfaltate, canalizare, gaze etc. Ce se întâmplă când ninge? Are ansamblul pe care l-ai ales contract pentru dezăpezire? În cazul în care ai optat pentru un apartament la bloc, ar fi bine să ai în apropiere toate facilitățile necesare – un hipermarket pentru aprovizionări săptămânale, o piață pentru produse proaspete mereu la îndemână, mijloace de transport în comun (ideal – metrou), etc. Un aspect destul de spinos și cel mai bine soluționat anterior achiziției îl reprezintă locurile de parcare. Dacă nu te muți într-un complex nou prevăzut cu parcări, cel mai bine ar fi să vezi dacă poți închiria de la primărie unul. Cât privește parcurile, din proprie experință îți spun, când apare un bebe în familia voastră, proximitatea față de un parc îți va face viața mai ușoară.

Priveliștea – Chiar dacă la finisaje mai poți umbla, priveliștea este elementul pe care nu îl vei putea schimba niciodată. Îți place în mod deosebit o locuință? Ieși pe balcon și vezi dacă îți place la fel de mult și priveliștea. Studiază cu atenție proximitatea imobilului și alege oferta cu vecinătățile clar stabilite. Vederea către un teren liber se poate transforma peste niște ani într-o priveliște către un șantier.

Compartimentarea – Fă-ți o listă cu toate funcțiunile pe care trebuie să le îndeplinească viitorul tău cămin. Spații de depozitare, un loc de joacă pentru copil/copii, un birou pentru cazurile în care se mai lucrează de acasă, locul tău de relaxare (citit, ascultat muzică etc), sunt doar câteva dintre posibilele funcțiuni. Acum, vezi în ce măsură acestea se pot amenaja în ofertele imobiliare care au ajuns deja pe lista ta scurtă. Ideal ar fi o separare clară a zonelor de zi față de cea de noapte. Modul în care arată casele noastre ne definește starea de spirit, iar alegerea unei proprietăți bine compartimentate netezește drumul către o amenajare armonioasă din punct de vedere estetic.

La final vreau să îți prezint una din proprietățile recent intrate în portofoliul nostru, un apartament cu personalitate, amplasat într-o clădire art-deco din zona Armenească. Mai multe detalii despre el poți găsi aici

ap tz acces etaj (1) ap tz living ap tz dorm m ap tz detaliu living ap tz buc

3901
shutterstock_ conversatieDespina, proaspătă mămică: Comunicarea.Cu bebelușul, prietenii … șeful

Despina, proaspătă mămică: Comunicarea.Cu bebelușul, prietenii … șeful

Text de Despina Ponomarenco

 

Din prima clipă în care a intrat in viața mea a știut mereu în ce fel de stare mă aflu: fie că eram euforică, obosită, veselă sau stresată, bebe a simțit mereu stările mele. Orice mamă știe ce spun.

Un zâmbet din tot sufletul meu îmi este răsplătit de bebe cu un râs de la o ureche la alta. Unui zâmbet de complezență (de genul- trebuie mereu să fii veselă în preajma copilului)  îi răspunde cu o privire îndoielnică.

Orice inflexiune din voce o simte și îi răspunde ca atare. Duminică seară în timp ce schimbam un scutec mini bombă atomică la el în cameră, taică-so mă întreabă ceva din sufragerie. Cum bebe la 5 luni vociferează cu orice ocazie, bineînțeles ca eu nu am auzit ce mi-a spus scumpul meu soț. Și în loc să fac evidentul, ignorând ce nu este important, în timp ce înlăturam cu grijă și ultimele urme ale mini-bombei, țip ca să se audă până în cealaltă cameră: Ce ai spuuuuus???? Nu am apucat să mă dumiresc ce vrea soțul, că în următoarea secunda bebe s-a schimbat la față, buzița de jos a început să tremure și un plâns necontrolat l-a acaparat cu totul.

În timp ce îl strângeam în brațe și încercam să îl consolez, mă gândeam de câte ori facem greșeala asta și cu prietenii, sau la job, cu colegii sau chiar cu șeful. Obosiți, stresați sau supărați din terțe motive, ridicăm vocea sau schimbăm tonul fără ca interlocutorul să fie cu adevărat adresantul vorbelor noastre. Doar că maturii nu ne dau imediat de înțeles că am greșit, precum bebelușii, și de aici o groază de probleme de comunicare.

Uneori, sinceritatea debordantă a copiilor ar ajuta și adulții în comunicare. Da, știu, doar uneori… Dar nu ar fi mai simplu? Voi ce credeți?

 

Responsabilă de PR și evenimente la cel mai cool mall din oraș – Promenada, soția lui Răzvan și mama lui Rareș, Despinei îi place să scrie despre noile experiențe din viața sa.

Cover photo, Shutterstock

924
inel despina 2Despina, proaspătă mamică: Maternitatea și bijuteriile

Despina, proaspătă mamică: Maternitatea și bijuteriile

text de Despina Ponomarenco

Primesc deseori întrebarea „Și, cum te-a schimbat maternitatea?”. Păăăăi, pe lângă faptul că am lângă mine un pui de om pe care l-aș pupa 24 din 24? Am căutat tot felul de schimbări lăuntrice și pline de sens, dar zău dacă am găsit ceva…

În schimb, am observat un lucru extrem de practic. Am prins gustul bijuteriilor. În condițiile în care toată viața mea am purtat constant o pereche de cercei, iar apoi am adăugat verigheta când m-am căsătorit. Și cam ăsta a fost tot „love affair-ul” meu cu gablonțurile până să devin mamă.

La câteva zile dupa ce am născut, mă gândeam că aș vrea să îmi iau o bijuterie care săîmi aducămereu aminte de ziua care mi-a schimbat viața. Și am început să mă uit la brățările Pandora. Dupa ce mi-a zburat acel gând prin cap dus a fost, pentru că nu prea apuci nici să respiri cu un nou născut lângă tine, darămite shopping.

Dar, știți voi vorba aceea – „Dacă îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău”? Peste vreo câteva săptămâni de la gândul meu, vine soțul acasă cu o serie de cadouri de la colegi: lucruri tare frumușele pentru Rareș, si, ce să vezi -o brățară Pandora pentru mine!!! Ptiii, ce fericire, ce minunăție!Dupa vreo 2 luni, când am reușit să ies din casă singură, hai la shopping! Pe lângă talismanul cu cărucior am început să adaug și iar să adaug. La un moment dat, m-am oprit. Am zis că asta a fost!

Doar că, ce să vezi, într-una din zilele trecute imi era ciudă că nu-mi mai vine verigheta (trebuie să mai slăbesc:) ). Am încercat mai întâi suzeta lui Rareș pe inelar. Frumos, original, hmmm, dar parcă nu prease potrivește…

Dacă tot lucrez într-un mall, hai să caut un inel. Avem un magazin numai bun pentru așa ceva – Bijou Brigitte îi spune. Aș fi zis că iau ceva finuț, mic, drăguț… Vise nene! Cred că am luat cel mai mare inel din magazin. Fix această măgăoaie am gasit de cuvință că mi se potrivește!

Aș fi purtat eu așa ceva înainte de a naște? Nici platită! Nu aș ști să vă spun ce hormoni sunt vinovați pentru noile mele gusturi, dar eu una mă simt bine cu noua mea pasiune. Stai să vezi că vine Ziua Îndrăgostiților, 1 și 8 Martie, colecții noi, nebunie curata!!!

 

*

Responsabilă de PR și evenimente la cel mai cool mall din oraș – Promenada, soția lui Răzvan și mama lui Rareș, Despinei îi place să scrie despre noile experiențe din viața sa. 

1222
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!