Tag : dislexie

Dyslexie font overviewo noua aplicatie de citit pentru dislexici

o noua aplicatie de citit pentru dislexici

dislexia este o afectiune neurologica ale carei efecte face printre altele citirea unor litere imposibil de realizat.

dislexicii au probleme la citirea “b” si a “d”_ului, au probleme cu perceptia distantei dintre litere.

in romania exista manuale speciale pentru copiii dislexici (am mai scris despre asta aici), dar iata ceva util pentru adultii si parintii copiilor dislexici.

un domn care sufera si el de dislexie, Christian Boer , a creat o aplicatie – de fapt niste fonturi ajustate usor – pentru cei care sufera de dislexie.

de aici puteti cumpara fontul si aplicatia, puteti citi studiul care spune cit de util este pentru un dislexic.

10% din populatia lumii sufera de aceasta afectiune, unii dintre copiii cu dislexie sunt geniali, dar pentru ca sistemul de invatamint se bazeaza pe citit foarte mult, ei nu performeaza la scoala la nivelul lor real.
daca observati ca fiul/fiica dvs are probleme de citire, incurca unele litere, va rog consultati un specialist. ii puteti face viata mai usoara si, mai ales, il puteti ajuta sa nu acumuleze frustrari imagindu-si ca e mai prost decit ceilalti.
nu este, doar ca mintea lui functioneaza putin diferit.

aici puteti citi un reportaj despre copiii dislexici pe care l-am scris in urma cu citiva ani si care a fost punctul de plecare al unei campanii nationale care a adus manualele pentru copii dislexici.

va rog dati vestea mai departe, ar putea imbogati viata unor copii si a familiilor lor. multumesc,

1996

dati mai departe vestea: tabara pentru copii dislexici

o informatie care trebuie sa ajunga la cit mai multa lume.
pentru prima data in Romania se organizeaza o tabara pentru copiii dislexici, unde specialsiti vor lucra si se vor juca impreuna cu copiii ajutindu-i sa-si dezvolte creativitatea si exprimarea personala.
tabara este organizata de OMV (care si-a dedicat de multi ani intregul buget de CSR intru sprijinirea copiilor dislexici – ei au finantat si primele manuale pentru copiii dislexici) si Asociatia Romane pentru Copii Dislexici
Tabara se organizeaza in perioada 9 – 20 august 2014 si este impartita pe doua grupe de varsta:
• Perioada 9-14 august – clasa pregatitoare – clasa a 4-a inclusiv / grupa de varsta: 7 – 11 ani
* 20 locuri pentru copii insotiti de un parinte sau tutore legal
* 4 locuri disponibile pentru „Big Brothers” – grupa de varsta: 16 – 24 ani
• Perioada 15-20 august – clasa a 5-a – clasa a 8-a inclusiv / grupă de varsta 12 – 15 ani
* 35 locuri pentru adolescenti
* 4 locuri disponibile pentru „Big Brothers” – grupa de varsta: 16 – 24 ani
OBS. In perioada 15-20 august (in limita locurilor disponibile) pot sa se inscrie si copii mai mici, insotiti de un parinte/ tutore legal.
Termenul de inscriere este prelungit pana la data de 30 iulie 2014.
Informatiile cu privire la locatie, termenii de inscriere, coordonatori si activitati le puteti citi pe siteul:
va rog dati mai departe stirea. initiativa inseamna imens pentru moralul si dezvoltarea copiilor dislexici, dar si a familiilor lor.
1114
shutterstock lettersintimplari cu timing bun

intimplari cu timing bun

acum niste ani am scris un articol despre Levente, un pusti cu dislexie, pentru ca descoperisem ca nu exista multe informatii in romania despre aceasta afectiune si ca, in lipsa unui diagnostic corect, copiii sunt chinuiti la scoala.

multa vreme bucuria mea mare a fost ca acel articol a fost punctul de plecare pentru o campanie nationala de informare asupra dislexiei si ca a dus la aparitia unor manuale pentru copiii dislexici pentru clasele I-IV.

am primit si eu manualele acelea si le-am tinut ca pe un trofeu; ajuta la ego cind ti-e greu sa stii ca ai schimbat putin – cu un milimetru – lumea din jurul tau prin munca ta.

astazi am dat manualele.

unei mame ( o doamna pe care o stiu de 10 ani cel putin) care a descoperit ca unul dintre cei doi copii ai ei este dislexic. si intimplarea asta, ca am putut sa le dau cuiva pe care-l cunosc si care chiar avea nevoie de ele, mi s-a parut un dar minunat pentru mine, nu pentru mama copilului simpatic.

*

despre abecedarele pt copii dislexici am mai scris aici

foto via sutterstock

1244
jurnalismLehel – ce mai face un fost “subiect”

Lehel – ce mai face un fost “subiect”

Zilele trecute am anuntat ca donez premiul cistigat in competitia Live inspire Asociatiei Romane pentru Copiii Dislexici, pentru ca e unul dintre subiectele care au dus la un articol de care sunt foarte mindra ( a fost cap de campanie nationala pt OMV, iar acum se lucreaza la modificarea legii invatamintului in favoarea copiilor dislexici).

Azi mi-a scris doamna Eva Bartok, presedinta asociatiei sa-mi spuna ca banii vor fi folositi pentru cursurile logopezilor care lucreaza cu copiii dislexici

In data de 25-28 iunie 2012 organizam aici in Tg. Mures un curs national pentru logopezi, de 4 zile, cu tema:
Terapia întârzierii în dezvoltarea vorbirii şi terapia disfaziei de dezvoltare prin metoda Meixner.
Formator: Adorján Katalin, psihopedagog, psiholog la Fundaţia Meixner din Budapesta.
Cursul va fi tradus în limba română de către Hodicska Katalin, psihopedagog la Fundaţia Meixner din Budapesta.
iar la sfirsitul mesajului erau aceste rinduri:
Va mai amintiti de acel baiat dislexic, despre care ati scris in articolul aparut in Tabu? Acum termina liceul, este in clasa a XII-a, la un liceu de sport. Are o prietena draguta si a infiintat o trupa de rock din liceeni. El este managerul lor :) Pentru el a fost un lucru foarte important ca a aparut atunci in aceea revista. Isi asuma faptul ca este dislexic, are o buna incredere de sine si forta de viata in ciuda greutatilor prin care a trecut si in ciuda situatiei familiale. Este bine.

V-am scris asta pentru un feed-back. M-am gandit ca este placut sa afli ce s-a mai intamplat dupa cativa ani cu personajele despre care ai scris ca jurnalist.
*

Pe Lehel de atunci – fragil, dar plin de dorinta de a-si depasi limitele, cu o minte brici, dar incurcat in propriile-i intelegeri –  il intilniti aici;  am fost foarte bucuroasa sa aflu vesti despre Lehel de astazi, curajos, absolvent de liceu si manager de trupa rock. Multumesc.

1419
Abecedar_vol 1abecedare pentru copiii dislexici

abecedare pentru copiii dislexici

daca aveti un copil dislexic sau stiti pe cineva care are un copil dislexic e bine sa stiti ca puteti primi manuale gratuite pentru el.

Asociatia Romana pentru Copii Dislexici – cu sprijinul OMV – a facut primele manuale si carti specializate pentru copiii dislexici; ca sa primiti kit-ul educativ pentru copilul dvs trebuie doar sa trimiteti un e-mail pe adresa contact@dislexic.ro sau adelina.i@actionprgroup.com.

e pentru prima data cind in romania se acorda atentie speciala copiilor dislexici (gratie OMV care de 2 ani aloca o parte din banii sai pt CSR pentru copiii dislexici), asa ca dati mesajul mai departe, o sa ajutam niste copiii sa aiba o viata mai usoara.

intre 7si 10% dintre copiii care merg la scoala au intr-o forma mai grava sau mai usoara dislexie, chiar daca au un coeficient mare de inteligenta. parintii sunt ingrijorati, cred ca fiul/ fiica e lenesa si apar tragedii teribile, cind totul poate fi rezolvat cu o alta metoda de invatare.

***

daca aceasta este prima data cind va intilniti cu notiunea de dislexie, iata citeva detalii

Copilul cu tulburări de învăţare rămâne mult în urmă la învăţarea citit-scrisului sau socotitului în comparaţie cu capacităţile sale intelectuale, cu cantitatea de exerciţii făcute acasă şi la şcoală.

Dislexia nu depinde de nivelul de inteligenţă. Chiar şi un copil cu un nivel de inteligenţă ridicat poate avea tulburări de învăţare.

Este vorba despre o modalitate specială de prelucrare a informaţiei, diferită de cea obişnuită, care este cauzată de o dezvoltare şi funcţionare aparte a sistemului nervos central.

FORMELE TULBURĂRILOR DE ÎNVĂŢARE
Dislexia = tulburare de citire (citire lentă, cu greşeli, dificultăţi în înţelegerea textului citit)
Disgrafia = tulburare de scriere (scriere urâtă, cu greşeli, greşeli de ortografie)
Discalculia = tulburare de calcul

mai multe info pe copiidislexici.ro

***
in 2008 am scris un lung articol despre dislexie, plecind de la un pusti minunat de la o scoala speciala din Tg Mures. il puteti citi aici.
acest articol a fost si inspiratia pentru cei de la OMV (pe care nu-i cunosc) in pornirea unei campanii nationale de sprijin pentru acesti copii , unii geniali, care nu-s apreciati- ba sunt chiar frustrati – in scoala.

va rog dati informatia mai departe; cu un simplu mail copiii dislexici de clasa I pot primi abecedare specializate pentru ei si nu vor mai uri scoala. nu vor mai spune precum copilul din textul meu de acum 3 ani “credeam ca sunt prost”.

multumesc

si multumesc OMV ca perseverati sa bagati bani in sustinerea acestor copii; daca n-as fi intilnit parinti cu copiii cu dislexie si n-as fi simtit disperarea lor, poate n-as fi apreciat la fel de mult perseverenta voastra.

campanie pentru copiii dislexici

sunt bucuroasa ca, in sfirsit, si in romania incepe o campanie de constientizare a dislexiei, o boala pe care o au 1 din 10 copii in lume.

am intilnit copii dislexici, am si scris despre ei, si stiu traiesc o drama teribila – unii dintre ei sunt geniali, dar pentru ca mintea le functioneaza diferit, sunt consideranti a avea retard.
daca exista o granita intre geniu si retard, atunci ea e ocupata de dislexie, uneori si autism.

OMV si Asociatia Romana pentru copiii dislexici lanseaza programul “OMV MOVE & HELP”, sub sloganul “mergi mai departe citind” militeaza pentru acces egal la educatie pentru copiii dislexici.

sper sa reusesc sa ajung si eu marti la lansarea acestei campanii

*

Dacă Tom Cruise, Leonardo Da Vinci, Pablo Picasso, Thomas Edison sau Winston Churchill ar fi învăţat În România, ar fi fost consideraţi persoane cu retard şi fie ar fi promovat cu greu, fie ar fi fost trimişi la şcoli pentru copiii cu deficienţe mentale. În biografia fiecăruia dintre cei de mai sus este menţionată dificultatea de a învăţa să scrie şi să citească, iar asta poartă numele dislexie. E una dintre cele mai răspândite dizabilităţi la nivelul copiilor din lumea întreagă, dar în România nu există decât o şcoală în care copiii dislexici pot învăţa cum să-şi poarte deficienţa toată viaţa.

“Până în clasa a VI-a credeam că sunt prost. Nu puteam să citesc aşa cum o făceau ceilalţi colegi ai mei. Mă simţeam nepriceput, slab. În clasa I şi a II-a nu m-am înţeles cu colegii; ei ştiau să citească şi pentru că eu n-am putut să citesc corect, nu mai vorbeau cu mine. Şi nu-mi plăcea să mă duc la şcoală.”

Îmaginaţi-vă că literele pe care le parcurgeţi în această pagină nu mai au nicio semnificaţie. Ca şi cum aţi parcurge un text în limba chineză; vedeţi literele, dar puse una lângă alta, înşiruirea nu capătă niciun înţeles pentru voi.

Şi oricât de mult aţi repeta acele litere, oricât de mult v-aţi strădui să le memoraţi, ele nu au nicio semnificaţie. Acum gândiţi-vă că trăiţi toate astea la 7 ani şi-aveţi presiunea părinţilor care vă pun să vă faceţi lecţiile tot mai multe ore şi cred că sunteţi leneş şi neatent şi de aceea nu reuşiţi să citiţi; şi-aveţi presiunea învăţătoarei care ştie că dacă insistă va obţine rezultate mai bune.

Doar ca mintea voastra functioneaza altfel.

aici intilnirea mea cu copiii dislexici

1347
copiii_dislexici__un_tabu_pentru___nv______m__ntul__nostrum_9a6dce3Copiii dislexici, un tabu pentru invatamintul din Romania

Copiii dislexici, un tabu pentru invatamintul din Romania

Dacă Tom Cruise, Leonardo Da Vinci, Pablo Picasso, Thomas Edison sau Winston Churchill ar fi învăţat În România, ar fi fost consideraţi persoane cu retard şi fie ar fi promovat cu greu, fie ar fi fost trimişi la şcoli pentru copiii cu deficienţe mentale. În biografia fiecăruia dintre cei de mai sus este menţionată dificultatea de a învăţa să scrie şi să citească, iar asta poartă numele dislexie. E una dintre cele mai răspândite dizabilităţi la nivelul copiilor din lumea întreagă, dar în România nu există decât o şcoală în care copiii dislexici pot învăţa cum să-şi poarte deficienţa toată viaţa.
tabu,iunie 2008

Până în clasa a VI-a credeam că sunt prost. Nu puteam să citesc aşa cum o făceau ceilalţi colegi ai mei. Mă simţeam nepriceput, slab. În clasa I şi a II-a nu m-am înţeles cu colegii; ei ştiau să citească şi pentru că eu n-am putut să citesc corect, nu mai vorbeau cu mine. Şi nu-mi plăcea să mă duc la şcoală.” Îmaginaţi-vă că literele pe care le parcurgeţi în această pagină nu mai au nicio semnificaţie. Ca şi cum aţi parcurge un text în limba chineză; vedeţi literele, dar puse una lângă alta, înşiruirea nu capătă niciun înţeles pentru voi.

Şi oricât de mult aţi repeta acele litere, oricât de mult v-aţi strădui să le memoraţi, ele nu au nicio semnificaţie. Acum gândiţi-vă că trăiţi toate astea la 7 ani şi-aveţi presiunea părinţilor care vă pun să vă faceţi lecţiile tot mai multe ore şi cred că sunteţi leneşă şi neatentă şi de aceea nu reuşiţi să citiţi; şi-aveţi presiunea învăţătoarei care ştie că dacă insistă va obţine rezultate mai bune.
Vă puteţi imagina cam care ar fi reacţiile voastre?

Lehel, băiatul care rosteşte incredibil de firesc „mă credeam prost“, are 16 ani şi un coeficient de inteligenţă superioară, este cel mai bun din clasa lui, dar până a ajuns să fie diagnosticat cu dislexie, şcoala a fost un iad pentru el: fugea de acasă, se bătea cu toţi colegii, era extrem de agresiv şi părea inadaptat la viaţa socială. Denumită pentru prima dată în 1887, dislexia este o disfuncţie neuronală care duce la o procesare diferită a citirii şi scrierii de către creier, dar nu este o disfuncţie intelectuală. Ea poate apărea atât la persoanele cu un coeficient de inteligenţă sub medie, cât şi la cei cu coeficient de inteligenţă foarte mare.

Nu este o deficienţă care se vindecă, însă efectele ei pot fi compensate cu alte mijloace de învăţare. La nivel mondial una din 10 persoane întâmpină difficultăţi de citire şi scriere în procesul de învăţare, iar dintre acestea între 3-5% sunt cele care suferă de dislexie. Să ne întoarcem la exerciţiul de imaginaţie în care sunteţi perso- najul principal. Imaginaţi-vă că nu puteţi citi la fel de cursiv şi de repede ca oricare alt coleg al dvs., nu puteţi scrie la fel de corect, dar înţelegeţi tot ceea ce vi se predă şi aveţi răspunsuri la întrebările care vin pe cale orală. Cu sistemul de învăţământ pe care-l avem, care se bazează pe învăţare prin citire/memorare şi evaluare în scris (lucrări de control, teze) credeţi că aţi avea şanse să vi se recunoască cunoştinţele la adevărata lor valoare?

În România există o singură şcoală care acordă asistenţă specia-lizată copiilor dislexici, în formă de clase inclusive, Gimnaziul Nicolae Bălcescu de la Târgu Mureş, un proiect iniţiat acum 9 ani de profesoara Erzsebet Gagyi. Aici se învaţă alfabetul după o metodă diferită de cea pentru şcolile clasice, una logopedică prin care se asociază litera şi sunetul cu mişcarea buzelor, iar unul din principiile de bază este atmosfera pozitivă, prietenoasă. În plus, pentru că dislexicii confundă literele care au forme grafice asemănătoare (de ex. b şi d) sau forme sonore asemănătoare (de ex. v şi f), literele respective se învaţă la distanţe foarte mari şi după repetări susţinute.

În clasa I , special pentru copiii dislexici, din Gimnaziul Nicolae Bălcescu de la Târgu Mureş sunt 10 copii. Pe fiecare bancă, în partea stângă, e câte o inimioară. „Au probleme cu orientarea în spaţiu şi-n timp, aşa că marcăm stânga pe bancă pentru ca să ştie de unde trebuie să înceapă să citească”, spune Eva Demeter, învăţătoarea clasei, dar şi formator al cadrelor didactice din Tg Mureş în tematica dislexici. Cu un program gândit de mai mulţi logopezi, dar a cărui inimă e logopedul Eva Bartok, în Târgu Mureş sunt testaţi încă din grădiniţă copiii predispuşi spre dislexie, iar asta elimină o parte din chinul părinţilor, dar şi din trauma copilului care merge pentru prima dată la şcoală şi se trezeşte faţă în faţă cu un sistem care nu-l înţelege.

„Este un efort cumplit pe care-l fac copiii dislexici ca să înceapă să citească şi au nevoie de ajutor specializat, nu doar în familie, ci şi la şcoală. Şi e important, pentru încrederea în sine, pentru ca în primii ani de şcoală să fie apropiaţi de alţi copii care au aceeaşi deficienţă ca să le fie mai uşor. Unii copiii dislexici pot devini chiar antisociali foarte repede.

Le e foarte uşor să înţeleagă că, la nivelul citirii şi scrierii, ei nu pot face ce fac ceilalţi care sunt chiar mai mici, şi prin urmare se cred inferiori, se tem de comparaţie, se retrag sau, în unele cazuri, refuză să se mai integreze grupului”, explică Eva Bartok, logopedul coordonator al şcolii din Târgu Mureş, dar care îi ajută necondiţionat pe toţi părinţii care ajung la ea, din orice altă localitate.

Într-un oraş ca Târgu Mureş cu puţin peste 200.000 de locuitori sunt aproape 120 de copii depistaţi cu dislexie în grade mai accentuate sau mai lejere. La nivel naţional nu există însă nicio statistică, dar urmând o banală regulă de trei simplă, am putea aproxima că în acest moment undeva în ţară sunt cel puţin 12.000 de copii dintre care mulţi sunt diagnosticaţi greşit şi care sunt traumatizaţi de un tratament incorect la şcoală şi acasă. „Întâi a trebuit să ne obişnuim şi noi cu ideea că e ceva care nu depinde de voinţa copilului nostru. Pentru că am greşit şi noi faţă de ea, în clasele I şi a II-a, aveam impresia că nu-şi dă ea toată silinţa să fie atentă la ore, că e leneşă. Ajutând-o mereu, susţinut, am văzut însă că nu evolua, aşa că ne-am zis că e o altă problemă”, povesteşte Mihaela Alexa, mama Ştefaniei, o fetiţă de 10 ani care are dislexie. Pentru că e din Botoşani, Mihaela s-a aflat în afara sistemului creat la Târgu Mureş şi a avut nevoie de doi ani de vizite la medici până ce fetiţa ei a fost diagnosticată corect.

Mai multe despre dislexie puteti citi aici…

Doi ani în care Ştefania a trecut prin agresiuni la şcoală (învăţătoarea vedea că fetiţa e isteaţă, dar nu înţelegea de ce nu performează la citit), printr-o perioadă în care nu mai vorbea nici acasă, nici la şcoală, prin terapii cu psihologi şi prin zeci de vizite la tot felul de medici care au diagnosticat-o de la autism până la orice altceva. „Copilul a suferit enorm. Dar e o fetiţă foarte luptătoare şi când colegii o respingeau la şcoală, ea persevera să se joace cu ei,” îşi aminteşte mama. Pentru o vreme, Ştefania a parcurs de trei ori pe săptămână drumul de la Botoşani la Iaşi ca să urmeze un program de terapie cu un logoped, pentru că în oraşul ei nu se află nimeni specializat care să o poată ajuta.

Un program îngrozitor de obositor pentru că în acelaşi timp copilul a mers la şcoală, în sistemul normal de învăţământ. În cazul ei, mama extrem de ambiţioasă şi de luptătoare – a mişcat munţii din loc, iar acum Ştefania este la o şcoală normală, chiar dacă urmează acasă, în paralel, terapii cu logopezi. Însă actuala lege a învăţământului din România nu le acordă nicio facilitate şi niciun drept acestor copii care au nevoi speciale. În Anglia, de exemplu, copiii dislexici au facilităţi şcolare care pleacă de la metoda de învăţat până la cea de evaluare care e mai mult orală şi astfel, copiii pot parcurge întregul sistem de învăţământ şi se pot califica pentru orice muncă. Lehel, băiatul de 16 ani din Târgu Mureş vrea să se facă şofer.

Cu coeficientul lui de inteligenţă ar putea să urmeze orice şcoală, dar sistemul din România nu-l susţine foarte mult. La şase ani de la diagnosticarea lui corectă, Lehel crede că „cititul e o artă, chiar şi pentru unul ca mine” şi, deşi e un efort uriaş pentru el, citeşte întâmplări despre războaie şi se amuză cu Harry Potter.

„Nu citesc foarte multe cărţi. Dar mi se mai întâmplă când citesc să-mi imaginez ceea ce se petrece în carte. Citesc că bate vântul şi eu simt cum bate, pe piele,” spune Lehel cu entuziasm despre lumea pe care a descoperit-o chiar dacă nu poate citi decât 5-6 pagini pe zi.

„El nu are o problemă cu înţelegerea, dar sunt copii care nici nu înţeleg. Simptomele pot să fie diferite; fie că citeşte mai lent sau cu greşeli, fie că înlocuieşte literele sau nu înţelege ceea ce citeşte. El înţelege, dar citeşte mai lent şi a confundat literele. Dar nu poţi generaliza, este foarte greu pentru că nu sunt doi copii la fel”, explică Eva Bartok. „Cel mai greu a fost să înţelegem cum vede ea lucrurile, îşi aminteşte Mihaela. Am scris pe toate forumurile medicale, am descoperit alte persoane dislexice care, fiind adulte, ştiu să explice mai mult şi mai în detaliu decât o poate face Ştefania. De exemplu, o doamnă care locuieşte în Anglia mi-a spus că nu are nicio explicaţie de ce nici acum nu poate citi un ceas rotund, în timp ce un ceas pătrat nu-i pune nicio problemă.”

La nivel internaţional, dislexia nu mai e de foarte multă vreme un moft folosit drept scuză de părinţii copiilor leneşi. În România e încă un subiect tabu, iar micuţii care ajung în şcoli se confruntă cu probleme care le schimbă grav comportamentul şi îi transformă în inadaptaţi. La Târgu Mureş însuşirea citit scrisului se face în limba maghiară pentru că metoda de învăţământ adoptată a fost inventată de un logoped maghiar (Meixner), iar inspectorul şcolar Reka Fejes se străduieşte de câţiva ani să iniţieze clase în limba romånă, sprijinind traducerea şi adaptarea manualelor după care se învaţă acum. Logopezii şi profesorii din şcoală au creat Asociaţia Română pentru Copii Dislexici, prin care au început să mediatizeze simptomele dislexiei pentru a-i ajuta pe părinţi să identifice cât mai repede problemele copiilor lor.

Însă când ieşi din Târgu Mureş, în multe locuri nu mai există nici măcar aceste soluţii compensatorii pentru copiii dislexici. Părinţii cu copii dislexici (diagnosticaţi corect sau nu) trăiesc un coşmar de nedescris pentru că statul nu le oferă nicio soluţie pentru adaptarea copiilor la viaţa socială (şi vorbim în multe cazuri despre copii cu coeficient de inteligenţă peste medie). Dar, în lipsa unei legislaţii adecvate, una dintre soluţii pentru evitarea traumelor copilului e observarea atentă a acestuia, identificarea simptomelor şi îndrumarea părinţilor către o testare specializată.

„M-am acceptat aşa cum sunt“ mi-a spus Lehel uitându-se în ochii mei fără nicio teamă. Pentru asta a fost însă nevoie de patru ani de muncă infernală din partea Evei Bartok, a familiei şi a pedagogilor din şcoală, şi cei mai mulţi dintre copiii dislexici din România nu au avut norocul acesta.

7339
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!