Tag : esquire

scooter braunScooter Braun – un talent agent in Esquire, un text despre a fi om
diverse
10 years ago

Scooter Braun – un talent agent in Esquire, un text despre a fi om

Scooter Brun – domnul care l-a descoperit pe Justin Bieber – a acordat un interviu penste Esquire America la sectiunea ” ce am invatat”.

am sa las aici in original citeva dintre lectiile lui de viata care sunt absolut minunate.

pe unele, din fericire pentru mine, le urmez din instinct. poate de asta si rezonez atit de profund cu acest text.

*

Sometimes the smartest person for the job is the wrong person for the job because they’re just negative. When you have negative people around you, doesn’t matter how capable or intelligent they are, they will hurt the culture of what you’re doing. What they do is they project their negativity onto you. And you start to look in the mirror and say: Do I even like myself?And you realize it isn’t even you. It’s them. They’re putting that shit on you.

(eu plec fara sa stau pe ginduri din orice job care imi face rau emotional, indiferent de bani sau pozitie sociala, indiferent de orice se pune pe masa negocierilor. sunt convinsa ca de-a lungul timpului si eu am facut rau altora – care au avut curaj, sau nu, sa plece din joburile respective)

Courage is doing what’s right in every single moment no matter what it means to you.

I don’t look at money as success. I look at it as an avenue to freedom.

(iar libertatea, in sensul ei pur, e despre “neatirnarea de lucruri si oameni”, deci consumam mereu mai multi bani decit avem nevoie ca sa fim liberi)

It’s this weird thing that happens. I get a gut check in this way I can’t explain. It kinda feels like, Oh, I know what this is. It’s like something else is telling me.

(pentru prietenii mei, fraza de mai sus nu mai necesita nicio explicatie)

When you’re that small, you find yourself observing a lot because you’re physically not able to compete. You have to use your mind in a different way.

(obisnuiesc sa spun ca “daca stii de mic ca arati ca un soricel si ai un metru jumate, inveti sa te bazezi pe alte elemente ca sa-ti faci loc in viata)


If you really love someone, you push them.

If it’s achievable, there’s no excuse why you shouldn’t be doing it.

If you’re not going to do it to the best of your ability, then don’t do it at all.

***

intregul text e aici si e o mare mare bucurie. l-am postat pe blog si ca sa ma mai pot intoarce din cind in cind la el:)

sunt sigura ca o sa va recunoasteti in el, chiar daca in alte fragmente decit cele pe care le-am postat eu.

0
1520
goude grace jonesce fotografie a “recreat” Kim Kardashian in Paper
diverse
10 years ago

ce fotografie a “recreat” Kim Kardashian in Paper

Ieri internetul a luat foc pentru ca duduia Kim Kardashian apare pe coperta revistei Paper cu posteriorul la vedere.

intregul pictorial din revista e centrat pe formele ei si este , de fapt, un omagiu adus unui celebru fotograf si ilustrator, care a lucrat multi ani pentru Esquire, pe numele lui Jean-Paul Goude.

in stinga e Kardashian, in dreapta e fotografia care se numeste “Carolina Beaumont, New York” si a fost realizata in 1976.

*

e un prilej bun pentru citeva info despre Goude si munca lui.
Andy Warhol – cu care a lucrat la esquire – il declara unul dintre cei mai buni fotografi din lume. Avea o pasiune – obsesie pentru formele androgine ale lui Grace Jones, careia i-a si fost partener de viata, dar si consultant de imagine.
e cel care a avut in grija directia artistica a paradei din 1989 care celebra 200 de ani de la Revolutia Franceza.

iata citeva dintre lucrarile lui.

0
1834
Cup & Candle (11)Lumina – Cup&Candle – un cadou cu un mesaj frumos de Sarbatori
diverse
11 years ago

Lumina – Cup&Candle – un cadou cu un mesaj frumos de Sarbatori

imi plac oamenii care-si urmeaza visurile. e nevoie de curaj si perseverenta ca sa mergi pina la capat cu visul tau, e nevoie de ambitie si vointa si mai e nevoie de ceva pe care nu poti sa pui mina si nici sa definesti printr-un singur cuvint: e energia, forta care vine de pe dinauntrul tau, care te face sa vezi drumul luminat cind pentru ceilalti pe cararea aceea e intuneric.

Oana Botezatu e una dintre persoanele acestea.

mi-a atras prima data atentia cind s-a trezit la 3 dimineata ca sa mearga la o filmare a actorului despre care urma sa scrie. nu era relevanta pentru articolul ei respectiva filmare, dar a fost important pentru increderea pe care trebuia sa o construiasca impreuna cu subiectul. portretul pe care l-a scris atunci despre Paul Ipate e cel mai frumos si mai complet lucru scris vreodata despre el. il cunosc pe Paul, stiu ce om bun este, dar ceea ce a reusit ea sa construiasca in incredere ca sa-l faca pe Paul sa povesteasca tot ce e acolo, nu cred ca ar mai putea vreodata cineva sa faca. iar asta spune foarte multe despre caracterul ei, despre generozitatea ei si despre cum stie sa asculte.

probabil ca o stiti din Marie Claire unde semneaza interviuri, sau din Esquire sau din Femeia.

ce nu stiti este ca Oana si-a urmat inca un vis si de citeva saptamini face niste bijuterii de luminarele in cesti vintage. Cups & Candle se numeste proiectul ei facut cu suflet.

sunt luminari din ceara de soia care e non-toxica si biodegradabila, dintr-o resursa eco friendly, luminari care ard de 2 ori mai lent decit ceara din parafina. si sunt parfumate cu diverse arome, vanilie, portocala, scortisoara, lamiie si mar.

dupa ce arde, ceasca se poate spala si se poate folosi pentru ceai sau cafea. sau, la cerere, se poate reumple cu ceara

*
de ce scriu despre proiectul Oanei?

cred ca Cup &Candle e unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care puteti sa-l faceti de Sarbatori cuiva care vrea sa-si urmeze visurile.
e facut cu energia de care spuneam mai sus (cu forta interioara care te face sa-ti duci la capat visul), se poate transforma, dupa ce ceara se consuma, intr-un companion pentru lucrul la orice proiect (oricind e bun un ceai sau o cafea) si are cel mai frumos mesaj si cel mai util pentru orice om: lumina.

lumina care te ajuta sa vezi sa mergi pe drumul tau.

puteti obtine mai multe info despre luminarelele Cup&Candle de aici. ele se gasesc la Carturesti , ceainariile Bernchutz, dar pot fi comandate si online.

P.S. Oana, nu stiu daca se pune, dar sunt foarte mindra de tine si de proiectul tau simpatic.

0
1817
jurnalism
12 years ago

barbatul care l-a ucis pe Bin Laden – Esquire (SUA) de martie

sa cautati Esquire de martie, editia americana.

NEAPARAT.

 

The Man Who Killed Osama bin Laden… Is Screwed

For the first time, the Navy SEAL who killed Osama bin Laden tells his story — speaking not just about the raid and the three shots that changed history, but about the personal aftermath for himself and his family. And the startling failure of the United States government to help its most experienced and skilled warriors carry on with their lives.

4
2245
vlad ivanov esquireVlad Ivanov in Esquire
diverse
13 years ago

Vlad Ivanov in Esquire

dupa mai bine de 8 luni, azi am cumparat prima revista romaneasca. pentru Vlad Ivanov. Esquire.

ma bucur foarte foarte mult ca cel mai important brand de reviste pentru barbati din Ro a decis sa faca o coperta cu Vlad Ivanov. pentru ca merita. mult.

aceasta e fotografia mea preferata. nu doar pentru metafora din ea, ci pentru ca arata incredibila mobilitate a expresiilor lui Vlad Ivanov.

e o secventa in text care mi-a amintit cit de mult il iubesc pe Vlad Ivanov:

Odata, dupa o controversa la un curs, Ivanov povesteste ca Sanda Manu a incheiat repetitia spunindu-i ca a suparat-o “definitiv”. N-a putut sa indure gindul asta si seara tirziu a asteptat-o in fata casei sa vina de la teatru si a rugat-o sa-l ierte. “M-a impresionat profund”, spune Sanda Manu, “mai ales ca supararea mea era in vorbe, nu si in fapta. Aveam in fata mea un om cu totul special. Un om bun. (…) “

***
pentru cei care nu au avut norocul sa-l intilneasca macar o data in viata pe Vlad Ivanov, certific: e unul dintre cei mai buni si mai frumosi oameni din lume.

2
2170
jurnalism
15 years ago

S de la Sansa in Esquire

prietena si colega mea, ana onisei, a scris pt esquire un story despre o familie de rromi care merge la scoala la 40, 20, respectiv 7 ani. toata familia, toti in clasele primare.

pina sa scrie ea articolul asta nu mi-am pus niciodata cu adevarat problema “ce inseamna discriminare pentru rromi?”. acum cred ca rromi nostri de astazi sunt un fel de negrii americanilor de acum 30-40 de ani. nu sariti in sus la gindul urmator, chiar cred ca e viabil: vom avea nevoie de un presedinte rrom ca sa ne dam seama ca si ei sunt ca si noi.

iata unul dintre cele mai emotionante fragmente din textul Anei, care contine pe la mijloc, un extraordinar monolog al personajului principal, anton, 40 de ani.

*
M-am născut ţigan. Câteodată e şi bine, câteodată e şi rău. Aş vrea şi să nu fiu, dar până la urmă îmi place. De fapt, problema e că sunt momente în viaţă care te fac să spui: Băi, de ce m-am născut ţigan? Ai multe uşi închise. Indiferent, oriunde. Se uită lumea aiurea la tine. La angajat. Sau în maxi taxi, că îţi e şi ruşine. Oameni serioşi, se vede pe ei ca au învăţat carte. Şi la un moment dat iţi fac o impresie că-s tâmpiţi. Îi zic copilului: Stai cuminte, ca acuma te dau la ţigani! Parcă eu aş fi sperietoarea copilului lor.
(…)
Poate că generaţia asta de tineri n-or să mai fie “ţigani”. Şi n-o să mai fie nici o ură din asta rasială. Le-am spus copiilor: Măcar şcoală să aveţi! Că cu 8 clase nu te angajează nici la salubritate. Nu v-aţi săturat să strigaţi pe strada “Gunoiul”?
Aşa că mi-am zis că nu se mai poate fără carte. Pentru prima zi de şcoală, ne-am pregătit cu caiete de la nepotu-meu, că el avea mai multe. I le-am pus după înapoi. Mi-a fost şi ruşine. Să stai cu nişte copilaşi… Bine, ca şi ei erau ca mine, doar ca ori n-ascultaseră de părinţi, ori au stat pe acasă şi nu terminaseră şcoala. Dar eu eram cel mai cu părul alb din clasă. Doar că nu ştiam că o să fiu cu copiii mei în aceeaşi clasă. M-am trezit cu nora-mea în bancă. Ce era sa fac? Râdeau şi doamnele profesoare că mai rămâne s-o aducem şi pe bunica la şcoală.
Cartea s-a simţit. Şi la serviciu, şi în lume. La magazine: e ceva să întrebi doamna “Când aveţi program?”, iar când ea îţi raspunde “Uite programul, nu-l vezi pe uşă?”, tu să poţi să-l citeşti.
Adevărul e că ruşinea îţi trece repede. Dacă te ia de la stomac foamea, nu te mai gândeşti la ruşine. Doar nu cer nimic, m-am dus să pot să învăţ ceva. Şi acum am spus la toţi, şi la serviciu, că suntem la şcoală. Asta aş şi încerca: să fie un exemplu familia mea.

ana maria onisei, esquire, ian feb 2010

3
2027
carti simpa
16 years ago

self death – continuare la self sex

ana cea desteapta a fct interviu cu will self pt Esquire;
*
ESQ: Când scrii, bei ceai, tot felul de infuzii speciale. Ai o plită pe birou, dar şi un panou cu zeci de post-it-uri deasupra. Cum le deosebesti, ce notezi pe ele?
W.S.: Scriu idei, metafore, tropi, gaguri, observatii si le asez pe sectiuni diferite, iar fiecare sectiune corespunde unui proiect în lucru. Pe măsură ce lucrez la o carte, dau jos dintre post-it-urile pe care le-am rezolvat si le lipesc pe bucăti de hârtie aflate pe biroul meu. Notele astea au o viată a lor, în care fictiunea e doar o formă exterioară, aditională, asa cum un mugure e parte a unui ciclu al vietii. De îndată ce termin de lucrat la o carte, duc toate post-it-urile, foile si drafturile în mansardă. Acolo, formează un arhipelag de insule!
*
ESQ: Ai fost dependent de droguri. Cât timp a trebuit să treacă până să scrii din nou?
W.S.: Continuasem să scriu si în timpul perioadei de recuperare – care e, oricum, perpetuă. De fapt, renuntasem la droguri si pentru că nu reuseam să termin cartea la care scriam atunci, “Cum trăiesc mortii”.
ESQ: Înainte să te laşi, ai apucat să vezi ce era de “partea cealaltă”?
W.S.: Da, într-un moment de claritate. Era nebunia. Era moartea.

Will Self, despre sex aici

0
1277
carti simpa
16 years ago

Mike Sager – Old- … povestiri de Paste

Uneori Pastele imi miroase a batrinete, iar Craciunul a copilarie.

*

You live in your body everyday of your life. Things change slowly, inexorably, in increments too small to measure. You gain weight, you lose weight, your hair falls out. Your skin slackens, your voice thins, your bones become brittle, your ankles swell. Your prostate and a piece of your colon are removed. Your back bends with the weight of gravity and passing time. You wake up twice during the night to pee; once in a hile, you wet your pants. Crossing your legs has become a project that requires your hands; getting out of a chair has become a gymnastics routine; eating a bowl of soup has become a logistical feat. Whenever you go to the store, you can’ remember if you have coffee at home.
(…)

You ask people questions several times over. Sometimes, just as you‘re asking, you realize that you’ve already asked this same question, that you ‘ve already heard the answer. You go ahead and ask again anyway. It’s too embarrassing to do anything else.

(…)
All of this happens; everything changes. But the odd part is, you don’t really notice. You’re aware of it, sure, but somehow it doesn’t integrate. Deep down, to yourself, you are always just you, the same pair of eyes in the mirror, the same familiar voice inside your head still wondering, “when will I feel grown up?”

*
Cea mai frumoasa descriere a batrinetii. Un fragment din Old – profilul unui batrin de 92 de ani – scris de Mike Sager, pentru Esquire Sept 1998.

Articolul e in cartea Revenge of the Donut Boys: True Stories of Lust, Fame, Survival and Multiple Personality

Mi-am adus aminte de el vazind, pe strada, batrinii care pleaca la slujba de inviere.

1
1969
jurnalism
16 years ago

nu exista “i’m sorry”

un week end plin de conexiuni cu jurnalismul/ jurnalistii.

o vizita la cursul lui Cristi Lupsa

E un cerc vicios intre aspirantii la un job la o revista si cei care lucreaza intr-o redactie.
Noi ne vaitam ca nu primim propuneri concrete, ei spun ca nu au unde sa publice.
In realitate, noi primim CV-uri, nu propuneri de subiecte (pitch-uri), iar ei nu stiu sa scrie pitchuri ca sa ne convinga.
Cristi incearca sa-si convinga studentii ca trebuie sa pitchuiasca mult, cu curaj si in cunostinta de cauza (profilul revistei, subiectul adecvat si bine documentat).

A fost o discutie frumoasa despre ce intilnim noi in redactii (Gabi Dobre de la Esquire are istorii delicioase cu doritorii de a fi publicati, in aceeasi idee cu intimplarile din redactia noastra), dar si despre ce trebuie sa faca freelancer-ii ori cei care lucreaza deja, ca sa-si publice munca.

*

O intilnire cu un domn fost jurnalist…

A. N.- a carui viata poate fi oricind un subiect de roman.

– Nu ti se pare ca viata ta are o recurenta, ca te intorci in aceleasi locuri, ca incerci sa inchizi – peste ani – niste cercuri?, l-am intrebat dupa o ora si ceva de conversatie care ne-a purtat prin multe locuri.
– Nu. Nu e un cerc. Mai degraba e ca o spirala: in aceleasi locuri, dar pe grade diferite.

Mi-a adus Jack Kerouac – On the road – The original scroll, the legendary first draft- rougher, wilder, and racier than the 1957 edition.
I-am daruit Tihna lui Atilla Bartis.

*
Vizionarea filmului Frost/Nixon…

…urmata de o googalire serioasa despre Frost. Cu citeva interviuri minunate descoperite. Interviuri cu el, nu facute de el.

Is there anything you regret not asking Nixon in your famous interview with him in 1977, the first in-depth interview following his resignation?

We did the 12 days of interviews. After it was all over we realized we had actually forgotten one question, which was: “Who was Deep Throat?”

(continuarea, in care vorbeste despre munca lui de la al jazeera varianta engleza si despre de ce nu ar face un interviu cu Bin Laden, in NY TIMES.)

Plus materialul asta, in care spune ce e fictiune si ce nu in film, si cum a cedat drepturile pentru viata lui stiind ca o vor romanta pentru dramatismul cinematografic.

Apoi o parte din transcrierea interviului original, nu cel din film, care arata ca “I’m sorry?” intrebarea care marca in film punerea in corzi a lui Nixon, nu a existat in realitate.

David Frost: Are you really saying the President can do something illegal?
Richard Nixon: I’m saying that when the President does it, that means it’s *not* illegal!
David Frost: …I’m sorry?

In realitate

David Frost: Would you say that there are certain situations – and the Huston Plan was one of them – where the president can decide that it’s in the best interests of the nation, and do something illegal?

Richard Nixon: Well, when the president does it, that means it is not illegal.

David Frost: By definition.

Richard Nixon: Exactly, exactly. If the president, for example, approves something because of the national security, or in this case because of a threat to internal peace and order of significant magnitude, then the president’s decision in that instance is one that enables those who carry it out, to carry it out without violating a law. Otherwise they’re in an impossible position.

(n-am gasit alta cale sa va fac sa cititi transcrierea celei mai importante parti din interviu aici)

Week end-ul meu cu trimitere la jurnalism a fost mai lung, dar va veni si partea a doua de descriere pe blog.
M-am asezat la scris ca sa mai cistig putin timp pentru ca vreau sa vad un film care stiu ca ma va chinui, asa ca ma invirt pe linga el pina imi fac curaj.

Filmul se numeste The Killing Fields.

Si da, am trisat cu titlul acestui “post”, ca sa cititi:)

5
2615
tabu
16 years ago

Tabu- making of – part 2- Ultima graficiana

s-ar zice ca am pastrat ce-i mai bun pt sfirsit la prezentare:)

ultima graficiana e o poveste despre o doamna care face afisele ca din alte vremuri care-s puse deasupra intrarii de la scala. Despre doamna, Maria, cititi in revista intr-o poveste care e delicata si sensibila. Sper sa va doriti, asemeni unuia dintre prietenii mei, sa o cunoasteti pe Maria dupa ce cititi povestea.

Acum vreau sa scriu despre cei care au lucrat la subiectul care, in mintea mea, e cel mai esquire din tabu de februarie:)

Cristi Lupsa a fost editorul si, daca nu ma insel – e 12 noaptea si nu pot verifica acum –, el a fost si cu ideea; el s-a intrebat cine deseneaza afisele acelea si-a trimis-o pe Gabi sa afle.

Gabi Piturlea e cea care l-a scris. Despre Gabi, desi am vzt-o doar de doua ori, as scrie pagini intregi. Rezum insa descrierea asa: Amelie + Miranda July + Alice in tara minunilor.
Are o sensibilitate speciala, o inocenta cu care se uita la lucruri si o prospetime cu care le descrie pentru care o iubesc tare, dar o si invidiez un pic. Are 20 (!!!!!) de ani, o cultura jurnalistica de-i bate la fund pe multi dintre cei care au dublul virstei ei si un dar nativ: poate sa-si mentina tonul delicat in orice scriere, fara sa afecteze relatarea evenimentelor. In citiva ani va fi una din vocile importante din jurnalismul romanesc si o foarte buna scriitoare de romane nonfiction.

Andrei Pungovschi este cel care a fct fotografiile. A fost placut si amuzant pentru mine sa lucram cu el; e foarte hotarit, stie ce vrea, unde vrea sa-si duca subiectul. A petrecut cu Maria, graficiana, mai multe zile intr-un frig ingrozitor. “Am pozat cu manusile in mina si cu caciula in cap”, ne-a zis in redactie. A vnt cu fotografiile in ordinea pe care si-a gindit-o el, cu explicatiile foto date de el.

Mi-ar placea tare sa fiu de fatza la o discutie de “business” intre Andrei si Cosmin Bumbutz, despre povestile din fotografiile lor. E o chestiune trecuta pe to do list, pentru saptaminile ce vor urma.

1
3976

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!