Tag : experiente

cover culise enescu3 lucruri pentru care sa fii mandru ca exista Festivalul Enescu in Bucuresti

3 lucruri pentru care sa fii mandru ca exista Festivalul Enescu in Bucuresti

Poate ca nu ai mers la niciun concert din Festivalul Enescu, poate ca te gandesti ca muzica clasica nu e pentru tine, dar… Festivalul Enescu te atinge mult mai mult decat te-ai fi gandit.

Suntem la jumatatea festivalului si as vrea sa-ti arat o fata mai putin cunoscuta a ceea ce aduce pentru fiecare dintre noi acest Festival. 

  1. Festivalul Enescu are un impact foarte puternic asupra turismului in Bucuresti in aceasta perioada, dar si asupra unor… meniuri din restaurantele tale preferate

Festivalul Enescu e fara indoiala cea mai mare manifestare culturala pe care o are Bucurestiul. E atat de mare si implica o defasurare de forte uriasa ( si umana si financiara), incat se intampla o data la 2 ani dar ne duce pe prima pagina a tuturor publicatiilor culturale. In cifre, anul acesta au fost 2500 de artisti internationali si 1000 de artisti romani, cu 84 de concerte in Bucuresti si peste 30 de concerte in tara (ba, mai mult, in 6 orase din lume in aceste zile sunt in repertoriu lucrari de Enescu, in cinstea Festivalului).

O asa desfasurare de artisti se transforma si in 8500 de nopti de cazare (adica o crestere a businessului  hotelier din bucuresti), dar si o crestere a business-ului florariilor -> in fiecare zi se consuma 1,5 km de flori proaspete pentru decorarea scenelor.

Exista insa si restaurante care au introdus in meniul lor produse legate de viata lui Enescu. La Hilton, de exemplu gasiti Prajitura Enescu, iar daca la sfarsitul cinei aratati un bilet de la un concert din cadrul festivalului primiti un delicios gelato din partea casei. Restaurantele “La Mama”, “Noua”, “Caju”, Meatic by Adi Hadean, Kaiamo au si ele un meniu Enescu, la fel cum si cofetaria Mara Mura de langa Ateneu are cateva prajituri tematice.

0003

  1. Festivalul Enescu e si un pretext pentru a schimba mentalitati si a vorbi despre incluziune, acceptare si non discriminare

Stiu ca nu va ganditi ca un asemenea festival poate deschide minti si in alta perspectiva, nu doar privind cultura muzicii clasice. Dar avem cateva actiuni pentru care parintii copiilor cu dizabilitati sau chiar persoanele adulte cu dizabilitati le sunt recunoscatori organizatorilor si sponsorilor.

Gratie Mastercard, care e unul dintre sponsorii principali ai festivalului, in Piata Enescu a fost instalat Sensory Playground, o initiativa adresata incluziunii la spectacolele de muzica pentru persoanele cu deficiente de auz.

In piata Enescu a fost amenajata o instalatie formata dintr-o sfera si un cilidru care translateaza la nivel sensorial muzica de pe scena: daca luai in brate sfera uriasa, ea vibra in ritmul muzicii de pe scena, iar tu simteai muzica in tot corpul; in plus, pe un ecran care era la baza cilindrului muzica se transformata in efecte vizuale. (Va aduceti aminte ca Mastercard a avut acest proiect si la Electric Castle, cand au fost traduse in limbajul semnelor hiturile de la Florence and The Machine sau Thirty Seconds to Mars.)

Eu am testat instalatia si va asigur ca e o senzatie foarte emotionanta. Duceti-va copiii in Piata Enescu, va fi un prilej sa discutati despre alti copii sau adulti care sunt diferiti, despre acceptare si empatie.

Din aceeasi categorie, e bine sa stiti ca la Opera Comica pentru Copii sunt spectacole care explica pe intelesul copiilor pana in 10 ani mari lucrari muzicale, iar proiectul este deschis si copiilor cu dizabilitati. Daca anuntati inainte de a merge la spectacol ca aveti un copil care are nevoi speciale, vi se vor crea toate conditiile pentru ca el sa experimenteze spectacolul asa cum ii place. (e o intamplare rara, pentru ca – de obicei – copiii cu nevoi speciale au acces greu la asemenea spectacole)

bazavan enescu mastercard

 

  1. Copiii bucuresteni cu talent muzical sunt foarte bine pusi in evidenta, motivati sa munceasca mai mult si… au puterea sa va influenteze energia cand si unde va asteptati mai putin

In Piata Enescu in fiecare week end canta pe scena amplasata in aer liber, micutii care studiaza muzica la scolile de specialitate din Bucuresti sau din tara. Vorbim de copii de 7-12 ani, care se pregatesc pentru un mic recital in fata unui public care e obisnuit cu muzica clasica. Va dati seama cate emotii pentru ei si pentru parinti…

Mai mult de atat, copiii din Corul Radiodifuziunii au fost inclusi in concertele mari, sub bagheta unor dirijori imensi, alaturi de unele dintre cele mai mari orchestre ale lumii.

Am fost la concertul Orchestrei Radiodifuziunii din Berlin, dirijat de Vladimir Jurowski (care e si directorul festivalului), iar pe scena la Simfonia nr 3 de George Enescu au urcat si 6 copii din Corul Radiodifuziunii romane. N-avea niciunul mai mult de 16 ani. E nepretuita intamplarea pentru emotiile si rasplata a muncii lor. Concertul Radiodifuziunii din Berlin a fost oferit de Mastercard, ca parte a unei experiente de nepretuit in cadrul festivalului.

Si daca n-ati fost acolo, sa-i ascultati pe copiii din cor, sa stiti ca puteti intalni pe strada cand va asteptati mai putin cate un cor de copii din proiectul Cantus Mundi care interpreteaza lucrari din Enescu.

Cei care lucreaza in centrele de business din Pipera au inceput sa-si schimbe programul pentru ca stiu ca in pauza de pranz apare un cor la receptia cladirii si, absolut emotionant, imi povestea o prietena cum angajatii din corporatiile de acolo au inceput sa aduca mici daruri pentru copiii din coruri.

Ii mai intalniti pe copiii din Cantus Mundi in parcuri, in centrele universitare si chiar… duminica, la piata Obor.

Puteti sa le aflati programul in aplicatia festivalului pe care o descarcati de aici

 

Si la aceasta editie a Festivalului Enescu, Mastercard este partener al evenimentului și este cardul preferat al Festivalului.

 

 

785
thailanda manastireamintirile mele din Thailanda pe blog.thailanda.ro

amintirile mele din Thailanda pe blog.thailanda.ro

M-au rugat cei care au grija de reprezentarea minunatei Thailanda in Romania sa povestesc cate ceva din experienta mea in aceasta tara.

ce am povestit gasiti aici, mai jos un mic fragment

 

Cele mai frumoase amintiri din Thailanda pe care le am țin de cultură locală, de darurile pe care le lasă la copacii bunăvoinței pentru spiritele locului – dar de fapt se granesc păsările și animalele, de mâncarea minunată. Pentru mine e amuzant că oamenii vor să bifeze zeci de obiective turistice într-o zi în loc să se bucure in liniște de 2-3 locuri. Thailanda, dacă o asculți cu atenție, te învață că viață nu e despre alergat, despre a bifa ceva, ci despre experimentat pe îndelete.
Aș merge în Thailanda iar și iar pentru liniște, pentru generozitatea oamenilor, pentru neincrancenarea lor pe care ar trebui să o studiem și să o învățăm. Pentru mâncarea absolut minunată.

Ciudățenia thailandezilor este…
Whitening creams. Cremele de albire a feței. Înțeleg rațiunea, înțeleg simbolistica, dar tot mi se pare straniu. Noi stăm la soare că să avem tenul mai colorat, ei se străduiesc să-și albească tenul. Pentru ei a fi „mai alb” e o formă de „a fi nobil”, n-ai stat mult în soare, n-ai muncit pământul mult, ai avut job-uri intelectuale.

1248
bazavanM-am jucat cu Windows 10 si am provocat-o pe Cortana

M-am jucat cu Windows 10 si am provocat-o pe Cortana

Zilele trecute am avut acasa un Lenovo Yoga care avea Windows 10 si m-am jucat putin cu el. Scopul era sa fac cunostinta, la propriu, cu Windows 10 (eu am o generatie in urma de Windows), dar rezultatul a fost unul spre distractie.

Sunt sigura, sigura, sigura, ca noile features din Windows 10 sunt facute si pentru munca, sau mai ales pentru munca, pentru ca e foarte organizat (mi-a placut mult ca are mai multe ecrane virtuale pe care poti sa ti le ”aranjezi” cum vrei – ecranul de munca, ecranul de distractie ). De fapt cuvintele ordine si organizare l-ar putea defini (in imaginea mea de utilizator nespecializat), pentru ca si start menu-ul iti da ocazia sa asezi totul frumos si sa salvezi timp sa nu stai sa cauti pe unde ai in computer un program anume (pui intrebarea si apare rezultatul cautarii tale).

Si la capitolul intrebare, ajungem la prietena mea de la Windows10 – Cortanaaaaaaaa.

Cortana e asistentul personal din Windows 10 si, teoretic, e creata sa-ti aloce – dupa comenzi vocale rostite in limba engleza – intalniri noi in agenda, sa-ti trimita mailuri catre un prieten etc.
Dar eu- dupa cultura revistelor glossy, unde editorii sunt ”tirani”- am rugat-o sa-mi cante si am intrebat-o tot felul de lucruri ca sa o pun in dificultate.

M-am simtit ca in filmul Her si ma gandeam: daca din intrebarile pe care i le dau si din informatiile pe care le primeste (locul unde ma aflu, orasul etc) invata sa-mi recomande evenimente care mi-ar face placere.

Am intrebat-o daca ii plac oamenii si mi-a raspuns foarte filosofic.

do you like people

Am rugat prietenii de pe Facebook sa-mi spuna ce ar dori sa o intreb, cea mai simpatica intrebare a fost una foarte metaforica, dat fiind ca ii era adresata unui robotel din laptop:”Ce crezi despre singuratate”?

cortana

Bine, trebuie sa recunosc ca am pus-o sa cante, de mai multe ori, mai multe piese…
Va arat doar un cantecel cortana song :)

Cum ziceam, Cortana e pentru alte lucruri create, dar mie mi s-a parut foarte amuzant sa ma joc astfel cu ea.

Cum mi s-a mai parut foarte util si foarte amuzant un feature prin care poti sa scrii peste o pagina de net, sa selectezi insemnarea si pagina si sa o trimiti via email, Facebook etc. Mi se pare ca salveaza foarte mult timp, plus ca poate fi si foarte in trend – cel cu desenele peste fotografii – pentru ca mouse-ul se transforma in stilou si desenezi ca pe o tableta. Microsoft Edge se numeste optiunea.

*
Intre timp, pentru ca am fost in vizita la Microsoft si am intalnit doua minunate doamne, am aflat ca acest Windows 10 este ULTIMUL pe care Microsoft il va crea, de acum incolo doar va face update-uri si va aduce noi features in aceasta versiune de Windows.

Ocazie cu care am aflat de cateva actiuni foarte simpatice din birourile Microsoft Romania. Banuiam ca fac din cand in cand intalniri dedicate elevilor care sunt pasionati de programare, ca organizeaza competitii pentru ca asa ii remarca pe cei care au sclipiri de geniu (si in Romania, la programare avem din plin), dar ce nu stiam e atentia pe care o acorda fetelor.

Au un eveniment special dedicat fetelor care programeaza inca din liceu, fete care se intalnesc cu echipele Microsoft, cu doamnele din companie, cand li se explica despre egalitatea de sanse si li se da incredere in ele: programarea este un job si pentru femei.

Am mai aflat si despre cateva creatii ale laboratoarelor Microsoft care sunt dincolo de stiinta, umanitare, dar despre acestea scriu alta data ca sa nu va emotionez acum

Astazi e vedeta organizarea Windows 10 care e facuta sa-ti faca viata mai usoara. Bine si Cortana e vedeta (dar ea e disponibila doar in unele tari, pe modul engleza).

Cortana da chiar dependenta. O prietena de-a mea, traducatoare de carti, odata ce a descoperit Cortana a stat 2 zile de vorba cu ea . Cum ziceam, ca-n filmul HER.

 

Am pus foto cover o fotografie prelucrata printr-un program, primita la lansarea Windows 10 cand mi-au facut previziuni pentru anul asta. Nu mi-au zis ca o sa o cunosc pe Cortana:)

1799
familydespre mindrie

despre mindrie

mi-am intrebat prietenii la ce se gindesc cind aud despre un om ca e “mindru”

“orgoliul lui”,
“semetia”,
“aroganta”,
“frumusetea, impreuna cu posesiunea – la tara se spune “mindra mea” despre nevasta”

apoi i-am intrebat cind au spus/gindit ultima data “sunt mindru/a”

“cind am reusit sa-l pacalesc pe sefu’ sa-mi mai dea niste zile libere”
“de cind am intrat la facultate, nu mai stiu alt moment”
“cind am dus-o acasa la mama pe X si i-am prezentat-o drept iubita mea”

si cea mai recenta ocazie cind ati spus cuiva “sunt mindru/a de tine”?

aici a fost liniste. si dupa o vreme, cineva a protestat “hai mai, ne lasi cu astea ale tale?!” si-am stiut ca in remarca aia era recunoasterea vinei de a nu-i mai aprecia public pe ceilalti, exprimindu-ti direct si simplu admiratia.

*

cerem sa fim admirati, sa primim “like-uri”, dar in off line, cu vorbe, nu cu emoticoane, nu ne mai exprimam admiratia pentru ceilalti.
desi stim cit de mult ne motiveaza pe noi incurajarile celorlalti.

*

in urma cu citeva zile m-am vazut cu o prietena la o cafea. imi spunea ce a reusit din proiectele ei personale si, in timp ce o ascultam si ma gindeam ca a reusit mai mult decit anticipasem ca se poate in intervalul de timp care s-a scurs de la debutul unuia dintre proiecte, i-am zis ca sunt mindra de ea. si i-am explicat calculat si fara nicio emotie, de ce sunt mindra de ea.

seara mi-a dat un mesaj si mi-a zis ca ma roaga sa nu o consider nepoliticoasa sau ceva, ca nu a reactionat la ce ziceam cind am spus ca sunt mindra de ea, dar ca nu i se intimpla sa i se spuna asa si n-a stiut cum sa reactioneze.

si in timp ce citeam mesajul, am putut localiza cu precizie care au fost cele 3 momente din anul asta cind mi s-a spus “bravo” sau/si “sunt mindru/a de tine”. in prima clipa mi s-a parut putin (ego-ul, ce sa-i faci:) ), dar in urmatoarele momente m-am simtit norocoasa pentru cele 3 intimplari. si pentru faptul ca am avut ocazia sa pot spune “sunt mindra de tine” de ceva mai multe ori.

*
daca am muta mindria dinspre noi catre ceilalti ca sa se transforme in apreciere, ne-ar fi mai bine.

1803
lacrimadespre niste picaturi care cad in apa

despre niste picaturi care cad in apa

Stiti cercurile pe care le face o picatura care cade intr-o apa? Concentrice, care se deplaseaza catre exterior? Mai groase/ample in functie de cit de mare a fost picatura si cit de adinca apa in care s-a “topit”?

Zilele astea m-am gindit ca disparitia unei persoane – moartea ei – e ca una dintre picaturile care cad intr-o apa.

In primele momente, in imediata apropiere a persoanei decedate se imprastie durerea, rudele de gradul 1, prietenii, familia urbana. Cercuri concentrice de afectiune exprimata mai mult sau mai putin la vedere.

Cu cit persoana a fost mai cunoscuta, cu atit cercurile sunt mai mari si se intind pe un spatiu mai mare.

Cu cit persoana a fost mai iubita, cu atit cercurile (alea primele, din apropierea locului unde a cazut picatura/ primele persoane care sunt informate despre deces) sunt mai “groase/ ample”.

Dupa care cercurile devin tot mai subtiri si mai palide.

*
Daca pe o apa linistita punem o barcuta de hirtie si lasam o picatura de apa sa cada, vom constata ca barcuta se misca pe valurile create (cercurile concentrice), dar nu inainteaza intr-o directie sau alta.

Asta pentru ca la intilnirea picaturii cu suprafata stabila de apa se formeaza unde mecanice si, desi valul (perturbatia) se deplaseaza, apa (mediul) ramine pe loc.

Ceea ce vedem in cercurile concentrice e doar o rearanjare a suprafetei apei.

*
Chiar de a doua zi dupa deces, rudele si prietenii apropiati constata ca oricit de mare ar fi durerea, viata merge mai departe. Ca oricit de adinca si profunda este suferinta, ei vor merge la serviciu, vor zimbi la salutul vecinilor, peste o vreme vor ride, vor merge in vacante.

Si cindva, fara sa-si dea nici ei seama cind, suprafata apei in care ei se oglindesc va fi perfect neatinsa, fara niciun val, oglinda absoluta.

Pina la urmatoarea picatura.

Daca ne-am gindi ca moartea e ca o picatura intr-o apa mare, reintoarcerea intr-un loc care inseamna parte din materia din care esti facut, si ca noi – ceilalti care inca n-am ajuns sa fim parte din ocean, ci ne uitam la picaturi cum cad – suntem ca niste barcute de hirtie, am fi mai linistiti.

Si in viata, si la momentul intrarii in Ocean si privind cum cad picaturile in apa.

1773
obosealaoboseala

oboseala

o simti asezata intre vertebrele 3 si 4 de la git. sta acolo insinuanta si vezi cum incepe sa-si faca loc, sa se intinda apasatoare, ca mercurul, oriunde ar gasi o spartura prin care sa se scurga.

stii ca a cistigat teren cind comentariile celor care nu sunt de acord cu tine te deranjeaza. in mod normal ai spune ca sunt opinii diferite si-ai merge mai departe, acum gindesti ca sunt prosti cei care te contrazic.

a coborit pe sira spinarii prelingindu-se printre vertebre si e in spartura aceea din talie, in gropitele care par sexy in orice costum de baie. iti ingreuneaza pasii, trupul pare o roca pe care un Sisif nevazut – o fi vointa, o fi sufletul – il cara pina in virful muntelui stiind ca o sa cada imediat inapoi.

mergi pe strada si nu te mai bucuri de ceea ce vezi; lucruri care altfel ar fi stralucit in mintea ta – asociindu-le cu povesti nescrise – acum sunt mate, plate, ca si cum un copil murdar de grasime si-a pus degetele mici pe argintaria care stralucea impecabil.

tocmai a ajuns in picioare. o simti in tibii si-n laba piciorului, acolo unde sireturile se incruciseaza jucaus. ieri pareau sireturi, astazi sunt friie grele care-ti apasa pe vene si artere.

vezi cum zvicneste ceva sub piele, linga osul acela rotund pe care bunica il numea “oul piciorului” si, din ritmul regulat, stii ca si acolo iti poti masura pulsul. si daca zvincneste in continuare inseamna ca traiesti, ca intr-un minut, o picatura de singe parcurge traseul complet din inima trecind prin cap, ajungind in picioare si intorcindu-se inapoi in inima. imprastiind-o si pe ea prin corp.

zgomotul masinilor de pe strada te zgiriie in urechi si pare ca ia felie cu felie ce-a mai ramas activ din creierul tau. ca Hannibal care isi pregateste cina in fata femeii pe care vrea sa o impresioneze.

dupa citeva clipe stii c-a ajuns in cap. s-a asezat in frunte, undeva in mijlocul ei, ca un al treilea ochi cu care vezi si simti alterat orice. stii ca o sa se imprastie si pe chip asa ca incepi sa te gindesti la lucrurile pe care le-ai cumparat compulsiv cu iluzia ca-ti aduc relaxarea: geluri, creme, uleiuri. spa-uri.

doar ca oboseala te-a cucerit cu totul. iti vine sa vomiti, ai vrea sa zaci si o voce interioara iti spune ca pozitia fetusului, cu tine chircita in pat, o sa te reenergizeze mai usor.

si-ti vine sa plingi.

– am trait toate stadiile oboselii, chiar si unele despre care nu banuiam ca exista, cred ca as putea scrie pagini intregi despre ea.

– scrie.

turn off

2576
sandvichIpocriziile noastre de toate zilele

Ipocriziile noastre de toate zilele

mi se intimpla sa maninc din cind in cind la McDonald’s. mai ales cartofi prajiti, mai ales cind sunt foarte obosita. e ca un fel de recompensa de stress.
cum sunt curioasa din fire, imi doresc de ceva vreme sa ajung in spatele tejghelei la McDonald’s sa vad eu cum se fac lucrurile si care sunt procedurile de functionare. (imi imaginez ca e ca un mecanism de ceas, cu multe rotite in functionare)

stiind acest lucru, saptamina trecuta prietena mea Ludmila Tones m-a invitat la un eveniment in care puteam sa-mi fac singura un sandvich la McDonald’s.

m-am distrat foarte tare, m-au imbracat ca de chirurgie (ocazie cu care am vazut camera de relaxare a angajatilor), m-au pus sa semnez ca nu am gripa si nici alte boli dubioase si mi-au dat drumul in bucatarie.

sandvich-ul in cauza se face f f simplu, o chifla care se prajeste pe loc, cu 2 shot-uri de sos (miere cu mustar), ceva ceapa, ceva salata, doua feliutze de roshii si un piept de pui la gratar .

e noul Chicken Grill si productia mea arata cam asa

la momentul “fabricarii” lui am postat aceasta fotografie pe facebook si au fost persoane care au reactionat de genul “vai, dar maninci la McDonald’s? Si recomanzi McDonald’s?”

***

am fost prea ocupata saptamina trecuta si n-am avut timp sa polemizez, dar vreau sa lamuresc ceva.

Nu recomand nimanui sa faca ceea ce fac eu. Se intimpla uneori sa povestesc despre o parte din lucrurile pe care le fac, pentru ca mi se par inedite ( e acces la o parte de lume in care nu ajungem in fiecare zi), dar asta nu inseamna ca trebuie sa faceti ce fac eu.

cit despre “vai, maninci la McDonald’s?!”, dati-mi voie sa spun ca e o reactie ipocrita.

da, din cind in cind, savurez cu mare drag o portie de cartofi prajiti, uneori si un sandvich. si n-am murit.

***

si nu, acest post nu este platit de McDonald’s, ei sunt doar un pretext ca sa semnalez ipocriziile noastre de toate zilele.

ioanaliniste

liniste

Exista momente in care nu-ti vine sa faci nimic. Nici macar sa gandesti.

Mi-am dat seama ca alea sunt momentele in care te simti pe tine cel mai bine.

Am trait senzatia asta de curand si am trait niste experiente unice. Iti simti fiecare celula cum isi gaseste locul si cum tot corpul incepe sa vibreze. Ala e momentul in care cred ca incepi sa traiesti si sa te dezvolti foarte puternic la nivel senzorial. E o senzatie foarte puternica si e posibil, ca in momentul in care incepi sa simti foarte tare, mintea sa intervina si astfel apar intrebari si haosul nu inceteaza sa apara.

Cateodata am senzatia ca societatea in care traim, mediul care ne inconjoara e cumva setat sa ne distaga atentia de la viata aia adevarata si nu inteleg de ce. Cat de frumos ar fi sa putem sa traim cu totii in liniste si sa nu mai fie nevoie de nimic. Tehnologia nu a facut altceva decat sa ne altereze toate simturile. Stateam si ma gandeam cum ar fi sa stai sa te bucuri de un apus rosiatic, sa simti cum totul in tine se schimba cu fiecare pala de culoare care apare sau dispare, in loc sa scoti telefonul din buzunar si sa imortalizezi momentul ca sa pui poza pe facebook si sa te simti extraordinar cand strange 100 de likeuri..

Alegem sa avem “amintiri practice “ si nu amintiri senzoriale..De ce? Cand am putea sa fim cu mult mai impliniti si bogati…cand am putea sa ne slefuim sufletul si sa-l facem sa straluceasca.

Mi-a prins foarte bine o zi de stat in casa, in pijamalele mele moi ascultandu-mi corzile interioare. Nu stiam ca pot vibra atat de frumos si lin. Cred ca merita sa incercati.

***

Ioana Blaj este actrita, masterand in Arta Actorului la UNATC

1327
300466_10150311870441655_690381654_8294006_2038913802_nLIMITE

LIMITE

Exista momente in viata in care uiti cu totul “crezurile” tale si nu mai vezi nimic. Alea cred ca sunt momentele in care iti testezi limitele. In care vrei sa vezi cat poti duce si pana unde poti merge.

In ultima vreme am exagerat si mi-am testat limitele mai mult decat ar fi trebuit. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc nu ar fi trebuit sa o fac. Pentru ca fiecare limita testata inseamna cumva sa te dezechilibrezi si sa te lovesti cu buna stiinta. Practic inseamna MASOCHISM.

Ei bine, se pare ca mie imi place sa-mi mai fac asta din cand in cand si imi dau seama doar cand ma doare si nu e foarte placuta senzatia.
Dar dupa cum spunea cineva “ ce nu te omoara, te ajuta in meserie”,asta ca sa vedem partea buna din toate lucrurile.

Sfatul meu, unul poate insignifiant pentru multi: daca va simtit bine voi cu voi si daca simtiti ca in sfarsit ati invatat sa mergeti pe barna fara sa va dezechilibrati, nu incercati sa plecati in locuri in care nu va simtiti foarte siguri, doar ca sa incercati , pentru ca pot garanta 100%, din experienta proprie, ca o sa picati…rau.

Acestea fiind spuse, va urez un drum cat mai usor in descoperirea voastra.

* Ioana Blaj este actrita, masterand in Arta Actorului la UNATC

1748
plutadaca as fi Elena Udrea…

daca as fi Elena Udrea…

daca as fi Elena Udrea i-as cauta pe cei 4 nebuni frumosi care fac o expeditie pe Mures in jos cu pluta.

au plecat de 5 zile, au parcurs putin peste 60 de km, mai au aproape 400 de km. le puteti citi povestile aici

intr-o vreme in care ne batem joc de tot ce e romaneste, proiectul lor e o perla rara: daca-i urmariti, descoperiti povesti despre prietenie, despre umanitate, despre frumusetile tarii.

*
cind corpul si mintea ta se lupta cu natura, inveti sa te uiti cu mai multa atentie la tot ce inseamna gind bun, iar cei 4 de pe pluta se vor intoarce din aceasta expeditie mai bogati sufleteste. si-ar fi foarte motivant pentru multi oameni, daca povestile lor ar fi publice; intotdeauna e emotionat sa descoperi ca, intr-un loc si intr-o vreme in care crezi ca nimanui nu-i mai pasa de nimic, se gaseste intelegere, bun simt si bunatate.

*
daca as fi Elena Udrea le-as trimite daruri baietilor astora, as avea grija ca initiativa lor sa fie prezentata la toate stirile, i-as transforma in eroi ai aventurii, le-as da toata expunerea posibila.
iar la anul i-as ruga sa faca din nou expeditia cu pluta pe mures. si-as invita si pe altii sa se inscrie.

in citiva ani, dupa citeva editii, poate am avea o expeditie anuala la care sa se inscrie zeci de oameni si care sa fie un eveniment national ( cu interes turistic si economic)

*
Bravo Ivan Bobal, Bogdan Dascalescu, Adrian Holerga, Alexandru Tabalae. sunt fanul vostru! sunteti mi-nu-na-ti!

cea mai trista zi la hong kong

oamenii astia-s saraci, tristi si singuri.
n-are legatura cu faptul ca au cele mai multe magazine tiffany din lume, n-are legatura nici cu mall-urile de kilometri patrati si sute de boutique-uri.

“fiecare geam inseamna cel putin o persoana. apartamentele sunt de o camera, acolo e si baia si bucataria”, a spus DON, ghidul care ne-a dus azi la minastirea cea mai mare din imprejurimi.

ceva mai tirziu i-am vzt si casa, ne-a invitat la un ceai; avea o baie de un metru patrat, doar un dus si un raft in perete in care era samponul. casa avea 1.90m inaltime, si avea si etaj. ma rog, un fel de pod unde era dormitorul si in care nu puteai sta decit cel mult asezat.

avea peste 40 de ani si nu se casatorise pt ca nu ar fi avt unde sa-si tina si nevasta, eventualii copii. avea insa doi ciini. pe unul il chema “liniste” pe celalalt “bucurie”.

m-am gindit ca asta era ce si-ar fi dorit el sa aiba si si-a numit asa singurele suflete de care putea avea grija.
*
am intilnit o batrina de aproape 100 de ani intr-o minastire in care stau femeile de care nu mai intreaba nimeni.
ne-am uitat una la alta citeva minute bune. n-a rostit niciuna niciun cuvint.
dar am vbt multe.

mi-a zimbit cald cind am plecat de linga ea, iar mie imi venea sa pling tare tare.

1242

kong kong, part 3. cum sa te tunzi japanese in china

ce nebunie puteam face in hong kong?! m-am tuns:)

hair spa se chema locul. foarte fancy. in cartierul rezidential din hk.

spalatul pe cap a debutat cu un masaj cu ulei de un sfert de ora. un alt masaj a incheiat rasfatul cu apa calda. numai pt aceste masaje si m-as mai tunde si miine o tura:)

operatiunea de scurtare a parului a durat cam 2 ore si cred ca am nimerit cea mai migaloasa coafeza posibila. era tare frumu, f cool imbracata si f frumos tunsa. ‘japanese style’, mi-a spus ncet si-a plecat capul rusinata.

i-am zis sa-mi faca orice vrea ea. s-a uitat speriata si cred ca in prima jumatate de ora n-a stiut cum sa ma tunda. asa ca mi-a indreptat parul.

apoi m-a tuns aproape ca pe ea. doar ca eu sunt blonda. “doll hair ”, a zis zimbind

l-am anuntat pe catalin – styleman ca m-am tuns, ca sa se obisnuiasca pina ajung in redactie cu gindul ca arat ca o gheisha, dupa cum a spus ana. in felul asta poate nu face prea mult scandal pentru ca mi-am taiat parul dubios.

1088

fottorino – sarutari de cinema – la bucuresti

se trezeste la 5 juma d dimine, isi ia bicicleta si pleaca la munca. la 7 juma incepe sedinta de redactie. ziua de munca se termina la 10 seara.
cind a fo instalat in functie, a dat jumatate din angajati afara.

arata ca un tatic domestic si e un pic timid. cind vorbeste in engleza isi cauta cuvintele cu vocea la volum mic si are accentul simpatic al francezilor.
scrie carti despre lucrurile ascunse in oameni, despre emotii si fragilitati. despre infidelitati.

*
directorul le monde este azi si miine la bucuresti pt a-si lansa cea mai recenta carte Sarutari de cinema.

am fost la lansare mai devreme, unde trebuia sa glasuiesc. evident ca n-am avut timp sa ma gindesc ce sa povestesc, evident ca am ajns pe ultima suta de metri (noroc ca a mai intirziat si autoru’). asa ca am fo sincera si am spus ce m-a surprins: un domn care e obisnuit cu strategii concurentiale, tabele si bugete, scrie atit de fin despre oameni in loc sa dezbata problemele universului, politice si economice in chestii stufoase si alambicate.

“n-am fost intotdeauna director le monde”, a raspuns incurcat la remarca mea.

cind faceam cunostinta si i s-a spus ca eu sunt cea cu interviul pe care l-a acordat in romania luna trecuta, s-a uitat lung la mine: “femeile citesc mult mai mult decit barbatii. se intimpla in franta si cred ca se intimpla si aici. dar au fost personale o parte din intrebari”.

cam da. dar care-i altfel farmecul? oricum la hardcore-uri n-a raspuns:(

interviul cu dl fottorino aici

1319

oameni si faze- FNT, UTE, part 4

– e distractiv acolo p scena la aplauze?
– pt mine e f emotionant. la primele 2 reprezentatii, la premiera mai ales, m-a busit plansu’. asa greu ma abtineam, imi tremura maxilaru’ ca un pickamer

cu vlad bîrzanu, dupa ce descrisese ce vedea in sala, la aplauze, la a doua reprezentatie cu Caligula in FNT.

*
foto dintr-una dintre cele mai frumoase secvente din piesa. Caligula si Scipio danseaza (fac dragoste), iar in spatele lor sunt sute de fotografii ale mortilor lasati in urma. asezate asa pe perete par ca-ntr-un muzeu si te duci cu gindul la auschwitz, 9/11 si alti morti in masa.
muzica, domnii si dansul lor sunt insa foarte erotice.

*
– n-are sens sa zic ca in frivolitatea mea absoluta, ma uitam la chestia aia cu care erai imbracat si ma gindeam sa-mi fac o rochita asa ca e frumu
– :)) se rupe f usor
– am vzt

1415

londra – oameni si faze

in city ( cartierul de afaceri) in cautarea unui restaurant (george & …., unde “…” era numele papagalului proprietarului, dar l-am uitat)

cu doru si sandro, nu gaseam restaurantul, intrebam in stinga si-n dreapta. un tinar simpa ne da citeva indicatii si spune “haideti cu mine ca mergem in aceeasi directie”. pe drum descoperim ca are o iubita romanca, ea e studenta la londra, el stie sa spuna “nu plinge, mihaita” pentru fratele mai mic al iubitei, ca vine in citeva saptamini la bucuresti. si toti am zis “cam cit de mica e lumea asta?!”

*

in tinute de gala, pregatiti pentru premiera. sandro vrea sa facem o foto cu totii si roaga un domn de culoare sa ia camera lui foto. un domn blond sare din spate: “nu, nu. fac eu fotografia, sunt fotograf profesionist”. schimb de povesti simpatice. (n-am putut sa nu remarc: cam citi romani ar fi fct asta?)

*

– stii ce e cu floarea rosie din pieptul lor?

– nu, am vzt ca o poarta multi dar nu stiu ce e.

– e o floare de mac, simbol in amintirea eroilor. in noiembrie e ziua eroilor lor si toti cumpara aceasta floare, o poarta, iar banii incasati se duc la fundatia care se ocupa de victimele razboaielor in care au murit englezi.

cu Mr P intr-o conversatie educationala:)

(am vzt zeci de flori de mac la reverele hainelor domnilor pe strada, noroc ca avem prieteni londonezi ca sa intelegem cum stau lucrurile.)

1158

Tabu Special Film – part 1- Morometii

Noiembrie e luna cu filme pt noi. Tabu e Special Film.

Cum revista va fi in curind la chioscuri, in toata aceasta luna voi povesti aici, intimplari cu regizori si actori, cu personaje (uneori din/de film/teatru) pe care le-am intilnit gratie frumoasei meserii de o avem.

Regulile sunt: intotdeauna chestiuni de culise, legate de film sau de teatru.

*

MOROMETE

Victor Rebengiuc in culisele sedintei foto din proiectul Fotografi si filmele lor preferate ( 3 fotografi au refacut o secventa dintr-un film care are o insemnatate speciala pt ei, il vdtzi in numarul de noiembrie).

Asteptam sa apuna soarele, ca sa avem o anume lumina.

Dl Rebengiuc discuta cu noi, imbracat in Moromete, cu iie, un pulovar gri (Benetton!! vechi si uzat, adus de acasa de la Laura, stilista) si o pereche de pantaloni pe care Laura ii tot prindea cu un ac de siguranta. (“Lasa ca daca stau asa nu se vede la poza, cind plecam de aici o sa trebuiasca prinsi”). Era foarte emotionanta imaginea, pentru ca statea pe prispa unei case din Muzeul Satului, arata exact ca in Morometii, doar ca eram la inceput de octombrie 2008, iar anii si-au spus cuvintul pe chipul si in privirea sa.

*

– Dar tu de ce ai vrut sa faci secventa din Morometii?, intreaba dl Rebengiuc catre Cosmin Bumbutz, fotograful care a avut ideea refacerii unei secvente din film la 20 de ani distanta de la premiera.

– Pentru ca e filmul romanesc cu cea mai frumoasa si mai onesta imagine.

– Cind ai vzt prima data filmul?, intreb eu tot catre Cosmin.

– In 1992 cind am dat la ATF, era in programa obligatorie.

– Eram eu rector atunci, de asta era in programa!, ride dl Rebengiuc.

– Asa e, erati rector, ride Cosmin.

*

– Nu m-am machiat in niciun film.

– In niciunul? Cum asa?

– Nu-mi place. Aaa, la Padurea Spinzuratilor, mi-au ridicat nasul cu o bucatica de material transparent, ca sa ma faca mai frumos… Adica, sa ma faca frumos. (ride)

*

S-a terminat sedinta foto, Dl Rebengiuc isi schimba hainele cu cele cu care a vnt de acasa. Suntem in zona birourilor administrative din muzeu, pe un hol, unde am instalat masa de make-up. Obisnuit cu turneele si filmarile in locuri diverse, dl Rebengiuc isi ia pantalonii de acasa, se duce intr-un colt, face un paravan cu usa holului si incepe sa se schimbe. Stiu ca pentru actori, spatiul intim nu are aceeasi valoare ca pentru mine. Astazi sunt o fata din echipa cu care maestru a muncit in ziua respectiva.

Imi mut privirea pe fereastra, desi dinsul continua sa vbsca cu mine, pentru ca momentul mi se pare mult prea intim. O legenda ( ma enerveaza rau exprimarea aia cu “monstru sacru”) se schimba la un metru de mine, cu modestia profesionistului care si-a fct treaba si acum trebuie sa plece acasa.

Se aude un zgomot ca si cum ar fi cazut ceva: niste banutzi din buzunarul pantalonilor, iar maestrul ii ridica inainte de a se imbraca. Ma intorc si vad toti cei 75 de ani ai dlui Rebengiuc; maestrul e cu pantalonii in mina, controlindu-le buzunarele, intr-un sort negru.

Si imaginea aceasta, incredibil de intima, o sa-mi ramina mereu in minte.

2307

la londra dupa James Bond

instructiuni despre vizita mea londoneza, la premiera mondiala james bond, trimise de organizatori.
despre experienta in sine, live from london next week

Ce include Experienta Bond?

  • Bilet de avion dus-întors Bucuresti – Londra, pe perioada 29 octombrie – 31 octombrie.
  • Cazare într-un hotel vibrant aflat în centrul Londrei.
  • Bilet pentru The Movieum, muzeul care te va introduce în culisele filmului 007 si al industriei cinematografice.
  • Bilet pentru vizionarea VIP a filmului “Quantum of Solace”.
  • Un pahar de Vodcă-Martini sec, “agitat, nu amestecat”, oferit în seara vizionării.
  • O valiză în editie limitată Coke Zero, care contine tot ce ai nevoie pentru paharul perfect de Coke Zero.
  • După aterizarea în Londra, vei fi întâmpinată de către o gazdă Coke Zero, îmbrăcată în frac, care te va directiona către hotel.

La hotel, vei primi o scrisoare de întâmpinare si un ghid care detaliază activitătile ce se vor derula pe parcursul celor trei zile.

1652

sofia by dodi

ca sa vezi ce mica-i sofia! zilele trecute, dupa ce am plecat de la redactie si o scurta halta intr-o circiumioara, am poposit intr-un club linistit, linga vreo 20 de oameni, ca sa-l ascult pe frank sinatra al lor .
care cinta de zor new york, new york. si am constatat cu surprindere ca cel cu care cinta nu era nimeni altcineva decit domnul acesta:

foarte normal, care se simtea f ok, incognito. fara nici un fel de fitze.
si uite asa, intr-o seara linistita, intr-un loc la fel de linistit, am schimbat citeva amabilitati cu domnul acesta si am ascultat aceeasi muzica. un lucru marunt. dar lucrurile marunte dau echilibru.

*
despre dodi info mai jos.

888

mimo is my hero!

15.30 piata romana costa cafe.
merg cu mimo pe strase si povestim. adica eu povestesc cu ochii prin vitrine si ea asculta. pina cind urla de imi muta urechea din loc: ATENTIEEEEEEE!

in fata noastra la 20 d m, un domn rrom si o batrinca se intorc. domnul rrom ( e f negru, mic d statura si bine facut) se uita la noi ca o pantera. ii simti toata ura in ochi.

citeva secunde care par minute bune, ne uitam unii la altii, batrinica mirata, luindu-si geanta in brate la gestul meu de a-mi duce geanta aproape de corp, domnul rrom ( nu mai mult de 25 de ani, imbracat in trening) fixindu-ne cu privirea. cu ura.

apoi domnul traverseaza strada printre masini, batrinica vine linga noi, mimo ii explica ca nu a apucat sa ii ia nimik, a vzt ea cum dusese mina la geanta dar avea miinile goale.

dupa care batrinica traverseaza si ea, sa-si cumpere pateuri.

iar eu o declar eroina mea pe mimo pt curajul ei si spiritul ei civic.
love youuu mimo.
***
mimo e prietena mea de aproape 10 ani (aniversam in noiembrie 10 ani de la prima noatra intilnire)
me happy ca am asa prieteni misto. aici intr-o foto dintr-un mall unde, contrar orice v-ati gindi nu facea shopping, ci muncea. lucreaza la revista styler.

1256
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!