Doamna Virginia Zeani a incetat din viata ieri dimineata ( 20 martie 2023) Avea 93 de ani si a fost una dintre cele mai impresionante voci si personalitati modiale ale operei
Articolul de mai jos a fost publicat initial in 19 octombrie 2012.
***
Duminica este ziua de nastere a uneia dintre cele mai mari soprane ale Romaniei, Virginia Zeani. Implineste 87 de ani. “Cind o femeie poate sa-si spuna virsta, poate sa spuna orice”, crede doamna Zeani.
Interviul de mai jos este o miime de milimetru din personalitatea fabuloasa a doamnei Zeani care are in cariera sa profesionala performante incredibile: a cintat pe toate marile scene ale lumii, a avut unii dintre cei mai faimosi parteneri de concerte. Intr-o vreme in care Callas era numita La Divina, Virginia Zeani era L’Assoluta.
Cititi printre rinduri si remarcati obsesia pentru perfectiune (cit de des apare cuvintul “perfect” in vorbele domniei sale) si modestia (atentie! ne vorbeste o femeie care e considerata oriunde in lume o DIVA ABSOLUTA).
Sunt multe detalii in vorbele domniei sale care ne arata ce caracter frumos avem in fata, dar fragmentul meu preferat e cel in care povesteste cu exactitate motivele pentru care a anulat doua spectacole in toata cariera sa (dintre mii de reprezentatii). Doar doua spectacole anulate. Pentru mine, e in detaliul asta o foarte mare dragoste pentru meseria pe care si-a ales-o, dar si o vointa incredibila.
La Multi Ani sanatosi, Doamna Virginia Zeani.
(Multumiri speciale lui Bogdan Enache pentru tot sprijinul si efortul pus in realizarea acestui interviu. Fotografii: Bogdan Enache , Arhiva personala)
***
Am citit cartea in care dl Sever Voinescu va intervieveaza (Canta che ti passa) si-am fost foarte impresionata de dorinta dvs de a impartasi ceea ce ati invatat, de generozitatea de a spune si altora ce stiti. Sunt foarte rari oamenii care vor sa dezvaluie secretele meseriei lor. De ce ati ales sa faceti asta?
Mi s-a cerut de multe ori sa scriu o carte despre viata mea, dar e mai interesant sa faci un interviu decit sa scrii o literatura care de multe ori trebuie inflorita si nu rezulta realitatea. Eu cred in interviuri pentru ca sunt momente unice, nu poti sa le schimbi. In carte insa poti sa schimbi mereu, sa rescrii. Depinde de umorul pe care-l ai.
E un fragment in carte in care spuneti ca pentru cineva care lucreaza cu vocea mult, cind invata sa impinga aerul corect pentru anumite sunete ajunge chiar la dureri de cap. A fost pentru prima data cind am constientizat ca exista si durere in meseria asta.
Puteti sa explicati mai exact ce se intimpla cu cineva care studiaza muzica si cum isi poate modifica/ antrena muschii corzilor vocale? Unde apare durerea.
(ride) Draga mea, n-am stiut niciodata ca exista o durere in voce. Nu, noi putem sa exprimam cu intensitatea vocii o anumita faza a unei dureri, a unei tristeti sau a unui plinset, dar vocea nu poate provoca dureri.
Citeodata poate provoca – asta mi s-a intimplat sa aud – cite o … aproape o lesinare, la cite un tenor. Nu intotdeauna si nu la toti. Se invirte ceva cu el. Se zice ca tenorul, daca ajunge la do natural, trebuie sa se tina de pian… Nu-mi amintesc ca printre colegele mele sa fi auzit ca au dureri de cap cind cinta. Nici mie nu mi s-a intimplat. Femeile au dureri de cap cind barbatii se comporta urit cu ele (ride).
In carte descriati ca un medic si mi-am dat seama ca stiti anatomie. Ati invatat anatomie cind ati inceput sa predati sau inainte?
Anatomia o inveti incet, incet cind incepi sa cinti. Anatomia cintului e ceva diferit de anatomia pe care o cunoaste un om obisnuit. Cintul este o miscare a muschilor diafragmei intr-un mod diferit de un om normal.
Uitati-va la un balerin cind intra pe scena, imediat are o atitudine. La fel trebuie sa facem si noi, chiar daca nu ne miscam picioarele. Vocea se aude intr-un fel sustinuta de diafragma, o miscare pe care o fac si bunii balerini. Ei au o incordare a corpului si in acelasi timp o mare relaxare.
E un sistem care nu se invata in cuvinte, nici in interviu. Trebuie sa arati celor care invata, ce trebuie sa faca. De obicei cu burta inauntru, coastele in afara. E la fel cum munceste un balerin care intra pe scena: facem aceleasi miscari ca sa dureze mult timp piruieta noastra vocala.
Va invidiez, cu drag, pentru prietenia cu Federico Fellini. Acum citiva ani m-am dus special la Roma pentru ca, mai bine de o saptamina, sa merg prin multe dintre locurile in care a trait, lucrat, mincat etc. Daca ar fi sa-l descrieti intr-o imagine, care ar fi aceea?
Era un om special, absent in societate, dar cu gindire specifica si o distribuire a prieteniilor cu foarte mare discretie. Ceea ce m-a impresionat la el este asemanarea in multe lucruri cu sotul meu , Nicola Rossi Lemeni, care si el parea citeodata absent si era in lumea lui. Dar, de exemplu, Nicola era un mare poet, a publicat 5 volume, a luat de 2 ori primul premiu pe Italia. Si el, Fellini, care a produs atitea filme speciale, vedeti ca e un om diferit, special, nu e comun. Avea o imaginatie a lui, isi exprima poezia lui prin filme.
Prietenia noastra a inceput cind lucram la casa noastra la Fregene, linga casa lor care era construita in acelasi an. Lucra Le notte di Cabiria in timpul acela, a vazut arborii pe care ii aveam in gradina – pini romani – si i-a folosit in film.
Era un om foarte viu, dar cu ochii foarte absenti. Avea ochi care priveau creierul, nu priveau in pamint.
Si frumusetea prieteniei noastre e ca lui ii placeau femeile plinute. Pot sa spun ca atunci cind eram tinara eram plinuta – acum sunt plina (ride) – si intotdeauna ma stringea in brate si imi zicea “Daca as fi fost Casanova, te-as fi invitat la pat”
“Din fericire, nu esti Casanova, si am un alt Casanova care e sotul meu”, rideam eu.
Sa nu uitam ca el a fost casatorit cu o alta mare actrita care de multe ori a fost sacrificata vietii lui, Giulietta Masina, daca va reaminti filmele ei. S-au cunoscut foarte tineri si s-au casatorit. Au murit acum citiva ani, dupa moartea sotului meu care s-a intimplat acum 21 de ani. I-am vazut ultima data cind au fost sa-si ia Oscarul si am plins. Atunci Fellini a vorbit ultima data in public, rugind-o pe Giulietta: “non piangere”. Giulieta stia ca el nu e bine cu sanatatea.
E incredibil de frumoasa si de emotionanta secventa din carte in care Fellini si sotul dvs, Nicola Rossi Lemeni, se converseaza tacind. Spuneti ca amindoi aveau o lume interioara bogata, dar nu mentionati nicaieri despre lumea dvs interioara. In momentele dvs de tacere la ce va ginditi?
Dumnezeule bun si drag, ma gindesc la o mie si o mie de lucruri, dar dominant este intotdeauna o melodie. Si nu stiu cum imi vin in cap, pentru ca eu nu ma gindesc la o arie nici de-a mea, nici de-a altora. Deodata imi vine ceva in cap care-mi sufoca celelalte ginduri. Si ma gindesc: de ce imi vine in cap aria asta? N-am inteles niciodata de ce.
Cind ma gindesc la dvs va asociez cu un talent urias, dar si cu o mare responsabilitate pe care v-ati asumat-o pina la capat . Dar responsabilitatea implica seriozitate, foarte multa seriozitate. Ce va distreaza? Ce va amuza? Trebuie sa fie ceva care sa va si distreze.
Tot muzica. Si in special muzica de opera. Sau muzica usoara frumoasa, cintata de cintaretii de muzica moderna, dar nu “bum bum bum”, cum se spune. (ride) Pop.
Parca din muzica imi plac toate, dar nu cea cu versuri vulgare – nu m-a atras niciodata. Imi place muzica populara din multe tari, imi place Grigoras Dinicu. Imi vin in cap multe dintre cintecele noastre populare pentru ca, de cind m-am nascut, i-am auzit tiganii mei de la Solovastru care cintau la tambal ca sa joace taranii. Eu stateam intr-un colt si imi placea sa ii aud. Abia dupa ce am implinit 4 ani am inceput sa iubesc muzica. De mai inainte nu -mi amintesc multe lucruri.
[caption id="attachment_19414" align="alignnone" width="333"]
Virginia Zeani la 4 ani[/caption]
Opera e pentru oamenii educati muzical, dar mi se pare cu atit mai frumos cind cineva care nu are educatia necesara – are urechile astupate, cum spun eu – se emotioneaza profund ascultind o interpretare de clasa. Vi s-a intimplat sa vina cineva la dvs si sa va spuna “M-ati emotionat? Nu am repere, nu stiu de ce, dar sunt profund miscat”?
Sigur, m-au impresionat persoanele care veneau pline de dragoste si de afectiune si de intelegere. Intotdeauna m-am simtit servitoarea publicului. Am cintat pentru mine, sigur, dar m-am gindit cum pot emotiona prin mine insami, adica trebuia sa dau eu emotia mea. De aceea multe lucruri poate nu sunt perfecte, dar emotia mea era enorma ca sa pot sa transmit celorlalti.
Si daca m-as intoarce inapoi as schimba multe lucruri, pentru ca evolutia unui spirit, a unei voci, nu se face intr-o saptamina ci intr-o viata. Te-ai intoarce inapoi sa pui punctele gresite la o parte, dar asta nu o putem face. Mergem inainte cu fruntea sus, cu drag pentru muzica si pentru cei care o iubesc.
Pentru cei needucati muzical, cum i-ati invata sa asculte opera? Ce ar trebui sa faca sa li se deschida inima si urechile?
Multe dintre persoanele pe care le cunosc si le frecventez nu iubesc opera, nu se lasa sedusi de melodie. Iubesc alte lucruri si nu pot sa le impiedic sa se duca pe strada lor, cum nimeni nu m-a impiedicat sa merg pe strada mea.
Dar sunt rare persoanele care nu iubesc niciun fel de muzica. Sunt atirea ramuri ca, daca nu iubesti opera, opereta sau nimic din ce e clasic, gasesti altceva sa-ti placa. De exemplu, mie imi place muzica country. E asa de inteligenta, de sentimentala.
Nu sunt suparata pe cei pe care nu iubesc muzica, e treaba lor. Nu ma bag in gusturile altora, le sustin pe ale mele.
Aveti o cariera fabuloasa – nu e la trecut, o aveti, e a dvs, va fi pentru totdeauna. Spuneati mai devreme ca, avind experienta de acum, ati face diferit unele lucruri daca vi s-ar da posibilitatea…
Da, as face total diferit. Eu nu cred ca am facut lucruri extraordinare, dar tot ce am facut a fost cu o imensa placere pentru ca simteam muzica intr-un fel total. Exista lume mult mai culta muzicalmente decit mine, critici, dirijori, muzicologi…
Dar vreau sa te contrazic. Cariera fabuloasa nu exista, intotdeauna este un muzician mai mare decit tine. Cit timp placi si esti iubit – asta este fabulos. Daca reusesti sa ramii in memoria publicului care vine dupa tine, 50 – 100 de ani, inseamna ca era o cariera fabuloasa. Dar eu nu voi trai peste 100 de ani ca sa stiu cum va fi. Nu ma consider fabuloasa.
Care e cea mai pretioasa amintire din toti acesti ani? Cea care va vine in minte prima data…
Sunt un sir de amintiri. Ziua in care m-am casatorit cu Nicola, aveam mari emotii si stiam ca viata mea o sa aiba mari schimbari. Pina atunci eram carierista, nu stiam altceva decit sa studiez, sa studiez si, foarte rar, sa ma distrez. Nu aveam timpul necesar sa studiez cite opere am facut la inceputul carierei mele.
Dupa asta a fost momentul in care mi-am vazut parintii, in aeroportul din Roma, dupa 16 ani.
Ei ramasesera in tara, eu i-am cumparat in timpul regimului comunist ca sa-i pot aduce linga mine. Era ziua de 8 martie 1963.
Ati intilnit unii dintre cei mai mari si mai importanti oameni din lume si nu -i intilneati din ipostaza unui om obisnuit, ci din perspectiva unei persoane pe care ei o admirau. Ati fost vreodata emotionata- incurcat-rusinata in fata vreunei persoane pe care ati intilnit-o?
Emotionata, dar nu incurcata. Cum sa nu! Intilnesti lume incoronata, ai emotii. Chiar si lume pe care nu o stii, dar o simti intr-un mod diferit decit pe ceilalti. Am cunoscut de la inceput lume foarte importanta din domeniul muzicii, dirijori celebri, colegi foarte talentati.
Prima mea iesire din Italia a fost la Cairo si Regele Farouk, dupa editia mea de Traviata, mi-a dat medalia de aur si m-a invitat sa cint la logodna lui cu Narriman Sadek. Eram asa de emotionata ca am intrat la aceasta logodna de vis, in 1951,ca n-am putut minca nimic. Si s-au servit lucruri in-cre-di-bi-le. Dar cind cinti nu poti sa maninci imediat inainte. Mi-am luat numai o inghetata care se numea Ali Baba, am riscat.
I-am cunoscut pe printul Rainier si pe Grace Kelly. Am fost la ei la masa la prinz, iar printesa si mama ei au venit sa ma vada in Traviata. La final mi-au adus o sampanie, dupa ultimul act, in cabina mea. Un gest foarte emotionant.
Emotiile sunt mari si cind ai si deschideri mari de scena, ca la Arena di Verona. Si trebuie sa te stapinesti si sa te domini intr-o maniera nemaipomenita ca sa iasa vocea corect. Asa ca am trecut prin mari emotii si am cunoscut multe multe personalitati din toate ramurile culturii. Le conserv si poate intr-o zi o scriu si o carte.
Ati avut extrem de putine spectacole pe care nu le-ati onorat in toata cariera dvs, iar asta arata o vointa incredibila si un mental teribil. Ce va spuneati, din ce va motivati?
Uite: e o problema foarte interesanta cum forta vine cintind si pofta vine mincind, cum se spune in Romania. Chiar daca incepeam un spectacol si ma gindeam “Dumnezeule, in seara asta nu ma simt bine”, pur si simplu ma concentram si ajungeam la sfirsit chiar daca poate cite o nota nu era perfecta. Si publicul ma iubea si ma astepta la usa. Ziceam “citeodata si imperfectiunea devine perfecta”. Se intimpla si minuni de genul asta.
Am pierdut doua spectacole. O data am avut gitul intepenit. Era unul dintre spectacolele mele din Lucia di Lammermoor. M-am dus inainte sa vizitez o grota cu vinuri grozave, era foarte frig, in timpul primaverii, si se vede ca m-am bolnavit. A durat 3 zile si am pierdut un spectacol.
Si a doua oara a fost la al treilea spectacol de la Traviata la Metropolitan cind am racit grozav. Am iesit in zapada de la o masa si am asteptat cam mult taxiul; a doua zi am avut o raceala grozava si dureri de cap, dar si vocea mi-era complet joasa. Atunci am pierdut un alt spectacol. Restul le-am cintat chiar daca nu am fost perfecta, dar multa lume n-a observat, stiam sa acopar.
Ma gindeam sa va intreb pentru final ce ma sfatuiti sa fac daca as fi o tinara care vrea sa aiba o cariera de succes in muzica (nu sunt, n-am deloc talent la muzica), dar mi-am dat seama ca e mai util sa va intreb “cum ne sfatuiti sa ne traim viata frumos”?
Imitati-ma pe mine, treceti prin greutati plingind, dar zicind “cinta ca-ti trece”. Asa am trecut de multe ori si mi-au trecut durerile si suferintele; poate ca perna era uda de lacrimi dimineata, dar cind ma trezeam imi ziceam: “am un spectacol de cintat sau altul de invatat”. Asa ca durerile trec cind te gindesti ca viata este o minunatie dumnezeiasca.
***
Premii primite de Virginia Zeani de-a lungul carierei
1950 – Medalia de Aur pentru merit artistic – acordata de Regele Farouk al Egiptului – personal. Virginia Zeani a fost invitata sa aniverseze cei 100 de ani de existenta ai Teatrului Liric din Egipt
1961 – Commendatore della Republica Italiana
1963 – Medalia de Aur din partea Operei din Barcelona
1964 – Medalia de aur Roma Campidoglio – pentru cei mai buni cantareti – acordata Virginiei Zeani si tenorului Franco Corelli
1965 – Premiul National Diapason D’oro – (acordat doar de doua ori in 30 de ani – pentru Virginia Zeani si lui Mario del Monaco – tenor )
1967, 1970, 1974 – Premiul MASCHERE d’Argento – acordat celor mai buni interpreti de opera, dar si actori
1982- Verdi Prize
1992 – Puccini Prize
2000 – Steaua Romaniei in grad de Comandor
2011 – Ordinul Nihil Sine Deo – acordat de Regele Mihai al Romaniei
