Tag : fifi & the city

shutterstock_concediereFifi & The City: Concedierea. Te ingroapa sau te motiveaza? Povestile oamenilor care au renascut

Fifi & The City: Concedierea. Te ingroapa sau te motiveaza? Povestile oamenilor care au renascut

text de Cristina Popa

“ Imi pare rau dar trebuie sa renuntam la tine. Esti ultima venita si patronatul considera ca nici nu ai voce… “ – mi-a spus directorul postului, evitandu-mi privirea.

“ Cum adica nu am voce? “ – am intrebat desi aveam deja un nod in gat care ma impiedica sa spun prea multe.

A ridicat din umeri. Am iesit pe usa cu sentimental ca viata mea s-a sfarsit, desi aveam doar 18 ani.

Am suferit ca un caine. Simteam ca nu sunt buna de nimic. Stiam ca scuza cu vocea e o prostie, dar eram prea mica sa gasesc explicatii logice pentru situatia in care eram.

La scurt timp, am fost chemată sa dau o proba de voce la o televiziune care urma sa se deschida in oras. Era un proiect de care vorbea toata lumea, ca o sa fie ceva big, oamenii aveau echipa formata. Le lipsea doar un voiceover. Si m-au angajat. La PRO TV. Pentru vocea mea. Pe un salariu de 5 ori mai mare ca la radio.

A fost prima data in viata mea cind am simtit pe propria piele ca orice sut in fund e un pas inainte. Ironia sortii a facut ca peste 3 ani sa fiu premiata fix de postul respectiv, pentru o productie in tv. M-am urcat pe scena si le-am multumit. Le-am multumit cu subiect si predicat ca m-au dat afara, ca daca ei nu ar fi facut asta eu nu ajungeam sa fac cariera in televiziune.

A fost prima lectie. De atunci ma gandesc ca orice bine, incepe de multe ori cu un rau.
*

Fifi si-a intrebat prietenii daca ei au trecut prin asta, daca povestea concedierii i-a ingropat sau i-a motivat.

Raspunsurile le puteti citi aici

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

o puteti citi si pe blogul ei fifiFIFI STIE

cover photo shutterstock

712
leszek paradowskiFIFI & The City: cind cineva iti face rau….

FIFI & The City: cind cineva iti face rau….

Text de Cristina Popa

Sa nu faci rau niciodata nimanui! O aud pe mama mereu spunindu-mi asta. Eram prea mica sa inteleg de ce imi tot repeta. Aveam sa aflu mai tarziu ca sunt oameni care fac rau pur si simplu. Asa sunt ei construiti. Isi iau bucuria din raul altora.

Aveam un prieten pe care il indrageam foarte tare. Eram apropiati. Era un om deştept şi cultivat. Problema e că nu îi ieşeau treburile, era mereu nefericit.  In timp mi-am dat seama ca e ceva in neregula pentru ca spunea tot felul de rautati despre prietenii si amicii comuni. Nu ierta pe nimeni. Nu supoerta fericirea altora si pur si simplu avea o satisfactie enormă cînd spunea sau tot făcea răutăţi. Nimeni nu era fără defect şi am ajuns să mă întreb oare ce spune de mine?

Şi-am aflat mai apoi că omul căruia eu îi pusesem sufletul pe masă şi pe care îl ajutasem enorm când era la pământ, arunca pur si simplu cu noroi. M-am blocat. M-a durut tare şi n-am ştiut cum să reacţionez. N-am ripostat. M-am indepartat si incet l-am scos din viata mea de tot. I-am transmis prin altii ca stiu ce face. A incercat sa imi explice dar nu mai aveam urechi pentru el. Durerea mi-a trecut in timp dar cicatricea a ramas.

După el, au mai fost şi alţii care m-au lovit. Fără milă. Am încercat de fiecare dată să nu judec şi să iert fără să ripostez. E greu, dar nu imposibil. Cea mai mare pedeapsă pentru cei care mi-au făcut rău este TĂCEREA.

Mi-am intrebat prietenii:  “Ti-a facut cineva rau si tie ti s-a parut ca nu aveai nicio vina? Cum ai reactionat?

Am primit foarte multe raspunsurile. Părerile sunt mai împărţite ca niciodată. Unii tac, unii uită dar sunt muţi care cu sinceritate spun: mă răzbun!

Cand eram mai tanara, ma consumam foarte mult, ceream explicatiu, incercam sa inteleg ca poate totusi am facut eu ceva. si chiar daca nu era vina mea, incercam sa gasesc o solutie. acum, nu mai reactionez daca stiu ca nu am nici o vina. ma retrag din acea situatie, iar daca este vorba de o relatie de amicitie sau colegialitate, prefer sa nu mai am de a face cu oamenii respectivi. legea compensatiei functioneaza aproape intotdeauna. nu sunt de acord nici cu sintagma intoarce si celalalt obraz, dar nici raspunde la rau cu rau.

Chiar daca razbunara este in sangele meu si este o arta pt mine necesita timp, daca nu am acel timp …nu actionez, lipa de timp este data de importanta faptei celuilalt…daca fapta e imp..gasesc timpRazbunarea e in sangele tau? Pai…Eu nu cred in nerazbunare..cred in balanta intre timpul consumat si semnificatia faptei. Tu stii pe careva care nu s-ar razbuna?

mai multe raspunsuri si intimplari intelepte despre ”cine si de ce iti face rau”, pe blogul lui Fifi, aici.

(cover foto Leszek Paradowski)

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

o puteti citi si pe blogul ei fifiFIFI STIE

cover photo shutterstock

 

1288
shutterstock_bicicleta rosieFIFI & The CITY: Bicicleta rosie – intimplarile marunte care ne fac o viata mare

FIFI & The CITY: Bicicleta rosie – intimplarile marunte care ne fac o viata mare

text de Cristina Popa

Aveam vreo 9-10 ani.In fiecare dupa amiaza stateam in fata blocului.Cu cheia de gât.Așa era moda atunci. Jucam sotron. Cu Miha de la etajul 5 si Getuta de la 10.Rar, foarte rar trecea cate-o masina.Nu prea erau masini pe drum atunci.

Din cand in cand mai iesea cate-un vecin din bloc si noi tipam in cor: Sarnaaaa. Si apoi, ne vedeam de jocul nostru simplu.Mai retusam cu creta cate-o linie stearsa si apoi saream, cat era dupa amiaza de lunga.

Din cind in cand, mama iesea pe geam si tipa La masaaaaa.Mancam pe fuga si ne intorceam la topaielile noastre.

Eram niste fetițe fericite.

Intr-o zi am cunoscut pe Dana, prietena Mihaelei. Era mai mare ca mine cu cativa ani.Aveam sa aflu mai apoi ca e un copil de bani gata. Se vedea dupa hainele pe care le purta, dupa ciocolata straina, din Germania pe care o manca fara sa o imparta si dupa masina tatalui sau. O mașină cum nici in filme nu vazusem ca nah eram pe vremea lui Ceausescu si daca aveai Dacie erai super smecher.

Pe mine toate astea nu mă afectau prea tare pentru că ai mei, deși nu erau bogați făceau pe naiba în patru să mă simt prințesă.

Dar, ceva totusi ma deranja.Privirea ei rautacioasa. Se uita mereu la noi cu niste ochi care tipau: Sărăciiilor!

Totul a culminat când într-o zi a primit de la rudele de departe o super bicicletă.A venit in fata blocului sa ne-o arate. Bicleta era rosie. Era cea mai frumoasa bicicleta din lume. Nu vazusem in viata mea ceva mai nou si mai sclipitor.Fata ne explica cu mandrie ca merge cu nu stiu cate viteze si are nu stiu ce beculete. Si ca sa ne arate cate de grozava a inceput sa faca ture stanga dreapta in fata blocului. Noi ne uitam ca la tenis. La un moment dat s-a oprit in fata noastra:

“ Ei, cum vi se pare?”

Si Getuta care era fff mica de inaltime si pricajita, un omulet, ii zice cu glas tremurat

“ Vaii e asa frumoasa si ce fain merge. Mi-o dai si mie sa dau o tura? “

Nu i-a raspuns. S-a uitat la noi toate a mai tipat o data din priviri “Sărăciilor’!!!’ s-a urcat pe bicileta si a fugit.

Getutza a inceput sa planga tare cu furia aia de copil neputincios.

“ Nu mai plange mah getutza!

Lasa mah, Cri că imi ia mie tata de ziua mea pegas, o sa vada ea! Si o sa il dau la toti copii! “

In momentul ala mi-am promis ca o sa vina o zi in care o sa am si hainele si ciocolata si bicicleta. Tot. Si ca in ziua aia am sa raman om si nu o sa umilesc pe nimeni, niciodata. Cumva cu mintea mea de copil mi-am dat seama ca banii nu inseamna nimic daca nu pui pret pe oameni.

*

Am făcut un sondaj printre prietenele și prietenii mei. I-am întrebat care a fost întâmplarea care le-a stârnit ambiția de a ajunge departe în viață. Raspunsurile unele funny, altele triste, merită citite toate.

Una materială: o casa super misto, cu mobila sculptata, paturi de mijloc cu lenjerii de mătase, in care mirosea a cireșe uscate. Apartament cu 5 cam din Centrul Bucureștiului al varului primar al tatălui. Vazut de copilul de 9 ani. Si una mentală: un tip care recunoaștea pânzele lui Rembrant. Nu mai stiu cine era, dar venise la bunica-miu cand eram fff mica. Si se uita la albumele lui si zicea: asta e Rembrant, uite tehnica asta de descompunere a luminii etc. Si mi-am dorit sa fiu si eu asa. Am ajuns tocilara:))).

 Am invatat limba bulgara de dragul unui baiat de care m am indragostit. Am slabit 15 kg pentru ca mi doream sa fiu si o tipa “buna” nu numai desteapta in liceu si am fost regina balului. mie degeaba imi dai exemplu ca nu reactionez. Trebuie sa fiu eu convinsa ca acel lucru imi va aduce bucurie si ma va implini cumva si sunt gata sa mut muntii din loc.

mai multe raspunsuri emotionante puteti citi pe blogul lui Fifi, aici

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

cover photo shutterstock

 

1227
shutterstock_iubire 1Fifi & The City: cu ce se vindeca dragostea?

Fifi & The City: cu ce se vindeca dragostea?

text de Cristina Popa

Prima mea iubire.

Eu aveam 16, el 18. El minte brilianta, suflet sensibil, dar de un egoism feroce. Mă fascina creierul lui de geniu dar cumva îmi dădeam seama chiar dacă eram o copila ca nu o sa fac treaba cu el. Pentru ca era în lumea lui. Mă iubea. Atat cât pot băieții sa iubească la vârsta aia.

La un moment dat, era prin anul 2 de facultate cred, m-a anunțat ca pleacă cu 2 prieteni buni băieți în Africa. M-a informat de expediția feciorilor cu zâmbetul pana la urechi. Fata lui plina de fericire cind mi-a zis: o luna, îți dai seama? O aventura de o luna!!! Da, mi-am dat seama imediat ca o sa mor instant de dor. Si-a plecat. M-am perpelit 30 de zile, mi-am făcut griji și l-am așteptat cu febra nevestelor cărora le-au plecat barbatii la război. Mi-am făcut planuri și vise cu el. 

Rasturnam lumea la întoarcere. Dar, cind l-am revăzut fericit, bronzat și marcat de experienta trăită ceva parca m-a trezit la realitate.

Mi-am dat seama ca nu pot sta lângă un om care-si vede de visele lui independent de mine. Si am mers mai departe. Boala dragostei trecuse brusc fără prea mari tratamente. Ceva dureri de cap au ramas, dar le tratam cu nebagare de seama.

Amorul poate fi comparat cu o boala. Care nu trece cu medicamente.  Daca-i dureroasa o pansează doar timpul sau tratamentele alternative, de cele mai multe ori o dragoste nou nouta. Asta daca mai ai nervi de incercari, după ce ieși în sânge din maladia precendentă. 

Mi-am intrebat prietenii daca dragostea este o boala si daca da, cu ce se vindeca? Iata cum vad ei lucrurile:

Nu, cu siguranta nu e o boala. Cred ca e unul dintre simturile fara de care nu am putea trai. Lumea zice ca avem 5 simturi si un al salea spiritual. As pune si dragostea pe lista simturilor vitale. Asa simt eu!Dragostea e ca un venin. odata intrat in inima, nu exista antidot decat… alt venin, din alt acE boala grea, cu ameteli, fierbinteli, aiureli… dar e si frumoasa, si nu cred ca vrea cineva sa scape de ea, ever!

In cazul meu…da. E o boala de nervi. Nu stiu sa iubesc frumos. Stiu sa iubesc

spectaculos. Eu sunt fata care sparge pahare de zid si apoi plange dupa ele. De mila lor. Ca s-au spart. Asa e si cu dragostea. Iti intra cate o aschie in talpi iar atunci cand iti ajunge in creier dai rateuri. Nu are vindecare. Ea, boala. Ah nu, nu e o boala. E o bucurie. Nu m-as trata de asta. :)

Dragostea nu este o boala, dragostea te face sa te simti mai sănătos decat esti uneori. Dragostea celor din jurul tau te împinge sa lupți, sa speri. Iti da aripi sa creezi, sa inovezi. Iti da curaj sa încerci lucruri de care te temi si iti aduce bucuria de a împărtășii cu ceilalți fericirea ta. Uneori dragostea nu e asa, te certi cu cei din familie, omul ales si iubit iti taie aripile, te paralizează in gândire si in simțire. Eu despre asta zic ca nu e dragoste, dar cu siguranța e ceva care se vindeca.

Da, boala cronica! te vindeci cu si mai multa dragoste…  Pai… exista psihologi care spun ca simptomele “indragostelii” seamana cu cele ale unei boli psihice in faza maniacala Partea frumoasa e ca daca e o boala, e una de care nu vrei sa te vindeci. De fapt, nici nu poti. Eu am incercat. Din fericire, a recidivat :)))

cititi mai multe dintre parerile prietenelor lui Fifi , aici
*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1062
shutterstock_geloziefifi & the city: gelozia

fifi & the city: gelozia

Text de Cristina Popa

Am avut odată o poveste cu un domn demn de dramele psihologice. Omu’ era bolnav de gelozie. In cea mai grava forma. Mă suspecta mereu, își făcea niște scenarii în cap demne de Hollywood, îmi verifica telefonul, mi-a spart cutia postala ca sa îmi ia desfășurătorul. Cauta o dovada. Era ferm convins ca îl înșel deși nu o faceam. Îmi toca nervii mărunt cu întrebare după întrebare cine e x, de ce se uita Y, aaa…nu mi-ai spus ca ai fost cu z. N-am sa uit niciodată cum ma suna în medie de 50 de ori pe zi și ma întreba: unde ești, ce faci? Ce se aude? Mereu auzea un sunet suspect, o voce de bărbat ( desigur) sau o muzica romantica ce ii indica imediat o poveste de așternut. Îmi mirosea parul când ne întâlneam convins ca am fost cu altul. Povestea s-a încheiat frumos: el si-a găsit alta mult mai tânără ca mine, și muuuuult mai tânără ca el. O putea controla mai ușor. A ținut sa fie cinstit. Mi-a spus: nu mai puteam asa. Mai devreme sau mai târziu m-ai fi înșelat oricum, dacă nu m-ai înșelat deja. Ooook.

Cred ca gelozia e boala grea. Se manifesta la orice vârstă. Știu oameni care n-au fost niciodată geloși dar la un moment dat au întâlnit pe cineva în care au găsit stimulul “potrivit ” care a declanșat nebunia. Psihologii spun ca e alimentata de educatie si experienta, chiar daca nu se manifesta in stadiile timpurii ale vietii amoroase. Exista si o gelozie normala. Freud spunea ca e mai usor sa ii atribui celuilalt infidelitatea si sa te simti ranit de ea, decat sa ti-o asumi si sa o prelucrezi. In viață de cele mai multe ori e ca la știri. Alergi după exclusivitate. Omul de lângă tine reprezinta investitia ta emotionala, afectiva, chiar financiara nu are voie sa fie disponibil/disponibila pt ceilalti, TU vrei exclusivitate.

Mi-am intrebat prietenii și prietenele despre gelozie. Va invit sa le citiți experientele.

Daca nu e boala, e sarea si piperul intr-o relatie. Nu cred ca exista femeie care sa se planga cand iubitul ii spune ca barbatii cam intorc capul dupa ea pe strada pentru ca fusta prea scurta ii pun in evidenta picioarele. Eu am experimentat si iubitul gelos si barbatul indiferent. Langa cel din urma muream incet.

Gelozia cred ca vine din nesiguranta de sine in primul rand. Nu pot spune ca am fost victima unui partener gelos, dar am simtit si am vazut cateva episoade. Nu cred ca exista persoana care nu aiba o samanta de gelozie cat de mica, in varii ocazii. Am fost geloasa, insa doar atunci cand insinctul mi a spus ca am de ce. Si nu am dat gres niciodata.:) altfel, departe de mine acest sentiment. Eu sunt adepta ideii ca: ce nu stii nu te afecteaza. Oamenii trebuie sa fie liberi si independenti. Daca un om alege sa plece sau sa insele, o va face oricum, indiferent cat de grea e gelozia si cat de freak control e partenerul. Asadar, nu geloziei!

cititi mai multe opinii aici, unde este si parerea lui Fifi mica, adica fetita de 6 ani a Cristinei, despre gelozie.

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1115
shutterstock_colectiiFIFI & THE CITY – colectii si colectionari

FIFI & THE CITY – colectii si colectionari

text de Cristina Popa

Am colectionat la un moment dat al vietii mele…cutii. Mici, foarte mici. Le strangeam de peste tot. Ajunsesem la vreo 50. Le ingrijeam, le stergeam de praf…erau mica mea comoara. La o mutare dintr-o casa in alta, cumva s-a ratacit fix cutia mare cu amintirile mele pretioase. Dureros moment. Atunci, de suparare am zis nu mai colectionez nimic. Nu ai, nu pierzi, nu plangi. Oricum, sunt fericita ca nu sunt un om atasat lucrurilor materiale. Nu am pic de afinitate pentru palpabil. Si totusi sufletul meu simtea nevoia sa colectioneze. Și am inceput sa strang clipe. Momentele in care am ajuns sa stau de vorba cu oameni pe care ravneam sa ii cunosc, seara in care la teatru l-am vazut pe Beligan prima data, intaia vizita in Portugalia si complimentele…complimentele de la oamenii importanti sufletului meu. Le tin pe toate ascunse undeva si cind sunt cu nervii jos deschid cutia amintirilor.

Am vrut sa vad daca oamenii mai strang lucruri. Si mai ales de ce strang. Nevoia de posesie e puternica, indifferent de varsta si de sex. Iata raspunsurile:

Colectia mea de canute spune totul :)) Este groaznic de greu dar nu as renunta la ele. Gandeste-te cat de greu este sa la sterg de praf :)) Nu le-am numarat niciodata dar cred ca mai am putin si ajung la 100 de bucati.

Am colectionat cand eram mic,insigne si timbre.Niciodata oameni.Imi e greu sa ma despart de lucrurile mele.

Cred ca strangem lucruri pentru ca e in firea umana. Vrei sa iti bucuri privirea si sufletul. Si cum vile si palate nu putem colectiona, strangem cani, timbre, magneti…

Colectionez pusculite in forma de vacuta. Am vreo 50 si poarta de regula numele locurilor din care le-am cumparat sau de unde mi-au fost aduse. Prietenii imi cunosc pasiunea si daca se nimereste vreo pusculita in forma de vacuta, a mea e. Am o vacuta Barcelona, una Roma. un e NY, am si vacuta Otokumpu( e orasul din Finlanda in care sta Narcisa Suciu), am o vacă cu numele Canada…incerc sa pun in ele banuti pentru zile negre. Am adunat in prima bani de-o vacanta. Mai colectionez esarfe. Am peste 100. Pe majoritatea mi le cumpar de prin diverse locuri dar au invatat si prieteniii mei si primesc tot mai des. Am cunoscut la un moment dat un baiat mare calator, la propriu si la figurat si cu care am o intelegere: de peste tot, din toate tarile in care ajungem , ne aducem cate o esarfa. Pana acum de la el am primit vreo 30. Ti-am spus ca e mare calator. Nu m-am gandit sa renunt la ele, nu mi-ar fi greu ar nu am deocamdata niciun motiv. De-a lungul vietii am mai colectionat timbre si servetele. Nu-mi amintesc alte colectii care sa conteze…

mai multe raspunsuri si alti colectionari cu colectiile lor amuzante gasiti aici

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

cover photo shutterstock

927
shutterstock_bilantFIFI & the City: Despre 2014. Cu sinceritate.

FIFI & the City: Despre 2014. Cu sinceritate.

text de Cristina Popa – Fifi

Sare, piper, ardei iute, miere. Se pun toate intr­-un bol mic, se piseaza, se agita si se obtine anul meu 2014.

A fost un an in care mi-­am propus foarte mult, mai mult ca niciodata si am atins cam tot ce am pus pe lista.

A fost anul in care mi­-am dat seama ca traiesc prea mult in exterior si astept prea mult de la altii. Mult prea mult. Am realizat asta foarte tarziu, dar mi se pare important ca mi­-am dat seama. Am “pierdut” oameni fara de care nu credeam ca pot sa merg mai departe, stalpi pentru mine.

Am trecut peste momente incredibil de grele care mi-­au aratat ca pot duce mult, foarte mult. Psihic si sufletesc. Si am invatat lectii importante. Emotional sunt mai sus ca niciodata si rabdarea mea antrenata, ambitia si munca mi-­au dat satisfactii enorme.

Am castigat oameni minunati in lista mea de prieteni, care au stiut sa se strecoare, sa ma convinga si care imi arata zi de zi ca exista dragoste si prietenie necondionate. Sentimente reale, relatii fara interes material, in vremurile astea tulburi mi se par ceva iesit din comun.

­ Fifi, eu țin foarte mult la tine chiar dacă tu nu mă crezi , mi­- a spus un coleg drag

­ Dar chiar nu te cred!

­ Stiu.

Si am ras amandoi, eu cu regretul că am căpătat o neîncredere care ma deranjează. 2014 e anul în care mi-­am pierdut inocența în relațiile cu cei din jur, nu mai cred ușor pe oricine, oricât de tare mi­-ar lua ochii la început.

Cu toate astea, 2014 a fost un an extraordinar. As putea sa spun cel mai bun,dar stiu ca vine 2015 care n-­am dubii ca o sa fie fabulos.

 

*

Fifi si-a intrebat prietenii ce pun ei in bilant: succesele/insuccesele emotionale sau materiale? Si dupa ce se vede ca e un an bun sau nu?

Raspunsurile le descoperiti aici.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

Cover photo shutterstock

1078
shutterstock_copilFifi & The City: lectii de la copiii nostri

Fifi & The City: lectii de la copiii nostri

Ne batem capul cu educatia lor. Sa ii invatam bine. Sa ii crestem drept si frumos. Dar sunt momente cind copiii ne depasesc si ne dau ei lectii.

Ieri am avut o discutie mai aprinsa cu mama. Fie-mea a asistat. Dupa ce apele s-au calmat o intreb:

Ai vaz ce tare m-am certat cu mia?

Offf. Am vazut, mami.

Si ce parere ai?

Eu?

Da, tu ca ai asistat la toata discutia.

Eu nu ma bag, mami. E cearta voastra nu a mea. Dar…si a tacut.

Dar, ce?

Dar parca totusi nu e frumos sa te certi cu mama ta, nu crezi?

Ce poti sa replici la asa ceva? Pui capul jos si te gandesti: copilul meu e mai intelept ca mine. Cel putin in anumite situatii. Fie-mea e poreclita Fifi mica. Seamana cu mine. Foarte mult. Are zvapaiala mea si curiozitatile mele. Vorbeste enorm. Dar e mai calma si mai rezervata. Ceea ce e bine. E semi aroganta, nu cauta compania oamenilor cu orice pret. Are momente in care spune: Vreau sa fiu putin singura. Si se joaca sau citeste inchisa in camera ei. La 5 ani jumate sa ai nevoie de timpul tau…mi se pare foarte smart. Inteligenta emotionala as spune, la mare cautare azi.

Am invatat de la ea sa am mai multa rabdare, sa tac, sa ascult si….sa nu ies din casa nerujata. :))))

Mi-am intrebat prietenii ce lectii au primit de la copiii lor. Iata emotionantele raspunsuri:

Sa ma pretuiesc. Datorita ei am invatat ca sunt foarte importanta. Ca trebuie sa am grija de mine si ca nu imi permit sa-mi bat joc de timpul si de sanatatea mea. Am invatat ca exista drgoste neconditionata si ca poti sa ierti orice. Am invatat sa iubesc pur si simplu si sa ma bucur pentru ceilalti. Am invatat sa refuz si am invatat ca ” incercarea moarte n-are”

Cea a rabdarii si a iubirii neconditionate.Si dincolo de vorbit din carti, lectia suprema a fost intr-un moment de pedeapsa pe nedrept, pentru ca incerca sa imi atraga atentia, facand doar ce nu trebuie, intr-un moment delicat pentru mine, el mi-a spus: te iubesc si te iert, orice imi faci!

Pe asta n-o s-o uit toata viata Când gemeneii mei aveau 1 an, am început sa-i învăț sa meargă, cum învață toți copii. Ii ricam in picioare si ii lasam sa facă pasi pana la pat. Razvan era mai ambițios și mergea incet, incet. Dar Calin nu voia deloc sa meargă. I se părea foarte distractiv dar nu făcea nici un pas. Până intr-o zi, când Razvan, după ce exersase destul s-a ridicat singur si a inceput sa meargă. In secunda doi, s-a ridicat si Calin si a mers si el. Atunci pe loc. Pe modelul “Da’ ce , eu sunt mai fraier? ” De aici am învățat cat de importanta e competitia pentru orice lucru pe care-l faci in viață si cat de mult te motivează sa ai un model pozitiv in preajma ta Si a mai fost un moment. Anul trecut am fost cu Calin la Grigore Alexandrescu la 2 noaptea pentru ca tusea in continuu si nu mai stiam ce sa-i fac. Am ajuns acolo, l-a consultat, i-a pus o branula care se numea “Fluturaș” , am plâns amandoi odata, el de durere, eu de mila lui, i-a facut un aerosol si trebuia sa mai asteptam putin ca sa-si facă efectul tratamentul administrat. El tusea in continuu iar eu il tineam lipit de mine in brațe cu speranta ca se mai liniștește. Si am stat asa lipiți pana cand i-a fost mai bine, i-a mai trecut tusea, am luat tratamentul si am plecat acasă la 4 dimineața. Cred ca timp de un an , la interval de 2-3 săptămâni, Calin imi zicea la culcare: “Mami, mai știi cand am fost la doctor si mi-a pus Fluturaș la mâna si Razvanel a rămas acasă si tu m-ai ținut in brațe sa nu mai tușesc ? Mulțumesc mami ca m-ai ținut in brațe !” De fiecare dată când imi zicea fraza asta mi se făcea pielea de găină când vedeam cât de important a fost pentru el si cum a apreciat el la 3 ani ca mami l-a ținut in brațe și a avut grija de el. Asa ca am învățat cat de mult contează pentru cei dragi gesturi care poate noua ni se par banale dar care valorează atât de mult pentru ei.

*

mai multe raspunsuri de la prietenele lui Fifi puteti gasi aici
*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

cover photo shutterstock

2480
james-deanFifi & The City: bad boys or good boys?

Fifi & The City: bad boys or good boys?

text de Cristina Popa

Sunt pe lumea asta femeie extraordinar de frumoase si cu o minte sclipitoare. Si cu toate astea fac niste alegeri in dragoste de iti incremenesc sinapsele. Am un exemplu asa langa mine. O femeie care ar putea avea orice barbat pe lumea asta. Far aexagerare.  Si totusi ea alege gresit. De fiecare data. Cum ar putea sa ii fie bine? Pai poate sa vina un mare noroc. Sa se indragosteasca de un baiat bun. Desigur, noi prietenii ei stim ce se intimpla. Fetei nu ii plac baietiiasezati, genul cumsecade. Nu simte provocarea, ii miroase a plictis din prima clipa a intilnirii. Sansa ar fi sa gaseasca un om cu suflet bun dar cu alura de golan.  Si care sa-si dezvaluie aura de bun mai tarziu in relatie.

Ajungem la discutia bad boy versus good boy. Femeile vor dragostea absoluta, aia ca in filme. Barbatul trebuie sa fie in primul rand….barbat adevarat. Si cand spunem barbat adevarat ne gandim repede la o nuanta de bad, bad, bad.

Mi-am intrebat prietenele ce aleg in dragoste? Bad boy sau good boy?

Raspunsurile se citesc cu gura  pina la urechi.

La o prima vedere, nici nu cred ca e neaparat alegerea mea. E mai presus de mine. Pur si simplu nu pot sa evit tabara “bad” . Ma atrage ca un magnet si ma mai si monopolizeaza. Ies “in sange,, de fiecare data, dar nu ma las. Revin.

 Bad boy clar :))) always!!! De ce? Ca sa nu ma plictisesc ca sa aiba grija de mine… ca sa nu pot sa ii zic vreodata “ca nu are c…” ca sa nu visez la un bad boy :)))

 Bad boy! De ce? Pentru că mă provoacă. Mă inspiră. Mă enervează. Și îmi place adrenalina. Îmi plac golanii.

 Good guy, de aici incolo. M-am saturat de bad guys. Am evoluat destul:)).

 Eu good boy, ca am fost invatata de acasa sa ma feresc de bad boy, ca iese sigur cu broken heart sau broken ribs. Dar good boy nu inseamna neaparat good.Uneori sunt cevaaaa…

 Un mix de ambele, cu pondere mai mare bad.

 Bad boy, asa am ales intotdeauna, good boys sunt prea plictisitori pentru mine.

*

mai multe opinii puteti gasi aici.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1163
shutterstock_nimicfifi&the city: NIMIC

fifi&the city: NIMIC

text de Cristina Popa

Ce ai?
Nimic.

De fapt, e suparata, dar daca iti spune de ce, urmeaza o cearta, asa ca mai bine tace.

Ai patit ceva?
Nu, nimic.

A patit, dar daca nu iti dai seama singur, nu autosesizezi problema, i se pare inutil sa iti explice. Plus ca , in general, o problema pentru o femeie e doar un nimic pentru un barbat. Asa ca raspunsul corect e…nimic.

Ai vrut sa zici ceva?
Nimic.

A vrut, dar si-a muscat buzele pentru ca tie, barbatului suprem, totul iti suna a repros daca ea deschide gura, auzi numai confruntari. Asa ca mai bine… nimic.

Te doare ceva?
Nimic. Dar ce barbat vrea in viata lui o femeie care se plange?

La ce te gandesti?
La nimic.

De fapt are 45362 de ganduri si incearca sa le ordoneze si stie ca tu, masculul alpfa, te poti focusa puternic pe o singura chestiune departe, dupa zidurile tale… asa ca de ce sa deschida ea cutia plina cu framantari?

Pot sa te ajut cu ceva?
Cu nimic.

De fapt, da. Ai putea sa deschizi ochii, sa o vezi, sa o asculti.

Si sa ai un raspuns, o solutie. Dar daca tu de obicei ridici din umeri pina ajungi sa mergi la kineto ca sa iti repare cervicala, femeia se invata cu nimic.

In spatele fiecarui nimic, insa se ascunde ceva. Si azi un nimic, maine doua si uite asa, in timp… intre voi nu mai ramane nimic.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

972
hateFifi & The City: de ce stai intr-o relatie care e toxica?

Fifi & The City: de ce stai intr-o relatie care e toxica?

text de Cristina Popa

Mai mult te enerveaza decat iti face bine.

Te desconsidera, te chinuie, de multe ori te face sa te simti ultimul om.

El sau ea, partenerul tau cu care esti de cateva luni. Sau poate chiar de ani. Iti dai seama ca e o relatie fara viitor dar totusi nu te poti desprinde. Ca te-ai obisnuit in mocirla asta calduta. Si obisnuita bate singuratatea. Stiu atat de multi
oameni care stau in relatii gresite doar pentru ca nu au curaj sa plece, simt ca nu ar gasi ceva mai bun si la ce folos sa riste?

Un partener care nu crede in tine, care are alt sistem de valori, care te umileste de fiecare data cind prinde ocazia…va suna cunoscut, asa-i?

Am facut un sondaj si am ramas uimita sa vad cum oamenii se complac in
realtii sau chair casnicii de zeci de ani. Din lene, din comoditate, din prostie. Pina la urma fiecare om are o doza de lasitate in adn. Doar ca la unii e usturator de mare. Si te mint in fata, pozeaza in fericiti pentru tine si pentru altii dar chiar si pentru ei. Cu cat poza de familie pare mai fericita cu atat scheletul din dulap e mai mare.

Pentru inceput cititi o conversatie cu una dintre cele mai frumoase si interesante femei pe care o cunosc eu. Am ramas uimita…

– Ai stat vreodata intr-o relatie toxica, nepotrivita? Ce te tinea langa un om care stiai ca nu iti face bine? Cum ai reusit sa scapi?
– Da. Nu am reusit.
– Si de cati ani stai in povestea asta?
– 6 ( sase)
– Si de ce crezi ca nu poti sa scapi?
– Obisnuinta, comoditatea
– Da nu te gandesti ca iti pierzi cei mai frumosi ani din viata? Tu esti o femeie foarte frumoasa, inteligenta cu cariera…
– Am ramas mereu de moment ca oricum nu a aparut nimic altceva la orizont am ramas asa.Nu e neaparat toxic. Nu e ceea ce imi doresc.
– Si cu ce argumente te intoarce din drum?
-Ca in orice alta relatie noua e frumos la inceput si in final se ajunge la o anumita monotonie. Asa imi zice. Si ca nu e o solutie sa caut ceva nou. Ma iubeste si e tot timpul acolo.
– Lasa mah ca o sa vina printul din poveste si tu o sa fi printesa din castel, o sa vezi! :))))
– Sper. Sa fie colectionar de arta pls!!! :)))

Va invit sa cititi in continuare raspunsuri de la barbati si femei si sa vedeti cum fara sa vrem zicala au ce doare, dar ce place e cat se poate de adevarata.

Da, am stat cativa ani intr-o relatie care imi facea rau. Nu am o explicatie pentru ce simteam. Simteam că omul acela îmi face rău, că îmi consum cu el foarte multă energie si spre sfârsitul relatiei am înteles că omul îmi făcea rău ai am renuntat Era o relatie toxică pentru ca nu îl iubeam. Dar aveam nevoie de el…

Problema cu relatiile toxice e ca nu prea stii ca-s toxice, decat foarte tarziu, cand deja toxicitatea lor s-a imprimat foarte adanc, in ADN-ul tau. Nu stii ca omul pe care-l consideri Soarele si Luna, 2 in 1 superoferta iti face rau si ca te-a subjugat in cel mai parsiv mod cu putinta: cu acordul tau. Am trait pe pielea mea o astfel de relatie, cu grad inalt de toxicitate, care din fericire a durat doar doi ani, insa din nefericire au fost si cei mai frumosi – primii ani de facultate. Am invatat enorm despre mine in urma acestei relatii, dar nu-mi mai da nimeni anii aia inapoi, din pacate. Cum am scapat? Am avut inger pazitor, pentru ca El a fost cel care apus capat relatiei. Mie-mi era prea frica s-o fac, desi simteam de multa vreme ca nu mai era totul in ordine. Si din fericire pentru mine, a si fost genul care a sarit rapid la alta, in next level si nu m-a mai sacait pe mine, cum altminteri mi se pare a fi cel mai toxic mod de a chinui pe cineva: du-te-ncolo, vino-ncoace, lasa-ma si nu-mi da pace. Am vazut in jurul meu, la alte prietene, ce poate insemna genul asta de du-te vino si ma bucur ca am fost lasata in pace de-a binelea, din prima. Oribila experienta, dar ce dulce a fost trezirea! Dupa un iad din asta, cresti cat altii in zece raiuri.

Ti se pare ca daca e cu nabadai e frumos, nu te plictisesti. Eu zic PAS la primele semne de toxicitate, nu la primele certuri, ci la primele semne de intruziune…

mai multe opininii de la prietenele lui Fifi puteti citi aici

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1140
shutterstock inima minteFifi & The city: alegi cu inima sau cu mintea?

Fifi & The city: alegi cu inima sau cu mintea?

text de Cristina Popa

 

Toata viata am ales cu mintea. Intotdeauna cu mintea. Inima insa a fost mereu acolo si si-a spus parerea. De cele mai multe ori cu o vehementa care o ducea in pragul infarctului. In mijlocul conflictului, mintea punea inima la punct mereu: ” bine ca esti tu desteapta te crezi vreo inteligenta, de parca inimile au vreo urma de neuroni ”

Pentru cineva caruia i-a placut matematica la nebunie, emotiile pareau ca nu conteaza. Dar au contat de multe ori. Asta nu inseamna ca vreodata in viata mi-am pierdut mintile.

Odata, am cunoscut un barbat de care m-am indragostit atat de tare incat as fi plecat cu el pina la capatul pamantului. Era sufletul meu pereche. Cred ca se intimpla odata in viata oricui. Bine, asta daca ai noroc. Inima mea era perfect expandata. Mintea, la locul ei, zambea pervers si imi spunea: ai grija, nu lua decizii acum. A fost singura data cand pe moment mi-a ignorat creierul si va spun cu sinceritate ca nu imi pare rau pentru ca povestea e demna de film.

Cred ca asta e cu adevarat important in viata: sa ne permitem, macar din cand in cand vorba holografilor sa facem ce ne spune inima. Cu riscul asumat ca mintea cand te vede plangand mai apoi iti replica rece: I told you so…

Mi-am intrebat prietenii ei cu ce aleg la rascuce: cu inima sau cu mintea. Raspunsurile sunt surprinzatoare.

Cand am ajuns la rascruce, am mers pe minte/intuitie. Acu depinde si ce inseamna rascruce…

 E recomandat sa alegi cu inima. Eu aleg cu mintea.

 

 Mama mi-a spus ca sunt foarte rationala si aleg mereu cu mintea. Nu am fost in ipostaza sa ma intreb daca aleg cu sufletul sau cu mintea. Dar gandesc foarte bine inainte ce sa fac. Ma gandesc bine la fiecare pas pe care il fac in viata si mereu o intreb pe mama ce parere are. Si tin cont de ce spune. Imi place sa imi fac un plan al vietii pe care sa il respect, si pana acum a cam iesit ce mi-am propus. Si vorba Mihaelei Calin mai intrebi si sufletul din cand in cand, ce parere are?

 

Mai multe raspunsuri puteti gasi aici.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

cover foto shutterstock

1287
shutterstock_secreteFifi & The City: Tu cui iti spui secretele?

Fifi & The City: Tu cui iti spui secretele?

text de Cristina Popa

 

–         Maria, daca ai un un secret cui il spui?

–         Pai daca e secret…nimanui. Dar daca nu mai pot sa ma tin ti-l spun tie.

–         Da de ce sa nu te tii?

–         Ca e greu mama sa nu spui…

Asta e fifi mica. 5 ani jumate. Stie exact cum stau lcururile in viata, nu mai am dubii.

Secretele sunt  excitante. Cu cat un om e mai misterios, mai inaccesibil, cu cat  stim mai putine despre el cu atat ne simtim mai atrasi.

Sunt oameni care stiu sa tina un secret. Cand se discuta subiectul tainuit par uimiti, nu li se misca niciun muschi pe fata. Te uiti la ei cu subinteles dar nu, nimic, nicio dovada in priviri.  Altii recunosc cisntit: nu-mi spune daca e secret ca nu pot sa il tin.

Secretele inseamna putere. Sunt omanei care stiu secretele tututor si altii de care se freest toata lumea. Mi-am intrebat prietenii si prietenele cui ar spune mai degraba secretul lor: prietenilor apropiati sau familiei?

Iata raspunsurile:

Eu imi spun secretele mie mai intai. De atatea ori pana imi intra bine in cap. Daca ma plictisesc de ele, le spun maica-mii.

Ierarhia salveaza secretomania :))) Prietenele cele mai bune sunt the “secret keeper”. Mama e “the healer”. Tata e “the hugger”. Fratele e genul “hai sa petrecem sa uitam”. Sotul e cel care gaseste solutii pentru orice. Dar secretele… Secretele sunt la ele, la cele 2-3 prietene apropiate ale mele. Care au “permis” de dat cu parerea… au umeri pe care pot sa plang…au maini de ajutat si mai ales… au lacate loiale care pastreaza secretul

Depinde de secrete. Dar mai degraba prietenilor

Depinde de secret si de adancimea lui, dar familiei n-as prea spune.

 Daca e un secret nu il spun nimanui nici familiei, nici prietenilor.

 Prietenului cel mai apropiat.

 Nu as spune familiei. Am câțiva prieteni care mor cu secretarul în buzunar.

 Sincer, am o singura prietena din copilarie pe care o consider cea mai buna prietena..si de obicei, prima data ii zic ei….in ideea sa-i cer o parere pentru ca o simt ca imi vrea binele de cand ne stim…..dar pana la urma tot pe mama ma bazez in orice situație

 Ce mai spun prietenele lui Fifi despre secretele lor puteti afla aici

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

816
fericitaFIFI & THE CITY: Schimbarea – de ce ne e frica?

FIFI & THE CITY: Schimbarea – de ce ne e frica?

text de Cristina Popa

Cea mai mare schimbare in viata mea am facut-o acum un an. Cineva m-a tras de maneca si m-a intrebat: Tu, unde esti tu in viata ta? Ok…grijile, problemele tuturor, te ocupi de toate. Dar tu, unde esti tu in viata ta? In ce rand…hmm, stateam cam in spate, mi-am dat seama. Eu in viata mea. Si am schimbat asta. De tot. M-am mutat in fata. In primul rand. Cu tupeu. M-am urcat chiar pe scena vietii. Cu egoism, ar spune unii. Cu dragoste pentru mine, as spune eu. A fost cea mai mare schimbare. Si nu, nu pentru ca imi propusesem ci pentru ca cineva mi-a aratat unde imi e locul.

Mi-am intrebat prietenii: “ Care e cea mai radicala schimbare pe care ai facut-o si cum ti-ai invins teama? Te-a ajutat cineva?”

Este sondajul cu cele mai emotionante raspunsuri pe care le-am primit pina acum aici pe blog.

Cea mai mare schimbare a fost sa las totul in urma la Cluj, un job si o relatie de patru ani care scartaia, si sa vin in Bucuresti desi nu aveam pe nimeni aici care sa ma sprijine. Mi-a fost greu dar am intalnit oameni minunati si am ajuns la concluzia ca am facut foarte bine. Nu apreciez oamenii care stau in zona de confort. Lasitatea are un pret enorm de mare pe care il platesti doar la finalul vietii. Atunci cand te uiti in urma si realizezi ca n-ai trait. Stii cum face vitelul care nu vrea sa paraseasca grajdul cand a crescut? Asa e si cu teama de schimbare. E alimentata de prostie.

Cum adica schimbare? La ce te referi? Ca eu nu am curaj nici sa ma tund :))

O schimbare radicala inseamna o schimbare care iti reseteaza ceva legat de tine, de modul de viata, de cum gândești, de cum te comporti. Uneori spunem ca: o sa imi schimb radical gândirea! De ce, cine ti-a impus? Cine te ajuta? De ce o faci? Pai e simplu: gândești big, esti big , devii big. In comportament, in felul cum Iubești, cum spui buna dimineata, cum iti lasi copilul la scoala si cum ceri restul la pachetul de țigări de la vanzatorul care se face ca a uitat. Daca devii mai îngăduitor cu tine , ti-ai schimbat radical gândirea fata de ceilalți. Altfel te înțeleg, te privesc, te agreează in cercul lor sau pur si simplu iti spun: stii, imi place cum gândești. Te-ai schimbat mult, radical as spune. Si vine întrebarea: Cine te-a ajutat? Eu. Eu pentru ca de astăzi am vrut sa fiu doar eu si nu acel pentru ceilalți. Cea mai radicala schimbare a mea? A fost cand am vrut sa trăiesc din nou. După infarct. Sa mănânc pentru ca imi place mâncarea si nu ca trebuie sa mănânc. Sa ma trezesc dimineata devreme sa vad soarele rasarind si nu sa ma trezesc ca trebuie sa ma scol. Pe scurt : sa fiu eu! De cine am avut nevoie ? De o clipa de eternitate . Ca sa vad cat de scurta e viata…

Moartea tatalui meu m-a determinat sa merg la terapeut, iar asta mi-a schimbat viata. Evenimentul respectiv m-a determinat sa merg. Pentru ca nu mai putea nimeni sa imi explice coerent de ce…

Mai mult raspunsuri foarte emotionante puteti citi la Fifi pe blog.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1087
brasov 3FIFI & THE CITY: Brasovul. Probabil cel mai frumos oras din Romania

FIFI & THE CITY: Brasovul. Probabil cel mai frumos oras din Romania

Când am plecat acum 11 ani din Braşov îmi vedeam visul cu ochii: Bucureştiul. De la 18 ani mi-am dorit capitala.
Lăsam în urmă gaşca mea de prieteni şi un oraş pe care nu l-am iubit prea tare niciodată. Era un loc în care nu se întâmpla mai nimic niciodată. La 10 seara, toată lumea dormea, nu aveai unde să bei un ceai, nu existau terase decât vreo două şi alea erau pline de fiţe, nu aveai cu cine să te întâlneşti. În weekend lucrurile se mai animau, dar prea puţin pentru gustul meu de om super activ.

În 10 ani Braşovul s-a schimbat cât alte oraşe într-o sută. Miroase a Occident. Si are un ritm nou. Străzile din Centru sunt pline de străini. S-au deschis zeci de terase. Magazinele care pe vremuri trăgeau obloanele vinerea şi se mai deschideau lunea, acum sunt deschide până noaptea târziu în fiecare zi.
Braşovul însă nu e la îndemâna oricui. Are cel mai scump transport în comun şi cele mai scumpe utilităţi din România.

La restaurante şi cafenele preţurile sunt la nivelul Bucureştiului. Şi aici avem o problemă: că salariile sunt departe de cele din Bucureşti. Foarte departe. Din cauza asta nu mă întorc acasă. Şi ca mine-s mulţi. Prevăd că în 20 de ani aici nu va sta oricine.

De ce vrea Fifi sa se mute inapoi la Brasov si ce ii spun prietenele, puteti citi pe blogul ei, aici

*
*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1040
ambition shutterstockFifi & The City: cum m-a adus ambitia unde sunt, cu bune si cu rele

Fifi & The City: cum m-a adus ambitia unde sunt, cu bune si cu rele

text de Cristina Popa.

De cand e lumea, oamenii se impart in doua categorii: cei care reusesc si cei care nu.

Si daca facem un sondaj de opinie o sa vedem ca cei din prima categorie au in comun cel putin ambitia.

In dictionar, ambitia e definita ca dorinta de a intrece pe altii, de a demonstra, de a parveni.

Si ce e rau in asta?

Cred ca ambitia e condimentul esential al reusitei. E cam complicat insa sa gasesti dozajul perfect. Daca pui prea mult, cu gandul doar la perspective si depasirea limitelor, s-ar putea sa o dai in bara . Am vazut oameni care au luat-o razna la propriu sau care se credeau zei comparativ cu muritorii de rand. Daca pui prea putin, nu ajungi departe.

Cand eram copil, parintii mei nu se multumeau daca ieseam pe locul 2. Si chiardaca ieseam pe primul loc, ma intrebau: si, cine a mai luat premiul intai? Asta m-a ajutat, m-a ambitionat mereu.

In clasa a 10 a am hotarat ce vreau sa fac in viata. Profesional. Am vazut un film: television news. Cu Holly Hunter in rolul unei producatoare de stiri de televiziune.

O femeie mica, agitata care radea si plangea deopotriva, super implicata si cu o ambitie fara limite. Mi-am spus atunci: Eu cind o sa fiu mare o sa ma fac producator. Am intrat in televiziune in 1995 si am urcat incet, dar sigur. Am muncit enorm.

In 2004 am ajuns la Bucuresti.

***
la link aflati cum a ajuns Fifi producatorul Observatorului de la ora 19.00

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1198
1555655_711353558883809_829452663_nFIFI & THE CITY: Opriti timpul. Mic tratat de management.

FIFI & THE CITY: Opriti timpul. Mic tratat de management.

text de Cristina Popa (FIFI)

In teorie, lucrurile sunt simple. Timpul este perfect egal pentru toată lumea, toți ne naștem cu ziua de 24 de ore.

In practica insa lucrurile se complica. Percepem si folosim diferit. Timpul.

Umoristic vorbind: Timpul este acea unitate de măsura dintre somn si serviciu , cafeaua din zori si cina pe fuga , concediu si leafa.

Sunt oameni care traiesc exploziv, incandescendent, continuu. Ei trateaza fiecare clipa ca pe darul suprem. Altii pur si simplu isi bat joc de clipe. Ale lor si ale altora.

Daca ar fi sa facem un top al celor mai mari minciuni si scuze din toate timpurile, faimoasa formula: n-am timp ar fi pe primele pozitii. Cati avem totusi tupeul sa spunem: bai, n-am chef de mutra ta. Dispari. Eu nu stiu niciunul. Toti cuvantam simplu, ipocrit: iarta-ma dar nu am timp. (Nu-s io de vina ca nu vreau sa te vad. In boxa acuzatilor intra agendele astea penibile care nu iti gasesc si tie un loc….)

Am cunoscut pe cineva care avea o viata super plina. Muncea enorm, nu-i ajungea timpul niciodata. Se plangea mereu ca ziua are prea putine ore. Intilniri peste intilniri, stres non stop, vrie. Pina intr-o zi cind a venit infarctul. Ce sa vezi? Neprogramat. Nu-l trecuse in vreun calendar, nici secretara nu il anuntase prin planing. (O superficiala.) Si inima …si inima i s-a oprit. A stat o vreme. Ea in repaos. El in coma. Cand si-a revenit dupa multe ceasuri era altul. Din clipa aia a inteles ca stresul nu poate fi legat de timp, ca timpul doar noi il ingradim. Ii dam valoare sau nu. S-a mai relaxat, se bucura de momente si de intuitie. Are un ceas super scump si cel putin un prieten in plus. Ceasul e acum pe post de bijuterie ca sa nu zic bibelou.

Pina de curand eram regina intirzierilor. Alergam de nebuna si tot intarziam la fiecare intilnire. Dada, eu priceputa in desfasuratoare, de profesie producator ( calcule la minut si secunda) eram mereu depasita de timp, fuga intre intilniri, redactie, familie si prieteni imi daduse peste cap tot minutarul. Intr-o zi am realizat ca nu mai apreciam de fapt corect ziua. Daca spuneam ca ajung in jumatate de ora, ajungeam intr-un ceas. Am reglat aceste intrizieri prin disciplina si ambitie de a nu lasa pe nimeni sa ma astepte. Cineva mi-a spus: daca tu intirzii ti se pare ceva firesc, daca eu nu ajung…oooo, otravesti fantanile!

Sa va spun un secret: Pentru mine timpul este cel mai frumos dar pe care cineva poate sa mi-l faca cineva. Sa iti smulgi ore sau zile din viata ta si sa mi le dai mie face cat cel mai grozav inel cu cea mai scumpa piatra. Pentru ca minutele acelea sunt de maxima audienta. Cum spunem noi in televiziune: minute de aur. Varfuri de rating.

Si daca tot vorbim de varfuri sa atingem subiectul nostru preferat: dragostea.

(continuarea povestirii la Fifi pe blog)


*
FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

1083
shutterstock_165632300FIFI & THE CITY: Breaking news and breaking heart

FIFI & THE CITY: Breaking news and breaking heart

text de Cristina Popa (FIFI)

De multe ori sunt intrebata de ce nu dam stiri pozitive la televizor. Le dam zi de zi, dar lumea nu le tine minte. Pentru ca lumea nu e invatata cu binele. Va spun direct: rar o stire cu final fericit nu face punctele de rating pe care le face un circ. Publicul vrea sa vada ca si bogatii plang, au rate neplatite si amante neconsolate care se revolta la ore de maxima audienta.

Peste povestile normale trecem cu lejeritate. Nu le mai acordam atentie. Ca sa fiu sincera: ne cam plictisesc.

La 40 de ani am un grup restrans de prietene. Una mai faina ca alta. Femei puternice cu super cariere. Unele maritate, altele in vesnice cautari dupa barbatul ideal. Relatiile noastre cu domnii sunt la extreme: clare sau super complicate.

Intilnirile cu fetele sunt intr-un fel. Ne lucesc ochii cind vorbim despre hainepantofibijuterii. Nu dezbatem retete, pentru ca nu ne pasioneaza asta cu gatitul. Cel mult apare in discutie o salata ratacita in frigidere si neaparat dietetica. Ne preocupa abonamentele la sala, cardurile de reduceri si biletele la concerte.

De cele mai multe ori insa, discutam despre EI. Ai nostri sau ai altora. Cine cu cine si de ce si mai ales astianusepotrivescnuosareziste si decenudivorteaza???

Concluzia e simpla: in zilele noastre oamenii alearga dupa doua lucruri: bani si dragoste. Banii se mai fac, dar iubirea nu prea e de gasit. Disperarea isi spune cuvantul de multe ori. Vorba unei prietene dragi: vreau si eu sa ma bag intr-o relatie si nu stiu in a cui.

Breaking newsul intalnirilor noastre e cind x s-a indragostit de y. Si cu cat idila e mai furtunoasa, cu atat dezbaterile sunt mai lungi. Pentru ca fiecare tanjeste dupa viata vie. Fierbinte.

Pasiunea, senzationalul, agitatia, complicatiile, certurile, viteza, standardele.

Punct cu punct, vietile noastre sunt intr-un permanent breaking news care din pacate de multe ori se transforma intr-un breaking heart.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

1721
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!