Zilele trecute Mircea Badea in stilul lui caracteristic, pamfletar dus la extrem si cu o doza mare de rautate care merge catre razbunare, a publicat un mail trimis de redactorul sef al revistei Elle catre angajati in care anunta reduceri de costuri si imposibilitatea de a mai plati sedinte foto de orice fel.
Intr-un interviu pe pagina de media, Roxana Voloseniuc – redactorul sef al revistei ELLE – explica cum si-a facut calculele pentru supravietuirea revistei in aceste momente: sunt oameni care vor expunere – Elle e un brand foarte mare si foarte credibil-, iar prezenta in revista va da bine pentru portofoliul lor fie ca sunt modele, fotografi sau vedete, asa ca daca isi acopera costurile singuri, vor putea aparea in ELLE.
Nu e cazul sa dati cu pietre in revista ELLE. Sau in redactorul ei sef. As vrea sa va arat lucrurile din alte perspective
Pentru cei care nu stiu, am fost redactorul sef al revistei Tabu, in vremea ei cea mai glorioasa – si ca publicitate, si ca tiraj, si ca audiente. Asa a fost contextul economic care ne-a ajutat sa putem sustine fianciar din publicitatea pe care o faceam pictoriale care costau 3-5000 de euro, pentru ca aveau figuratie mare, decoruri complicate si multa prelucrare pe calculator, pe langa cei mai buni fotografi si make-up artisti de pe piata.
Iar asta costa. Mult. (spre comparatie, astazi 5000 de euro e bugetul pentru un an de sedinte foto al unei reviste din RO)
Scriu deci din perspectiva unui om care intelege piata si mai ales cum functioneaza revistele glossy.
Nici eu nu cred ca oamenii trebuie sa munceasca gratis (aceasta e principal suparare la datul cu pietre), dar industria are mai multe nuante.
-
Nu e elegant si nici just, drept, adevarat, cand ziceti repede ca redactorul sef al revistei are bani si sa dea banii ei fotografilor.
In primul rand daca scrii la o revista care are treaba cu luxul si produsele up market e bine sa-l stii din propria viata, nu pe banii altora. Iar Roxana traieste pe proprii bani de cand era f mica, la standarde inalte pentru ca munceste de foarte mica ( a fost unul dintre cele mai importante top modele internationale ale Romaniei.)
Cei care scriu despre lux dintr-o garsoniera de langa obor sunt sarlatani, impostori (si-avem “influencerite” impostoare cat cuprinde). Nu e cazul aici. Deloc.
Apoi, e degradant pentru cel care spune ca daca o femeie e frumoasa si are bani, sigur nu are si minte sa conduca o revista. Ce sa vedeti, in acest caz specific vorbim de o publicatie care e licenta internationala si care ar fi schimbat de zeci de ori conducerea publicatiei de la noi daca nu ar fi fost la standardul sau.
In plus, ca fapt divers, toate revistele de pe piata care apartin de trusturi sunt manageruite de oameni cu multa experienta, in jurnalism, in moda.
E mai relaxant pentru cel care comenteaza sa spuna despre cineva care are multe calitati si a ajuns intr-o ipostaza de conducere, ca sigur are pe cineva care o “sustine”, sigur e “proasta”. Ajuta la moralul celor care rateaza des.
(cand lucram la Tabu, oamenii cu care aveam dispute de opinii pe internet incheiau cu “ar trebui sa taci, esti o pitipoanca care plimba genti pe dorobanti, ce stii tu…”. E o gandire – parte din prejudecatile oamenilor, din asemenea comentarii intelegi nivelul celui care are ceva de zis si-l lasi deoparte pentru ca… n-are rost. Daca va apuca dorinta de asemenea comentarii, le accept fara problema, doar ca va rog sa cititi in dreapta paginii la prezentarea mea cu ce ma ocup si ce am facut in meseria asta, ca sa nu ne pierdem timpul)
-
Suntem intr-o criza economica mondiala si, vrem nu vrem, piata se va regla singura, inclusiv in dreptul revistelor tiparite. Cred ca in viitor revistele nu vor fi cele care vor plati fotografii, ci vedeta sau designerul care isi organizeaza sedinta foto pentru revista va fi cel/cea care va face dealul direct cu fotogaful. In cazul publicatiilor de tiraj mediu, cu costuri cat mai mici.
Sigur ca intr-o asemenea situatie vor aparea si anomalii: cocalarul, vedeta nimeni in drum, care poate cumpara orice ca sa fie in revista si sa ia din credibilitatea brandului respectiv ca sa urce pe scara sociala si sa arda niste etape, sa gaseasca niste scurtaturi.
Dar depinde mult de etica celor care conduc publicatiile, depinde de ce pictorial accepta in revista si cat de multe compromisuri in selectia oamenilor (vedete, modele, designer) vor face.
Modelul acesta de a livra “de-a gata pictorial” cand esti vedeta exista de foarte multa vreme. Managementul starurilor, dorind sa pastreze controlul imaginii artistului, organizeaza de cand e lumea si pamantul propriile sedinte foto si livreaza fotografiile catre publicatii.
Inna e unul dintre artistii care asa si-a facut loc la nivel international la inceput. Managementul ei trimitea catre publicatiile din teritoriile in care incercau sa faca business multe sedinte foto catre cele mai importante reviste.
Cand privesti din afara aceasta perspectiva pare stranie, dar iata un alt unghi: pe un artist ca Beyonce nu ajungi sa il fotografiezi tu, din Romania, pentru o sedinta speciala aproape niciodata. Pentru managementul artistului va fi intotdeauna mai usor sa-ti livreze fotografii pentru orice interviu/ coperta ai nevoie. Sigur ca Beyonce va face mereu o sedinta foto pentru Vogue de exemplu, dar costurile de acolo sunt uriase (cam cat bugetul pe un an de sedinte foto al tuturor revistelor din ro), iar orice imagine e negociata in detaliu intre echipa revistei si cea a artistei.
-
Piata din Romania astazi pentru reviste glossy printate e cumplita. Nu mi-ar placea sa mai fiu in industria asta, pentru ca astazi – in aceste conditii de piata – ai mainile si picioarele taiate.
N-ai distributie, oamenii nu ies din casa ca sa cumpere reviste- mai degraba isi iau informatia online, n-ai piata de publicitate mare pentru ca tara noastra nu poate sustine la cumparare marile branduri. (noi avem mai degraba magazine multi brand, in locul magazinelor de marca, pentru ca nu e cost effective pentru cei care aduc aceste businessuri).
Asa ca, daca n-ai puterea si vointa interioara a lui Nick Vujicic, n-ai cum sa supravietuiesti astazi ca manager de presa.
In plus viata m-a invatat ca tu, ca manager, ai sa faci orice tine de tine sa-ti tii alaturi cat mai multi oameni din echipa, sa poti sa le dai niste bani lunar care conteaza mult in aceste vremuri grele.
Si m-a mai invatat ca in ipostaza de manager esti incredibil de singur: nu le pot spune oamenilor problemele zilnice, ca sa nu-i incarci cu ceva ce nu pot ei rezolva deloc. Ii incarci in munca – pentru ca raman putini si ai nevoie de rezultate – dar nu le poti da bani mai multi ( tu te bucuri ca ii poti plati lunar, fara intarziere), iar ei care muncesc acumuleaza frustrari pentru ca stiu ca li se cuvine mai mult.
Cu site-ul meu micut – urban.ro – (unde sunt 4 oameni) ajung mai des de cat va ganditi la momente de cumpana si disperare, in conditiile in care partea financiara e acoperita de Orlando Nicoara, plus putinele publicitati pe care le-am obtinut in aceste 10 luni de reformatare a site-ului.
Dar ma trezesc in fiecare dimineata, epuizata ca am muncit in ziua precedenta si pentru alte proiecte, gandindu-ma ca in aceste vremuri grele cativa tineri primesc bani de la noi, in timp ce aducem – speram – putina bucurie altor oameni care primesc bucuria for free. Si invariabil, in fiecare dimineata ii multumesc in gand lui Orlando ca vrea sa crestem un produs de calitate.
Cred ca traim vremuri in care piata se reaseaza, nu l-am dat exemplu intamplator pe Vujicic care n-are nici maini, nici picioare si e celebru in toata lumea pentru darzenia lui. Cred ca in aceste vremuri avem cu totii nevoie de multa darzenie. Si-avem nevoie sa ne fim alaturi, unii de ceilalti (nici Vujicic nu poate face totul singur, are oameni alaturi)
Si mai cred ca, in cazul ELLE – la fel ca in cazul oricarei publicatii print sau online de calitate – industria trebuie sa stea unita: e momentul ca publicitarii din zona de public a revistei ELLE sa spuna: platim noi x pictoriale pe an.
Cred ca sunt vremuri in care daca vrem sa avem calitate, trebuie sa o sustinem mai mult ca oricand – sa alegem (cand punem publicitate, dar nu numai) – locurile unde intalnim oameni profesionisti cu SCOALA SI EXPERTIZA pentru ceea ce scriu. Altfel, vom avea o lume mare de cocalari si impostori.
Unul dintre cele mai scumpe si mai sofisticate pictoriale de la Tabu, ultimul numar pentru care am lucrat, refacea in haine actuale tablouri celebre avand-o pe Monica Barladeanu protagonista.
A fost un pictorial foarte scump, cu multe decoruri, cu doua zile de sedinte foto si foarte foarte mult digital de la Dan Samoila (care a facut si fotografiile).
Pictorialul in cauza, din care vedeti cateva imagini mai jos, a fost realizat cu sprijinul Procter & Gamble.
Cum ziceam, nu cred in munca gratis, cred ca fotografii trebuie platiti. Presupun doar ca vor fi platiti intr-o alta formula in viitor. Si da, poate ca exprimarea Roxanei Voloseniuc in pagina de media n-a fost cea mai fericita. Dar nu dati cu pietre.
Si nu cred ca revistele vor disparea: vor ramane insa cele care au materiale care conteaza cand le vezi in marime naturala, nu pe telefon. Care au materiale pe care sa vrei sa le colectionezi si sa le poti reciti peste ani.
