Tag : fotografi

bazavan otherside 3Despre revista ELLE si plata fotografilor din alta perspectiva. Nu mai dati cu pietre –

Despre revista ELLE si plata fotografilor din alta perspectiva. Nu mai dati cu pietre –

Zilele trecute  Mircea Badea in stilul lui caracteristic, pamfletar dus la extrem si cu o doza mare de rautate care merge catre razbunare, a publicat un mail trimis de redactorul sef al revistei Elle catre angajati in care anunta reduceri de costuri si imposibilitatea de a mai plati sedinte foto de orice fel.

Intr-un interviu pe pagina de media, Roxana Voloseniuc – redactorul sef al revistei ELLE – explica cum si-a facut calculele pentru supravietuirea revistei in aceste momente: sunt oameni care vor expunere – Elle e un brand foarte mare si foarte credibil-, iar prezenta in revista va da bine pentru portofoliul lor fie ca sunt modele, fotografi sau vedete, asa ca daca isi acopera costurile singuri, vor putea aparea in ELLE.

Nu e cazul sa dati cu pietre in revista ELLE. Sau in redactorul ei sef. As vrea sa va arat lucrurile din alte perspective

Pentru cei care nu stiu, am fost redactorul sef al revistei Tabu, in vremea ei cea mai glorioasa – si ca publicitate, si ca tiraj, si ca audiente. Asa a fost contextul economic care ne-a ajutat sa putem sustine fianciar din publicitatea pe care o faceam pictoriale care costau 3-5000 de euro, pentru ca aveau figuratie mare, decoruri complicate si multa prelucrare pe calculator, pe langa cei mai buni fotografi si make-up artisti de pe piata.

Iar asta costa. Mult.  (spre comparatie, astazi 5000 de euro e bugetul pentru un an de sedinte foto al unei reviste din RO)

Scriu deci din perspectiva unui om care intelege piata si mai ales cum functioneaza revistele glossy.

Nici eu nu cred ca oamenii trebuie sa munceasca gratis (aceasta e principal suparare la datul cu pietre), dar industria are mai multe nuante.

  1. Nu e elegant si nici just, drept, adevarat, cand ziceti repede ca redactorul sef al revistei are bani si sa dea banii ei fotografilor.

In primul rand daca scrii la o revista care are treaba cu luxul si produsele up market e bine sa-l stii din propria viata, nu pe banii altora. Iar Roxana traieste pe proprii bani de cand era f mica, la standarde inalte pentru ca munceste de foarte mica ( a fost unul dintre cele mai importante top modele internationale ale Romaniei.)

Cei care scriu despre lux dintr-o garsoniera de langa obor sunt sarlatani, impostori (si-avem “influencerite” impostoare cat cuprinde). Nu e cazul aici. Deloc.

Apoi, e degradant pentru cel care spune ca daca o femeie e frumoasa si are bani, sigur nu are si minte sa conduca o revista. Ce sa vedeti,  in acest caz specific vorbim de o publicatie care e licenta internationala si care ar fi schimbat de zeci de ori conducerea publicatiei de la noi daca nu ar fi fost la standardul sau.

In plus, ca fapt divers, toate revistele de pe piata care apartin de trusturi sunt manageruite de oameni cu multa experienta,  in jurnalism, in moda.

 

E mai relaxant pentru cel care comenteaza sa spuna despre cineva care are multe calitati si a ajuns intr-o ipostaza de conducere, ca sigur are pe cineva care o “sustine”, sigur e “proasta”. Ajuta la moralul celor care rateaza des.

(cand lucram la Tabu, oamenii cu care aveam dispute de opinii pe internet incheiau cu  “ar trebui sa taci, esti o pitipoanca care plimba genti pe dorobanti, ce stii tu…”. E o gandire – parte din prejudecatile oamenilor, din asemenea comentarii intelegi nivelul celui care are ceva de zis si-l lasi deoparte pentru ca… n-are rost. Daca va apuca dorinta de asemenea comentarii, le accept fara problema, doar ca va rog sa cititi in dreapta paginii la prezentarea mea cu ce ma ocup si ce am facut in meseria asta, ca sa nu ne pierdem timpul)

 

 

  1. Suntem intr-o criza economica mondiala si, vrem nu vrem, piata se va regla singura, inclusiv in dreptul revistelor tiparite. Cred ca in viitor revistele nu vor fi cele care vor plati fotografii, ci vedeta sau designerul care isi organizeaza sedinta foto pentru revista va fi cel/cea care va face dealul direct cu fotogaful. In cazul publicatiilor de tiraj mediu, cu costuri cat mai mici.

 

Sigur ca intr-o asemenea situatie vor aparea si anomalii: cocalarul, vedeta nimeni in drum, care poate cumpara orice ca sa fie in revista si sa ia din credibilitatea brandului respectiv ca sa urce pe scara sociala si sa arda niste etape, sa gaseasca niste scurtaturi.

Dar depinde mult de etica celor care conduc publicatiile, depinde de ce pictorial accepta in revista si cat de multe compromisuri in selectia oamenilor (vedete, modele, designer) vor face.

 

Modelul acesta de a livra “de-a gata pictorial” cand esti vedeta exista de foarte multa vreme. Managementul starurilor, dorind sa pastreze controlul imaginii artistului, organizeaza de cand e lumea si pamantul propriile sedinte foto si livreaza fotografiile catre publicatii.

 

Inna e unul dintre artistii care asa si-a facut loc la nivel international la inceput. Managementul ei trimitea catre publicatiile din teritoriile in care incercau sa faca business multe sedinte foto catre cele mai importante reviste.

Cand privesti din afara aceasta perspectiva pare stranie, dar iata un alt unghi:  pe un artist ca Beyonce nu ajungi sa il fotografiezi tu, din Romania, pentru o sedinta speciala aproape niciodata. Pentru managementul artistului va fi intotdeauna mai usor sa-ti livreze fotografii pentru orice interviu/ coperta ai nevoie. Sigur ca Beyonce va face mereu o sedinta foto pentru Vogue de exemplu, dar costurile de acolo sunt uriase (cam cat bugetul pe un an de sedinte foto al tuturor revistelor din ro), iar orice imagine e negociata in detaliu intre echipa revistei si cea a artistei.

 

 

  1. Piata din Romania astazi pentru reviste glossy printate e cumplita. Nu mi-ar placea sa mai fiu in industria asta, pentru ca astazi – in aceste conditii de piata – ai mainile si picioarele taiate.

N-ai distributie, oamenii nu ies din casa ca sa cumpere reviste- mai degraba isi iau informatia online,  n-ai piata de publicitate mare pentru ca tara noastra nu poate sustine la cumparare marile branduri. (noi avem mai degraba magazine multi brand, in locul magazinelor de marca, pentru ca nu e cost effective pentru cei care aduc aceste businessuri).

Asa ca, daca n-ai puterea si vointa interioara a lui Nick Vujicic, n-ai cum sa supravietuiesti astazi ca manager de presa.

 

In plus viata m-a invatat ca tu, ca manager, ai sa faci orice tine de tine sa-ti tii alaturi cat mai multi oameni din echipa, sa poti sa le dai niste bani lunar care conteaza mult in aceste vremuri grele.

Si m-a mai invatat ca in ipostaza de manager esti incredibil de singur: nu le pot spune oamenilor problemele zilnice, ca sa nu-i incarci cu ceva ce nu pot ei rezolva deloc. Ii incarci in munca – pentru ca raman putini si ai nevoie de rezultate – dar nu le poti da bani mai multi ( tu te bucuri ca ii poti plati lunar, fara intarziere), iar ei care muncesc acumuleaza frustrari pentru ca stiu ca li se cuvine mai mult.

 

Cu site-ul meu micut – urban.ro –  (unde sunt 4 oameni) ajung mai des de cat va ganditi la momente de cumpana si disperare, in conditiile in care partea financiara e acoperita de Orlando Nicoara, plus putinele publicitati pe care le-am obtinut in aceste 10 luni de reformatare a site-ului.

Dar ma trezesc in fiecare dimineata, epuizata ca am muncit in ziua precedenta si pentru alte proiecte, gandindu-ma ca in aceste vremuri grele cativa tineri primesc bani de la noi, in timp ce aducem – speram – putina bucurie altor oameni care primesc bucuria for free. Si invariabil, in fiecare dimineata ii multumesc in gand lui Orlando ca vrea sa crestem un produs de calitate.

Cred ca traim vremuri in care piata se reaseaza, nu l-am dat exemplu intamplator pe Vujicic care n-are nici maini, nici picioare si e celebru in toata lumea pentru darzenia lui. Cred ca in aceste vremuri avem cu totii nevoie de multa darzenie. Si-avem nevoie sa ne fim alaturi, unii de ceilalti (nici Vujicic nu poate face totul singur, are oameni alaturi)

 

Si mai cred ca, in cazul ELLE – la fel ca in cazul oricarei publicatii print sau online de calitate – industria trebuie sa stea unita: e momentul ca publicitarii din zona de public a revistei ELLE sa spuna: platim noi x pictoriale pe an.

Cred ca sunt vremuri in care daca vrem sa avem calitate, trebuie sa o sustinem mai mult ca oricand – sa alegem (cand punem publicitate, dar nu numai) – locurile unde intalnim oameni profesionisti cu SCOALA SI EXPERTIZA pentru ceea ce scriu. Altfel, vom avea o lume mare de cocalari si impostori.

 

Unul dintre cele mai scumpe si mai sofisticate pictoriale de la Tabu, ultimul numar pentru care am lucrat, refacea in haine actuale tablouri celebre avand-o pe Monica Barladeanu protagonista.

A fost un pictorial foarte scump, cu multe decoruri, cu doua zile de sedinte foto si foarte foarte mult digital de la Dan Samoila (care a facut si fotografiile).

Pictorialul in cauza, din care vedeti cateva imagini mai jos, a fost realizat cu sprijinul Procter & Gamble.

monica-birladeanu-tabu-klimtmonica-barladeanu-tabu-5

monica-barladeanu-tabu-7monica-barladeanu-tabu-main

 

Cum ziceam, nu cred in munca gratis, cred ca fotografii trebuie platiti. Presupun doar ca vor fi platiti intr-o alta formula in viitor. Si da, poate ca exprimarea Roxanei Voloseniuc in pagina de media n-a fost cea mai fericita. Dar nu dati cu pietre.

Si nu cred ca revistele vor disparea: vor ramane insa cele care au materiale care conteaza cand le vezi in marime naturala, nu pe telefon. Care au materiale pe care sa vrei sa le colectionezi si sa le poti reciti peste ani.

 

 

 

 

 

 

3066
Pedro-Jarque-KrebsPrimele fotografii înscrise la Sony World Photography Awards 2016

Primele fotografii înscrise la Sony World Photography Awards 2016

Text de Raluca Antuca

Fotografi români, profesioniști sau amatori, vă anunț cu mare drag că s-a dat startul înscrierilor la Sony World Photography Awards pentru anul 2016.

Această nouă ediție a concursului faimos oferă șansa fotografilor din toată lumea să-și înscrie imaginile în mai multe categorii. Fie că ești pasionat de arhitectură, natură, panorame, artă sau portrete, concursul te ajută să-ți pui în valoare talentul și să demonstrezi că poți răspunde provocării.

Sony World Photography Awards se adresează profesioniștilor, amatorilor, adolescenților sau studenților la fotografie. Un concurs complex, care dă șansa multor publicuri să se afirme.

Iată câteva dintre imaginile înscrise deja!

Ariel-Pasini Hendy-Lie Julian-Ghahreman-Rad Manfred-Voss Marcio-Yuzo-Oshiro Maria-Farrelly Mildreth-Vasquez-Lopez Nikhil-Rasiwasia Otieno-Nyadimo Petra-Van-Borm Stefan-Achorner

1620
Startdrawing-Rijks-Museum-7În acest muzeu nu ai voie să faci fotografii, dar poți să desenezi!

În acest muzeu nu ai voie să faci fotografii, dar poți să desenezi!

Text de Raluca Antuca

Când am vizitat în septembrie Viena, am observat un fenomen pe care eu îl numesc “fotograful de vacanță” sau “fotograful în deplasare”. Acei oameni care umblă cu un Fujifilm la gât, mai mult hotărâți să fotografieze tot ce văd, decât să admire.

Ca și cum sunt setați pe realizarea unui album de 1.000 de imagini, ei uită că sunt acolo cu familia, într-un concediu. Vor amintiri, chiar dacă s-ar putea să nu se mai uite la ele după ce trece frenezia călătoriei. Firește, fac abstracție de fotografii profesioniști sau de cei care caută unghiuri interesante pentru Instagram.

Eu zic că uneori trebuie să lași aparatul foto deoparte, pentru că s-ar putea să pierzi cele mai importante momente. Indiferent că vrei să imortalizezi orice clipă sau cauți cele mai bune unghiuri, cel mai bine ar fi să te bucuri de timpul petrecut acolo.

Cum am luat la pas orașul în căutarea muzeelor, am observat cum oamenii întrebau mereu dacă pot face fotografii. Chiar dacă uneori răspunsul este pozitiv, am descoperit un muzeu din Amsterdam care introduce un concept tare interesant.

Muzeul Rijks din Amsterdam a interzis utilizarea aparatelor foto și video în interior, dar încurajează vizitatorii să deseneze sau să facă schițe, inspirându-se din lucrările faimoase. Proiectul se numește StartDrawing și își propune să motiveze publicul să aprecieze operele de artă, în loc să le fotografieze. Muzeul oferă creioane și agende, ba chiar și cursuri de desen.

Startdrawing-Rijks-Museum-1 Startdrawing-Rijks-Museum-2 Startdrawing-Rijks-Museum-3 Startdrawing-Rijks-Museum-4 Startdrawing-Rijks-Museum-5 Startdrawing-Rijks-Museum-6 Startdrawing-Rijks-Museum-8 Startdrawing-Rijks-Museum-9

1651

Londra: Cecil Beaton Expo

We are thrilled to announce the first selling exhibition of work by Cecil Beaton in over 25 years.

Cecil Beaton was essential to the cultural life of Britain and beyond in the twentieth century, both as a creator and a recorder. His unique aesthetic and vision led him to become one of the most popular and celebrated British photographers of all time.

Our retrospective show contains 64 images, including 25 vintage and historic prints, that cover more than 40 years of Beaton’s career.

*

asta e de pe site-ul galeriei Chris Beetles. expo e deschisa de miine, are si album cu toate foto din expo si texte de mario testino, fotografiile din expo aici

foto cu audrey hepburn din 1960 by C Beaton

1750

insectarul cu oameni

Trebuie sa te scot cu el intr-o zi la cafea.
Ok (…pauza…) Da’ de ce?
Pt ca o sa va placa sa va intilniti, sa va cunoasteti.
A, da. Bine. (…pauza…) Insectarul tau cu oameni alesi pe sprinceana.
Da’ d c insectar?
Pentru ca niciunuia nu ne place sa stam mult afara. Sub sticla e mai bine.

*
am purtat discutia asta cu un prieten acum doua zile. de atunci mi-am mai dorit ca un prieten sa-l cunoasca pe altul, si-am mai descoperit doi oameni pe care i-as putea aduce fatza in fatza pentru o intilnire care sa fie memorabila. mi-am dorit sa o cunosc si sa o simt mai bine pe o doamna care a fost subiectul unei sedinte foto pt revista pt ca m-a surprins cu caldura ei si cu mobilarea interioara. m-am incarcat tare frumu din niste povesti in care mi-as fi dorit sa cunosc fiecare dintre subiecti or semnatari. m-am emotionat la gindul ca in curind ana o sa-l cunoasca pe un pusti care m-a fct sa pling odata intr-un film si pe care la vremea aia mi-am dorit tare tare sa-l intilnesc. (dupa ce-si face ana treaba o sa-l si cunosc)
*
Oameni cu acelasi limbaj emotional.
*
Foto e de la Petrila, mina cu 12 morti, fcta ieri de Cristian Movila.

Cristi mi-a zis azi ceva care m-a dus cu gindul la o marturisire a lui Cristian Lupsa, iar atunci cind imi povestea domn Lupsa imi amintisem de o vorba asemanatoare spusa de Radu Afrim.

Si nu se cunosc intre ei. Inca:)

1009

motiv d mindrie – fottorino part 2

de azi, directorul le monde, eric fottorino, are un tabu acasa.
” il iau cu mine. il vreau acasa. ”

me happy.

a fost curtenitor si mi-a turnat ceai intr-o canutza ca de lut cu desene albastre. rozmarin & yogurt.
si s-a amuzat cind am povestit ca dupa ce am citit prima pagina din cartea lui, am cautat pe google numele fotografului din poveste, sa vad daca a existat in realitate.
are un background al concretului prin meseria lui si ma gindeam ca se folo d realitati.

“acasa evadez”

1026

portrete – kevin spacey by E.J. Camp

“Kevin was very intimate with the camera. whatever you asked him to do, he would take it a little further in order to make the shoot more playful. how strange it could have appeared to have a subject balance a coffe cup on his knee, but kevin makes it look like the most natural place to put it.”

E.J. Camp in The World’s Top Photographers (and the stories behind their greatest images), sau ce vezi cind te uiti pe gaura cheii la relatia intima fotograf -subiect.

*

cadou-voyeur de la karin karin,

852

portrete – tom cruise by tony duran

“he is sitting on the gilmore girls television show bench in the midlle of a movie studio lot at midnight! the set happened to have snow on it, and it was the only set I could actually see at midnight because there were no lights. I couldn’t really look around and see what other kinds of locations there were, so I went to see the one that had bright light. I had 15 minutes to shoot him “as is” , and he just come driving up in a golf cart and told me that he was Tom. I slapped my jacket on him and said ‘sit on that bench, let’s go!’ ”

*
fotograful tony duran in The World ‘s Top Photographers (and the stories behind their greatest images) cu un exemplu f real despre cum se fac marile fotografii la care rivnesti cind le vezi in reviste. cel mai adesea in timp scurt, folosind la maximum intuitia si prezenta de spirit a fotografului.
*
am primit cartea de la Karin, cadou de ziua mea. si-o luase pt ea, dar s-a gindit ca eu am sa ma bucur daca mi-o da ( si m-am bucuuuuuuuraaaaat tare tare). e o privire intima in lumea fotografilor.

926

Tabu Special Film – part 1- Morometii

Noiembrie e luna cu filme pt noi. Tabu e Special Film.

Cum revista va fi in curind la chioscuri, in toata aceasta luna voi povesti aici, intimplari cu regizori si actori, cu personaje (uneori din/de film/teatru) pe care le-am intilnit gratie frumoasei meserii de o avem.

Regulile sunt: intotdeauna chestiuni de culise, legate de film sau de teatru.

*

MOROMETE

Victor Rebengiuc in culisele sedintei foto din proiectul Fotografi si filmele lor preferate ( 3 fotografi au refacut o secventa dintr-un film care are o insemnatate speciala pt ei, il vdtzi in numarul de noiembrie).

Asteptam sa apuna soarele, ca sa avem o anume lumina.

Dl Rebengiuc discuta cu noi, imbracat in Moromete, cu iie, un pulovar gri (Benetton!! vechi si uzat, adus de acasa de la Laura, stilista) si o pereche de pantaloni pe care Laura ii tot prindea cu un ac de siguranta. (“Lasa ca daca stau asa nu se vede la poza, cind plecam de aici o sa trebuiasca prinsi”). Era foarte emotionanta imaginea, pentru ca statea pe prispa unei case din Muzeul Satului, arata exact ca in Morometii, doar ca eram la inceput de octombrie 2008, iar anii si-au spus cuvintul pe chipul si in privirea sa.

*

– Dar tu de ce ai vrut sa faci secventa din Morometii?, intreaba dl Rebengiuc catre Cosmin Bumbutz, fotograful care a avut ideea refacerii unei secvente din film la 20 de ani distanta de la premiera.

– Pentru ca e filmul romanesc cu cea mai frumoasa si mai onesta imagine.

– Cind ai vzt prima data filmul?, intreb eu tot catre Cosmin.

– In 1992 cind am dat la ATF, era in programa obligatorie.

– Eram eu rector atunci, de asta era in programa!, ride dl Rebengiuc.

– Asa e, erati rector, ride Cosmin.

*

– Nu m-am machiat in niciun film.

– In niciunul? Cum asa?

– Nu-mi place. Aaa, la Padurea Spinzuratilor, mi-au ridicat nasul cu o bucatica de material transparent, ca sa ma faca mai frumos… Adica, sa ma faca frumos. (ride)

*

S-a terminat sedinta foto, Dl Rebengiuc isi schimba hainele cu cele cu care a vnt de acasa. Suntem in zona birourilor administrative din muzeu, pe un hol, unde am instalat masa de make-up. Obisnuit cu turneele si filmarile in locuri diverse, dl Rebengiuc isi ia pantalonii de acasa, se duce intr-un colt, face un paravan cu usa holului si incepe sa se schimbe. Stiu ca pentru actori, spatiul intim nu are aceeasi valoare ca pentru mine. Astazi sunt o fata din echipa cu care maestru a muncit in ziua respectiva.

Imi mut privirea pe fereastra, desi dinsul continua sa vbsca cu mine, pentru ca momentul mi se pare mult prea intim. O legenda ( ma enerveaza rau exprimarea aia cu “monstru sacru”) se schimba la un metru de mine, cu modestia profesionistului care si-a fct treaba si acum trebuie sa plece acasa.

Se aude un zgomot ca si cum ar fi cazut ceva: niste banutzi din buzunarul pantalonilor, iar maestrul ii ridica inainte de a se imbraca. Ma intorc si vad toti cei 75 de ani ai dlui Rebengiuc; maestrul e cu pantalonii in mina, controlindu-le buzunarele, intr-un sort negru.

Si imaginea aceasta, incredibil de intima, o sa-mi ramina mereu in minte.

2738
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!