Tag : gaudeamus

psad logo#decitit Comoara din Delta – carte emotionanta cu povestile copiilor din Delta Dunarii –

#decitit Comoara din Delta – carte emotionanta cu povestile copiilor din Delta Dunarii –

Astazi la Gaudeamus se lanseaza o carte foarte emotionanta ”Comoara din Delta” care contine “relatări ale copiilor din Delta Dunării despre lumea lor”.

Cartea este coordonata de Cristian Teodorescu si are poveștile si aspiratiile unor copii din Delta, cu varste cuprinse între 10 și 14 ani. Lucrarea este completata cu proză scurta semnata de Lavinia Braniște, Andrei Crăciun, Florin Iaru, Aurora Liiceanu, Bogdan Răileanu, Cristian Teodorescu, autori consacrați care iubesc Delta si care au acceptat, cu generozitate, sa contribuie la această opera colectiva, ce urmează a fi lansata la Gaudeamus, împreuna cu editura Vellant.

Iata un fragment din prefata cartii scrise de Ivan Patzaichin

Fiecare copil pe lumea asta are dreptul și poate! să ajungă campion cînd se face mare. Trebuie doar să găsească sportul sau meșteșugul pentru care are talent, și, cu puțin sprijin și ceva imaginație, să-l transforme în vis.

A fi campion nu e doar despre medalii și podium, ci înseamnă, în primul rînd, să te bucuri de ceea ce faci și mai ales să știi că ai dat tot ce se poate ca să fii cel mai bun. Și apoi vine și recunoașterea, medalia, fie că e în sport sau în altă vocație. Uneori, porți medalia pe dinăuntru; este făcută nu din aur, ci din însuși sentimentul că ai făcut cel mai bun lucru pe care îl puteai face într-un anume moment.

[…]

Eu cînd eram mic voiam să mă fac pilot (sau poate chiar avion?! nu-mi amintesc precis…), pentru că singurele mijloace de transport pe care le văzusem pînă atunci erau barca și avionul – cînd leneveam în lotca bunicului cu ochii pe cer. Așa a început visul meu de a fi campion. În toate întîlnirile pe care le am cu copiii, le spun să-și caute și apoi să-și urmeze visul. Nu este doar un clișeu. Este ceea ce eu am făcut și, chiar dacă fiecare reușită pe care am avut-o a debutat cu un eșec (de multe ori răsunător), este singura cale pe care o știu.

Copii, urmați-vă visul!

coperta Comoara din Delta Comoara din Delta e o carte care i-a pus pe copiii din satele dintre ape fata in fata cu gandurile despre vocatia lor, despre ce le-ar placea sa faca in viata, dar ne pune si pe fiecare dintre noi in fata unei realitati la care nu avem acces  si care ar putea sa ne dea de gandit intru ajutorarea copiilor pe care-i intalnim cand mergem in vacanta in Delta..

Astazi la Gaudeamus vin copiii din Delta sa-si prezinte cartea si sa dea autografe. Unii n-au mai fost niciodata in capitala si, cu siguranta, niciunul n-a fost vedeta unei lansari de carte unde stau langa nume importante intr-un targ cu zeci de mii de carti.

Va dati seama cat de mult inseamna asta pentru increderea lor? Si ce energie primesc ca sa lupte sa-si implineasca visurile?

Mi-a povestit candva dl Patzaichin ca atunci cand a venit in Bucuresti din Delta, a venit sa se faca campion. Mintea lui a fost setata de la inceput sa fie campion ca exemplele de medaliati olimpici din satul lui. Si tot ce facea era gandit ca sa devina campion, nu-l deranja efortul, munca stia ca asta trebuie sa faca pentru a fi campion.

Gastiti cartea Comoara din Delta la Editura Vellant, e o carte pe care ati putea sa o cititi impreuna cu copiii vostri

pagina de gardă Comoara din Delta

1736
shutterstock_cartirecomandare: 23 carti de cautat la Gaudeamus

recomandare: 23 carti de cautat la Gaudeamus

daca tot incepe astazi tirgul Gaudeamus, m-am gindit sa scriu aici citeva dintre cartile care stiu sigur ca o sa va faca bine daca le cittiti (emotional sau profesional), poate va ajuta in cautarile de noi achizitii de la standurile editurilor.

incep cu autorul care se numeste J.R. MOEHRINGER. e jurnalist si cistigator de premiu Pulitzer si e unul dintre cei mai rafinati scriitori pe care i-am descoperit in ultimii ani. E domnul care a scris biografia lui Andre Agassi – Open – o gasiti la Editura Publica si daca n-ati citit-o va rog din inima sa o faceti; nu e doar o poveste despre tennis, e despre greselile pe care le facem in viata din incapatinare si prea multa pasiune, despre perseverenta si iubire. o sa plingeti si o sa rideti.

tot la Publica gasiti autobiografia lui J.R. MOEHRINGER, Dulcele bar. O capodopera de carte despre formarea unui barbat, dintr-un baiat fara tata care isi construieste modele si afla povesti de la clientii barului din coltul strazii. e pur si simplu o capodopera, de o finete incredibila a surprinderii unor stari pe care le proiecteaza apoi in concluzii care te lovesc in stomac pentru ca intelegi ca e si despre tine, sau despre oamenii din jurul tau. nu stiu daca va ajuta in luarea deciziei, dar J.R. MOEHRINGER este autorul preferat al unuia dintre cei mai rafinati scriitori romani, un domn pe care eu il iubesc foarte foarte tare, Filip Florian (de la Filip sa cititi Degete Mici si Zilele Regelui, ambele la Polirom. Degete mici e una dintre cele mai traduse carti romanesti peste hotare)

si tot J.R. MOEHRINGER ( o sa merite intilnirea, credeti-ma, o sa fiti profund indragostiti de el ca toti cei care i-au citit vreo carte), la Editura Trei apare la tirg Sutton – povestea unuia dintre cei mai celebri infractori ai Americii, urmarit de FBI si toate serviciile, dar iubit imens de public.

N-am citit inca J.R. MOEHRINGER – Sutton (editura Trei) pentru ca abia acum a iesit din tipar, dar e trecuta si pe lista mea de cumparaturi pentru vizita de miine de la tirg.

*

acum ca am terminat cu noua si puternica mea iubire pentru J.R. MOEHRINGER  ( o sa-l iubiti si voi, sunt sigura) si pe care sper sa-l intilnesc cindva in viata asta (ne-am conversat pe facebook, multumesc domnului zuckerberg) am sa pun , orinduite dupa edituri ca sa va fie usor sa le gasiti la rafturi, citeva dintre cartile pe care mizez cu inima deschisa ca o sa va impresioneze.

la Humanitas:

Nikos Kazantzakis, Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte

Dan C. Mihăilescu şi Ciprian Măceşaru în dialog epistolar; Despre nerăbdarea de a fi răbdător

William Golding, Beznă clară (domnul cu Imparatul Mustelor, pe care vi-o recomand din inima) a scris aceasta poveste emotionanta despre un baietel Matty care supravietuieste unui bombardament din cel de-al doilea Razboi Mondial, fiind insa grav mutilat. E o poveste despre a vedea dincolo de chip si a simti dincolo de ceea ce vezi. Mi-nu-na-ta.

si daca tot ajungeti la standul Humanitas, va rog va rog va rog sa cautati cartea lui Matei Visniec, Scrisori de dragoste catre o printesa chineza. despre rafinamentul cuvintelor asezate nu doar ca sa transmita emotie, ci ca sa-ti spuna lucruri (despre viata si despre iubire) pe care sa le pricepi – profund, dar diferit – si la 20 si la 50 de ani. o carte ca o dupa amiaza de iarna petrecuta intr-un balansoar, cu o patura de casmir, o cana cu lapte si o placinta cu brinza, calda, alaturi.

*

Editura Publica.

o carte care mi-a schimbat fundamental modul in care privesc comunicarea, ca business, in showbiz si in ceea ce am eu de anuntat in spatiul public. stiam partea de teorie pe care o expune autorul, dar… vazind studiile de caz si analizele pe care le face, pur si simplu, mi s-au aprins lumini puternice pe drumul din mintea mea.

o recomand din inima oricarui om care are treaba (business) in spatiul public.

MARTIN LINDSTROM – Brand Washed . Stiu ca e lansata de anul trecut, dar eu abia anul acesta m-am intilnit cu ea, gratie vizitei domnului Lindstrom la Bucuresti. Acelasi autor mai are publicata in Romania o carte Buyology, tot la Publica, pe care n-am citit-o inca, dar e pe lista de cumparaturi pentru aceasta editie de Gaudeamus.

JONY IVE. GENIUL DIN SPATELE CELOR MAI IMPORTANTE PRODUSE APPLE  -studentul dislexic de la Arte care a devenit unul dintre cei mai celebri designeri ai generatiei noastre, unul dintre cei mai discreti oameni din compania Apple, dar si singurul caruia niciun sef nu ii poate spune ce sa faca, intr-o biografie pe care o vor iubi si oamenii care nu-s fani Apple (eu intru in categoria asta). Cartea se lanseaza acum la tirg si e si pe lista mea de cumparaturi.

SUCCESUL REDEFINIT – Arianna Huffington – o carte cu invataminte despre cum sa-ti faci ordine in viata profesionala. M-a surprins putin cind am citit-o pentru ca are un capitol in care recomanda aplicatii care blocheaza accesul la site-uri care iti consuma mult timp, spunind ca oamenii au creat dependenta de anumite site-uri. Mintea mea nu pricepe de ce, daca agreezi ca e ceva care iti face rau, mai perseverezi in directia respectiva. Dincolo de asta sunt citeva fragmente care iti aseaza putin prioritatile sau iti valideaza niste alegeri si, uneori, avem nevoie de asa ceva.

Daca sunteti fani ai serialului Orange is the new black, cartea care a stat la baza filmului e tradusa la Publica – Portocaliul este noul negru. (si are prefata scrisa de mine:) )

(la Publica, v-am zis de J.R. MOEHRINGER, da?  – cu Open Andre Agassi si Dulcele Bar. va mai zic o data, pentru ca e important:) )

*

Polirom

Shahrnush Parsipur – Femei fara barbati, o carte interzisa de cenzura iraniana

Sandra Pralong – Cum schimbam mentalitatea? De 25 de ani in Romaniao carte care se lanseaza acum si e si pe lista mea de cumparaturi

proaspatul laureat al Nobelului pentru literatura, Patrick Modiano, Bulevardele de centura si Calatorie de nunta – care se lanseaza acum, si le am si eu pe lista:)

si una dintre bijuteriile pe care le puteti descoperi la Polirom la aceasta editie de Gaudeamus, Mircea Mihaies –  Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist si visator – o incursiune in lumea benzilor desenate europene de la inceputul anilor ’70, cu prefata de Horia-Roman Patapievici. asta e o carte pentru colectionari, nu doar pentru cititori.

*

CURTEA VECHE

am pastrat la urma editura  Curtea Veche pentru ca vreau sa mai salut inca o data perseverenta lor de a promova arta si oamenii de calitate.

la Curtea Veche e publicata biografia noului presedinte al Ro, Klaus Iohhanis – Pas cu pas, care banuiesc ca va fi best seller-ul tirgului (si eu am cartea pe lista de cumparaturi), dar si albumul de arta al maestrului Stefan Caltia – Locuri – o carte pe care vi-o recomand din inima. e primul pas in a face accesibile pentru tineri albumele de arta, e publicat in conditii grafice exceptionale, dar e vindut la pret de carte de beletristica.

tot la Curtea Veche – trei carti despre bun gust, bun simt si normalitate, ambele strins legate de Casa Regala – “Eticheta regala” de Sandra Gătejeanu Gheorghe (sef de protocal la Casa Regala) si Calendarul regal” / “Crăciunul regal” de Principesa Margareta a României, Principele Radu al României .

*

sunt sigura ca miine cind ma duc la tirg voi mai descoperi alte multe carti – mai ales ca placerea mea este sa merg pe la editurile mici si sa descopar carti care nu sunt mediatizate, dar pe acelea am sa vi le arat zilele viitoare.

va doresc experiente frumoase la Gaudeamus si descoperiri minunate printre carti (recomandate de mine, sau nu)

3631
Unicredit_Debut Literar 2011_Poster_50x70vrei sa debutezi la Humanitas?

vrei sa debutezi la Humanitas?

te visezi scriitor?
cind te trezesti aminteste-ti ca, daca nu te cheama Cartarescu, nu poti sa traiesti din scris.
poti fi insa publicat, daca esti la debut.

*

daca n-ai mai publicat pina acum si ai in sertar – sau in computer – un roman sau o culegere de proza scurta sau poezie trimite-le la concursul de Debut Literar Unicredit pina pe 24 aprilie. daca esti printre cistigatori vei fi publicat de humanitas, iar cartea ta va fi lansata la Gaudeamus, in noiembrie.

Paul Cernat, Liviu Papadima si Radu Paraschivescu vor juriza lucrarile. Regulamentul concursului – pe site-ul www.bibliofagia.ro

*

Pe 14 aprilie, de la 16.00, va avea loc la PAVILION UNICREDIT o dezbatere cu tema:
Să fii scriitor înseamnă mai mult decat să ai o meserie. Înseamnă să ai o chemare. Talent, muncă, şansă, lecturi, şcoală – fiecare joacă un rol. În aceste condiţii, e scrisul apanajul unui grup restrâns sau poate oricine să fie scriitor?

pe linga cei trei jurati in panelul de discutie va mai fi Cristi China Birta, dar si subsemnata.

daca esti pasionat de scris, daca vrei sa scrii sau ai scris si inca nu ai publicat, cred ca discutiile de joia viitoare ar putea sa aprinda o lumina pe strada ta.

ne vedem joi.

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!