ieri m-am intinit cu doua cunostinte pe strada. se certau.
una dintre ele avea o shaorma in mina, cealalta nu voia sa mearga cu prietena ei pe strada cit timp avea shaorma in mina.
nu era o problema de politete (sa nu maninci pe strada), era o problema de imagine: ce o sa zica lumea despre noi cind te vad mincind shaorma?
***
locuiesc in centrul Bucurestiului, adica la 300 de m de casa mea e borna cu km 0.
pentru o vreme, linga scara blocului am avut o shaormerie. nu era zi sa nu fie coada. baietii care preparau shaorma erau politicosi si buni sales men – tineau minte numele clientilor fideli, stiau ce preferinte ai.
shaormeria nu mai e aici, s-a mutat catre alte meleaguri, dar cind scriu aceste rinduri mi s-a facut pofta si-mi lipseste locul la care ajungeam in 5 minute.
***
nu sunt genul care maninca shaorma la prinz si seara, dar nu sunt nici genul imaculatus ipocritus care spune ca “nu, nu, niciodata, vai vai vai. ce mincare gresita si nepotrivita cu caracterul si educatia mea”.
maninc shaorma ca orice alta mincare, in esenta e o combinatie de carne, cartofi prajiti, legume si un sos, adica nimic gresit.
cred insa ca shaorma e un barometru frumos al ipocriziei noastre.
intr-o tara in care se maninca, in medie, 230.000 de shaorme pe zi, cumva undeva s-a indus o moda de a spune ca e mincare pentru oamenii needucati.
nimic mai gresit, as spune eu care locuiesc linga multe dintre sediile bancilor din RO si ii vedeam zilnic pe domnii la costum cumparindu-si la prinz o shaorma. culmea e ca s-au facut si studii in acest sens: 24% dintre romanii cu studii superioare mananca saptamanal shaorma, iar la nivelul costurilor romanii mananca shaorma de 2 miliarde de euro pe an, dar noi perseveram sa spunem ca e ceva gresit si urit si… cum mai vreti.
e o mare dilema pentru mine de ce nu ne asumam relaxat ca mincam shaorma. daca tot o platim si ne bucuram de ea, de ce nu recunoastem asta?
***
chiar asa, sa va vad:) : cind ati mincat ultima data o shaorma?