Astazi la Gaudeamus se lanseaza o carte foarte emotionanta ”Comoara din Delta” care contine “relatări ale copiilor din Delta Dunării despre lumea lor”.
Cartea este coordonata de Cristian Teodorescu si are poveștile si aspiratiile unor copii din Delta, cu varste cuprinse între 10 și 14 ani. Lucrarea este completata cu proză scurta semnata de Lavinia Braniște, Andrei Crăciun, Florin Iaru, Aurora Liiceanu, Bogdan Răileanu, Cristian Teodorescu, autori consacrați care iubesc Delta si care au acceptat, cu generozitate, sa contribuie la această opera colectiva, ce urmează a fi lansata la Gaudeamus, împreuna cu editura Vellant.
Iata un fragment din prefata cartii scrise de Ivan Patzaichin
Fiecare copil pe lumea asta are dreptul și poate! să ajungă campion cînd se face mare. Trebuie doar să găsească sportul sau meșteșugul pentru care are talent, și, cu puțin sprijin și ceva imaginație, să-l transforme în vis.
A fi campion nu e doar despre medalii și podium, ci înseamnă, în primul rînd, să te bucuri de ceea ce faci și mai ales să știi că ai dat tot ce se poate ca să fii cel mai bun. Și apoi vine și recunoașterea, medalia, fie că e în sport sau în altă vocație. Uneori, porți medalia pe dinăuntru; este făcută nu din aur, ci din însuși sentimentul că ai făcut cel mai bun lucru pe care îl puteai face într-un anume moment.
[…]
Eu cînd eram mic voiam să mă fac pilot (sau poate chiar avion?! nu-mi amintesc precis…), pentru că singurele mijloace de transport pe care le văzusem pînă atunci erau barca și avionul – cînd leneveam în lotca bunicului cu ochii pe cer. Așa a început visul meu de a fi campion. În toate întîlnirile pe care le am cu copiii, le spun să-și caute și apoi să-și urmeze visul. Nu este doar un clișeu. Este ceea ce eu am făcut și, chiar dacă fiecare reușită pe care am avut-o a debutat cu un eșec (de multe ori răsunător), este singura cale pe care o știu.
Copii, urmați-vă visul!
Comoara din Delta e o carte care i-a pus pe copiii din satele dintre ape fata in fata cu gandurile despre vocatia lor, despre ce le-ar placea sa faca in viata, dar ne pune si pe fiecare dintre noi in fata unei realitati la care nu avem acces si care ar putea sa ne dea de gandit intru ajutorarea copiilor pe care-i intalnim cand mergem in vacanta in Delta..
Astazi la Gaudeamus vin copiii din Delta sa-si prezinte cartea si sa dea autografe. Unii n-au mai fost niciodata in capitala si, cu siguranta, niciunul n-a fost vedeta unei lansari de carte unde stau langa nume importante intr-un targ cu zeci de mii de carti.
Va dati seama cat de mult inseamna asta pentru increderea lor? Si ce energie primesc ca sa lupte sa-si implineasca visurile?
Mi-a povestit candva dl Patzaichin ca atunci cand a venit in Bucuresti din Delta, a venit sa se faca campion. Mintea lui a fost setata de la inceput sa fie campion ca exemplele de medaliati olimpici din satul lui. Si tot ce facea era gandit ca sa devina campion, nu-l deranja efortul, munca stia ca asta trebuie sa faca pentru a fi campion.
Gastiti cartea Comoara din Delta la Editura Vellant, e o carte pe care ati putea sa o cititi impreuna cu copiii vostri
De la sfarsitul acestei luni, mai exact din 26 ianuarie, ora 12.00 cei carora le e dor de un storceag sau de o scrumbie afumata ca la Sfantu Gheoorghe sau Mila 23, pot merge la restaurantul Ivan Pescar care isi va dechide portile in cladirea istorica The Ark, via a vis de Piata de flori Cosbuc.
Restaurant va avea o sectiune “Scrumbia bar” pentru gustari usoare din specialitati de peste care sa se asorteze cu vinurile dobrogene din colectie, dar si o bucatarie in care vor gati bucatarese lipovence aduse special de la Tulcea.
Intregul concept urmareste gastronomia autentica din Delta si promovarea Deltei Dunarii in programe de turism ecologic: clientii vor gasi un punct de informare despre pachete ecoturistice din Delta Dunarii si pot sa-si cumpere pentru acasa vinuri cat si produse sub brandul Deltaica, iar ca o noutate setul de vase emailate pentru picnic sub brandul Patzaikin.
Restaurantul face parte din proiectul integrat de promovare a Deltei Dunarii initiat de Ivan Patzaichin prin asociatia Ivan Patzaichin Mila 23 si este realizat in colaborare cu Asociatia RO PESCADOR . Un restaurant similar se gaseste pe faleza din Tulcea si se bucura de foarte mare succes – cu bucuresteni care merg special pana la Tulcea pentru o masa autentica ca-n Delta. (eu sunt printre ei, pentru ca sunt un mare mare mare fan al mancarurilor pe baza de peste)
Daca nu ati fost niciodata la Tulcea la Ivan Pescar e important sa stiti ca restaurantul este foarte precupat de partea gourmet . E un restaurant unde meniul e mic, exclusiv de peste – nu aveti zeci de pagini din ce sa alegeti – dar e un meniu in care fiecare fel de mancare nu promite ceva ce nu livreaza: este gatit cat mai simplu, facut cu peste proaspat, adus din Delta de 2 -3 ori pe saptamana, pastrand reteta autentica din zona Deltei.
Ivan Pescar e de fapt un pas de a aduce traditia Deltei mai aproape de bucurestean, fara sa pretinda ca poate inlocui originalul, ci din contra sa fie o invitatie si o initiere in descoperirea acestor locuri. A fost deschis mai intai pe faleza din Tulcea acum 2 ani si in Bucuresti in cladirea istorica de la The Ark.
Odata cu lansarea restaurantului – 26 ianuarie, sa tineti minte – cladirea Ark- prima Bursa de Marfuri a Romaniei din secolulXIX – isi face un usor rebranding devenind gazda comunitatii Romania Traditiilor Creative ce va gazdui conferinte, expozitii, pop up store-uri sub numele Depozitul de viitor.
Zilele viitoare ma duc la doamnele gospodine lipovence care vor sta in bucataria restaurantului sa invat ceva retete:)
Cind locuiesti intr-o zona izolata, pe virf de munte sau la citeva ore distanta de Tulcea pe canalele Dunarii, supravietuirea e principala ta tinta, hrana si sanatatea sunt lucrurile pe care le cauta parintii tai si despre care inveti ca sunt cele mai importante pe lume.
Daca ai noroc ai televizor si electricitate, iar veniturile familiei tale sunt putin mai mari decit suma alocatiilor copiilor.
Scoala e ceva care iti aduce greutati: trebuie sa mergi multe ore pina la clasa, n-ai haine si incaltaminte. N-ai timp sa inveti (pentru ca obtinerea hranei e, am stabilit, lucrul de baza asa ca estii fie cu vitele pe munte, fie cu barca la pescuit) si deci recompensa de la scoala – nota cu care esti evaluat – nu e atit de mare incit sa te motiveze sa te mai duci.
Stiti cercul asta vicios care poate fi rupt doar cu puterea exemplului.
Ivan Patzaichin povestea acum ceva vreme ca el a renuntat la scoala pentru ca in zona la 16-17 ani toti baietii deveneau pescari. Dar, pentru ca avea in zona multi campioni olimpici si mondiali, a plecat la Bucuresti sa se faca campion.
Cum altii se fac medici, profesori, ingineri el s-a dus la Bucuresti hotarit sa se faca campion. Nu si-a pus nicio clipa problema ca nu o sa ajunga campion, el s-a dus sa faca tot posibilul sa FIE campion.
Si–a scris istorie in Romania si in lume.
*
Acum intoarce inca o parte din experienta sa de viata catre comunitatea din care provine cu o campanie menita sa arate importanta educatiei in comunitati si sa previna abandonul scolar.
De astazi timp de o saptamina, Asociatia Ivan Patzaichin- Mila 23 impreuna cu inspectoratele scolare din Tulcea si Brasov, dar si cu DC Communication incep un program care ar putea fi un pilot pe care sistemul de invatamint sa se sprijine.
6 dintre cei mai mari sportivi ai Romaniei merg si le povestesc copiilor din zone izolate cu sanse mari de abandon scolar despre greutatile prin care si ei au trecut, despre momentele in care au ratat si s-au ridicat, dar si despre momentele in care parea ca nu mai e nicio sansa de a iesi la mal si, prin munca si determinare, a aparut victoria.
Ivan Patzaichin, Toma Simionov, Vasile Dâba vor fi in Delta la Sulina, la Mila 23 si in satele cu 2-3 locuitori din zona, Laura Badea, Mihai Covaliu, Alex Găvan vor fi in comunitatile retrase din judetul Brasov . Fiecare cu povestea lui in care a fost pus fata in fata cu un obstacol care l-a obligat sa-si depaseasca limitele, fiecare cu emotiile unor esecuri, dar si cu bucuriile unor mari, imense, succese.
Cum vor afla copiii povestile sportivilor?
Prin benzi desenate facute de Pisica Patrata, benzi desenate care explica in citeva cadre problema – cumpana – in care s-a aflat sportivul, lasindu-l pe copil sa deseneze ultimele cadre cu rezolvarea asa cum si-o imagineaza el. (momentul lui Ivan Patzaichin din poveste va fi cel cind, la Olimpiada, a concurat cu pagaia rupta)
E un program care ii invata pe cei mici ca nu doar nota e importanta, sau – daca vreti – ca nota e cea mai putin importanta in procesul de invatamint. Ca sunt importante dorinta de a invata, de a progresa si, mai ales, intelegerea ca din esecuri invata, ca nereusitele sunt doar niste trepte catre reusita pe care si-o doresc si pe care o vor atinge cu perseverenta, ajutati, sprijiniti de cei din comunitatea lor.
Campania Crestem in comunitate mai are si o componenta sociala – de a gasi povesti de succes, modele locale, si a le spune celorlalti despre ele, de a crea comunitati in jurul carora copiii sa creasca frumos, dar despre aceasta parte va povestesc zilele viitoare.
Sper sa am si eu o implicare cu rost in aceasta parte si imi doresc mult sa ma uit impreuna cu copii frumosi si talentati la povestile dintr-un loc minunat din Delta.
Nu la Sorin Oprescu si stadionul lui de avocati si sustinatori politici trebuie sa va uitati ca sa aflati despre adevarata fata a sistemului penitenciarelor din Romania. Intrebati-l pe Ivan Patzaichin despre asta, daca vreti sa stiti realitatea.
*
Sistemul nostru judiciar pleaca de la premiza ca daca un om a facut rau, il invatam sa nu mai greseasca alta data pedepsindu-l cu conditii grele, umilindu-l.
Sa luam insa drept exemplu un ciine de pe strada.
E agresiv, e infometat, e gata sa te atace doar pentru ca treci pe linga el. Il imblinzesti lovindu-l? Cel mult pleaca de linga tine si se duce, plin de frustrare, sa-l atace pe altul care nu a avut rapiditatea sau forta sa loveasca.
Asa este si cu penitenciarele din Ro. Tot ce facem este sa-i inraim pe cei care sunt oricum niste animalutze bipede (n-au prea multa educatie, uneori nici prea multa inteligenta si au ajuns acolo pentru ca s-au luptat pentru propria supravietuire in lumea de la periferie unde s-au nascut).
Daca este sa vorbim despre adevaratii detinuti din Ro, cei care n-au nici avocati scumpi, dar au boli cit toti anii de activitate ai domnului Oprescu, dar nu stiu sa lupte pentru drepturile lor si… mai presus de toate — SISTEMUL NU-I AJUTA, ar trebui sa vorbim despre cu totul alte aspecte decit ceea ce se discuta acum la televiziuni.
*
De un an de zile la Chilia, in Delta, la penitenciarul care tine de Administratia Penitenciarelor Tulcea se intimpla un program unic in Romania. Programul – “Stabilirea unui mecanism ecologic de reintegrare sociala a detinuților” – urmareste reintegrarea sociala a detinutilor care se afla in ultimele luni de detentie dupa niste pasi care s-ar putea incadra la conceputul “ecologie umana”.
In apropierea penitenciarului de la Chilia detinutii lucreaza la constructia a 4 case care vor fi atelierele de lucru pentru invatarea unor meserii care sa-i ajute dupa ce ies din penitenciar: timplarie, impletitul stufului, constructii, brutarie. Terenul are si spatiu pentru o gradina, iar acolo vor cultiva legumele pentru masa zilnica.
Sigur ca exista multe programe de reintegrare sociala a detinutilor in penitenciarele din ro, cum exista si gradini, ba chiar mici ferme, unde cresc ceea ce folosesc apoi pentru hrana pentru a fi cit mai eficienti din punct de vedere financiar.
Dar cei de la Chilia au ceva in plus: proiectul in care se incearca reeducarea lor e inspirat si realizat in colaborare cu Norvegia, acolo unde se afla cea mai controversata inchisoare din lume: Bastoy.
Iata cum e explicat procesul de ecologie umana de Arne Kvernvik Nilsen (fost guvernator al penitenciarului Bastoy – Norvegia), cum este aplicat acest concept la penitenciarul de pe insula Bastoy.
*
Cum e la Bastoy?
Detinuti condamnati pentru crima, pentru trafic de droguri, violuri, pentru lucruri foarte rele pe care le-au facut in societate, traiesc in ultimul lor an de detentie in aceasta inchisoare care e ca un sat: fara gratii, fara portie zilnica de mincare, fara nicio pedeapsa sau umilinta. Ba mai mult, in Bastoy – o inchisoare aflata pe o insula – se afla teren de tenis, piscina, biblioteca, magazine. Iar fiecare camera – pentru ca detinutii stau singuri in camera – are televizor. Si aer conditionat.
Toti detinutii (sunt peste 100 pe insula) muncesc in penitenciar, in sat. Inchisoarea se autosustine – detinutii isi produc alimentele (au gradini, cresc vite) -, fac cursuri de specializare – grafica pe computer -, se distreaza intr-o trupa rock si, o data pe an, se intilnesc cu oamenii aflati in libertate la ziua usilor deschise. O zi in care orice vizitator extern poate ajunge pe insula.
Pare raiul pe pamint si prima reactie ar fi sa spui ”intr-o asa inchisoare mi-ar placea si mie sa traiesc”, dar punctul de cotitura e in micile restrictii care tin de rigoare si de responsabilitate.
Detinutii sunt obligati ca de 5 ori pe zi sa se afle in puncte fixe de pe insula si sa bifeze prezenta, penitenciarul le asigura doar o masa pe zi – pentru celelalte muncesc -, iar pe parcursul zilei au intilniri cu psihologi.
Educatia se face prin crearea apartenentei la o comunitate, prin dezvoltarea stimei de sine si prin crearea de responsabilitati pe care fiecare le poate urmari si duce la bun sfirsit. E o validare pe care fiecare detinut o primeste in fiecare zi, odata cu stringerea de mina a paznicului sau cu discutia fata in fata, ochi in ochi, cu directorul penitenciarului.
Va rog ascultati cele 2 minute de interviu de aici, cu fostul director al penitenciarului Bastoy si cu actualul director care explica de ce viata din Bastoy e mult mai grea decit in orice alta inchisoare, despre cum cheia educatiei adevarate e in responsabilitatea pe care o pui pe umarul detinutului, nu in uniformizarea lui prin incarcerare si program fix.
In ultimii 15 ani au fost doar 3 tentative de evadare (distanta dintre insula si continent este de doar 2 km si nu exista garduri), iar rata de recidiva a celor care ajung in acest program este cea mai mica din lume.
Iata o imagine de ansamblu a penitenciarului Bastoy
* In Romania, Asociatia Ivan Patzaichin impreuna cu Directia Nationala a Penitenciarelor, cu consultanta norvegiana a celor care manageruiesc inchisoarea Bastoy, incearca un program similar: “Stabilirea unui mecanism ecologic de reintegrare sociala a detinutilor”
De un an de zile detinutii care se afla in ultimele luni de pedeapasa participa la un program deschis de munca pe un teren al penitenciarului unde construiesc case care vor deveni ateliere pentru alti detinuti.
Pe perioada constructiei, detinutii – imbracati la fel ca meseriasii adusi pentru proiect – capata nu doar aptitudini ci si responsabilitati, devin sefi de echipa, au obiective si, mai presus de orice, invata ca pot face si ei ceva, ca lasa ceva in urma.
Am fost la Chilia in vara, odata cu delegatia norvegiana care era foarte bucuroasa de felul in care se dezvolta proiectul si am vorbit cu citiva detinuti. Erau bucurosi ca reusisera sa lase si ei ceva in urma, construisera – cu miinile lor, urmarind un plan de facut de un arhitect si un inginer – o casa ecologica suta la suta.
O parte din know how-ul emotional de la Bastoy a fost implementat in penitenciarul de la Chilia odata cu acest proiect, insa in Romania sistemul bate orice intiativa.
*
Ca sa fim onesti si realisti, detinutii nu se inscriu in program pentru ca vor sa se schimbe sau vor o viata mai buna cind au iesit din puscarie. Nu cunosc notiunile acestea decit cel mult teoretic, pentru ca in lumea lor singura sansa de supravietuire e pe viata si pe moarte, fara multe calificari profesionale.
Se inscriu in program pentru… libertate. Cu fiecare zi muncita primesc reduceri din pedeapsa si tot ceea ce isi doresc este sa scape mai repede de condamnare. Dar – pe acelasi sistem ca programul Ovidiu Ro cu tichete sociale pentru mers la gradinitia despre care am scris aici – cu rasplata care acopera una dintre nevoile lor vine, fara ca ei sa-si dea seama, accesul la o alta luma. O lume a unor oameni care sunt preocupati sa le recladeasca increderea de sine, sa le arate ca pot face si ei ceva util in viata si, mai ales, sa le dea si o calificare cu ajutorul careia isi vor putea gasi un loc de munca pentru a incepe o noua viata.
Numai ca sistemul din Romania nu ajuta penitenciarele sa -i ajute pe detinuti.
In Romania legile actuale spun ca nu poti obtine diploma de calificare – ca este ea brutar, timplar sau maturator – daca nu ai 4 clase pentru unele meserii, 8 clase pentru altele. Iar multi dintre detinuti nu sunt alfabetizati.
In Romania, legea spune ca la angajare nu trebue cerut cazierul pentru a da sanse de reintegrare celui care a gresit, dar angajatorii il cer, iar un fost detinut care nu are nicio calificare recunoscuta de autoritati nu va avea niciodata o sansa reala de reintegrare: va munci la negru, va fi platit prost si va fi dat afara in primul moment in care va fi vorba de restructurari.
Iata una dintre casele construite de detinutii de la Chilia, asa cum arata ea in septembrie la vizita pe care am facut-o acolo
*
De aici ar trebui sa inceapa de fapt reforma penitenciarelor din Romania. Din crearea unui cadru legal functional, realist, pentru ca pe perioada detentiei detinutii sa fie alfabetizati si sa li se dea diplome care sa le echivaleze o profesie pe care o dobindesc in cursurile de calificare din timpul penitenciarelor.
Care cursuri sa fie facute cu simt de raspundere, cu crearea unui cadru care sa valorizeze ce e bun in detinut si sa-i dezvolte aptitudini profesionale si stima de sine.
*
Dragi colegi din televiziuni, daca vreti sa vorbiti pe bune despre respectarea drepturilor detinutilor, despre reintegrarea lor in societate, despre o sansa reala de a reforma penitenciarele din Romania, chemati-l la discutii pe Ivan Patzaichin, nu pe avocatii sofisticati ai oamenilor cu bani care au ajuns in puscarie pentru ca au furat milioane. Cind vor iesi din penitenciare, respectivii nu vor avea nicio problema de supravietuire.
Intrebati-l pe Ivan Patzaichin cit de greu este sa te lupti cu sistemul cind incerci sa faci bine acolo unde e cel mai mult rau, intrebati-l despre detinutii de la Chilia – ii cunoaste, le duce tigari de fiecare data cind ajunge la ei si imparte cu ei, frateste, piinea la masa.
Intrebati-l pe Ivan Patzaichin care sunt problemele reale si cum pot fi rezolvate si ajutati-l sa se creeze un cadru legal pentru solutiile propuse. Ajutati-l sa dezvolte un mecanism ecologic de reintegrare sociala a detinuților. Pentru ca el e unul dintre cei care fac lucrurile incet si temeinic, spre mai bine.
Le-ar face si mai repede, dar nu vrea sa dea spaga, nu vrea sa incalce legea. Vrea sa respecte regulile.
Vorbiti deci cu Ivan Patzaichin.
*
puteti citi mai multe depsre ecointegrare in eco Delta Dunarii aici
Zilele trecute am fost la Tulcea la festivalul Rowmania, punctul public si festiv al unei miscari create de Ivan Patzaichin cu Teodor Frolu (domnul care a creat DC Comunication si-a mai avut idei nastrujnice pentru unii, dar care au prins viata, de a revitaliza zona Uranus din Bucuresti) pentru a intoarce Delta catre ceea ce e bine pentru natura, investitii sustenabile dar care sa se incadreze in traditia locului si sa protejeze mediul.
Pina nu ajungi acolo, la Tulcea, sau in Delta, nu ai cum sa simti nuantele muncii nebunilor acestora (sa ma ierte pentru exprimare, sunt niste nebuni frumosi) care se lupta cu morile de vint din Delta si, culmea, reusesc sa le mute din loc, milimetru cu milimetru.
Bine, se mai lupta si cu prejudecatile pentru ca au fost multi care au trecut prin Delta “ca sa ajute” si si-au ajutat portofelele.
*
Echipa Rowmania identificase acum 4 ani cind au inceput proiectul ca tinerii, copiii mai ales, nu mai au nicio placere sa se plimbe cu barcile cu visle; ca li se parea mult mai cool sa ai cai putere, barci cu motor care sa mearga repede, dar care distrug si vegetatia, pestii de pe canale.
Ce-au facut?
Au inceput sa construiasca de jos, pe emotional. Un concurs intre copii cu barci cu visle. In primul an cei care au participat au fost insotiti de risetele ironice ale colegilor. Anul asta a fost bataie pentru inscrieri.
Pentru ca e frumos sa te aplaude lumea pentru efortul tau. Pentru ca e frumos si onorant sa dai mina cu Ivan Patzaichin, legenda Deltei. Pentru ca primesti medalie si esti printre cistigatori.
In festival e si o competitie – cu premii in bani (5000 ron marele premiu) – intre pescarii profesionisti, tot cu barci cu visle, pe unul dintre canalele Dunarii, in sensul invers de curgere a apei (adica te lupti cu curentii ) pe o distanta de aproape 2 km.
I-am vazut pe pescari cum isi faceau strategii inainte de concurs ca si cum ar fi participat la Olimpiada (“daca o luam pe linga mal, curentii sunt mai mici”, “schimbam usor directia la copacul ala” etc), le-am vazut familiile – mama, tata, nevasta, frati, copii – facindu-le galerie pe margine din tot sufletul lor (si m-am gindit ca pentru unii dintre ei e probabil singura iesire “la oras” din anul asta pentru ca locuiesc in sate mici din Delta si duc o viata grea) si i-am vazut pe scena pe cistigatori primindu-si medaliile alaturi de primarii din satul/comuna lor (si-asta e validarea suprema si mindria cea mai mare, pentru ca esti alaturi de primarul tau pe o scena, iti stringe mina Ivan Patzaichin si primesti doua cupe – una care ramine la primarie, alta pe care o iei acasa).
E un exemplu de a crea cu cap si strategie ceva care sa ajute comunitatea pentru ca efectele acestei aparent simple initiative sunt imense: vislitul incepe sa fie apreciat, e cool sa ai o barca cu visle, comunitatea te recunoaste, participi impreuna cu familia la o sarbatoare populara care n-are nicio alta miza decit bucuria voastra. Cam cum erau bilciurile copilariei noastre, cind nu venea nimeni sa ne faca vreun sampling, electoral sau nu, printre caluseii in care ne jucam.
Ce fac cei din Rowmania dincolo de ce e la vedere, de sarbatoarea publica?
Le arata autoritatilro locale solutii rezultate din studii facute la fata locului pentru a aseza turismul pe baze mai solide – chiar daca vorbim, la propriu, de o mlastina.
Am vazut o analiza foarte desteapta despre cum – in functie de nevoile turistului – sa-i fie promovate locurile din Delta ca sa nu -l frustrezi ca nu-i oferi ceea ce vrea si nici sa nu strice mediul. Adica – daca vine pentru un week end, nu e eficient pentru el sa ajunga, de exemplu, la Letea pentru ca face o zi dus, o zi intors si nu are timp sa se bucure de imprejurimi, asa ca pentru o asemenea nevoie (o vacanta de 2 zile jumatate) ar trebui promovate locuri ca Murighiol si dezvoltate facilitati acolo.
Sau cum poti imbunatati experienta turistului la fata locului – cu o zi in care sa stea om la om pe tot terenul (pe toata apa) cu un pescar si sa-si prinda singur pestii pe care sa-i pregateasca pentru masa. Totul facut integrat in pachete turistice care sa respecte mediul si sa fie cost effective si pentru turist si pentru localnic.
Acestea sunt doar doua exemple simple din lucrurile discutate cu autoritatile intr-o conferinta/dezbatere la care au participat de la seful autoritatii portuale pina la guvernatorul Deltei, cu participarea exceptionala a doamnei Angela Filote – sefa Reprezentantei Comisiei Europene in Romania – care a anuntat ca pentru Delta exista un program european cu o finantare de 1 miliard de euro in urmatorii 7 ani.
De ce scriu toate astea?
In primul rind pentru ca mi-e foarte drag de cum fac lucrurile oamenii astia de la Rowmania: cu bun simt, mergind pe nevoile oamenilor (localnici si turisti deopotriva), cu disciplina.
Ivan Patzaichin e un exemplu minunat de disciplina, nu doar in sport ci si in viata: l-am urmarit timp de 3 zile in timpul Festivalului si n-a existat un moment in care sa nu fie acolo unde era nevoie de el (si erau multe actiuni care se desfasurau simultan la care se ducea alternativ),n-a fost niciun moment in care sa nu aiba o vorba buna pentru concurentii de la orice proba sau pentru orice om cu care intra in legatura, desi sunt sigura ca a fost foarte obositor pentru domnia sa sa faca toate astea.
Dar dincolo de asta, scriu pentru ca sa va rog ca daca vreti sa mergeti in Delta si sa faceti un bine – si voua si localnicilor – sa aruncati o intrebare la cei de la Rowmania pentru a va indruma inteligent. O sa-i incurce putin ca spun asta aici, dar cred ca daca fiecare om care ajunge in Delta face de-o fapta buna, cheltuindu-si banii intr-o forma in care sa-i ajute pe localnici fara sa strice mediul, dar avind experiente memorabile, Rowmania isi duce mesajul si mai departe.
Si morile alea de vint in care autoritatile spun “da, aveti dreptate, dar stiti ca la noi e putin altfel” ca sa incerce sa nu miste lucrurile pentru ca asta ar insemna batai de cap in plus, morile alea de vint o sa inceapa sa se invirta tot mai repede si o sa produca lucruri frumoase pentru toata lumea.
Aici gasiti detalii despre Rowmania. Poate ne vedem cit mai multi la anul la festival, la sfirsitul lui august.
zilele astea, cit sunt Jocurile Olimpice, ne loveste dragostea pentru sportivi pentru ca ne confruntam cu anduranta lor, puterea de concentrare, efortul imens pe care-l fac.
ne revoltam de ce nu sunt apreciati mai mult sportivii, de ce nu se scriu carti sau nu se fac filme despre ei. de ce nu-i transformam in eroi ca la americani.
ei bine, incepem sa recuperam la acest capitol.
*
miine se lanseaza cartea de benzi desenate Mila 23, in care eroul este Ivan Patzaichin si e printre putinele incercari romanesti de a transforma un sportiv intr-un erou.
cartea este ilustrata de Alex Talamba, apare la editura Mandragora si este sponsorizata de Vodafone.
***
ar fi frumos sa cumpere aceasta carte cit mai multi oameni pentru ca asta ar insemna un dublu beneficiu: am incuraja si alte edituri sa ne transforme sportivii in eroi, iar oamenii din Delta catre care pleaca toate incasarile cartii vor beneficia de o viata putin putin mai buna.
Cartea Mila 23 face parte din proiectul Rowmania, o miscare sociala prin care Ivan Patzaichin incearca sa dea inapoi Deltei, o parte din dragostea si succesul pe care el le-a primit.
Puteti participa la lansarea cartii miine la ora 12, la Vodafone Experience Store – in AFI Cotroceni, unde va puteti intilni si cu Ivan Patzaichin si cu ilustratorul Alex Talamba si, desigur, puteti cere autografe.
Comoara din Delta e o carte care i-a pus pe copiii din satele dintre ape fata in fata cu gandurile despre vocatia lor, despre ce le-ar placea sa faca in viata, dar ne pune si pe fiecare dintre noi in fata unei realitati la care nu avem acces si care ar putea sa ne dea de gandit intru ajutorarea copiilor pe care-i intalnim cand mergem in vacanta in Delta..
