Tag : j’info tour

blackyVolunturism -un concept nou de calatorie

Volunturism -un concept nou de calatorie

saptamina trecuta am fost la Bran intr-o pensiune care e raiul familiilor cu copii, Valea Argintilor. un loc unde erau 2 ponei, 3 ciini foarte prietenosi si obisnuiti sa se joace cu turistii, un iepure urias si lenes.

pensiunea apartine familiei Pavel care detine si agentia J’info tours, iar invitatia a facut parte dintr-un proiect prin care se doreste familiarizarea cu frumusetile de pe linga Bran – si altele decit castelul lui Dracula:)

de la doamna Carmen Pavel am aflat de un concept de turism pe care il voi imbratisa de acum incolo: Volunturismul.

dupa cum ii spune numele are legatura cu voluntariatul si cu turismul, dar e mai mult decit pare. e vorba despre a te gindi sa faci ceva pentru comunitatea in care mergi in vacanta sau pentru comunitatea ta de acasa, legat de excursia ta.

sa aduci o planta pentru o gradina botanica, sa faci citeva ore de munca voluntara acolo unde mergi, sa achizionezi ceva pt un muzeu local sau national.

doamna Pavel a adus dintr-una dintre excursiile sale 2 plante rare pentru gradina botanica din Bucuresti, iar cei de la muzeul gradinii botanice au fost nu doar fericiti, ci si foarte surprinsi de gest. acum promoveaza conceptul pentru toti cei care sunt clienti J’info tour.

***
stiu ca nu v-ati gindit la asta pina acum, dar la fel de bine stiu ca multi dintre cei care citesc acest blog calatoresc des si sunt oameni frumosi. volunturismul poate ajunge o stare de calatorie, precum grija de a cumpara cadouri pentru cei dragi.

***

Bran- ul vazut cu cineva care stie locurile e mult mai linistit si mai frumos decit nebunia de linga castelul lui Dracula.

localnicii fac cea mai buna brinza din tara (pe vremea lui Ceausescu, au fost printre putinii care nu au fost colectivizati/nationalizati, asa ca spiritul antreprenorial e intact), iar in pensiunea in care am locuit e in fiecare simbata dimineata o demonstratie despre cum se prepara brinza. (aici fotografii geniale din timpul demonstratiei facute de cristi sutu). poti face drumetii pina la o cascada de pe munte, dar si la un monument a eroilor sa aduci un omagiu militarilor care s-au prabusit cu avioanele de antrenament.

e frumos sa vezi obiceiurile de ravasitul oilor, tirgurile locale care arata ca niste bilciuri doar ca sunt mai orientate catre animale decit catre distractii pentru copii, si sa descoperi locuri si lucruri noi.

– oile recunosc sunetul clopotelului de la gitul serifei de trib. sau serifelor de trib, pentru ca uneori sunt mai multe oi – mai voluntare, mai indraznete – care poarta clopotel si pe care le urmeaza turma. cum se alege oaia care poarta clopotel? ciobanul se uita cine din turma e mai isteata, cine merge prima si recunoaste drumul inca de cind e miel. ca si in viata, selectia naturala isi spune cuvintul, clopotelul e un fel de premiu pentru inteligenta.

– clopotelul de la gitul vacilor e diferit si ca forma si ca sunet de clopoteii pentru oi.

– un loc mai putin stiut de turisti este schitul de pe platforma dealului Balaban. e acolo si un hotel Inn on Balaban care pare ireal, singur in pustietate, facut cu super gust, totul din lemn si piatra.

privelistea de pe dealul balaban

***
n-am facut nicio fapta buna in excursia la Bran, nu am exersat inca acest concept de volunturism dar promit sa recuperez. ceea ce va doresc si voua.

am aflat insa multe povesti simpatice de la Doamna Pavel despre antreprenoriat in turism, dar si despre cum sa-ti cresti copiii cu respect pentru ceea ce le oferi ca parinte. uite una dintre povesti cu valoare de pilda pentru educatia oricarui copil.

cind era mica si mergea in vacante la bunici, doamnei Pavel nu-i prea placea sa manince. bunicul a inceput sa noteze zilnic ce primeste la fiecare masa si sa specifice alaturi cit costa fiecare lucru. a pus insemnarile – care aratau ca o nota de plata de restaurant – intr-un cui pe prispa si i-a spus lui Carmen: “cind vine mama ta, trebuie sa plateasca tot ce ti s-a dat la masa chiar daca nu ai mincat.” a fost o lectie puternica despre valoarea banilor si despre a avea respect fata de tot ceea ce primesti pentru ca si acum doamna Pavel isi aminteste ingrijorarea cu care privea notele de plata “oare va avea mama bani sa plateasca tot ?”.

***

am descoperit lucruri minunate despre ce e romanesc la bran alaturi de Marian Ionescu – www.mariciu.ro, Gabriela si Oana de la bloguldevacante.ro, Loredana si Narcisa de la www.travelgirls.ro, Cezar Vasile – http://cezarvasile.wordpress.com, Laurentiu Buica – http://laurentiubuica.ro, Cristian Sutu – http://sutu.ro, iYli – http://www.iyli.ro, Valentina Roman – http://www.valentinaroman.ro, Ionut Iordache – http://www.jurnaldecalator.ro, Alex Filip – http://turistu.ro, Anca Serban – http://www.1001calatorii.com, Madalina Antohe –  http://madalinaantohe.com/

***

P.S. fotografia de cover de la pagina de fb J’nfo tour e cu noi toti intr-o stare de profunda leneveala, intr-o zi de toamna cu un soare minunat

P.P.S. mi-a placut ca doamna Pavel a avut relaxarea sa ne povesteasca si sa ne arate si pensiunile care ii sunt concurente, cum e hotelul balaban, fiind mai interesata sa ne arate, pe bune, frumusetile locului.

ce-i drept si pensiunea domniei sale, Valea Argintilor, este construita in spiritul caselor de pe vremuri ale oierilor din Bran, cu o curte interioara (inainte acolo stateau iarna oile), cu etaj (inainte finul era tinut la etaj ca sa fie cit mai usor sa hraneasca animalele: aruncau de sus, finul peste ele. familia proprietara locuia la parter), iar mobilierul este foarte autentic. daca  ajungeti vreodata acolo, rugati-o pe doamna bucatareasa sa va faca langosi cu brinza si usturoi. genial este!

5947

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!