Tag : julie taymor

JulieTaymorJulie Taymor se intoarce la teatru

Julie Taymor se intoarce la teatru

Cei mai multi o stiti drept doamna care a regizat doua dintre cele mai frumoase filme facute vreodata Frida si Across the Universe

ea este insa si o foarte talentata regizoare de teatru, opera si musical.

Julie Taymor se intoarce la teatru, in New York, dupa 2 ani de pauza cu un musical dupa Visul unei nopti de vara (Shakespeare, preferatul ei). premiera va fi in toamna cind se va si inaugura teatrul pentru care monteaza…

***

 Julie Taymor a fost in Bucuresti acum 2 ani si am avut privilegiul sa o intilnesc. Pastrez amintirea unei femei cu un melange straniu de putere si fragilitate.

conversatia noastra de atunci s-a incheiat asa:

– Cind ati plins ultima data?

S-a uitat drept in ochii mei, incruntindu-se, nu a suparare ci a cercetare. Ochii ei pareau ca ma intreaba “de ce vrei sa stii asta?”, in schimb rostit altceva.

– Daca as fi fost un barbat regizor, m-ai mai fi intrebat asta?

– Da, intreb adesea asta.

N-a parut convinsa, dar a continuat…

– Am plins mult anul acesta. Cred ca femeile au acest avantaj de a plinge pentru ca e o forma de relaxare, de liniste.

– Imi puteti spune pentru ce?

A miscat capul catre dreapta, zimbind, si-am inteles ca nu.

 

***

puteti citi intregul interviu aici

1617
arirang_Kim-KI-Duksinguratate, supravietuire

singuratate, supravietuire

“in arta doar daca esti pictor poti sa faci lucrurile singur; dar nici atunci pina la capat, pentru ca trebuie cineva sa te ajute sa ti vinzi lucrarile. ai insa controlul asupra operei tale artistice. pentru restul artelor depinzi de multi altii”, mi-a zis Julie Taymor ( Frida, Across the Universe, Titus, Tempest) intr-o parte a discutiei pe care n-am pus-o in interviul pe care l-am facut.

mi-am adus aminte de asta cind am vazut documentarul lui Kim Ki Duk, Arirang, in cadrul Les Films de Cannes a Bucharest. pentru ca e un tur de forta (cu toata umilinta inclusa) pentru a demonstra contrariul.

*
Arirang e un cintec de disperare si jale celebru in Coreea.

si filmul e la fel. e urletul unui regizor care crede ca a fost abandonat de prieteni (poate a si fost parasit), care nu mai poate face filme (pentru ca nu mai are echipa), care traieste in salbaticie …

e urletul “uite ca traiesc si uite cum traiesc” ( si traieste nu doar in salbaticie, ci si in niste conditii f grele, intr-o baraca friguroasa, maninca din doua castroane – foste boluri pentru ciine)

e urletul “uite ca pot si singur”, pentru ca se filmeaza singur, se priveste in timp ce se editeaza… subliniind schizofrenia pe care o traieste…. dar pe care, de fapt, o traim cu totii (ne certam sau ne laudam in mintea noastra, ne punem intrebari sau dam raspunsuri la lucruri la care n-am avut curaj sa comentam cu voce tare)

mi-a placut mult Arirang-ul lui Kim Ki Duk si l-am iubit pentru curajul (un pic si orgoliul, putin si paranoia) de a se arata atit de intim publicului. pentru ca regizorul e si personajul principal al documentarului si-l vezi in cele mai intime ipostaze; regizorul umilindu-l pe actor, trecindu-l prin toate caznele prin care si-a trecut de-a lungul timpului actorii din filmele cu multe premii.

si daca-i stii filmele, cu imagini minunate, pline de erotism si multe intelesuri, si-l vezi cum traieste in conditiile acelea extreme, iti dai seama ca toti – in esenta – suntem la fel. si singuratatea e, uneori, obligatorie. e o cale catre supravietuire, cu toata penitentza ei.

mi-a placut mult ca, desi e un film plin de vorbe, personajul principal nu vorbeste cu nimeni; singura conversatie (in afara de cea cu sine) e cu o pisica galbena si grasa pe care o imita o data.

si mi-a mai placut evolutia aparatului cu care-si prepara cafeaua; de la o presa facuta dintr-o jumatate de sticla de plastic si o bucata de hirtie, pina la o masinarie complicata pe care o construieste in timp. a fost semnul ca se va intoarce, in vreun fel, la civilizatie.

*
nu vreau sa va povestesc mult din film, dar va rog, va rog, va rog sa-l vedeti. o sa va recunoasteti multe frici si furii acolo. chiar daca n-ati cistigat un premiu la cannes.

din pacate nu mai ruleaza in cinematografe si va trebui sa-l cautati pe dvd.

eu am o teorie – din instinct, caci n-are baze stiintifice – cum ca oamenii, creatorii in mod special, sunt atrasi de lucruri pe care le vor trai la multa distanta dupa ce le vor fi descris pe hirtie /film /scena /muzica.
am regasit-o in filmul lui kim ki duk si-am zimbit.

P.S. si nu, nu cred ca singuratatea e calea de reusita; cred, ca in fotografia de mai jos, ca poti fi sus gratios si frumos, cind te sprijina cu drag altii (cu efortul tau inclus in “performance”)…

Sarah Lamb si Eric Underwood

2060
Julie Taymor's Calibantu cind te-ai simtit european in romania?

tu cind te-ai simtit european in romania?

e o campanie la radio guerrilla in care ascultatorii sunt invitati sa spuna un moment din viata lor cind s-au simtit europeni in propria tara. e un alt fel de a vedea si lucrurile pozitive din Romania.

pentru ca aud in fiecare dimineata campania asta, mi-a ramas in minte, iar vineri seara la cinema corso , mi-am amintit de ea.

*

era trecut de 11 seara si in fata mea, linga ecranul de cinema era o doamna care vorbea despre Sandy Powell. n-auzisem de Sandy , dar doamna povestea cu naturalete ca si cum as vorbi eu despre prietenii cu care merg la cafea, neostentativ, doar informativ, ca Sandy a facut costumele pentru Shakespeare in love si toate filmele lui Scorsese, si-a luat si niste Oscaruri. dar acum era Sandy care i-a facut si ei costumele pentru filmul pe care-l vazusem.

era asa de naturala si fireasca descrierea, iar cinematograful corso proaspat renovat imi aducea aminte de BAM, NY, incit pentru citeva secunde nu m-am simtit nici europeana, nici romanca, nici americanca -> ci un om care apartine unei societati care se bucura de globalizare.

*

We are such stuff as dreams are made on, and our little lives are rounded with a sleep, e o replica din filmul pe care tocmai il vazusem, Furtuna ( dupa Shakespeare, cu Hellen Mirren – Prospera, nu Prospero:) ). doamna din fata mea era Julie Taymor , daca n-ati fost simbata la Corso ati pierdut o sansa de a va simti mai mult decit european.

de a fi pur si simplu mindri, un fel de mindrie din aia patriotica ( uite ce  minune se intimpla la noi pe bulevard intr-un cinematograf in care lumea nu mai intra pentru ca vrea la mall) pe care nu o mai promoveaza nimeni.

*

Julie Taymor a fost invitata Romanian International Film Festival 2011. am avut onoarea sa fac un interviu cu ea, il puteti citi aici.

*

ar trebui sa vedeti Tempest ( Furtuna) in versiunea lui Julie Taymor; e o intilnire frumoasa dintre Shakespeare, Matrix, Inception = lumea viselor.

*

*

chiar asa, tu cind te-ai simtit european in romania? (eu n-am premii de dat ca Radio Guerrilla, dar mi-ar placea sa stiu momentele voastre de mindrie/bucurie )

JulieTaymorcu Julie Taymor – despre a fi diferit, Steve Jobs si oglinzi

cu Julie Taymor – despre a fi diferit, Steve Jobs si oglinzi

Daca as face un film doar ca sa-ti pun o oglinda in fata, nu te-ar interesa; e o imagine pe care o stii, ti-ai mai vazut fata. Dar daca as pune oglinda aici (si duce mina dreapta la ceafa), sau aici (mina se intreapta care urechea dreapta) sau aici (mina e la piept, in dreptul inimii), ai vedea altceva. Iar eu vreau sa pun oglinda in felul asta, ba chiar sa desfac ce e aici (arata din nou pieptul, in dreptul inimii), sa pun o oglinda inauntru si sa-ti arat ce n-ai cum sa vezi. Asta e treaba mea ca artist. Daca nu-ti place, e ok. Uneori insa publicul nu stie de ce-i place ceva, iar asta e cel mai bun lucru care ti se poate intimpla. Inseamna ca i-ai dus pe un teritoriu nou. Atunci stiu eu ca am facut ceva special, unic.

Julie Taymor mi-a spus cuvintele acestea in urma cu doar 2 ore, intr-un meeting room din hotelul Howard Johnson. Era imbracata cu o camasa alba si pantaloni negri, foarte elegant minimalist si-avea un machiaj f f fin cu negru in jurul ochilor. Arata mult mai tinara decit anii din buletin (58) si, desi e foarte sigura pe ea cind incepe sa vorbeasca despre teatru, film sau opera, trada timiditatea. Vazusem asta si mai devreme in conferinta de presa ROIFF, din gesturile ei care erau ample- aproape ca o acopereau, din cum isi explica teoriiile precum un personaj – femeia sigura pe ea, artistul care are premii si care e antrenat sa raspunda la intrebari delicate.

Dar Julie, dincolo de interfata oficiala, e un artist care a facut lucruri foarte diferite de restul lumii in teatru, film sau opera; bazindu-se de fiecare data pe backgroundul sau impresionant: a facut actorie cind era mica, apoi a studiat scenografie si costume (cu o specializare pe masti antice si pe teatru de papusi – de fapt, umbre ale papusilor), ca sa ajunga la regie de teatru si film.

– Am ajuns la teatru gratie surorii mele care e cu patru ani mai mare si care ma obliga sa facem piese in curte, ea le regiza si mie imi dadea toate rolurile personajelor rele. Dar nu ma suparam, era chiar mai interesant. Aveam 4-5 ani pe atunci.

– Si nu va e dor de actorie?

– Cind regizez, ma folosesc de actorie, nu ca sa le dau direct solutia actorilor pentru modul in care sa-si spuna replicile, ci pentru a-i duce intr-o stare care sa-i faca sa-si gaseasca singuri linia pentru replici. Dar mi-ar placea sa mai joc, sa fiu actrita.

– Intr-o piesa de teatru sau intr-un film?

– Mai degraba intr-un film, un cameo. Pentru ca nu am timp ca sa fiu atasata unei piese de teatru pentru o stagiune intreaga. Dar oamenii nu se gindesc la mine ca la o actrita si nu-mi propun asta.

***

Nici n-au cum sa se gindeasca la ea ca la o actrita cind are in portofoliu filme precum Frida, Across the Universe sau Titus (cel mai violent film pe care l-am vazut vreodata, desi extrem de arty si de spectaculos), premiul Tony pentru un musical (singura femeie regizor care are premiul acesta), opere montate pe marile scene ale lumii.

Filmele va sunt mai la indemina si daca nu le-ati vazut inca, ar trebui sa o faceti. Niciunul nu seamana cu celalalt; sigur ca e o atmosfera comuna, data de eleganta imaginilor, de atentia pentru detalii si culori, dar ca structura, compozitie, actorie si viziune – niciunul nu seamana cu celalalt.

Cind am vazut prima data Across the Universe, am plecat de la cinema de parca m-ar fi batut cineva in cap. Nu intelegeam cum poti sa iei cintecele lui Beatles si, puse unul linga altul, fara sa le modifici versurile, sa-ti rezulte o poveste despre iubirea dintre doi tineri care sunt exponentul unei generatii incercate de razboiul din Vietnam si de droguri. Astazi am aflat ca e cel mai personal dintre filmele sale, ca personajele principale sunt inspirate din problemele cu care se confruntau in anii 60, cei doi frati ai sai.

Dar si fara sa stii asta, ca spectator – fata in fata cu amestecul de surreal cu muzica si politica – esti bulversat: cum naiba a reusit sa te tina in sala si sa te mai si emotioneze?

“Ma gindesc ca e greu, dar nu ma gindesc la succes. Pentru ca a face ceva diferit nu e despre succes. Seara trecuta la CNN l-am reasculat pe Steve Jobs, cred ca era o persoana incredibila. Stii, a inventat Mac-urile si apoi a fost concediat pentru ca nu s-au vindut imediat. Dar asta era pentru ca el facea ceva diferit. Si cum spunea si el in discurs, ai niste puncte in viata care, in cele din urma se leaga intre ele, si cind se creeaza imaginea din puncte, e ca o explozie; oamenii exclama “gata, m-am prins!”. Toti cei care vor sa faca ceva nou trec prin asta, nu au succes imediat.
Across the univers – producatorii au vrut sa-l schimbe – “prea multa arta”, “prea multa politica”… Putea sa fie un succes si mai mare doar ca nu l-au distribuit peste tot, dar n-am cedat: ceea ce ai vazut e viziunea mea. Insa a mers mult mai bine pe DVD.

Ceea ce cred ca trebuie sa faci, ca vizionar – artist sau cercetator stiintific – e sa –ti faci o protectie, ca la ochelarii de cai, sa vezi doar drumul tau si sa stii unde ai de ajuns. Sa fii pregatit ca va fi o multime de cleveteala in jurul tau, blogging sau alta presa, mai ales acum cind toata lumea are o opinie.
Trebuie sa auzi ce sa intimpla, dar sa nu lasi intimidat. Pentru ca nu poti sa faci arta cum iti cer criticii.
Cu filme ca Inception sau Matrix creatorii nu s-au intrebat ce o sa le placa publicului, chiar daca in sala unii au spun “ce naiba e aici?”. Totul este despre vise, si iar vise, si despre puterea imaginatiei. Isi punea cineva problema in urma cu citeva sute de ani, cind Shakespeare a scris Visul unei nopti de iarna daca e ceva real acolo? Cred cu tarie in puterea povestilor de a-ti spune unele lucruri si de a –ti transmite emotii. Din mitologie traim si ne inspiram de la ele.”

***

Mai aveam o curiozitate; Julie e foarte legata de teatru, dar duce unele piese celebre (Shakespeare) pe marile ecrane, in filme, asa ca m-am gindit ca e posibil sa aiba o teorie despre moartea teatrului.

“Nu cred ca va muri vreodata teatru. Pentru ca e vorba despre ritualul de a merge undeva si a vedea live pe cineva. Tu esti aici pentru ca ai vrut sa ma vezi pe mine, live, sa-mi vezi gesturile, privirea. Asta vor oamenii de la alti oameni si o sa gaseasca mereu la teatru. Ma ingrijoreaza mai degraba viata cinematografelor pentru ca acolo nu e un ritual al intilnirii, nu se pregateste nimeni ca va incepe un spectacol la 7 seara si se va vedea cu alta lume asemeni lor. Atita timp cit tinerii vor crea teatru pentru virsta lor, si e loc destul pentru toate tipurile de teatru – clasic, opera, stand up, musical -, teatrul nu o sa moara.”

Am mai vorbit despre Andrei Serban si cit de provocator e sa lucrezi cu un regizor ca el care inoveaza usor si-l poate inspira orice, iar asta inseamna ca si poate schimba orice in timpul repetitiilor. “La Andrei, a fost ultima data cind am facut costume si decoruri pentru o piesa de teatru. Incepusem deja sa fac regie si n-am mai avut timp. Dar am incheiat frumos cu The King Stag, piesa pe care am facut-o cu el.”

Cind am plecat de la intilnirea cu Julie Taymor ma gindeam cit de mult mi-a placut mie Frida, cit de tare m-a emotionat si cit de frumos a reusit sa vorbeasca despre o femeie care avea putere si dorinta de control (o si exercita), dar inauntrul ei era vulnerabila.

Ultimele noastre vorbe din interviu fusesera asa…

– Intrebarea aceasta e personala, daca e prea mult, putem sa o sarim, ok?

A inclinat din cap zimbind si-am continuat.

– Cind ati plins ultima data?

S-a uitat drept in ochii mei, incruntindu-se, nu a suparare ci a cercetare. Ochii ei pareau ca ma intreaba “de ce vrei sa stii asta?”, in schimb rostit altceva.

– Daca as fi fost un barbat regizor, m-ai mai fi intrebat asta?

– Da, intreb adesea asta.

N-a parut convinsa, dar a continuat…

– Am plins mult anul acesta. Cred ca femeile au acest avantaj de a plinge pentru ca e o forma de relaxare, de liniste.

– Imi puteti spune pentru ce?

A miscat capul catre dreapta zimbind si-am inteles ca nu.

*
Pe Julie Taymor o puteti vedea in aceasta seara ( 7 octombrie ) la Cinema Corso, dupa proiectia celui mai recent film al sau Tempest (Furtuna), cind va raspunde la intrebarile publicului. Julie Taymor este invitata speciala a festivalului RoIFF 2011.

*
unii oameni primesc excursii, flori, bomboane etc de ziua lor. printre darurile din acest an, eu am primit si acest interviu. 

3858
julieeveniment: julie taymor vine in RO.

eveniment: julie taymor vine in RO.

uitati-va putin la filmuletele acestea:

ambele sunt facute de julie taymor (la fel ca si genialul dar macabrul Titus cu anthony hopkins in rolul principal). aceasta minunata doamna vine in bucuresti la Ro IFF, pe 7 si 8 octombrie. este o regizoare foarte buna si daca nu i-ati vazut filmele trebuie sa mergeti la cinema saptamina viitoare. se aude prin tirg ca doamna taymor va veni la cel putin una dintre proiectiile filmelor sale.

chiar e de neratat.

ca un unghi local si patriotic, julie taymor a lucrat cu andrei serban in urma cu citiva ani, la new york si este o fana declarata a regizorului roman.

*

*
Intre 1-9 octombrie se desfasoara la Bucuresti, Romania International Film Festival (RO-IFF), biletele de acces la proiectii costa doar un leu si se gasesc la casele de bilete ale salilor Corso si Eforie.

1642

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!