Tag : kieslowski bleu

ellelista mea cu micile placeri in Elle Decoration

lista mea cu micile placeri in Elle Decoration

simpatica Ileana Raducanu (care e redactor sef la Elle Decoration, dar si un om frumos care e preocupat sa educe copiii in arta ) m-a rugat acum citeva saptamini sa scriu care sunt lucrurile care-mi plac pentru o sectiune speciala din revista ei, editia de mai.

a fost draguta si m-a lasat sa spun lucruri din toate domeniile, as fi avut mari probleme daca trebuia sa spun doar obiecte pentru ca nu ma atasez de multe obiecte si nici nu as fi avut suficiente creatii de designer potrivite cu formatul revistei ei pe care sa le mentionez.

iata primele 3 lucruri de pe lista, in ordinea aleasa de Ileana, eu le-am scris fara o ordine anume, iar Londra aparea mai la coada:)

Imi place Londra. E orasul care are o energie culturala incredibila, si in sali, si pe strada. Merg cit pot de des la teatru sau la spectacole de dans la Londra.

My guilty pleasure: dulciurile – de la ciocolata la macarons sau prajituri insiropate. Rezist cu greu tentatiiilor zilnice.

Imi plac ceasurile vechi carora li se vede mecanismul prin geamul din spate. Am o mini colectie, unul chiar de la 1880, si le port ca pandantiv.
later edit: Imi place zborul, relativa libertate din aer: am sarit cu coarda elastica, am facut un salt cu parasuta, m-am plimbat cu balonul cu aer si cu parapanta. Perseverez.
am adaugat-o pt ca tocmai mi-am propus ca in vara asta sa invat sa manuiesc un zmeu.
restul lucrurilor – filmul meu preferat ever, obiectul pe care-l iubesc cel mai mult, parfumul meu, scriitorul preferat si alte citeva nastrujnicii in Elle Decoration, editia de mai.

2186
creature comfortscare e obiectul tau “de confort”?

care e obiectul tau “de confort”?

am descoperit o carte foarte simpatica pe care mi-am si comandat-o imediat.

se numeste Creature comforts si contine fotografii alb negru cu obiectele care sunt in zona de confort pentru fiecare dintre noi: o jucarie, o anume haina, un obiect de decoratiune interioara etc… ceva care inseamna “acasa” pentru fiecare dintre subiectii cartii.

motiv ca sa va intreb care e obiectul vostru de confort?

***

al meu e afisul cu Bleu, l-am carat in ultimii 15 ani oriunde m-as fi mutat. iar cind sunt peste hotare si am nevoie de ceva “de acasa” ca sa ma relaxeze, ma uit pe net la Neata cu Razvan si Dani. (am mai scris despre asta aici)

***

nu vreti sa facem si noi un ebook cu obiectele noastre “de confort”?

imi spuneti aici printr-un comentariu care e obiectul vostru? eventual imi lasati si o poza (aici sau pe mail la cristina.bazavan la gmail.com) multumesc.

o sa fie simpatic sa descoperim o alta fata a prietenilor nostri/ sau povesti despre oameni via obiectele lor de confort.

***

Ana Maria Onisei

citeva cd-uri cu muzica clasica. un samovar. si o fotografie alb-negru de radu afrim, primta cadou de la tine :)

***

Mara

Un album foto de Andrew Moore, “Detroit Disassembled” si o cana de cafea cu galben si negru. Primul l-am primit cadou de la un var care locuieste in Franta – e pe o etajera, zilnic imi trece privirea pe acolo si imi aduc aminte de el iar cana am primit-o de la cea mai buna prietena si de atunci imi torn cafeaua de dimineata numai in ea. Simt ca imi poarta noroc..intr-un fel:))

***

Simona

Era undeva acum 4 ani, chiar pe vremea asta, locuiam cu zuzele mele în Pallady. Era frig și ningea și eram înghețată și tristă (deh, pe vremurile acelea tristețile dureau mai tare iarna). Ieșeam de la metrou de la Grigorescu și pe scări era o bătrânică înfofolită și înghețată, și sigur mai tristă… Avea lângă ea cutiuțe de iaurt cu floricele mici și mi s-au umplut ochii de lacrimi când am văzut-o. Dintr-o mie de motive, mă dor foarte tare durerile bătrânilor. Am dat 3 lei pe floare, era mică și aproape înghețată, dar am iubit-o pentru că îmi amintea de bătrânică. Am așezat-o frumos pe noptieră și i-am dat un nume, pentru că în căsuța noastră din Pallady totul avea un nume: frigiderul, calculatorul chiar și câinele nostru imaginar. Floarea a crescut frumos, deși era să o omor de câteva ori prin neglijența mea. Dar a ea a rezistat nebuniilor mele, ba chiar a și înflorit după vreun an și ceva. Are niște flori mici și albe, ca niște buchețele și arată tare frumos când înflorește. Probabil bătrânica a murit, tristețea mea din vremurile acelea a fost înlocuită cu o dragoste mare, iarnă e și azi, dar la primăvara R. va înflori de dragul amintirii unei bătrâne care a plantat-o într-o cutie de iaurt… intreaga poveste aici

***

Ruxandra

piatra in forma de inima pe care o port la gat, una banala, de pe malul marii, dar pretioasa pentru mine – ma simt inconfortabil daca n’o am, si vladut, ursul vechi si ponosit pe care’l am de cand eram copil.

am mai avut un poncho pe care’l caram cu mine peste tot, indiferent de destinatie sau anotimp, dar care a disparut in mod misterios intr-o calatorie :(

poza alb negru cu barca

***

Manuela

m-am mutat de 11 ori, de 2 ori mi-am bagat tara in ranita si m-am dus langa alta granita (vorba Adei Milea):). Si “obiectele mele de confort” au ramas vasele taranesti de lut pe care le car de ani dupa mine. Daca le am p-alea – sunt acasa.

***

Maria

cand eram studenta in anul I, proaspat aterizata in Bucuresti, fara prea multe contacte cu viata , cu venituri limitate am avut colega de camera o fata cu venituri mari ( nebunia si razvratirea ei fata de mediul in care a crescut a fost sa stea la camin si sa fie o fata “normala” o vreme:) ).  Desigur conditia ei financiara “transpira ” din ceea ce avea, nu neaparat afisa . La ea am descoperit parfumul “Diorissimo” de la Dior care miroase a lacramioare ca nuanta de baza. Fiind primul meu contact mai indelungat cu un parfum de calitate a ramas si va fi mereu “parfumul meu” … Pe scurt are asupra mea efectul lui Pavlov… daca ma dau cu Diorissimo sunt 5 minute (cel putin) extrem de fericita si mandra de mine…… Acum am cel putin 4 parfumuri bune in casa , le port in functie de stare si anotimp. Diorissimo nu lipseste niciodata din casa mea, doar ca il folosesc pentru momentele cand am nevoie ca fericirea sa vina din afara mea.

***

Anne

o papusa matrioshka ce a apartinut scumpei mele bunici. o vedeam mereu la ea pe raft, copil fiind. acum am carat-o dupa mine la berlin.

si mai e un poster mare cu audrey hepburn pe care mi l-am cumparat cand ma simteam singura si departe de tot (eram proaspata studenta erasmus). de atunci l-am dus purtat si pe el prin 3 apartamente.

***

Noemi

cele doua cani-pahare de cafea de la Innova, primite de la tine si de la fostii colegi, in era Tabu, in decembrie 2006.

***

Alex

un desen facut de mama mea, acreditarile de la festivaluri (pentru ca intr-o camera de hotel nu le-as lua, dar intr-un loc in care locuiesc, punandu-le intr-un colt, am senzatia de stabilitate si istorie – falsa ce-i drept- a locului respectiv), si cele 4 carti : Citadela lui Saint Exupery, pe care o am de mai bine de 8 ani peste tot, Hesse, Jung cu amintirile lui, si cartea de bucate.

***

Mihaela

Plapumioara de numai 160/200 pe care o iau cu mine indiferent unde ma mut si cat de mare e bagajul. Stiu, toti imi zic ca este mai simplu sa cumpar una noua de la magazinul din apropiere si sa nu ma mai complic cu trasportul, dar e facuta de bunica…cum sa o las in urma?

***

Raluca

Colectia de broaste testoase, cumpărate de mine şi prietenii mei de peste tot din lume, m-a insotit si s-a imbogatit pe traseul Iasi-Bucuresti-Dublin. Tot pe traseul acesta am descoperit pasiunea pentru ceramica si mi-am cumparat diverse lucruri de la targurile de la Muzeul Satului si Muzeul Taranului Roman, din Budapesta, Barcelona si pe unde m-au mai purtat pasii. Visez la o casa mare, luminoasa, cu o biblioteca ce sa cuprinda toate colectiile mele şi un perete cu farfurii asemanator celui de la MTR. Mai e pana atunci asa ca acum mi-am impachetat testoasele şi le-am pus în cutii la părinţii mei acasă, iar pe cele mai de suflet si vasele preferate le-am adus in Dublin si le-am pus cuminti pe semineu si pe pervaz. Cand ma uit la ele uit ca sunt la 2500 de km de Romania si dorul parca se mai estompeaza.

***

Lucia

Inca de cand eram copil nu m-am despartit de cruciulita primita de la parintii mei. In plus, am un set de ulcele in miniatura la care tin foarte mult si care vor insemna mereu ‘acasa’ pentru mine, oriunde m-as duce. Sunt foarte mici, nu stiu daca se distinge din fotografie, cam un centimetru inaltime si le ador pur si simplu!

***

Corina G

Nu e un obiect , ci e Blacky

***

Roby

Un obiect care mă face să mă simt acasă oriunde m-aş duce e una dintre cele două căni ale mele de cafea.

***

Raluca Elena

Colectia mea de papusi din portelan, pe care o completez cu fiecare ocazie sau calatorie, inca de la varsta de 7 ani, cand am primit-o pe prima cadou, de la mama mea.

***

Anne Marie

Eu am un tablou cu Turnul Eiffel pe care primul meu iubit a scris o declaratie de dragoste. Prima declaratie de dragoste. Il tin la capatul patului si il am de cand m-am mutat in Bucuresti.
Apoi mai am scaunul rotativ din clasa I care inca rezista si ma am pe mine cu cat ACASA incape!

***

Alexandra

Am trei obiecte pe care le simt foarte strâns legate – de mine și între ele. O schiță foarte tandră a lui Toulouse Lautrec, cu buldogul Boulboul. Poate că e kitchoasă – dacă e, cu atât mai bine, o iubesc mai mult. Un mic idol felin, primit cadou de nuntă de la prietena mea cea mai veche, după vreo trei luni de la eveniment – în ziua respectivă fusese prea emoționată. Și o vioară din Bucovina, ajunsă la mine fără arcuș, dar cu povești de război, refugiu și meșteșug. Cel mai important e că nu sunt doar obiectele mele, ci ale noastre – și nu le-a aranjat nimeni în mod special. Au fost lăsate să-și găsească armonia. Uneori, Boulboul cântă la vioară și pisica dansează pe ritmuri bucovinene…
Și în jurul lor, întotdeauna, cărțile.
***
Cristian
Asemenea lui Al Bundy am si eu un loc numai al meu. Nu e o baie, ci un fotoliu cu fermoar. Are o perna moale si un taburet numai bun pentru a ma intinde confortabil cu laptopul in brate. Am incercat odata chiar sa dorm in el!
***
Denisa
Pentru mine “acasă” sunt toate acele obiecte pe care le-am adunat în cei 28 bis bis de ani de viaţă. Sunt multe rău. Dar nici un alt obiect nu mă face să mă simt acasă aşa cum o face cana mea de cafea. Sunt dependentă de cafea şi nu mi-e jenă să recunosc asta. Îmi place cafeaua, beau câte două-trei-patru căni pe zi [şi observi că nu am o cană tocmai micuţă, tip “ceaşcă” :P] şi nici una, oricât de bună, nu e la fel de bună ca asta de acasă. Mai ales din cana mea.
Apropo de cana mea, de-a lungul timpului am schimbat multe căni şi mă gândesc că la cât sunt de aiurită, într-o bună zi o s-o sparg pe cea pe care o am acum, de aceea mi-am făcut o colecţie destul de consistentă de căni “ale mele”. Cred că-s cel puţin 10 bucăţi.
Acum, “cana mea de cafea” e asta roşie, care nu are nici o poveste specială.
Împreună cu laptopul etern [are mulţi, mulţi ani de viaţă, dar e cel mai bun laptop ever] Dell, reprezintă “acasă”. Că dacă laptopul îl mai iau cu mine în deplasări, cana o ţin acasă.
*
Alexandru
Nu sunt genul foarte ataşat de un loc anume, nu-mi place să am bagaje multe când mă mut, dar cred că magneţii mei din călătorii au tot mers cu mine prin diverse case, deci iată-i!
***
alte povesti si obiecte in care e obiectul tau de confort, part 2
karmitztiff 2011: intilnirea cu Marin Karmitz

tiff 2011: intilnirea cu Marin Karmitz

J’ai toujours pense que le cinema etait un mode d’expression pauvre, plus pauvre que la peinture, la musique, l’ecriture ou la danse, mais qu’il etait interessant d’explorer cette pauvrete. Comme il etait pauvre, on pouvait l’enrichir.

Martin Karmitz, Bande a part.
*
pentru mine, dintr-un motiv f f personal, tiff 2011 a insemnat Martin Karmitz. el e producatorul filmului pe care eu il iubesc cel mai mult, Bleu de Krzysztof Kieslowski.

la cluj, din intimplare, am schimbat citeva vorbe si zimbete. de oameni obisnuiti, fara legatura cu cinema-ul.
la workshop-ul pe care l-a tinut in cadrul festivalului, mi-a dat autograf pe cartea sa autobiografica.

acum tocmai ce am terminat cartea (Bande a part, Grasset,1994) si-am constatat cu uimire ca, dupa aceleasi legi nestiute ca la Bleu (am vazut filmul acum 16 ani, o singura data, si stiu secventa cu secventa, in detaliu, ce e pe ecran), m-am intilnit cumva, de atunci, cu oamenii pe care-i numeste drept a-i fi influentat profund viata.

*
cartea incepe cu descrierea unei dimineti de noiembrie din 1993 in care Marin Karmitz vine la Bucuresti… dupa mai bine de 50 de ani de la emigrare.
vine pentru Pintilie si O vara de neuitat (daca n-ati vazut filmul, va rog tare sa o faceti), iar producatorul local il duce sa vada casa parinteasca. e dezolat si dezolant.

putin mai tirziu afli ca bunicul lui Karmitz a fost omorit de Garda de fier, iar tatal lui Pintilie era printre membrii Garzii. iar si mai incolo, dupe ce Karmitz se bucura ca Pintilie e regalist, povesteste cum Regele Mihai le-a dat un automobil ( lui si familiei sale) ca sa poata fugi din tara.

astea-s povesti despre Romania, dar cartea contine lectii incredibile – prin puterea exemplului – despre cum sa faci mereu lucrurile in care crezi, respecind o deviza invatata de la Godard: “fa lucrurile diferit”.

nu cred ca se va traduce cartea in romaneste pentru ca e pentru un public foarte restrins, dar daca aveti vreo legatura -cit de mica – cu industria filmului -> cautati-o & cititi-o.

902

administratorul – compunere libera

Mi s-a infundat o tzeava. La bucatarie. A suparat tot blocul, adica si pe vecina de sus si pe cea de jos. Dupa tam tam-ul pe care l-au facut ca a refulat chiuveta in bucataria mea si a ajuns apa mai jos in timp ce eu eram la serviciu, am crezut ca am o Niagara acasa.

Era doar o balta mica.

A vnt administratorul blocului (par alb, 60 si ceva de ani, camasa in carouri, pantaloni trei sferturi si papuci) sa evalueze daunele.

A intrat in bucatarie si, in prima clipa, a pus ochii pe sticla de Chivas. Regal, de 18 ani vechime.

L-am scos din bucatarie cu ochii lipiti de sticla si cind a ridicat privirea a vzt pe un perete doua fotografii cu barbati goi. Arta. By Bumbutz.

A trecut subit de la apelativul doamna, la domnisoara. Rostit pe un ton sagalnic insinuant.

Apoi a mutat privirea pe un alt perete si-a vzt afisul mare de la filmul bleu al lui Kieslowski.

– Margareta Pislaru? a dat din cap insinuant din nou

– Nu. O actrita franceza. Binoche.

– Nuu? Eee, asa pare.

Mi-a lasat numarul lui de telefon. Sa-l sun oricind, la orice ora. Evalueaza tot.

3459
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!