creature comfortscreature comforts

care e obiectul tau de confort, part 2

acum 2 zile am descoperit o carte in care erau fotografiate obiectele de confort – cele care aduc sentimentul de acasa – ale unor oameni obisnuiti din anglia.

am intrebat prietenii si cititorii blogului care sunt obiectele lor de confort. si pentru ca primele povesti au fost foarte frumoase mi-am propus sa scot un e book cu amintirile noastre de “acasa”

primele 20 de obiecte trimise de cititori le puteti gasi aici.

daca vreti sa participati si voi, trebuie doar sa trimiteti un mail cu fotografia obiectului si o mica explicatie.

multumesc frumos ca doriti sa va implicati intr-un proiect care spune ceva despre voi, dar va pastreaza anonimatul. (folosim doar prenumele in dreptul fiecarei poveste/fotografie)

pentru ca deja s-au adunat multe in acel post, continuam cu un alt post.

obiectul cu nr 21 vine de la…

Mirela

“Acasa” inseamna neaparat ceaiul Earl Grey cu lapte baut din canile mele Starbucks…am multe (si se inmultesc permanent…e drept ca se mai si sparg, pe masura ce mai vin prietenii in vizita :)))

Iar de acasa nu as pleca orice ar fi fara Mac-ul de pe care tocmai scriu si la care petrec 3/4 din zi….deci as putea spune ca este si el un obiect de confort, nu? Este “acasa” si atunci cand nu pot fi acasa, caci e practic legatura cu toata lumea din lumea mea.

***

Peschetta

am si eu cana preferată, cartea de suflet, filmul minunat, parfumul MEU, pantofii favoriţi, inelul pe care-l port des, fotoliu preferat, dar… doamnelor si domnilor, vreau să vi-l prezint pe Bernie Bukowski, ursuletul de plus care foarte curand face un an. A venit in casa mea intr-o noapte de martie când l-am găsit in bucătărie alături de biscuiţii coloraţi şi un pahar cu lapte. A fost dragoste la prima vedere, parol!

***

Anca


Obiectul meu de confort, surprinzator, sau nu?, este un tablou. Este o compozitie de dimensiuni mari de Eugen Ilina, din 2008. A stat cateva luni expus in galeria Orizont, pana cand m-am mutat in casa noua. Nu l-a cumparat nimeni. Era al meu. Odata cu asezarea lui pe perete a transformat casa in acasa.
La o prima vedere, o balerina se infiripeaza parca din spuma marii. Pe masura ce-l privesti, descoperi noi forme pe panza si alte simboluri. Are un amestec de inocenta si reverie. De fiecare data cand plec pentru cateva zile de acasa, la intoarcere ma trantesc pe canapea si il privesc minute in sir. E o sursa de inspiratie. Si e acasa.
later edit Anca Ah, trebuia sa-ti povestesc despre primul meu obiect de confort: o basmaluta rosie de care nu ma desparteam niciodata, nici cand dormeam, nici cand faceam baie, chiar niciodata. Dupa 3 ani din basmaluta au mai ramas doar cateva fire de borangic care au avut o soarta trista: au ajuns pe foc.

***

Cristina

Imprejurarile au facut sa imi schimb locuintele des. Intr-un an ajunsesem sa schimb vreo 6 locuinte, astfel ca primul lucru care eram intrebata dupa obsinuitul “ce faci?” era “unde mai stai?” 🙂 Asta era partea amuzanta, insa ce imi displacea teribil la schimbatul locuintelor, dincolo de efort si carat lucruri, era ca trebuia sa ma imprietenesc cu noul spatiu, sa il “imblanzesc”, sa mi-l apropii, astfel incat sa ma simt bine si sa am sentimentul unei case primitoare :). Astfel, intr-o seara, in casa in care tocmai ma mutasem mi-a venit ideea sa imi fac ordine in bijuterii – cercei mai ales- daca tot era momentul despachetarilor. Nu i-am mai pus la loc in cutiute; i-am lasat asa, pe o comoda si imi placea sa ii vad pe toti asezati intr-o dezordine perfecta. De atunci, de cate ori imi schimb locuinta primul lucru dupa care ma uit cand incepeam sa despachetez este acel loc bun unde imi voi insira colectia de cercei, ca sa ma simt acasa. Asa alung eu aerul strain de unde stau… cu cerceii 🙂

***
Diana

“Divizia mea de bucurie”: afis pe panza, vinyluri, biografii, documentare – primite cadou, aduse de la Dublin sau Londra, cumparate de pe internet. Carate cu grija prin tot Bucurestiul; aproape ca am pus o eticheta cu “Nu atingeti” pentru musafiri 😛

***
Diana T
Cand eram in liceu si in primii ani de facultate, nu mergeam fara Maestrul si Margareta si Cel mai iubit dintre pamanteni in nicio vacanta sau nicio escapada sau la niciun workshop care tinea mai mult de 5, 6 zile. Asa au calatorit cartile mele in America, si alte tari din Europa. Chiar daca le stiam deja pe de rost, le duceam cu mine. Bagajul oricum, era mare tot timpul.
Mai am o pereche de papuci de casa-slapi ( pe care imi e rusine sa ii fotografiez pentru ca arata absolut urat deja), care, la fel, au fost cu mine peste tot. Poate chiar au vizitat mai multe tari decat Maestrul si Margareta 🙂
Dar ceea ce ma face pe mine sa ma simt bine daca am cu mine mereu este inelul meu de logodna. Nu pot fara el. Cand ma duc la sala sau cand am spectacol, nu il port. Il las frumos in cutiuta lui albastra Tiffany, acasa, si, da, recunosc, uneori il pup inainte sa plec, si il las cu greu, ca si cum m-as desparti de o persoana draga. Cum ajung acasa, il pun inapoi pe mana si ordinea universului se restabileste.
poza e facuta cu telefonul, imediat dupa ce l-am primit 🙂

***
Catalin
“filme, o invitatie inca neonorata si Jose, jucaria hand-made primita cadou intr-un an de Craciun. Ele fac din casa in care locuiesc “acasa”.

***

Bogdana

Cum provin dintr-un satuc, mi-am petrecut inceputul vietii adulte mutandu-ma. Ptr liceu, ptr facultate, ptr master, ptr job. Am schimbat gazde, garsoniere, apartamente, tari, judete, orase. Dar mama si tata m-au crescut cu intelegerea profunda a nevoii de un acasa. Si ptr ca vremurile au fost asa cum au fost, mi-am facut un acasa la fiecare mutare cu trei lucruri, niciodata identice dar mereu aceleasi. Nu mi-am dat seama ca urmez un pattern pana cand n-am analizat ce se inmultea la mine la fiecare “casa noua”. Indiferent de judet, oras, garsoniera, apartament, casa, sunt acasa daca am tablouri, cartile mele (tot mai multe la fiecare mutare) si perne (tot mai mari de fiecare data). NU suport peretii albi, bibliotecile pline de bibelouri sau pahare si paturile golase. Tin tablouri pe podea, pe pereti, in spatele dulapului, pe post de cuier ptr esarfe. Fac o biblioteca din orice raft. Imi tine spatele, mereu, o perna 🙂

*

Emma

1.O bluza veche si urata pe care o iau peste tot pentru ca tine de cald noaptea, atat cat sa nu te sufoce.2. Colectia de cani culese de prin lume. Cand le vad, stiu ca sunt acasa, zambesc si imi spun  ca intr-o zi am sa scriu povesstea fiecareia in parte . 3. Paznicul casei, catelul Toby, fara de care  diminetile ar fi mai linistite…deci mai plictisitoare:)

***

Andra

Colecționez pietre și scoici încă de când aveam doar câțiva anișori, iar peste timp s-au adunat diverse pietricele, mai mici sau mai mari, de peste tot pe unde am fost. Le strâng fiindcă pentru mine înseamnă trăinicie, stabilitate și istorie. Am lăsat câteva acasă când m-am mutat în alt oraș, iar pe restul le-am luat cu mine. Sunt ca firimiturile lăsate de Hansel and Gretel, care marchează propriul meu drum în viață.
PS: Ouăle din coșulet țin locul pietrelor pe care am uitat să le iau din Maramureș când am fost ultima dată acolo

***

Alina

Am o colectie personala destul de mare de „vechituri”. Construiesc, la propriu, un Muzeu de Panze si Povesti la Mandra (Tara Fagarasului) pentru care am adunat sute de piese, una mai speciala decat cealalta. Am o carte cu 103 poezii ale mele, legata manual, si un jurnal cu povesti de calatorie. O moneda norocoasa de la un fost iubit, decoratiile de razboi ale bunicilor, o oglinda mare gasita intr-o casa parasita, o papusa si bicicleta de la bunica, 3 istorii ale modei in albume mari – extrem de chic, rochitele in care apar in fotografiile de la 1 la 3 ani, portofelul cu care au plecat ai nostri in America la inceputul lui 1900, arborele genealogic al familiei pe linia legionarului Horia Sima… niciunul dintre aceste obiecte nu calatoreste, insa, cu mine! Si m-am luminat brusc: exista un singur loc pe lumea asta care pentru mine inseamna “acasa”. (…) am ales un tablou pop-art, facut de mine acum cativa ani (e un mix intre vorbele lui Octavian Paler – era vecin aici in Tara Fagarasului cu noi – si  Mama Ruta, bunica mea, care preluase de la el povestea cu copilaritul si imi spunea mereu: „copilareste cat mai mult, alerga, joaca-te, intreaba, da-te peste cap, ca o sa vina o vreme cand o sa pleci la scoala in capitala, si atunci o sa se termine cu copilaritul.” Si asa a fost! Stiu exact cand si unde s-a terminat copilaria mea. Tabloul acesta este, de fapt, una dintre povestile – laitmotiv – confort ale mele  ) Si mai am board ul pe care am construit, in ultimii 2 ani, povestea suveicii mostenite de la bunica, suveica ce face turul lumii. Are deja la activ peste 230 de mii de km batuti la pas din Europa pana in Africa de Nord, Asia de Nord, Asia de Est, Asia de Sud, Orientul Apropiat, Statele Unite ale Americii,  America Centrala, America de Sud,  Australia,  Noua Zeelanda). Cred ca si blogul ei de calatorie face parte, oarecum, in ultima vreme, din zona mea de confort!

***

Olivia

Acum mai multi ani, cu ocazia unui eveniment important din viata mea, am primit cadou de la Gabriela Cristu, un artist plastic cu exponate in toata lumea si matusa mea, o tapiserie: Purtatorul de cuvant.
Am instalat-o in casa in care locuiam atunci aducand odata cu ea amprenta mea personala: culoarea, pasiunea pentru arta moderna, cuvintele pentru care nu e nevoie sa vorbesti. Mi-a placut cu atat mai mult cu cat tapiseria este realizata manual si sunt necesare luni de munca, uneori chiar ani, pentru finalizarea unei astfel de opere.
Cativa ani mai tarziu m-am mutat din acea casa si am rulat tapiseria cu grija, initial a asteptat cuminte in bagaje pana cand am gasit un nou perete pe care sa o expun. Calatoria s-a repetat pentru ca momentan locuiesc intr-o alta tara… dar am luat-o cu mine cand am gasit un spatiu care sa imi placa. Si, cand ma intorc, o voi aduce inapoi.
Tapiseria nu este acasa. Pentru “acasa”as fi ales verigheta… de altfel am locuit si in cateva spatii unde nu am purtat-o cu mine. Dar cu siguranta atunci cand, dincolo de prezenta umana, vreau sa ii dau unui loc identitatea mea, aleg sa-mi expun Purtatorul de cuvant.

***

Oana

Cel mai “acasa”, oriunde as fi, ma fac sa ma simt un inel sau o pereche de cercei dintr-o colectie la care tin tare mult. Am realizat ca nu plec nicaieri (nici macar la ski, in varful muntelui) fara sa am cu mine niste inele si doua trei perechi de cercei. Acum, acasa, unul din locurile mele preferate este fix spatiul unde am asezat si ordonat inelele, cerceii si restul de bratari si “atarnatori”. Am mai realizat ca nu ies din casa fara sa am un inel pe deget. Niciodata. Nu ma simt in regula daca se intampla asta. Ma simt “in siguranta” daca am pe deget unul din inele si daca ma joc cu el (a devenit un soi de tic – il sucesc de pe un deget pe altul mai tot timpul, fara sa imi dau seama, cand ma gandesc la ceva, sau sunt intr-o intalnire sau ma uit la un film). Inelul devine parte din mine. 🙂 Si mai e ceva: tipul asta de “acasa”, care calatoreste cu mine oriunde as fi, se transforma de la un loc la altul, pentru ca din orice nou loc pe care il gasesc imi place sa mai achizitionez inca un inel (sau o pereche de cercei). Asa imi amintesc de timpul petrecut acolo, invartind inelul cu pricina de pe un deget pe altul.

***
Edi

Cand ma gandesc la “acasa”, ma gandesc la locul in care vreau sa fiu cand sunt vesel, suparat, meditativ sau iritat. Aparatul foto reprezinta acasa pentru mine. Nu exista niciun alt obiect de care sa fiu la fel de atasat si mi-am dat seama de asta in urma cu vreo cinci ani cand, pentru cateva luni, nu am avut o camera foto digitala si tot timpul ma simteam incomplet. De fiecare data cand il tin in mana, simt ca “my arm is complete again”. E o extensie a mainii, a mintii si a sufletului.

*
Anca

Nu ma descurc bine cu fotografiatul. Iti las amintire cosul de cosmetice, cu produse inspirate de timpurile Tabu, care sta mai mereu langa mingea mea favorita, de un albastru ergonomic:)

*
Adela

M-as fi grabit sa spun repede “motanul meu, Demostene” daca nu ar fi fost vorba de obiecte.. Apoi as fi fost siropoasa povestind cat de mult il iubesc.
Asa e mai simplu: Garguiul si muzicuta – suna ca un titlu de carte proasta, dar, pentru onestitate, trebuie sa spun ca monstruosul si muzica sunt “minunile” care se intersecteaza zi de zi facandu-mi viata frumoasa. Ambele reprezinta simboluri ale atasarii mele de un trecut familiar, o perioada petrecuta in Franta – acum acel acasa pierdut si muzicuta la care “cantam” in copilarie, prefacandu-ma ca sunt talentata. Asa cum sunt ele, asezate una langa alta in biblioteca, fac din acasa locul in care ma simt in familiaritate.
Garguiul imi pazeste cartile, de cand nu mai ajunge pe catedrale si muzicuta imi aminteste zi de zi ca nu am fost chiar asa talentata in muzica 🙂
Nu le iau cu mine cand plec, dar astept sa ma stramb la ele atunci cand ajung acasa. Si deja de cativa ani mi-am dat seama ca sunt foarte fericita atunci cand ma stramb.

***
Rodica

o papusa primita de la mama (cred ca aveam vreo 14 ani cand am primit papusa…de asta sunt mai atasata de ea decat de altele 🙂 ) si carticica asta de rugaciuni care a umblat cu mine peste tot in ultimii 15 ani…chiar daca nu o deschid, gandul ca o am in bagaj ma linisteste…lucrurile astea doua sunt printre cele care ar face din orice spatiu din lume un loc mai cald pt mine…

***

Bogdana D

hmm, you got me thinking, si oricat m-am chinuit, in afara de un pandantiv foarte foarte vechi in forma de broasca testoasa, care pe burta are o busola, primit de la ai mei la 20 de ani cu mesajul “in caz ca ai nevoie sa iti regasesti drumul”, de crucea Tiffany de la gatul meu si de cele doua engagement rings, nu mai am nimic. M-am obisnuit sa nu ma mai atasez de obiecte, doar de oameni :)

Si daca ma uit bine, cele patru obiecte le port mereu la mine

***
Claudiu
M-am gandit putin ce am carat in viata asta dupa mine (de cand am plecat de la parinti din casa-adica de 18 ani). Nu le am mai folosit de vreo 10-13 ani (si cred ca nu exagerez), pana acum cateva luni cand fetita mea a inceput sa le foloseasca pt “aranjatzii” pe unde merg masinile.

12 Comments Published

[…] care e obiectul tau de confort, part 2 […]

11 years ago / Reply

[…] stiu daca ati putea ghici care este obietul meu de confort. Puteti sa-l vedeti, printre altele, aici. Povestile obiectelor care inseamna acasa pentru voi vor ajunge intr-un ebook. […]

11 years ago / Reply

F tare initiativa! Bravo!

11 years ago / Reply

astept si de la tine foto cu obiect si o scurta poveste… multumeeeesc

7 years ago / Reply

Buna Cristina!

as vrea sa te intreb daca m-ai putea ajuta sa gasesc si eu un pandantiv ca cel pe care l-ai primit cadou (broasca testoasa cu busola).
as vrea sa-l fac cadou unei persoane foarte importanta din viata mea.

multumesc!
sper sa vezi mesajul 🙂

7 years ago / Reply

Importante*

7 years ago / Reply

imi pare rau, nu te pot ajuta
nu eu am primit, ci o tinara care a raspuns atunci (sunt citiva ani deja) la intrebarea respectiva
nu am cum sa aflu originea lui
succes

11 years ago / Reply

Subiectul meu preferat: unde-i “acasa”? 🙂 Hmmm.

11 years ago / Reply

Mi s-a facut asa de dor de casa 🙁 Dar drumurile inzapezite nu-mi permit sa ajung; pentru asta voi face o poza cu ceva drag ce am cu mine mereu!
Te imbratisez & felicitari pentru initiativa!!!

11 years ago / Reply

Am trimis si eu pornind de la premiza ca nu trebuie sa fie vorba neaparat despre definirea lui acasa – acasa e celalalt, sau tu insuti, sau familia ta, depinde de care iti sunt granitele.

Am luat pur si simplu obiectul din zona mea de confort, obiectul care pune amprenta mea asupra spatiului in care traiesc. Un obiect, nu o fiinta…

Cumva cel mai aproape ma simt de povestea Ancai desi am apreciat multe dintre povesti.

Si, pentru ca imi doresc un tablou de Stefan Caltia, imi amintesc ca am citit intr-un interviu ca nu doreste sa vanda decat acelora care au ce discuta cu personajele din tablourile lui. Contati pe mine, maestre!:)

11 years ago / Reply

Trimit si eu diseara daca mai e loc 🙂

11 years ago / Reply

te astept

Leave a Comment


+ one = 2


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!