Tag : marti dupa craciun

shutterstock_celebritatecum sa devii celebru parcurgind un drum profesionist

cum sa devii celebru parcurgind un drum profesionist

lunea trecuta m-a oprit o tinara pe strada, m-a intrebat daca ma cheama Cristina Bazavan si dupa ce, incurcata, i-am spus ca da, a continuat:

– va stiu de pe facebook. mi-a dat un prieten cursul dvs pentru actori, ca sa fie mai cunoscuti (nota mea. e vorba de cursul pe care l-am tinut in ultimii 2 ani la “10 pentru TIFF”). l-am citit, am incercat sa respect tot ce ati spus acolo, dar…

– esti actrita?

– nu, sunt studenta la litere, la spiru haret

– si pentru ce iti trebuie cursul ala?

– vreau sa devin celebra… stiti eu am jucat si in Iubiri nepotrivite, la Kanal D, eram ispita pentru un doctor…

mi-a spus si data in care a fost difuzat reality show-ul, m-a invitat sa ma uit la el – “e pe youtube”. ma uitam la ea – genul de frumusete acum la moda: blonda, par lung pina dincolo de umeri, drept, ochi deschisi la culoare – machiati  “coada de pisica”, fatza rotunda. era frumoasa. cu anii si slefuirea pe care i-ar da-o experienta de viata, ar spala provicialismul din privire si-ar avea mai multa incredere. (toate am trecut prin slefuirea asta, nu e nimic grav)

… acum incerc sa vorbesc cu cineva de la Playboy, sa apar acolo.

aveam in minte doua directii opuse de raspuns si amindoua impertinente (stiu ca o sa citesti, draga fata blonda, ia aminte, nu prea cred ca asta e calea):

1. cauta-ti un iubit cu bani si/sau faimos, e mai cost effective si se rezolva acum cit esti tinara

2. pune naibii mina pe o carte si invata ceva, o sa devii celebra cind o sa faci ceva diferit de restul lumii, cu substanta si/sau amuzant.

nu i-am spus asta, pentru ca imi vorbea cu bun simt, ci i-am recomandat sa caute agentiile mari de casting si de modeling, sa-si puna cv-ul acolo, sa faca niste cursuri care sa o ajute sa se dezvolte altfel, dar in acelasi timp sa o puna in legatura cu lumea din domeniile care i-ar aduce celebritatea (gen Intact Academy, scoli de actorie tinute de actori etc)

*

marti m-am intilnit cu Bogdan Dumitrache – Boogie – pe care-l stiti din roluri principale in filme multi premiate ca “Din dragoste cu cele mai bune intentii”, “Pozitia Copilului” sau cel mai recent film al lui Corneliu Porumboiu, “Cind se lasa noaptea peste Bucuresti sau metabolism”.

Boogie e faimos, a obtinut o parte din momentele de celebritate la care viseaza tinerii, dar nu se bazeaza pe asta. Boogie n-a trait niciodata din actorie, desi are unele dintre cele mai frumoase roluri in filme in ultimii ani; Boogie a avut intotdeauna si activitati complementare meseriei lui: o agentie de casting.

de o luna, Bogdan Dumitrache a lansat o platforma care face conexiunea intre agentiile de casting si actori si/sau aspiranti la o forma de celebritate sau la a cistiga niste bani intre doua job-uri ca figurant intr-o reclama/ film.

platforma se numeste http://www.e-talent.eu/ si functioneaza astfel:

producatorii de film/ agentii de castig au acces la baza de data gratuit.

cei care doresc sa fie in  atentia oamenilor din industrie ( fie ca sunt copii, oameni obisnuiti care vor sa fie figuranti speciali in reclame sau filme ) se pot inscrie in baza de date contra unei sume decente, 60 de ron pentru 6 luni sau 100 ron pentru un an. actorii profesionisti se pot inscrie GRATUIT.

li se face un portofoliu si sunt expusi privirii oamenilor din industrie.

si functioneaza: in luna aceasta de cind exista platforma s-au inscris 400 de persoane si… 10 oameni care nu au nici cea mai mica legatura cu domeniul au obtinut job-uri (aparitii in reclame)

*

asa ca draga fata blonda si frumoasa, dar si oricine altcineva vrea o portita mica spre celebritate sau doar niste bani cit se afla intre doua job-uri, inscrieti-va pe http://www.e-talent.eu/

Boogie mi-a promis ca imi face cunostinta cu unul dintre oamenii care n-au lucrat niciodata in domeniu si care a aparut intr-o reclama, gratie acestei platforme. o sa va spun curind povestea lui/ ei.

o precizare suplimentara: agentia de casting a lui Bogdan Dumitrache a facut castingul pentru filmele Marti, dupa Craciun, Boogie sau Din dragoste cu cele mai bune intentii. veti fi deci, pe miini foarte bune. si sigure, bine conectate la industria filmului.

4720
marti-dupa-craciun2 vesti simpa de la New York

2 vesti simpa de la New York

am doua vesti simpatice de la New York

prima: in Timeout New York, editia 15-28 decembrie, se afla clasamentul Best (and worst) of 2011.

la categoria filme, pe locul 3 la BEST, in viziunea unuia dintre cei 3 editori care scriu, se afla…. Marti, dupa Craciun.

David Fear, film editor, scrie asa:

“Thing Romanian’s new wave has crested? Check out Radu Muntean’s tale of high infidelity, with a single shot centerpiece that’s a virtual screenacting clinic.”

in fata filmului nostru sunt Shame si A Separation

***

si a doua veste simpatica: la trecerea dintre 2011 si 2012 in Time Square, oficiile de gazda la va face Lady Gaga.

904
mirela-oprisorMirela Oprisor in top

Mirela Oprisor in top

unul dintre cele mai prestigioase topuri de sfirsit de an, Village Voice Film Poll, le detine si pe Mirela Oprisor si Maria Popistasu pentru interpretarile din Marti, dupa Craciun.

In clasamentul realizat cu participarea a aproape 100 de critici de film americani, Mirela Oprisor se afla pe locul 13 ( cu 13 nominalizari si 5 critici care au desemnat-o cea mai buna actrita a anului) – depasind nume precum Mia Warlikovska, Michelle Willliams, Ellen Barkin, Jodie Foster sau Natalie Portman-, iar Maria Popistasu se afla pe locul 39.

pe locul intii in clasamentul celor mai bune actrite este Anna Paquin pentru rolul din Margaret.

in clasamentul celor mai bune filme ale anului avem tot doua mentionari : Marti, dupa Craciun (Radu Muntean) locul 23 si Autobiografia lui Nicolae Ceausescu (Andrei Ujica)- locul 25.

iata aici tot clasamentul

2187
bucatariebucataria din filmele romanesti

bucataria din filmele romanesti

daca te uiti la filmele romanesti, ai spune ca bucataria e decorul preferat.

intr-o ordine aleatorie

Politist, adjectiv – Politistul lui Dragos Bucur maninca linistit supa pregatita de nevasta in timp ce aceasta in lcamera vecina asculta o melodie a Mirabelei Dauer.

Marti, dupa Craciun – bucataria e mai moderna – e parte din living – si e centrul confruntarii in care sotia interpretata de Mirela Oprisor afla de relatia extraconjugala a sotului interpretat de Mimi Branescu

Francesca – inainte de a pleca in Italia, Francesca (Monica Birladeanu) face o escala la parinti si poata o conversatie cu tatal ei… in bucatarie.

Principii de viata din nou o bucatarie in spatiu deschis, o masa cu cearta la care personajul lui Vlad Ivanov se cearta cu fiul din prima casatorie.

A fost sau n-a fost – sper ca nu ma insel, dar Mos Craciun ad hoc de scara blocului isi petrece ceva timp si in bucatarie.

Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii Eleva Dorotheea Petre isi incepe diminetile cu mic dejun cu unt si piine… in bucatarie.

cred ca si Felicia, inainte de toate are o secventa, dar n-o localizez acum, cum si Medalia de Onoare cred ca are

Mai stiti alte filme romanesti care au o secventa in bucatarie?

ma gindesc la asta inca de cind Ikea avea concursul simpatic cu decorarea bucatariilor mici si salvarea tuturor spatiilor. a fost o placere pentru mine sa ma uit atunci pe site-ul lor si sa-mi imaginez cam ce povesti au bucatariile din fotografii. (ii gasiti aici pe cistigatori si fotografiile lor cu bucatariile mici mici mici)
in perioada campaniei am primit un cadou de la Ikea, un pantofar f simpatic (mai detin si eu unul, in care-mi tin multe perechi de bascheti), pantofar pe care il voi scoate la vinzare cu toate cadourile primite, de Craciun pentru o fapta buna.

toate insa la vremea lor… acum mi-ar placea sa stiu daca va mai amintiti alte secvente din filmele romanesti in care bucataria e personaj:)

*
altfel, stiu ca nu ma intreaba nimeni, dar eu va spun de dragul fotografiei, mi-ar placea sa am o bucatarie asa:)

si sunt absolut fascinata de solutiile ingenioase pe care le gasesc cei de la Ikea ca sa organizeze spatiile.
daca mi-ar stii IP-ul ar vedea cit de des vizitez site-ul lor:)

later edit de la Domn Viorel Copolovici alte filme cu secvente in bucatarie: Marfa şi banii, Visul lui Liviu, California Dreamin’ (epocala discuţie dintre Assante şi Mareşalu’)…

maria-popistasu-marti-dupa-craciuno exclusivitate simpa de la Maria Popistasu

o exclusivitate simpa de la Maria Popistasu

Am vazut-o pe Maria Popistasu ( Legaturi Bolnavicioase, Marti, dupa Craciun) la TIFF, pe fuga (am fost la concertul ei cu Electric Brother, de unde cu putin noroc va arat si o inregistrare curind) si pentru ca stiam despre bijuteriile pe care le face, am rugat-o sa-mi povesteasca despre proiectele pe care le are intre munca la doua filme.

I-am spus atunci despre o conversatie cu Ethan Hawke in care povestea ca cel mai important lucru pentru el ca actor e cum si administreaza timpul si mintea, in perioada dintre proiecte. In contextul acesta am rugat-o pe Maria sa-mi raspunda.

*

Mi-ai zis sa iti scriu cateva randuri in care sa spun de ce fac lucrurile pe care le fac pe langa actorie. M-am tot foit si l-am intrebat si pe barbata-miu in prealabil, crede el ca eu sunt acum intr-o criza? Raspunsul a venit prompt, calm si rece, ceea ce ma face sa cred ca nu m-a protejat, ci mi-a spus exact ce crede. Asa ca m-am relaxat si dupa alte sondari mi-am dat seama ca, in fapt, eu am fost tot timpul asa.

Cred ca a inceput ca o chestie de conjunctura. Parintii mei lucrau si, ca sa nu ma stie cu cheia de gat aiurea prin parc pana se intorc el de la serviciu, m-au inscris la toate cercurile de la casa pionierilor si soimilor patriei. Asta ma tinea ocupata si cred ca ma ajuta si sa imi depasesc un fel de deficienta de concentrare de care am suferit si sufar inca.

Am facut un exercitiu si am incercat sa insir toate cluburile si cercurile pe care le-am frecventat: balet, desen, engleza, gimnastica ritmica, modelaj, gimnastica sportiva, aerobic, franceza, Clubul de geografie si stiinte naturale, cercul de muzica de la scoala, cor la Casa Armatei, alaturi de inca 4 vecini de varsta mea, un club de dans de la Rapsodia cu aceiasi 4, o sedinta de karate la care tin ca la ochii din cap si un fel de club de indemanare, care nu mai stiu cum se numea, in care tin minte doar ca faceam niste impletituri si niste vase de udat din niste recipiente reciclate. Apoi, mama ne-a facut haine asortate toata copilaria la masina de cusut Veronica, iar eu nu mai stiu cand am fost lasata sa prestez croitorie pentru prima data.

Tata m-a indemnat tot timpul sa stau pe langa el cand repara cate ceva asa ca stiu sa pun un intrerupator pe fir, daca e nevoie. Apoi am facut arte plastice cu scenografia ca alegere principala si, mai tarziu, actorie.

Acum, anul asta adica, am facut un curs de bijuterie si am de gand sa lucrez o zi pe saptamana in atelier, am facut niste fete de masa brodate pe care le am intr-un magazin din Bucuresti si o serie de aproane pentru bistroul “La Bonne Bouche” si am raspuns cu entuziasm invitatiei lui Electric Brother. Am cantat trei piese in concertul de lansare al noului album, si mai apoi la B’estfest, inainte de L.A.M.B.

Cred ca tarie ca sunt o fata harnica, ca am un fel de energie in plus pe care simt nevoia sa mi-o canalizez catre lucruri palpabile in final. Asta ca sa nu am senzatia ca ma irosesc sau ca pierd vremea. Imi place sa fac film mai mult decat orice altceva, dar as fi ipocrita sa declar ca e viata mea si cred cu tarie ca n-as muri daca nu s-ar lega proiecte mai departe.

Maria Popistasu, 15 iulie

*

Cind pui o intrebare intr-un interviu, nu te gindesti decit la raspunsul pe care urmeaza sa-l obtii. Pentru ca el va face parte dintr-un articol la care tu ai deja o structura in cap.

Uneori, raspunsurile care-ti vin iti schimba optica si te ajuta sa te reevaluezi pe tine, ca jurnalist. Si sa-ti dai seama ca intrebarile tale au si alte urmari.

Asa mi s-a intimplat mie cu raspunsul Mariei Popistasu. Mi-am dat seama ca intrebarea mea, care era un pretext ca sa va povestesc pe blog despre bijuteriile sale, pentru ea a fost un motiv de analiza personala.

M-a speriat putin impactul intrebarii mele si, ca sa nu ma gindesc prea mult la ce alte urmari au avut alte intrebari din interviurile anterioare (de genul “de ce ma vede asa?”, “oare cred oamenii lucrul asta despre mine?”), imi spun – pentru moment – ca Maria e mai analitica si introspectiva, ca e felul ei de a analiza profund lucrurile cu care intra in contact.

Iata unul dintre inelele create de Maria; l-am luat de la mina unei prietene si l-am fotografiat pe piciorul meu pt ca altceva nu aveam la indemina.

1386
martiMarti, dupa Craciun – in NY Times (din nou)

Marti, dupa Craciun – in NY Times (din nou)

vineri, filmul Marti, dupa Craciun are premiera la NY ( direct in Manhattan), prilej cu care dl A.O. Scott, fin cunoscator al cinematografiei romanesti, scrie o lunga si frumoasa cronica in New York Times.

The strength of “Tuesday, After Christmas,” Mr. Muntean’s fourth feature, lies in its rigorous, artful and humane fidelity to quotidian circumstance.

“Realism” and “minimalism” — the terms often used to describe the tough, stripped-down movies that have been coming out of Romania in the past decade — seem both obvious and inadequate when applied to Mr. Muntean’s work. Like his most recent films, “The Paper Will Be Blue” (2006) and “Boogie” (2008), “Tuesday, After Christmas” diagrams, with remorseless, sympathetic clarity, the behavior of a man who is at once willful and passive. Its formal economy is startling and subtle. The whole thing consists of a few dozen shots, with the camera moving only when it needs to. But nothing essential is missing, and the story is hardly simple. This is the realism of an M.R.I. scan or the X-rays of Mara’s mouth that Raluca shows to Paul and Adriana. The camera discloses truths that are ordinarily hidden from view and that, once revealed, are open to endless, agonizing interpretation.

 A. O Scott, Case of Romanian Realism: Regular Guy, With Wife and Girlfriend

*
de fiecare data cind descopar un articol despre filmul romanesc in New York Times ( doar astea-s pozitive despre romania in NYT, in rest avem severini, cai omoriti si alte nenorociri), ma gindesc ca ministerul turismului ar trebui sa cotizeze frumos la cinematografia romaneasca pentru ca si prin cinema se face branding de tara.

cititi cronica sa vedeti cu cita eleganta si rafinament se povesteste despre un subiect legat de romania.

cu exceptia artelor (de oricare fel), despre ce altceva mai scrie presa straina la fel de frumos despre noi?

*
daca sunteti in NY si nu ati vazut filmul in festivalul ICR NY, mergeti sa-l vedeti.

746
Capsuni in aprilie1 mai – filme romanesti la HBO

1 mai – filme romanesti la HBO

Medalia de onoare; Marţi, după Crăciun; Aurora; The Shukar Collective Project… daca ati ratat vreun film romanesc anul trecut, ba chiar daca vreti sa vedeti unele noi, pe 1 mai la HBO e sarbatoare.

multe filme romanesti.

printre filmele prezentate pt prima data la tv: Căutare – regia Ionuţ Piturescu, Oxigen – semnat Adina Pintilie, 10 – în regia lui Dorian Boguţă, Apele tac – semnat de Anca Miruna Lăzărescu, Aurora – noul film al lui Cristi Puiu.

plus preferatul meu de la Anonimul de acum 2 ani : Căpşuni în aprilie – regizat de Cornel Mihalache, cu un domn Albulescu minunat.

1017
interviu mirelaMirela Oprisor – Pe drumul ei

Mirela Oprisor – Pe drumul ei

A fost „Marti, dupa Craciun”, acum e „Ivanov”. Inainte de asta au fost multe momente pe care noi, spectatorii, le-am ratat, dar drumul care vine e lung.

Text: Cristina Bazavan

Fotografii: Cristian Radu

din Tabu, martie 2011

Am vazut-o prima data pe 5 iunie 2010, pe ecranul mare al cinematografului Republica din Cluj intr-un monolog incredibil de bine controlat actoriceste. |n timp ce-mi treceau fiori pe sira spinarii, ma gandeam: de unde a aparut actrita asta? Mi-am intrebat vecinii de sala cum o cheama, cineva s-a uitat in pliantul TIFF: Mirela Oprisor. O jumatate de ora mai tarziu a urcat pe scena de la baza ecranului alaturi de toata echipa filmului „Marti, dupa Craciun”. Mica, delicata, fragila, cu parul mai scurt decat in film. N-am recunoscut-o. Cand Radu Muntean i-a spus numele, sala a izbucnit in aplauze, mai puternice decat la oricare alt actor din distributie si infinit mai calde. Pe aplauzele alea mi-au dat lacrimile. „Oare actorii simt ca noi vrem sa-i rasplatim din inima pentru efortul si talentul lor incredibil si, pentru ca nu stim cum s-o facem, aplauzele ne sunt singura solutie?”. Mirela zambea incurcat emotionata din spatele unor ochelari cu rame proeminente, iar umerii sacoului negru, asezat peste un tricou cu imprimeuri pointiliste, coborau usor in fata. Parea ca o chinuie bucuria aceea.

*

Mirela Oprisor s-a nascut la Brasov intr-un cartier muncitoresc. Ochelarii, pe care i-a purtat dintotdeauna, i-au adus probleme dar au si motivat-o. Cand cel mai chipes baiat din bloc a pupat-o pe obraz pe ascuns, a inteles ca el s-a ferit sa afle ceilalti copii c-o place, ca sa nu rada si de el: oricum radeau de ochelarii ei. Crescand, a vrut sa iasa din lumea cartierului. Mergea la Opera, la Teatru. Singura. „Toata ambitia mea s-a canalizat tocmai pentru ca toti faceau glume pe seama mea, ma marginalizau. Ma motivam spunandu-mi: nu e lumea mea asta, trebuie sa traiesc altfel”.
In salile de teatru si de concert se uita la spectatori. |i placea eleganta lor, chipurile transformate de emotie, si-si spunea: „Asa vreau sa fiu cand voi fi mare”.
La 17 ani le-a spus parintilor ca vrea sa se faca actrita. Au facut o sedinta de familie (in istoricul familiei nimeni nu avusese legatura cu arta), iar parintii au decis sa-i dea banii de pregatire pentru admitere. S-a dus la Bucuresti pentru meditatii si, dupa cateva lectii, a hotarat ca nu se simte confortabil cu ce i se preda si c-o sa invete singura. A dat prima data la Academia de Teatru la 23 de ani, dupa ce a incercat ASE-ul. „N-aveam curaj sa dau la teatru, am avut nevoie de timp ca sa am o mica siguranta de sine.”

*

A venit la Bucuresti pentru admiterea la actorie si, in prima zi de examen, a avut primul soc: era imbracata modest, cu o rochie simpla si- avea atitudinea simpla a unei fete din Brasov, iar pe scarile ATF-ului a descoperit femei coafate, aranjate, care-si puneau toate atuurile in evidenta. S-a retras intr-un colt, asteptand sa-i vina randul la examinare. Pe holul lung, a aparut Victor Rebengiuc, rectorul ATF-ului, urmarit de un reporter tv, a trecut pe langa ea explicand la camera de luat vederi ce probe sunt in curs de desfasurare si, dupa cativa pasi, s-a intors.
– Tu cine esti?
– Mirela Oprisor.
– Imi pare bine…
A vazut-o cu ochelari si-au inceput sa discute despre miopie.
– Si eu am avut miopie, dar incepe sa scada dupa 30 de ani si dupa 50 nu mai ai probleme, i-a spus Rebengiuc. Inainte sa plece, a adaugat:
– Vezi ca vin la toate probele.
Zilele urmatoare, cand o vedea pe holurile facultatii, striga:
– Ce faci ardeleanco, ai luat si proba de astazi?
– Da…
– Ce au astia, mai, din comisie, de te trec?!
Glumele domnului Rebengiuc i-au dat aripi. Stia ca prinsese drag de ea si-avea confirmarea ca se poate si altfel, nu doar ca fetele din Bucuresti. Dupa ultima proba, Victor Rebengiuc i-a spus:
– Daca ai nevoie de ajutor, sa treci pe la Bulandra. Sa vii la anul sa dai din nou.
Acasa, la Brasov, si-a facut calcule: daca ar fi dat admitere la Cluj ar fi putut intra mai usor, dar cum sa nu-l asculte pe domnul Rebengiuc?! In lunile urmatoare a mers de mai multe ori pana in fata teatrului Bulandra, dar niciodata n-a avut curaj sa intre sa intrebe de el.
La Cluj, la TIFF, Victor Rebengiuc – vazand-o atat de emotionata, sub impactul bucuriei transmise de spectatori prin aplauze – a invitat-o sa faca un pas in fata, sa iasa din „randul” distributiei a mai felicitat-o o data: „Momente ca acesta sunt rare in cariera unui actor. Bucura-te de ele.”
Desi petrecusera impreuna mai multe zile pe platourile de filmare la „Marti, dupa Craciun”, abia atunci a avut curaj sa-i reaminteasca povestea primei ei admiteri. Fostul rector nu-si amintea intamplarea.

*

In anul dintre cele doua examene a trait la extreme. A castigat un concurs la Teatrul Dramatic din Brasov, a fost distribuita in doua piese si era la un pas sa se angajeze. I s-au dat trei zile de gandire: „Daca mai dai la actorie, trebuie sa anunti teatrul pentru ca nu ne permitem sa te angajam, ca sa pleci peste cateva luni”, i-a spus directorul economic. |n zilele de cumpana, destinul a avut ceva de spus: a murit unchiul ei, iar mama acestuia a rugat-o sa se mute la Bucuresti. S-a angajat vanzatoare de noapte la un chiosc in Piata Romana unde, seara de seara, vindea nimicuri inclusiv actorilor de la Nottara. „Imi placea sa lucrez noaptea pentru ca puteam sa citesc. Cumparau de la mine Ion Caramitru, George Alexandru si se uitau ciudat cand ma vedeau ca citesc Cehov. Le ziceam ca vreau sa dau la teatru. Zambeau.”

Pentru a doua incercare la actorie s-a pregatit tot singura, intre momentele in care era cu fiecare simt alert ca sa poata inmuia depresia matusii. Iar destinul i-a facut din nou cu ochiul.
A aflat cu doua zile inainte de examen ca trebuie sa stie si o fabula. S-a panicat, a invatat repede ceva, i-a gasit cheia comica, dar cand a ajuns la examen, lucrurile au devenit dramatice.
– Sa auzim fabula, i-a zis Dem Radulescu, cum a intrat in examen.
Intr-o secunda si-a dat seama ca nu isi aminteste mai mult de patru versuri si-a inceput sa traga de ele, cu o spaima care-i iesea prin toti porii.
Dem Radulescu si Olga Tudorache, profesori in comisia de examinare, radeau in hohote de fata care devenise ea insasi comica, in loc sa joace comedia.
– Lasa draguta. Sa trecem mai departe, i-a zis Dem Radulescu. Avem aici, pe masa, fotografii cu toti baietii care au dat anul acesta admitere. Alege, te rog, unul si spune-i lui monologul, a continuat Bibanul cu vocea nazala, ferma.
Mirela s-a dus la catedra, s-a uitat la toti baietii din fotografii si-a ales un brunet. Mai tarziu, a aflat ca-l cheama Mimi Branescu. Peste 10 ani au devenit sot si sotie.

*

Dupa ce am vazut-o la TIFF am inceput sa ma documentez; pana a doua zi stiam ca e casatorita cu Mimi Branescu (care-i fusese si partener in film), ca e actrita la Teatrul de Comedie, ca a lucrat cu Iarina Demian, ca a fost eroina principala a primului serial de televiziune din Romania „Doi plus doi”, ca a facut foarte multe reclame si ca a jucat si in „Tinerete fara tinerete”, al lui Francis Ford Coppola. „Ok, nu mai avem nicio sansa la Mimi”, a zis admirativ una dintre prietenele mele, fana inflacarata a lui Branescu.
Nu stiam insa cat de provocator a fost pentru ea sa fie sotia lui Branescu. Au fost iubiti in facultate, s-au despartit, iar peste ani s-au revazut si-au construit o familie.
„Nu a fost usor… Cand m-am intalnit cu Mimi imi puteam pune tot bagajul intr-o singura geanta si traiam din salariul meu de la Comedie. Aveam un chiosc langa bloc si, uneori, luam de acolo de mancare pe datorie. Am construit cu omul asta tot ceea ce avem acum. Ne-am ridicat unul pe altul; daca am vazut ca mie, pentru o vreme, nu-mi merge bine, l-am sustinut. Si el a facut banii cei mai multi, iar acum avem o casa cu de toate, o masina. Nu stiu cum am reusit – de la lingura la mobila – singuri… Am fost doi copii simpli care n-au primit mostenire nimic.”
La inceput ea a lucrat putin, el avea succes in film si in teatru. Ba chiar incepuse sa scrie, iar piesele lui se jucau in teatrele bucurestene. „Mi-a fost foarte greu pentru ca Mimi crestea si crestea… Avea succes si venea acasa si spunea cu jumatate de gura despre laudele pe care le primea, pentru ca stia ca eu nu lucrez. Se gandea sa nu ma supar. Dupa o vreme, am avut o perioada in care ma credeam foarte talentata intre patru pereti. Nu faceam nimic, dar eu eram cea mai buna si judecam pe toata lumea. Regret ce am gandit si o sa recunosc toata viata ca am gandit gresit. E foarte usor sa judeci cand nu faci nimic. Dar de cand am vazut cat de greu e, am avut intotdeauna o vorba buna pentru un coleg. Chiar si cand nu mi-a placut cu totul ceea ce a lucrat, am gasit ceva bun si l-am incurajat.”
In vremea asta a ramas insarcinata, a nascut-o pe Ana, iar maternitatea i-a ascutit simturile. „Cand stateam acasa, mi-am imaginat cum a crescut Ana si stam de vorba:
– Mama, dar tu ce faci de fapt? Bine, m-ai crescut pe mine, dar ce ai facut tu in viata?!
M-a marcat foarte mult imaginea asta, cum o sa fiu eu peste multi ani fata in fata cu copilul meu si m-am ambitionat foarte tare.”

*

Cu Coppola a fost din nou un semn al destinului. A vazut-o in „Chirita of Barzoieni” la Teatrul de Comedie si i-a spus: „Tu esti o actrita de cinema, sa faci film. Eu n-am in scenariu un rol mare pentru tine, dar am sa-ti dau ceva”. Pe platourile de filmare de la „Tinerete fara tinerete” a primit o noua lectie despre meseria ei. Avea de filmat o secventa in care-l barbierea cu briciul pe eroul principal, interpretat de Tim Roth. Ca sa fie veridica, secventa nu se putea trage decat o singura data (pe barba naturala a lui Roth). Mirela nu mai barbierise niciodata asa, iar Roth parea si el putin speriat.
Coppola i-a explicat, fata in fata:
– Camera e aici. O sa filmeaze 15 minute, trebuie sa termini de barbierit in timpul asta. {tiu ca poti.
– N-am facut niciodata asa ceva, i-a replicat timida.
– Ba ai facut cu bunicul tau, faci asta de cand esti tu mica.
– Nu. N-am avut bunic!
– Nu conteaza, ai facut. N-o sa-l tai pe Tim. Nu moare astazi, nu moare.
Coppola a strans-o de maini a incurajare si-a strigat „motor!”.
Mirela a luat bricul si a inceput sa-l ascuta pe o curea. A tras o data in lungul curelei si-a sarit o bucata de piele. Printre tehnicieni s-a auzit un oftat lung: briciul chiar era ascutit.
A inceput sa-l barbiereasca pe Roth si, dupa fiecare parcurgere a obrazului, si-a curatat lama de spuma pe mana. Echipa isi tinea respiratia cand lama era pe obraz si, la sincron, rasufla usurata cand briciul era sters pe mana. Cand s-au incheiat cele 15 minute, cat era rola de film, tehnicienii au izbucnit in aplauze: Tim Roth era barbierit perfect, iar Mirela intelesese ce mult inseamna sa-ti dea regizorul incredere ca poti sa faci orice.

*

La inceputul acestui an, a dat un nou examen: rolul Anei Petrovna din „Ivanov” la Teatrul Bulandra, in regia lui Andrei Serban. Am vazut-o la repetitii in cateva secvente incredibile: era pe scena intr-o pijama barbateasca, cu talpile goale, si parea teribil de fragila, dar cand isi spunea replicile de femeie inselata trecea, la cererea regizorului, de la ras la plans ca si cum nimic altceva n-ar mai fi contat, ca si cum ar fi fost unica sansa sa transmita emotia aceea, nu o repetitie „de cautare”.
„Trebuie sa dai tot acolo, ca sa-l inspiri pe regizor. Sa nu zici «las ca fac asta mai incolo». E si el om, vine cu o idee de-acasa, dar poti sa-l inspiri. Cu Andrei Serban, am invatat ca atunci cand intri in scena trebuie sa devii un bebelus, sa te cureti de tot: de orgolii, de frustrari, de panici; sa poti sa stai cu o deschidere umila in fata regizorului ca sa-l asculti si sa ai incredere in el. Dar sa stii si cand sa iei atitudine, sa stii cand sa propui ceva, sa ai o solutie. Din experienta asta de 6 saptamani, am invatat ce invata un om in 7 ani de teatru. Mai aveam nevoie de inca vreo 3, adica vreo 2 saptamani in acest caz, ca sa fiu multumita cu mine si sa-l multumesc si pe Andrei. {tiam ce pot sa fac, dar am avut nevoie de mai mult timp, ca intotdeauna. Acum e bine.”
In momentele in care nu era in scena, se aseza pe scaunele din primele randuri, cu genunchii la gura si, imbracata in pijamaua aia in dungi, parea ca un copil care se uita la darurile de Craciun. „Din meseria asta inveti si stand, furi de la ceilalti.”
Dar nimic din atitudinea aceea de copil nu se simtea pe scena, tot asa cum nu trada ca, in „civilie”, e de-o timiditate incredibila.
„Sunt momente in care nici nu recunoasc pe strada nici cei care ma cunosc, pentru ca sunt timida si merg cu capul in jos. Nu stiu de unde vine forta de pe scena. Sa stai la Bulandra cu Vlad Ivanov pe scena – doar noi doi-, sa plangi si sa razi, si sa tii cateva sute de spectatori atenti, asta e forta, stiu. Iei si aplauze, e ceva…”

*

E aproape un an de cand am vazut-o pentru prima data pe Mirela Oprisor. Si-acum, ca si atunci, ma emotioneaza foarte tare gandul la energia salii de la Cluj si bucuria ca i s-a intamplat asta. Cum ma bucur ca a avut cronici minunate in presa internationala, ca a luat 4 premii mari de interpretare la festivaluri internationale pentru „Marti, dupa Craciun” sau ca i s-a intamplat sa joace cu Vlad Ivanov, al carui film „Principii de viata” (premiera in primavara aceasta) il vazuse de 6 ori inainte de a primi vestea ca ii va fi partener de scena. In anul acesta, m-am uitat de multe ori la ea; stiu ca lumea ei interioara e cu mult mai bogata decat ne lasa sa vedem („Iti povestesc toate astea ca sa-i incurajez si pe altii sa mearga mai departe, altfel nu ti-as spune ca nu vreau sa ma laud”, mi-a zis in timp ce faceam interviul). Mi-a explicat mai bine decat toti actorii pe care i-am intervievat diferenta dintre „civilie” si actorie („Dupa un spectacol foarte greu, ca actor, nu dormi. Nu poti sa iesi din starea aia… Actorii care se duc la o bere dupa spectacol sunt de doua categorii: unii se duc pentru ca le place sa bea, altii se duc ca sa stea impreuna si sa fie mai lina trecerea de la spectacol la civilie. Spectatorii, pentru ca ne vad altfel pe scena, nu se gandesc ca noi avem, de fapt, foarte mari emotii. |n civilie nu facem fata decat la oamenii pe care-i cunoastem foarte, foarte bine. Acum, la repetitiile de la „Ivanov”, l-am vazut pe dl Rebengiuc ca are si el emotii, la nivelul lui care a acumulat – pentru ca el e un fenomen… Are emotii, zice «Doamne-ajuta» cu noi. M-am uitat la el si mi-am dat seama ca numai asa se poate: cu emotii.”).

Dar daca e sa pastrez ceva in minte din intalnirea noastra pentru acest articol, atunci aleg o intrebare, rostita cand nu era reportofonul deschis.

Mirela statea pe scaunul de machiaj, pregatindu-se pentru sedinta foto, spunea cat de mult si-ar dori sa-l cunoasca pe Almodovar si ca n-a avut curaj, la Cannes, sa se duca sa-l salute. „Pai, nu mi-ai povestit ca una din cele mai mari bucurii ale tale sunt mesajele pe Facebook de la oamenii care te-au vazut in spectacole?! De ce nu i-ai spus ca-ti place?”, am replicat.
O sa tin minte multi ani de-acum incolo cum s-a intors si, cu o uimire (care n-avea nimic din forta cu care-mi spusese ca stie ca ultimele roluri – din „Marti, dupa Craciun” si „Ivanov” – au fost ca niste doctorate in actorie), fara sa se gandeasca nicio clipa ca e deja un model pentru zeci de pustoaice care vor sa se faca actrite, a intrebat: „Dar crezi ca si la nivelul acela mai e la fel?!”

5626
interviu mirelaMirela Oprisor in Tabu de martie

Mirela Oprisor in Tabu de martie

o pindesc de ceva vreme pe Mirela Oprisor pentru un interviu. ratasem sansa lansarii filmului Marti, dupa Craciun (trebuie sa publicam interviuri de actualitate in revista) si, cind am auzit ca va juca in Ivanov (la Bulandra, sa mergeti sa vedeti piesa!) i-am pus “gind rau”.

mi-a facut o deosebita placere sa fac acest interviu si, caz rar pentru mine, i-am anuntat cu mult inainte pe colegii mei “am sa va arat o fatza pe care n-o stiati la Mirela Oprisor”.

nu pentru ca stiam ce o sa-mi raspunda, cit pentru ca stiam ca nimeni nu o mai intrebase pina acum ceea ce vroiam eu sa stiu. iar lumea de “dinauntrul” ei este foarte foarte bogata.

*
cind a venit la sedinta foto a fost maxima veselie, ne-a interpretat tot felul de personaje (ea a scapat de tracul de stat la poza pentru ca era un personaj, noi am ris cu lacrimi). dupa ce a plecat fetele m-au rugat sa-i transmit neaparat ca o mai asteapta la cafea, iar peste citeva zile art directorul, diana cuciuc, mi-a adus un proof ca de tipar cu toate fotografiile care apar in revista “pentru mirela, cind mai vine pe la noi te rog sa-i dai asta, sa pastreze si ea o amintire.”

astea sunt doar 2 dintre momentele care dovedesc cit de mult o placem noi, intreaga redactie tabu, pe Mirela Oprisor.
sper ca, citind textul din Tabu de martie, o veti descoperi si voi asa cum e dincolo de ecran si scena. Oricum, stiu ca o placeati dinainte:)


Pentru a doua încercare la actorie s-a pregătit tot singură, între momentele în care era cu fiecare simț alert ca să poată înmuia depresia mătușii. Iar destinul i-a făcut din nou cu ochiul.
A aflat cu două zile înainte de examen că trebuie să știe și o fabulă. S-a panicat, a învățat repede ceva, i-a găsit cheia comică, dar când a ajuns la examen, lucrurile au devenit dramatice.
– Să auzim fabula, i-a zis Dem Rădulescu, cum a intrat în examen.
|ntr-o secundă și-a dat seama că nu își amintește mai mult de patru versuri și-a început să traga de ele, cu o spaima care-i ieșea prin toți porii.
Dem Rădulescu și Olga Tudorache, profesori în comisia de examinare, râdeau în hohote de fata care devenise ea însăși comică, în loc să joace comedia.

– Lasă drăguță. Să trecem mai departe, i-a zis Dem Rădulescu. Avem aici, pe masă, fotografii cu toți băieții care au dat anul acesta admitere. Alege, te rog, unul și spune-i lui monologul, a continuat Bibanul cu vocea nazală, fermă.
Mirela s-a dus la catedră, s-a uitat la toți băieții din fotografii și-a ales un brunet. Mai târziu, a aflat că-l cheamă Mimi Brănescu. Peste 10 ani au devenit soț și soție.

Tabu, martie 2011

2641
lansare munteandovada …:)))

dovada …:)))

sunt foarte putini oameni pe care nu-i pot refuza… mai ales cind imi cer sa merg la vreun eveniment monden unde nu-mi place din principiu sa merg.
nu-i scriu pe toti cei vizati (ca sa nu profite si mai mult:) ), dar zic de ada teslaru…

dupa o lege a firii, nestiuta nici de noi, ne inrudim foarte pe departe… motiv pentru care ne strigam “verisoara” cu derivata de alint “perisoara”:)

miercurea trecuta cind era party-ul nostru de craciun, a fost si lansarea pe dvd a filmelor lui radu muntean (boogie, hirtia va fi albastra si marti dupa craciun). mi-era rau, aveam si party-ul nostru…
dar am promis lu’ veri/peri ca ma duc la lansarea dlui muntean si iata dovada:

ma rog, imi place poza si de aia am scris de asta:)
aici faceam cunostinta cu sotia lui radu muntean…

daca veri/peri mi-ar da si o fotografie cu cutia cu dvd-urile v-as arata ce cool e… v-as spune o poveste despre ea (de la domn muntean aflata) si v-as recomanda-o cadou de Craciun.

ia veri peri sa vad daca ma citesti:)

765

marti dupa craciun, ultima parte

asta e ultima postare din seria reactiilor de la avanpremiera marti dupa craciun.
de data aceasta doua colege de breasla, cu care am lucrat la tabu si sper sa mai lucrez

Marţi, după Crăciun e un film foarte masculin pe care şi femeile îl vor iubi. Masculin nu pentru că un bărbat îşi înşeală soţia sau pentru că soţia este cea părăsită şi nu ea are un amant. Ci pentru că acest triunghi amoros are un fel masculin, superb, de a-şi trăi dramele. Fără zeci de pachete de şerveţele consumate, fără râuri de lacrimi, fără ţipete, fără voce. În tăcere, mocnit, orgolios, cu îndoieli, poate şi regrete, dar fără întoarceri în urmă.

Şi fără parti pris-uri până la urmă şi pentru că în seara de Crăciun, şi tatăl, şi mama, aşa cioburi cum sunt, complotează împreună cu restul familiei ca iluzia existenţei lui Moş Crăciun să mai dureze. Măcar o iarnă. Măcar pentru Mara. Oricum o aşteaptă un an greu după divorţul părinţilor.

Mihaela Iancu pt liternet. Intregul text aici

*

S-a tot spus că “Marţi, după Crăciun” e pentru oricine s-a despărţit vreodată. Nu ştiu dacă Radu Muntean, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu s-au gândit vreo clipă cât de greu de digerat va fi acest film pentru oamenii ai căror părinţi s-au despărţit. Ştiu doar că aseară am avut un dublu nod în gât: pentru că am fost la un moment dat în rolul lui Paul Hanganu(Mimi Brănescu), aşa că am cam spus replicile alea pe care unii le-au considerat “ridicole”; şi pentru că am fost în rolul Marei aşa că mă întrista ce se întâmpla în jurul ei, fără că ea să bănuiască.

Ana Maria Ciobanu pentru blogul ei

*
sunt doua texte in care ma regasesc prin detalii: eu am iubit-o pe Mirela Oprisor pentru gestul de a-l mingiia pe Mimi/Paul cu talpa piciorului (vedeti textul Mihaelei) si, da, am si eu experienta mea care seamana cu filmul asta (vedeti textul Anei)

de miine filmul e in cinematografe.

847

Marti, dupa Craciun – avanpremiera Tabu, part 3

inca o opinie de spectator blogger de la vizionarea de aseara de la Marti dupa Craciun
Anne Marie Chelariu e studenta la jurnalism si avem in plan sa lucram impreuna la un story. blogul ei e aici

iata filmul vzt din perspectiva ei

Iar m-am dus la un film fără să ştiu ce m-aşteaptă. M-am dus la un film parcă doar cu mine şi cu temerea mea care se juca de-a cinema-ul în faţa nu numai a ochilor mei, ci a întregii săli. Radu Muntean s-a hotărât să-mi joace frica, paranoia, drobul de sare. Şi a făcut-o al naibii de bine, până mi-a stat inima în gât şi mi-am frecat muşchii feţei a pagubă. Phii, cum e faza asta!
Prima confirmare de care m-am agăţat când a ajuns echipa în faţa noastră: Spuneţi-mi că voi aveţi familii fericite, vă rog! (mai ales că Maria Popistaşu e însărcinată). M-am dus la un film foarte bun din toate punctele de vedere. M-am dus la un film care nu m-a relaxat, care nu m-a făcut să râd decât prin calitatea replicilor şi plăcerea de-a fi contrariat atunci când îţi permite un regizor să-ţi bagi nasul în drama altora. M-am dus la un film românesc: substanţă, joc actoricesc excelent, scenariu foarte bun, naturaleţe şi un „Trebuie să mă gândesc mai bine la ceea ce tocmai mi s-a întâmplat”. Pentru că Marţi, după Crăciun ŢI SE ÎNTÂMPLĂ.

Anne Marie Chelariu

929

avanpremiera Tabu- Marti dupa Craciun, part 2

inca o parere despre Marti dupa Craciun, de data aceasta de la Claudia Tocila, o simpatica bloggerita care a scris pentru blogul meu de data asta:)

Marti, după Crăciun

… e ziua în care Paul îşi va schimba viața. Sau va renunța la cea cu care s-a obișnuit.

Paul este un om de vârstă mijlocie căruia “I se întâmplă” să se îndrăgostească de Raluca, o dentistă de 27 de ani. Totul apare a fi absolut firesc până când apare în cadrul următor soția și fetița lui
Paul. Povestea se complică progresiv atingând un moment de maximă tensiune când cele două femei se cunosc la cabinetul stomatologic. De aici lucrurile se complică, iar stresul sărbătorilor și măruntele probleme apărute în viața de zi cu zi, îl fac pe bărbat să mărturisească soției adevărul despre amantă.

Povestea este a fiecărui bărbat și a fiecărei femei care au trecut, au auzit sau au sprijinit pe alții într-o astfel de experiență. E un film incomod care nu își propune să fie pe placul tuturor, asa cum a spus
și regizorul Radu Muntean. Mi s-a părut un film zguduitor, indiferent de ce parte ai fi privit. Scena mărturisirii este puțin încărcată de clișee, care există într-o astfel de situație. “Nu vreau să-ţi fac
rău” a smuls câteva hohote de râs în sală ceea ce mi s-a părut ciudat și puțin înfricoșător, gândindu-mă câți dintre noi nu mai cred că și cel de lângă noi, cel care ne rănește, poate se simte la fel de rănit.

*
in termeni de eficienta on line pt client (casa de filme), cred ca e mai bine sa nu merg la avanpremiere pt ca dupa aceea postez opiniile spectatorilor pe blog. :)

1004

Marti, dupa Craciun – avanpremiera Tabu

n-am ajuns din cauza de febra si… (toate cele care vin cu o gripa/viroza/sau ce naiba am) dar mi s-a relatat prin sms-uri de la fata locului mai ceva ca seria de live-uri tv de la arestarea lui Vintu.

va multumesc tuturor celor care v-ati gindit la mine sa ma linistiti ca iese bine, cum multumesc frumos tuturor celor care au raspuns invitatiei si au venit la film. si mai multumesc si Adei Teslaru pentru ca a avut grija de tot si toate :)

am vazut filmul la TIFF si mi-a placut foarte mult, dar de data asta eu nu scriu nimik despre el.
am rugat o parte dintre invitati sa scrie parerea lor, aici pe blogul meu.

primul – Toma Nicolau – blogger, student & fotbalist- despre care eu cred ca are un talent mult prea mare la scris ca sa fie fotbalist.aici unul din exemplele mele preferate

*

În acea Marţi, după Crăciun, deja totul se terminase. Se terminase de luni sau duminică, se terminase de “aproape cinci luni”. Familia celor doi arăta că un oraş după bombardament, un oraş în care toate clădirile au fost distruse. În special biserica. Din ea n-a mai rămas decât crucea aia mare pe care, culmea, micuţa Mara trebuie s-o poarte până-n alt oraş, unul nou, în care n-o să se acomodeze. De fapt, a mai rămas ceva. A rămas living-ul Ralucai, cu aşternuturi răvăşite şi beri pe uşa frigiderului. Singura încăpere. Cu-n acoperiş mai fragil decât toate celelalte la un loc, şi pe deasupra şi cu-n bullseye cu buline colorate pe el, numai bun de bombardat.

Îmi place mult faptul că Radu Muntean încearcă să educe publicul şi nu să-l mulţumească. Mimi Brănescu şi Mirela Oprişor joacă ex-ce-lent, de tatuajul Mariei Popistaşu tot n-am aflat mai multe, iar pe Dragoş Bucur şi dacă-l trezeşti la 4 dimineaţa şi strigi “Acţiune!”, joacă la fel de charismatic şi dezinvolt.

Toma Nicolau despre Marti, dupa Craciun

mai vin si alte pareri.

tiff2010 – Marti, dupa Craciun

Marti, dupa Craciun e o bucurie de film. curat, fin, rafinat. mi-nu-nat.

cu o actrita care te lasa fara suflare, Mirela Oprisor, si un barbat adulterin (Mimi Branescu) interpretat cu nuante atit de fine, incit il compatimesti pentru necazul in care se afla: trebuie sa aleaga intre nevasta si amanta.
(btw, si in “real life”, Mirela si Mimi sunt casatoriti si au o fetita)

in seara asta am decis ca imi fac tricou cu Mimi Branescu, asta pentru ca vin si dupa experienta Festivalul de teatru de la sibiu unde am vazut o piesa scrisa de el (acasa la tata).

dupa Boogie si Marti, dupa Craciun, sper ca Radu Muntean sa mai faca un film despre cuplu – poate dintr-o perspectiva feminina – ca sa avem o trilogie romaneasca demna de studiat la scoli.

*
altfel, dupa o zi in care i-am vazut de doua ori pe scena pe Razvan Radulescu si Tudor Lucaciu – la premierele de la Felicia, inainte de toate si Marti, dupa Craciun, dar si dupa fina trimitere la un film al lui Corneliu Porumboiu in “Marti, dupa Craciun”, am plecat acasa cu gindul ca e o gasca simpatica generatia asta de cineasti romani.

generatie cu care, norocul meu, am aceeasi virsta, asa ca le-am vazut tuturor munca inca de la filmele din facultate. (azi mi-am amintit de filmul lui Lucaciu cu alergarea prin lanul de griu, o secventa f lunga trasa cu camera din mina care – la vremea aia -m-a facut sa ma gindesc “cum naiba nu oboseste omu’ asta cu camera alergind atit” :) )

*
si-am mai avut sentimentul – dupa Aurora, Buna, cine esti?, Kapitalism, Dacia, o poveste…, Portretul luptatorului… si cele doua filme mentionate mai sus – ca incepem sa ne comportam ca o industrie adevarata de film: avem pelicule pentru toate categoriile de public. Pelicule lucrate foarte bine.

*
mai vad si miine alte filme romanesti.

la tiff 2010, Ursus este sustinatorul filmului romanesc

1338
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!