Tag : moarte

drumMoartea e o certitudine. Nu e nevoie de incrancenare ca sa intelegem asta

Moartea e o certitudine. Nu e nevoie de incrancenare ca sa intelegem asta

X a pierdut lupta cu viata…

E o exprimare sablon in Romania, la fel ca aceea cu ”s-a dus la ingeri” sau cea cu ”dumnezeu avea nevoie sus de el pentru…” si treceti aici orice servicii – de la gatit la prestat distractii artistice.

Oamenii ar trebui sa fie mai responsabili cu ceea ce spun in spatiul liber despre moarte. Mai intelepti. Ca sa nu provoace spaime si frici inutile.

Si nu ma refer doar la cei de la tv, desi de la ei pleaca aceste exprimari si sunt validate si pentru cei care vorbesc in spatiu public al social media.

Moartea e o certitudine, de cand ne nastem stim ca o sa murim. De ce privim viata ca pe o lupta cu moartea in loc sa o privim ca pe o calatorie spre ceva ce oricum stim ca vine?

De ce preferam incrancenarea unei ”lupte” cu presiunea de a iesi castigator (dezvoltata intens intr-o epoca concurentiala) si dezvoltam astfel frici, spaime?

Viata traita relaxat ne ajuta sa ne bucuram mai mult de ce ni se intampla. Sa valorificam mai mult fiecare clipa. Moartea e o certitudine. O putem amana cu medicina moderna, dar va fi acolo undeva in viata noastra.

Si nu ne ajuta nicio incrancenare.

1548
shutterstock_verdepovesti din cartierul meu: a murit Nea Ion

povesti din cartierul meu: a murit Nea Ion

Nea Ion era paznic la alimentara din colt. Prea putini dintre clienti stiau ca-l cheama Ion.

Statea linga raionul de legume si te ghida cind ajungeai la cintar, iti spunea el repede cifrele din dreptul produsului daca simtea o ezitare care ar fi insemnat ca ai uitat pe drum identificatorul cumparaturilor tale.

Ultima zi a fost la munca luni, ca sa ceara invoire de la sefa pentru ca nu se simta bine. Vinzatoarele spun ca nici duminica nu se simtea bine, adica aproape ca nu se putea tine pe picioare. De doua zile nu putea minca nimic, mai iesea din cind in cind afara sa fumeze. Fuma de la 16 ani.

i-au si zis, isi amintesc vinzatoarele, sa se duca acasa, iar el le-a replicat “nu se poate, n-are cine sa vina sa stea aici de paza”.

Tot ele, vinzatoarele, isi amintesc ca de citeva saptamini umorul lui devenise foarte negru ca le intrebase intr-o zi “ati semnat contractul cu primaria? ca acum cind te perpelesc astia vor sa stie cum sa te aseze: pe o parte, in picioare?” . Avea umor Nea Ion, spun vinzatoarele

A murit ieri, in spital, pentru ca a avea o infectie la plamini pe care nu a tratat-o la timp.

L-au adus acasa si, cind copiii il spalau dupa datina crestina, sotia lui a facut infarct in dormitor si-a murit si ea.

*

– Cine era Nea Ion? Domnul cu mustata?, am intrebat vinzatoarele incercind sa-mi dau seamadespre care dintre paznici e vorba

– Avea mustata Ion?, s-a aratat indignata vinzatoarea de la mezeluri.

– Da, avea mustata, s-a auzit o voce stinsa de la casa.

– Uite, ma, ca a murit de o zi; stai ani linga un om si nici nu mai stii cum arata, a spus amar doamna de la mezeluri si dupa ce s-a inchinat a adaugat “Dumnezeu sa-l odihneasca.”

 

cover photo: shutterstoc/Miramiska : green leaves

 

650
shutterstock_luminadaca ai mai avea mai putin de 24 de ore de trait ce-ai face?

daca ai mai avea mai putin de 24 de ore de trait ce-ai face?

miine, 1 noiembrie, tinara Brittany Maynard (30 de ani) a ales sa moara. in ianuarie a fost diagnosticata cu un cancer al creierului, neoperabil, care o va duce catre o moarte chinuitoare , dureroasa, in invaliditate.

ca sa moara demn s-a mutat intr-un stat american in care sinuciderea asistata e legala si-a ales ca pe 1 noiembrie va lua pastilele pe care medicii i le-au dat deja (le poarta in portofel de citeva luni).

a facut public asta tocmai pentru a fi un purtator de mesaj pentru optiunea fiecarui om de a trai si muri demn.
*

Brittany a anuntat in urma cu doua zile ca a ales sa traiasca si sa moara dupa propriile ei reguli si ca a schimbat data sau decizia de a se sinucide asistat pe 1 noiembrie. (imaginati-va avalansa de jurnalisti care stateau la usa ei de citeva zile si relatarile care mai de care mai tabloide, mai patetice sau mai dramatice. si presiunea la care e supusa si de media si de propria-i decizie in raport cu familia in zilele astea)

*

cind am citit prima data despre Brittany si decizia ei m-am gindit ce va face in ultimele 24 de ore, lunind in calcul fix aceasta presiune care vine din toate partile. si mi-am zis ca e un exercitiu onest si frumos pe care am putea sa-l facem fiecare, din cind in cind: sa ne gindim daca am fi constienti ca mai avem doar 24 de ore de trait, ce-am face in ultimele ore?

cindva, intr-o alta viata, m-am aflat intr-o situatie asemanatoare prin context (un diagnostic care imi anunta o durata limitata de viata, am scris despre asta aici; sunt bine dupa cum se vede, activa si pusa pe treaba sa-mi stresez si enervez prietenii).

atunci aveam o anume idee pe care sa o duc la capat pentru ultimele zile, care in timp s-a dovedit ca nu e o solutie corecta.
astazi zic ca daca m-as afla in situatia asta, as scrie multe ilustrate cu mesaje foarte personale si foarte targetate despre ce cred eu despre oamenii pe care i-am intilnit si le-as trimite ca sa le ramina.

habar n-am ce as face miine sau peste niste ani daca si cind voi fi in situatia asta.

*
dar e un bun exercitiu pe care sa-l facem epntru o curatire interioara si puteti raspunde aici, sub anonimat.

sa stiti ca imediat dupa aia o sa vina intrebarea “si ce te opreste sa faci asta chiar astazi, chiar acum?!”

*
foto cover shutterstock

1052
lacrimadespre niste picaturi care cad in apa

despre niste picaturi care cad in apa

Stiti cercurile pe care le face o picatura care cade intr-o apa? Concentrice, care se deplaseaza catre exterior? Mai groase/ample in functie de cit de mare a fost picatura si cit de adinca apa in care s-a “topit”?

Zilele astea m-am gindit ca disparitia unei persoane – moartea ei – e ca una dintre picaturile care cad intr-o apa.

In primele momente, in imediata apropiere a persoanei decedate se imprastie durerea, rudele de gradul 1, prietenii, familia urbana. Cercuri concentrice de afectiune exprimata mai mult sau mai putin la vedere.

Cu cit persoana a fost mai cunoscuta, cu atit cercurile sunt mai mari si se intind pe un spatiu mai mare.

Cu cit persoana a fost mai iubita, cu atit cercurile (alea primele, din apropierea locului unde a cazut picatura/ primele persoane care sunt informate despre deces) sunt mai “groase/ ample”.

Dupa care cercurile devin tot mai subtiri si mai palide.

*
Daca pe o apa linistita punem o barcuta de hirtie si lasam o picatura de apa sa cada, vom constata ca barcuta se misca pe valurile create (cercurile concentrice), dar nu inainteaza intr-o directie sau alta.

Asta pentru ca la intilnirea picaturii cu suprafata stabila de apa se formeaza unde mecanice si, desi valul (perturbatia) se deplaseaza, apa (mediul) ramine pe loc.

Ceea ce vedem in cercurile concentrice e doar o rearanjare a suprafetei apei.

*
Chiar de a doua zi dupa deces, rudele si prietenii apropiati constata ca oricit de mare ar fi durerea, viata merge mai departe. Ca oricit de adinca si profunda este suferinta, ei vor merge la serviciu, vor zimbi la salutul vecinilor, peste o vreme vor ride, vor merge in vacante.

Si cindva, fara sa-si dea nici ei seama cind, suprafata apei in care ei se oglindesc va fi perfect neatinsa, fara niciun val, oglinda absoluta.

Pina la urmatoarea picatura.

Daca ne-am gindi ca moartea e ca o picatura intr-o apa mare, reintoarcerea intr-un loc care inseamna parte din materia din care esti facut, si ca noi – ceilalti care inca n-am ajuns sa fim parte din ocean, ci ne uitam la picaturi cum cad – suntem ca niste barcute de hirtie, am fi mai linistiti.

Si in viata, si la momentul intrarii in Ocean si privind cum cad picaturile in apa.

800
heavenzona de confort in fata mortii

zona de confort in fata mortii

astazi am voluntariat pe Salvare intr-un proiect initiat de Asociatia Societatii de Salvare Bucuresti, proiect care se numeste “Exista un erou in fiecare dintre noi” in care orice cetatean poate invata cursuri de prim ajutor si poate deveni voluntar al Societatii de Ambulanta Bucuresti. detalii aici

am sa scriu pe larg despre asta zilele viitoare, acum doar o intimplare pe care am realizat-o putin mai devreme in timp ce faceam “debrief” cu lucrurile de peste zi intr-o discutie cu un prieten.

*

unul dintre cazurile la care am ajuns a fost comunicat prin statie cu “stare de inconstienta”.

soferul ambulantier, Florin Popescu, a pornit sirena si-am mers cit mai repede la adresa.
acolo medicul George Carniciu (care nu e doar medic pe Salvare, ci si profesor in cadrul programului de voluntariat), impreuna cu asistenta lui, Tomita Jianu, au avut nevoie de citeva secunde sa constate ca pacientul decedase.
de citeva ore, 5-6 minimum.

eu am iesit din casa odata cu asistenta si ambulantierul care duceau aparatura inapoi la ambulanta (luasera din masina aparate de resuscitare, monitoare, truse cu medicamente), medicul a ramas cu un prieten al decedatului (cel care-l descoperise cind venise sa faca un gratar de duminica) sa afle detalii si sa completeze actele.

a venit si el peste citeva minute la masina sa ne anunte ca a chemat politia pentru ca ei trebuie sa faca formalitatile; decedatul nu avea rude in tara, era singur si era nevoie de politie pentru a decide daca e o moarte suspecta sau nu, daca il trimit la medicul legist sau nu.

“ai gasit o luminare?”, a intrebat asistenta
“da, i-am aprins una, am gasit pe o masa”, a raspuns medicul.

si in timp ce ei conversau despre acte si pasii urmatori, eu am inceput sa scriu un mesaj pentru prietenii mei:
“melodia cu care ii suna telefonul asistentei e “asa, si” de la VUNK”.

cel mai banal si mai frivol lucru in contextul acela.
in plus, remarcasem soneria telefonului de mai bine de o ora, dar nu ma gindisem sa anunt pe nimeni pina cind nu am fost intr-o situatie de maxim disconfort.

i-am anuntat si pe baietii de la VUNK, pe grupul nostru comun de discutii, ei mi-au trimis emoticoane cu zimbete stiind ca imi place coincidenta (dintre milioanele de sunete cu care ar fi putut sa-i sune asistentei telefonul, era tocmai un cintec VUNK), dar nu am realizat atunci ca am inceput sa vorbesc cu “ai mei” in momentul in care in jur se vorbea si se vedea moartea.

abia acum seara, mi-am dat seama ca in minutele acelea de asteptare tensionata imi cautam un sprijin. ma duceam intr-o zona de confort pentru ca ma aflam in fata mortii.

*
filmul zilei de astazi si lectiile pe care le-am invatat le veti putea citi in citeva zile, aici, pe blog

671
OnteachingJournalism1despre sex, moarte, libertate – cel mai personal interviu la care am raspuns vreodata

despre sex, moarte, libertate – cel mai personal interviu la care am raspuns vreodata

nimeni, pina joia trecuta, nu m-a intrebat intr-un interviu despre sex sau despre moarte. nimeni nu m-a intrebat despre iubire.

de asta cind i-am vazut intrebarile lui Alex Gavriliu, pe care nu-l cunosc, nu l-am intilnit niciodata, am acceptat pe loc sa raspund.

si cum stiu ca nu ma voi mai intoarce curind la asemenea subiecte, m-am aseazat la scris si am raspuns sincer, riguros, cu garda jos.

va invit sa cititi 3 dintre poate cele mai intime raspunsuri pe care le-am dat vreodata in spatiul public.

7. Care este părerea ta față de moarte și cum te raportezi la acest fenomen ?

M-am intilnit direct, frontal, cu ideea de moarte. Acum ceva ani mi s-a spus “intr-un an ai sa mori”. Eu insistasem cu multa forta si putere de convingere sa mi se spuna care-s pasii urmatori si medicul se conformase. Stiu ca am inspirat adinc si ca primul gind pe care l-am avut, si pe care l-am rostit cu cea mai clara si mai rece dintre vocile pe care mi l-am auzit vreodata, a fost “ok, si cum facem ca anul acesta sa fie frumos?!”.

Urmatorul gind a fost sa fac “curat” in viata mea ca sa fie suferinta mai usoara pentru ceilalti, daca e sa nu mai fiu. Astazi stiu ca asta e o prostie, pentru ca vor fi intotdeauna oameni care vor suferi daca pleci, oricare ar fi plecarea. Uneori vor suferi si se vor chinui mai mult decit tine, tocmai pentru ca te iubesc.

Nu stii cum te raportezi la moarte pina nu esti fata in fata cu ea. Nu stiu cum m-as raporta miine pentru ca miine o sa fiu diferita de cea care eram acum citiva ani. Ma preocupa mai mult prezentul si experienta pe care o am pe drum catre destinatia aceea, care s-ar putea sa nici nu fie finala. Stiu insa ca nu ma sperie, deloc. E parte din ceea ce suntem.

Cred insa ca ne consuma mai mult suferinta si moartea celor dragi noua si asta mi se pare frumos si altruist – pentru ca le dorim sa nu sufere. Ne sperie ceea ce nu tine de noi, mai ales cind repercursiunile sunt asupra celor pe care-i iubim si nu cind suferinta e in dreptul nostru. E frumos ca am ajuns la forma asta de, sa o numim, umanitate.

***

11. Intimitate, sex, amor, dragoste – o arie care intereseaza dar si sperie uneori pe multi oameni. Cat de important este pentru tine acest aspect si cum crezi ca ar trebui abordat, manifestat in general?

E una dintre formele prin care vorbesti cu cel/cea pe care-l(o) iubesti (sau nu… dar sa raminem la iubire :) ) intr-un context care implica placere imediata. E cu efect instant si asta e extrem atractiv si de tentant si poate da o oarecare dependenta de celalalt.

Dar pentru ca e o forma de comunicare –uneori mai sincera decit orice cuvint – e util sa fii atent la celalalt, sa-l asculti si sa te asculti, sa-l simti si sa te simti, sa fii preocupat de placerea si confortul celuilalt si sa ai libertatea sa experimentezi. E frumos sa poti sa comunici cu celalalt fara cuvinte. Imi place sa comunic cu celalalt fara cuvinte, sexual sau nu.

Sub influenta culturii pop (filme muzici carti) oamenii pun tot mai multa presiune pe ei insisi cind e vorba de relatii si de “performanta sexuala”, cred ca de aici vine “speriatul” de care vorbesti. Dar sintagma “performanta sexuala” are in conceptul ei, la capatul liniei, o evaluare care inseamna o validare. Si daca te sperie validarea respectiva inseamna ca ti-a fost activata o frica. Daca partenerul stie sa te incurajeze si nu mai simti nevoia acestei validari continue, e perfect. E valabil nu doar sexual, ci pentru intregul context al unei relatii.

Magia e cind se intimpla in dublu sens, adica validarea vine din partea ambilor parteneri, unul catre celalalt. Unul e sprijin si-i da aripi celuilalt, dar si viceversa. Si stiu ca exista magia asta pentru ca mi s-a intimplat. Si sper sa mi se mai intimple. :)

Daca nu se intimpla, desi stii ca tu ai fost acolo, onest(a), atent(a), daruind constant si strunindu-ti ego-ul, e usor sa-ti pui intrebarea “as vrea sa fiu alaturi de cineva care-mi activeaza fricile, in loc sa ma ajute sa le depasesc?!” Mai greu e sa gasesti forta sa actionezi dupa ce ti-ai raspuns. :)

***

13. Spune-mi primele 3 ingredinte pentru o viata bogata, linistita si implinita.

Iubire, putere de a darui, intelepciune. Mai adaug rabdare, smerenie si exercitiul continuu de a invata sa fii liber, sa faci fata libertatii.

Cind un om incepe/incearca sa fie liber – in sensul definitiei lui Noica “neatirnarea de oameni si lucruri” – i se activeaza spaime si nesigurante.

Incercati sa oferiti libertate iubitilor, iubitelor voastre; daca nu se sperie ca nu-i sunati sa-i verificati ( gelozia e o forma de confirmare a iubirii pentru foarte multi), daca nu intra in panica pentru ca nu depindeti de ei, si daca si reversul in dreptul vostru e valabil (nu va geloziti, va simtiti in siguranta in relatie cind celalalt nu depinde de voi) inseamna ca iubiti pentru cum ESTE celalalt, nu pentru ceea ce ofera (emotional sau material).

Cu genul asta de relatie-legatura-conexiune cred ca poti sa construiesti pe termen lung pentru o viata bogata, linistita si implinita.

Pentru ca viata asta, cum o descrii tu, la capatul liniei nu poate fi decit in doi – sau in mai multi membri ai familiei (copii, nepoti).

 

***

mai spun in raspunsurile pentri Alex ca nu stim sa recunoastem fericirea desi ea e prezenta non stop, povestesc despre cum e sa te lupti cu mintea si trupul tau ca sa-ti depasesti niste limite si multe altele legate de linistea pe care poti sa ti-o gasesti pe dinauntru. Cum ziceam, nu cred ca ma voi mai intoarce vreodata la subiectele astea, dar mi-ar placea sa cititi si sa va ginditi o clipa la ce am scris, la ce cred.

cu siguranta nu sunt cea mai desteapta, cea mai inteleapta, cea mai cu experienta in/de viata, dar pentru mine lucrurile astea functioneaza si e o sansa (oricit ar fi de mica) sa va spuna si voua ceva.

il puteti citi aici.

multumesc

792
desert“amintiri” despre moarte

“amintiri” despre moarte

tot ceea ce vorbim despre moarte (ca act, fapt sau intimplare ) e de fapt despre viata. pentru ca ceea ce stim, noi cei care vorbim, tine cel mai adesea de amintirea celor care nu mai sunt.

cu vremea amintirile isi pierd din dimensiuni. dispare amintirea mirosului celui care nu mai e,  a timbrului vocii,  a texturii mingiierii. nu pentru ca am suferi de vreo boala ci pentru ca, pur si simplu, ele se reduc la un spatiu plan, sunt asezate pe o bucata de hirtie sub forma de fotografie sau text. sau, si mai abstract, intr-un “cloud” in spatiul virtual, o amintire digitala.

*

moartea inseamna sa nu mai ai niciun fel de gind sau cuvint prin care sa exprimi ceva. si cum sa ne imaginam noi ca nu mai avem cuvinte cind insasi exercitiul acesta de imaginatie se face prin cuvinte, atita timp cit suntem in viata?!

cind vorbim despre moarte, vorbim deci despre viata.

*

sunt intr-o perioada de search pentru un proiect, de aici asocierile si gindurile din ultimele zile de pe blog pe teme de viata – boala – moarte.  sunt bine:)

 

 

 

505
heavenly-9Moartea – in concept glamour

Moartea – in concept glamour

Stiu ca pentru multi dintre cei care vor privi fotografiile de mai jos, le va fi greu; unora li se vor parea grotesti, altora vulgare, altora doar socante. Vor fi si unii, sunt sigura, carora li se vor parea cel putin interesante.

Pentru prima categorie de cititori – celor care le va fi greu – am ales sa le postez. Pentru ca moartea si trupul uman – cu ceea ce ramine din el dupa ani – fac parte din drumul nostru prin lume.

***

Paul Koudounaris , un fotograf specializat in schelete, mumii, relicve si alte aspecte ale mortii, a avut ideea de a fotografia ramasitele umane gasite in catacombele din Roma, despre care se spune ca ar apartine unor sfinti, intr-un context baroc. Daca treceti de primul soc (cel al confruntarii vizuale cu ceva legat de moarte) si va bucurati de efectul vizual al compozitiilor, veti intelege mesajul lui Koudounaris despre viata de dupa moarte si despre rai.

Fotografiile lui au fost strinse intr-o carte Heavenly Bodies care a fost lansata in urma cu citeva zile la celebra editura Thames & Hudson.

520
bobby_fischer_01circ dupa moarte

circ dupa moarte

si “la ei” e ca la noi

For Bobby Fischer, the Drama Won’t Die
The chess master’s estate is disputed by a Japanese woman who claims she was his wife, a Filipino woman who says she is the mother of his child, and two nephews.

restul tine de cum e scris. in new york times.

325

un (ultim) salut in fata mortii

e un orasel in anglia linga o baza militara,WOOTTON BASSETT, in care oamenii aduc un omagiu incredibil soldatilor morti la datorie.

a inceput de la un batrinel care, acum 2 ani, a salutat soldateste un cortegiu funerar, oprindu-se in mijlocul strazii. nimeni n-a comentat in niciun fel gestul lui, dar data urmatoare, cind de la baza militara a trecut un alt cortegiu funerar catre morga spitalului, mai multi oameni au salutat soldateste.

apoi tot mai multi si tot mai multi.
” e singura parada militara pe care o au” cred oamenii locului.

astazi pe acolo au trecut trupurile a 8 soldati si sute de oameni din oraselul respectiv, aproape intreg oraselul, au iesit in strada si le-au adus un omagiu in tacere.

via BBC.

povestea oraselului si a ultimei parade a fost prezentata de NY times acum citeva saptamini, iar eu o stiu (ca si informatia despre parada de astazi) de la Mr P.

371

Matilda Caragiu Marioteanu

Matilda Caragiu Marioteanu a murit miercuri, a fost inmormintata astazi.

intre atitia paparazzi, scandaluri de divort si adulteruri, n-a mai incaput la stiri aceasta informatie.

lingvist remarcabil si autor de basme pentru copii. sora lui toma caragiu.

*

acum un an am scris despre fiica dinsei, Brindusa Niro, printre altele fost consultant la The New Yorker; i-am trimis revistele acasa (locuia la doua strazi de mine) si m-a rugat sa o sun. mi-a facut o analiza riguroasa a revistei si m-a pus sa-i promit ca nu o sa facem ca alte reviste: “sa puneti titluri in engleza”.

colegii mei stiu cit de tare ii stresez ca nu vreau titluri in engleza. si doamna caragiu marioteanu are un pic de legatura cu asta.

487
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!