Tag : muzici

Gwen-StefaniGwen Stefani – primul videoclip creat intr-o emisiune live

Gwen Stefani – primul videoclip creat intr-o emisiune live

Dupa 10 ani in care s-a concentrat pe casnicie, copii si show-uri de televiziune, Gwen Stefani se intoarce la muzica si va lansa in martie un nou album, This Is What the Truth Feels Like.

Ca sa se aseze pe trenduri si sa revina in actualitate, peste doar cateva zile, intr-o pauza publicitara de la premiile Grammy va filma primul clip creat live intr-un show de televiziune.

E cu deranj si scenariu, multe costume schimbate in 4 minute si cu multe camere de filmat. ( la romanica noastra natala, prin anii 2000 aveam zeci de clipuri rezultate dintr-o cantare aparent live la tv.)

 

Premiile Grammy vor avea loc pe 15 februarie, iar doamna Gwen Stefani vrea sa ia caimacul  publicitatii si promovarii din acest show care e al doilea ca impact in entertainment dupa Oscaruri.

Sigur ca nu are cum sa ia vreun premiu ca nu mai are un cantec nou de 10 ani, dar va avea o pauza publicitara doar a ei, 4 minute promovate intensiv de acum, iar rezultatul acelei pauze publicitare va fi multiplicat de sute de mii de ori a doua zi, via you tube.

mi se pare o miscare geniala.

iata cum suna primul cantec de pe acest album

2479
carlas dreamCULISE MUZICA: In loc de LA MULTI ANI, CARLA’S DREAM –

CULISE MUZICA: In loc de LA MULTI ANI, CARLA’S DREAM –

Astazi se implinesc 4 ani de cand Carla’s Dream au scos primul lor cantec. Si-au marcat aniversarea cu o noua piesa  “Sub pielea mea”, lansata la aceeasi ora cu prima piesa de acum patru ani. “Sub pielea mea” a rupt pe internet, are in mai putind e 24 de ore vizualizari cam cat face o trupa cu notorietate medie intr-o luna.

I-am descoperit acum 3 ani via un prieten care e din Moldova si care ii asculta foarte des. Putin inainte de POHUI cu INNA.

Am si o piesa pe care o ascult adesea cand imi caut confort ca sa scriu ( dincolo de “Te rog”), se numeste “Funeral Face”, e in engleza si nu a fost deloc promovata in RO.

Pentru ca sunt un foarte mare fan, dupa mult lobby, folosindu-mi toata influenta si toate cunostintele din lumea muzicii, acum vreo 2 ani i-am cunoscut pe baieti. Si pentru ca sunt niste oameni foarte foarte faini, ne-am mai conversat din cand in cand. Eu felicitandu-i pentru munca lor, ei primind totul cu modestie si autocritica.

De ziua lor, m-am gandit sa va fac voua un cadou: sa va spun cateva lucruri mai putin cunoscute, sau care nu ies la iveala intr-un interviu (oricum ei acorda rar interviuri). Cateva mini povesti care va arata, mai degraba, caracterul lor.

La Carla’s Dream educatia ruseasca isi spune cuvantul.

Nu-i ajuta sa spun ca sunt foarte cititi (pentru ca nu e deloc sexy sa fii intelectual), dar pe langa faptul ca sunt cititi, au si o alta perspectiva de a privi lucrurile care vine din scoala ruseasca, mai evidenta in literatura rusa.

Asa se explica versurile lor foarte destepte, pe mai multe straturi de intelegere. Si interesul pe care-l genereaza la publicul de categorii sociale diferite.

Au o foarte mare atentie la detalii.

Imi aduc aminte de o conversatie in care a fost mentionata cochetaria femeilor din Romania: remarcasera ca in RO e un procent mult mai mare de femei care au manichiura si pedichiura frumos facuta, asortata. (Era dupa o vizita a lor la Constanta si o tura pe plaja in zona, de asta puteau generaliza). Dar faptul ca au remarcat la un asemenea detaliu va da un indiciu despre atentia lor pentru lucrurile din jur.

Am discutat alta data despre structura unei piese care era in lucru si ceea ce povesteau mi se parea magie. Nu am backgroundul muzical ca sa pot sa redau ceea ce imi explicau, dar imi amintesc ca era f f multa critica/autocritica acolo, cu argumente despre cum ar trebui sa fie, ce sa i se adauge ca sa aiba mai multa amplitudine si mai multa putere.

Cum ziceam, nu stiu sa explic, dar in analiza aia, care facea referire la o piesa pe care o scriau pentru altcineva si la parcursul carierei respectivei persoane, la ce ar mai trebui sa cante ca sa construiasca o imagine coerenta, era explicatia foarte clara de ce scriu hit dupa hit: chiar stiu ce fac si fac totul cu onestitate. Imi aduc aminte ca au spus ”daca nu iese din prima, daca e prea gandita, nu e bine pentru ca nu mai e sincera”

N-au ego. Sau nu l-am descoperit eu in conversatiile noastre tehnice – despre piese, succes, adaptarea la piata din Romania.

Si-au propus sa fie relevanti pentru Romania dar nu intr-o forma artificiala, cu forta – prin marketing agresiv. Au luat-o pas cu pas si, o vreme, au cantat in cluburi din tara cu  mult mai putini spectatori decat ar fi avut in Moldova (unde sunt mici dumnezei), dar au luat asta ca pe o forma de a invata piata, publicul si a se descoperi pe ei. In seara asta (21 ian 2016, la 4 ani de la lansare), canta la Hard Rock Cafe din Bucuresti, intr-un show cu casa inchisa.

Au un foarte mare respect pentru muzicienii din Ro.

Si pentru ca e diferenta de exprimare din limba romana vorbita in Moldova, dar si pentru ca au foarte mare respect, vorbesc cu ”dânsul”, ”dânsa” atunci cand se refera la muzicieni din RO. E intotdeauna amuzant ca, dupa ce spun numele lui Smiley, de ex, sa auzi ”Ne-ar placea sa lucram cu dansul. E o legenda in Romania, e foarte talentat”.

*

Cum am mai spus, scris, sunt printre fanii lor din primul rand. Sunt putin mai norocoasa decat altii pentru ca i-am intalnit si ma bucur foarte foarte foarte mult cand mai descopar super oameni care sunt in grupul lor de fani. Unul dintre fanii lor e Andreea Esca. (are si un interviu cu ei pe care l-a difuzat la stirile ProTV! )

Sunt sigura ca vor fi din ce in ce mai multi oameni care vor incepe sa le vada caracterul dincolo de masca pe care o poarta (la propriu), cum la fel de sigura sunt ca e o chestiune de timp pana cand tot mai mult romani se vor mascui pe fata macar o data, ca sa le celebreze talentul si sa arate ca fac si ei parte din Carlas Dream. Cum a facut Andreea Esca.

 

4080
afis-voltaj-concert-cluj-napoca-2015Reportaj: Cum am vazut concertul Voltaj – Din toata inima – cu un nevazator

Reportaj: Cum am vazut concertul Voltaj – Din toata inima – cu un nevazator

Joi am fost la Cluj pentru a participa la concertul Voltaj- Din toata inima care a avut loc in Sala Polivalenta. A fost o invitatie speciala din partea baietilor de la Voltaj care stiau ca mi-am dorit sa vad show-ul lor de la Sala palatului, dar n-am fost in tara atunci, si care s-au gindit sa ma bucure putin: m-au invitat la Cluj si mi-au platit drumul cu avionul pina acolo ca sa fie eficient ca timp pentru mine.

(m-au bucurat putin mai mult:), pentru ca asa cum am mai spus, m-a emotionat foarte tare gindul lor catre mine, ca au tinut minte ca imi doresc sa vad show-ul. pe aceasta cale ii mai multumesc o data lui Gabi Constantin)

Daca tot am ajuns in Cluj m-am intilnit si cu S. R., un tinar de 21 de ani, nevazator, despre care urmeaza sa scriu un articol zilele viitoare. Am folosit prima parte a zilei mele in Cluj pentru o intilnire cu S. ca sa aflu o parte din povestea emotionanta pe care urmeaza sa o scriu si, la sfirsitul dialogului nostru, i-am spus ca urmeaza sa ma duc la Sala Polivalenta la repetitiile trupei Voltaj.
M-a intrebat daca va fi si Calin acolo, i-am spus ca da si, dupa ce Gabi Constantin mi-a dat acordul via sms ca pot veni cu un invitat la repetitii, iata-ne impreuna in Sala Polivalenta din Cluj.

voltaj din toata inima cluj
*
La intrare ne-am ratacit. Pentru mine era prima vizita in Sala Polivalenta, S. insa mai fusese – la meciurile de handbal ale echipei nationale. Am intrat pe o laterala unde scria “intrare VIP” si ne-am plimbat la etajul 2 intr-o super sala de meeting, apoi am coborit la minus 1.

Cind am deschis usa liftului aveam in fata un perete alb, iar drumul parea sa fie spre dreapta unde se afla o usa intredeschisa. N-am apucat sa fac 2 pasi in afara liftului ca S. a spus “Nu suntem bine. Dupa miros si aer suntem in parcarea subterana”.

Citeva secunde mai tirziu, cind am deschis usa, am vazut parcarea subterana.

S. a stiut cu citeva clipe mai repede decit mine, fara sa vada, ca drumul era gresit. Si asta m-a impresionat atunci, cum ma impresioneaza si acum.

A fost prima lectie despre cum daca ne-am dezvolta abilitatea pentru a ne folosi toate simturile, ne-ar fi mult mai bine. O lectie despre cit de lenesi suntem, de fapt.

*
In sala de concert, asezati pe scaune in mijlocul terenului, la mijlocul scenei, am inceput sa-i descriu tot ce vedeam.

“Stii cum e terenul de handbal. Pe o laterala, acolo unde sunt de obicei portile de handbal, dintr-o parte in alta a tribunelor e scena. Cit toata latimea salii. In stinga si-n dreapta sunt doua schele metalice care au doua boxe convexe cam de doua ori mai inalte decit tine”

Au urmat descrieri despre cum sunt instalate pe alte 5 schele in adincimea scenei, luminile. Pe unele le-am comparat cu cofrajele de oua pentru ca erau dispuse grupat intr-o forma asemanatoare. Am numarat la becuri, cum n-am numarat in viata mea. Apoi i-am spus despre cei 45 de muzicieni de pe scena (orchestra simfonica condusa de Simona Strugariu cu care cintau baietii de la Voltaj) si despre unde sunt aplasate instrumentele baietilor din trupa.

S. m-a intrebat despre ecranele de proiectie, daca sunt din led-uri si daca e publicitate pe ele.

Cind am ajuns la culorile pe care le aveau laserele si luminile de pe scena m-am blocat. Dar S a zis ca stie tricolorul, stie si culoarea verde (cu care se jucau laserele care trasau multe linii peste sala, deasupra capetelor noastre).
I-am explicat unde sunt aplasate camerele de luat vederi care urmeaza sa proiecteze pe ecrane imagini de aproape cu Calin Goia sau colegii lui, dar si cu spectatorii din Sala Polivalenta si ne-am amuzat foarte tare ca, pe toata durata repetitiilor, citiva tehnicieni s-au chinuit sa monteze o pinza uriasa, neagra, pe o schela, pinza care cadea sub efectul gravitatiei de cite ori incercau sa ridice schela. Niciunul dintre tehnicienii care au rezolvat aceasta cortina temporara (era destinata acoperirii scenei pina urma sa inceapa spectacolul) nu s-a suparat, nu s-a enervat, desi au repetat operatiunile de prindere – cu diferite cirlige – mai bine de 3 ore.

S. a zis ca nu si-a imaginat niciodata ca e atit de multa munca la un concert. Pentru ca spectatorii vin, se bucura de intimplare si nu se gindesc cit se munceste inainte sau citi oameni sunt implicati.

Cind Calin a inceput sa cinte, S. s-a transformat intr-un spectator adevarat, s-a ridicat in picioare, a inceput sa danseze si sa aplaude in ritm. Pe alocuri, sa si fredoneze dintre piese.

Pret de mai bine de o ora din repetitii am fost doar noi doi in sala, practic Voltaj si orchestra cintau doar pentru noi, dar S. n-a fost impresionat de asta, ci de faptul ca ii vedea cealalta fata a lui Calin Goia: cea de regizor artistic al show-ului. Calin conducea repetitia, dadea indicatii despre unde trebuie oprita o anumita lumina, cine pe unde intra (au avut in show si un cor urias de copii).

Cind i-am spus lui S ca si mie imi plac foarte mult repetitiile de la show-uri pentru ca acolo poti vedea cit de organizata e echipa, cit de disciplinati si de profesionisti sunt, cit de perfectionisti sunt toti cei care lucreaza, c repetitiile iti arata de fapt caracterul oamenilor a inceput sa zimbeasca. “Asa este, nu poti vedea astea intr-un concert.”

Vizita lui S s-a incheiat cu fotografii cu Gabi si Calin, cu un autograf al lui Calin. Eu am ramas sa vad si spectacolul si, cind s-au aprins niste lumini foarte frumoase pe spatele scenei, m-am gindit “oh, pe astea nu i le-am explicat lui S”.

*
Am plins de 3 ori la concert.
O data la momentul dedicat victimelor de la Colectiv, o data la povestea pe care a spus-o Prunus si o data la momentul lui Oliver Sterian.

voltaj din toata inima cluj3

Show-ul a fost construit avind rama unor povesti despre momente de cumpana, emotionante din viata membrilor trupei. Momente pe care spectatorii le-au descoperit in povestile proiectate pe ecrane. Oliver a povestit despre tatal lui, Valeriu Sterian, despre cum a crescut printre muzici, despre cit de mult l-a iubit si il mai iubeste. Apoi a cintat Balada Haiducilor, la chitara, singur pe scena. O piesa a tatalui lui.

In uralele publicului.

Prunus – Vali Ionescu – a povestit cu emotie despre accidentul de acum multi ani in care a pierdut oameni dragi, iubita si copilul lor, spunind ca multa vreme i-a fost greu sa cinte in concerte versurile “numar zilele, numar noptile…” pentru ca ii aminteau de marele necaz prin care a trecut. Dar ca acum, numara zilele si noptile pina in ianuarie cind o sa devina tatic de fetita.

Si, din nou, au fost urale ale publicului.

voltaj din toata inima cluj2

Momentul Colectiv a fost cu aplauze lungi si sacadate, ca picatura chinezeasca, gata sa sape in memoria colectiva, iar Calin a precizat ca toti banii incasati din vinzarea biletelor – plus dublarea sumei de catre Kaufland, sponsorul lor – vor merge catre victimele dezastrului din clubul Colectiv, prin Crucea Rosie.

La petrecerea de dupa concert, i-am spus lui Calin ca mi-a placut foarte mult firul narativ pe care l-au construit cu povestile si ca, indirect, prin povestile astea au transformat concertul intr-o multumire pentru oamenii care i-au ajutat, asa ca titlul “din toata inima” capata alte semnificatii.

Asa am aflat ca au plecat de la povestea lui Oliver (care e ultima in show) si ca le-a fost foarte foarte greu sa-l convinga sa cinte piesa tatalui lui pentru ca ii era teama ca nu se va ridica la nivelul interpretarii lui Valeriu Sterian.

Lacrimile si aplauzele publicului sunt sigura ca au fost o rasplata nepretuita pentru acest efort emotional foarte foarte mare.

voltaj din toata inima cluj 1

*
Joi, 3 decembrie, a fost Ziua internationala a persoanelor cu dizabilitati.
Habar n-aveam, dar cumva, planetele s-au aliniat frumos si am dat mai departe o parte din darul primit de la baietii de la Voltaj. Si-asa am avut ocazia sa vad concertul cu o atentie si o intensitate pe care, altfel, le-as fi pus pe hold. (n-as fi analizat niciodata atit de mult partea tehnica si as fi ratat o parte din munca intregii echipe)

S. a vazut pe limba lui, in lumea lui (putut sa si atinga unele dintre obiecte), concertul Voltaj, Din toata inima.

Un spectacol care – intr-o vreme in care toata lumea face efecte speciale si desfasurari masive de costume si aparatura – s-a intors la esenta: la emotiile din viata fiecarui membru al trupei, emotii din intimplari bune sau mai putin bune, dar care i-au facut ceea ce sunt. Si pentru care ei sunt recunoscatori. Din toata inima.

P.S. Cu S. va veti reintilni curind intr-o poveste aici, pe blog. Cind e cald, merge pe bicicleta, in tandem, prin Cluj:)

fotografii: Andreea Goia.

1791
Scalacum facem sa vina Scala & Kolacny Brothers la Bucuresti?

cum facem sa vina Scala & Kolacny Brothers la Bucuresti?

O sa mi se spuna ca nu e public pentru ei in Romania, dar asa s-a crezut initial si pentru 2Cello si iata ca revin in Bucuresti cu un concert.

Scala & Kolacny Brothers este un cor de femei creat de 2 frati:  Stijn Kolacny e dirijorul iar Steven Kolacny e cel care face acompaniamentul la pian, dar si reorchestrarea/rearanjarea unor mari hit-uri pop- rock in versiune pentru cor.

*

Dupa ce 6 ani am facut lobby pentru ca Akram Khan sa danseze la Bucuresti, iar anul acesta mi-am vazut visul cu ochii din rindul 4, sala mare a Teatrului National (cu o ora de repetitii care au fost, de fapt, inca un show – despre rigoare si disciplina), acum m-am hotarit sa imi canalizez eforturile pentru a ne bucura cu totii, macar o data in viata, de acest cor minunat.

Stiu ca o sa mi se spuna ca nu e public pentru asa ceva. Cu putin efort o sa facem sa fie public. Oamenii recunosc intotdeauna ceva autentic, emotionant si de o frumusete pura, chiar daca n-au background-ul pentru a intelege in detaliu despre ce e vorba: pentru ca inainte de orice SIMT.

Deci, ca sa stiti, incep o campanie pentru Scala & Kolacny Brothers la Bucuresti:)

1304
cotabitaCum am inceput saptamina plingind – Gala Chapeau

Cum am inceput saptamina plingind – Gala Chapeau

Luni dimineata eram pe strada cind am auzit o piesa a lui Gabriel Cotabita la Europa FM, iar George Zafiu mi-a dat sms “da pe radio”. I-am raspuns “ascult”.

Dupa piesa am auzit vocea emotionata a lui Zaf care-l introducea pe Cotabita care a inceput sa vorbeasca ferm, direct, asezat, despre experienta lui de viata recenta si despre un spectacol frumos care are loc miine (Gala Chapeau).

N-a spus nimic din ce sa nu mai fi auzit alta data la oameni care au trecut prin cumpene in viata si cu toate astea, mergeam pe strada si imi curgeau lacrimile.

Se pare că momentul prin care am trecut m-a făcut să ajung la un alt nivel spiritual. Crede-mă, poate ți se pare că e exagerat, dar după ce treci printr-o perioadă în care te întâlnești cu diverse entități, începi să înțelegi că viața are cu totul alte niveluri. Se pare că v-am auzit. Nu m-am dus către lumina albă, de altfel nici nu mi s-a arătat. Si o să spun sincer, este pentru prima dată când mărturisesc asta, eu consider că ceea ce mi s-a întâmplat e un semnal de ”vezi că mai ai ceva de făcut”, adică un fel de reset și ”hai, ia-o de la capăt”. Pentru că, în mod normal, așa cum am aflat ulterior, nimeni nu se mai aștepta să mai fiu aici. Eu încerc să preiau cu bună știință soarta care mi s-a prescris în acest moment, pentru următoarea fază, și cred că voi reuși să fac față.

*

Ceea ce înseamnă material mi-a devenit total insensibil. Nu mai are niciun fel de importanță. Și asta probabil că ați auzit-o de foarte multe ori, dar crede-mă că nici nu poți să-ți imaginezi cum dintr-o dată dispare orice importanță materială. Și lucrul pe care l-am simțit la un moment dat a fost că, dacă am venit aici, am ceva de spus, iar acum încep să mă simt obligat. Poate că până acum totul a fost o încercare personală de a fi mai bun, acum am simțit că trebuie să fac cumva să dau un mesaj pentru alți oameni. Deocamdată încă aștept să mi se curețe, să mi se așeze gândurile

In primul moment am crezut ca am plins pentru ca-l stiu pe Gabi, pentru ca am simtit emotia lui Zaf si mai ales pentru ca am inteles niste lucruri interne in “ai fost sincer cu mine si cind a fost greu sa faci asta” cum i-a spus Cotabita lui Zaf in direct.

Numai ca dupa ce am trimis catre jurnalisti transcrierea interviului ( a fost primul interviu pe care l-a acordat Gabriel Cotabita dupa accidentul sau), am inceput sa primesc telefoane de la oamenii din presa care, cumva incurcati, cumva rusinati, imi spuneau ca au citit transcrierea si le-au dat lacrimile.

*

Intr-o transcriere nu mai e emotia pe care o simti din tremurul vocii sau din pauzele dintre cuvinte, nu mai e nici intonatia speciala a unor vorbe. Sunt doar cuvintele insiruite unul dupa altul si semnificatiile pe care le aduc cu ele.

Si totusi oamenii s-au emotionat la ceea ce a spus Cotabita.

Interviul a fost preluat de ziare, de televiziuni si mesajul lui – dincolo de curiozitatile triviale (dar cum vorbeste, dar cum este) a fost dus mai departe. (Btw, daca ascultati inregistrarea de la radio veti vedea ca are tonusul cu care suntem obisnuiti, ba chiar si ironiile prin care zice lucruri grele)

*

Insiruirea aceasta de fapte m-a facut sa meditez mai mult la acest interviu si la impactul lui.

Cred ca oamenii isi vor cauta de acum incolo un sprijin in Gabi Cotabita pentru fricile si gindurile lor legate de moarte, se vor uita la el si-i vor asculta vorbele ca sa gaseasca sperante pentru o altfel de viata (cit esti in viata, sau cind ai trecut dincolo).

Iar asta e o miza mare pe care, se pare – din declaratii -, ca Gabi o vede ca pe o datorie.

Si e, indirect, o frumoasa lectie de viata.

*

Miine, la Sala Palatului, e un spectacol special la care va invit sa va luati bilete si sa mergeti.  Gala Chapeau, un spectacol in care unii dintre cei mai importanti artisti ai RO – de la Smiley pina la Loredana  – urca pe scena ca sa cinte versiuni proprii ale hiturilor lansate peste ani de Cotabita. Si Gabi Cotabita va fi pe scena, a spus-o la radio:)

Dar, cu tot respectul pentru Gabi, cred ca nu pentru el trebuie sa mergeti la acest spectacol. Sau nu doar pentru el. Genul acesta de Gale ar trebui sa devina o obisnuinta si-ar trebui sa se “descarce” in dublu “bine”: o bucurie pentru artistul caruia i se aduce un omagiu, plus o donatie catre o cauza care necesita finantare.

Ar fi frumos sa cream un ritual, un obicei, in a ne onora artistii cu ei in sala de spectacol alaturi.

Ne vedem miine la Sala Palatului!

puteti sa va cumparati bilete de aici

gala chapeau

*

P.S. M-am interesat daca in playlist este si cintecul meu preferat din adolescenta “Conventional”. Este!

Imi aduc aminte ca atunci cind Gabi a decis sa remixeze hiturile sale, m-am rugat de el sa fie si aceasta piesa pe CD. Am primit pe email prima varianta de lucru a remixului, care se afla bine pastrata in calculator.

Si imi mai aduc aminte ca, atunci cind a aparut dublul CD cu toate hiturile remixate, l-am sunat pe Gabi sa-i mutumesc ca e si Conventional acolo si ne-am contrat putin pe niste texte.

Mai scriu si aici ceva ce am spus si atunci “daca te hotarasti sa scrii o carte despre viata ta, mi-ar placea sa fiu eu cea care aseaza povestile in pagina”. Chiar daca o sa se incrunte Zaf – cam 2 miimi de secunda – ca o sa fie mai putin timp  pe care o sa-l aloc, temporar, pentru stirile de PR si alte lucruri simpatice de la Europa FM.

 

 

3052
roisin-murphy 7in the mood for Roisin Murphy

in the mood for Roisin Murphy

cum in toamna Roisin Murphy vine in Bucuresti, la Arenele Romane (18 sept) si cum intotdeauna Roisin e o inspiratie – si in materie de muzica si in materie de fashion – m-am gindit sa va arat citeva dintre look-urile ei.

se spune ca e o sursa de inspiratie pentru Lady Gaga si nimeni nu contesta ca doamna care a cintat si cu Moloko – Roisin adica – are un simt special al modei.

Risn+Murphy+PNG  06/17/2008 - Roisin Murphy - The House of Viktor & Rolf Exhibition - Private Viewing - Arrivals - Barbican Art Gallery - London, England - Keywords:  - False -  - Photo Credit: Solarpix / PR Photos - Contact (1-866-551-7827)

roisin murphy3

Róisín_Murphy4 Róisín_Murphy5

 

roisin-murphy 9

roisin-murphy 6  roisin-murphy 8

roisin-murphy 7

roisin-murphy 12  roisin-murphy 14

Roisin-Murphy

roisin-murphy 15 Roisin-Murphy

RoisinMurphy_01

roisin-murphy1

roisin-murphy2Roisinnewshot

 

roisin-murphy10   roisin-murphy13

3020
nitin sawhneyNitin Sawhney: ce rost are muzica

Nitin Sawhney: ce rost are muzica

un tinar nascut intr-o familie cu o educatie clasica (de muzica clasica)  trimis la scoala sa faca pian clasic.

incepe sa improvizeze la o lectie de pian, profesoara il cearta si el se duce acasa frustrat dezvoltind un complex de inferioritate.

dar disputa cu profesorii de la liceul de muzica ii deschide drumul catre calea de a se gasi pe sine: asa incepe sa studieze patternurile din muzica indiana. asa ajunge sa se intilneasca cu un dansator indian , mutat la londra, si sa lucreze impreuna la un show pe nume Kaash, despre originile dansatorului, dar si despre originile noastre ca fiinte umane.

astazi tinarul in cauza e un domn faimos care are 50 de ani, e DJ, compozitor, a scris muzica de filme, dar si pentru reclame, a lucrat cu Paul McCartney, Sting, Shakira, Ellie Goulding si multi multi altii, dar si-a urmat o promisiune: sa investeasca o parte importanta din banii pe care-i face in invatamintul informal legat de muzica.

domnul se numeste Nitin Sawhney si e unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai celebrului coregraf Akram Khan (a carui companie are in aceste zile are spectacole la  Bucuresti)

iata-l pe Nitin Sawhney povestind putin din viata lui intr=un speech TEDx intitulat “ce rost are muzica”

si dupa ce ii vedeti povestea, dar si explicatia despre partternurile muzicii indiene, uitati-va la trailerul spectacolului Kaash unde e aceeasi tema muzicala imbinata cu ritmuri moderne

 

probabil ca jumatate din echipa care are treaba cu costumele nu mai lucreaza acum cu Madonna:)

2514

(new VIDEO) Rihanna And Kanye West And Paul McCartney – FourFiveSeconds

Si Rianna s-a intilnit cu domnul Paul McCartney. sper ca de data asta sa nu mai inghititi vreo galusca de PR si sa credeti ca daca cineva se intreaba cine e Paul McCartney pe twitter (de pe un cont fara foto si fara multa activitate) e un mare ignorant.

mai interesant sa intelegem va fi sa vedem de ce domnul McCartney e in asa campanie de asocieri pe young, domnia sa avind una dintre cele mai inteligente si inovatoare echipe de strategie si de comunicare (uitati-va la coperta celui mai recent album al sau)

clipul a fost lansat cu citeva minute in urma

nou de la Ellie Goulding – Love Me Like You Do ( din coloana sonora Fifty Shades Of Grey)

lansat astazi, noul cintec al englezoaicei Ellie Goulding, Love me like you do e anuntat ca parte din coloana sonora Fifty Shades Of Grey, dar eu sper ca anunta si un noul album pentru ea.

tocmai a fost postat, de citeva minute, pe canalul aristitei asa ca bucurati-va de el.

in urma cu citeva luni spunea despre viitorul ei album ca va fi diferit de orice a facut pina acum. “In mod ciudat, artisti precum Drake au avut o mare influenta si un mare impact asupra mea in ultima vreme. Acum ascult alte muzici decit in urma cu 2 ani, ascult o combinatie de house si hip hop si incerc sa ajung la o idee despre cum vreau sa sune noul meu album. Cercetez”

Deci, sa speram ca e un single de pe noul album si vin si altele curind

1748
Rolling-Stones-SUMO-by-TaschenRolling Stones – SUMO Taschen Edition

Rolling Stones – SUMO Taschen Edition

a fost nevoie de 4 ani ca sa fie gata aceasta editie de lux, spectaculoasa, a albumului Rolling Stones la aniversarea de 50 de ani.

are 518 pagini, contine foarte multe fotografii care nu au fost facute publice pina cum, e scoasa in 1150 de exemplare, fiecare carte e semnata de toti cei 4 membri ai trupei.

costa 5000 de euro. poate fi gasita aici

in curind va fi scoasa si o editie hardcover 30x30cm (sumo e 50x50cm) care va costa 99 euro.

1171

2Cellos la Bucuresti!

a fost vestea zilei si o las aici cu link-urile de rigoare.

cei doi violoncelisti care unesc lumile muzicii clasice cu muzica pop rock – Stjepan Hauser si Luka Sulic – vin pe 8 decembrie la bucuresti.

n-are sens sa va povestesc istorii despre ei, un simplu clip e mai mult decit suficient.
in rest, bilete puteti sa va luati de aici.

ma rog, hai inca un clip, ca nu ma pot abtine

1306
shutterstock_violoncelfinala de violoncel a Concursului George Enescu – de la muzica la management

finala de violoncel a Concursului George Enescu – de la muzica la management

Zilele trecute am fost la citeva dintre etapele concursului George Enescu. Nu sunt cel mai rafinat, cel mai cunoscator dintre posibilii spectatori ai unui asemenea concurs, dar imi place sa ma uit la competitii si, mai ales, imi place sa ma uit la oamenii in formare.

Oamenii care lupta cu sine ca sa -si depaseasca limitele.

Sunt doua secvente pe care le pastrez cu drag in minte.

la citeva semifinale am avut acces in culise si pe culoarele Conservatorului (locul unde s-au desfasurat o parte din etapele preliminare, restul fiind la Ateneu in salile mici de concert/ repetitii). Cam in toate salile cu pian, folosite de obicei pentru studiul studentilor, erau concurenti cu corepetorii lor.

Am vazut-o pe culoar pe Sarah Rommel , cea care in cele din urma a terminat concursul de violoncel pe locul 3. Parea fragila si cu o smerenie aparte, un fel de sfiala amestecata cu bun simt: stia ca facuse bine in etapa preliminara, vedeai in ochii ei ca e bucuroasa, dar nu se bucura la vedere.
Nu era niciun gest evident de bucurie. Era multumita si linistita.
Am vazut-o in finala si a fost cea mai emotionala dintre interpretrile din concurs, dar si acolo pe scena Ateneului, cind lupta pentru 15.000 de euro si pentru trofeul George Enescu, cinta asa cum o vazusem pe hol: multumita.

Curgea muzica pe linga ea, stia ca ea face magia, era fericita ca poate face asta, dar in toata atitudinea ei (de la rochia grena care se pierdea printre instrumentele orchestrei si pina la gratia gesturilor ei) era finete, rafinament si discretie, adica nimic din ceea ce ar fi facut-o vedeta, ce ar fi scos-o in evidenta in fata celorlalti concurenti.

A pierdut locul 1 in fata unei concurente din Coreea a carei virtuozitate te facea sa te gindesti ca e un robot. O tinara care venise la sala de concert cu doar 10 minute inainte de inceperea concursului si care intrase relaxat intrebind “unde e garderoba?”. O tinara care parea ca depune un mare efort (era cursa de 100 obstacole pe coarda de violoncel) cu fiecare bucata cintata (la micile ei pauze isi stergea transpiratia cu o batista). O tinara imbracata de parca ar fi spus “priviti-ma. uite ce brate albe am, uite ce rochie rosie am”

Uitindu-ma la cele doua concurente, au fost in finala in programe consecutive, m-am gindit ca daca translatam felul lor de a fi in alte meserii (in management, de exemplu) e cel mai bun model ca e nevoie de un echilibru bun intre tehnica si emotie ca sa ai succes si pentru public/ angajati si pentru specialisti/ ceilalti manageri.

Si ca asta e foarte foarte greu de obtinut.

Cea de-a doua secventa e legata de un domn aflat in juriul competitiei de vioara: Augustin Leon Ara – violonist si dirijor

Dincolo de spectacolul de pe scena, domnia sa era un spectacol introvert, un spectacol al detaliilor: ii tresaltau degetele pe mapa unde facea insemnari despre concurenti ( o miscare usoara semn ca stia ce trebuie marcat pe corzi in clipa aia la vioara), i se schimba ritmul respiratiei in functie de dramatismul melodiei sau dificultatea interpretarii, isi misca usor capul cu citeva fractiuni de secunda inainte ca ritmul sa se schimbe ca si cum i-ar da un ajutor, un imbold concurentului de pe scena.

N-am mai vazut niciodata asa ceva. Am stat cu 2 rinduri in spatele dumnealui, in fata mea nu era nimeni tocmai pentru ca juratii sa aiba liniste deplina, si privindu-l de la distanta simteam muzica prin corpul si respiratia sa si mai ales, simteam ca intelege muzica la un nivel …departe de muritori.

M-am gindit ca trebuie sa fie un profesor foarte exigent, dar foarte, foarte special.( Scria marunt in mapa de jurizare si erau doar cuvinte separate; de unde eram, vedeam textul ca o matrice, spatii egale intre cuvinte, siruri verticale, semn de mare rigoare.)

M-am uitat atit de mult si de fix la domnul acesta incit, la pauza dintre concurenti, s-a intors catre mine si mi-a zimbit.

*
Altfel, Concursul Enescu inseamna Bucurestiul care arata minunat cu un ecran urias in fata Ateneului pe care poate vedea oricine competitia (si ce oameni frumosi erau duminica seara in curtea Ateneului); inseamna prietenii intre concurenti (erau pe scarile Ateneului si priveau la concurentii aflati in scena, cu relaxarea si glumele unor liceeni sofisticati, iar eu – care i-am privit pret de citeva minute – ma gindeam citi dintre ei vor ajunge in marile orchestre ale lumii, sau vor fi mari solisti ai lumii si vor fi pastrat cu ei prieteniile formate la Bucuresti); inseamna o energie speciala in Conservator (zilele trecute erau la intrarea in Conservator si studenti romani care nu aveau legatura cu competitia, dar venisera sa-i vada pe tinerii din concurs. discutau toti relaxati despre muzicile pe care le asculta, si nu era vorba de muzica clasica:) ); inseamna Cismigiul cu tineri care si-au limbat instrumentele muzicale in spate.

– ce-ati vazut din Bucuresti zilele astea? ati avut timp sa vizitati ceva?
– da, strada mare de peste doua blocuri (in traducere _ Bdul Magheru), parcul de linga noi, old city…

Si uite asa, cu participarea concurentilor, dar si a oamenilor care isi fac bine treaba aici la Concursul Enescu e usor sa zici, si in tara,si peste hotare, ca Romania conteaza.

Si in cel mai direct mod, ca Romania sa conteze – in muzica si nu numai – e nevoie de controlul elegant si rafinat al emotiei si de un foarte bun management. (lectia din finala de violoncel)

*
Daca as avea copii i-as duce pentru o zi sa vada competitia. E o lectie despre munca si perseverenta, dar dincolo de asta, e magie. E despre cum – fara prea mare educatie muzicala, doar cu suflet curat, inima deschisa si atentie – poti sa simti cine transmite emotie prin muzica si cine nu.

Si inveti, indirect, ca in viata trebuie sa muncesti pentru amindoua: si pentru tehnica si ca sa stii sa transmiti emotie.

1120
bach in showbizBach in showbiz sau cum sa traduci muzica clasica pentru tineri

Bach in showbiz sau cum sa traduci muzica clasica pentru tineri

Am vazut ieri la Filarmonica din Craiova, Bach in showbiz, un spectacol cu variatiuni pe teme din Bach la percutie, spectacol creat de Zoli Toth si Adrian Enescu, si realizat cu sprijinul Raiffeisen Bank.

Sunt doua momente pe care le pastrez in minte.

Dupa prima piesa, spectatorii ar fi vrut sa aplaude dar nu stiau daca se cade sau nu. Se aflau in mijlocul unui recital dupa un repertoriu clasic, in Filarmonica, erau vioara, violoncel, marimba si vibrafon pe scena, plus muzicieni cu multa carte (si premii) in muzica clasica, dar ceea ce ascultasera nu era chiar muzica clasica.

Au aplaudat dupa citeva secunde de ezitare, iar mai tirziu cind Zoli Toth le-a spus ca aplauzele publicului le fac bine, si-au intensificat sonor aprecierea. De la o piesa la alta aplauzele au devenit mai puternice si mai cu pofta, semn ca spectatorii incepeau sa decodifice ceea ce vedeau pe scena si care nu semana cu nimic din ce mai ascultasera in Filarmonica.

Cind publicul a inceput sa aplaude cu putere, au aparut zimbetele pe fetele celor 4 muzicieni – Zoli Toth, Bogdan Pop, Flaminia Nasai, Amalia Gisca (sunt foarte tineri, dar au ani de studiat muzica, pe note:),  mai multi decit anii de cariera ai oricarui artist dance din topuri de la noi).

A fost insa si un moment in oglinda, cind pe fetele spectatorilor erau zimbete largi.

Catre finalul concertului, Bogdan Pop – celalalt percutionist de linga Zoli Toth, fost elev al lui ZoliJ – a inceput sa-si foloseasca trupul drept cutie de rezonanta pentru un moment special de percutie. Spectatorii au fost invitati sa tina ritmul cu aplauzele si, cind si-au dat seama ca si ei fac parte din show, au inceput sa se distreze foarte tare… pe Bach!

*

Bach in showbiz – variatiuni pe teme din Bach – e un show care poate fi receptat din doua directii. Pentru needucatii in muzica clasica – cum sunt eu –  receptia poate sa fie foarte cinematografica, pentru ca Adrian Enescu a creat , inspirat de Bach, o poveste foarte cinematografica. Mi se parea uneori ca sunt intr-un film despre viitor, ca Minority Report, de ex, dar si in povesti gen Amelie :)

Celor care stiu bine lucrarile lui Bach cred ca spectacolul le ofera un alt fel de drum care vorbeste, mai ales, despre cit de talentat si de special este Adrian Enescu, compozitorul lucrarilor din program. Probabil unul dintre cei mai vizionari compozitori romani, cintecele scrise de domnia sa in anii 80 “stau in picioare” ca sound si acum, intr-o epoca a muzicii electronice cu ritmuri alerte.

*

Altfel,  mi se pare greu ce vor sa faca Zoli Toth si Adrian Enescu cu proiectul asta si cred ca e o munca de citiva ani buni. Reinterpretind intr-o forma accesibila teme din muzica clasica, traducind pentru un public neobisnuit cu muzica clasica, ei spera ca tinerii sa revina in salile de concerte.

E ceva care se va face pas cu pas, intilnind om cu om, experimentind direct in contact cu muzica si, ca la toti cei care inoveaza si vor sa schimbe lumea, care vor sa sparga ziduri,  e foarte mult de munca.

Cei care vor veni dupa ei, pe drumul pe care-l “asfalteaza” acum, vor merge mult mai relaxati si vor avea un parcurs mult mai comod in a traduce limbajul classic catre un public tinar.

Trebuie ca e insa si o bucurie a vizionarului, indiferent de cit de greu e drumul parcurs.

***

Desi nu sunt o cunoscatoare a muzicii lui Bach, ca o experienta personala pot sa spun ca la una dintre piesele din concert o variatiune dupa Corala Cantata 147 mi-au dat lacrimile. Dupa concert am cautat tema originala si nu m-a impresionat la fel de mult. Asa ca, pentru mine, a functionat “traducerea”.

Spectacolul poate fi vazut dupa cum urmeaza: 5 mai Timisoara, 9 mai Oradea, Satu Mare 10 mai,  Cluj Napoca11 mai, Pitesti 16 mai, Brasov 23 mai, Tirgu Mures 24 mai, Sibiu 25 mai, Deva 26 mai, Bucuresti 5 iunie

 

1214
Grimus-EmergencePlanemo – povestea mea despre un cintec Grimus

Planemo – povestea mea despre un cintec Grimus

Stii dimineata aia cind te trezesti si stii ca a trecut? Ca nu mai esti planeta-satelit, nu te mai invirti in jurul soarelui tau si dintr-o data privesti de la distanta totul?

Dimineata in care nu-ti pasa nici daca iubesti, nici daca urasti, pentru ca stii ca in primul caz soarele e-n inima, iar in cel de-al doilea e-n mintea ta, deci e cu tine tot timpul?!

Dimineata aia in care vezi plictiseala, nu-ti pasa nici de durerea ta, nici de a celuilalt si vrei sa-ti cauti alt drum.

Sigur. Stii dimineata asta.

O stiu si eu in detaliu.

Si stiu ca de fiecare data cind merg pe drumul meu, vii dupa mine.

***
Ii iubesc pe baietii de la Grimus pentru ca de fiecare data cu piesele lor imi pot construi povesti cu racord in ceea ce am trait. Planemo e un termen din astronomie (am studiat in facultate, culmea! dar baietii nu stiau asta cind mi-au dat spre ascultare acest cintec) si se refera planetele excluse din sistemul lor solar, planete singuratice. Si e un cintec mi-nu-nat, iar povestea de mai sus e… reala.

*

Baietii mi-au dat sa ascult noul lor album, Emergence, inainte de lansare si m-au invitat sa scriu ceva, orice ma inspira cintecul Planemo. Daca nu stiti piesa o puteti asculta aici.

 

1671
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!