Sighisoara
Sighisoara are un cer inventat de Mozart,
Case cu flaute, intr-o zi am auzit un clavecin dintr-o
casa, sus, linga un cimitir, pe o rina, intins pe iarba,
am citit intr-o dimineata Moby Dick si un copil mulgea
o vaca, laptele si nu mortii imi dadeau pacea lumii, apoi
am coborit la o cofetarie si am cerut cafea cu lapte, sa
bei cu iubita cafea cu lapte la Sighisoara, cine-i iubita ta?
m-a intrebat mama, la 46 de ani ai mei, am sarit pe ringul
de dans
si-am valsat pina-n zori cu un paharel gol pe nas, pe cap,
pina mama mi-a spus ca va muri cu aceasta imagine a
mea,
in fata ochilor: niciodata nu te-am vazut mai vesel, asa
sa ramii – si asa voi ramine, pentru a-i asigura ultima imagine.
Radu Cosasu, Opere I
*
Saptamina trecuta Dragos Bucurenci scria pe blogul lui despre Domnul Cosasu. Citindu-i punctul de vedere despre “arta compromisului” mi s-a facut dor de dl Cosasu.
Vineri, Ana Onisei mi-a dat un interviu minunat facut de Ovidiu Ioanitoaia cu dl Cosasu si iar mi s- a facut dor.
– Colegi de-ai dumitale pretind că eşti ipohondru, că fugi de televizor spre a nu fi recunoscut pe stradă şi, eventual, atacat!
– Sînt un pic ipohondru, parcă Fănuş Neagu nu e? Toţi sîntem mai mult sau mai puţin. Dar nu de asta evit micul ecran.– De ce?
– Pentru că televiziunea a modificat totul şi rareori în bine, şi pentru că sînt timid. Camerele TV parcă mă înstrăinează de mine însumi. Dacă nu mă plac eu, cum să mă placă alţii?! În plus, nici n-am conştiinţa autorităţii. Îmi recunosc limitele, mă bazez pe creionul meu şi numai pe el.– Ce creion?!
– Am scris totdeauna numai de mînă şi cu creionul. Fără pix, fără stilou. Cu cît creionul se toceşte, cu atît mă ataşez mai tare de el. Cînd îl înlocuiesc, mi se rupe ceva în suflet.
Ovidiu Ioanitoaia in dialog cu Radu Cosasu*
*
Asa ca astazi, in ziua mea libera m-am intors un pic la domnul Cosasu. La cartile domniei sale. Mai sus e o scriere pe care, parca, am trait-o eu:)
Intr-un fel straniu, cind scrie Dl Cosasu parca scrie despre mine. Culmea e ca la fel simt probabil alte citeva sute de oameni care nu se stiu intre ei.
Dar asta e darul oamenilor alesi, sa scrie despre sine si sa se recunoasca altii in textele lor.