Intr-o societate in care critica este adesea confundata cu inteligenta, sa alegi sa remarci binele poate fi un semn de discernamant, nu de slabiciune.

E foarte usor sa observam ce nu merge bine. Vedem reselile imediat, le comentam, le povestim mai departe, indignati sau cu satisfactia ca noi am fi facut lucrurile mai bine. Am devenit foarte buni la identificarea raului si suntem experti in a descoperi defectele celorlalti, in a semnala greseli si in a explica de ce lumea merge intr-o directie gresita. DE cele  mai multe ori, altii sunt de vina…

Desigur ca avem nevoie sa semnalam greselile pentru ca lururile sa fie corectate. O societate in care nimeni nu semnaleaza nedreptatile este o societate in care ele ajung sa fie acceptate.

Dar, daca suntem atat de atenti la ceea ce oamenii fac rau, de ce nu suntem la fel de atenti la ceea ce fac bine?

Intrebati-va astazi si dati-va neaparat un raspuns: De ce un gest urat merita zece comentarii, iar unul frumos trece aproape neobservat? De ce simtim nevoia sa povestim tuturor despre omul care ne-a tratat prost, dar uitam sa spunem despre cel care ne-a ajutat fara sa-i cerem?

Psihologii au o explicatie pentru aceasta tendinta. Se numeste negativity bias, inclinatia creierului nostru de a acorda mai multa atentie experientelor negative decat celor pozitive.

Cercetarile  arata ca experientele negative au, in multe situatii, un impact psihologic mai puternic decat cele pozitive. Ne amintim mai usor o insulta decat un compliment, procesam mai atent informatiile neplacute si reactionam mai intens la amenintari decat la lucrurile care ne fac bine.

Din punct de vedere evolutiv, aceasta sensibilitate ne-a ajutat sa supravietuim: era mai important sa observam pericolul decat sa admiram peisajul. Numai ca astazi, cand pericolele sunt inlocuite adesea de conflicte si scandaluri pe ecranele telefoanelor, mecanismul acesta poate deveni o capcana.

Suntem programati sa observam raul, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-l transformam in principalul nostru subiect de conversatie.

Ma uit uneori la felul in care functioneaza o parte din comunitatea creatorilor de continut din Romania. Exista o intreaga categorie de videoclipuri numite REACT, in care un vlogger comenteaza ceea ce a spus sau a facut altcineva. Se genereaza un content in lant, pareloogie cu superioritatea ca parerea ”mea” e mia importanta decat ”a ta”. Rareori se faca referinta la stiinta, la vreo carte, vreun studiu, rareori se adauga continut relevant la informatia de baza… in fapt e un ”incest media” daunator, dar favorizat de algoritmi pentru ca se formeaza un trend.

Fiecare are un punct de vedere, fiecare identifica alte greseli, fiecare poate transforma nemultumirea intr-un nou produs de divertisment.

Nu vorbesc despre toate aceste videoclipuri si nici despre toti creatorii. Unele reactii sunt inteligente, documentate, necesare. Exista derapaje care trebuie sanctionate public, mai ales cand cei care le comit influenteaza sute de mii de tineri. Dar exista si o economie a indignarii, in care greseala altuia devine materia prima a propriului succes.

Cu cat reactia este mai vehementa, cu atat poate provoca mai multa discutie, iar cand critica se transforma in spectacol, exista riscul ca scopul sa nu mai fie indreptarea unei greseli, ci prelungirea conflictului.

Ganditi-va o clipa cum ar fi daca o data pe zi, ce s-ar intampla daca acelasi mecanism ar functiona si in sens invers.

Daca un vlogger ar descoperi un om care face ceva extraordinar si ar vorbi despre el. Daca altul ar continua povestea, adaugand un exemplu asemanator. Daca un al treilea ar transforma acea idee intr-o actiune concreta.

Ar fi mai putin interesant? Ar avea mai putina valoare? Sau poate ca ne-am obisnuit atat de mult sa asociem inteligenta cu ironia si spiritul critic, incat admiratia sincera a inceput sa ni se para suspecta?

Stiinta spune ca binele poate genera bine

Exista un concept in psihologie numit moral elevation, o emotie pe care o simtim atunci cand asistam la un gest de generozitate, curaj moral sau bunatate. Nu este doar bucuria ca am vazut ceva frumos, ci si dorinta de a deveni noi insine mai buni.

Cercetatorii au observat acest efect pana la trei grade de separare. Nu inseamna ca orice gest bun va produce automat alte trei, ci ca generozitatea si cooperarea pot crea efecte in lant. Si atunci, de ce sa nu folosim mai des aceasta posibilitate?

Ce se intampla cu noi cand vedem numai lucruri rele?

Exista un studiul care a analizat ce se intampla cu oamenii care citesc stiri despre acte de cruzime si nedreptate, comparativ cu cei care, dupa asemenea informatii, citesc si povesti despre generozitatea altora.

Rezultatele au aratat ca expunerea la exemple de bunatate a redus impactul emotional negativ al stirilor neplacute si a contribuit la o perceptie mai pozitiva asupra celorlalti oameni.

Binele nu a sters raul, dar i-a diminuat efectele psihologice.

Daca vedem in fiecare zi numai oameni care mint, fura, inseala, tradeaza sau fac rau, ajungem sa credem ca asa se comporta toata lumea, ca nimeni nu mai este cinstit. Ca generozitatea este o exceptie bizara si ca bunatatea este, de fapt, o forma de naivitate.

In jurnalism exista deja o directie numita constructive journalism sau jurnalism constructiv. Nu inseamna sa ascunzi problemele, ci sa prezinti si solutiile, sa cauti exemple de lucruri care functioneaza si sa arati cum pot fi schimbate situatiile dificile.

Felul in care alegem sa povestim lumea influenteaza felul in care oamenii se simt traind in ea.

Nu cred ca avem nevoie de o lume zugravita artificial in roz, in care ascundem lucrurile neplacute si ne prefacem ca totul este minunat. Cred insa ca avem nevoie de proportii mai corecte.

Ma gandesc uneori ca atentia noastra este una dintre cele mai importante forme de putere pe care le avem.

Nu putem schimba tot ce se intampla in jurul nostru, dar putem alege ce incurajam, ce admiram, despre ce vorbim si ce oferim mai departe celorlalti.

Cred ca a vedea binele nu inseamna sa fii naiv. Inseamna sa fii suficient de atent incat sa nu lasi raul sa-ti ocupe intreaga perspectiva.

Nu trebuie sa alegem intre a denunta raul si a promova binele. Avem nevoie de amandoua. Poate ca, din cand in cand, inainte sa distribuim o noua greseala a cuiva, ar merita sa ne intrebam cand am povestit ultima data despre un om care a facut ceva bun.

Pentru ca lumea nu este definita numai de lucrurile pe care le condamnam, ci si de cele pe care alegem sa le incurajam.

Si daca tot avem puterea de a indrepta atentia celorlalti intr-o directie, mi-ar placea sa ne intrebam putin mai des nu doar ce merita criticat, ci si ce merita sa creasca.

Raul se face, de multe ori, singur auzit. Binele are nevoie si de oameni care sa vorbeasca despre el.