Tag : pavel bartos

pavel webstock1Webstock Interviu Pavel Bartos: “In primii doi ani am dat 37 de castinguri. N-am luat niciunul”

Webstock Interviu Pavel Bartos: “In primii doi ani am dat 37 de castinguri. N-am luat niciunul”

transcrierea interviului live din cadrul Webstock 2019

Cristina: Invitatul urmator are si copii, nu prea ii tine la calculator, fetitele lui citesc mult, o sa va povestesc. Dar este dintre cei care este foarte prezent in vietile noastre aproape in fiecare vineri seara cu mici exceptii, cand sunt pauze fie de Vocea Romaniei, fie de Romanii au talent. Noua ni se pare ca este de-al nostru, ca incepem weekendurile cu el si ca stim foarte multe lucruri despre el, stim ca este actor, sper ca l-ati vazut macar o data la teatrul Odeon. Mai nou e si regizor de film, o sa povestim si despre asta, dar sunt absolut sigura ca stiti mult mai putine lucruri decat ceea ce este el in viata reala si puterea pe care o are si de munca si caracterul pe care il are. Tare, tare mult ma bucur ca a acceptat sa vina, sa-l cunoasteti astazi altfel pe Pavel Bartos.

Cristina: As vrea sa incep cu o situatie  care e departe de oamenii care se uita la televizor la Vocea Romaniei sau la Romanii au talent. Acum doi, trei ani, in semifinala de la Vocea Romaniei, se aflau si copii de 15-16 ani. La live este absolut o nebunie, toata lumea isi vede de treaba, isi face lucrurile, se intampla lucruri contra cronometru, vine pauza publicitara si toata lumea se relaxeaza si intra pe modulul odihna. Domnul Pavel Bartos, aici de fata, intr-o semifinala oblojea pe cap si ingrijea o fetita care fusese in live si mai avea niste alte lucruri, nu i se intamplase nimic rau fetitei, dar era singura dintre toti cei care erau semifinalisti care nu era cineva in jurul ei, nu era nimeni din echipa. Banuiesc ca nici nu-ti aduci aminte pentru ca era atat de natural. Mi se pare ca descrie foarte foarte mult din caracterul tau. Sigur, ei vad la televizor si cand ii oblojesti cand sunt eliminati si asa mai departe, dar aia este in fata camerelor de luat vederi, poate sa faca parte si dintr-un rol, ce povestesc eu tu nu-ti aduci aminte, cred. De unde vine resursa asta a ta de a te duce cu foarte mare empatie sa ajuti pe cineva. Mai am multe exemple dar nu vreau sa vi-l urc asa pe piedestal din prima chiar daca suntem de aceeasi inaltime.

Pavel Bartos: Eee, multe. Si n-o sa reusesti sa ma pui nici pe scaun. Nu stiu, tot timpul ma pun in situatia celuilalt, adica cum mi-as dori mie sa mi se fi intamplat, daca as fi fost in acea ipostaza. Si stiu ce bine mi-ar fi facut un sfat, o strangere de mana, doar sa stea cineva sa-mi spuna „O sa fie bine”. Nu stiu, habar n-am, dar am tipul asta de empatie, mi se intampla destul de des, mi se intampla si pe strada, e cate o doamna mai trista si zice „Pavele ma iei in brate ca sunt, nu stiu, am avut asa o zi proasta”. Si zic, bine doamna, daca nu ne bate sotul, bun, si o iau in brate. Sau mi se intampla sa merg pe strada si ma saluta lumea si spune „Ma iertati, ma iertati, mi s-a parut ca sunteti ca din familie, asa.” Si atunci stii cum e, acum e un dat, asa si ma bucur ca se bucura oamenii cand ma vad. Ma bucur ca mai ales stiu ca mi se intampla la sustinatori, mai ales cand vin la Vocea Romaniei sau Romanii au talent, zice „am venit doar sa te vad si sa ma iei in brate”, atat. Cu drag, daca asta o face fericita..

Cristina: La sfarsit o sa fie un sir indian de tinere doamne si domnisoare care doresc sa le iei in brate, te anunt de pe acum.

Pavel Bartos: Genul programului: Romance.

bartos 2

Cristina: Dar revenind la a avea grija de copii, n-o sa ma duc in faptul ca esti tata, ci in faptul ca esti fratele mai mare, (Pavel Bartos: Aoleu.) cu alti trei frati in dotare. Si stiu povesti despre tine cand eram amandoi mici, ca impartim aproape aceeasi varsta, s-o impartim ca sa iasa mai mica, (Pavel Bartos: suntem tineri). Da, suntem tineri, da. (Pavel Bartos: avem o viata inainte) Pe vremea noastra, ca am prins epoca Ceausescu, era greu sa fii fratele mai mare pentru ca aveai mult mai multe responsabilitati decat restul echipei. Hai sa vorbim putin cum era sa fii fratele mai mare pe la 12-14 ani.

Pavel Bartos: Oo, cred ca as zice de pe la 9 ani, nu, de fapt cred ca de pe la 7-8 ani, pentru ca din clipa aia mi s-a spus Ok, dupa ce vii de la scoala, trebuie sa ai grija de aia mica. Atunci nu exista notiunea de bona, nici de bon, nici de orice, nu exista, si atunci cumva parintii mei se imparteau in doua schimburi ca sa aiba grija de noi.

Bineinteles ca se intampla, la nu stiu cate doua, trei saptamani sa aiba amandoi acelasi schimb. Si atunci eu trebuia sa am grija, dar am facut-o pentru ca, nu stiu, cred ca nu aveam alta posibilitate si nici nu gandeam ca poate fi si altfel. Adica fratele mai mare trebuie sa aiba grija de cei mici.

Bineinteles ca singura chestie pe care o uram din tot sufletul si de atunci si acum am chestia asta.. de stat la coada. Toata copilaria mea am stat la coada. La paine, la un moment dat stiu ca una dintre meseriile pe care mi le doream, eram incantat, cand o sa fiu mare o sa lucrez la alimentara. Pentru ca nu mai suporatm sa stau la cozi. Sau dimineata la butelie. Se intampla o data la o luna sa se termine butelia si atunci de la 3 dimineata te puneai la butelie.

Dar, pe de alta parte, statul acela la cozi, cum sa zic eu, ma definea prin citit mult. Luam Jules Verne si stateam si uitam de orele alea, pentru ca de la 3 pana pe la vreo 6 dimineata cand venea butelia si trebuia sa-ti anunti parintii, te duceai sus si ziceai „Uite, a venit de la butelie, hai sa cumparam butelia.” Sau paine.

Stiu ca una dintre cele mai groaznice chestii era pe cartela de masa, adica era pe bonuri painea. Si fiecare persoana avea jumatate si una dintre cele mai dramatice zile a fost 3 martie. Am pierdut cartelele. Si m-am gandit, noi primim 3 paini, ca eram 6 persoane, si am zis Mama, o sa murim de foame. Deci in capul meu, la varsta aia era gata, murim de foame, eu plec de acasa, ai mei ma abandoneaza.

Si in disperarea mea, plangand, ma intorc sa vad traseul, du-te inapoi, pe unde ai pierdut, si am ajuns inapoi la casa si m-a vazut un domn  plangand si imi zice „Ai pierdut niste bonuri de masa?” Da! Si mi le-a dat pentru ca le-a gasit. A fost cea mai fericita zi din viata mea, adica putea sa-mi dea atunci orice, si bicicleta, ziceam nu, nu, faptul ca mi-ati dat bonurile sunt cel mai fericit.

Cristina: Pe vremea aia bonurile nu aveau chiar aceeasi semnificatie pe care o au bonurile pe care le primesc parintii vostri. Era cartela singura sansa de acces la alimente, rationalizat, de asta era miza atat de mare. Dar astazi, fratii tai care te vad la televizor, care au copii, deci esti unchi,(Pavel Bartos: Da, si nasul lor.) cum este? Biologic esti fratele mai mare ca n-ai incotro.

Pavel Bartos: N-am cum sa nu fiu protector, de aia cumva i-am si adus in jurul meu. Stii cum e, e o chestie dupa o anumita varsta, ne avem doar noi fratii intre noi si atunci incerci sa fii cat mai apropiat, mai avem nevoie de un sfat, si eu de un sfat si ei de un sfat, ei de un ajutor si eu de un ajutor. E ceva normal, dar cred ca e un reflex venit din copilarie.

Cristina: Dar aia micii, nepotii, te vad cu Andrei Smiley, te vad cu toate vedetele de la televizor, cer si ei ca si copiii din preajma noastra autografe?

Pavel Bartos: Da, sunt normali. Ma duc la Vocea Romaniei si zic „Tudor, uite, te rog frumos, da-mi 3 autografe pentru copilele din clasa..”, ma rog, fetitele din clasa copilului meu sau chiar copilul meu vreau autografe si Tudor „Ba, tu esti nebun?”. Te rog eu frumos, stii cum sunt copiii, da-mi te rog frumos niste autografe. Bine, cel mai tare mi se pare ca toti copiii din jurul copiilor mei au chestia asta de a zice „Si eu sunt prieten cu Smiley.” Da, si eu sunt prieten.. dar e ceva normal.

Cristina: Spectatorii au deja putin background si au inteles ca nu vii dintr-o familie foarte avuta. Ai locuit la Miercurea Ciuc, e chiar o poveste amuzanta despre faptul ca nu-ti prea mergea telefonul acasa. Era un televizor pe lampi, ca asa era pe vremea aia, si marea realizare era cand de Revelion mergea televizorul ca sa aiba si ei sa se uite la un program, care era evident cu divertisment si care cred ca a fost inspiratie.

Pavel Bartos: Da, intr-adevar, Revelionul il tineam in fata televizorului pentru ca atunci se repara televizorul. Atunci era noaptea magica. Plus ca eu mai aveam un exercitiu, pentru ca nu mergea televizorul, mergea radioul, si stiu ca in fiecare duminica era la radio Unda vesela, si auzeam vocile actorilor si dupa-aia era un exercitiu extraordinar sa vad la televizor daca, e aproape ca la Vocea Romaniei, cand ma intorceam cu spatele, ia sa vedem, ce fata are acea voce. Era senzational. Si, bineinteles, ca dupa-aia, cand i-am cunoscut si pe cei in carne si oase a fost si mai emotionant.

 

La toti venisera mama, tata, sa-i vada in primul examen. La mine mama sa vina de la Ciuc pana la Cluj, oho! Si atunci a venit la mine, m-a strans in brate si mi-a zis „Sa stii ca au fost cei mai bine 5000 lei investiti din viata mea.”

Cristina: Dar am pregatit acest teren pentru ca exista o poveste foarte frumoasa din viata ta demna de un film, sper, candva, sa faci un film din ea, ca tot te-ai apucat de regie de film, si este vorba despre admiterea ta la facultate. Sa asezam in context: s-a gandit sa dea la Actorie fara ca mama lui sa stie ca da la actorie, a plecat de la Miercurea Ciuc la Cluj (Pavel Bartos: Ea stia ca dau la facultate, dar nu la Actorie.) Da, la Drept. Am ajuns la Cluj, la inscriere. De aici te rog sa povestesti tu.

Pavel Bartos: Da, era ultima zi, stiu ca la 2 se inchidea inscrierea si eu am ajuns la vreo 11 la facultate dupa ce am venit cu trenul, care, bineinteles, a avut doua ore intarziere, o noapte intreaga. Si am constatat ca nu aveam banii de inscriere. In Cluj nu stiam pe absolut nimeni si atunci a intervenit un soi de disperare, ca m-am dus la doamna de la inscrieri si i-am zis „Pot sa ma inscriu si va aduc poimaine banii sau cand imi trimitea..”

Pentru ca pe vremea aia nu era in 15 minute sa-ti aduca cineva banii, cum e acum, iti trimite sau ma rog prin tot felul de aplicatii.

Si am zis, uitati, in 3 zile imi trimite mama prin mandat telegrafic banii, pe care ii pusesem sus pe bucatarie ca sa nu se atinga aia micii de plic, si s-a uitat la mine ca la un nebun si mi-a zis „Nu, imi pare rau, nu aveti bani nu va inscrieti.” Si am zis, bine, ce sa fac, era 12 si daca ma duc prin oras, sperai la un moment dat sa dai de un cunoscut, ce cunoscut, si bineinteles ca am abandonat imediat ideea asta si m-am reintors in facultate.

Si am zis „Cine poate sa aiba bani intr-o facultate?” Ma rog, bani mai multi decat un elev. Si am zis profesorii. Si m-am dus catre cancelarie, norocul meu ca nu era vreo secretara in fata ca sigur ma sutuia si ma dadea la o parte, asa ca am intrat, si stiu ca era o cancelarie d-asta mare si erau niste profesori care stateau la mese. Pe atunci se si fuma, si era asa fum de tigara si zic Buna ziua! S-au uitat toti asa la mine „Inscrierile sunt in cealalta camera, 200 nu stiu cat, va rog acolo sa mergeti.”.

„Nu, nu, eu n-am venit.. adica am venit pentru inscriere, dar am uitat banii acasa. Si daca puteti sa ma imprumutati cu 5000 de lei.” Oamenii s-au uitat asa ca la un „asta e din tara de la noi?” ceva de genul asta, nu stiu. Si citeam asa, unii hai dom’le fa pasi, hai nu stiu ce, si stiu ca s-a ridicat de undeva din spate un domn care fuma tacticos, era foarte inalt, s-a ridicat si a zis „A, vrei sa te inscrii? Da, uite, poftim.” Si am zis Multumesc.

Nu-mi venea sa cred, mi-au dat lacrimile, a fost o descarcarea emotionala fantastica si am zis “Da’ in 3 zile vi-i aduc”. „Doar atat sa-mi aduci, biletelul ca te-ai inscris. Asta vreau.” Da, cum sa nu. M-am dus, era 2 fara un sfert, eram fericit, m-am inscris, am venit cu biletelul, poftim, si am plecat fericit, nu stiu, a fost cea mai, iarasi o alta.. cum sa zic.. lumea te intreaba care sunt momentele importante din viata ta, crede ca sunt cele de acum. Nu, sunt momentele alea, cred ca alea ne definesc si alea care ne-au dus mai departe si au fost cruciale in viata noastra.

Si stiu ca am venit dupa 3 zile, i-am dat banii, si el a zis Ah, da? Dar nu trebuia, bine. Si la mine a zis mama I-ai dat banii? Ca daca nu, sa nu cumva sa creada despre tine ca esti nu stiu ce.. I-am dat banii. Si stiu ca a venit la primul examen, de actorie, si eu mi-am pierdut tatal la 16 ani si aveam o lipsa de figura paterna in viata mea. Si a venit la mine, eu nu aveam niciun sustinator. La toti venisera mama, tata, sa-i vada in primul examen. La mine mama sa vina de la Ciuc pana la Cluj, oho! Si atunci a venit la mine, m-a strans in brate si mi-a zis „Sa stii ca au fost cei mai bine 5000 lei investiti din viata mea.”

Cristina: Lumea stie foarte putin despre tine, cat de perfectionist esti. Exista pe net, va rog sa cautati, un filmulet despre cand a mers el la Andreea Esca la emisiune la Europa FM. Si el inainte sa intre a inceput sa faca un exercitiu de dictie, super complicat, noi ne-am distrat cu acel exercitiu de dictie mult si am pus o multime de alte vedete sa-l faca. Bartos, oriunde este, cand are el ceva de facut, repeta, isi gaseste el un locusor, poate sa fie, sa cada cladirea pe langa, el sta intr-un scaun si repeta pana ii iese lui cea mai buna varianta din ce trebuie sa faca. De unde aceasta dorinta de perfectionism?

Pavel Bartos: Cred ca imi vine din teatru. Din teatru pentru ca acolo, la noi, este o vorba – Repetitia este mama invataturii – si de acolo imi vine tipul asta de repetitie. Stiu ca dimineata, uite si acum, inainte sa vin mi-am facut acest exercitiu de dictie pentru ca abia dupa 2-3 pot sa zic ca la mine e buna dimineata. Si atunci am un soi de inclestare a gurii si ca sa pot vorbi normal, sa pot sa nu mananc cuvintele, sa nu ma balbaii, imi fac aceste exercitii care ma ajuta si imi dau mie o relaxare ca nu voi fi atat de penibil. Cel putin. E si un fel al meu.

 Dar te chinuie daca gresesti? Adica prin perfectionismul asta te invinovatesti?

Pavel Bartos: Nu. Nu, pentru ca nu e o greseala colosala. Ar fi o greseala daca, de exemplu, am spectacol si sa nu ma duc la spectacol. O greseala majora ar fi sa promit ceva si sa nu fac. Nu, greseli de genul asta ca dupa-aia trag o balba asta sunt normale. Numai ca am si abilitatea necesara, cred, si istoria mi-a confirmat, ca pot sa trec si sa fac din asta un lucru normal.

Am vazut si din televiziune, pot sa fiu asa cum vreau sa fiu, pot sa gresesc pentru ca fac din greseala aia sa fie o greseala nevinovata si care chiar la un moment dat poate sa fie haioasa sau nu stiu ce, adica nu ar fi „Vai, am gresit, ce am facut, iertati-ma, scuzati-ma, sunt un bou, nu.”. Asta e, da, sunt un bou, iertati-ma, dar si boii isi au locul lor, nu-i asa? Si au cateodata farmec, si atunci ori dam publicitate cu seninatate sau mergem mai departe. Dar nu fac din asta o chestie capitala pentru ca mi se intampla si pe scena la teatru sa uit replici si atunci… dar trec peste, stiu cum sa imbrac toata treaba si publicul nici nu-si da seama.

 Tu esti dintre vedetele care .. (Pavel Bartos: Aoleu, suna asa aiurea asta cu vedetele) lasa-ma sa zic, ca se potriveste cu vedeta, care are o expunere foarte mare aproape in fiecare zi la televizor sau la teatru sau in cinema acum. Esti de 10 ani, cred, daca luam in calcul si

Pavel Bartos: Da, acum se intampla sa fie al zecelea sezon de Romanii au talent.

 Si daca luam in calcul si perioada de telenovele si seriale, esti de foarte multi ani, foarte expus, la a exploata imaginea ta in spatiul public. Sunt in sala foarte multi tineri care aspira la asa ceva, de asta am folosit cuvantul vedeta, astazi se foloseste mai mult influencer, dar e un fel de vedeta care face niste lucruri

Pavel Bartos: Persoana publica eu ii spun.  Vedeta este Simona Halep, este Gheorghe Hagi, Ilie Nastase, astia care sunt cunoscuti si care pot si trai la un anumit nivel. Noi astia cu credite la banca…

Dar sa stii ca eu stiu o intamplare despre cand tu erai in aeroport si era si domnul Hagi. Stii intamplarea aia? Ti-aduci aminte? Si lumea voia sa se pozeze cu tine si tu le ziceai „Dar pozati-va cu domnul Hagi, va rog, pozati-va cu domnul Hagi” . Dar, revenind, intrebarea mea este cum faci sa nu te consumi? Sa nu te arzi si sa captezi atentia publicului pe o asa durata de timp. Pentru ca tu traiesti la capatul liniei, intr-o forma foarte tehnica din exploatarea propriei imagini, a propriului talent. Produci un continut pe care..

Pavel Bartos: Da, probabil de aia nu sunt bun pe vlogger. Am incercat si asta. Ideea este ca eu cred in lucrurile constante, in lucrurile facute treapta cu treapta, adica n-am crezut niciodata in hei rupiste, ca in muzica, ai un hit si dupa-aia dispari. Nu cred in tipul asta de munca, de aia, nu stiu cati dintre voi stiti, dar eu dupa ce am terminat la Cluj, dupa-aia m-am dus actor la Satu Mare. Ca toata lumea zice Ba, tu vorbeste Pavele? Da, eu vorbesc, pot sa vorbesc pentru ca eu am inceput ca si actor la Satu Mare.

Eu cred foarte mult in scoala provinciei, enorm de mult, pentru ca pentru un tanar actor acolo ai sansa sa ti se ofere roluri mari. Sa gresesti pe roluri mari, sa fii prost, sa fii tampit, fara sa existe presiunea rezultatului imediat. Daca in Bucuresti ai gresit, de exemplu pe un rol mare, nu stiu daca anul viitor ti s-ar mai oferi un rol. Acolo am putut sa invat niste lucruri extraordinare, sa gresesc. Am jucat Romeo si Julieta, am fost ca dracu’. Atunci nu mi-am dat seama, mi-am dat seama dupa vreo doi, trei ani.

 Erai Romeo?

Pavel Bartos: Eram Romeo. Bine, eram varianta slim fit.

 Imi pare rau ca nu avem aici fotografia cu tine cu plete, dar am sa pun pe facebook la mine sau la tine pui o fotografie pentru ca avea potential foarte mare de Romeo, trebuie sa-l credeti.

Pavel Bartos: Am inteles. Nu stiu daca cautati pe internet Pavel Bartos tanar o sa vedeti. E o fotografie alb-negru. Ideea este ca eram slim fit, si era o perioada cand credeai ca poti sa faci oricand, orice. Nu este asa.

bartos tanar

Pentru fiecare exista un timp, dar cred in chestia asta de a incerca orice. Asa cum a spus un antevorbitor de-al meu, si Selly si Andreea, au zis ca e bine sa gresesti, e foarte bine sa gresesti. Credeti-ma ca din greseli se invata. Bine, acum sa nu fii dobitoc sa persisti in greseala, ci sa inveti ceva din greseala aia. Este foarte important. Dar e bine sa va lasati copiii sa greseasca, e bine sa ne lasam noi sa.. adica eu acum gata, ma duc sa fac o greseala, normal ca nimeni nu are intentia asta. Dar daca ai gresit, nu fa un caz din ea; nu, invata ceva din ea si mergi mai departe. Cel putin asta a functionat la mine si va sfatuiesc si pe voi. Nu faceti o drama din greseala, nu, cred ca e bine sa gresesti.

 Pentru ca eu mai stiu din deciziile tale profesionale, in partea de sa nu ma consum. Tu ai avut de foarte multe ori puterea si relaxarea sa spui „nu ma bag in proiectul x”.

Pavel Bartos: Da. Marele meu noroc a fost, va spun si sincer, nu m-am nascut destept de mic. Nu ca acum as fi, dar sunt un pic mai destept. Norocul meu ca toate aceste lucruri mi-au venit la o varsta la care puteam sa gestionez aceste lucruri. Adica lucrurile majore din viata mea au venit undeva dupa 30 de ani.

Dar uite il admir pe un om ca Selly care gandeste asa la cei 18 ani ai lui. Mi-as fi dorit sa fiu asa, nu era asa. Cum sa zic eu, mi-au venit la o varsta cand stiam sa gestionez, nu m-a luat valul, ca probabil daca imi veneau si mie la 20 de ani, probabil ca primul lucru imi luam si eu o masina de nu stiu care si voiam sa ma arat sau nu stiu ce. Habar n-am. Poate nu ar fi fost asa. Dar mi-au venit la o varsta la care stiam sa gestionez pentru ca deja aveam familie, aveam responsabilitati.

Deja la contentul pe care il livrezi, eu ma gandesc, cum sa zic eu, eu am tipul asta de responsabilitate, pentru ca ma gandesc si ce livrez pe sticla. De ce? Pentru ca stiu ca a doua zi poate sa vina colegii fetitelor mele sa zica uite, l-am vazut pe tatal tau facand asa. Adica exista un soi de responsabilitate in chestia asta. Asta nu inseamna ca la Romanii au talent nu pot sa copilaresc si eu impreuna cu Smiley si sa fim ca niste copii de 7-8 ani cateodata sau de 3 ani de multe ori.

Teatru te si provoaca, in teatru ti se cere sa fii si altfel decat cel simpatic care esti pe televizor. In teatru ti se cere sa ai si un rol de drama, sa cauti alte lucruri in tine, lucruri care te provoaca sa citesti, sa te educi in continuare si asa am tinut foarte mult la teatru si tin enorm de mult pentru ca cred ca evolutia mea de acolo imi vine

Cristina: Am ajuns la fetite, cuvantul magic fetite, esti posesorul a trei fetite. (Pavel Bartos: Da.) Si o sotie in dotare, patru fete acasa, viata grea. (Pavel Bartos: Asa e.) Dar noi am mai discutat, sunt foarte fascinata, acum inteleg ca si fetita mijlocie e in aceeasi directie, dar fetita cea mare care acum are 15 ani, acum vreo 2 ani citea Jurnalul lui Anne Frank. Stiu ca si atunci te-am intrebat dar mi-ar placea sa-mi spui cum le-ai convins sa citeasca pentru ca ea citeste de placere, nu era la obligatie ce facea, era foarte fascinata, descoperise si era foarte fericita cu ce descoperise si citea.

Pavel Bartos: As vrea sa zic ca eu am convins-o, dar de fapt e marea calitate a sotiei. De fapt una dintre marile mele calitati este sotia mea. E un mare noroc. Avand-o pe ea acasa, eu am relaxarea necesara sa fac ceea ce fac. Ea a avut grija pentru ca fiind foarte apropiata de copii, fiind aproape tot timpul cu copiii, i-a putut indruma si, intr-adevar, cum zicea si Selly, cat de important a fost pentru el ca parintii au petrecut foarte mult timp cu el.

Intr-adevar, e foarte important sa petreci timp, de aceea eu imi fac in disperare timp ca sa petrec cat mai mult cu familia mea. E foarte important. Avem o regula si incerc sa ma tin de ea: cand intram in casa niciunul nu se mai uita pe telefon. Incerc, pentru ca am invatat in viata sa am foarte multa rabdare de cand ai fete si sa asculti. Daca pe mine ma vedeti asa expansiv, nu stiu acum, acasa sunt un ascultator perfect. De la aia mica pana la sotie „Da, draga mea, asa este.” Stii cum e? Sunt pentru ca acolo imi dau seama ca si copiii vor sa fiu atent, sa-i ascult, dar sa-i ascult in sensul bun al cuvantului. Adica nu printre doua telefoane si dupa-aia de fapt nici nu stii ce ti-a spus copilul ala. Nu le fac toate perfect, nu, dar macar sunt constient de acest lucru si incerc sa ma apropii de taticul pe care si-l doresc ele.

Cristina: Pentru ca ai zis de timp, pentru mine e o uimire cum reusesti sa-ti faci timp sa mergi la spectacolele altor colegi si la premierele de film ale altor colegi, sa-i sustii, face parte cumva tot din empatia si caracterul tau cu care am inceput, dar nu despre asta vreau sa vorbim, asta doar voiam sa te laud eu ca muncesti foarte foarte mult si iti faci timp si pentru astea. Dar in toata avalansa aceasta de lucruri, trei copii acasa, multe filmari, multe spectacole la teatru, tu te-ai decis sa devii si regizor de film. Sigur, stiu, mi-ai povestit zilele trecute si imi aduceam aminte doar acum 3 ani cand mi-ai zis „O sa fac un scurt metraj”, care a devenit mediu metraj. De ce te-ai gandit, e un exercitiu foarte bun sa le explicam celor din sala, de ce ti-ai provocat singur aceasta intamplare, pentru ca este un exercitiu foarte bun pentru ceea ce vor sa faca ei in viata, cu lucrurile pe care vor sa le faca ei in viata.

Pavel Bartos: Cred in challenge-uri. Cum zicea Andreea, e bine sa te reinventezi, sa mergi mai departe. Eu am tinut foarte mult la teatru, indiferent, pentru ca era o chestie in televiziune desi televiziunea imi ocupa aproape tot timpul, incearcam sa am macar o premiera sau doua pe an pentru ca eu cred ca evolutia mea artistica vine din teatru.

Teatru te si provoaca, in teatru ti se cere sa fii si altfel decat cel simpatic care esti pe televizor. In teatru ti se cere sa ai si un rol de drama, sa cauti alte lucruri in tine, lucruri care te provoaca sa citesti, sa te educi in continuare si asa am tinut foarte mult la teatru si tin enorm de mult pentru ca cred ca evolutia mea de acolo imi vine. Si, bineinteles, ca am tot asteptat sa vina filmul la mine.

Si pentru ca n-a venit, am zis sa ma duc eu la el. Dar am zis sa ma duc eu la el cand sunt pregatit cumva pentru el. Adica nu ca acum fac un scenariu si maine l-am filmat si l-am pus, pentru ca eu cred ca daca vreau sa-l fac, sa-l fac bine. Sa nu-l fac doar ca sa bifez. Daca am ceva de spus, spun. Ca si asta imi ziceau colegii „Ba, ti-ai facut un canal de Youtube, dar de ce nu faci o regularitate din asta?”

Pentru ca am sa pun cand am ceva sa spun. Pentru ca oricum fac destul content in fiecare vineri seara sau nu stiu ce, lucru care imi ocupa enorm de mult timp, incat sa ma ocup, sa fac in fiecare zi, pentru ca intr-adevar, cum zicea si Selly, ii ocupa foarte mult timp sa livreze content si sa mentii acea plaja de abonati pe care-i are.

bartor regizor

Cristina: Si ai fost regizor de film, a fost greu?

Pavel Bartos: Da, n-am stiut la ce m-am inhamat, va spun sincer. Dar am avut o echipa minunata pentru ca eu sunt adeptul echipei. V-am spus, am avut o perioada cand credeam ca pot sa le fac eu pe toate, singur si oricand, orice. Nu-i asa. Daca n-ai o echipa buna in jurul tau, tu nu poti sa fii cel care esti.

E valabil si-n teatru, si-n televiziune. Mi s-au demonstrat astea de-a lungul timpului. Daca n-am echipa in care stiu ca daca eu dau acum ca intra nu stiu ce, chiar intra, ca eu sa am relaxarea sa ma duc in partea cealalta, sa pot face altceva. Dar toata lumea stie acolo foarte bine mersul, si asta imi da mie relaxarea ca sa fiu si sa livrez lucruri bune. La fel si in teatru. Daca as sti ca nu-mi intra, cum sa zic, partenerul nu poate sa-mi dea replica cum trebuie, cel de la decor, masinistul sau recuziterul sa-mi aduca.. stii cum e, lucrurile s-ar complica si in loc sa fie o bucurie sa fii pe scena sau in fata televizorului, ar fi un chin, mama cum ma descurc.

Dar ai fost autoritar? Ai fost dictatorial ca regizor? La perfectionismul tau ai potential.

Pavel Bartos: Nu pot sa spun, stii cum e, m-am lovit exact de ce livram eu regizorilor. Cand esti actor ai tipul asta de gluma hahaha si ala zice, ba, va rog eu frumos, hai sa ne concentram, pica lumina, nu stiu ce, si ma gandeam cat de suparator eram eu poate cateodata pentru regizor. Si nu puteam sa fiu dur cu ei pentru ca erau prietenii mei, erau colegii mei din teatru, dar a trebuit sa ma impun pentru ca altfel riscam sa nu putem sa filmam tot ce aveam de filmat. Mi-a fost foarte grea schimbarea asta, de la colegul care eram actorul, in regizorul in care sa fiu pertinent si sa le spun sa ma creada.

Pentru ca e foarte important. Daca actorii nu cred in regizor, imediat in incaleca si chiar sa adere la toate stangaciile mele si asta pentru ca aveau incredere in mine, iar produsul a demonstrat ca suntem pe drumul cel bun.

 Asa este, o sa fie in curand filmul. Pentru ca ai vorbit putin de teatru, nu te rog pe tine sa spui nimic, vreau doar eu sa le recomand celor din sala sa mearga sa vada doua spectacole: unul se numeste Fugarii, sunt texte din Cehov, si o sa vedeti un Bartos cel mai badaran si mai nesimtit pe care vi-l puteti inchipui, un contre emploi total,te gandesti ”Doamne, cum de l-a vazut regizorul in acest rol”, el fiind acest politicos, cuminte, linisiti;

Si sa vedeti Sluga la doi stapani, unde toate celelalte roluri sunt femei, el se joaca si cu publicul din sala foarte mult. Amadoua spectacolele sunt la Odeon. Si este din nou un spectacol care arata cu totul o alta fata decat cea pe care o vedem acum sau pe care o vedem la televizor.

Si acum ultima mea intrebare si ai scapat de mine, dar o sa-i mai rog si pe ei sa mai puna o intrebare sau doua. Cum povesteai tu putin mai devreme, la 16 ani ti-a fost greu ca ti-ai pierdut tatal si cred ca atunci lumea ta era putin asa zguduita si grea.

Pavel Bartos: Nu, n-am avut timp sa-mi dau seama pentru ca dintr-odata a trebuit sa devin capul familiei si n-ai timp, adica, mama, Pavele, ai o luna la dispozitie sa te gandesti devii capul familiei sau nu?

 Daca astazi te-ai intalni cu tu, Pavel Bartos de astazi, pe care lumea cand te-ai suit pe scena au spus sexy Pavel Bartos pentru ca asta e imaginea, (Pavel Bartos: am si eu nisa..) da, ai si tu nisa ta. Dar daca Sexy Pavel Bartos cu notorietatea de astazi, cu aceasta simpatie la public dar cu realul Pavel Bartos care munceste super perfectionist cum am incercat sa aratam acum, sa va arat prin ceea ce a vrut el sa va povesteasca, s-ar intalnit cu Pavel Bartos de la 16 ani cand lumea lui era absolut bulversata, ce i-ai spune?

Pavel Bartos: Foarte greu. Normal ca i-as spune Stai linistit, o sa fie bine. Dar mi-e si teama sa-i spun acest lucru pentru ca daca-i spun, tare mi-e ca se culca pe o ureche, si atunci nu i-as spune nimic pentru ca eu sunt ceea ce sunt astazi datorita acelui Pavel Bartos de la 16 ani, acela care avea toate grijile lumii asupra lui. Credea atunci ca toata lumea lui este data peste cap. Ca intrebarea lui era Dar de ce mie mi se intampla si nu altora? Nu, nu i-as zice nimic. L-as lasa pentru ca eu sunt suma tuturor greselilor, tuturor lucrurilor bune pe care le-a facut acel om la 16 ani. Asa ca nu i-as zice nimic.

 

Intrebari de la spectatori.

 O intrebare, te rog: pe langa raspunsul de mai devreme, sunt curios, ce a facut ca Pavel Bartos sa devina ce este acum. Sunt multi care in tinerete au fost la facultate sa devina doctori sau avocati si au ales muzica sau teatru. Sunt multi care au lucrat in radio sau teatru sau TV, dar nu au trecut de pasul ala. Ce a fost acel in plus, si nu doar munca si perseverenta, mi-as dori un raspuns mai fin, nu doar autenticitatea.

Pavel Bartos: Pfuu, raspuns fin. Nu stiu, nu cred ca sunt atat de finut. La un moment dat, acum ma gandeam si la chestia asta, cand zicea Andreea ca eu imi dau masurile, eu nu am nicio problema, numai ca iarasi ii pune in dificultate pe stilisti, da, am o greutate fluctuanta asa ca descurcati-va. Finut, stii cum e?

Este vorba de foarte multa sansa. Enorm de multa sansa in meseria asta. Ca de fapt, crede-ma, am avut colegi mult mai talentati ca mine in facultate si ziceam „Doamne, cum pot fi eu coleg cu ei sau cat de prost sunt eu in comparatie cu ei.” Dar suntem suma alegerilor. Se pare ca la un moment dat am facut niste alegeri mai bune.

De exemplu, imi era foarte usor sa raman la Satu Mare, intervenise un soi de comoditate, devenisem o mica vedeta a teatrului si as fi putut sa raman asa. Dar am zis, mai, vreau sa joc cu actori mai importanti, vreau sa joc cu regizori mai importanti, vreau sa, acum stii cum e, daca ti-ar zice vreun actor ca nu vrea sa fie si iubit de catre public si popular, poti sa-i spui in fata ca e ipocrit. Toti vrem sa fim iubiti de public, toti vrem sa fim cunoscuti. De aia te si apuci de meseria asta, nu te apuci pentru ca nu stiu. Si atunci mi-am dorit sa joc cu actori mai buni.

Normal ca nu mi-a venit din prima. Mi-am  facut un one man show, a trebuit sa recitesc tot Shakespeare, tot ce citisem in facultate. Mi-am dat seama ca citisem aiurea sau superficial. Si m-am dus la Gala tanarului actor si am castigat-o. Wow. A fost iarasi un alt moment extraordinar. Pentru ca dupa aceea, culmea, am trait una dintre cele mai nasoale seri ale mele. Cand trebuia sa ma bucur, eu am avut 5 oferte.

Era Teatrul National Craiova, era Teatrul National Timisoara, era Teatrul Tineretului Piatra Neamt, Teatrul Mundi si cred Clujul. Si in loc sa ma bucur enorm ca mi s-au oferit atat de multe, eram, bai, dar de ce n-a venit doar una singura ca sa am alegerea clara.

Atunci a trebuit sa iau sa ma gandesc asa Craiova – acolo cum e? Acolo e Purcarete, un mare regizor care face spectacole mari, cu multa lume. Ce risc acolo? Risc sa ma duc acolo si sa devin unul din multime dar joc intr-un spectacol mare a lui Purcarete. Dupa aceea Teatrul Tineretului Piatra Neamt, nu era perioada lor cea mai buna. Si la Teatrul National Timisoara veneau regizori din Uniunea Teatrala Europeana, tineri, care nu stiu actori romani, si au zis ca ei dau auditii, casting. In Romania era pentru prima data cand in teatru se dadea casting. Si am zis, uite, acolo vreau. Pentru ca acolo nu se punea problema ca te stie, nu te stie. Acolo vedeau esti bun sau nu.

Si m-am dus si am luat doua roluri principale. Si m-am angajat la Timisoara, dar asta pentru ca iarasi a fost o alegere. Ceilalati actori, unul care era foarte bun a ramas la Satu Mare. E si acum la Satu Mare. Nu ca nu mai e la fel de bun, dar dupa un anumit timp intervine asa o plafonare, adica cand nu mai ai challenge-uri mari in viata intervin niste probleme. Nu stiu mai fin decat atat, ca sunt fericit ca am facut alegerile bune pentru mine, nu inseamna ca si pentru ceilalti, dar pentru mine au fost alegerile alea bune in momente importante. Si nu m-am dat batut.

Nici televiziunea nu mi-a venit peste noapte. Ca sa intelegeti, cand am venit, in primii doi ani am dat 37 de castinguri. N-am luat niciunul. Abia la 38-ulea, a fost o reclama pentru Israel. Si puteam sa zic, mama, gata, da’ nu sunt bun. Nu, ziceam ca nu-s omul potrivit la momentul potrivit, dar ma inversunam. E foarte important sa crezi in tine, sa ai incredere in tine.

Daca tot am vorbit astazi despre omul Pavel Bartos, multi poate nu stiu despre faptul ca sustii foarte mult evenimentele caritabile si vii la noi la Iasi la Balul de la Castel si iti multumim pentru asta, dar as vrea sa revenim putin la regizorul Pavel Bartos pentru ca este ceva nou, as vrea sa facem un exercitiu si sa ne gandim daca ti-ai regiza propriul film, cum s-ar numi, cine ar juca rolul tau si de ce.

Pavel Bartos: Ca sa-i fac o placere sotiei mele, cred ca daca as face un film despre viata mea, ar fi Brad Pitt actorul care ar juca. Dar nu stiu daca ar avea calitatile necesare, nu stiu. Cred ca inaltimea il dezavantajeaza total. De Niro a imbatranit, ai, ai, ai. Nu stiu, n-am aceasta sa fac un film despre viata mea, nu, eu vreau sa-mi traiesc viata. Fiecare zi eu consider ca e un film, sunt intr-un film.

Eu sunt multumit cu viata mea, va spun sincer. Eu sunt fericit, sunt sanatos, familia mea e sanatoasa. Normal ca tocmai de aia vreau sa ma fac si regizor, sa incerc lucruri noi, adica sa-ti mai dai un reset vietii, creierului. Dar important e sa fii multumit si cu ce ai. Ca noi de obicei suntem multumiti sau realizam ce am avut abia dupa ce ni se intampla ceva dramatic. Nu, bucurati-va un pic de ce aveti, credeti-ma. De faptul ca va puteti ridica, merge pe doua picioare, de soare, de ploaie, ca zicea cineva, vai, a venit ploaia, mama ce nasol, ce ma fac, si am zis mama, dar ce probleme ai. E si asta, na. Dar eu zic ploaia aduce belsug pentru unii asa ca…

Cristina: Pe belsug si pe bucurati-va de ce aveti, incheiem. Iti multumesc din tot sufletul meu ca ai venit astazi.

Pavel Bartos: Eu va multumesc ca m-ati suportat.

(dupa interviul live, Pavel Bartos a infruntat o coada f f lunga si a imbratisat spectatori aproape o jumatate de ora)

4323
fugarii mihaela marin(de vazut. teatru) Fugarii – sau cum poate Pavel Bartos sa fie un mitocan bogat, iresponsabil dar cu pretentii intelectuale –

(de vazut. teatru) Fugarii – sau cum poate Pavel Bartos sa fie un mitocan bogat, iresponsabil dar cu pretentii intelectuale –

Am vazut ieri Fugarii (dupa Cehov) la Teatrul Odeon.

Anul acesta m-am reintors sa vad spectacole de teatru in mod regulat (cam 3-4 in fiecare luna) si, in acest context, spun ca Fugarii e cel mai bun spectacol pe care l-am vazut de la inceputul anului si pana acum.

Nu cred ca ajuta la aducerea mai multor spectatori in sala ceea ce vreau sa scriu in urmatoarele fraze, dar… E un spectacol foarte destept, fara sa fie ostentativ destept sau sa te frustreze cu simbolistica lui, e tragi- comic si e foarte curat (in interpretare, in costume si in minunatul décor).

Adica ii e fidel lui Cehov in esenta (domnul Cehov era medic la baza, ii placea minimalismul si oricare dintre scrierile sale surprind trasaturi umane cu o precizie de chirurg intr-o forma stilistica asa de curata ca pare apa de izvor intr-un pahar de cristal. Cursurile de scriere ale lui Cehov – urmate printre altii de Raymond Carver, scriitorul american care a dus minimalismul in topurile de vazari de carte din toata lumea – sunt absolut geniale si pot fi gasite spre lectura gratie tehnologiei moderne:) ).

(am mai scris despre impactul lui Cehov asupra scrierilor lui Carver, dar si despre scrisorile lui Cehov care familia lui, aici)

Fugarii e rezultatul unul mix din mai multe descrieri si intamplari din nuvelele si schitele lui Cehov, rezultand o poveste despre oameni care nu-si asuma nicio responsabilitate, care fug de propria persoana, care traiesc mintindu-se pe ei si pe altii in numele unei false filosofii pe care o dezbat grandios si a unei burghezii pe care o traiesc in fals sau pentru ca s–au nascut in familii bogate.

Cu alte arme si alte vorbe puse in discursuri, e o lume pe care o intalnim si astazi.

Pentru cei care vor fi fascinati cum de se potrivesc textele acestea scrise pe la 1890 cu realitatea pe care o traim  – si pun aici si feminismul, egalitatea de sanse … cu un twist– si care vor dori sa citeasca povestirile care stau la baza acestui spectacol (si va rog, va rog, va rog sa le cititi pentru ca Cehov e unul dintre cei mai rafinati scriitori pe care ii avem in lumea asta), spun doua dintre textele pe care le-am recunoscut  – “Povestea unui necunoscut” – care e rama pentru prietenia si intalnirile barbatilor din spectacol, si “Ariadna” de unde e adus monologul despre educatia femeilor (pe care-l las la sfarsitul acestui text, intru amuzamentul vostru).

(nu sunt atat de desteapta pe cat par aceste trimiteri, am doar o slabiciune pentru tehnica de scris a domnului Anton Pavlovici Cehov si, ieri dimineata inainte de spectacol, m-am mai uitat putin pe Nuvele si povestiri – Polirom…)

fugarii-foto-mihaela-marin

Fugarii o sa vi-l arate pe Pavel Bartos intr-un rol principal foarte foarte bun, Orlov – un mitocan bogat iresponsabil dar cu pretentii intelectuale, un don juan care bea absint ca sa-si coloreze viata si se intovaraseste cu oameni care mint la fel de mult ca el, fantazand pentru satisfacerea propriului ego.

Practic, exact opusul a ceea ce e Bartos in viata reala (si spun asta pentru ca-l cunosc, stiu cat de mult munceste pentru tot ceea ce vedeti ca succes al lui in TV sau in teatru, i-am vazut la lucru disciplina si atentia pentru orice detaliu, dar si respectul pentru colegi, stiu bunul lui simt, stiu dragostea profunda pentru familie si cat de frumos isi creste fetele).

Dar si chiar pentru un spectator care nu stie detalii despre Bartos, personajul Orlov e un contre emploi care isi serveste scopul si starneste zambete… Se vede ca Pavel Bartos s-a simtit foarte bine in rolul asta, i-a placut sa se rasfete in el, sa faca tumbe ca un delfin care a dat de apa adanca, iar asta este o bucurie si pentru spectatori.

*

Nu stiu cum sa scriu despre spectacol ca sa intelegi ca nu e greu de asimilat si de purtat. As vrea sa nu va sperie gandul ca e dupa texte de Cehov, ci mai degraba sa mergeti dupa actori pentru ca pe unii dintre ei ii stiti din productii tv: langa Bartos mai sunt Alexandru Papadopol, Alina Berzunteanu, Marius Damian, Mihai Smarandache, Ruxandra Maniu, Ioan Batinas, Cezar Antal si, intr-un rol foarte scurt dar care mi s-a parut ca un omagiu si un mesaj pentru spectator, Dorina Lazar – fosta directoare a Teatrului Odeon.

In sala o sa descoperiti singuri, fara sa fie nevoie sa stiti multe despre Cehov, cat de puternice sunt mesajele, desi sunt asezate intr-o forma amuzanta; cat de rafinat este decorul – Helmut Sturmer m-a facut sa ma gandesc inca o data ca  scoala si geniul se simt in spatii mici (care devin infinite); cat de faini sunt actorii…

Si daca la sfarsit veti dori sa cititi ceva din Cehov, asta e un bonus. ( pe drumul de la Odeon spre casa, dupa spectacol, ma gandeam ca apare un pistol… si-n actul I, si-n II, si-n III… si ca asta e o ironie fina la ceea ce se spune in lumea scriitorilor de teatru ca principiul al lui Cehov “daca apare un pistol in actul I, o sa moara cineva pana la sfarsit” 🙂 )

Dar s-ar putea sa vreti sa mai vedeti ceva gandit si regizat de Alexandru Dabija – si-atunci Viforul de la Teatrul National, un spectacol departe de orice montare de teatru istoric, s-ar putea sa fie o optiune frumoasa. Sau “Pai… Despre ce vorbim noi aici domnule”, din scrierile despre Moromete, spectacol pe care-l vedeti la Teatru Act.

(Am mai scris despre Viforul aici, dar si despre “Pai… Despre ce vorbim noi aici domnule”, aici. )

***

Iata baza monologului pe care-l spune in Fugarii, Kukuskin – Mihai Smarandache si care e preluat din nuvela Arianda.

Deocamdată numai la ţară femeia nu rămâne în urma bărbatului. Ea gândeşte, simte şi luptă îndârjită cu natura în numele civilizaţiei, ca şi bărbatul. Femeia de la oraş însă, burgheză, a rămas de mult în urmă, şi revine la starea ei primitivă; e pe jumătate om, pe jumătate animal, şi din pricina ei s-au pierdut foarte multe cuceriri ale geniului omenesc. Încetul cu încetul, adevărata femeie „cultă” dispare, şi în locul ei îşi face apariţia o femelă. Această degenerare a femeii de la oraşe pune în primejdie întreaga civilizaţie. În mişcarea ei regresivă, femeia caută să atragă şi pe bărbat şi stânjeneşte înaintarea lui spre progres. Asta este incontestabil. (…) Dacă femeia nu vede în mine un egal al ei, ci un mascul şi nu caută toată viaţa decât să-mi placă, adică să mă cucerească, să mă robească, mai poate fi vorba de egalitate de drepturi? O, nu le credeţi! Ele sunt foarte, foarte şirete! Noi, bărbaţii, luptăm pentru libertatea lor, dar ele nu doresc această libertate, ci numai se prefac că o doresc. Sunt grozav de şirete, îngrozitor de şirete!

(… )

La oraş, educaţia unei femei se reduce în principiu la transformarea femeii într-o femeie-animal, cu alte cuvinte o femeie care să placă masculului şi să-l poată cuceri. Da-a. Ar trebui ca fetele să fie crescute şi să înveţe împreună cu băieţii, să fie întotdeauna împreună. Ar trebui ca femeia să fie educată în aşa fel, încât să poată recunoaşte când n-are dreptate întocmai ca şi bărbatul, altminteri ea este întotdea-una convinsă că are dreptate. Femeia ar trebui să înveţe din leagăn că bărbatul nu este un cavaler şi un logodnic, ci este aproapele ei, egal cu ea. Să fie obişnuită de mică să judece logic, să generalizeze; să nu i se mai spună mereu că creierul ei cântăreşte mai puţin decât creierul bărbatului şi prin urmare ea poate îi indiferentă faţă de ştiinţă şi de problemele culturale în general. Un băietan-ucenic cizmar sau zugrav are şi el creierul mai mic decât un bărbat matur, dar el ia parte la lupta pentru existenţă, munceşte, suferă. Ar trebui să se renunţe de asemenea şi la veşnicul argument de ordin fiziologic, invocând sarcina şi naşterea, deoarece, în primul rând, femeia nu naşte în fiecare lună, în al doilea rând, nu toate femeile nasc, iar în al treilea rând, o femeie de la ţară munceşte la câmp până-n ajunul naşterii şi nu păţeşte nimic. Dacă bărbatul cedează unei femei scaunul lui sau îi ridică batista, ea ar trebui să facă acelaşi lucru pentru el. N-aş avea nimic împotrivă ca o fată de familie bună să mă ajute să-mi pun paltonul sau să-mi aducă un pahar cu apă…

 

 

11797
pavel bartos“pentru mine, teatrul e totul”

“pentru mine, teatrul e totul”

stiu ca cei mai multi dintre voi il stiu pe Pavel Bartos drept prezentatorul energic si charismatic de la Vocea Romaniei.

da, e energic, e charismatic, face mult din show-ul ala pentru ca e foarte perfectionist si isi repeta fiecare replica, dar cu tot respectul pentru munca lui, pentru mine Bartos nu e ala de la tv, ci cel din teatru: de la Odeon.

am vazut acum interviul pe care l-a dat in proiectul special Silva Dark si ma bucur ca, in sfirsit, nu mai e prezentat drept zglobiu si cu glumele la el, ca in sfirsit e el, aseazat, relaxat care spune “pentru mine, teatrul etotul”.

Bartos e un super actor de teatru, maniac de profesionist si cu o energie teribila pe scena.

***

mai e ceva care-mi place foarte mult in interviul asta: e un moment in care povesteste cum a dat la actorie fara sa stie parintii lui si , inainte de el, isi aminteste despre momentele magice si rare cind veneau trupe de teatru la el in oras, in Miercurea Ciuc.

imi plac artistii care-si aduc aminte de magia pe care o simteau ei cind erau mici si se uitau la spectacole; daca nu uita asta si daca stiu sa o foloseasca oferind momente magice pentru alti copii, sunt dintre artistii frumosi.

***

eu am o teorie despre Pavel Bartos si despre cizelarea talentului lui: e dintre cei care in scoala a facut eforturi ca sa compenseze ceva ce el considera o slabicine (poate inaltimea sau poate a fost timid) si asa si-a fortat caracterul si charisma sa iasa la lumina.

uitati-va la interviul asta si neaparat, dar neaparat, sa va duceti sa-l vedeti la teatru.

un moment insufletit de Silva Dark.

1574

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!