Tag : personal

stilou1Jocul – alege nuvela pe care urmeaza sa o scriu

Jocul – alege nuvela pe care urmeaza sa o scriu

sunt invitata sa scriu pentru un proiect international o nuvela cu titlul Jocul. nu-mi place sa scriu fictiune, pentru ca mintea mea e setata pe observatie jurnalistica, dar nuvela va fi una de fictiune chiar daca pleaca de la ceva real.

am doua variante de povesti – ambele pleaca de la fapte reale, la care am fost martora -, iar inceputul nuvelelor (partea reala) e mai jos. ajutati-ma sa aleg povestea pe care sa o scriu. Versiunea care are cele mai multe voturi pina pe 1 august la ora 12 va avea un story lung si va fi dusa pina la capat.

e important sa stiu care dintre aceste inceputuri v-ar face sa mergeti mai departe cu cititul.

multumesc de ajutor.

Jocul nr 1

– Ai curaj?, intinse degetele cu unghii scurte, lacuite cu o culoare pe care ar fi numit-o “grej”, catre radio-ul mic de linga scrumiera.

Primul cintec difuzat e mesajul meu catre tine, urmatorul e al tau catre mine…

– Ai aranjat ceva cu aia de fac playlistul?

– Nu. Aranjeaza soarta. Te bagi?!

O vazu cum isi ridica picioarele la piept si, din zimbetul pe care i-l intuia in privirea care era fixata catre autostrada, prin parbriz, stiu ca n-o sa iasa nimic bun din asta.

***
Jocul nr 2

“Tigari subtiri mentolate.”

Isi ridica privirea si vazu o femeie imbracata in negru, cu toca specifica calugaritelor si se gindi “oare nu moare de cald pe vremea asta?”.

“Nu sunt pentru mine”, se scuza ea rapid cind ii vazu privirea iscoditoare.

Ii era greu sa ajunga pina la raftul cu tigari; chiar daca intindea mina pina ii trozneau articulatiile, cocoasa il impiedica sa atinga patratul de plastic unde erau expuse pachetele de tigari.

“Dati-mi oricare, nu sunt pentru mine. Mentolate si subtiri sa fie”, spuse din nou femeia despre care el stia deja ca nu e calugarita.

***
priviredorintele oamenilor sunt ca brinzeturile fine

dorintele oamenilor sunt ca brinzeturile fine

dorintele noastre trec printr-un proces straniu de transformare. il vedem adesea in povestile din privirile oamenilor.

sunt priviri care ascund dorinte statute, fermentate. altele cu dorinte maturate. ca la brinzeturile fine.

depinde atit de mult ce am facut in viata cu dorintele noastre, linga ce le-am pus, cine au fost oamenii/cartile/filmele/muzicile din jurul lor, ce arome au imprumutat pe drumul catre maturizare.

si, da, oricit ar parea de straniu, dorintele noastre uneori… put.

 

*maturarea e tot un proces de fermentare, doar ca se realizeaza la temperaturi controlate, uneori impreuna cu ingrediente ajutatoare care dau noi arome.

 

 

1410
ovidiu basteadespre niste cicatrici care n-ar fi trebuit sa se vindece :)

despre niste cicatrici care n-ar fi trebuit sa se vindece :)

un medic se uita la ceva ce ar putea fi o radiografie pe film, dar e o analiza complicata a unui RMN sofisticat. se incrunta. cere CD-ul pe care e, la rezolutie si mai mare, imaginea pe care o are in fata.

o analizeaza mult incruntindu-se. compara cu o alta radiografie. da telefoane si cheama alti medici.

asteptare.

ceilalti medici vin, se uita, se incrunta. incep intrebarile pe un ton inchizitor: “ce-ai facut? ce-ai mincat? ce ai luat?”

raspunsurile sunt simple “nimic. ca de obicei. nimic”

cel mai batrin dintre ei intreaba, cu acelasi ton grav: “ai fost la biserica?”

***

intr-un mod straniu, unele cicatrici din interiorul corpului uman (nu e vorba de o metafora) se vindeca singure, desi in teorie lucrurile astea par imposibile. si chiar si cei mai mari medici in fata unor asemenea evidente se intorc la credinta.

***

“ai fost la biserica?”

“”nu chiar. ca turist, da. doar ca mi-am schimbat viata si fac doar ce-mi place. cu oamenii care-mi plac.”

 

Foto Ovidiu Bastea.

1168
fericitaspinzuratoarea

spinzuratoarea

ne petrecem mult timp visind spre fericire. chiar si cind nu dormim, sau mai ales atunci.

unii dintre noi isi cauta fericirea in interiorul unui sistem (cu toate regulile devenite standarde de viata), altii cred ca ar fi fericiti tocmai daca n-ar face parte din niciun sistem. iar unii incearca sa impace calea de mijloc – subordonati sistemului si regulilor lui sperind ca o sa le incalce de cite ori vor dori.

in oricare dintre situatii, 3 litere fac diferenta actiunilor si a drumului pe care-l vom urma: E, I, T.  si nici macar nu formeaza singure un cuvint.

dar atunci cind dispar formeaza o balanta care masoara tristetea.

ati jucat vreodata spinzuratoarea?

later edit: asezate altfel literele eliminate pot forma un cuvint: “TIE”. poate e despre a da. celuilalt, in discurs direct, adica TIE.

 

2309
levantica1“portile bisericilor ar trebui sa ramina mereu deschise”

“portile bisericilor ar trebui sa ramina mereu deschise”

“portile bisericilor ar trebui sa ramina mereu deschise”, mi-a zis in urma cu citeva minute o batrina linga Coltea.

ma uitam la cum au renovat curtea si incercam sa vad daca peretii bisericii au beneficiat si ei de imbunatatiri. n-am inteles din prima ce a zis.

“poftim?”, am crezut ca-mi cere bani sau ca vrea sa-mi vinda ceva pentru ca avea levantica in mina.

“portile bisericilor ar trebui sa ramina mereu deschise”, a zis din nou si mi-a zimbit.

“da, e adevarat. dar tot oamenii le inchid.”

si in timp ce ridicam din umeri pentru ca ma gindeam care ar putea fi explicatia de ce bisericile isi incuie portile cind ele ar trebui sa fie, pentru unii, casa in orice moment si vizualizam zecile de cersetori din zona care, probabil, ar dormi noaptea la adapostul icoanelor, batrina mi-a intins buchetul cu levantica.

“saru mina, cit costa?”

“nimic.”

si oricit am incercat sa o conving sa-i dau bani, nu a vrut.

***
levantica miroase incredibil si arata ireal. e cea din fotografie.

972
mecanism ceasfor ever?

for ever?

ne petrecem mult timp pentru a obtine lucruri care sa dureze pentru totdeauna. iubiri, prietenii, averi. singuranta. fericire.

de fapt, cind o sa intelegem ca, in economia existentei, singurul lucru care este pentru totdeauna in viata noastra – de la inceputul si pina la sfirsitul ei – e propria noastra persoana, o sa ne relaxam si o sa invatam sa apreciem oamenii/ lucrurile pe care le avem in jurul nostru.

o sa ne bucuram de fiecare secunda alaturi de ei/ele pentru ca, mai devreme sau mai tirziu, trec. si n-o sa mai punem presiune sa fie ale noastre pentru totdeauna, pentru ca – asta e – nu exista totdeauna.

***

am vazut mai devreme Before the midnight si e acolo o replica (Like sunlight, sunset, we appear, we disappear. We are so important to some, but we are just passing through) care m-a facut sa ma gindesc la cele de mai sus.

si de aici – pentru ca filmul e unul de dragoste, usurel si simpatic – n-a mai fost decit un pas catre un alt gind.

***

acum 100 de ani ceasurile erau cu mecanismele la vedere. mecanice. le intorceai manual si daca nu aveai grija de ele zilnic, se opreau. astazi tot mai putini oameni poarta ceasuri la mina si cele mai multe sunt cu mecanism electric, cu baterie. oricum majoritatea afla cit e ora de la ceasul telefonului.

cam la fel e si cu relatiile (de orice fel) intre oamenii de astazi si de demult. desigur, si atunci, si acum, gindul era si este “pentru totdeauna”, doar ca pe vremuri oamenii erau cu mecanismele la vedere. si erau obisnuiti sa le intretina zilnic, ca sa nu se opreasca.

am zimbit cind m-am gindit apoi la mica mea colectie de ceasuri pandantiv (3 la numar, unul de la 1882) cu mecanismele la vedere.

***

dupa cum se vede, filmul a fost putin cam lung pentru gustul meu. dar e simpatic

 

 

 

1489
cafea 1am gradinarit… cafea

am gradinarit… cafea

in cescuta asta e cafea. stiu ca nu arata exact cum va ginditi cind auziti prima data cuvintul cafea, dar… chiar e cafea. e o planta de cafea care o sa faca flori albe, apoi niste fructe ca niste cirese.

asa arata de fapt cafeaua. boabele pe care noi le stim sunt simburele fructului de cafea si pentru transformarea lor in ceea ce stim noi trec printr-un proces de spalare, uscare, prajire.

am primit planta asta acum citeva zile la un eveniment care rezolva niste mituri despre cafeaua solubila. incerca sa distruga citeva dintre prejudecatile oamenilor (cum ar fi ca ceea ce noi numim ness – cafeaua solubila – e obtinuta tot din boabe naturale, nu e cine stie ce treaba sintetica dupa cum isi imagineaza lumea dupa niste multi ani de comunism).

am plantat-o ieri cind ma luptam cu mintea mea, incercind – prin activitate fizica – sa o domolesc in diverse chestiuni personale.

***
pentru mine seminarul tinut de Nescafe despre cum se obtine cafeaua solubila n-a fost o noutate. acum citiva ani am fost in elvetia la fabrica si am vazut clar care e procesul – unul asemanator cu prepararea laptelui praf (de acolo a si venit ideea, in vremea razboiului – ca sa poata fi transportata mai usor o cantitate mai mare de cafea pentru soldati)

in explicatia stiintifica suna asa

Singura diferenta fata de cafeaua macinata consta in extractia apei: componenta solubila a cafelei macinate este trecuta printr-un jet de aer cald, astfel incat se concentreaza, obtinandu-se cafea solubila cu granule fine. Granulele de dimensiuni mai mari se obtin printr-o etapa diferita de concentrare, respectiv componenta solubila a cafelei macinate este trecuta printr-un jet de aer rece/inghetat. Rezultatul este cafeaua 100% naturala, fara niciun alt ingredient suplimentar, doar apa si boabe de cafea.

ce mi-a placut insa a fost recomandarea nutritionistului,Serban Damian, despre consumul adecvat si echilibrat:
“Majoritatea cercetarilor au demonstrat ca un consum recomandat de cafea nu creste riscul aparitiei hipertensiunii si nu determina palpitatii, in cazul persoanelor cu o stare buna de sanatate. Despre legatura dintre consumul de cafea si somn, putem spune ca o cafea bauta dimineata sau dupa-amiaza nu influenteaza odihna din timpul noptii. ”

ca sa fie clar consumul echilibrat de cafea presupune o preparare in conformitate cu recomandarea producatorului; specialistii spun ca intr-o cana de cafea de 150 ml sunt aproximativ 80mg de cafeina in cana de cafea macinata si doar 60 mg cafeina in cana de cafea solubila.

***

pasiunea mea pentru cafea e deja celebra pe acest blog, asa ca nu mai dezvolt:) sunt happy ca am o planta de cafea in casa (am mutat-o pe Hope – levantzica – intr-o casa/ghiveci mai mare pentru asta) si, desi nu asta era scopul ei, cind o sa ma uit la ea, am sa-mi aduc aminte de anume prejudecati cu care ma lupt.

1173
brandy laubadeMasterCard Elite – experienta gustului – cum alegi o bautura pentru o cina

MasterCard Elite – experienta gustului – cum alegi o bautura pentru o cina

ati intrat vreodata intr-un magazin de bauturi, ati spus ce vreti sa pregatiti la o cina si l-ati rugat pe domnul din magazin sa aleaga o bautura pentru voi?

am facut asta saptamina trecuta la Comtesse du Barry.

veneam dupa niste zile in care o parte din timp o petrecusem la Spa sau in saloane de frumusete si m-am gindit ca ar fi frumos sa echilibrez investitiile in mine cu o cina dragutza si pentru restul familiei.

am intrat la Comtesse du Barry de pe Episcopiei, am povestit cam ce vreau sa gatesc (nu pot sa va spun inca pentru ca din motive de deplasari, cina n-a avut loc inca) si un domn simpatic a inceput sa-mi recomande bauturi.

dupa 3 incercari – descria gustul, calitatile podgoriei din care era produs etc – am ajus la un brandy dintr-o podgorie al carei nume mi-a adus aminte de un celebru brand de lengerie intima:) Chateau Laubade, productie 1978.

dintre toate bauturile, brandy-ul si cognac-ul mi se pare a fi unele speciale, mai ales ca pot fi folosite foarte smart la deserturi (sa incercati pepene galben cu cognac sau brandy), asa ca am facut achizitia.

e o bautura rafinata, o editie veche de 35 de ani, probabil va ginditi ca e evaluata astronomic. ei bine, nu. pretul ei e undeva pina in 300 de ron.

si pentru ca am platit cu MasterCard Gold, iar Comtesse du Barry e in programul MasterCard Elite am primit si o simpatica reducere de 5%.

***

ce vreau sa spun cu aceasta poveste? de multe ori, rafinamentul si luxul e la un pret accesibil daca ai consilierii potriviti si daca indraznesti sa intrebi. sunt locuri in Bucuresti in care a cumpara ceva poate deveni o experienta in favoarea ta, poti experimenta lucruri care altfel ti se par a fi inabordabile.

puteti vedea toate locatiile din proiectul MasterCard Elite aici. in toate locurile astea, daca spuneti franc ce va trebuie, va fi cineva care va face tot ce e posibil ca achizitia voastra sa fie cea mai potrivita, banii cel mai eficient folositi, iar experienta shoppingului sa fie plina de lucruri noi descoperite. si veti avea si discounturi simpatice.

1319
spiterifan Texas – cum e sa o intilnesti pe Sharleen Spiteri :)

fan Texas – cum e sa o intilnesti pe Sharleen Spiteri :)

e un lant trofic al fan-ului – al celui care place pe cineva pentru activitatea sa artistica: pentru fiecare om exista un altul care a insemnat sau inseamna o emotie transmisa intr-o forma artistica. si, cu siguranta, chiar si cel care reprezinta pentru multi inspiratia are o persoana care l-a inspirat si pe care ar dori sa o intilneasca.

aseara vorbeam despre asta cu prietena mea Elena Prodan, undeva in dreapta scenei CIUC de la Bestfest, in timp ce asteptam sa o intilnim pe Sharleen Spiteri, doamna de la Texas.

***

pe vremea studentiei cind lucram la Radio 21 si eram vocea pentru European Top 100 (un top-show cumparat din Anglia pentru care faceam doar “vocile”, traducerea interventiilor dintre piese ) am ascultat prima data Say what you want.
pentru ca programul se difuza in Ro la o saptamina dupa Londra, am fost prima care a prezentat/ difuzat cintecul asta la radiourile de la noi. In aceeasi editie a fost si I don’t want lover, pentru ca era the highest new entry si acordau o atentie speciala trupei Texas.

asta e prima mea amintire cu doamna Spiteri si mai stiu ca m-am rugat de tehnicus sa scoata de pe minidisc (o creatie care arata ca o cutiutza si era cea mai noua descoperire de dupa caseta cu banda pe care o rasuceai cu creionul ca sa intre piesa de unde trebuia) “Say what you want” si sa mi-l puna pe o caseta. undeva in cutiile cu amintiri din epoca de inceput a vietii mele din radio e si caseta asta.

dupa care am urmarit-o mult. mi-a placut cind a inceput sa-si descopere feminitatea – de Sharleen Spiteri, zic – pentru ca in partea de inceput a carierei ei arata ca un baietel simpatic. si stiu ca parte din transformarea ei a fost domnul cu care a si facut un copil, Ashley Heath – un sef de revista glossy care i-a dat multa incredere in ea.

aseara am intilnit-o.

***

habar nu aveam de ce mi-am dorit atit de tare sa o intilnesc. poate pentru ca muzica ei e parte din studentia mea, din niste ani in care am tras tare si-am muncit foarte mult. poate pentru ca versurile de la “I’ll See It Through” imi plac atit de tare incit mi-as fi dorit sa le pot scrie eu.

***

Sharleen Spiteri e foarte naturala, foarte calda si… timida.

a fost supportive si a facut conversatie cu grija sa umple orice spatiu liber ca sa te faca sa te simti bine. iti acorda atentie totala pentru ca era constienta ca daca ai vrut sa o intilnesti inseamna ceva pentru tine. a fost gazda perfecta, amfitrioana calda si foarte dedicata.

o tradau insa picioarele.

a facut fotografii cu cei citiva oameni pe care i-a intilnit inainte de concert si, in timp ce zimbea profesionist si ii lua in brate pe fiecare dintre ei, picioarele erau incrucisate cu dreptul peste stingul, iar talpa bocancului drept era la verticala, ca o mica bariera de aparare.

si era foarte multa fragilitate in gestul ala.

altfel, are 45 de ani si arata f f f bine. era inapoi in look-ul de baietel simpatic. si-a cintat minunat.

***

cind am plecat de acolo stiam de ce am vrut asa tare sa o intilnesc: sa ma mai conving o data ca si oamenii aia mari pe care-i plac, sau i-am placut vreodata, sunt facuti din temeri si victorii.

multumesc mult Emilia si Dragos ca ati facut posibila aceasta intilnire.

***

evident am cerut autograf pe un album vechi care insemna ceva pentru mine. “o sa cintam si de pe albumul asta in seara asta”, a zis doamna Spiteri si s-a semnat cu mina stinga.

1654
uniformizaredin viata de jurat: in maxim trei pagini, caracterul unui om

din viata de jurat: in maxim trei pagini, caracterul unui om

de fiecare data cind sunt intr-un juriu care da premii, imparte bugete sau burse, poate influenta intr-o directie sau alta viata unor oameni, absolut de fiecare data incep jurizarea cu inima strinsa si cu un gol in stomac.

apoi am in fata criteriile de evaluare, incep sa citesc proiectele, mintea se aseaza intr-o schema si… magie… apa se separa de ulei.

nu stiu cum se intimpla, dar chiar si cind sunt formulare standard pot simti energia oamenilor care au completat proiectul; e acolo in cele citeva cuvinte, doar ale lor.

si vezi imediat o idee cu adevarat buna, un om care gindeste structurat, un om care propune proiectul din credinta.

cum ii vezi si pe cei care vor banii pentru ca vor banii.

***

pe parcurs ce citesc ma apuca furia; inteleg ca majoritatea celor care aplica nu stiu sa gindeasca un proiect. vor mai mult sa ceara decit sa dea. nu se gindesc la cum va merge proiectul mai departe dupa ce finantarea se va termina. nu au spirit antreprenorial.

unii n-au spirit, pur si simplu.

si cind ai in fata 50 de proiecte, orice detaliu conteaza si face diferenta. de la greselile de gramatica la forma cu care te prezinti.

***

citeodata vad idei minunate care simt ca nu vor merge pentru ca oamenii nu stiu sa le duca mai departe ca un business. si-mi doresc foarte mult sa-i cunosc si sa le explic lucruri (desi stiu ca nu am cum sa fac asta), dar ma bucur ca sunt alte persoane antrenate care ii pot ajuta in pregatire.

stiu ca pare straniu, dar dintr-o simpla aplicatie pentru un grant sau o bursa poti afla daca semnatarul va fi sau nu un om de succes. pentru ca vezi cit de structurata e mintea lui, daca stie sa gindeasca pe termen mediu sau lung… daca stie sa gaseasca solutii ca sa evolueze.

in max 3 pagini , caracterul unui om.

***

astazi am petrecut mai mult de 8 ore jurizind proiectele din Idei pentru Tara lui Andrei.

1352
dominocoincidente si insomnii

coincidente si insomnii

cronologia unor fapte banale care, pentru ca asezate intr-un anume context, ma incurca de citeva zile.

 

acum 2 duminici m-am intors de la un gratar de la Snagov in masina cu un tinar domn si cu prietena lui.

pe el l-am mai vazut o data in viata mea, pe strada, cind am facut cunostinta in viteza, prezentati de fratele lui, pe ea niciodata pina in acea duminica.

in masina discutam despre filme. domnul foarte cinefil, atit de cinefil ca putea sa spuna numele unor actori imposibili si anii aparitiei unor filme de demult. vorbim despre Tornatore, habar n-am cum am ajuns la el. (nu le-am povestit ca locuiesc linga un cinematograf si ca traiesc zilnic ca in Cinema Paradiso). imi spune de noul film al lui Giuseppe Tornatore, La migliore offerta, ca abia asteapta sa-l vada si-apoi ma intreaba daca am vazut Una pura formalita, in care Roman Polanski e actor.

cum nu-l vazusem, imi da tema pentru acasa sa-l vad, dar si sa vad si Il Postino (prietena lui completeaza extrem de relaxata si de usor numele actritei din rolul principal -Maria Grazia Cucinotta – si eu ma gindesc “mama, ce familie de cinefili”). spun ca probabil o sa le vad catre sfirsitul saptamnii si incepem sa povestim despre altele.

***

duminica aia, 23 iunie, ramine in mintea mea bine asezata. din noaptea aceea dorm in medie 6-7 ore, in conditiile in care pina la acea data daca dormeam 4 ore ma consideram un om normal. dupa citeva zile somnul a inceput sa ma incurce desigur: imi ia din timpul pe care-l alocam cititului sau altor activitati.

joi ma manifest chiar in acest sens pe blog explicind cam ce inseamna insomnia pentru mine si  prin cite am trecut in speranta ca imi trece. imi fac si o programare la medic pentru analize ca sa vedem care sunt micile detalii care ma fac sa dorm intr-o saptamina cam cit n-am dormit in ultimele 3 luni.

***

vineri seara ajung sa vad filmul Una pura formalita. Il gasesc online, nici nu e nevoie sa piratez ceva, ma uit direct pe un site la liber (e si pe youtube aici)

pe la jumatatea filmului personajele principale interpretate de Polanski si Depardieu poarta urmatorul dialog:

– discutam de insomnie…

– da, si eu am avut insomnie pentru multi ani.am incercat toate remediile, toate terapiile posibile sau imaginabile, somnifere… nimic n-a mers, apoi citiva ani mai tirziu, dintr-o data s-a oprit. m-am vindecat , pur si simplu. peste noapte. sa nu va pierdeti speranta, se poate vindeca

– eu nu vreau ca insomnia mea sa se vindece…insomnia mi se potriveste, e cel mai bun colaborator al meu.
pot sa scriu cind ceilalti dorm.

opresc filmul si ma gindesc rind pe rind:

– cam care era posibilitatea sa gasesc intr-un film recomandat duminica dupa amiaza ceva care face trimitere la o chestiune cu care ma confrunt din ziua aia?

– daca as fi vazut filmul chiar in seara aceea, replicile acestea n-ar fi avut acelasi impact, pentru ca eram – conform noptilor precedente- insomniaca.

– l-am vazut insa la 2 zile dupa ce am scris pe blog ceva similar cu replicile din film.

inca ma mai incrunt cautind o explicatie. si ma amuza teribil coincidenta. asa cum a fost asezata ea cronologic de parca a pus cineva intimplarile in ordinea asta. oricare alta ordine a faptelor n-ar mai fi avut efectul asta de buuuuum.

si mai e si titlul filmului… Una pura formalita:)

2612
ciupercamagia se intoarce catre tine cind te astepti mai putin

magia se intoarce catre tine cind te astepti mai putin

ieri am trait un moment magic.

la finalul duminicilor culturale din cadrul festivalului Enescu ( o intilnire Neagu Djuvara vs Sever Voinescu) , o tinara a venit la mine si m-a intrebat:

“Sunteti Cristina Bazavan?”

evident mi s-a facut rusine, evident as fi vrut sa plec de acolo in urmatoarea secunda. am ingaimat un sters “chiar ea” si m-am cautat prin suflet de un zimbet pentru ca si domnisoara din fata mea era incurcat emotionata.

“Nu cred ca va mai aduceti aminte de mine… Ati scris despre mine si m-ati ajutat.”

ma uitam la mina cu care-si atingea gitul, semn de nevoie de protectie, ii simteam emotia din glas, ma emotionasem, dar habar nu aveam cine e.

“Ati aflat despre mine de la Marius Manole, mi-era greu si imi cautam un loc de munca. Si-ati scris despre mine. Si m-a ajutat mult.”

“Acum ai loc de munca?”

“Da, si muncesc tot in zona teatrului, cu Mihaela Sirbu.”

“Ce frumos. Ma bucur.”

“Voiam sa va spun ca va multumesc. Atit. O zi buna.”

si-a trecut pe linga mine, in timp ce mi se pusese un nod in git. am apucat sa raspund, uitindu-ma pe dupa umar “eu iti multumesc. iti dai seama ca mi-ai facut ziua foarte frumoasa?”

**

astazi am cautat sa vad ce am scris despre ea. a fost rugamintea mea speciala, de acum doi ani, din Ajun de Craciun pentru voi: sa o incurajati si sa-i trimiteti daruri sonore sau vizuale pentru ca trecea printr-o perioada grea. 

si daca scriu astazi, aici, din nou, aratindu-va continuarea povestii e ca sa va spun si voua inca o data ca lucrurile astea functioneaza… ca magia se intoarce catre tine cind te astepti mai putin…

multumesc.

2645
somnnu dorm. panica. dorm. panica.

nu dorm. panica. dorm. panica.

m-am obisnuit sa spun despre mine ca sunt insomniaca. o parte din secretul multelor lucruri pe care le fac intr-o zi e faptul ca dorm putin si am citeva ore in plus fata de restul lumii.

era o parte din secret.

de duminica trecuta dorm. mult. si asta imi complica foarte tare programul. m-am intors la o senzatie care o aveam pe la 25 de ani; panica de dinainte de culcare:)

(ma rog, exagerez putin cu panica de acum, care nu mai e ca aceea de la 25 de ani, dar… e pe acolo)

***

in anii astia de nesomn am trecut prin toate fazele.

furie. eram obosita si mi-as fi dorit sa adorm in prima clipa in care ma bagam in pat.

lupta. medici. pastile naturiste. sport. alimentatie adecvata. (mai putin somnifere). gindul ca l-as lua de barbat pe cel in bratele caruia as putea dormi 7-8 ore ca orice om normal, desi casatoria – in forma ei conventionala – mi se pare ceva gresit. (stiu, asta e, nu dati cu parul)

resemnare. cum pot folosi timpul asta mai bine? sa citim, sa vedem filme.

drag/ dragoste. e minunat sa ai ragazul de a te uita cum doarme cel de linga tine. sa incerci sa-ti sincronizezi respiratia cu el intr-un “parteneriat” pe care-l stii doar tu. cam ca sarutul pe care-l lasa unii parinti pe crestetul copiilor care dorm.

disciplina si respect. sa reusesti sa nu faci prea mult zgomot in vacante ca sa nu-l trezesti pe cel de linga tine la ore care se exprima prin semne cu degetele de la o mina.

din nou furie. de la multa oboseala. ceva probleme de sanatate pentru ca organismul nu se regenereaza. din nou drag. disciplina. respect.

de duminica dorm. n-am mai dormit in felul asta , 7 ore pe noapte atit de multe zile consecutive, de nici nu mai stiu cind.

n-am o explicatie. nu s-a intimplat nimic special. nu am schimbat nimic in alimentatie. nu m-am apucat de cine stie sport si nici n-am descoperit vreo pastila minune.

prima noapte am pus-o pe seama oboselii din multele saptamini de deplasare si pe faptul ca, in sfirsit, ma relaxasem (jumatate de zi am stat in aer liber). la  a doua am ridicat din sprincene. dupa a treia noapte cu 7 ore de somn am inceput sa ma incrunt.

mi se pare ca s-a scurtat ziua, ca sunt in urma cu ceea ce am de facut, ca nu citesc toate lucrurile pe care le citeam inainte.

mi-am pus ceasul sa sune la ora 6 – o ora la care, de obicei, eram treaza si in plina activitate – tot ceea ce am facut astazi a fost sa opresc soneria, sa evaluez ce zi a saptaminii este (implicit ce program de intilniri am) si sa ma culc la loc.

ca si succesul, somnul pare ca vine cind nu te mai astepti, daca ti-l doresti foarte mult. as vrea o zi mai lunga, se pune?

 

1676
fifi aniversarecum e sa fii cadou la ziua de nastere a cuiva.

cum e sa fii cadou la ziua de nastere a cuiva.

sunt unele intimplari care, desi par a fi aparute ca sa-ti hraneasca ego-ul, te aseaza cuminte in matca si te domolesc pentru multa vreme.

saptamina trecuta am fost cadou la aniversarea zilei de nastere a lui Fifi (Cristina Popa) si, pt o clipa, intimplarea m-a incurcat putin.

dorinta suna ” sa beau o cafea cu Cristina Bazavan”… cum sa-si doreasca cineva asa ceva de ziua lui/ei?!

*

mai intii am aflat de dorinta lui Fifi marcata pe wishlistul de pe blogul ei via Diana Iurkiewicz printr-un mesaj privat pe FB. apoi m-a sunat Roxana Toma, colega cu Fifi la Antena 3 si prietena cu mine din primele zile ale noastre prin capitala. si-am inceput sa ne facem planuri.

prima idee a fost sa merg la birou si sa o cheme cineva in vreo sedinta unde , de fapt, sa fiu eu. “nu merge asta, tocmai a facut ea o surpriza similara, s-ar prinde imediat”, mi-a taiat elanul Roxana.

sa o scoatem la o cafea ca si cum ar fi o intilnire cu cineva de la birou…”nu-i scapa nimic lui Fifi, nu e bine nici asa”

si – am ajuns ca mai bine mergem acasa la ea, dimineata, ca sa fiu acolo inca la prima ei gura de cafea.

de aici a inceput iuresul.

***

nu stiam unde sta, dar Roxana a gasit solutia sa afle adresa. aveam nevoie de un complice si cel mai bun pentru asta era sotul lui Fifi, Adi Popa, doar ca Roxana nu avea numarul lui de telefon. a fost ca in filmele cu detectivi si Roxana si-a mai dovedit inca o data calitatile ei de investigator care, acum ceva ani, o calificau drept un super reporter.

si iata-ma miercuri 19 iunie, cu un buchet de frezii albe si un dar cu multe calorii, sprijinind o piatra pe trotuar la Romana, in asteptarea Roxanei care si-a dus la scoala odrasla simpatica (pe Tudorica, vedeta de cinema, a fost erou in HoHoHo).

in cartierului lui Fifi, Adi era in fata blocului. nu mergea interfonul si, ca sa ajungem pina la usa fara interventii speciale, s-a gindit ca e cel mai bine sa ne astepte afara… “am sa am gunoi pregatit, de dus afara”, ii spusese Roxanei  si aranjase lucrurile inca de seara in acest sens.

nu-l stiam pe Adi Popa, l-am cunoscut acolo, in fata blocului, in timp ce povestea ca o mai pacalise ca darul lui vine prin curier si ca trebuie sa mearga si pentru asta pina jos. mirosise Fifi ca e ceva straniu pentru ca el se imbracase mai frumos decit in celelalte dimineti. “sa nu te uiti pe geam, da? sa nu incepi cu din alea de ale tale, sa astepti sa vina curierul si vezi tu ce ti-am pregatit de ziua ta”, i-a spus Adi inainte de a cobori.

cind am intrat in casa Fifi vorbea la telefon; era 9 dimineata si ii sunau telefoanele ca unui om care se stie cu jumatate din lumea importanta a acestei tari si e si ziua lui de nastere. (Fifi e unul dintre producatorii de televiziune care au facut unele dintre cele mai mari si mai importante emisiuni de stiri)

si-a intrerupt conversatia si-a inceput sa plinga. “a venit Cristina la mine”. momentul a fost atit de intens incit si mie mi-au dat lacrimile instant.

“vai, sa ma imbrac in altceva”, s-a redresat dupa o imbratisare.

***

ne-am asezat pe terasa ei plina cu flori si-am aflat povesti despre aparitia fetitei lor pe lume ( brusc am iubit-o pe Dana Grecu, despre care acum cred din inima ca e un om foarte bun si ocrotit de Doamne Doamne pentru bunatatea ei, in ciuda rolului agresiv cu care ma streseaza la televizor. daca  o sa ma lase Fifi sa spun povestea, o sa o iubiti si voi pe Dana Grecu), povesti despre surprizele pe care le-a facut Fifi de-alungul timpului (si sunt multe, foarte foarte multe) si mai ales povesti despre intimplari mici din viata care aratau, de fapt, iubirea.

cel mai tare m-a emotionat cuplul pe care-l formeaza cu Adi: ea mi-a vorbit numai de el, el mi-a povestit numai despre ea. si in toate detaliile era dragoste.

***

mi-a luat o vreme sa diger emotiile incercate in ziua respectiva si, desi eu am fost darul de ziua ei, de fapt eu am fost cea rasplatita si care a primit multe lucruri din intilnirea asta.

prima a fost lectia despre bun simt si simplitate. sa ai in telefon unii dintre cei mai mari oameni ai tarii si tu sa vrei de ziua ta sa intilnesti un om care merge absolut necunoscut pe strada, dar cu care tu imparti niste valori morale si emotionale, e un lucru rar astazi.

apoi lectia despre amintiri. intr-o lume in care toti alearga dupa lucruri materiale, sa-ti doresti de ziua ta intimplari care sa se concretizeze in amintiri e un gest care spune imens despre tine, cel care primeste cadoul.

si-a mai fost lectia despre iubire. despre a te aseza intr-o relatie cu gindul la celalalt si cu fapta pentru binele lui. oricit de mare si de important profesional ai fi tu. Fifi vorbea despre Adi ca despre centrul universului ei, iar Adi era acolo prezent nu doar fizic, ci si cu fiecare simt al lui ca sa o faca sa se simta bine. se protejau unul pe celalalt din gesturi sau cuvinte si in conversatie conta celalalt, niciodata propria persoana.

***

la multi ani inca o data Fifi. iti multumesc. de fapt, tu mi-ai facut un cadou de ziua ta.

2718
victoriespremiile mele in online -“succesul vine cind nu te mai astepti”

premiile mele in online -“succesul vine cind nu te mai astepti”

ai grija ce-ti doresti ca o sa ti se implineasca, stiu vorba asta bine pentru ca mi se intimpla des sa o vad adeverindu-se.

anul trecut imi doream foarte tare sa cistig premii pentru munca mea din online. avusesem un an minunat jurnalistic (cu interviuri pentru blogul meu, nu pentru vreo revista, cu Steve McCurry, Akram Khan, Genny Tartakovski, fusesem la 2 pasi de Demi Moore si Gwen Stefani, prestasem o multime de alte articole originale, continut creat de mine, cu surse, telefoane si deranj. aici anul meu 2012 ca un maraton ), iar la ceremoniile care validau munca oamenilor din online fie ma chemau in juriu, fie nu ma bagau deloc in seama.

in 2013, desi suntem aproape la jumatatea anului, am primit mai mult decit mi-am dorit tot anul trecut: doua dintre cele mai importante premii in online (blogger Pro CSR la CSR Romanian Awards, si Best Woman Blogger la Digital Divas).

si nu m-am dus la niciuna dintre ceremonii sa-mi ridic premiul:)

a fost un inceput de an in care am facut citeva lucruri importante pentru mine in zona jurnalismului (cartea despre X Factor e unul dintre ele, interviul cu frumoasa din jungla e altul, profilul mecanicului de pe locomotiva Trenului Regal intra si el aici,  si mai sunt citeva care-mi sunt dragi, un interviu cu Diana Krall e pe banda si vine curind curind:) ), dar in primele luni ale lui 2013 m-am concentrat mai mult pe proiecte in zona de comunicare ( VUNK, Artisti pentru Artisti – UNITER, Festivalul International de Teatru de la Sibiu).

***

la Digital Divas, Oana Pellea spunea ca “succesul vine cind nu-l mai astepti” si mi se pare ca mi se potrivesc vorbele ei zilele astea.

tot acolo, Cornel Ilie spunea ca “oamenii scriu ca sa fie auziti” si ma gindeam ca eu scriu pentru ca, uneori, vad ( mai degraba simt) in niste oameni sau intimplari detalii care spun alte povesti decit cele pe care le auziti de obicei.

uneori, de la o senzatie pe care nici macar nu o pot verbaliza imi spun “trebuie sa fac reporting in directia asta, o sa iasa ceva”. si traiesc o mare bucurie cind aud “dar eu nu am vazut asta” sau “habar nu aveam ca omul asta e asa.”

si mai scriu pentru ca vreau sa arat partea frumoasa a intimplarilor/lucrurilor in speranta ca , pas cu pas, oamenii care ajung pe aici si citesc vor invata sa caute si ei jumatatea plina a paharului.

zilele astea ma reintorc la scris pentru un proiect pe care-l veti vedea in maximum doua luni si care sper ca va lasa “urme” in online.

*

multumesc frumos celor care m-au votat la Digital Divas.cum va multumesc mult voua celor care veniti zilnic aici ca sa cititi ceea ce scriu.

P.S. ma bucur tare ca printre premiantele Digital Divas s-au aflat si Noemi Revnic si Placerile lui Noe, dar si Liliana Olescu cu lilik.ro. doua tinere doamne pe care le-am stresat nesfirsit ca sa-si gaseasca un loc de exprimare in online, stiind ca au ce spune.

2860
mom 14Sibiu, in secvente (part2) oamenii

Sibiu, in secvente (part2) oamenii

Denisa are 19 ani si e chelnerita pe o terasa mica din Piata Mare. ultimii 5 ani si i-a petrecut in Spania impreuna cu mama si sora ei. desi in sibiu era premianta, in primul an in spania n-a vrut sa raspunda la nicio lectie la scoala. spera sa o exmatriculeze, sa o lase repetenta ca sa se intoarca acasa. n-a vrut sa plece, dar n-a avut incotro.

cum a terminat scoala s-a intors acasa si vrea sa-si faca un business aici. la 4 ore dupa ce a ajuns in Sibiu a fost la un interviu de angajare, vazuse la intrarea in oras la o benzinarie un anunt de post liber. dupa trei luni si-a gasit job-ul de la terasa. e platita la cite ore munceste si pune toti banii deoparte pentru afacerea ei. traieste din bacsisuri.

s-a gindit sa-si faca o spalatorie pentru ca in casa bunicilor ei ar fi suficient spatiu pentru asa ceva, plus ca linga ea tocmai s-a facut un teren de fotbal; “cit stau baietii la meci, le spal masinile si pleaca tocmai bine”.

in perioada festivalului a muncit si cite 14 ore pe zi, dar nu s-a plins. “mama a fost singura femeie din piata. avea si 2 angajati. am vazut-o cum pleca dimineata si se intorcea seara. muncea mult si e un exemplu pentru mine.”

mi-ar placea sa-si indeplineasca visul cu spalatoria. e un copil foarte ambitios si bun. cind ajungeti la terasa ei, una mica, ungureasca din Piata Mare, amintiti-va ca traieste din bacsisuri. si ca un bacsis mai generos ar ajuta-o sa-i implineasca visul.

***

Adrian (deAdMAR) a fost persoana cea mai greu de intervievat pe perioada festivalului, nu pentru ca era inaccesibil, ci pentru ca nu voia sa se vorbeasca despre el. (este autorul vizualului genial din acest an, cu fata care e conectata la tehnologie si are mufe in mina ca un indemn la dialog – un text amplu despre semnificatiile visualului veti citi curind pe webcultura.ro). a cintat intr-o trupa, si-a ales facultatea pe care sa o urmeze, in ultima zi de inscriere, dupa ce a dat un ocol la toate tarabele din universitate unde erau prezentari cu materiile de admitere. e autorul multor reclame, ale tuturor afiselor teatrului Radu Stanca din Sibiu si al ultimelor doua afise ale FITS.

– cum lucrezi? te gindesti mai multe zile, faci schite?
– ascult la nesfirsit aceeasi melodie. sau recitesc din cartile mele preferate.
– ce citesti?
– eee, multe. am toate editiile aparute ale cite unei carti care-mi place. le cumpar pe toate, sa fie acolo.
– zi-mi una.
– spuma zilelor.
– si esti tentat sa vrei sa le schimbi layoutul copertelor cu ceva care sa fie mai frumos?
– nu, tot ce e acolo, fiecare litera, caseta editoriala, tot… sunt minunate daca sunt intr-o carte care-mi place.
– zi-mi ce film iti place ca sa incerc sa te apuc de undeva… obisnuiesc sa ghicesc oamenii dupa gusturile lor la filme.
– la vie de boehme – Aki Kaurismaki. sunt zile in care il vad si de doua ori.

i-am zis ca semanam foarte tare ca si eu am scris o carticica ascultind la nesfirsit un singur cintec, dar tot nu m-a lasat sa scriu despre el in articolele despre festival. in ultima zi, i-am promis ca atunci cind ajung acasa am sa ma uit la filmul lui preferat si i-am spus care e filmul meu preferat din toate timpurile (Bleu – Kieslowski).

ce nu i-am spus este ca intr-o vreme cumparam toate DVD-urile cu Bleu din librarii ca sa le fac eu cadou cui ar fi inteles filmul, sa nu ajunga pe miini gresite. si ca am acasa editii de Bleu in franceza, germana si italiana.
dar nu mai era nevoie pentru ca, atunci, in ultima zi, l-am intrebat daca ma lasa sa scriu despre el pe blog si sa arat ca seamanam. “poti sa faci ce vrei”, a zis si, evident, am luat asta ca o aprobare.

sigur, sigur o sa lucram impreuna cindva in viata asta.

***

Diana Ribana  e unul dintre cei mai calzi si mai buni oameni pe care i-am intilnit in ultima vreme. e varianta fashionable a lui Amelie, din filmul acela minunat. si-are un magnet la povesti si la oameni cu povesti. ca domnul care a intrat in atelierul ei si i-a spus ca acolo a fost cu multi ani inainte atelierul lui de reparat instrumente muzicale. ar fi vrut sa-l ia inapoi, sa ceara retrocedarea casei, dar cind a vazut cit de mult a muncit ea ca sa transforme locul intr-o oaza de poveste pentru atelierul ei, a decis sa se mute peste drum.

Diana mi-a spus o poveste despre dragoste cu atit de multe laturi si atit de intensa incit am plins pe strada, in hohote. a fost cel mai frumos si mai emotionant moment din zilele petrecute acum la Sibiu.

era o poveste despre bunicii ei, ultimul lor Paste impreuna, iubirea dintre ei. dar fiecare cuvint pe care-l rostea, felul in care povestea, era si despre dragostea ei pentru bunici. in ziua aceea ar fi trebuit sa mearga la cimitir la bunica ei, dar a aminat ca sa se vada cu mine. “e nevoie de o zguduitura din asta, ca sa inveti sa spui mai des te iubesc”, a zis pe strada in timp ce si ea avea lacrimi in ochi.

mi-a oferit unele dintre cele mai puternice emotii pe care le-am simtit ascultind povestea cuiva si ii mai multumesc o data si aici. (daca Diana imi va da voie vreodata, am sa scriu povestea auzita de la ea; dar puteti sa o simtiti putin pe Diana din scrisoarea asta dedicata bunicilor ei)

***

Nu-i stiu numele, dar e sofer pe taxi si ne-a dus pina in Dumbrava. pe drum am aflat ca de 18 ani isi creste copiii singur (“acum ma cresc ei pe mine”), ca a invatat sa gateasca si sa faca toate lucrurile casei. sotia l-a parasit si-a privit-o cum pleaca impreuna cu copiii, uitindu-se de la balcon cum isi cara bagajele in masina.  a fost antrenor de arte martiale pe vremea lui Ceausescu, a avut chiar sala lui de antrenament.

-l-ati cunoscut pe Nicu Ceausescu?

– am stat linga el la masa.

are teoria lui despre Revolutie si, pentru ca a fost intr-un batalion de elita in armata, crede ca daca atunci in decembrie 89 i-ar fi chemat pe colegii lui si pe el la lupta, tara ar fi fost altfel.

ne-a aratat Sibiul cu mindrete “nu ocolim, o luam doar pe alte strazi ca sa mai vedeti ceva din orasul nostru.”

 

(foto Sebastian Marcovici, despre care scriu in episodul urmator)

1523
sibiuSibiu, in secvente (part 1)

Sibiu, in secvente (part 1)

Sibiu – locul unde oamenii asteapta sa se faca verde la semafor chiar si cind nu e nimeni pe strada. pentru ca asa e regula.

sau  ca in secventa asta…

trecerea de pietoni din fata Teatrului Radu Stanca, pe partea cu teatrul o doamna la 60 si ceva de ani, cocheta, cu geanta si pantofi asortati, cu tocuri mici. incepe sa traverseze la culoarea verde si cind ajunge aproape de capat vede o alta doamna trecuta de 70 de ani, intr-un deux pieces gri verde care face doi pasi pe sosea. “nu mai aveti timp sa traversati, tocmai se face rosu”, ii spune doamnei in verde.

femeia zimbeste larg si cald “vaaai, n-am vazut ca mai sunt citeva secunde.” si in timp ce se intoarce pe trotuar, ii ureaza o zi buna celeilalte femei.

***

Sibiu – locul unde femeile sunt cochete. in timpul saptaminii, in centru, nu gasesti niciun coafor liber in mijlocul zilei. “avem nunti si serbari scolare”, spun doamnele care ar vrea sa te ajute. iar cind inteleg ca tot ce vrei e sa te speli pe cap si sa-ti intinda cineva parul cu peria, o cheama pe colega de la frizerie. “nu va lasam sa plecati asa, daca ati intrati la noi, se poate?”

***

Sibiu – locul in care chelnerii au o memorie vizuala minunata si le pasa de clienti. alearga dupa ei pe strada anuntindu-i ca in urma cu o zi si-au uitat cine stie ce prin circiuma lor. mi s-a intimplat mie cu ochelarii de vedere.

sau… locul in care chelnerii sunt personaje ca-ntr-o piesa de teatru. cum e Cristian de la Mojo.

– esti student la actorie?, l-am intrebat observindu-i dictia perfecta, spatele drept si atentia cu care rostea fiecare fraza.

– nu, sunt special.

***

Sibiu – locul in care gasesti prajituri ca-n copilarie. cu gustul ala si doar sortimentele clasice. cofetaria aroma are laborator propriu si face prajituri respectind la virgula retetele de dinainte. la tejghea serveste o doamna care de 30 de ani face zilnic acelasi drum: de acasa pina la cofetarie, pe strada cetatii.

are o fata care acum e adult cu familie si, cind era mica, ii ducea cite o prajitura in fiecare zi “n-o minca pe toata, era doar surpriza pentru ca ma intreba mereu ‘ ce mi-ai adus?’ si trebuia sa vin cu ceva pentru ea.”

in toti anii astia, copiii care veneau la cofetarie la inceput au acum copii pe care-i aduc in locul cu 3 masute metalice, ramas neschimbat de pe vremea lui Ceausescu. chiar si soba de teracota e acolo si e functionala, incalzeste “de duduie”.

***

m-as muta oricind la Sibiu.

acum cind am aflat cam cit costa o casa pe aici, visul asta pare realizabil pentru vremea batrinetilor mele.

 

1891
scari clujTIFF – a little magic

TIFF – a little magic

mai devreme am fost sa vad un film care sper sa ia premiul cel mare – Wadja – primul filmat de o femeie si produs integral in Arabia Saudita. povestea unei fetite care se opune sistemului intr-un fel tandru si naiv: isi doreste o bicicleta si face totul ca sa o obtina (fetele nu au voie sa aiba biciclete in Arabia saudita)

am plecat de la cinematograf cind se innorase si mi-am propus sa urc pe ritmul muzicii din casti cele 200 si putine scari pina la hotelul in care locuiesc, ca sa am timp sa-mi fac curat in minte si sa ma pregatesc pentru scrierea prezentarii pe care o am de sustinut astazi. (un mini curs de branding personal pentru actorii din proiectul 10 pentru film)

pina am ajuns la scari a inceput ploaia. tare.

am perseverat cu muzica in casti (oricum eram pregatita sa ma spal pe par – daca nu zic ceva teribil de inteligent macar sa-mi stea parul bine:) ) si in citeva minute eram fleasca. renuntasem la ochelarii de vedere pentru ca as fi avut nevoie de stergatoare pentru ei, asa de tare ploua.

urcam in ritm cu muzica gindindu-ma ca ma voi odihni la un pasaj cu bolta, de sub un pod.

cind a inceput sa se vada pasajul, din casti s-a auzit unul dintre cintecelele mele preferate – Fiecare (Vunk) si cum urcam eu, sustinut, prin ploaie, versurile geniale pareau coloana sonora din finalul unui film in care e o metafora cu un drum catre ce ai nevoie.

(imi place mult cintecul asta, atit de mult incit ii stresez mereu pe baieti intrebindu-i “e in play list?” daca se intimpla sa merg la vreun concert de-al lor. versurile primei strofe mi se par a fi cele mai bune versuri care au fost scrise in ultimii 10 ani sau chiar mai mult in muzica RO. dar am in Ipod mai multe cintece decit cele 200 de trepte pe care le-am urcat, asa ca mi-a placut mult coincidenta)

s-a terminat cintecul fix cind am ajuns sub bolta. m-am intors si am facut o fotografie cu scarile pe care le urcasem.

intre timp a iesit soarele, iar eu inspirata de intimplarea din ploaie, am cerut voie de la simpaticii din trupa VUNK sa folosesc un exemplu din experienta colaborarii cu ei in prezentarea pentru actori.

1348
pietreinimaia si pentru altii fericire/ bucurie /zimbet

ia si pentru altii fericire/ bucurie /zimbet

luni mi-am petrecut jumatate de zi in tren pe drumul catre Cluj. am fost atit de in alergare dimineata inainte de a pleca incit nici nu am mincat. in tren am chinuit niste sticksuri, iar pe la 10 seara cind mai aveam o ora de mers, am rugat-o pe buna mea prietena Ana Maria- care se plimba cu masina pe la Tirgoviste – sa manince ceva si pentru mine.

nu m-a ajutat foarte tare la stomac, dar la moral mi-a fost de folos.

*

simbata dimineata eram in Grecia. era prima dimineata in care n-a trebuit sa ma trezesc la 6 pentru ca aveam de scris, ci doar ca sa merg pe plaja si sa stau la soare. am petrecut aproape 2 ore – in liniste – dar pentru citeva minute bune m-am gindit si la Raluca, o prietena care ma rugase sa iau putin din liniste si soare si pentru ea.

pe plaja aia era ceva ciudat pentru ca am gasit cele mai multe pietre in forma de inima, parea ca sunt puse de cineva in drumul meu. am luat citeva in bagaj si am una si pentru Raluca.

*

cu o simbata si mai in urma vorbeam cu un prieten, Cristian, care se afla la Zagreb. era necajit ca ploua asa de tare ca el nici nu putea sa iasa din casa sa-si cumpere o cafea. i-am spus ca beau eu o cafea si pentru el.

***

nu remarcasem intimplarile astea desi sunt convinsa ca sunt in viata mea de multa vreme, dar dupa ce simpaticii de la VUNK au lansat cintecelul Asa si? care are, in varianat video lyrics mesajul ““Cateodata pentru fericire trebuie sa stai la coada… Cind iti vine rindul ia si pentru altii. ” am inceput sa le vad.

acum ma gindesc ca ar fi frumos sa se duca mai departe – ca-n Pay it forward – spiritul de a face ceva pentru  altcineva/ in locul altcuiva fie si cu gindul, doar ca sa provoci un zimbet.

cum ar fi sa pornim o “vinatoare” de “iau si pentru tine fericire/bucurie/zimbet”?

cauta pe cineva despre care simti ca are nevoie de un asemenea gest si scrie despre el/ea si gestul tau pe blog. explica de unde a venit inspiratia gestului – fie cu un link aici, fie cu clipul baietilor de la VUNK.

apoi anunta alti prieteni sa faca si ei un gest similar. cu putin noroc de oameni buni, am putea face citeva oaze de zimbete in jurul nostru.

eu dau mai departe provocarea pentru Vlad Dulea , Sabina Cornovac si Ina Hofnar. pentru ca stiu sigur ca si lor li s-a intimplat sa faca in dreptul altora mici lucruri, dar si sa ia altii zimbet/ fericire/bucurie pentru ei. dati mai departe?

2175
susan sontag10 lucruri preferate, o ilustratie frumoasa

10 lucruri preferate, o ilustratie frumoasa

pe cind era in viata Susan Sontag si-a exprimat clar printr-o lista lucrurile care-i plac. o ilustratoare din australia, fana a lui Sontag, s-a gindit sa faca un desen cu lucrurile ei preferate.

ilustratoarea se numeste Lynore Avery.

 

*

daca ar fi sa spuneti care sunt lucrurile voastre preferate, 10 la numar, ce ati alege?

eu am raspuns la intrebarea aceasta cu mult inainte de a descoperi desenele lui Avery. s-a intimplat pt numarul de mai Elle Decoration, algerile mele au fost:

Imi plac repetitiile – de teatru, pentru un concert sau dublele de la film. Iti arata cautarea si sunt mult mai pline de emotii decit spectacolul propriu zis; imperfectiunile sunt mai calde si mai frumoase decit lucrurile perfecte.

Filmul meu preferat – Bleu (regia Krzysztof Kieslowski). Prin natura meseriei am vazut sute de filme, poate chiar mii de filme, dar niciunul nu mi-a ajuns atit de direct la inima ca Bleu. E o poveste despre cum nu te poti recupera dupa o pierdere mare de unul singur, oricit de puternic si de bun ai fi; supravietuirea e alaturi de ceilalti.

Imi plac cartile, uneori mai mult decit oamenii si asta nu e chiar foarte bine. Scriitorul pe care-l iubesc cel mai mult e Raymond Carver (pentru minimalismul lui si pentru cum poate crea suspence-ul si dintr-o plimbare a unei pasari printr-o curte)

Imi place zborul, relativa libertate din aer: am sarit cu coarda elastica, am facut un salt cu parasuta, m-am plimbat cu balonul cu aer si cu parapanta. Perseverez.

Imi plac ceasurile vechi carora li se vede mecanismul prin geamul din spate. Am o mini colectie, unul chiar de la 1880, si le port ca pandantiv.

Parfumul meu este 1969 – Historire des Parfums – un amestec de cafea, mosc, ciocolata si piersica. Asta pentru ca imi place aroma cafelei, e foarte senzuala. Am insa zile de vara sau primavara cind inlocuiesc parfumul cu citiva stropi de lime plasati strategic pe miini si git.

Imi place Londra. E orasul care are o energie culturala incredibila, si in sali, si pe strada. Merg cit pot de des la teatru sau la spectacole de dans la Londra.

My guilty pleasure: dulciurile – de la ciocolata la macarons sau prajituri insiropate. Rezist cu greu tentatiiilor zilnice.

Cel mai drag obiect: o schita de Constantin Piliuta; se numeste Caviar de ziua mea si e atit de veche incit hirtia galbena abia mai pastreaza urmele stiloului cu care a fost facut desenul.

Imi plac caii. Fac echitatie de cite ori am timp. De la animale invatam cit de mult ne-a pervertit abilitatea noastra de a gindi prin cuvinte si cum am invatat sa ne ascundem dupa ele.

Florile. Am o gradina aromatica pe care o ingrijesc cu religiozitate si cultiv lavanda. Da, in casa:) Florile te invata si despre iubirile din viata: cind nu le mai ingrijesti, nu le mai acorzi atentie, mor. Oricit de mult ai investit pina atunci in ele.

 

***

spune-mi 10 din lucrurile tale preferate si, pentru o singura persoana, am sa rog un ilustrator sa faca un colaj din ele:)

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!