Tag : personal

cristina bazavan conferintaUn nou rasfat foarte foarte simpatic pentru par

Un nou rasfat foarte foarte simpatic pentru par

Nu stiu altii cum sunt, dar eu am o regula de baza: de cite ori trebuie sa merg sa vorbesc la televizor (ca invitata la o emisiune) sau sa fiu speaker intr-o conferinta, ma duc la coafor.

Mi se pare ca daca parul mi-ar sta vraiste, nu m-ar mai asculta nimeni, oricit de interesante ar fi vorbele mele.  Uneori, e posibil sa nici nu zic lucruri interesante.

Asa ca obisnuiesc sa spun ”macar parul sa-mi stea bine, daca exista probabilitatea sa spun vreo prostie”. Si oricind exista probabilitatea asta:)

*

Dincolo de descrierea aceasta care pare un alint, e un mare adevar.

Nu cred ca nu vi s-a intimplat niciodata sa vedeti o crainica tv careia ii sta o suvita de par anapoda si sa nu va fixati privirea si atentia in acea suvita rebela.

*

Eu am un par foarte nabadaios. Subtire, de densitate medie, dar usor ondulat si, pentru ca fac in mod constant tratamente pentru regenerare (iau vitamine special pentru cresterea parului si a unghiilor), mult ”puf”, care e semn ca de la radacina creste o ”generatie noua”.

Evident ca nu ma pot duce la coafor in fiecare zi in care ma spal pe par (iar sampoanele dry nu fac foarte bine parului la utilizare frecventa) si, la fel de evident, e ca sunt necajita cind imi sta parul atit de rebel incit doar ponytail ma salveaza. Am chiar o smecherie: imi prind parul in stil chinezesc folosind un creion si am adus din Viena – un creion care se termina cu cheia sol, adica lucrurile devin mai simpatice pentru ca mut atentia in alta parte.

Cu toate aceste informatii de background, la care mai adaug interesul meu constant de a minca si folosi produse care sa-mi faca bine, inainte de a ma face sa fiu mai frumoasa sau mai bine aranjata, de ceva vreme am in atentie noua  gama premium de ingrijire a parului de la DOVE.

Dove Advanced Hair Series are trei categorii diferite, pentru nevoi diferite:

Dove Oxygen & Moisture, care foloseste Tehnologia Oxyfusion – ingrediente infuzate cu oxigen solubile in apa care nu se depun pe suprafata firului de par. Astfel, parul se bucura in acelasi timp de hidratare in profunzime, dar si de elasticitate si volumul dorit.

Solutia pentru parul uscat si lipsit de stralucire este gama Dove Pure Care Dry Oil, care iti lasa parul mult mai matasos, hranindu-l in profunzime, datorita uleiurilor pretioase de nuca de Macadamia, de nuca de cocos si de migdale. Recunosc ca aceasta gama – mai ales uleiul (exista sampon, balsam si tratament ulei ) – imi face foarte foarte mult cu ochiul pentru ca hraneste parul fara sa lase o senzatie de par gras.

Cea de-a treia gama, Dove Youthful Vitality, este dedicata parului care odata cu inaintarea in varsta si a diferitilor factori extrerni (poluare, agresiune termica) devine mai subtire, mai uscat si mai greu de coafat. Aceasta gama are, pe linga produsele ”clasice”- adica sampon si balsam – o inventie absolut geniala: un BB cream pentru par.

Dove Youthful Vitality BB cream – un produs multi-beneficiu, care ajută la refacerea nivelului de nutrienți, la fortifierea și protejarea părului împotriva ruperii si il face usor de aranjat. 

Stiu ca e recomandat sa fie utilizate fiecare dintre produsele din gama ca parte a unui ritual format din trei etape (curățare, ingrijire si tratament pentru fiecare tip de păr). Cu sinceritate va spun ca uleiul si BB cream-ul vor transcede categoriile pentru muuuuulta lume!

Sa ne bucuram de ele, zic. Sunt deja in magazine!

dove ingrijire par

 

 

2497
shutterstock_fatafata de la amanet #viataasacum

fata de la amanet #viataasacum

are 20 si putini ani si, inainte de a lucra la un amanet din Centru Vechi, a muncit in Italia.

cind o intrebi ce-a facut acolo raspunde ridicind din umeri “de toate”

e blonda, are unghii lungi fucsia si de cind lucreaza la Amanet nu si-a luat vacanta. a facut si ore suplimentare, de noapte sau zi ca sa stringa bani. primele zile libere au fost in saptamina cind si-a pus silicoane.

nu sunt exagerat de mari – genul papusha gonflabila – dar nici mici. sunt … mari.

e nevoie doar de o privire ca sa stii ca are silicoane si ca sunt proaspete. si-a schimbat postura si, cind sta la fumat in strada, isi tine barbia mult mai ridicata iar mina in care tine tigarea face gesturi mai ample, teatrale.

ma opresc adesea de vorba cu ea pentru ca e sursa povestilor din cartier; sunt fascinata de diversitatea lucrurilor pe care le pot lasa oamenii intr-un amanet si-as vrea sa scriu cindva o poveste despre istoriile din spatele unui depozit de amanet.

intr-o zi mi-a povestit ca i-au ramas bani din economii si pentru doua rochii, dupa ce-a investit in silicoane. vrea sa fie mai de seara, de cocktail si mi-a cerut ajutorul unde sa le gaseasca.

“pentru ce evenimente iti trebuie?”

“pentru Fratelli, genul ala de rochii. vreau sa gasesc un baiat cu bani.”

#viataasacume

 

cover photo : Shutterstock

 

 

2853
beauty 8Cum mi-am schimbat tonusul si energia intr-o zi grea.

Cum mi-am schimbat tonusul si energia intr-o zi grea.

Astazi, joi, 1 octombrie, e o zi grea pentru mine.

Zilele grele sunt cele in care nu ma pot misca de oboseala, in care ma dor picioarele, umerii, capul… Zile in care pare ca am fost pregatita pentru a fi transformata intr-un snitel fraged.

Sunt asa pentru ca vin dupa citeva zile in care am dormit 3-4 ore si am muncit mult.

Nu ma pling, imi place ce fac, oboseala e ingredient de baza in perioadele aglomerate si o echilibrez cu multa liniste in perioadele libere, pentru ca am si din astea.

Numai ca, in zilele in care abia ma misc, cind ma rostogolesc din pat cu puterea mintii pentru ca pare ca nu mai am niciun gram de energie, in zilele astea am nevoie de un accesoriu special care sa ma mobilizeze mental.

Uneori un mic dejun format din alimente care-mi plac rezolva treaba asta. Gindul ca ma dau jos din pat si la masa intilnesc avocado si smochine m-a urnit spre o noua zi in urma cu citeva zile.

Alteori functioneaza gindul ca voi alege dintre gelurile de dus (pot sa deschid un magazin de profil cu micul meu depozit) o anume aroma. Aroma de mandarine e cea care e folosita cel mai des.

Asa am procedat de dimineata.

Am observat de-a lungul timpului ca, in perioadele de liniste, cind am mai mult timp pentru mine, ma incarc foarte mult energetic din timpul pe care mi-l acord ingrijirii corpului meu. Am mai scris ca sunt dintre cei care sunt absolut obsedati de hidratarea pielii.

Hidratare care sa vina nu doar din apa pe care o cunsumam, ci si din produsele pe care le folosim.

Ei bine, in perioadele in care am timp sa lenevesc prin casa, dimineata, am si mai mult timp pentru rutina zilnica de ingrijire a pielii. Am timp nu doar pentru a-mi da cu crema hidratanta (asta fac cu o viteza uluitoare si cind am doar citeva minute pentru dus), ci si pentru un masaj lejer in timp ce aplic crema.

Citeam zilele trecute informatii dintr-o cercetare realizata de Dove legata de incredere in sine si ingrijirea corpului si am vazut ceva care m-a surprins:

  • doar 4% dintre femei privesc hidratarea corpului ca facind parte din momentele de rasfaț;
  • 86% dintre femei spun ca momentele de rasfat le fac sa se simta mai bine;

asa ca de dimineata m-am gindit sa rup rutina.

Dupa dus, cu aroma de mandarine:), desi nu aveam nici timp, nici prea multa energie pentru asta, am ales sa-mi hidratez pielea cu uleiuri fine. Singur, care intra usor in piele, nu pare ca am iesit la prajit si nici nu stralucesc precum picioarele dansatoarelor.

Am alocat cu 3-4 minute mai mult acestei etape din pregatirea pentru o zi noua si acum ma simt mai bine.

In cercetarea celor de la Dove, aparea in analiza si ca

  • hidratarea corpului ocupa un rol important in cresterea increderii in sine, a starii de bine si a iubirii de sine;
  • dragostea pentru propriul corp este definita prin: stare de bine, incredere in sine, frumusete si rasfat;
  • hidratarea corpului este un moment de rasfat;

Recunosc ca pentru mine, care sunt o femeie foarte pragmatica, hidratarea pielii e o necesitate – e un lucru care face parte din rutina zilnica, adica ceva obligatoriu-, nicidecum un rasfat.

Astazi am schimbat putin ritmul, am rupt pasii zilnici cu o pauza de 5 minute, si trebuie sa recunosc ca mi-a prins foarte foarte bine.

Nu sunt mai odihnita, tot ma dor muschii, dar mintea mea e un pic mai relaxata. Si stiu ca in zile ca acestea, mintea face diferenta. Si increderea de sine.

Despre ce ulei de corp am folosit va spun zilele viitoare.

E un new entry pe piata, l-am primit zilele trecute si e f bun pentru ca intra in piele intr-o clipa.

 

2352

lectia mortii lui Vadim: bumerangul cu mizerii

Orele de dupa anuntarea decesului lui Corneliu Vadim Tudor ne-au oferit o lectie importanta despre efectele unei vieti rostita cu patima contra altora.

In Social Media a fost si este un iures teribil cu cuvinte grele despre omul care nu mai e.

Chiar prieteni de-ai mei, oameni cu care am stat la masa si a caror parere o respect, au marcat cu bucurie si nu foarte elegant moartea lui Vadim.

As vrea sa le spun ca nu e crestineste si sa-i conving sa nu mai scrie, dar stiu injuriile grosolane pe care Vadim li le-a adresat de-a lungul timpului. In baza unor minciuni inventate de Vadim pentru spectacolul vorbelor sale. Pentru audienta lui.

*

Nu pot sa-i cert pe prietenii mei ca nu au ego-ul ca al Maicii Tereza si nu stau acum cu capul plecat, piosi, gindidu-se ca e moartea unui crestin. Daca aveau un asemenea ego faceau caritate, nu activitate publica.

Insa lectia pe care ne-o da social media astazi, odata cu decesul lui Vadim, e despre urmasii celor care folosesc invective si minciuni gratuite de dragul show-ului.

Ginditi-va pentru doua minute la fetele lui Corneliu Vadim Tudor. Ele nu-l stiu drept “Tribun”, nu cunosc versiunea lui ironic grosolana (cel mai recent articol pe care l-a scris,probabil ultimul inainte de a muri, e despre o posibila relatie amoroasa intre Tiriac si Simona Halep, un articol de o grosolanie scirboasa).

Ele il stiu drept “TATA”.

Si vad astazi, sau miine, sau peste un an,  ca –  la moartea tatalui lor –  o parte importanta din oameni a aruncat cu mult noroi. Moartea pe care ele au resimtit-o oricum dureros pentru ca era omul cu care isi construisera emotii si amintiri frumoase.

Ginditi-va la durerea multiplicata pe care o resimt.

E o lectie pe care cei care apar la televizor, care scriu pe bloguri, care fac “pamflet” ca sa murdareasca oameni doar pentru ca asa vor ei, ar trebui sa o inteleaga acum.

Nimeni nu e nemuritor. Si, “dupa”, copiii vostri se lovesc frontal de bumerangul cu mizeriile pe care le-ati facut.

Pentru ca traim intr-o vreme in care oricine poate sa vorbeasca la fel de tare ca un televizor. Uneori si pentru un public mai numeros.

4476
castelcu tehnologia in vacanta

cu tehnologia in vacanta

Sunt dintre persoanele atit de antrenate cu plecarile, dar si cu o garderoba minimalista, incit nu am nevoie de mai mult de 7 minute ca sa fac cel mai complicat bagaj.

 

Mai corect spus pina acum vreo 2 ani nu aveam nevoie decit de 6-7 min sa pregatesc o valiza. Stiam ce haine iau, cum le combin ca sa obtin mai multe tinute (garderoba mea e construita ca sa se combine lucrurile foarte simplu intre ele), am kit-uri speciale de calatorie cu cosmetice si chestiuni de igiena care sunt mereu updatate si verificate sa nu expire produsele. Deci totul dura putin.

Anul trecut, dar mai ales anul asta cam tot atit timp mi-a luat sa -mi pregatesc… cablurile pentru gadgeturile pe care le car cu mine.

Am fost citeva zile in Lisabona, era cald, nu aveam nevoie de mult bagaj, in schimb am avut calculator, telefon, baterii suplimentare, aparat foto.

Acum am facut rost de un adaptor care are toate mufele care imi trebuie si incarcarea se va face mai repede – ca si bagajele mele- dar lucrul asta m-a facut sa ma gindesc cit de mult ne-a schimbat tehnologia viata.

Nu doar ca ne-a usurat–o (asta e bonus track, in contextul de fata), ci cum ne-a creat o dependenta. Eu trebuie sa recunosc ca in nicio zi din vacanta nu m-am despartit de telefon, iar in fiecare dupa amiaza/seara am avut si laptopul alaturi.

Si da, cind fac rezervari pentru hotel in vacanta, iau in calcul si daca au internet:) Si de cele mai multe ori fac rezervari via internet, cind am insa o destinatie mai nisata care implica transport complicat, prefer sa imi fac rezervarile via o agentie de turism, asa au ei in grija orice posibila problema de transfer.

Si da, am si roaming.

*

Intel a facut zilele astea un studiu pe 10.610 romani, cu virsta peste 14 ani, despre obiceiurile lor de consum fata in fata cu tehnologia, in vacanta.

47% din totalul respondentilor au fost cei cu virsta cuprinsa intre 14 si 24 de ani, urmati de catre cei cu virsta cuprinsa intre 25 si 34 de ani, cu un procent de 23%, 28% dintre respondenti avind virsta de peste 35 de ani.

Citeva dintre rezultate.

Peste 70% dintre ei au utilizat tehnologia in vacanta peste doua ore pe zi.

17% au stat tot timpul conectati in concediu.

Tipul de conexiune preferata a fost Wi-Fi (78%), urmata de conexiunea 4G (13%) și de cea 3G (8%).

Doar 1% au preferat sa nu aiba conexiune la Internet in vacanta.

Partea amuzanta este la categoria pentru ce ati utilizat internetul

Eu l-am folosit in special sa casc ochii pe facebook sa vad ce mai face lumea, sa-mi postez propriile foto pe facebook, sa citesc mailurile , din studiu insa reies lucruri mai serioase: barbatii au folosit tehnologia in vacanta pentru a cauta harti (25%), informatii turistice (23%) si muzica, iar femeile au preferat sa caute informatii turistice (30%), harti (20%) si aplicatii de editare foto (18%).

Eu sunt dintre cei care prefera sa-si ia laptopul in vacanta, nu tableta – pentru ca e foarte mic si foarte usor, are un sistem care-i permite rotirea 360 si se transforma in tableta si are si touch screen. (am un HP f f simpatic pe care-l iubesc tare), dar stiu prieteni care prefera tableta in vacanta pentru ca li se pare ca e mai usor la bagaje.

(pt mine tableta e un telefon putin mai mare si am deja simpaticul meu telefon care face ravagii pentru ca… e curbat)

iata un infografic cu studiul INTEL care spune multe despre noi, tehnologia si vacanta

tehnologie

 

Puteti afla mai multe informatii din revista online iq.intel.ro ( e si o stire f f tare despre cum  2000 de jucatori din liga profesionista de fotbal american vor fi monitorizati in timp real )

P.S. la cover am pus fotografia pe care am facut-o in Lisabona, cu telefonul meu smart, am prelucrat-o cu o aplicatie luata de pe net si am postat-o pe facebook, desigur, la citeva minute dupa ce a fost gata :)

 

 

1616
colaj dulapHainele pe care le îmbrăcăm spun, de multe ori, poveștile pe care le ascundem

Hainele pe care le îmbrăcăm spun, de multe ori, poveștile pe care le ascundem

Acum câțiva ani am lansat o provocare. Mi- am rugat cititoarele să se descrie în trei cuvinte și, cu descrierea lor în față, le-am ales o ținută. Fiecare s-a recunoscut în alegerea mea.

(opinie pentru UNICA, MAI 2015)

Dacă aș face o fotografie cu dulapul meu cu haine aș obține câteva ridicări din sprâncene pentru cele două rafturi cu tricouri și bluze albe, dar și pentru cele trei cu item-uri gri. Dacă ați ajunge cu privirea și la stander-ul pe care stau rochiile și fustele, v-ați opri în secțiunea generoasă a culorilor pastel: bej, grej și roz prăfuit (cenușă de trandafir). Pe alocuri mai apare un produs – două în culoarea mentei, dar ce nu e gri sau alb sau pastel e … negru.

Lipsă de creativitate? Poate. O garderobă crescută într-o unitate stilistică? Poate. Mai multe produse decât am nevoie? Cu siguranță.

Fac parte din generația care a descoperit moda via Neckermann (o revistă groasă cam cât cea mai rafinată revistă de modă, dar cu produse de supermarket). N-am avut prea multe haine când eram mică, n-am fost nici dezbracată pe stradă, dar… Cele mai multe dintre “piesele” mele cool erau fie tricotate, fie copiate de prin revista cea rară, nemțească;  mamaie fiind pe post de croitoreasă.

Așa că atunci când am putut să-mi cumpăr tot ce vreau, am făcut achiziții compulsive, fără vreo strategie, fără să-mi pun problema că orice haină pe care o cumpăr ar fi bine să se potrivească nu doar cu dimensiunile corpului meu, ci și cu celelalte haine din dulap. Ba chiar, într-o vreme am fost atât de dornică să am tot  ce e nou încât, de la un an la altul, am alungat de tot din garderobă hainele pe care nu le-am purtat.

Mi-a trecut “boala” asta când am început să înțeleg că femeile pe care le admiram pentru cum erau îmbrăcate ( Jackie Kennedy, Audrey Hepburn, Caroline Kennedy – Bisette) păstrau o linie comună în croiala hainelor lor, dar și în cromatică.

Tot atunci am înțeles și că stilul vestimentar e ca orice campanie de comunicare: identifici ce te diferențiază, ce te pune cu adevărat în valoare și repeți, într-un mod creativ de fiecare dată, acel diferențiator .

Așa lumea mea s-a schimbat complet; n-am mai cumpărat haine doar de dragul de a cumpăra, am început să mă caut pe mine printre lucrurile cu care vreau să mă acopăr, pentru că haina nu e decât un ambalaj al propriei persoane. Sau al egoului din dotare. Depinde de fiecare.

rochie

Cu anii am ajuns la un stil minimalist, foarte simplu și foarte curat. Sigur, se poartă mai greu pentru că nu te poți ascunde între volane și culori țipătoare, trebuie să stai fermă, dreaptă în haine, dar ele nu se demodează niciodată. De câțiva ani îmi cumpăr două- trei piese noi pe sezon, cel mai adesea de designer, care sunt atemporale și care reusesc să capteze atenția și în sezoanele următoare. Iar lumea a început să înțeleagă “stilul” meu: prietenele îmi trimit adesea link-uri la site-uri cu haine “care seamănă cu tine” și eu zâmbesc pentru că, uneori, chiar am produse de acolo.

Când înțelegi că stilul nu are legătură cu sezonalitatea și cu trendurile prezentate în colecțiile de la Saptamâni de Modă, viața ți se simplică foarte mult.

Nu mai cumperi ca să cumperi, iar shoppingul e o distracție de week end, adică te plimbi mult până când găsești ceva care chiar ți se potrivește. Nu mai ai nicio presiune și nici nu te apucă oftatul și disperarea ca nu ai “ACEL” produs pe care îl are toată lumea.

Iar când se schimbă sezonul și faci curat în dulap, e la fel de simplu. Eu așez pe umerașe hainele în combinațiile în care urmează să le port încă de când le scot din locurile de păstrare, pentru că știu fiecare piesă unde se potrivește în puzzle-ul din șifonierul meu.

Cu siguranță sunt câteva doamne care, citind aceste rânduri, cred că sunt lipsită de creativitate și cam rigidă în ceea ce privește vestimentația. Poate că sunt, poate că nu.  Ce știu sigur e că fiecare dintre noi are propria relație cu hainele sale și că singurul lucru care ne aseamănă e întrebarea pe care o rostim în fiecare zi: “eu cu ce mă îmbrac?”.

Însă, la fel de bine știu că, de cele mai multe ori, ne ascundem între haine și make-up sau comunicăm cu cei din jur prin hainele pe care alegem să le purtăm.

Știu că hainele pe care le îmbrăcăm spun, de multe ori, poveștile pe care încercăm cu disperare să le ascundem. Povești ale nevoii de atenție, nevoii de iubire, ale instictelor animalice (de seducție) care există în fiecare dintre noi. Povești despre încredere sau neîncredere, despre existența unei culturi vizuale sau lipsa ei.

Și mi-ar plăcea ca, de data asta când vă faceți curat în dulapul cu haine pentru a trece de la hainele de iarnă la cele de primăvara – vară, să vă uitați la fiecare dintre posibile combinații și să vă întrebați “ce spun hainele acestea despre mine?”/ “ce spun eu celor din jur cu această combinație de haine?”

Apoi, ca în jocul meu de acum câțiva ani, să vă descrieți în trei cuvinte. Și să comparați dacă hainele pe care le aveți în șifonier spun aceleași vorbe.

 

(fotografia de cover reprezinta un colaj cu imaginile de catalog ale unor obiecte care se afla in garderoba mea)

2963
cui#FITS2015, secvente – cuiul

#FITS2015, secvente – cuiul

a fost o piesa in festival care se numeste Sprijiniti in cui, a unei companii japoneze RINKOGUN.

piesa nu va putea fi vazuta in alta parte in afara festivalului si nu o sa scriu despre ea pentru ca nu ajuta:)

pun doar un gind pe care l-am avut legat de ”suspendati in cui”

*

cind suntem in cadere libera, doboriti de orgolii, griji,

cind cadem vijelios catre ”strafunduri” interioare sau exterioare.

ne ajuta sa apara un cui.

chiar daca s-ar putea sa ne raneasca momentul in care cadem si ne intilnim cu el, e posbil sa ne raneasca atit de tare incit sa ne lase urme (cu riscul de a ne sfisia si din carne), macar ne putem agatza de el  si putem incetini sau stopa caderea care ne-ar face sa ne rupem gitul.

*

asa ca, fara legatura cu festivalul si cu spectacolul in sine, ma gindeam cit de bun e, din cind in cind, un cui in viata noastra.

1277
yt1o dependenta pe care mi-o asum: muzica din telefonul meu (P)

o dependenta pe care mi-o asum: muzica din telefonul meu (P)

zilele astea ma imprietenesc cu un telefon nou, asta inseamna ca o parte din muzica mea de plimbat prin parc nu imi este disponibila.

am un play list special cu variante de lucru ale unor piese celebre sau versiuni din concerte care nu au fost facute publice, ba chiar si citeva mixuri facute special pentru mine. asta e micul avantaj pe care-l ai cind lucrezi cu oameni care fac muzica:)

stiu de multa vreme ca sunt dependenta de muzica din telefonul meu si imi asum asta, desi de obicei ma lupt cu orice dependenta, iar zilele astea ca sa nu mi se para ca sunt dezbracata emotional la plimbarile mele matinale  prin parc (muzica pe care o ascult e pur si simplu un invelis pentru gindurile care se aseaza in ordine in ritmul pasilor care au urmat ritmul din casti) m-am orientat catre Zonga si muzicile de pe net.

sunt abonat Zonga de dinainte de a fi lansat oficial (asta pentru ca am facut parte din campania de lansare si am testat produsul inainte) si ma mai joc din cind cind prin colectia de muzici de acolo, facindu-mi propriul playlist, mini statia mea de radio.

cu noul telefon – care e un Samsung Galaxy Note Edge – ma distrez foarte tare cu internet 4, am si Supernet de la Vodafone (o inovatie in utilizarea serviciilor de Internet mobil, care asigura viteze ridicate, stabilitate crescuta si protectie completa, pentru o experienta superioara de utilizare.) si cred ca ma bucur in acest moment de cea mai buna experienta de muzica pe smartphone, cele mai bune servicii de date, muzica nelimitata, viteză de top, streaming fara întrerupere

 

Vestea buna este ca de Pasti, Vodafone are o oferta speciala: utilizatorii se pot bucura de o experienta cu adevarat nelimitata, fara bariere

de date si telefonie mobila. de trafic timp de pana la patru luni, astfel incat sa se poata bucura de serviciile de streaming, sa asculte muzica prin aplicatia Zonga sau sa ruleze continut video pe YouTube, fara sa isi faca griji privind depasirea traficului.

*

Promotional, Bonusul Nelimitat este de acum disponibil pentru toti utilizatorii care semneaza sau prelungesc un abonament Easy, Smart sau RED pentru smartphone-uri, precum si un abonament de internet mobil, pentru laptop-uri si tablete. Bonusul de internet nelimitat este gratuit si este valabil 4 luni pentru toate abonamentele RED, respectiv 2 luni pentru abonamentele Easy si Smart, incepand cu 7 Euro/ luna, precum si pentru abonamentele de internet mobil. Detalii despre activarea bonusului
sunt disponibile aici.

Muzica nelimitat, gratuit, cu Zonga: In plus, abonamentele cu smartphone sau tableta din portofoliul Vodafone Romania, de la Smart 9 la RED 19, ofera acces gratuit la muzica romaneasca, in aplicatia Zonga powered by Vodafone, timp de doi ani.

*
daca sunteti dependenti de muzica din telefon, cum sunt eu si aveti si abonament Vodafone (cum am si eu), ma gindesc ca e bine sa stiti de aceasta oferta.

997
chef bazavan 1saptamina asta ma pregatesc de o super ChefXperience

saptamina asta ma pregatesc de o super ChefXperience

stiti ca-mi plac provocarile. mai stiti ca nu sunt chiar un Chef cind vine vorba despre experiente in bucatarie, ca sunt mai degraba stilul practic care vrea sa gateasca repede si sa fie gustos.

ei bine, am primit o super provocare in care imi sunt testate nu doar aptitudinile de chef ci si memoria, abilitatea de a gasi ingredientele cele mai rafinate prin magazinele de specialitate ale capitalei.

saptamina asta am parte de super CHEFXPERIENCE  si pregatesc un fel de mincare super super rafinat care se asorteaza la masa cu… dar mai bine va arat in doua zile.

provocarea e asa: un super Chef cu Stele Michelin a executat in fata mea o reteta pentru un preparat demential, nu am avut voie sa iau notite, nici sa fotografiez ceva, dar trebuie sa reproduc preparatul intocmai.

pot sa va spun, caci am gustat ce a preparat, ca e vorba de un buchet de arome incredibil si ca nu v-ati gindit pina acum ca un aliment banal pe care -l foloseau si bunicile noastre in deserturi delicioase poate sa ajunga un preparat de debut de masa, super super rafinat.

am putine emotii trebuie sa va spun, pentru ca nu am mai facut niciodata asa ceva, la un asemenea nivel, dar mi-am invitat prietenii la masa si o sa incerc pe ei marea provocare.

revin cu super fotografii (sper) si cu detalii despre o reteta delicioasa (cu stele Michelin) care se asorteaza perfect cu citeva ingrediente dulci amare.

1010

despre lenjerie si discretie – PR FORUM

speech PR FORUM – seminar Story doing before story telling 

in PR-ul cultural si de entertainment e o capcana mare: lipsa discretiei.

o regasim si  PR-ul de corporatie sau in cel pentru un brand, dar e mai simpatic si nu se simte nimeni din sala vizat direct, daca vorbim din aceasta perspectiva.

 

Cu tot respectul pentru munca fiecaruia dintre dvs, si a mea, cei mai multi oameni care n-au legatura cu aceasta meserie, cu PR-ul, se gindesc ca e despre cum sa apari in mass media. mai grav este ca si printre cei care lucreaza in aceasta meserie cred ca la asta se rezuma, sa apari in presa.

si nu mai conteaza forma in care apari.

anul trecut prezentam la o alta conferinta o parte din lucrurile pe care le-am creat ca sa promovam concertul VUNK in Orasul Minunilor (a fost vorba de o munca de echipa in care liderul trupei, Cornel Ilie, a venit cu filosofia unui concert si echipa tehnica a pus-o intr-o strategie de comunicare)… era vorba de o comunitate online anonima, cu o miscare sociala, nimeni n-a stiut in primele 3 luni ca in spate sunt niste vedete si-au fost peste 100 de stiri si aparitii la tv doar cu povestile despre niste fapte uimitoare care se intimplau in jurul nostru. si care transformasera Bucurestiul intr-un Oras al Minunilor. plus alte peste 300 de stiri la momentul cind s-a inteles ca era vorba de trupa VUNK.

cineva din industrie mi-a zis atunci, imediat dupa prezentare “da, dar voua v-a fost usor pentru ca era vorba de o trupa si va preia toata lumea, noi avem de vorbit despre produse comerciale si e mai greu”.

imi aduc aminte ca am facut o pauza mare pentru ca mi-am dat seama ca nu intelesese ce facusem in campania respectiva si i-am raspuns “am avut peste 100 de stiri cind nu stia nimeni cine se afla in spate, pentru ca am avut o poveste de spus. pentru ca am comunicat tot timpul faptele bune pe care le-am facut, actiunile educative… n-am pus in nicio stire/ comunicat o poezie, vorbe insirate ca sa fie, fiecare stire a vorbit despre o actiune mica pe care miscarea – brandul despre care vorbeam, Orasul MInunilor – le FACUSE. EXISTAU.

structura acelei campanii a fost exact in identitatea temei conferintei de astazi, story doing before story telling, numai ca… daca suntem onesti si ne uitam in jur, in vremurile fake it till you make it, stim ca multi PRi scriu despre lucruri care nu exista, insira cuvinte ca sa fie si, in disperarea de a livra clientului un raport cu aparitii media, a inceput sa se piarda concentrarea pe a construi  coerent, cu fiecare comunicare, brandul produsului pentru care lucrezi.

apparent, in PR-ul cultural e mai simplu sa vorbesti despre produsul pe care-l promovez pentru ca multora li se pare ca e mai glossy decit o napolitana, de exemplu. doar ca , din ce nisa e mai ingusta, daca nu-ti cunosti foarte bine produsul, daca nu te documentezi si daca nu cauti povestile autentice, nu o sa ajungi niciodata in presa cu o stire despre produsul tau cultural.

sincer, eu nu cred ca exista produs care sa nu ajunga in presa – fara sa fi platit ceva la departamentul media – atita timp cit stie sa ofere content relevant pt publicatia unde vrea sa apara, dar si pentru consumatorii sai. sigur asta se face cu efort, cu documentare, cu oameni care sa inteleaga nu doar structurile unor campanii de PR ci si structura scrierii unui articol.

 

*

anul trecut la festivalul de film Anonimul am avut o oportunitate imensa de PR. Festivalul International de Film Independent Anonimul prezinta pelicule care nu sunt blockbustere, actorii si regizorii nu sunt “glossy”, chiar daca au multe premii internationale. si e , aparent, greu sa-i promovezi.

anul trecut , cum spuneam, am avut o oportunitate speciala. in filmul de deschidere – o pelicula italiana premiata la Cannes cu Monica Bellucci in distributie, in rolul principal era o fetita din Romania, Alexandra Lungu – care in film era italianca.

organizatorii festivalului de film Anonimul au reusit sa o aduca in tara la deschiderea festivalului asa ca pentru mine ca PR a fost aur curat, aveam super unghi de povesti. ca sa poata sa fie preluata in presa, pentru ca era o fetita de care nu auzise nimeni, o fetita absolut obisnuita, am petrecut o zi cu mama ei si cu ea, am aflat povesti din viata ei si am briefuit jurnalistii, le-am dat toate posibilele unghiuri.

ar fi fost foarte simplu sa facem un comunicat de presa si sa insiram cuvinte frumoase despre cum cea mica s-a plimbat pe covorul rosu de la Cannes, dar noi am vrut mai mult de atit si am cautat adevaratele povesti din viata ei pe care le-am prezentat jurnalistilor.

la sfirsit am avut aparitii la toate televiziunile, toate revistele glossy si festivalul a avut o expunere foarte frumoasa. dar nu ne-am indeparatat nicio clipa de la ce era fetita aceea de fapt si n-am pus caruta inaintea boilor. am incercat sa o cunoasca lumea inainte de a o intilni, si i-am ajutat noi sa faca asta.

tot anul trecut la Anonimul a fost un film cu Kira Hagi, fata lui giga hagi. fata e de o modestie incredibila, e si super talentata in actorie (a cistigat o bursa la los angeles si e foarte mindra ca face scoala fara ca tatal ei sa-i plateasca cursurile), dar in romania se lupta cu imaginea de fiica a lui hagi.

pentru mine, ca PR, Kira era din nou o oportunitate pentru comunicarea festivalului internatonal de film independent Anonimul, doar ca parintilor si oamenilor din echipa filmului la care lucrase – filmul se numeste “Bucuresti te iubesc” le era teama ca, fata in fata, cu jurnalistii acestia se vor concentra pe intrebari legate de tatal ei si nu-si doreau asta. ceea ce e si firesc de altfel.

si din nou am mers la esenta, am stat de vorba cu fata, am aflat povesti din viata ei, fapte din viata ei, si-am briefuit jurnalistii. le-am oferit atit de multe informatii interesante pe care sa le abordeze incit nu am avut decit o singura intrebare legata de Gica Hagi la care fata a raspuns simplu, din perspectiva ei de copil care se uita la marele Hagi ca la tatal ei. si-am avut din nou super acoperire in presa pentru ca pina atunci fata nu iesise singura in nicio comunicare.

e putin spus ca am fost cerber cu jurnalistii, ca le-am explicat ca la marile interviuri de afara care sunt regulile jocului in acest caz, dar stiti ce? am lucrat cu cei mai rai jurnalisti de monden in cazul asta si nimeni n-a incalcat regulile.

pt ca daca joci profesionist si-l respecti pe cel din fata ta, si el te respecta.

*

pun pariu ca va ginditi ca e mai simplu in meseria mea pentru ca e cu vedete.

deloc.

cu o vedeta poti sa apari oricind in presa, spuneti fiecare dintre voi, daca o pui in chiloti intr-o fotografie… folosim genetic expresia “o pui in chiloti” pentru stirile trivia, can can… in fapt, aparitiile in presa in chiloti sunt doar o vulgara lipsa a discretiei si o satisfacere pe moment a ego-ului protagonistului.

dar daca esti un comunicator adevarat, daca vrei sa construiesti ceva cu PR-ul pe care-l faci pentru brandul pentru care lucrezi, implici vedeta in niste actiuni si apoi comunici.

si in zona dvs se intilneste , ma iertati, PR despre lenjerie. pentru ca de multe ori, in graba si presiunea de a livra aparitiile media din contract, nu mai construiti adevarate actiuni care sa se descarce in povesti care sa fie spuse presei.

stiu ca m-au invitat sa va povestesc PR-ul Cultural si din industria divertismentului pus in contextul  “a face mai intii, inainte de a povesti si impacheta frumos ca sa fie preluat”, dar lectia cea mai frumoasa pe care am invatat-o in anii de munca pentru festivalul de teatru de la sibiu, pentru festivalul de film anonimul, pentru simpaticii de la trupa VUNK e despre autenticitate si discretie.

cind poti si stii sa faci PR de entertainment fara sa dai stiri cu chiloti si vacante si ai si rezultate, inseamna ca iti ajuti clientul cu adevarat.

stiu sigur ca exista stiri cu lenjerie si in ramurile dvs de activitate. mi-ar placea sa va ginditi mai mult la ele inainte de a le da drumul pe piata.

multumesc

 

26 martie 2015

PR FORUM

3677
shutterstock_culoriCum ti-ai colora hainele daca ai putea sa faci o magie?

Cum ti-ai colora hainele daca ai putea sa faci o magie?

In garderoba mea exista, am spus-o de multe ori, foarte multe haine pastel. Grej, roz cenusa de trandafir, menta, bleu foarte deschis si multe nuante de gri.

Ma reprezinta si imi place mult sa ma imbrac asa, mi se pare ca spun cum sunt eu – nu-mi doresc sa ies in evidenta daca “evidentiatul” nu e parte din job.

O alta parte importanta din garderoba mea e din haine albe si negre din care se pot face mixuri speciale, toate in linii foarte simple, foarte nordice. Multe sunt si de la branduri nordice, de fapt.

Zilele trecute, prietena mea Fifi a gasit un site britanic cu haine foarte minimaliste si mi-a dat sa vad o rochie. I-am zis ca am una aproximativ la fel facuta de un designer roman si, dupa ce m-am mai uitat putin, am descoperit ca aveam si o pereche de pantaloni care erau prezenti si pe acel site.

Cred ca fiecare dintre noi, chiar si cind nu stim, ne exprimam prin hainele p ecare le purtam; ne aratam nesigurantele, ne aratam starea si, mereu, fara exceptie, ne expunem educatia. Imi place sa ma joc si sa ghicesc dupa croiala si culoarea unei haine cam cum e omul care o poarta si, intr-o vreme, am facut un joc cu cititoarele mele :”tu ce rochie esti” se numea si le-am indicat rochia care semana cel mai tare cu personalitatea fiecareia. (poate-l reiau zilele viitoare)

Dove unul dintre cei mai mari promotori ai increderii in sine pentru femei ca parte din exprimarea adevaratei frumuseti a creat o aplicatie pentru facebook in care poti sa iti colorezi tinutele (glam, casual sau office) in culorile preferate. E un joc dragut care arata indirect cit de frumos de putem colora viata, ne putem influenta starea (dar si pe a celor din jur) cu culorile pe care le punem in aceeasi tinuta, un joc despre cum pe aceeasi croiala de haine obtinem alt efect visual doar din culori.

Puteti intra aici in aplicatie – e un frumos exercitiu de stil.

Si mai e mesajul Dove, spus discret si elegant, ca acum te poti bucura de orice culoare in hainele tale, poti alege orice iti sta bine fara sa-ti faci griji de urmele pe care le poate lasa pe haine deodorantul tau. Am mai scris si imi face placere sa scriu pentru ca sunt o utilizatoare consecventa, Dove a creat Dove Invisible Dry, primul deodorant antiperspirant dovedit ca nu lasa urme albe pe 100 de culori, deodorant care pastreaza si calitatile magice ale produselor care poarta marca Dove, adica hidratarea si grija constanta pentru pielea ta.

Sunt curioasa, pentru Office care e culoarea ta preferata? Dar cind vine vorba de o tinuta de seara, ce ai alege?
Cum ziceam aceste alegeri spun foarte multe despre noi, dar si noi putem spune multe celor din jur prin culorile pe care le alegem pentru haine. Sa ne bucuram din plin de culori,deci.

cover photo shutterstock

1119
Santíssima-Trindade-FátimaSantíssima Trindade (Fátima)- o biserica asa cum n-am mai vazut

Santíssima Trindade (Fátima)- o biserica asa cum n-am mai vazut

in vizita mea in Portugalia, saptamina trecuta am ajuns si la Fatima; locul incarcat de legenda a trei copii care, in fiecare zi de 13 a lunii, timp de 6 luni au vazut chipul Maicii Domnului pe un cimp acum devenit un mare sanctuar.

dincolo de legenda, locul e magic si e incarcat si de gindurile bune ale oamenilor care vin si se roaga, dar si de problemele lor pe care si le pun in rugaciuni, asa ca daca stai linistit si te uiti in jur (la tinere care parcurg zimbind un ritual chinuitor – merg in genunchi aproape un km cu o luminare aprinsa rostind rugaciuni, la batrini care-si plimba amintirile brat la brat, la copii care tac uimiti de linistea din jur etc), daca-i privesti pe toti cu inima deschisa simti tensiunea locului.

o tensiune in sens pozitiv, care te inconjoara si pare ca te protejeaza.

*
desi turistii – crediciosi practicanti sau nu – isi centreaza atentia pe altarul construit in locul in care se spune ca a aparut imaginea sfinta, sau pe biserica veche, care aminteste de Vatican, pe mine m-a impresionat foarte tare o biserica noua construita in 2009, in partea diametral opusa bisericii vechi: Santissima Trindade.

Arhitectul acestei biserici se numeste Alexandros Tombazis, e grec , are 75 de ani si este unul dintre cei mai premiati arhitecti din lume.

De afara cladirea arata a orice numai a biserica nu, inauntru totul e atit de minimalist si dus pina la esenta incit mesajul e incredibil de puternic: credinta, simbolurile crestine sunt deja in noi, integrate asimilate, e doar o chestiune de acceptare si de perceptie ca sa realizam asta.

iata cum arata icoanele de pe peretii de la intrare

 

magia vine insa din utilizarea incredibila a luminii…

iata cum e utilizata lumina in interiorul bisericii (vorbim de o incapere cu o capacitate de 10.000 de oameni. asta mi-a adus aminte de biserica mare din Florenta, Dom-ul, care a fost creata cu brieful “sa incapa toata Florenta in ea pentru ca, in caz de incendii, cutremure sau alte calamitati, oamenii sa se simta protejati de BISERICA”)

dar mai ales uitati-va cu atentie la iesire.

(usa pe care iesi – aceeasi pe care si intri doar ca ai perspectiva inversa – iti da deschidere catre biserica veche, iar modul in care arhitectul a ales sa foloseasca spatiul si lumina, sa creeze o cruce din lumina, iar fiecare om care iese din biserica sa fie acoperit de lumina ca intr-un cerc magic e absolut incredibil. pentru mine a fost cea mai emotionanta dintre perceptiile de acolo. aceasta iesire si simbolurile pe care le poarta cu ea, intr-o forma minimalista, discreta, inteligenta, rafinata)

*

nu sunt o persoana religioasa, nu ma rog (rugaciunea asa cum este ea perceputa si folosita la nivel popular mi se pare o cersetorie egoista “da-mi ceva…”, “iarta-ma pt ..”), dar multumesc.

de multe ori pe zi pentru multe lucruri mici sau mari care mi se intimpla. unor oameni (cu stiinta lor – adica le spun direct-, sau fara stiinta lor, in gind pentru lucrurile pe care le invat) sau fara adresant direct: multumesc pur si simplu.

azi am citit mult despre arhitectul care a facut biserica asta speciala, Alexandros Tombazis, si i-am multumit si-n gind. si-o fac si aici.

cind eram in biserica mi-am adus aminte de arhitectul roman, si el foarte premiat, Atilla Kim si de o conversatie:

Anul trecut in iulie am fost rugat sa ma gindesc la un proiect pentru o biserica, iar de atunci ma confrunt cu intrebarea asta.

Ce mi se pare important, si de ce mi se pare ca cineva s-ar simti implinit intr-o biserica, e sa simta un anumit tip de suport care vine din credinta sau vine din comunitatea care e din jurul tau. Cred ca e mai mult din comunitate, pentru ca altfel – daca exista credinta – biserica nu este necesara. E o traire atit de personala si intima, incit iti cistigi echilibrul singur.

Cind mergi la biserica conteaza sentimentul pe care-l creeaza comunitatea, iar cind vine vorba despre arhitectura unei biserici acest lucru ar trebui sa-l puna pe primul plan: cum sa procedezi ca un grup de oameni sa observe ca nu sunt singuri… sa-i faci sa inteleaga ca pot sa se sprijine si in viata pe care o traiesc, nu doar in filosofia religioasa.

intreaga conversatie aici

(cb)

1352
shutterstock - dreamsdespre ratare

despre ratare

la inceputul acestei luni am fost la BOOKFEST , o serie de conferinte aplicate pentru elevi si studenti, care s-a intins pe o saptamina si care a avut 4-5 invitati zilnic.

trebuia sa le vorbim despre importanta de a citi, sau sa le povestim despre o carte anume, dar cei din sala voiau sa afle cum sa alegi o meserie care stii ca ti se potriveste.

le-am raspuns ca daca incearca mai multe lucruri in studentie si in liceu, daca fac voluntariat, internship in companii vor descoperi ce li se potriveste.

si pentru o clipa am vrut sa adaug “ce va place”, dupa “ce vi se potriveste”. dar mi-am adus aminte de ceva ce nu le puteam povesti in timpul surt de la sectiunea de intrebari si raspunsuri si-am lasat-o asa.

uneori ceea ce-ti place poate sa fie legat de ego si asta te poate duce la ratare.

*

acum destul de multa vreme un spectacol de teatru mi-a pus problema ratarii, nu din gratie textului care n-avea ca tema ratarea, ci din cauza productiei in sine.

avea unii dintre cei mai buni actori de pe piata, un text foarte celebru si se juca intr-un teatru central, doar ca “decupajul” (adica fragmentele alese din text) si solutiile regizorale erau atit de proaste incit vedeam spectatorii cum se foiesc in scaune din primele 10 min.

il cunosteam pe regizor, nu m-am putut duce la sfirsit sa-i spun ca nu mi-a placut nici de data asta; ii mai spusesem si in alte dati si, pentru ca stiam cam care ii e stilul de lucru (nepotrivit cu gustul meu), evitasem sa ma duc la piesele sale de foarte multe ori.

stiam ca regizorul ar putea fi un bun manager de teatru (sau un bun manager de orice pentru ca stie sa mobilizeze oameni, sa adune sponsori), dar ca ii placea sa fie regizor, sa faca “arta” si ca nu avea cum sa nu stie ca rezultatele muncii sale nu sunt cele mai bune, oricit le-ar ambala in vorbe frumoase la sfirsit.

pe drumul catre casa m-am gindit ca acesta este un bun exemplu despre ratare. despre cum ego-ul si micile placeri pe care ti le cere ego-ul te pot muta in viata de pe o directie in care sa poti face bine lucrurile, si sa faci si bine in jurul tau, pe o directie mediocra.

si m-am gindit desigur si la mine; poate ca as fi putut sa fiu o mai buna profesoara de matematica decit jurnalist sau decit om de comunicare, dar eu am ales calea care mi-a placut si care mi-a adus mai multe satisfactii.

prietenii – pt ca de asta sunt prieteni – m-au linistit si-au zis ca nu m-am ratat, mi-au dat exemple dintre realizarile mele in jurnalism sau in comunicare, dar tot a ramas in minte ideea asta: cind alegem in dreptul unui job “ce ne place”, cum stim sa alegem nu pentru ego-ul nostru, ci pentru binele nostru si al celor din jur?

stiu manageri care ar putea fi niste artisti misto, stiu artisti care ar putea face management, stiu contabili care ar putea fi poeti, sau sportivi care ar putea fi super cintareti si am mereu in minte intrebarea asta:

cind alegem in dreptul unui job “ce ne place”, cum invatam sa alegem nu pentru ego-ul nostru, ci pentru binele nostru si al celor din jur?

(cb)

cover photo shutterstock

1797
shutterstock timpfericire

fericire

”True happiness makes us wise”

ne petrecem timpul avind drept obiectiv „fericirea”. le uram prietenilor – cind e timp si loc pentru urari, la aniversari adica – fericire.
alergam alergam alergam dupa fericire asa cum ne-a fost descrisa in ceea ce ne-am luat noi reper: povestile parintilor, povestile cu printi si zine, povestile blockbuster, povestile altora.

si nu ne dam seama ca alergam dupa ceva ce, de fapt, avem tot timpul.
fericirea e starea noastra naturala, ne-o stricam pentru ca alergam dupa himere.

fericirea ne contine, e in jurul nostru in orice moment, chiar si cind ne e cel mai greu.

la multi ani de ziua internationala a fericirii.

nu va mai urez sa fiti fericiti, pentru ca sunteti.
va urez sa aveti puterea sa vedeti asta.

1605
shutterstock_renuntarecind ai dat totul pentru convingerile tale?

cind ai dat totul pentru convingerile tale?

prietenii mei imi spun adesea ca sunt un fel de kamikaze: sunt gata sa renunt la tot ce am construit doar ca sa urmez o idee in care cred cu putere.

am facut asta de citeva ori in viata si am invatat lucruri foarte frumoase despre mine.

de citeva ori am renuntat la un job bine platit: mai intii la pozitia de brand manager la Europa FM, apoi de red sef la Tabu, apoi am renuntat la contracte care mi-aduceau fie bani multi, fie notoritate si credibilitate.

pentru ca am vrut sa ma dezvolt.

de fiecare data asta am avut in gind “pot mai mult si mai bine, lumea progreseaza, sa fiu in pas cu evolutiile din domeniul meu”

*

in 2004 cind am plecat de la Europa FM tatal meu a fost foarte suparat. e din generatia pentru care cartea de munca inseamna foarte mult, precum si mindria ca lucrezi de multi ani in acelasi loc.

tata nu putea sa conceapa de ce plec fara sa am nimic ca sa inlocuiesc job-ul. si, mai ales, cum pot sa renunt la o functie de conducere si la o leafa bine platita cind angajatorul nu-mi face probleme si nici nu  vrea sa ma dea afara.

aveam bani pusi deoparte, nu eram conditionata financiar  si voiam sa invat si alte lucruri, voiam sa ma dezvolt profesional, iar credinta mea este ca nu poti face lucruri memorabile daca nu iesi din zona ta de confort.

*

cind am plecat de la Tabu, multi au ridicat din sprincene. n-am comentat niciodata de ce am plecat, dar a fost acolo un mix intre dezamagirea mea fata de directia pe care voia sa o impuna managementul si dorinta mea de a invata un nou limbaj – cel online. stiam ca nu pot sa invat foarte bine “o limba straina” daca nu incerc sa “locuiesc” in tara in care e vorbita.

*

de fiecare data am plecat cind am avut in minte gindul “mie mi-e mai bine fara voi”, mai binele insemind ca as putea sa-mi urmez crezurile pe un drum mai corect, chiar daca mai anevoios.

si din despartirile astea – unele dureroase la nivel emotional pentru ca erau si prietenii implicate – am invatat citeva lucruri:

1. daca ai incredere in tine, ai sa reusesti.

2. visurile si crezurile tale sunt foarte importante, urmeaza-le oricind ar parea de greu, satisfactiile sunt de nemasurat.

3. daca faci aceleasi lucruri zi de zi, nu ai sa progresezi ; iesirea din zona de confort, oricit ar fi de chinuitoare, aduce o rasplata imensa de fiecare data.

4. esti suma celor mai importanti 5 oameni pe care-i vezi zilnic, progresul personal vine cind ai alaturi oameni mai bine pregatiti (pentru viata sau profesie) decit tine.

Tu cind ai renuntat la totul ca sa-ti urmezi un vis? Mi-ar placea sa-ti aflu povestea.

*

De fiecare data cind eu am plecat pe un drum – care stiam ca va fi anevoios – ca sa-mi urmez crezurile si visurile, am avut siguranta financiara a economiilor facute cu grija si perseverenta. Daca nu esti in situatia mea , Banca Transilvania are, pina pe 31 martie, o campanie menita sa-ti faca drumul mai usor pentru a- ti face afacerea la care visezi.

12 luni GRATUITE la principalele operatiuni bancare:

deschidere de cont curent in lei

administrare lunara cont curent

abonament Internet Banking BT24 si Mobile Banking mBT24

lunar, primele 10 plati in lei prin BT24, mBT24 sau incasari in lei prin OP, indiferent daca sunt intrabancare sau interbancare

Poti afla mai multe detalii aici. 

*

Spune-mi povestea ta: cind ai renuntat la tot ca sa-ti urmezi crezurile? Sunt sigura ca o sa-i inspire si pe altii.

 

1187
mincare portugheza cu vita mazare si varza2 retete simple cu care te plimbi prin lume: Spania si Portugalia

2 retete simple cu care te plimbi prin lume: Spania si Portugalia

 Mama si bunica aveau radioul tovaras in bucatarie, eu am si un radio, dar si pe simpaticul robotel Philips Multicooker (de la Philips, brandul care l-a creat). Am mai scris despre el ca imi face viata foarte usoara, il am de mai bine de un an si jumatate si am beneficiat de-a lungul timpului de functiile lui smart (tine mincarea calda pina cind ajungi acasa, il poti programa dimineata sa gateasca si cind ajungi acasa doar asezi masa)

Am o prietena, Felicia, care si-a cumparat de Craciun acelasi aparat minune si acum face piine cu el; N-am ajuns inca la acest aspect (incerc sa maninc cit mai putina piine si stiu ca piine calda cu seminte, duminica la mic dejun inseamna si bucurie – amintiri din copilarie, dar si dezastru – pentru silueta mea).

Oricum, cochetez cu gindul asta: sa fac o piine traditional romaneasca cu ajutorul tovarasului Phil.

Pina atunci iata 2 retete internationale (cu multe legume desigur pentru ca asa maninc eu) care respecta regulile de baza: se prepara in mai putin de o ora si munca mea directa e de 10-15 min.

 Mincare catalana cu vinete si ardei

Mincarurile spaniole sunt f gustoase si mie mi se par ca seamana cu ceea ce gateau bunicii nostri.

De exemplu, Samfaina este o versiune spaniola de la ghiveciul de legume al nostru, diferind mirodeniile puse.

Ce contine

ceapa, ardei verde si rosu, usturoi, vinete, dovlecei, sos tomat, cimbru, boia iute, piper, ulei de masline.

Cum se prepara:

ceapa (1 bucata), usturoiul (3 catei), ardeii (unul rosu, unul verde) se toaca si se pun la calit in ulei de masline. dupa 5 min cit stau in robotelul Pihilips pe functia fry, se comuta pe boil, se adauga vinetele (una bucata), dovleceii (una bucata) taiati marunt, sosul de rosii ( o ceasca), un pahar de apa si , programeaza pentru 20 de min.

Eu toc dovleceii si vinetele in timp ce se calesc ardeii, ceapa si usturoiul. si mincarea e gata in 30 de min maximum.

Prefer sa o maninc simpla, desi poate fi servita si ca garnitura la carne.

 

Mincare portugheza cu mazare, carne de vita si varza.

Aici lucrurile sunt putin mai complicate pentru ca este o mincare incredibil de aromata si de buna, dar pentru care aveti nevoie de ingrediente care nu se gasesc in fiecare zi in debara. Nu zic ca sunt greu de gasit, doar ca – eu cel putin – nu am varza dulce mereu in debara.

Ce contine: carne de vita – 300 g, ardei rosu ( 1 buc), ardei verde (1 buc) dovlecei (1/2 buc),ceapa ( 1 buc), usturoi ( 3 catei), mazare ( o cana), varza dulce ( 1/4 dintr-o varza mica), cartofi ( 2, dimensiuni medii) , menta uscata, chili (eu am pus dulceata de ardei iute), cimbru, piper, sare, o cana de vin alb, o ceasca de sos de tomate.

Cum se prepara:

Ardeiul, ceapa si usturoiul se toaca marunt si se pun la calit in ulei de masline folosind functia FRY programata pentru 15 min. Intre timp se taie carnea in cubulete mici si se pun peste ingrediente, la aceeasi functie, in acelasi program si se mai lasa putin (eu in acest interval – cam 5 min – tai in cubulete mici cartofii, dovlecelul si morcovii pe care ii voi pune putin mai tirziu)

Se pun sosul de tomate, vinul, cimbrul si se mai lasa (cam atit mai e din program in acest moment al preparatiunii) 5 minute.

Pun apoi morcovii masarea, carofii si dovlecelul, impreuna cu varza taiata subtire si doua pahare de apa, plus menta. Programez multicookerul pe functia Boil pentru 30 de min si il las sa -si faca treaba singur.

E o reteta care se prepara cam in 45 de min si este foarte foarte aromata si gustoasa.

 

 

 

1418
shutterstock_LALELECURATENIE: lectiile vietii, cercuri care se inchid

CURATENIE: lectiile vietii, cercuri care se inchid

cred in cercurile care trebuie inchise, in lucrurile care nu trebuie lasate nerezolvate. cum cred ca viata ne aduce in acelasi loc peste ani, ca intr-o spirala – in acelasi punct, dar pe grade diferite – , ca sa ne invatam lectiile.

*

vineri ma aflam in biroul unui prieten pe care -l stiu de aproape 18 ani. singura. asteptam sa se adune mai multi oameni ca sa rezolvam o chestiune. prietenul asta e director in compania in care ma aflam.

a intrat intimplator in birou o doamna care e si ea directoare intr-o alta companie mare si  pe care o stiu de 15 ani. si ea voia sa discute cu prietenul acesta al meu, care e si prietenul ei.

in urma cu 15 ani, toti trei – si alti citiva oameni care astazi sunt in pozitii de conducere in companii mari din romania – incepeam un proiect legendar.

vineri ne-am aflat toti in acelasi birou ca sa planuim cum rescriem o parte istorie. am ajuns in spirala aceea, doar ca mai sus pe axul vertical, nu doar mai batrini, cu mai multi bani si cu mai multa putere/influenta in domeniile noastre, ci si – sper – mai intelepti.

si in timp ce-l asteptam pe domn, am vorbit cu doamna:

– nu ti se pare ca se inchide un cerc? suntem aici la 15 ani distanta, gata sa facem lucruri pe care nu credeam ca le vom mai face vreodata. ba chiar daca ne spunea cineva ca le vom face din nou, l-am fi declarat nebun.

ea a zimbit si-a zis

– e o lectie pe care o avem de invatat. dar care e?

*

pe drumul catre casa m-am gindit care ar putea fi lectia si mi-am spus ca ar putea fi despre “a munci mai eficient, dar nu la fel de nebunesc (ca nebunii) cum am facut-o cum 15 ani. despre a te bucura de viata si de prieteni.”

si cind am ajuns acasa, am pus pe hirtie toate proiectele in care sunt implicata. iar intr-o alta coloana am pus ce inseamna viata mea si ce ma bucura cu adevarat.

apoi am facut curatenie in prima lista. am eliminat proiectele care nu ma bucura. pe care le faceam doar pentru ego. de dragul performantei (profesionale sau materiale).

cind am luat decizia la ce renunt nu m-au interesat banii pe care mi-i aduc acele proiecte, m-am gindit doar la bucuria mea. pentru ca in acesti 15 ani am invatat ca banii vin oricum daca-ti faci treaba bine, dar si ca toate proiectele pe care le  alegi mai ales pentru bani sunt, de fapt, foarte ieftine, iar bucuriile adevarate nu au legatura cu banii.

in aceasta dimineata, de la geamul insorit al unei cafenele din Iasi (unde ma aflu pentru ca vreau sa vad un spectacol de dans – Imagine all the people, creatie a domnului Gigi Caciuleanu- adica unde imi urmez una dintre bucurii), am dat telefoane ca sa anunt ca renunt la anumite proiecte.

curatenia de primavara.

ceea ce va doresc si dumneavoastra.

1759
kiwiPERSONAL: 6 lucruri care fac mai usoara o zi draconica

PERSONAL: 6 lucruri care fac mai usoara o zi draconica

Zilele astea am un program draconic.

Ieri, de exemplu, am plecat la munca la 6 dimineata si m-am intors la 9 seara, dupa intilniri complicate in care a trebuit sa fiu atenta la reactiile multor oameni si sa asimilez multe informatii noi, dar si sa merg la evenimente pe care le-am putea numi mondene.

Astazi m-am trezit la 5 si jumatate dimineata si prima intilnire e programata la 9, apoi la 11.30 trebuie sa merg la o filmare si restul se complica din ce trec orele.

Cu un program de genul acesta ma confrunt de aproape o luna si, desi ar trebui sa fiu epuziata si nervoasa, astazi m-am trezit fara sa sune ceasul.

Pur si simplu inainte de culcare mi-am propus sa ma trezesc la 5.30 si m-am trezit la si 33 de minute.

Asta pentru ca am invatat citeva lucruri care ma ajuta foarte mult sa nu obosesc si sa ma simt bine – emotional.

1. imi incep ziua orice ar fi, oricit de dimineata ar fi si oricit de putin timp am dormit, cu… o cana cu apa calda si 2 felii de lamiie.

cafeaua o beau in timpul micului dejun la minim 30 de min dupa ce m-am trezit.

2. am grija la ce maninc

micul dejun e sfint si pe linga variatiuni cu ou (omleta, fierte ) si sunca/ piept pui afumat & legume pe care-l maninc macar de doua ori pe saptamina, am inclus in masa de la micul dejun budinca din seminte de chia cu iaurt, avocado care inlocuie untul in sandwich-uri, freshuri de fructe si legume .

3. imi pastrez ritualul de a-mi curata mintea

fac meditatie in fiecare dimineata si seara ca un exercitiu de curatare a mintii si de relaxare a ritmului interior. (am mai scris despre asta aici)

4. iau zilnic magicele vitamine din drojdie de bere.

5. imi iau doua zile libere la maxim 10 zile distanta (chiar daca nu sunt clasicele zile de week end). dar cind spun libere inseamna ca nu scriu nimic, nu am intilniri si , in principiu, nu am nici telefonul deschis (citesc mailurile daca sunt urgente, dar in principiu stiu ca nimic nu e urgent cu adevarat).

6. fac o plimbare de cel putin 30 de minute in fiecare zi.

 

De ce scriu despre toate acestea acum?

Daca as transcrie care a fost programul meu doar in aceasta saptamina, foarte multa lume s-ar incrunta pentru ca arata cumplit (si nu seamana deloc cu a merge la birou si a face treaba, orice ar insemna asta. Pentru ca la fiecare citeva ore fac un switch mental si intru in alt proiect, alte chestiuni de rezolvat, uneori din zone foarte foarte diferire). Cu toate astea, nu ma simt obosita. Si daca eu am gasit o cale ca sa-mi fie mai bine, ma gindesc ca s-ar putea sa va inspire si pe voi.

In ritmul de lucru de 14-16 ore, in ultimele saptamini m-am trezit in mod constant fara ceas cu un rabat de 5-7 minute de ora la care mi-am propus sa ma trezesc, chiar daca am dormit 3-4 ore. Si pentru ca nu m-a bruscat ceasul (nu mi-a intrerupt brusc somnul creindu-mi un disconfort), m-am trezit de fiecare data bine dispusa si relaxata.

Pun pe seama meditatiei partea aceasta a intelegerii cu mintea mea.

Programul acesta de maraton e doar pe scurt timp ( pina se aseaza lucrurile intr-un proiect nou la care lucrez)

1330
shutterstock_coffeedespre sacrificii

despre sacrificii

v-ati gindit vreodata ca ideea “am facut un sacrificiu pentru cineva” e doar o expresie a egoului?

cind alegem sa facem ceva, cind decidem sa actionam intr-un fel, avem o rationalitate in spatele actului nostru, fie ca este un interes (ca sa obtinem ceva) sau ca este altruism (fara niciun beneficiu).

ideea de sacrificiu pentru fapta noastra apare mult mai tirziu de la actiunea in sine, cind n-am primit ceea ce ne asteptam sa primim.

orice ar fi trebuit sa insemne asta, oricare ar fi trebuit sa fie recompensa emotionala sau materiala.

sacrificiul e, deci,  doar o chestiune a ego-ului nostru care n-a fost satisfacut asa cum se astepta.

*

ma gindesc la asta de citeva zile, de cind am auzit intr-o cafenea la citeva minute distanta mai intii o mama care-si certa copilul cu clasicul “eu sacrific totul pentru tine si tu…?!” ( nu stiu ce facuse copilul dar parea extrem de relaxat in timp ce-si bea sucul si se juca cu iPhonul cu fundalul sonor al bodoganelilor mamei).

putin mai tirziu am auzit “si-am sacrificat totul pentru el”, ca parte dintr-o conversatie intre doua tinere si-am banuit ca el era un iubit.

*

si in DEX,  SACRIFÍCIU este explicat drept Renunțare voluntară la un lucru scump în folosul cuiva sau pentru realizarea unui scop.

undeva pe drum a aparut ego-ul nostru si a dat un sens de repros ideii de sacrificiu pentru micile lucruri si intimplari dintre oameni.

1264
moment prezentego: “ca sa fie mai bine”

ego: “ca sa fie mai bine”

ne petrecem timp despicind firul in patru, paisprezece sau patruzeci si patru, analizind faptele noastre sau ale altora. in capul nostru e o voce care ne cearta pentru greselile pe care ne le imaginam ca le-am facut, in conformitate cu educatia si cultura noastra. si facem asta ca sa fie mai bine.

retraim in minte dialoguri, analizind in zeci de scenarii semnificatiile vorbelor dintre cuvinte si, cind obosim, schimbam jocul imaginindu-ne cum ar fi trebuit de fapt sa raspundem. ca sa fie mai bine.

ne imaginam viitorul si cum am putea schimba situatiile in care credem ca am gresit. de multe ori tot ca sa ne fie noua mai bine.

ceea ce e bine pentru noi, dintr-o alta perspectiva pentru altcineva poate ca nu mai e la fel de bine. dar noi, dupa reperele, emotiile si frustrarile noastre, ne luptam in mintea noastra ca sa fie mai bine.
ca sa iesim victoriosi in luptele si judecatile pe care ni le imaginam.

si ne consumam atit de mult timp parind ca suntem prezenti si luam parte la viata cind, de fapt, suntem cu gindul la trecut ca sa reparam ce credem ca avem noi de reparat, sau la viitor ca sa ne facem planuri ca sa fie mai bine.

si nu mai traim prezentul.

*

uitam ca trecutul e doar povestea subiectiva pe care am pastrat-o din evenimente traite, cum si proiectia in viitor a ce va fi sa fie e tot un rezultat subiectiv bazat nevoile noastre, deci pe ego.

e greu sa admitem ca doar prezentul curat, clipa de acum, asa cum vine ea, fara judecata, traita cu toate simturile alerte, nu e despre ego.

si ca orice voce, lupta, analiza din mintea noastra (despre noi sau despre altii) contine mult ego. sub umbrela dorintei de a fi mai bine.

*
au facut cercetari si au descoperit ca senzatia de frica poate fi eliminata din creier, mi-ar placea foarte mult sa existe medicamente care sa reduca si ego-ul.
as fi prima care as lua pina la pragul supradozei.

later edit: “medicament” e doar o metafora in text; meditatia si generozitatea sunt cele mai bune “medicamente” pentru o asemenea “boala”

1875
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!