Tag : piese de teatru

327106_245006962206207_245005065539730_727442_1045443_oSimpa si Undercloud

Simpa si Undercloud

Vrei sa te intilnesti (in locul meu) cu niste actori simpa?

Anul acesta festivalul de teatru independent Undercloud are o semnificatie speciala pentru mine. De fapt, de anul asta incolo, va avea mereu o semnificatie speciala pt mine.

Va fi pentru totdeauna “primul eveniment cultural la care S!MPA a fost partener oficial”, alaturi de nume mari ca VODAFONE, Ministerul Culturii sau revista ELLE.

Va dati seama ce inseamna asta? Pe linga bucuria mea imensa ca sunt pusa alaturi de nume asa de mari, de luni mergem cu totii la teatru. Sunt piese in festival in care joaca prieteni de-ai mei, sunt alte piese pe care nu le-am vazut dar vreau foarte mult sa le vad si sunt citeva pe care le stiu si le iubesc tare (“Amalia respira adinc” TREBUIE vazuta. TREBUIE!)

*
Festivalul se suprapune (4 zile) peste excursia mea in Anglia ( tot in interes de teatru, Richard III-lea cu Kevin Spacey), asa ca am nevoie de ajutoare. Mare mare nevoie.
Caut 2 reporteri speciali care sa mearga la teatru in locul meu si sa scrie, ca special guest pe blogul meu

Regula de inscriere e simpla: daca ai blog scrie pe blogul tau de ce vrei sa mergi la Undercloud ca reporter special (vei avea acces si la actorii din distributie pentru interviuri) si pune un link aici.
Daca n-ai blog, scrie pe Facebook de ce vrei la festivalul de teatru independent si tag-uieste-ma.
Miine la prinz alegem corespondentii:)

*
Iata programul, e f simpa, tre sa mergem! toate piesele se joaca la Muse, in Centrul Vechi. sunt bilete putine, deci trebuie cumparate din timp. costul unui bilet 25 ron 30 ron.

P.S. festivalul e plin de premiere pentru lumea 2.0, o piesa care se va juca pe Facebook, plus un ebook s!mpa ( in care veti scrie voi), dar despre astea miine.

2749
rodicamandache11Dorulet

Dorulet

ieri am gasit la carturesti Visul unei nopti de iarna, piesa lui Tudor Musatescu cu Rodica Mandache si Florin Piersic.

m-am uitat azi noapte cu o mare bucurie la piesa.
am marele noroc sa o stiu pe doamna Mandache si sa ne fi intilnit (nu atit de) des (pe cit ar trebui) in ultimii ani. stiu povesti minunate despre teatru de la dinsa, unele chiar despre spectacolul asta.
stiu povesti despre spectacolele in care joaca acum (chiar vineri am vazut-o alaturi de Marius Manole in Marea iubire a lui Sebastian, la Godot… si-am avut placerea si onoarea, impreuna cu Ana si Raluca, sa o conducem acasa si sa mai povestim povesti despre teatru), dar niciodata nu am vazut-o pe doamna Mandache ca in piesa asta. Ca in “Doruletz”, cum se numeste personajul sau. ( niciun gest, nicio privire, nicio inflexiune a vocii )

asa ca am furat de pe ecran, cu printscreen, citeva imagini din piesa:)

anul trecut, mi-a povestit despre cum a schimbat-o piesa asta. am cautat prin arhive si-am gasit fragmentul de text.

Crede ca intâlnirea cu inteligenta lui Florin Piersic in „Visul unei nopti de iarna” a modelat-o ca actrita.
„Florin Piersic nu e ca restul oamenilor. De actori nici nu mai vorbesc. E din alt aluat. I-a placut atât de tare rolul meu incât venea si repeta pentru mine, nu pentru el. Regizorul era un coleg de-al meu, Dan Necsulea. La prima repetitie, ne-am dus la National, eu, Florin, regizorul si am deschis textul. Citeam si imi placea de mine, stiam ce grozava sunt si ce talentata. Si Florin a zis: «Uite despre ce e vorba. Rodica e o actrita foarte colorata, ca si mine de altfel. Acum noi trebuie sa ne chinuim sa-i scoatem tot ce ne-a aratat aici ca sa ajungem la ea. Ala-i rolul.» Pesemne ca alta actrita ar fi spus «vezi-ti de treaba». Astea sunt caderi de sus, dar eu reactionam bine si-am lucrat minunat cu el.“
La aniversarea a 50 de ani de cariera ai lui Florin Piersic, s-a spus ca i-a facut cea mai frumoasa urare. Intre multele amintiri si snoave de pe platourile de filmare povestite de partenerele lui de de-a lungului timpului, Rodica Mandache i-a urat „Sa nu fii singur”.

*
alte doua lucruri minunate pe care mi le-a spus doamna Mandache

„E la fel de greu de suportat o lauda ca si o injuratura. E aceeasi carare. Nu e usor de primit. Dar asta nu inseamna ca nu le depozitezi undeva, unde te intâlnesti cu ele si le scoti din când in când. Si pe unele, si pe celelalte.”

„Dupa fiecare rol extraordinar sa nu-ti inchipui ca esti placat undeva pe un piedestal si de acolo te ia toata lumea. Nu. Succesul tine cât tine rolul ala. Atât. Si daca intr-o zi ti se umfla maseaua, nu mai tine nici cât rolul ala.”

*
daca-si doreste cineva sa vada piesa, va dau cu drag DVD-ul, lasati la comentarii un semn:)

3000
calwith u

with u

el: in seara asta, si tu si eu suntem singuri. haide sa cinam impreuna.
ea: si credeti ca o sa fim mai multi daca o sa fim amindoi?

tatal: femeia se hraneste cu poezie cind e fata, cind e nevasta tre sa-i dai proza

*

dintr-o piesa de teatru (romaneasca) pe care am vazut-o acum pe dvd… aproape ca v-as da un premiu daca stiti despre ce e vorba

cintecelul l-am furat la sfirsitul vizionarii de la Alex Traila ( dada, fix domnul care s-a pozat cu Angelina Jolie, dar acum are asa de multa treaba incit i se par ani distanta de la pozele alea)

“gluma e singurul lucru serios, gluma si saracia…”

tot din piesa …

miine detalii despre piesa cu print screen cu secvente sa vedeti minunatie de actori romani in tinerete.

1295
teatrumanele

manele

e in dilema un articol semnat de Alice Georgescu – „Baterea de cîmpi, ca (auto)critică” – in care pe 4000 de semne doamna Georgescu povesteste cum directorii de teatru ii iau pe criticii cu scoala deoparte dupa spectacole si-i intreaba „cine e aia/ala care scrie la… ca numai prostii scrie? si n-are nici scoala”. Doamna Georgescu adauga insa ca aceiasi directori de teatru se mindresc cu cronica pozitiva a neavenitului, uitind ca nu mai au scoala de specialitate.

textul se incheie cu un PS

Acest text se dedica, odata cu vibranta recunostinta a autoarei, actritei Valeria Seciu si interpretarii sale (rolul Lady Macbeth) din spectacolul Macbeth. Un studiu propus de Centrul de Cercetare si Creatie Teatrala „Ion Sava” si de teatrul National din bucuresti si datorat regizorului Radu Penciulescu.

Inteleg de aici ca dna Georgescu e suparata pe criticile nefavorabile in directia doamnei Seciu, dar ce nu inteleg e de ce nu merge pina la capat sa numeasca personajul/personajele care a(u) generat supararea domniei sale.

Cea mai celebra dintre cronicile negative pentru acest spectacol e cea semnata de Cristian Tudor Popescu in Gindul . Cu tot respectul si toata admiratia pentru doamna Seciu, subscriu pina la ultimul punct la ceea ce scrie CTP. Mai ales ca am vazut aceeasi reprezentatie, dinsul stind 2 scaune in spatele meu.

De ce nu merge doamna Georgescu pina la capat in textul ei?
N-a citit cronica lui CTP?
Ma indoiesc, stia ca e in sala, stia ca plecase la pauza, cu siguranta a urmarit sa vada ce va scrie.

*
De ce scriu despre asta? Pentru ca atitudinea doamnei Georgescu mi se pare definitorie pentru noi ca popor; criticam in virf de buze fara sa mergem pina la capat, ca sa nu suparam pe nimeni, dar ne aratam superioritatea.
Plus ca atitudinea asta: „doar prietenii din gasca noastra au dreptate/sunt cei mai tari, scriu cronicile care conteaza” e, ma iertati, manelista.
*
Saptamina trecuta, la Sibiu, eram in fata unui domn care are ani de scoala despre teatru aproape citi ani am eu de cind m-am nascut: Cristian Radu.
domnul Radu m-a provocat:
– Spune-mi creatori romani contemporani care influenteaza istoria universala. care conteaza si afara.
Sa nu zici Eliade, Brincusi, Ionescu, Muller pentru ca s-au format pe alte meleaguri.

N-am fost in stare sa numesc pe cineva la fel de puternic ca acestia si Cristian Radu a concluzionat: ar trebui sa acceptam ca suntem provinciali in domeniul asta.

*
m-a urmarit mult demonstratia lui si expresia „suntem provinciali” si mi-am dat seama ca are mare dreptate: nu suntem provinciali doar in cultura, suntem provinciali ca natie.
daca am accepta asta si-am folosi ambitia provincialului care vrea sa razbata, sa-si faca un rost, poate am progresa in lume.
numai ca noua ne e mai usor sa spunem ca „ai nostri sunt cei mai tari” si traim in propria manea.

manelisti. asta suntem. cu totii.

1257
silviu-purcareteCfoto-dragos-spiteru-300x296mina lui Purcarete

mina lui Purcarete

stia ca venisem acolo ca sa fac un interviu cu el, tot asa cum eu stiam ca nu-i plac interviurile.
il convinsesera ceilalti, habar n-am cum: poate cu argumentul ”ajuta la promovarea piesei” sau poate cu ”o sa fim parteneri la festivalul de teatru, trebuie sa-i dam ceva la schimb si asta e ce vrea” sau poate cu ”dureaza putin, nu e chiar cel mai idiot dintre jurnalisti, nu o sa fie foarte rau”

nu voi sti niciodata.

dar eram acolo, fata in fata, el avindu-l in stinga pe Vasile Sirli (domnul care a scris muzica pentru multe din piesele sale), eu avindu-l in dreapta pe Constantin Chiriac (care ma adusese in fata lui, prezentindu-ma politicos, dar care e si actor in piesa, dar si directorul teatrului in care se joaca piesa).

am schimbat citeva amabilitati: despre cum au muncit toata ziua, despre timpul scurt ramas pina la premiera, despre cum n-o sa-i tin mult de vorba.

 zimbea si-avea vocea aceea calda si bonoma.

apoi am scos reportofonul din geanta si-am spus ”acum incepem, dau drumul la inregistrare, e ok?” si-am vazut cum ia o tigara din pachetul de pe masuta din fata lui ( unde erau un Mac si scenariul piesei), ia bricheta, o aprinde si, cu tigara fumeginda, isi aseaza mina dreapta in fata gurii si a nasului, cu caushul palmei spre interior ca o platosa, iar trupul i se duce putin catre inapoi.

 mintea mea a inceput sa urle: ”se apara! nu vrea interviul asta! ”

*
Silviu Purcarete a avut joi la Sibiu premiera la D-ale Carnavalului si sper foarte tare ca e o piesa care va placea publicului.
n-am vazut-o inca, dar – acolo, cu citeva zile inainte de premiera – am simitit toata energia buna de pe scena.

si-am auzit povesti minunate:

despre studentii care au dat auditii cot la cot cu actorii mari pentru roluri in piesa si pentru ca au fost atit de constructive auditiile ( stateau toti in sala si, pe rind, faceau exercitii pe scena, invatind unii de la altii; aveau teme pentru a doua zi – sa construiasca personaje uitindu-se la oamenii de pe strada), ei descriu intilnirea pentru piesa asta drept un workshop.

despre actorii care cinta in orchestra de pe scena (da, cinta live la instrument – pentru ca la facultatea de teatru din sibiu faci obligatoriu un instrument) si despre munca lor cu Vasile Sirli:  ”trompetistul are buzele cu bataturi de la cit a repetat, dar e ca la gimnasti – nu poti face performanta la paralele, fara sa nu-ti ranesti palmele”.

despre unele simboluri din piesa pentru care mi-am gasit explucatii fara sa apuc sa le vad – mi-au fost de-ajuns descrierile; Mita Baston nu mai dispare dupa un paravan, ci trece printr-o oglinda; balul a devenit un bilci, se maninca 10 kg de mici in piesa – preparati direct pe scena; personajele sunt elegant imbracate, dar incaltate in cizme de cauciuc pentru ca traiesc in mocirla.

”Bilciul e locul de unde a pornit teatrul”, mi-a spus Silviu Purcarete pentru ca mai tirziu sa adauge ”as fi putut sa fac textul asta si la Palatul Parlamentului si la Hotel Marriott, nu doar aici pe scena, ca un bilci.”

*
de ce sa vina lumea sa vada piesa asta?

 i-am intrebat pe toti trei (Purcarete, Sirli, Chiriac), iar domnul Vasile Sirli mi-a raspuns cu o poveste:

”aseara, la iesirea de la Faust, prietenul unei tinere care parea studenta a intrebat-o:
– ei, cum ti s-a parut piesa?
ea s-a uitat lung, si-a tras respiratia.
– stai sa-mi aprind o tigara si discutam dupa aia.

despre asta trebuie sa fie teatrul. sa mergi intr-un loc, sa traiesti emotii si, la iesire, sa -ti aprinzi o tigara si sa discuti despre ce-ai vazut.”

*
la sfirsitul interviului , domnul Chiriac – care a privit cu un drag de copil catre Purcarete pe tot parcursul interviului si despre care am aflat ca a dat si el casting pentru piesa – mi-a spus rizind:

– ai stat pe un scaun din piesa, asa vor fi asezate in spectacol.
– pe scaunul cui am stat?
– al Didinei.

*
(m-as muta si miine la Sibiu daca as avea de muncit acolo ceva care sa se potriveasca cu ceea ce fac eu. ma reintilnesc cu sibiul la festivalul de teatru peste mai putin de 2 luni)

*
D ale Carnavalului s-a jucat in primele trei reprezentatii cu casa inchisa. Urmatoarea reprezentatie este pe 29 aprilie.

Multumesc frumos Ruxa pentru un week end tres s!mpa la Sibiu.

1309
6981_iadul-este-amintirea-70femeia care as vrea sa fiu

femeia care as vrea sa fiu


Cind eram pustoaica si imi cautam repere in femeile de-care-“soi”-as-fi-vrut-sa-fiu, mi-am ales-o pe ea drept model.

Am vazut-o intr-un film si mi s-a parut cea mai frumoasa persoana din lume, cea mai rasata, cea mai eleganta. O femeie oximoron: fragila dar ferma, fina dar cu asperitati ascunse, cu inima pe tava fara sa o dea insa oricui.

Nu stiam sa verbalizez trasaturile astea atunci, dar ma fascina cu ochii ei albastri, cu chipul ei ireal si cu focul pe care – habar n-am cum – i-l simteam cum tremura pe dinauntru. A fost actrita revelatie de la sfirsitul anilor 80.

Am revazut-o aseara intr-o piesa de teatru, la 20 de ani distanta de la premiera filmului a carui secventa cu ea imbracata in alb stind in barca pe lac ma urmareste de atunci.

Aseara, la finalul piesei, pentru prima data de cind merg la teatru, am plins pe aplauze.
De la cap la coada.
O simteam cum tremura si plinge, cum se bucura ca joaca; era la doi pasi de mine si energia pe care o transmitea apasa pe ceva din interiorul meu, asa ca tisneau lacrimile.

La finalul piesei cind spectatorii ii dadeau flori, ii lua in brate cu totul, parca agatindu-se de ei, iar mie gestul mi s-a parut o frumoasa metafora.

Acum are aproape 50 de ani si daca e sa-mi iau un model despre cum vreau sa fiu cind o sa fiu mai mare, tot ca ea as vrea sa fiu.

Fina, filiforma, vibrinda pe dinauntru si cu o energie interioara cu care ar muta si muntii dintr-o privire. Si cu toate astea, incredibil de delicata, de calda. impacata cu sine si bucuroasa ca (RE)traieste cu pasiune bucuria de a juca un rol care sa-i impinga limitele emotionale dincolo de ce-si doreste orice om obisnuit.

Si cu aceeasi ochi albastri magici care poarta acum cu ei amintirea lucrurilor traite.

*
“Nu va suparati, cum o cheama pe actrita care a jucat-o pe Agnes?” m-a intrebat o doamna pe strada.

Eram la intersectia Batistei cu Calderon, iar teatrul Odeon unde se jucase piesa era la destul de mare distanta, asa ca intrebarea mi s-a parut stranie. (Poate a auzit dialogul nostru, m-am linistit in gind)

“Diana Gheorghian. Si noi am mers la piesa asta pentru ea”, am spus eu atingind femeia pe urmar, ca si cum mi-as fi confirmat ca exista.

“Incredibil a jucat. N-am mai vazut-o pina acum.”

“Da, e minunata. N-a fost in tara”, am adaugat sigura pe mine. Citeva minute mai tirziu, cautind pe internet, am descoperit ca a fost foarte in tara, dar ca n-au mai distribuit-o regizorii in roluri mari.

*

Ne despart 15 ani. Fix. Am descoperit aseara ca avem aceeasi zi de nastere.
Oare cind o sa fiu (mai) mare o sa pot sa fiu macar un pic ca ea?

*
Diana Gheorghian joaca la Teatrul Odeon in piesa Iadul este amintirea (fara puterea de a mai schimba ceva), un rol principal, greu si minunat, dupa foarte multi ani.

4 femei, nevoia de dragoste si mutatiile care apar in lipsa ei.
O piesa in regia Marianei Camarasan ( Cui ii e frica de Virginia Woolf, de la Act).

Cind se reia stagiunea in toamna, am sa va bat la cap sa mergeti sa o vedeti.

1918

cezar antal in herr paul (regia radu afrim)

domn afrim a descoperit facebook-ul. dar l-a descoperit asa de bine, incit imi pune fotografii pe wall-ul meu (ceea ce eu nu stiu sa fac)

aceasta fotografie a fost postata pe wall-ul meu, drept raspuns la cum mai arata cezar antal, preferatul meu de la Piatra Neamt, acest Gael Garcia Bernal de romania, pe care radu l-a transformat intr-un batrinel pt piesa pe nume herr paul.

radu, doresc sa-ti spun si pe aceasta cale, ca fotografiile de pe facebook sunt publice.
asa ca ori am eu grija ce te intreb, ori ai tu grija cu ce ilustrezi raspunsurile:)

mai multe foto din piesa la domn afrim pe facebook sau la el pe site

foto by radu afrim

913

REGIZOR, COLECTIONEZ POVESTI CU VISE (VISATE SAU NEVISATE)…

…de oameni care traiesc (sau nu) in acelasi timp cu mine… despre ce ati visat sau doriti sa visati…de la visatori care vor sa-si vada visul realitate…pe o scena.

OFER POSIBILITATEA TRAIRII LOR INTR-UN SPECTACOL DE TEATRU APARTE.

PS. CINE CREDE CA VISUL SAU POATE FI IMPARTIT?

CINE ARE CURAJUL SA-SI TRANSFORME POVESTEA INTR-O REALITATE IMEDIATA…SA-MI TRIMITA VISUL.

Data limita a trimiterii textelor: 31.01.2009

PREMIERA PROIECT: 1.03.2009

LOCUL: Teatrul Dramatic Fani Tardini – GALATI
*
un prieten m-a rugat sa-i anunt proiectul. daca aveti vise de impartasit, va rog, trimiteti-le la eugene_fate@yahoo.com

2880
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!