Tag : povesti

HEATHER doveFrumusetea mea. Alegerea mea.

Frumusetea mea. Alegerea mea.

Am mai povestit de-a lungul timpului ca m-am prins destul de devreme ca nu sunt vreo frumusete de manechin. Ca frumusetea nu va fi niciodata atu-ul meu. Asa ca m-am centrat foarte tare sa-mi dezvolt alte atu-uri, bazate pe “creieras”, nu pe ambalaj.

Sigur ca, mai tarziu, cand am ajuns sa lucrez la o revista glossy, am fost socata sa descopar ca si unele dintre cele mai mari si mai frumoase modele ale noastre, fetele pe care le vedem in reclame peste tot, cred ca… nu sunt frumoase. Traiesc toata ziua cu chipul lor nemachiat, isi cunosc ridurile si cearcanele si – ca orice femeie – isi cauta defectele si si le reproseaza.

Ma rog, constatarea asta n-a schimbat cu nimic infatisarea mea  – tot un mic soricel de biblioteca am fost si am ramas.

Cu anii mi-am asumat ceea ce sunt si am inceput sa ma opun prejudecatilor oamenilor.

web bazavan by andrei tanaseLumea spune ca o femeie trebuie sa fie machiata tot timpul. Eu cred ca frumusetea e fara mult machiaj. Vine din stare, din energie, din expresia fiintei pe care o privesti.

Cand eram la revista socam pe toata lumea ca ma machiam foarte putin. Intr-o lume “glossy” – adica cu foarte mult sclipici – eu preferam sa fiu cat mai naturala. Cum prefer si acum.

Sa nu ma intelegeti gresit, nu e ca si cum nu as avea grija de mine, ca si cum nu m-as duce la coafor sau nu mi-as face manichiura. Nu e ca si cum n-as avea grija de tenul si de pielea mea. Nu e ca si cum n-as folosi zilnic creme hidratante pentru corp pentru sanatatea pielii mele.

Doar ca ma deranjeaza sa ma machiez ca o masca si nu port mai mult de crema hidratanta, mascara si un gloss sau ruj cat mai natural. Si ca sa fiu f sincera, petrec mai mult timp in partea de ingrijire – creme si uleiuri esentiale – pentru fata si corp decat in partea de make-up.

Sigur ca ma mai machiez cand contextul o cere, dar chiar si atunci incerc ceva usor si natural, fara sa ma zugravesc pe chip.

E alegerea mea si imi asum ca lumea se uita straniu la mine, mai ales cand sunt in locuri in care femeile sunt extra machiate. Nu le judec si sper ca nici ele sa nu ma judece pe mine.

De ce scriu asta acum?

In urma cu ceva zile o prietena m-a intrebat daca nu mi-e teama sa-mi arat ochii care incep sa spuna niste ani daca nu sunt machiati mai mult. Ca sa fiu sincera, m-a deranjat intotdeauna forma – usor cazuta, ca de ursulet trist – a ochilor mei, dar asa sunt ei si toata viata o sa … defilez cu ei.

Prietena asta a mea mi-a zis ca sunt curajoasa ca ma expun astfel.

Pe bune? Nu m-am gandit niciodata ca e vreo dovada de curaj si nici nu cred ca e o mare tragedie ca am riduri la ochi pentru ca toti vom avea mai devreme sau mai tarziu…

Mai curajoase sunt femeile care aleg sa se opuna prejudecatilor cu actiuni care misca lumea,  sa faca meserii care, in mentalitatea colectiva, tin de priceperea si aptitudinile unui barbat: arbitru de fotbal, pilot de avioane sau de raliu.

Are Dove o campanie foarte frumoasa in directia asta, cu 3 femei care au ales sa mearga pe drumul … barbatilor dupa mentalitatea unora, dar sa faca ceea ce le place.

Le puteti vedea aici

*

Dove a facut un studiu despre incredere si frumusete care sigur o sa va puna pe ganduri. Iat acateva dintre rezultate.

8 din 10 femei consideră că este important să fie mulțumite de trăsăturile lor faciale pentru a se simți încrezătoare

o Pentru a avea încredere în sine, 9 din 10 femei consideră că este important să faci ceea ce-ți place cu adevărat. Frumusețea și aspectul fizic sunt văzute ca fiind o formă de expresie personală pentru multe dintre femei

o 8 din 10 femei își doresc să-și atingă propriul ideal de frumusețe decât să ia ca reper ce consideră ceilalți că este frumos

o Jumătate dintre femei (5 din 10) se simt judecate de cei din jur pentru felul în care arată

o 7 din 10 femei și-ar dori ca mass-media să aducă în prim plan frumusețea feminină în toată diversitatea ei, indiferent de vârstă, rasă, formă sau mărime

o 8 din 10 femei sunt de acord că cele mai frumoase femei nu sunt cele care s-au născut cu cele mai multe atuuri, ci sunt acele femei care profită din plin de ceea ce au

Cred ca e un exercitiu frumos sa va ganditi la ce spune lumea despre frumusete si cum o vedeti voi, pe pielea voastra. Puneti-va povestile pe platforma Dove – Dove Club Frumusetea mea si puteti castiga nu doar premii ci si ceva puncte la increderea in propria persoana care e, de fapt, un lucru care e mai presus de orice validare.

 

2611
shutterstock_prajituraLumea vazuta de Margaritar

Lumea vazuta de Margaritar

Nu cred ca exista persoana careia atunci cand ii e greu, cand e foarte obosita sa nu vrea ceva dulce.

Cred ca exista si explicatii chimice – acre tin de reactiile din corpul nostrum – de ce vrem dulce cand ne e greu, dar eu am o teorie … emotionala.

Cand eram mica si faceam ceva bine (luam o nota mare, luam un premiu) sau era o sarbatoare sau treceam printr-o perioada dificila de sanatate, mama ne facea “ceva dulce”.

Ca sa ne aduca putin confort emotional.

Am pastrat asta peste ani si in plan personal si la munca.

Cand oamenii cu care muncesc fac lucruri spectaculoase le duc prajituri, drept recunostinta pentru efortul lor. Ma rog, duc prajituri si la intalniri mai grele, la care se stabilesc ucruri delicate, tocmai pentru a destined atmosfera si pentru ca dialogul sa fie mai relaxat.

Acasa, ma recompensez pe mine, dar si pe cei dragi mie, cu prajituri la mici victorii personale si evanghelizez mereu ideea de recompensa: dupa ce ai muncit mult, ai reusit sa termini un proiect greu, Multumeste-ti. TIE. Fa-ti o bucurie. Ia-ti timp pentru asta.

Pe mine ma relaxeaza si ma bucura sa simt in casa miros de …copilarie.

Si sunt zile in care trebuie sa ma trezesc la ore foarte mici, in conditiile in care deja sunt obosita din zilele precedente, iar pentru a ma urni dimineata cu zambet folosesc un mic truc: pun ingredientele magice pentru o prajitura care-mi place mie mult – un fel de placinta cu fulgi de cocos – in robotelul de bucatarie, il programez sa inceapa sa coaca inainte cu o ora de trezire. Alarma care anunta ca prajitura e gata, plus mirosul corespunzator, e felul in care ma trezesc.

prajitura

769
we-create-fairy-tale-inspired-necklaces-with-tiny-scenes-inside-4__880Colierele care păstrează poveștile în pandantiv

Colierele care păstrează poveștile în pandantiv

Text de Raluca Antuca

Știți expresia aceea „era de poveste”? Adică arăta cumva feeric sau te-a dus cu gândul la poveștile fraților Grimm sau ți se pare desprins dintr-un Wonderland. Ei bine, cum ar fi dacă am purta povestea cu noi? Adică am aduce metafora în plan real.

Colierele făcute de Laliblue reușesc acest lucru, pentru că pandantivul conține scene din poveștile clasice ale lui Charles Perrault sau Andersen și transmit puțin din magia basmelor. Realizate din fontă, lemn și rășină, colierele sunt extreme de simpatico.

Laliblue a luat naștere în 2006, cu scopul de a crea bijuterii vintage, dedicate femeilor care își amintesc cu drag de copilărie. Sunt ușor de asortat cu un outfit casual sau jucăuș. Sunt sigură că vor atrage multe zâmbete, tocmai pentru că denotă o personalitate creativă și plină de energie.

Dacă vă fac cu ochiul, aici găsiți modelele și prețurile!

we-create-fairy-tale-inspired-necklaces-with-tiny-scenes-inside__880 we-create-fairy-tale-inspired-necklaces-with-tiny-scenes-inside-2__880 we-create-fairy-tale-inspired-necklaces-with-tiny-scenes-inside-3__880 we-create-fairy-tale-inspired-necklaces-with-tiny-scenes-inside-5__880 we-create-fairy-tale-inspired-necklaces-with-tiny-scenes-inside-6__880 we-create-fairy-tale-inspired-necklaces-with-tiny-scenes-inside-7__880 we-create-fairy-tale-inspired-necklaces-with-tiny-scenes-inside-8__880 we-create-fairy-tale-inspired-necklaces-with-tiny-scenes-inside-9__880 we-create-fairy-tale-inspired-necklaces-with-tiny-scenes-inside-10__880 we-create-fairy-tale-inspired-necklaces-with-tiny-scenes-inside-11__880

776
shutterstock_LALELECURATENIE: lectiile vietii, cercuri care se inchid

CURATENIE: lectiile vietii, cercuri care se inchid

cred in cercurile care trebuie inchise, in lucrurile care nu trebuie lasate nerezolvate. cum cred ca viata ne aduce in acelasi loc peste ani, ca intr-o spirala – in acelasi punct, dar pe grade diferite – , ca sa ne invatam lectiile.

*

vineri ma aflam in biroul unui prieten pe care -l stiu de aproape 18 ani. singura. asteptam sa se adune mai multi oameni ca sa rezolvam o chestiune. prietenul asta e director in compania in care ma aflam.

a intrat intimplator in birou o doamna care e si ea directoare intr-o alta companie mare si  pe care o stiu de 15 ani. si ea voia sa discute cu prietenul acesta al meu, care e si prietenul ei.

in urma cu 15 ani, toti trei – si alti citiva oameni care astazi sunt in pozitii de conducere in companii mari din romania – incepeam un proiect legendar.

vineri ne-am aflat toti in acelasi birou ca sa planuim cum rescriem o parte istorie. am ajuns in spirala aceea, doar ca mai sus pe axul vertical, nu doar mai batrini, cu mai multi bani si cu mai multa putere/influenta in domeniile noastre, ci si – sper – mai intelepti.

si in timp ce-l asteptam pe domn, am vorbit cu doamna:

– nu ti se pare ca se inchide un cerc? suntem aici la 15 ani distanta, gata sa facem lucruri pe care nu credeam ca le vom mai face vreodata. ba chiar daca ne spunea cineva ca le vom face din nou, l-am fi declarat nebun.

ea a zimbit si-a zis

– e o lectie pe care o avem de invatat. dar care e?

*

pe drumul catre casa m-am gindit care ar putea fi lectia si mi-am spus ca ar putea fi despre “a munci mai eficient, dar nu la fel de nebunesc (ca nebunii) cum am facut-o cum 15 ani. despre a te bucura de viata si de prieteni.”

si cind am ajuns acasa, am pus pe hirtie toate proiectele in care sunt implicata. iar intr-o alta coloana am pus ce inseamna viata mea si ce ma bucura cu adevarat.

apoi am facut curatenie in prima lista. am eliminat proiectele care nu ma bucura. pe care le faceam doar pentru ego. de dragul performantei (profesionale sau materiale).

cind am luat decizia la ce renunt nu m-au interesat banii pe care mi-i aduc acele proiecte, m-am gindit doar la bucuria mea. pentru ca in acesti 15 ani am invatat ca banii vin oricum daca-ti faci treaba bine, dar si ca toate proiectele pe care le  alegi mai ales pentru bani sunt, de fapt, foarte ieftine, iar bucuriile adevarate nu au legatura cu banii.

in aceasta dimineata, de la geamul insorit al unei cafenele din Iasi (unde ma aflu pentru ca vreau sa vad un spectacol de dans – Imagine all the people, creatie a domnului Gigi Caciuleanu- adica unde imi urmez una dintre bucurii), am dat telefoane ca sa anunt ca renunt la anumite proiecte.

curatenia de primavara.

ceea ce va doresc si dumneavoastra.

905
manson iubitanebun la nebun trage: o tinara vrea sa se casatoreasca cu criminalul Chales Manson cu un interes

nebun la nebun trage: o tinara vrea sa se casatoreasca cu criminalul Chales Manson cu un interes

Daca ar fi sa faceti predictii de ce o tinara de 27 de ani ar vrea sa se casatoreasca cu un domn de 80 de ani, ce ati trece?

Un interes financiar, desigur.

Dar cind domnul de 80 de ani e criminal in serie si e inchis pe viata, ce altceva mai conteaza?

N-o sa va vina sa credeti dar conteaza corpul, dupa moarte:)

O tinara de 27 de ani pe nume Afton ElaineBurton lucreaza insistent la a-l convinge pe criminalul in serie Charles Manson sa o ia de nevasta. Cei doi sunt intr-o stranie si intens mediatizata relatie de mai bine de 3 ani (intre timp ea si-a gasit si numele Star), iar criminalul – condamnat pe viata – s-a si logodit cu fata.

Numai ca zilele trecute a aflat ca dinstinsa domnisoara are un interes in maritisul cu el: vrea sa-i imbalsameze corpul – dupa reteta Lenin -, sa-l aseze intr-un sicriu de sticla in Los Angeles si sa faca bani din aceasta bizara atractie turistica.

Manson a devenit celebru dupa ce a omorit-o pe iubita regizorului Roman Polanski, o actrita celebra inanii 60. Iar apoi a mai omorit alte 10 persoane in diverse contexte. Dupa ce a fost arestat, a devenit muzician si a compus piese pe care le-au cintat trupe celebre (Guns N’Roses  e una dintre ele). Marilyn Manson s-a inspirat pentru numele lui din activitatea acestui criminal.

Revenind la planul distinsei domnisoare Afton Elaine, Manson a spus ca e o prostie pentru ca oricum el e nemuritor si fata isi consuma timpul degeaba. Dar n-a mai vrut sa se casatoreasca cu ea.

Fata persevereaza insa (imaginati-va ce nebunie e in capul ei daca a putut pune la cale un asemenea plan intins pe 3 ani, de cind il curteaza si a prestat activitati maritale in puscarie), continua sa-i trimita articole de igiena si imbracaminte si spera ca lui ii va trece supararea si o va lua totusi de nevasta.

Cum spuneam, nebun la nebun trage.

In foto sunt Manson si distinsa domnisoara

480
inel despina 2Despina, proaspătă mamică: Maternitatea și bijuteriile

Despina, proaspătă mamică: Maternitatea și bijuteriile

text de Despina Ponomarenco

Primesc deseori întrebarea „Și, cum te-a schimbat maternitatea?”. Păăăăi, pe lângă faptul că am lângă mine un pui de om pe care l-aș pupa 24 din 24? Am căutat tot felul de schimbări lăuntrice și pline de sens, dar zău dacă am găsit ceva…

În schimb, am observat un lucru extrem de practic. Am prins gustul bijuteriilor. În condițiile în care toată viața mea am purtat constant o pereche de cercei, iar apoi am adăugat verigheta când m-am căsătorit. Și cam ăsta a fost tot „love affair-ul” meu cu gablonțurile până să devin mamă.

La câteva zile dupa ce am născut, mă gândeam că aș vrea să îmi iau o bijuterie care săîmi aducămereu aminte de ziua care mi-a schimbat viața. Și am început să mă uit la brățările Pandora. Dupa ce mi-a zburat acel gând prin cap dus a fost, pentru că nu prea apuci nici să respiri cu un nou născut lângă tine, darămite shopping.

Dar, știți voi vorba aceea – „Dacă îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău”? Peste vreo câteva săptămâni de la gândul meu, vine soțul acasă cu o serie de cadouri de la colegi: lucruri tare frumușele pentru Rareș, si, ce să vezi -o brățară Pandora pentru mine!!! Ptiii, ce fericire, ce minunăție!Dupa vreo 2 luni, când am reușit să ies din casă singură, hai la shopping! Pe lângă talismanul cu cărucior am început să adaug și iar să adaug. La un moment dat, m-am oprit. Am zis că asta a fost!

Doar că, ce să vezi, într-una din zilele trecute imi era ciudă că nu-mi mai vine verigheta (trebuie să mai slăbesc:) ). Am încercat mai întâi suzeta lui Rareș pe inelar. Frumos, original, hmmm, dar parcă nu prease potrivește…

Dacă tot lucrez într-un mall, hai să caut un inel. Avem un magazin numai bun pentru așa ceva – Bijou Brigitte îi spune. Aș fi zis că iau ceva finuț, mic, drăguț… Vise nene! Cred că am luat cel mai mare inel din magazin. Fix această măgăoaie am gasit de cuvință că mi se potrivește!

Aș fi purtat eu așa ceva înainte de a naște? Nici platită! Nu aș ști să vă spun ce hormoni sunt vinovați pentru noile mele gusturi, dar eu una mă simt bine cu noua mea pasiune. Stai să vezi că vine Ziua Îndrăgostiților, 1 și 8 Martie, colecții noi, nebunie curata!!!

 

*

Responsabilă de PR și evenimente la cel mai cool mall din oraș – Promenada, soția lui Răzvan și mama lui Rareș, Despinei îi place să scrie despre noile experiențe din viața sa. 

641
idapieracci colajsecretul vietii vazute de la 102 ani

secretul vietii vazute de la 102 ani

exista o doamna pe nume Ida Pierraci care are 102 ani si se bucura de viata mai mult decit multi dintre oamenii pe care-i intilnesc zilnic.

mai intii, doamna arata asa

e bine sa stiti ca doamna joaca golf de 3-4 ori pe saptamina in San Jose acolo  unde locuieste si este vedeta clubului pentru performantele sale la acest sport.

sigur ca intr-un secol de viata, Ida a vazut si a trait multe, inclusiv razboaie si crize financiare, dar spune ca a trecut peste toate pentru ca a invatat devreme un secret “sa ramina un copil bun”

imi place nuanta asta din a fi bun care e insotita de cuvintul copil si aduce cu ea curiozitatea, inocenta, partea de a nu-i judeca pe altii

iata un film despre Ida care e o frumoasa lectie de viata. de 102 ani de viata.

484
povesti 2014 simparemember 2014: povesti & interviuri

remember 2014: povesti & interviuri

La inceput de an, o parte mica din intilnirile anului trecut.

3 povesti despre oameni care au schimbat putin lumea din jurul lor si 3 interviuri cu tineri de la care am putea invata sa schimbam lumea din jurul nostru. in bine.:)

Povestea vietii Nadiei Lacoste, PR-ul Casei Regale de Monaco, romanca gratie careia Grace Kelly a fost o printesa si mai buna.

Omul care a vazut moartea cu ochii, de fapt a trait-o intr-o groapa comuna dupa un bombardament in Dresda si care astazi invata limbi straine ca sa-ti tina mintea activa. Si face plimbari lungi cu bicicleta de cite ori singuratatea celor 80 de ani vrea sa puna stapinire pe el.

Culisele Disneyland – magia apare cind e foarte multa munca si dorinta de perfectionism. De ce suntem fascinati si cum ne e captata atentia in Disneyland, o poveste despre lumea de dincolo de personajele costumate.

*

Attila Kim – un arhitect care stie ca fiecare casa, nu doar ca are povestea ei, dar are dialoguri cu casele de pe strada ei. Despre discretia frumosului.

Andreea Badala – un designer care munceste cu rigoarea unui om de stiinta. O femeie care a facut din discretie si bun simt o arta.

Mihai Pohontu – romanul care e vicepresedintele Disney. O poveste despre inteligenta viitorului.

*

Daca nu le-ati citit anul trecut, ar putea fi o lectura frumoasa de inceput de an. Cum ziceam, fiecare dintre aceste persoane are o poveste care ar putea fi transformata intr-un film.

 

1248
shutterstock_bilantFIFI & the City: Despre 2014. Cu sinceritate.

FIFI & the City: Despre 2014. Cu sinceritate.

text de Cristina Popa – Fifi

Sare, piper, ardei iute, miere. Se pun toate intr­-un bol mic, se piseaza, se agita si se obtine anul meu 2014.

A fost un an in care mi-­am propus foarte mult, mai mult ca niciodata si am atins cam tot ce am pus pe lista.

A fost anul in care mi­-am dat seama ca traiesc prea mult in exterior si astept prea mult de la altii. Mult prea mult. Am realizat asta foarte tarziu, dar mi se pare important ca mi­-am dat seama. Am “pierdut” oameni fara de care nu credeam ca pot sa merg mai departe, stalpi pentru mine.

Am trecut peste momente incredibil de grele care mi-­au aratat ca pot duce mult, foarte mult. Psihic si sufletesc. Si am invatat lectii importante. Emotional sunt mai sus ca niciodata si rabdarea mea antrenata, ambitia si munca mi-­au dat satisfactii enorme.

Am castigat oameni minunati in lista mea de prieteni, care au stiut sa se strecoare, sa ma convinga si care imi arata zi de zi ca exista dragoste si prietenie necondionate. Sentimente reale, relatii fara interes material, in vremurile astea tulburi mi se par ceva iesit din comun.

­ Fifi, eu țin foarte mult la tine chiar dacă tu nu mă crezi , mi­- a spus un coleg drag

­ Dar chiar nu te cred!

­ Stiu.

Si am ras amandoi, eu cu regretul că am căpătat o neîncredere care ma deranjează. 2014 e anul în care mi-­am pierdut inocența în relațiile cu cei din jur, nu mai cred ușor pe oricine, oricât de tare mi­-ar lua ochii la început.

Cu toate astea, 2014 a fost un an extraordinar. As putea sa spun cel mai bun,dar stiu ca vine 2015 care n-­am dubii ca o sa fie fabulos.

 

*

Fifi si-a intrebat prietenii ce pun ei in bilant: succesele/insuccesele emotionale sau materiale? Si dupa ce se vede ca e un an bun sau nu?

Raspunsurile le descoperiti aici.

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

Cover photo shutterstock

555
SAMSUNG CSCCum o cutie muzicala a schimbat viata unui oras: Rothenburg ob der Tauber

Cum o cutie muzicala a schimbat viata unui oras: Rothenburg ob der Tauber

de citeva zile ma aflu in Germania, la invitatia biroului national de turism, ca sa descopar povesti despre Craciunul german; aceasta este o poveste reala, despre cum o cutie muzicala a schimbat viata unui oras de talia Sighisoarei

 

In 1963 un domn pe nume Wilhelm Wohlfahrt si-a petrecut Craciunul impreuna cu sotia sa si cu familia unui coleg american de la compania unde lucra IBM, acasa la el. Americanii s-au indragostit pur si simplu de o cutie muzicala din lemn pe care Wilhem o avea: o constructie circulara de lemn in care apareau Magii, Fecioara Maria si pruncul Iisus.

Tinarul domn a vrut sa le faca o bucurie prietenilor sai asa ca a incercat sa le cumpere si lor o cutie muzicala similara, dar cum imediat dupa Craciun toate decoratiunile au fost scoase din magazine,  Wilhelm a trebuit sa mearga la producator sa-l roage sa-i vinda o cutie muzicala.

Erzgebirge – producatorul  – a fost insa un foarte bun afacerist. Mai avea 10 asemenea obiecte si i-a spus “le cumperi pe toate sau nu cumperi niciuna”

Cu 9 cutii muzicale in plus Wihelm s-a transformat in vinzator de ocazie sunind in cartier – din usa in usa, la vecini. Dupa 3 vizite, politia l-a arestat pentru ca nu avea voie sa vinda fara o autorizatie.

L-au eliberat dupa citeva ore, doar ca – in timp ce-i explica politistului de ce are acele cutii, o femeie i-a auzit povestea si i-a spus ca le poate vinde intr-un bazar al armatei americane.

Cutiile muzicale s-au vindut foarte repede si organizatorii bazarului l-au rugat sa mai aduca si alte decoratiuni de Craciun, alte jucarii din lemn produse de mestesugari germani.

Asa a ajuns Wilhelm sa faca o companie dupa numele sotiei lui (el nu avea voie pentru ca muncea la IBM) prin care sa vinda obiecte de decoratiuni pentru Craciun.

18 ani mai tirziu cind afacerea prosperase si deja produceau colectii de decoratiuni de Craciun, fiul sau – Harald –  s-a gindit: “cum ar fi sa avem un Christmas Wonderland?”, un loc magic in care pe toata durata anului sa fie Craciun, sa se vinda cele mai spectaculoase decoratiuni si jucarii din lemn, iar zapada si bradul de Craciun sa fie prezente in orice luna.

Astazi Käthe Wohlfahrt Christmas Store e un magazin pe doua etaje, in care e iarna si vara, un magazine care pare un cartier facut din turta dulce. Are peste 30.000 de decoratiuni de Craciun, are un brad urias de aproape 6 metri inaltime in care sunt 1300 de globulete. In lume mai sunt alte 3 magazine, deschise tot timpul anului care poarta acelasi nume, iar in perioada Sarbatorilor apar popup stores pe toate continentele cu produsele Käthe Wohlfahrt Christmas.

Orasul in care s-a deschis primul magazin – si cel mai mare din lume – Rothenburg ob der Tauber (un oras construit pe o fortareata medievala) si-a adaptat viata dupa succesul magazinului: pastreaza peste an decoratiuni de Craciun in locuri special amenajate si, gratie acestui fapt, a devenit unul dintre cele mai vizitate locuri din Germania. Peste 11 milioane de vizitatori ajung in fiecare an in oraselul in care e tot timpul Craciunul, un orasel care are putin peste 10.000 de locuitori, iar asta a facut ca Rothenburg ob der Tauber sa ajunga dintr-un orasel sarac unul foarte prosper.

In magazinul Käthe Wohlfahrt Christmas la parter, pe partea dreapta catre capatul “strazii germane” e o vitrina: acolo sunt multe cutiute muzicale. Printre ele si modelul cutiei muzicale create de Erzgebirge in 1962. E la vinzare pentru vizitatorii care vor sa pastreze spiritul Craciunului in tot timpul anului.

Cutia muzicala care a schimbat viata orasului, acea cutie muzicala pe care a vazut-o prietenul american al lui Wilhelm, se afla in biroul lui, la loc de cinste.

*

Nota mea: in prima parte a acestui an am lucrat la proiectul Orasul Minunilor al trupei VUNK  care promova cel mai mare concert al carierei lor  de pina acum si care a avut la baza un basm scris de liderul trupei, Cornel Ilie, despre un oras a carui viata e influentata de cutiile muzicale pe care le primesc la nastere locuitorii.

Stiu sigur ca inspiratia lui Cornel pentru basmul lui nu a plecat de la aceasta poveste reala, germana,  nici nu cred ca o stia, si mi se pare minunat ca la sfirsitul anului am putut descoperi ca, undeva in lumea asta exista un oras care a fost salvat de o cutie muzicala. Si ca povestea imaginata de Cornel, dincolo de metafora, poate fi reala.

aici primul capitol la basmului creat de Cornel Ilie, in lectura lui Marian Ralea

888
shutterstock_miiniFifi & the City: sunt iubiri care dureaza o viata

Fifi & the City: sunt iubiri care dureaza o viata

text de Cristina Popa

Ceai de sunătoare și o felie de pâine cu gem. De măcese, preferatul meu. Am 4 ani.
Mă trage de mână mereu pentru că nu reușesc să țin pasul. Eu stiu deja ce e iubirea. Nu am mai mult de 6 ani.
Măi copile! Iti pui acum papuci in picioare!
Mă păcălește. Îmi provoacă inteligența. Îmi predă zilnic lectia umorului.

Te iubesc mult.
De ce?
De ciudă. Râde și repetă: de ciudă.

De ce umbli cu mijlocul gol, măi fată?
Cum 8? Doar 8? De ce n-ai luat 10? Am 14 ani.
Eu ajung tîrziu. Tot mai târziu.
“Iarta-ma că am întârziat.
Măi fata, nu există iarta-mă pentru am întîrziat. NU ai voie să întîrzii.“
Ochii lui verzi se fac albaștri când îl mâhnesc. Am 16 ani.
Vine cu mine la toate examenele importante.

Ti-ai pus sosete in picioare?
“ Am luat 10 la economie.” Bravo. Scurt dar fericit. Cu fața scăldată în zîmbet. Notă mare la bac. Am 18 ani.
“ Am luat 4,39 la economie. N-am intrat…”
Tace, nu spune nimic dar îi simt dezamăgirea.
“Las, că dai la privat.”
“ Nu, nu dau la privat. Stau un an acasă și la anu intru la sta. “
“ Am intrat. Tot 9.80 la mate si 8.40 la economie.” E mândru. Fericit. Am 20 de ani.

De ce umbli cu mijlocul gol, măi fată?

E noaptea târziu. Îl trezesc din somn.
“Mâine plec la București.
Ce să faci acolo?
Mă angajez la Antenă.
Așa deodată? Da. ” Am 30 de ani.
*
Continuarea povestii de dragoste intre Fifi si… veti descoperi voi cine, o puteti citi aici
*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

632
shutterstock_copilFifi & The City: lectii de la copiii nostri

Fifi & The City: lectii de la copiii nostri

Ne batem capul cu educatia lor. Sa ii invatam bine. Sa ii crestem drept si frumos. Dar sunt momente cind copiii ne depasesc si ne dau ei lectii.

Ieri am avut o discutie mai aprinsa cu mama. Fie-mea a asistat. Dupa ce apele s-au calmat o intreb:

Ai vaz ce tare m-am certat cu mia?

Offf. Am vazut, mami.

Si ce parere ai?

Eu?

Da, tu ca ai asistat la toata discutia.

Eu nu ma bag, mami. E cearta voastra nu a mea. Dar…si a tacut.

Dar, ce?

Dar parca totusi nu e frumos sa te certi cu mama ta, nu crezi?

Ce poti sa replici la asa ceva? Pui capul jos si te gandesti: copilul meu e mai intelept ca mine. Cel putin in anumite situatii. Fie-mea e poreclita Fifi mica. Seamana cu mine. Foarte mult. Are zvapaiala mea si curiozitatile mele. Vorbeste enorm. Dar e mai calma si mai rezervata. Ceea ce e bine. E semi aroganta, nu cauta compania oamenilor cu orice pret. Are momente in care spune: Vreau sa fiu putin singura. Si se joaca sau citeste inchisa in camera ei. La 5 ani jumate sa ai nevoie de timpul tau…mi se pare foarte smart. Inteligenta emotionala as spune, la mare cautare azi.

Am invatat de la ea sa am mai multa rabdare, sa tac, sa ascult si….sa nu ies din casa nerujata. :))))

Mi-am intrebat prietenii ce lectii au primit de la copiii lor. Iata emotionantele raspunsuri:

Sa ma pretuiesc. Datorita ei am invatat ca sunt foarte importanta. Ca trebuie sa am grija de mine si ca nu imi permit sa-mi bat joc de timpul si de sanatatea mea. Am invatat ca exista drgoste neconditionata si ca poti sa ierti orice. Am invatat sa iubesc pur si simplu si sa ma bucur pentru ceilalti. Am invatat sa refuz si am invatat ca ” incercarea moarte n-are”

Cea a rabdarii si a iubirii neconditionate.Si dincolo de vorbit din carti, lectia suprema a fost intr-un moment de pedeapsa pe nedrept, pentru ca incerca sa imi atraga atentia, facand doar ce nu trebuie, intr-un moment delicat pentru mine, el mi-a spus: te iubesc si te iert, orice imi faci!

Pe asta n-o s-o uit toata viata Când gemeneii mei aveau 1 an, am început sa-i învăț sa meargă, cum învață toți copii. Ii ricam in picioare si ii lasam sa facă pasi pana la pat. Razvan era mai ambițios și mergea incet, incet. Dar Calin nu voia deloc sa meargă. I se părea foarte distractiv dar nu făcea nici un pas. Până intr-o zi, când Razvan, după ce exersase destul s-a ridicat singur si a inceput sa meargă. In secunda doi, s-a ridicat si Calin si a mers si el. Atunci pe loc. Pe modelul “Da’ ce , eu sunt mai fraier? ” De aici am învățat cat de importanta e competitia pentru orice lucru pe care-l faci in viață si cat de mult te motivează sa ai un model pozitiv in preajma ta Si a mai fost un moment. Anul trecut am fost cu Calin la Grigore Alexandrescu la 2 noaptea pentru ca tusea in continuu si nu mai stiam ce sa-i fac. Am ajuns acolo, l-a consultat, i-a pus o branula care se numea “Fluturaș” , am plâns amandoi odata, el de durere, eu de mila lui, i-a facut un aerosol si trebuia sa mai asteptam putin ca sa-si facă efectul tratamentul administrat. El tusea in continuu iar eu il tineam lipit de mine in brațe cu speranta ca se mai liniștește. Si am stat asa lipiți pana cand i-a fost mai bine, i-a mai trecut tusea, am luat tratamentul si am plecat acasă la 4 dimineața. Cred ca timp de un an , la interval de 2-3 săptămâni, Calin imi zicea la culcare: “Mami, mai știi cand am fost la doctor si mi-a pus Fluturaș la mâna si Razvanel a rămas acasă si tu m-ai ținut in brațe sa nu mai tușesc ? Mulțumesc mami ca m-ai ținut in brațe !” De fiecare dată când imi zicea fraza asta mi se făcea pielea de găină când vedeam cât de important a fost pentru el si cum a apreciat el la 3 ani ca mami l-a ținut in brațe și a avut grija de el. Asa ca am învățat cat de mult contează pentru cei dragi gesturi care poate noua ni se par banale dar care valorează atât de mult pentru ei.

*

mai multe raspunsuri de la prietenele lui Fifi puteti gasi aici
*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

cover photo shutterstock

1547
povesti Christo Dagorov 1incredibile desene care spun povestile buzelor

incredibile desene care spun povestile buzelor

spun povestile noastre cind folosim cuvinte; spun emotiile noastre cind tacem; vorbesc despre virsta si sanatatea noastra dintr-o privire; cum vorbesc despre dorintele noastre.

*

un minunat artist  bulgar (adica, cu minunat singe slav), Christo Dagorov pe numele lui a desenat in creion povestile pe care le spun buzele oamenilor. imagini suprarealiste despre emotii, cuvinte, virste, dorinte.

un proiect absolut genial si f f f emotionant. priviti desenele cu atentie.

 

mai multe dintre desenele domnului Christo Dagorov puteti gasi aici. imi doresc foarte tare sa-l intilnesc cindva in viata asta pe domnul Dagorov sa-i spun ca este minunat. cred ca stie, simte asta, dar… intotdeauna e frumos sa stii ca te apreciaza lumea.

1330
shutterstock_femei stradavino la TEDx Bucharest: oameni care sa te inspire

vino la TEDx Bucharest: oameni care sa te inspire

ziua de ieri, orele de azi noapte, bucuria de dimineata la oricare stire care vorbea despre un exemplu de normalitate din familia Iohannis (prima doamna s-a dus la prima ora la scoala, pe jos, la program constiincioasa) m-au facut sa ma gindesc la nevoia romanilor de a avea modele frumoase.

cred ca e o mare gaura emotionala in aceasta directie care va trebui acoperita.

stiu ca primul gind cind va uitati in jur este sa spuneti ca nu exista multe modele, dar…

de exemplu, Ioana Cozmuta. stiu ca nu ati auzit de domnia sa, dar lucreaza la NASA. vorbeste engleza, franceza, germana si olandeza (plus romana natala, desigur) si, in CV-ul domniei sale scrie “Extensive experience in Computational Chemistry and Applied Physics applied to Material Science, Bio- and Nanotechnology, Biophysics, Aerospace Engineering”. yeap. e foarte desteapta. cititi-i CV-ul aici ca sa intelegeti ca sunt lucruri pe care ea le-a studiat si noi nici n-am auzit de ele (nu din ignoranta)

sau un alt exemplu: Daniel Marcu care este Director Information Sciences Institute, USC, University of Southern California. tot matematici si lucruri complicate, dar si o inovatie pentru care a fost recunoscut in toata lumea: Language Weaver – uun codificator/decodificator de limbaje care e folosit de multe companii mari din lume. (in 2010 compania cu acelasi nume a fost vinduta pentru 42,5 mil dolari)

sau Anna Dumitru, un cercetator care imbina arta cu biochimia si care in acest moment este rezident la Oxford cu Modernizing Medical Microbiology Project.

acesti romani de care n-am auzit niciodata vin in Bucuresti pe 22 noiembrie ca sa ne povesteasca din experientele lor la TEDx Bucharest. sunt sigura ca vor avea relaxarea sa povesteasca si din partea dificila a profesiei/vietii lor.

intr-o vreme in care ne cautam modele, suntem la doar un click distanta sa intilnim unele care sa ne uimeasca.

puteti sa va cumparati bilete de aici

alti speakeri minunati de la aceasta editie de TEDx Bucharest mai puteti descoperi aici.

sper sa ne vedem in sala si sa ne bucuram, emotionam impreuna.

cover photo shutterstock

586
reflectamRomania lucrurilor bine facute, sa le dam exemplu

Romania lucrurilor bine facute, sa le dam exemplu

Stiu ca multi am votat contra cu ura, alti multi am votat pentru decenta si normalitate (care pina devine obisnuita, o sa fie plictisitoare).

Dar imi place sa cred ca exista multi dintre cei care au votat (ca mine sau altfel) care cred in lucrurile bine facute, “nemteste”, daca vreti.

In ultimii ani, au fost multe exemple negative; am avut (si sa fim onesti, o sa mai avem) multi mediocri – chiar idioti – promovati drept lideri pentru ca altele erau interesele. Li s-a spus copiilor ca e ok sa injuri cind nu mai ai argumente, ca nu e nicio problema daca minti (e suficient sa pui minciuna in spatiul public si sa se chinuie ceilalti sa demonstreze ca nu e adevarata).

In ultimii ani, ne-am bucurat cind a mai aparut cite o floare de colt – o raritate a naturii – devenita model: cineva care s-a luptat pentru mai bine, cineva care a facut fapte bune, cineva care si-a depasit limitele ca sa construiasca si pentru altii, nu doar pentru sine.

E o emotie mare acum in tara si in afara granitelor , oriunde se vorbeste romaneste. O emotie care aduce o mare speranta si care trebuie valorificata de noi, fiecare dintre noi, ca sa facem bine. sa o folosim util ca sa construim ceva ce poate fi o inspiratie pentru altii.

Haideti sa construim impreuna o carte cu lucrurile bine facute.

Scrie intr-un comentariu un exemplu de lucru bine facut si ai grija cind completezi datele pentru comentariu sa fie adresa ta de mail corecta. Te vom contacta sa ne ajuti sa ajungem la persoana despre care ne scrii ca sa facem un reportaj despre el/ea.

Un om din apropierea ta care are bun simt, isi face treaba cu onestitate si schimba cu o miime de milimetru lumea din jurul sau.

Sa construim Romania lucrurilor bine facute din exemple mici care pot fi modele mari.

Oamenii reflecta ce le arata ceilalti, sa le dam deci – cu generozitate – exemple frumoase.

Multumesc.

Si multumesc mult daca vei da mai departe vestea ca sa adunam cit mai multe povesti

969
joeymichellejohnson4cind nu exista imposibil

cind nu exista imposibil

iata o poveste minunata despre prietenie, iubire si despre a dovedi ca nimic nu e imposibil.

Joey Johnson are 27 de ani si a luptat in Afganistan timp de 10 luni. cind s-a intors, intr-un accident stupid de motocicleta, si-a rupt coloana vertebrala si-a ramas paralizat, dar – ca un luptator adevarat – si-a continuat viata alaturi de tinara pe care o considera sufletul lui pereche si de care il leaga coincidente frumoase: au aceelasi nume de familie, sunt nascuti in aceeasi zi si acelasi an.

cind s-au casatorit, el era paralizat, dar cu ajutorul prietenilor – legat intr-un harnasament – i-a oferit iubitei lui dansul pe care si-l dorea.

filmuletul  de mai jos dureaza 2 min, dar aceste doua minute – in care e foarte putina miscare – spun imens de multe despre “nu exista imposibil daca tu crezi si iti doresti cu adevarat ceva”.

 

588
shutterstock_verdepovesti din cartierul meu: a murit Nea Ion

povesti din cartierul meu: a murit Nea Ion

Nea Ion era paznic la alimentara din colt. Prea putini dintre clienti stiau ca-l cheama Ion.

Statea linga raionul de legume si te ghida cind ajungeai la cintar, iti spunea el repede cifrele din dreptul produsului daca simtea o ezitare care ar fi insemnat ca ai uitat pe drum identificatorul cumparaturilor tale.

Ultima zi a fost la munca luni, ca sa ceara invoire de la sefa pentru ca nu se simta bine. Vinzatoarele spun ca nici duminica nu se simtea bine, adica aproape ca nu se putea tine pe picioare. De doua zile nu putea minca nimic, mai iesea din cind in cind afara sa fumeze. Fuma de la 16 ani.

i-au si zis, isi amintesc vinzatoarele, sa se duca acasa, iar el le-a replicat “nu se poate, n-are cine sa vina sa stea aici de paza”.

Tot ele, vinzatoarele, isi amintesc ca de citeva saptamini umorul lui devenise foarte negru ca le intrebase intr-o zi “ati semnat contractul cu primaria? ca acum cind te perpelesc astia vor sa stie cum sa te aseze: pe o parte, in picioare?” . Avea umor Nea Ion, spun vinzatoarele

A murit ieri, in spital, pentru ca a avea o infectie la plamini pe care nu a tratat-o la timp.

L-au adus acasa si, cind copiii il spalau dupa datina crestina, sotia lui a facut infarct in dormitor si-a murit si ea.

*

– Cine era Nea Ion? Domnul cu mustata?, am intrebat vinzatoarele incercind sa-mi dau seamadespre care dintre paznici e vorba

– Avea mustata Ion?, s-a aratat indignata vinzatoarea de la mezeluri.

– Da, avea mustata, s-a auzit o voce stinsa de la casa.

– Uite, ma, ca a murit de o zi; stai ani linga un om si nici nu mai stii cum arata, a spus amar doamna de la mezeluri si dupa ce s-a inchinat a adaugat “Dumnezeu sa-l odihneasca.”

 

cover photo: shutterstoc/Miramiska : green leaves

 

575
cinemain week end, super spectacole de teatru si super filme

in week end, super spectacole de teatru si super filme

stiu ca alegerile sunt focusul acestui week end si sper sa mergeti la vot, indiferent de optiunea voastra politica, dar in we acesta se mai intimpla si alte lucruri.

unele centrate foarte mult pe copii: spectacole de teatru in Festivalul teatrului de animatie de la Tandarica, sau filme pentru copii la Kinodiseea – festivalul filmului pentru copii.

recomandarile mele foarte speciale (care au tinta si adultii nu doar copiii) sunt:

Finn – pe 14 nov la cinema studio, povestea unui baietel care , in timp ce asculta cintecul la vioara al unui batrin intilnit intmplator, isi vede cu ochii mintii mama moarta. si decide sa se faca violonist pentru ca tocmai a experiementat pe pielea lui magia muzicii.

filmul incepe la ora 19, la cinema studio si va fi urmat de Q&A cu egizorului Franz Weisz si a actorul Mels van der Hoeven, dar mai poate fi vazut si simbata dimineata la ora 11, la cinemateca eforie, unde itrarea e libera. si vin din nou si regizorul si actorul.

Loulou, incredibilul secret – simbata de la ora 19 la cinemateca Eforie – o poveste despre incercarile vietii pentru prietenii care par imposibile. prietenia dintre un lup si un iepure

Jack si mecanica inimii – cinema studio, ora 19, duminica o animatie pentru adulti mai degraba, o poveste despre timiditate, despre povestile pe care si le spun oamenii ca sa traiasca mai usor, despre iubire si despre ce pierzi cind nu stii cum sa spui ce vrei.

***
La festivalul teatrulu de animatie, unde nu sunt doar spectacole cu papusi si papusari pentru copii, va recomand din inima
Unde nu-i cap, vai de picioare (sâmbătă 15 noiembrie) este unul dintre cele 4 proiecte independente invitate în festival. Ada Lupu, câştigătoarea Marelui Premiu al Galei Tanarului Actor Hop 2014, recurge la un teatru de animaţie în forme neconvenţionale care-i permite să inoveze constant. În această piesă, Ada Lupu îşi caută personajul chiar pe scenă, actriţa descoperind, odată cu publicul, forme diverse de expresie ale teatrului de animaţie, mânuindu-se pe sine. Transformările se desfăşoară gradat, începând cu metamorfozarea elementelor de costum (prin tehnici cunoscute ale teatrului de obiecte) şi continuând cu animarea propriului corp, de la însufleţirea unei palme până la cea a picioarelor (prin tehici teatro dell piedi, folosite cu precădere de artişti italieni precum Laura Kiebel sau Veronika Gonzales).

si dincolo de week end, miercuri 19 noiembrie – ALLEGRO MA NON TROPPO, Zero en Conducta, Barcelona // ora 18.00, La Tandarica (Sala Lahovari) – un spectacol teatru dans, pe ritmuri de tango, f senzual si ironic

Cia. Zero en Conducta, Allegro ma non troppo. Trailer from Mellow Submarine on Vimeo.

628
brasov 3FIFI & THE CITY: Brasovul. Probabil cel mai frumos oras din Romania

FIFI & THE CITY: Brasovul. Probabil cel mai frumos oras din Romania

Când am plecat acum 11 ani din Braşov îmi vedeam visul cu ochii: Bucureştiul. De la 18 ani mi-am dorit capitala.
Lăsam în urmă gaşca mea de prieteni şi un oraş pe care nu l-am iubit prea tare niciodată. Era un loc în care nu se întâmpla mai nimic niciodată. La 10 seara, toată lumea dormea, nu aveai unde să bei un ceai, nu existau terase decât vreo două şi alea erau pline de fiţe, nu aveai cu cine să te întâlneşti. În weekend lucrurile se mai animau, dar prea puţin pentru gustul meu de om super activ.

În 10 ani Braşovul s-a schimbat cât alte oraşe într-o sută. Miroase a Occident. Si are un ritm nou. Străzile din Centru sunt pline de străini. S-au deschis zeci de terase. Magazinele care pe vremuri trăgeau obloanele vinerea şi se mai deschideau lunea, acum sunt deschide până noaptea târziu în fiecare zi.
Braşovul însă nu e la îndemâna oricui. Are cel mai scump transport în comun şi cele mai scumpe utilităţi din România.

La restaurante şi cafenele preţurile sunt la nivelul Bucureştiului. Şi aici avem o problemă: că salariile sunt departe de cele din Bucureşti. Foarte departe. Din cauza asta nu mă întorc acasă. Şi ca mine-s mulţi. Prevăd că în 20 de ani aici nu va sta oricine.

De ce vrea Fifi sa se mute inapoi la Brasov si ce ii spun prietenele, puteti citi pe blogul ei, aici

*
*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

505
shutterstock_caseteDoru Iftime, Story of my life: Dusmanul (I)

Doru Iftime, Story of my life: Dusmanul (I)

text de Doru Iftime

Pe 31 decembrie 1989, seara, unchiul Nic era în Gara de Nord. Pleca la Arad. Țara era în fierbere, Bucureștiul în haos, dar unchiul meu pleca la Arad. Se ducea acolo pentru un motiv absolut pueril în ochii noștri, dar de o însemnătate capitală pentru el. După multe luni de căutare prin toate consignațiile din capitală, după ce zi de zi răsfoise paginile cu anunțuri din România liberă, după ce încercase să facă tot soiul de combinații cu diverse cunoștințe din străinătate, găsise în sfârșit casetofonul pe care și-l dorea.

Anunțul l-a văzut în ziar. A vorbit prima dată cu vânzătorul după Crăciun și încă o dată în ultima zi a lui 89, pe la prînz, ca să-l întrebe dacă putea veni chiar atunci. Zilele dintre Crăciun și Anul Nou trebuie că au fost o corvoadă. Parcă îl văd pe unchiul, cu ochelarii pe nas, scanînd anunțurile oarecum resemnat, că făcea asta de aproape un an de zile, așezat în fotoliul lui favorit din sufragerie (fotoliu în care numai el avea voie să stea – mătușa mi-a zis precipitată, de cîteva ori, să mă mut pe celălalt fotoliu sau pe canapea, se enerva unchiul dacă-și găsea locul ocupat). Și deodată, uite-l, chiar acolo, sub ochii lui: dublu casetofon Sharp, boxe detașabile, de vînzare la Arad. Subit, ziarul a devenit invitatul de onoare la masa de Crăciun: a stat în dreapta unchiului, care a lecturat anunțul pînă i s-a înțepenit în minte.

Unchiul n-a ieșit din starea de agitație nici după ce arădeanul i-a confirmat că aparatul era exact ce trebuie și în starea care trebuie. Nu mai avea răbdare, nu mai putea sta locului, casetofonul pe care îl căuta de atîta vreme era acolo, trebuia doar să întindă mîna pînă la Arad și să-l apuce; n-avea el să se împiedice de niște sărbători sau de o revoluție ca să ajungă să-și vadă visul cu ochii. Trăgea cu sete din țigara pusă în țigaretul de chihlimbar în timp ce patrula nerăbdător prin casă, sub tirul necruțător al reproșurilor repetate a mia oară de mătușa: „E a doua zi de Crăciun, lumea ține sărbătorile astea, nu ca tine, necredinciosule! Unde vrei să te duci de nebun peste ei?”, bombănea tanti. Cîteva zile, bombardamentul necontenit al vorbelor ei l-a ținut pe unchiul captiv în tranșeele rațiunii. Pe urmă demonii iraționalului l-au dovedit pe bietul unchi. Pe 31 decembrie l-a sunat iar pe vînzător. Arădeanul își făcea probabil antrenamentul pentru Revelion și, ușor cherchelit, s-a arătat chiar entuziasmat de oaspeți de la București: „Vină mata încoa, scapi câteva zile de teroriști!…”, i-a zis unchiului care n-a așteptat să fie poftit de două ori.

Mătușa – să înnebunească, nu alta. Nu că făcea Revelionul singură. Trecuseră de prea multe ori împreună cumpăna dintre ani ca s-o mai mire ceva din apucăturile unchiului; nu de puține ori și-a zis că, dacă acesta îmbătrînește, o să se mai potolească, și o vreme chiar așa a fost, pînă și-a găsit de lucru cu casetofonul. Făcuseră revelioane frumoase, cu zăpadă și colindători, ca capră și urs, cu țuică și vin de casă făcut de celălalt unchi al meu, Ghiță, fratele mamei și al unchiului Nic, dar avuseseră și vacanțe de Anul Nou întrerupte fără veste fiindcă îi cășunase unchiului să plece la București spintecînd troienele cu Dacia lui grena, pe 2 ianuarie. Odată s-au înzăpezit pe la Bacău și au înnoptat în casa unui binevoitor necunoscut. Unchiul a pufăit din țigaret ca o locomotivă, și tot ca o locomotivă a făcut manevre toată noaptea în veranda gazdei, fără să închidă un ochi, nemulțumit că vremea îi încurca socotelile. Mătușa își privea interzisă soțul, nevenindu-i să creadă că, la 70 de ani trecuți, acesta continua să se poarte ca un țînc răzgâiat care face orice pentru a intra în posesia jucăriei favorite. Își epuizase argumentele și știa că pierduse. În timp ce îi mai spunea o dată că face un lucru smintit, se gîndea cum ar putea să-l ajute. Să plece cu el? Cum să-l apere de frig, de necunoscut, de propria nebunie? În viața lungă și bună pe care o trăiseră împreună, mătușa a fost mereu cea cu picioarele pe pămînt. Și-a îngrijit soțul, l-a hrănit, l-a dischisit, l-a răsfățat, l-a iubit și l-a suportat, cam ca oricare nevastă. Uneori extravaganțele lui o amuzau, alteori o îngrozeau. Cînd credea că s-a obișnuit, unchiul o surprindea din nou. Mătușa compensa exuberanța lui Nic cu un zîmbet tăcut. Ea știa mai bine. Îl lăsa pe unchiul să-și facă toanele, să umple camera cu energia lui, să spună orice, să se laude sau să se lamenteze; îl lăsa s-o ia peste picior sau să umfle dincolo de limitele credibilului balonul unei povești cu care călătoriseră amîndoi; uneori îl susținea, alteori îl dezaproba fățiș pentru a-și revizui părerea și a trece de partea lui cîteva ceasuri mai tîrziu. În viața lor, lucrurile mari sau mici, importante sau nu, se făcuseră toate numai cum a vrut Nic. De ce ar fi fost acum altfel?

Sub privirile resemnate ale mătușei, care își încheiase pledoaria pe care o știa de la bun început inutilă, unchiul și-a pus căciula de blană pe cap, mănușile în mîini și a ieșit pe ușă în pas vioi.

(va urma)

*
Tatal a doi copii (Damian si Ana), casatorit de 16 ani cu Oana, jurnalist cu aproape 20 de ani de activitate, Doru Iftime a fost redactor sef-adjunct la Elle Romania si redactor sef la The One, Luxury si Collector’s, a scris pentru Men’s Health si Suplimentul de Duminica al Ziarului Financiar

fotocover shutterstock

523
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!