Tag : prietenie

Rainbow LGBT rights icons and symbols. LGBT figures and heterosexual couple.(Leapsa) Povestiti ce inseamna prietenia cu cineva din comunitatea LGBT –

(Leapsa) Povestiti ce inseamna prietenia cu cineva din comunitatea LGBT –

Zilele trecute suparata ca oricare campanie (si cea pro si cea contra) referendum este construita cumva doar pe dezbinare (cei care nu gandesc ca mine – oricare ar fi gandul meu – sunt gresititi, needucati, sunt rai), m-am gandit sa scriu ce inseamna prietenia mea cu unii dintre tinerii care fac parte din comunitatea LGBT.

Vorbesc de prietenii de mai bine de 10 ani, de oamenii de la care am invatat multe lucruri, oameni care mi-au fost alaturi cand mi-era greu. (mesajul pe care l-am pus in social media il gasiti mai jos)

Stiu ca mai sunt persoane care asemeni mie au prieteni in comunitatea LGBT. Mai stiu ca e nevoie zilele astea sa punem in spatiu public, cu exemple concrete, marturii despre bunatate, iubire, prietenie. Asa ca lansez o leapsa.

Daca ai un prieten din comunitatea LGBT scrie in spatiu public o intamplare din care ai invatat despre umanitate, bun simt, despre cultura, empatie… scrie ce ai invatat frumos de la el/ea. Nu trebuie sa-i spui numele, spune o intamplare.

Avem nevoie mult sa fie in spatiu public nu doar negatii, ura, dezbinare; e nevoie pentru cei care vorbesc din auzite – care n-au intalnit niciodata pe cineva din comunitatea LGBT – sa simta si sa inteleaga adevarul celorlalti.

Indiferent de rezultatul referendumului, de pe 8 octombrie vom trai impreuna cu totii aici.

Altfel, da, #stauacasa.

*

Unii dintre cei mai buni prieteni ai mei fac parte din comunitatea LGBT.
Unii dintre cei mai cultivati, educati prieteni ai mei fac parte din comunitatea LGBT .
Unii dintre oamenii care mi-au influentat cel mai mult viata, invatandu-ma despre pictura, teatru, film, gastronomie, moda fac parte din comunitatea LGBT.
In prietenia mea cu ei n-a fost si n-o sa fie niciodata o situatie de pus pe masa orientarea sexuala.
Pentru ca in realitate, dincolo de orice propaganda, o prietenie – ca si iubirea – sta in afinitati, in a-ti dori sa-i fie bine celui de langa tine, in a-i face bucurii pentru ca bucuria lui/ei o sa te incarce si pe tine.
Nu vreau sa ma cert cu nimeni pe tema referendumului, mi se pare inca o mizerie din partea psd-ului care vrea sa dezbine si mai mult societatea si vrea sa-si valideze sistemul de furat voturi (nu exista nimic altceva decat observatorul la fata locului drept verificare, dar asta nu incurca votul multiplu).
Vreau doar sa spun si aici ca-i iubesc pe prietenii mei pentru ceea ce sunt ei, pentru lucrurile minunate pe care le-au facut in viata pana acum, pentru decenta si curajul de a trai cu capul sus fiind diferiti de majoritate.
Le doresc sa traiasca din plin si dragostea de cuplu care i-ar intregi ca oameni alaturi de sufletul sau inima pereche sau cum s-o numi ea/el.
#boicot

1018
shutterstock_friendsPrietenia, ca și în iubire, e atunci când tăcerea nu e stânjenitoare

Prietenia, ca și în iubire, e atunci când tăcerea nu e stânjenitoare

Nu sunt dintre cei care își fac mulți prieteni. Pe la 5 ani când m-au întrebat părinții de ce nu mă joc cu copiii din vecini, am dat un răspuns care i-a făcut să aibă grijă să mă țină la distanță de îndemnurile cu ”hai la joacă” ale neamurilor. Am spus senină ”sunt proști!” și mi-am văzut de jocurile mele care păreau mai interesante.
Nu știu ce m-a făcut să spun asta, nu eram suparată pe niciunul dintre copii și nici nu eram genul de copil care să se certe cu cineva, dar cert este că, de-a lungul anilor, s-a dovedit că sunt genul de persoană care are prieteni mult mai în vârstă sau persoane mult mai mature decât vârsta din buletin, femei și bărbați de la care am avut mereu ceva de învățat.

Mai târziu am descoperit că există vorbe ale unor întelepți, dar și studii comportamentale care spun că ”suntem media aritmetică a celor mai apropiate cinci persoane care sunt în jurul nostru”. De unde și vorba cu ”cine se aseamănă se adună”.

Știu că pare un răspuns politically correct, dar nu am amintirea niciunui moment în care să mă fi simțit în competiție cu vreuna dintre prietenele mele. Și nici momente în care să fi fost invidioasă pe vreuna.

Pur și simplu, felul meu de a fi este unul care nu generează gânduri (g)rele catre alții și nici nu pune la suflet (nu păstrează în memorie) mici răutăți cotidiene. De ce am forma aceasta de liniște interioară?

Am înțeles că un om care vorbește de rău pe cineva, vorbește de fapt despre propria persoană și are o problemă, o luptă cu sine, neștiută de ceilalți.

Am știut din totdeauna că nu are rost să pui la suflet micile răutăți pe care le auzi și nici nu am simțit nevoia să vorbesc nimicuri despre alții. Cum am știut că e o pierdere de vreme să invidiezi pe cineva pentru ceva și că e mult mai util să găsești reurse în tine ca să progresezi către ceea ce îți dorești.

Când eram mică funcționa instinctul, mai târziu a lucrat rațiunea și experiența de viață, dar am știut mereu să-i înlătur din anturajul meu pe cei care mi-au arătat prin ceva că nu au caracter. Știți voi, genul de oameni pe care-i ajuți pentru că știi că poți ajuta și e păcat să nu o faci și care, după o vreme, nu doar că li se pare că li se cuvenea că i-ai ajutat, dar îți și fac vreo nefăcută. Știu că în asemenea cazuri cel mai adesea e vorba de orgolii și micimi umane și nu-mi bat capul nici să explic, nici să cer explicații, semnalez greșeala ca să nu las loc de alte interpretări (egoul ne face să ne căutăm explicații care mai de care mai în favoarea noastră) înlătur cu totul ”răul” și merg mai departe.

Asta pentru că viața m-a învățat că oamenii nu-și schimbă caracterul, ci doar nevoile. Cei care sunt dominați de orgolii și frustrări sunt mai buni cu unii și mai răi cu alții în funcție de nevoile momentului, dar în esența lor – într-o situație de viață și de moarte – caracterul o să-și facă simțită prezența și vor face rău fără să aibă nicio remușcare.

Când am primit tema prieteniei/rivalității dintre femei pentru această ediție, mi-am dat seama că textul meu va semăna cu o evanghelizare înspre curățenia interioară, un text care nu conține nici bârfe despre alte femei, nici situații dramatico amuzante despre cum reacționează femeile când li se pare că e una ceva mai în față așezată la linia de start către un trofeu pentru care luptă toate.

Cred cu sinceritate că, dacă nu suntem împăcați și liniștiți cu noi, nu avem cum să fim prieteni buni pentru alții. Și mai cred că prietenia se construiește plecând de la a fi prieten bun pentru cineva și abia apoi așteptând să fie alții buni cu tine. Sau, mai exact, să fie fair cu tine.

În contextul acesta, uitați-vă cu atenție la oamenii din jurul vostru. Câți sunt mai atenți la celălalt? La o conversație banală, câți sunt gata să vă asculte înainte de a se pune pe sine în prim plan?! Astăzi, în lipsa unui dialog constant și consistent, tot mai mulți oameni vorbesc fără să asculte. Dar într-un raționament logic și distant, dacă toți vorbim, ca să nu fie haos în lanțul trofic, cineva va trebui să și asculte. Abia de acolo începe prietenia.

Michael Ende are o poveste pentru copiii din fiecare dintre noi, Momo. Povestea unei fetițe care nu vorbește și la care vine tot satul să-și spună ofurile. În momentul în care fetița le ascultă problemele, oamenii găsesc răspunsurile singuri, așa că ajunge să fie considerată înțeleptul satului.

Ca să fim prieteni buni ar trebui să fim Momo mai mici sau mai mari și să învățăm să ascultăm.
Prietenia, ca și în iubire, e atunci când tăcerea nu e stânjenitoare. Când știi că nu ascunde lucruri nerostite dar gândite, când are inocența unui copil care pune egal între gând și faptă, nealterat încă de competiții sau rivalități.

Prietenia adevărată e plasa de siguranță pe care o întinzi pentru celălalat știind că și pe tine, la o cădere, te asigură o altă plasă.
Unica, septembrie 2015

2014
labirint bucuresti24 de motive de bucurie, 24 de ore, 24 de orase… plus 20 de ani de prietenii

24 de motive de bucurie, 24 de ore, 24 de orase… plus 20 de ani de prietenii

Ce faci cind ai putere globala, unul dintre cele mai cunoscute branduri din lume, stii ca multi tineri se bucura in cocmpania ta peste tot in lume, in fiecare zi, si vrei sa le arati fiecaruia ca face parte dintr-o mare familie?

Creezi un eveniment unic in lume: 24 de ore, 24 de orase, 24 de motive de bucurie.

McDonald’s a avut aceasta initiativa si rezultatul a fost unul memorabil.

On March 24th, we gave 24 cities around the world 24 gifts of joy in 24 hours #ImLovinIt

Posted by McDonald’s on Friday, March 27, 2015

puteti vedea fotografii din toate orasele aici

in Bucuresti a fost amplasat un labirint urias , plin cu surprize care mai de care mai simpatice si mai provocatoare de zimbete… (de ex, intilneai o soprana care cinta arii din Carmen de Bizet, sau te priveai prin oglinzi deformeaza), iar eu pentru ca sunt prietena cu simpaticii de la McDOnald’s Romania am avut privilegiul sa ma distrez cu 3 prietene in labirint inainte de a fi deschis.

pentru ca am petrecut acolo o dupa amiaza (aveam un prieten nou, HUNTER, i se mai spune si Grasanul…), am avut timp sa vad si alte detalii de dincolo de evenimentul in sine.

doi dintre angajatii McDonald’s au fost invitati solemn la eveniment si-au venit constiinciosi, crezind ca este o datorie de serviciu, doar ca… era ziua lor si au fost sarbatoriti in labirint, cu tort, confetii si seful cel mai mare de la McDonald’s, Daniel Boaje, alaturi de ei. erau foarte foarte emotionati si, pentru ca purtau cu ei semnele celebrarii (aveau doua torturi mari in brate) oamenii le spuneau “la multi ani” chiar daca nu-i cunosteau. iar zimbetele lor au facut mai mult decit orice alte cuvinte.

se intimpla sa stiu povesti super super emotionante despre anivarsari de zile de la McDonald’s. de la sarbatoriti copilasi cu deficiente care au dat super lectii de viata tuturor celor prezenti cu candoarea si bucuria lor de viata, pina la adulti care si-au aniversat pentru prima data ziua, ajunsi la maturitate, la McDonald’s.

stiu povestea unui adolescent care a muncit in timpul liceului citeva ore pe saptamina la McDonald’s pentru a se putea intretine pe el si mama lui, cind colegii lui de la serviciu au aflat ca nu si-a aniversat niciodata ziua, i-au invitat colegii la McDo si i-au facut o petrecere surpriza.

cum mai stiu si povestea unui tinar student care lucra in restaurantul care e foarte apropiat de birourile managementului McDonald’s Romania si care intr-o zi a rugat managementul (ii cunoaste pe toti pentru ca vin adesea acolo), i-a rugat deci, mult mult, sa coboare la prinz pina in restaurant. Era ziua lui si le adusese prajituri.

anul asta se implinesc 20 de ani de cind McDonald’s e in Romania. copiii care au fost primii clienti e posibil sa aiba la rindul lor copii. 20 de ani in care s-au creat multe prietenii la McDonald’s: si printre cei care lucreaza/ au lucrat acolo , dar si printre cei care au fost doar clienti.

pentru mine asta inseaman McDonald’s – prietenie. pentru ca e una dintre companiile care pune pret pe relatia dintre angajati, cum – prin simpatica activitate pe care o desfasoara – e temelia pentru frumoase intimplari intre copii.

daca e sa numar, pun pariu pe orice, ca in anii astia McDonald’s mi-a dat mie, personal, mai mult de 24 de motive de bucurie.

858
joeymichellejohnson4cind nu exista imposibil

cind nu exista imposibil

iata o poveste minunata despre prietenie, iubire si despre a dovedi ca nimic nu e imposibil.

Joey Johnson are 27 de ani si a luptat in Afganistan timp de 10 luni. cind s-a intors, intr-un accident stupid de motocicleta, si-a rupt coloana vertebrala si-a ramas paralizat, dar – ca un luptator adevarat – si-a continuat viata alaturi de tinara pe care o considera sufletul lui pereche si de care il leaga coincidente frumoase: au aceelasi nume de familie, sunt nascuti in aceeasi zi si acelasi an.

cind s-au casatorit, el era paralizat, dar cu ajutorul prietenilor – legat intr-un harnasament – i-a oferit iubitei lui dansul pe care si-l dorea.

filmuletul  de mai jos dureaza 2 min, dar aceste doua minute – in care e foarte putina miscare – spun imens de multe despre “nu exista imposibil daca tu crezi si iti doresti cu adevarat ceva”.

 

917
shutterstock_secreteFifi & The City: Tu cui iti spui secretele?

Fifi & The City: Tu cui iti spui secretele?

text de Cristina Popa

 

–         Maria, daca ai un un secret cui il spui?

–         Pai daca e secret…nimanui. Dar daca nu mai pot sa ma tin ti-l spun tie.

–         Da de ce sa nu te tii?

–         Ca e greu mama sa nu spui…

Asta e fifi mica. 5 ani jumate. Stie exact cum stau lcururile in viata, nu mai am dubii.

Secretele sunt  excitante. Cu cat un om e mai misterios, mai inaccesibil, cu cat  stim mai putine despre el cu atat ne simtim mai atrasi.

Sunt oameni care stiu sa tina un secret. Cand se discuta subiectul tainuit par uimiti, nu li se misca niciun muschi pe fata. Te uiti la ei cu subinteles dar nu, nimic, nicio dovada in priviri.  Altii recunosc cisntit: nu-mi spune daca e secret ca nu pot sa il tin.

Secretele inseamna putere. Sunt omanei care stiu secretele tututor si altii de care se freest toata lumea. Mi-am intrebat prietenii si prietenele cui ar spune mai degraba secretul lor: prietenilor apropiati sau familiei?

Iata raspunsurile:

Eu imi spun secretele mie mai intai. De atatea ori pana imi intra bine in cap. Daca ma plictisesc de ele, le spun maica-mii.

Ierarhia salveaza secretomania :))) Prietenele cele mai bune sunt the “secret keeper”. Mama e “the healer”. Tata e “the hugger”. Fratele e genul “hai sa petrecem sa uitam”. Sotul e cel care gaseste solutii pentru orice. Dar secretele… Secretele sunt la ele, la cele 2-3 prietene apropiate ale mele. Care au “permis” de dat cu parerea… au umeri pe care pot sa plang…au maini de ajutat si mai ales… au lacate loiale care pastreaza secretul

Depinde de secrete. Dar mai degraba prietenilor

Depinde de secret si de adancimea lui, dar familiei n-as prea spune.

 Daca e un secret nu il spun nimanui nici familiei, nici prietenilor.

 Prietenului cel mai apropiat.

 Nu as spune familiei. Am câțiva prieteni care mor cu secretarul în buzunar.

 Sincer, am o singura prietena din copilarie pe care o consider cea mai buna prietena..si de obicei, prima data ii zic ei….in ideea sa-i cer o parere pentru ca o simt ca imi vrea binele de cand ne stim…..dar pana la urma tot pe mama ma bazez in orice situație

 Ce mai spun prietenele lui Fifi despre secretele lor puteti afla aici

*

FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.

 

o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE

681
herastrau 18loungeintilniri nepretuite, part 4: aprecierea

intilniri nepretuite, part 4: aprecierea

omul e un animal ciudat: daca-i spui o vorba buna poate sa miste muntii.

daca-i dai un punct de sprijin pentru lumea de dinauntrul lui, o sa urce mai sus decit si-a imaginat el vreodata ca o va face.

daca-l incurajezi sa faca ceea ce-i place, o sa faca mult mai mult pentru ca isi va depasi limitele si va ajunge sa faca si ce nu-i place dar il ajuta sa progreseze.

cheia e aprecierea, validarea (emotionala sau profesionala) venita atunci cind se asteapta mai putin, de la cineva a carui opinie o apreciaza.

mi s-a intimplat si mie (si sunt oameni care mi-au schimbat fundamental viata doar pentru ca mi-au spus o vorba buna), vi s-a intimplat si voua, sunt sigura.

*

am invatat de-a lungul anilor ca efectul aprecierii are doua talere care se inclina drastic, in momente total opuse.

cel mai frumos si mai memorabil e atunci cind aprecierea vine de la cineva de la care nu te astepti, dar care are competente in zona respectiva, si vine fara sa o fi cerut.

cel mai urit e cind ceri validarea/ verificarea de la cineva care are competenta si n-o primesti.

tin minte cu exactitate toate momentele de surprinzatoare validare, dar si pe cele in care s-a facut simtita lipsa ei, chiar daca am cerut-o. si tocmai pentru ca stiu ca sunt asa (si ca nu mai dau alta sansa de construire a ceva/orice celor care nu stiu sa aprecieze/valideze ), mi-am facut o promisiune si e un exercitiu cu mine, zilnic, de a fi atenta la ce e in jur si de a multumi/ rasplati/ incuraja/ valida actiunile care arata un pas inainte spre progresul personal.

*

saptamina trecuta, un prieten era necajit din cauza unor situatii delicate la munca. ma sunase sa-mi ceara detalii despre o persoana cu care urma sa interactioneze si am incercat sa-i distrag atentia.

l-am rugat sa ma ajute cu ceva, ajutor pe care ar fi putut sa mi-l dea daca ne vedeam citeva minute. i-am propus 18lounge pentru ca era aproape de locul lui de munca si era un loc la care ma gindeam de citeva zile bune sa ma reintorc pentru o experienta memorabila, linistita.

ne-am vazut cit sa mincam desertul meu preferat de acolo, o prajitura cu spuma de mango si foi crocante de orez. n-am discutat nimic, eram amindoi foarte obositi dupa o zi in care fusesera multe intilniri de fiecare parte.

cind prajitura era pe terminate, m-a intrebat:

– asa, si cu ce pot sa te ajut?

– cu nimic. stai aici 15 minute si priveste Bucurestiul de sus. uneori, de la distanta lucrurile se vad mai bine si eu stiu ca o sa ai puterea sa le dai de cap.

s-a uitat lung la mine, si-a intors scaunul catre geam si si-a baut cafeaua in liniste. urmatoarele 10 minute au fost oaza de bine din saptamina care a trecut.

eu mi-am terminat de mincat prajitura, m-am uitat ce frumos se vedea Herastraul de sus si m-am gindit ca, desi functionam cu vorbe bune, citeodata aprecierea e fara de cuvinte.

***

18Lounge e unul dintre locurile minunate din Bucuresti care au o atentie speciala pentru confortul celor care-i pasesc pragul. e in turnul de sud din cele doua blocuri gemene de linga Casa Presei Libere, la etajul 18, si are o perspectiva minunata asupra Bucurestiului.

18 lounge e si unul din locurile in care, daca platesti cu un MasterCard premium, primesti un discount frumos si ai cu siguranta o experienta calda, nepretuita. Lista intreaga de locatii din proiectul MasterCard Elite o puteti gasi aici.

751
stadio#intilnirinepretuite, capitolul 2: prietenia

#intilnirinepretuite, capitolul 2: prietenia

cind sunt obosita, ma redresez, ma incarc, din intilnirile cu prietenii. e deja celebra dorinta mea la maxima oboseala “vreau si eu o imbratisare, atit.” pe care o rostesc cu un ton necajit ca si cum imbratisarea aia e mai importanta decit o gura de apa in Sahara.

si pentru mine, in momentele alea de oboseala, chiar este nepretuita.

*

vin dupa niste zile grele si complicate cu multe speech-uri si seminarii (partea care ma consuma cel mai mult in activitatea mea) , zile – ba chiar saptamini bune – cind n-am avut prea mult timp de vorbe cu prietenii mei.

nici macar vorbe in chat-urile private de pe FB sau pe mail-uri.

asa ca miercuri seara, dupa ultimul task in spatiu public in primavara asta (lansarea cartii Copilaria lui Isus despre care am scris aici), am iesit cu prietena mea Ana Maria Onisei la cina la Stadio.

nu mai vorbisem cu Ana, de ale noastre, de aproape doua luni si ma uitam la ea, cum statea in fata mea cu un pahar de vin alb alaturi (ma rog, si cu scrumiera, asta e) si cum povestea ce a facut in saptaminile astea. povestea cu patos, in timp ce-mi spunea care sunt problemele pe care le-a identificat, isi dadea si solutiile.

ea se uita la mine si, povestind, isi rezolva niste lucruri; eu ma uitam la ea si, ascultind, imi rezolvam niste lucruri.

in mod straniu, desi trecusem in lunile astea prin experiente diferite ne aflam la acelasi punct al drumului; cu aproape aceleasi senzatii fizice.

*

la Stadio, pentru ca era miercuri, era meci. iar din Atrium se auzeau din cind in cind urale sau oftaturi in cor, asa ca am intrebat-o pe chelnerita cine joaca. “Barcelona cu…(am uitat cine)”, ne-a zis ea si pe parcursul cinei a mai revenit cu informatiile despre scor, fara sa o mai fi intrebat noi:)

*

ii spusesem Anei ca ma duc in week end la Mangalia la herghelie si la o supa de midii la Cazemata lui Nicu, cum ea nu mergea, ne-am comandat supa de fructe de mare, iar ea mi-a adus pentru vremurile mele viitoare de liniste de pe malul marii o carte a unui rus. care avea pe coperta un cal.

imi zisese de carte inca de cind o citise, dar intimplarea a facut sa ne vedem abia inainte de anuntata mea plecare.

pe drumul catre casa m-am gindit ca si despre asta e prietenia: sa poti sa stai la masa, sa-l asculti pe celalalt si sa-ti gasesti drumul uitindu-te la drumul lui.

pentru ca a plouat si e frig, week end-ul la mangalia, la caluti si la supa de midii s-a aminat, asa ca saptamina asta am ramas cu supa de fructe de mare de la Stadio si cu cartea rusului cu calul pe coperta, pe care am inceput sa o citesc in aceasta dimineata, la un mic dejun cu fructe, ciocolata si picaturi de ploaie pe pervaz.

***

sunt locuri in Bucuresti care aduc cu ele o liniste a lucrurilor simple. Stadio e unul dintre aceste locuri, prin designul lui interior, prin felul in care arata meniul si cum sunt mincarurile. ba chiar si prin zimbetul chelneritelor care vorbesc intre ele prin microfoane ca si cum ar fi agenti secreti:)

Stadio e unul din locurile in care, daca platesti cu un MasterCard premium, primesti un discount frumos si ai cu siguranta o experienta calda si frumoasa, nepretuita. Lista intreaga de locatii din proiectul MasterCard Elite o puteti gasi aici.

1285
familie1afectiune

afectiune

in limba romana cuvintul afectiune are doua intelesuri greu de purtat, cu onestitate, pe termen lung.

primul sens pentru “afectiune”, conform DEX, este   “simpatie, prietenie, dragoste fata de ci­neva” , cel de-al doilea sens e folosit doar in situatii de political correctness pentru ca sinonimele lui sunt mai putin pretioase.

cel de-al doilea sens exprima ceva negativ  ” boala, stare patologica a unui organ”

acelasi cuvint, doua intelesuri diametral opuse si momentul intilnirii lor – cind afectiunea (ca boala) trebuie imbracata in afectiune (ca dragoste, prietenie).

momentul ala e inceputul unor povesti din care invatam mereu.

 

 

 

1562
love1“Searched & Destroyed”, lectiile neasteptate pe care ti le serveste internetul

“Searched & Destroyed”, lectiile neasteptate pe care ti le serveste internetul

eu sunt dintre persoanele care nu cauta pe facebook nimic despre prietenii lor. dar absolut nimic. n-am dat niciodata search pe google dupa numele iubitului meu, nu m-am uitat niciodata pe pagina lui de facebook ca sa-i fac un istoric.

prietenii mei spun ca asta vine din ciudatenia ca eu nu sunt geloasa (n-am incercat niciodata acest sentiment, poate o sa scriu cindva despre asta ), dar eu cred ca vine din faptul ca atunci cind iubesc stiu pentru ce o fac si nu are sens sa stau sa caut alte argumente. pro sau contra. iar daca vreau sa aflu ceva de la omul de linga mine, ma uit la el. nici nu e nevoie sa-l intreb: ma uit si ma prind. am eu aceasta aptitudine speciala :)

*

dar din categoria ce aflam cind cercetam pe net, iata o poveste de la o doamna care a descoperit ca sotul ei e … gay. dupa 8 ani de mariaj.

 

“I’ll be the jailer and you be the naughty prisoner.”

When I read those words, a chat conversation between my then-husband and another man, it felt for just a moment like all the oxygen had been sucked from the room. I remember putting my hand on my chest, gasping for air, as the world I thought I knew shattered around me.

He was surprisingly conciliatory and accommodating in the divorce negotiations. In the Deep South state we lived in at the time, within 30 days it was final. Our eight-year marriage was over before the indentation from my wedding ring had even faded from my finger.

(…)

While unpacking my desk in our new home, I came across the transcript of the chat that had brought down my marriage. As I quickly scanned the now-familiar words, something new jumped out at me. The “jailer” made reference to my ex-husband’s website. Website? I googled his screen name.

Bingo. Within a few clicks, I was staring at photographs of my ex-husband’s dick. Though he never showed his face, it wasn’t necessary. The images were taken in our former home, sitting on my furniture. He had been maintaining a blog for years about his sexual exploits, writing of his cleverness at maintaining the façade of dedicated husband and father while prowling for men on the side. There were many, many posts spanning nearly our entire marriage, dating back to early in my pregnancy with our first child.

intreaga poveste e aici

lectura ei, aventurile prietenelor mele in cautarea unor indicii care sa le arate ceva in plus in personalitatea iubitilor lor (“cum ii e caracterul in functie de grupa de singe?”, adica wtf?? nu mai bine stai de vorba cu el si afli, in loc sa cauti pe net mascari generaliste?!), ma face sa va intreb cit de des va verificati iubitii pe google search/ facebook ?

si cit de des faceti teste de compatibilitati? de orice fel de compatibilitati?

(ma pregatesc sa scriu o serie de povesti despre asta, asa ca detalii – sub anonimat desigur – sunt mai mult decit bine venite, va multumesc)

 

892
ioanaPRIETENIE

PRIETENIE

text de Ioana Blaj

Draga mea S,

Ma simteam ca o vioara inchisa intr-o cutie fara arcus. Eram plina de praf cand ai deschis cutia si m-ai atins cu grija ca nu cumva sa ma stric.  Te-ai uitat la mine si ai fost singura care a crezut ca am corzi functionabile. Ai luat o carpa si m-ai atins. Ti-a luat mult pana sa ma cureti pentru ca aveam particule gri pe toata suprafata. Ai avut rabdare si m-ai ingrijit. Intr-o zi ai pus arcusul pe mine si am inceput sa vorbesc. Am scartait, dar nu m-ai lasat. Am invatat sa sunam impreuna. Azi am cantat in linistea strazii. Eram doar noi doua cu muzica noastra lina. Vibram. Multumesc.

Ioana Blaj este actrita, masteranda in Arta Actorului la UNATC

2335
prieteniintuitie?

intuitie?

citeodata judec oamenii dupa o singura privire. de fapt, nici macar nu-i judec: se intimpla ceva in capul meu, se declanseaza un mecanism, si stiu dupa o clipa ca omul respectiv e unul bun.

o clipa care poate sa fie cit un articol de ziar. asa am remarcat-o pe ana maria onisei. citeam observatorul cultural, un text scris de ea si-am spus “imi place fata asta, vreau sa lucrez cu ea”. si nu m-am inselat nicio secunda asupra caracterului ei.

o clipa care poate sa fie cit o sedinta foto asa m-am imprietenit cu ioana blaj. eram la o sedinta foto unde il urmaream pe fotograf (care o fotografia pe ea) pentru un articol si, dupa 5 minute de vorbe, stiam ca e un om bun si ca o sa fie prietena cu mine.

o clipa care e cit un interviu am facut un interviu cu marius manole acum 6 ani si cind primeam raspunsurile la intrebari, tot ce aveam in minte era ” e ca mine”. si nu m-am inselat asupra caracterului lui.

scriu despre ei pentru ca au fost oricum prezenti aici pe blog, dar am clipe din astea traite cu multi oameni care imi sunt acum prieteni si pe care uneori ii chinui ca sa-si depaseasca limitele, dar si ei ma slefuiesc pe mine, invatindu-ma lucruri minunate.

(am sa scriu curind un story mare despre o asemenea intimplare; m-am uitat la tv si-am zis: asta e un om bun… iar acum e printre prietenii mei)

nu stiu cum functioneaza mecanismul asta: dar ma uit la om si simt ca o sa-mi fie prieten… sau ca avem ce sa ne spunem pe termen lung.

si nu, nu apuc sa ma pacalesc asupra caracterelor, pentru ca acelasi instinct sau intuitie sau cum se va fi numind, imi spune cel mai adesea “nu nu, omul asta nu e din echipa ta.”
nu ca n-ar fi bun, corect etc , ci pur si simplu ca nu e pe lungimea mea de unda si-atunci ma indepartez discret.

vi se intimpla asta?

1799
110825-seal-vmed-5a.grid-5x2prietenie

prietenie

uitati-va cu atentie la fotografia asta…

la fiecare detaliu..

*
*
*
*
si-abia apoi cititi explicatia foto

*
*
*

Navy SEAL Jon Tumilson lay in a coffin, draped in an American flag, in front of a tearful audience mourning his death in Afghanistan. Soon an old friend appeared, and like a fellow soldier on a battlefield, his loyal dog refused to leave him behind.
Tumilson’s Labrador retriever, Hawkeye.

Via Mr P

875
ioanafriends will be friends

friends will be friends

Mi-ar placea sa scriu despre prietenii mei cei mai dragi, pentru ca de foarte mult timp nu i-am simtit atat de aproape de mine cum au fost seara trecuta.
Cred insa ca nu as termina nici in 3 zile daca as incepe sa astern toate gandurile care m-au vizitat in momentul in care i-am vazut pe toti. O sa ma rezum la a spune ca oamenii astia, pentru mine, sunt o parte din corpul meu, fara de care cred ca nu as putea fi.

Si spun asta pentru ca in ultimele luni, starea mea generala, a fost o combinatie de alb cu negru. Imi lipsea ceva. Simteam ca nu ma pot aduna, simteam cumva ca in corpul meu a adormit ceva, nu puteam sa stiu cu exactitate ce. Am incercat foarte mult timp sa identific ce-mi lipseste, de ce am dormit atat de mult timp, insa nici o parte din mine nu ma ajuta nici cu cel mai mic indiciu. Revelatia a venit in momentul in care, seara trecuta, din intamplare, am reusit sa ne strangem toti.

Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata sa simtiti cum va ciocane cineva in piept si apoi in tot corpul si sa simtiti cum va copleseste o dragoste cu care ai putea trai toata viata, fara nimic altceva. Nu stiu daca exista cuvinte care sa poata descrie sentimentul asta, dar daca exista cu siguranta eu nu le-am descoperit, insa am descoperit faptul ca prietenii mei ma intregesc. Ii iubesc cu toata fiinta mea si daca exista vreun lucru in lumea asta, de care sa fiu mandra 100% ei sunt.

Sunt mandra ca sunt ai mei si ca sunt a lor.

1893
2587289546_000c3a1667_zo parte din adevarul despre iesit in lume

o parte din adevarul despre iesit in lume

Sa nu ma intelegeti gresit: imi place sa ies la un pahar de vorba cu prietenii, dar cu ei am relaxarea ca le pot spune si cind nu am chef sa ies…pentru ca nu am chef.
Si relaxarea ca pot sa ma duc in jeans si nemachiata. Si relaxarea ca pot sa tac si sa vorbeasca ei orice fara sa li se para ca sunt inchipuita pentru ca nu ii bag in seama.

Cind vine insa vorba de iesit la ceremonii oficiale, de cunoscut lume noua… apar problemele.
Intr-un an, evenimentele mondene la care ies – intru socializare – pot fi numarate pe degetele de la ambele miini… si mai ramine loc si de vreun inel, doua:)

*

ieri, la lansarea Manly.ro aveam in dreapta o Ana si in stinga o alta Ana. Cind le-am invitat sa ne ridicam de pe canapelutza ca sa socializam cu lumea, Ana din dreapta a replicat:
“si ce sa le spunem?”
“buna seara ce mai faci?”, am replicat eu
“dar asta inseamna ca trebuie sa ne si cunoastem inainte. Tu-I cunosti?”
“da, pe multi dintre ei.”
“Pai vezi?!”, a replicat Ana cu un ton explicativ pentru atitudinea “de ce stau pe canapea si nu vreau sa ma ridic de pe ea”.

*
Cei mai multi suntem asa. Din motive care tin de incredere, de teama de nou, de orice motive or mai fi. Ne-a salbaticit viata (si web-ul) si avem retineri la sosirea intr-un loc nou in care nu cunoastem pe nimeni.

*

Ca sa o aduc pe Ana din stinga la aceasta petrecere, aproape ca am amenintat-o. I-am pus chiar si un target:
“Nu plecam de la locul faptei pina n-ai socializat cu cel putin 10 persoane.”
“Ce sa socializez? Ca nu-i cunosc!” a ripostat suparata.

*
E un cerc vicios aici: daca nu ies -> nu cunosc lumea; dar nu ies pentru ca nu cunosc pe nimeni.

Doar ca, pentru ca pe unii ne obliga job-ul, iesim, zimbim, ne punem o masca politicoasa si infruntam necunoscutul.

Eu ma motivez astfel:
-merg pentru un prieten care se va bucura ca am fost acolo sa-l sustin.
– merg pentru ca am un contract/job legat de evenimentul respectiv.
– merg pentru ca s-ar putea sa ma intilnesc cu citiva oameni care sunt ca mine si pe care o sa ma bucur sa-i intilnesc alta data.

*
asa ca va propun sa nu ne mai ascundem dupa deget, cam asta e adevarul despre iesitul in lume (cind nu esti pitzipoanca si nu trebuie sa apari la reviste ca sa-ti gasesti un donator de vuittoane)

E valabil pentru multe dintre prietenele mele ( noi femeile mai avem si lungile dispute interioare “cu ce ma imbrac?” “m-a mai vazut cineva in rochia asta?” “cum ma machiez” “imi sta parul bine?”), dar si pentru multi dintre prietenii mei.
Unii dintre ei s-au antrenat intre timp si ies din casa oftind, ca sa intre la eveniment zimbind si sa-si faca datoria.

De ce scriu asta? Ca sa stiti ca sunt mai multi ca voi/noi si sa va/ne facem viata mai usoara in urmatoarele ocazii in care trebuie sa iesim☺

2445

New York – ziua 4

Abia acum am inteles de ce SATC e mai presus de orice despre New York. Tot ceea ce apare in film, exista in realitate. Cu o singura exceptie, despre care va povestesc un pic mai incolo. Tot mai incolo si despre una dintre cele mai mari greseli din istoria serialelor de televiziune, pe care o gasiti in SATC.
La 7 seara, imbracate in haine elegante, ne-am pornit in turul cu limuzina prin New York la locatiile de filmare din serial.

Am plecat din fata de la Platza Hotel, de linga Central Park ( la o aruncatura de batz de unde locuiam noi) pe Fifth Avenue.
In fata la Platza s-a filmat secventa in care Carrie afla ca Big s-a logodit cu Natasha. Exact in locul in care stam noi erau amplasate camerele de filmare. In interior, in holul hotelului, au fost filmate doua secvente din doua episoade diferite (ma iertati am tinut minte doar una: cea in care Samantha il agata pe un mosulet care sta la masa cu Donald Trump)

Ni se spune si o poveste amuzanta din culise: cum peste week end nu se lucra la serial, iar hotelul era inchiriat pentru 10 zile consecutive, unul dintre camerameni a ales sa-si petreaca un week end romantic cu sotia in apartamentul matrimonial. Doar ca luni, acest apartament era obiectul uneia dintre secventele care urmau filmate, asa ca recuziterii au venit duminica sa mai aranjeze citeva lucruri. Asa au descoperit ca operatorul se descurca bine la capitolul … sex. Mergem mai departe pe Fifth Avenue (o strada cu magazine muzeu – gen Dior, Chanel, Cartier) si aflam ca intr-unul dintre magazine (care e de decoratiuni interioare) la parter, s-a filmat secventa in care cele patru fete sunt intr-un magazine de parfumuri, iar Carrie le povesteste despre intilnirea cu rusul Petrovski.
Si-aici vine o povestire amuzanta: Initial in scenariu erau mentionate branduri de parfumuri, dar in ceea ce s-a vzt in final pe ecran s-au auzit doar esente d parfum gen “paciuli” sau “levantzica”. Motivul? Producatorii au trebuit sa ceara acordul brandurilor respective pentru a le mentiona numele in film, iar casele producatoare de parfum s-au temut sa apara intr-o asociere care risca sa fie (si) sarcastica. Asta pentru ca in primul sezon cind a fost mentionata o geanta de firma intr-un context ironic, au scazut fulminant vinzarile brandului respectiv. Partea proasta e ca PR-ul companiei care si-a dat acordul ca geanta sa fie mentionata in film, si-a pierdut locul de munca. Si la 10 ani distanta de la incident nu si-a gasit inca un alt job in PR.
Putin mai sus pe Fifth Avenue e Public Library care apare in SATC – THE MOVIE drept locul in care trebuie sa aiba loc casatoria dintre Carrie si Mr Big ( ce se intimpla descoperiti singure la cinematograf (povestea locatiilor de filmare continua in curind)

970

Sex and The City – THE MOVIE

Vedem filmul la BAM Rose Cinema si tot ceea ce stim e adresa care se termina cu Brooklyn si ca e in interiorul Academiei de muzica din Brooklyn.
Ne imbracam frumos, chemam taxiul la hotel si ne indreptam catre cinematograf.
Taximetristul explodeaza cind vede adresa (i-am dat-o scrisa pe o hirtiutza ca sa fim sigure ca a inteles unde trebuie sa ne duca) si ne spune ca vineri seara e ingrozitor de greu sa traverseze tot Manhattan-ul

Trec 20 de minute, suntem blocate in traffic si ni se pare ca nu mai ajungem
Dupa inca 20 de minute indraznesc sa-l intreb pe sofer cam cit mai avem. “nu v-am spus ca traversam greu Manhattanul la ora asta?! Nu stiu cit o sa dureze”. Deja imi fac speech pentru intrarea la sala de proiectie pentru ca ni se atrasese atentia ca nu trebuie sa intirziem, ba chiar sa fim cu o jumatate de ora inainte de inceperea filmului. Ma gindesc ca as putea sa-i impresionez pe cei de la intrare cum ca suntem din Romania, ca n-am stiut sa apreciem distanta etc etc
In cele din urma soferul se mai destinde, vorbim despre politica, ii dau bani romanesti epnrtu ca e colectionar si ajungem la sala dupa ora si un sfert de calatorie, cu 10 minute inainte de proiectia filmului. Intram in posesia locului, abia daca avem timp sa luam un suc si ajungem intr-o sala plina de tineri cool care urla, tipa si se amuza la orice reclama de pe ecran.
Cind incepe filmul totul se transforma intr-un comentariu liber si amuzant, dar de foarte mult bun simt. Diferenta intre publicul nostru si tinerii din sala respectiva era imensa cind vine vorba de umor si bun simt (si, din pacate, nu era in favoarea publiului cu care eram obisnuite in romania.

Despre film nu va spun prea multe info ca sa va bucurati de subiect. Am scris o cronica pentru Cotidianul si mai puteti ghici cite ceva pe acolo

840
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!