Tag : proiecte speciale

shutterstock_educatieBanii de CSR cheltuiti cu cap sau cum poti sa schimbi viata unui orasel cu 10.000 locuitori

Banii de CSR cheltuiti cu cap sau cum poti sa schimbi viata unui orasel cu 10.000 locuitori

Saptamana trecuta am fost la Urlati pentru ca la cativa km la iesirea din oras e una dintre cele mai importante fabrici aparute in Ro in ultimii ani: o fabrica P&G care scoate pe poarta anual produse de ingrijire a parului pentru peste un miliard de consumatori.

Fabrica e construita in 2009 si e una de referinta la nivel mondial in termeni de sustenabilitate: foloseste energia solara si colecteaza apa de la ploaie pentru utilitati, are cele mai inalte standarde de igiena si angajatii beneficiaza de programe de calificare. A si fost premiata anul trecut la nivel european pentru standardele pe care le respecta.

Dar nu despre fabrica vreau sa va scriu, ci despre efectul pe care il imprima zonei.

Urlati e un orasel cu 10.000 de locuitori, la 30 de km distanta de Ploiesti si copiii din zona cand se gandesc ce vor face cand se vor face mari isi iau, dupa puteri si resurse, fie reperul de a se muta in Ploiesti, fie de a se muta la Bucuresti (care e la 90 de km distanta).

De 6 ani de cand e fabrica in zona, nivelul de trai a crescut pentru ca oamenii au avut noi locuri de munca. 60% dintre angajati sunt din Urlati sau satele din jur, iar odata cu fabrica P&G s-a mutat in zona si o alta fabrica producatoare de ambalaje de plastic, unde desigur au fost angajati alti oameni din zona.

Cand au venit cei de la P&G in Urlati ca sa inteleaga toata lumea ce e cu fabrica la care muncitorii sunt luati cu masina si au pranzul asigurat la cantina, s-a facut o actiune in care si vecinii angajatilor puteau vizita locul. Si, evident, batrinii din satele din jur au fost foarte surprinsi.

Dar nici macar asta nu e cel mai spectaculos lucru – ca le-a crescut nivelul de trai – desi cu siguranta e beneficiul cel mai important pentru zona.

Cele mai frumoase lucruri se intampla cu copiii din scolile din Urlati.

Angajatii straini ai fabricii (in functiile de management pe productie sunt o serie de expati) au inceput sa mearga la scoli ca aia micii sa invete engleza direct de la sursa si le-au vorbit despre leadership, despre antreprenoriat, le-au povestit greutatile din vietile lor si cred ca astea au fost cele mai frumoase si mai eficiente lectii pe care le-au primit aia micii.

P&G are in Liceul Tehnic din Urlati o Scoala tehnica – un fel de scoala profesionala pe care o sustine financiar – unde sunt pregatiti copii in electronica si alte job-uri tehnice necesare angajatorilor din zona, copiii – toti cu situatii materiale modeste – primesc burse de merit si de la primarie, dar si de la fabrica.

Toate lucrurile acestea ar putea fi considerate un simpatic articol de PR, dar de fapt acum vine efectul adevarat.

P&G organizeaza anual un concurs de proiecte pentru copiii din scolile din Urlati, copiii aplica pentru finantari ca un ONG, organizati in grupuri, si fac proiecte prin care justifica de ce cred ei ca ideea lor merita banii, daca e sustenabila si cum poate ajuta comunitatea.

Ce idei credeti ca au trimis spre finantare si-au obtinut bani?!

Si-au refacut curtea scolii – cu teren de sport mai bun si mai frumos.

Au refacut un parc din oras

Si , proiectul meu preferat pentru ca nu este doar despre nevoile lor, au facut pentru statiile de autobuz copertine ca sa nu mai stea lumea in ploaie si sa astepte masina pe bancute, aparati de vremea rea.

Mi se pare minunat ca niste copii – care vin din familii foarte modeste – si-au pus amprenta pe orasul lor schimbandu-l fie si cu un milimetru. Pentru ca schimbarea asta arata si schimbarea lor, arata lectii despre generozitate, despre managementul resurselor, despre leadership. Si toate acestea vor fi ca un bulgare de zapada care se va rostogoli si va tot creste ajutandu-i pe astia micii sa fie Oameni Mari.

Stiu ca fabrica P&G de la Urlati a fost premiata pentru alte lucruri la nivel international, dar – cum ziceam – mie asta mi se pare unul dintre cele mai frumoase lucruri care se intampla acolo. Banii de CSR sunt cheltuiti cu cap, nu de forma ci cautand fondul, iar schimbarile nu sunt de ambalaj, sunt in esenta.

Fabrica Procter&Gamble din Urlaţi, desemnată recent „Cea mai bună fabrică P&G din Europa, din anul 2015”, furnizează mărci îndrăgite pentru îngrijirea părului precum Head&Shoulders şi Pantene pentru mai mult de un miliard de consumatori din peste 40 de țări, în Europa, Turcia, Israel, Asia Centrală şi Regiunea Caucaz.

 

2986
shutterstock_127031195ebook simpa: ei spun cum a fost #primadata, la tine cum a fost?

ebook simpa: ei spun cum a fost #primadata, la tine cum a fost?

adun 365 de amintiri despre #primadata pentru o carte simpa care se face pentru prima data in Romania, pe parcursul acestui week end.

iata citeva dintre amintirile pe care le-am primit in ultimele ore. poti scrie si tu o #primadata in comentariul la aceasta postare si vei aparea in ebook. mai multe detalii despre ebook-ul Beautiful Minds: 365 de opinii despre prima data puteti citi aici

#PRIMADATA cand am citit stirile in direct Nu imi amintesc exact ziua, dar stiu ca era ora 15.30: un blitz, asa cum se numeste in termeni de radio, sau stiri pe scurt. 1 minut: atat a durat, insa mi s-au parut cele mai lungi 60 de secunde din viata mea. Aveam in fata o foaie cu doua stiri, scrise si rescrise de mine cu mare atentie, cu fraze scurte si cuvinte usoare ca sa nu ma balbai:) insa emotia directului nu se compara cu nimic. Langa mine a fost un bun prieten, Andrei, care pe de-o parte ma incuraja si ma tinea de mana, iar pe de alta parte, nu ma trata ca si cand era primadata. Nu m-am balbait, dar am incercat sa citesc cat am putut de repede si sa scap in doar cateva secunde. Norocul meu a fost ca am avut alaturi oameni, colegi si prieteni minunati, care m-au ascultat de partea cealalta a microfonului si a usii studioului si m-au luat in brate cand am terminat, incurajandu-ma! Cu siguranta a fost o # prima data reusita!:) (Alexandra)

Cand baietelul meu,Alex,a mers pentru PRIMA DATA la scoala(anul acesta) am avut mari emotii,datorita faptului ca el este atras de muzica(este fan al formatiei Vunk)si are inclinatii artistice.I-am explicat ca si Cornel(solistul trupei)a invatat la scoala inainte de a canta,pentru a putea fi un exemplu demn de urmat.Cand l-am luat de la scoala,mi-a spus:”PRIMA ZI de scoala a fost un succes”.Simona, mama lui Alex

prima data cand a plecat sotul meu in Elvetia,a fost cea mai trista zi din viata mea,deoarece eu am ramas si mama si tata pentru copiii nostri,Alexandra si David.Aceasta plecare ne-a unit si mai mult si ne.a facut sa ne dam seama cat de mult ne iubim.El este un sot si un tata model pentru noi toti. Elena

#primadata cand am plans de bucurie pe munte, in 2006 cand eram intr-o drumetie cu familia pentru #primadata in Fagaras. Mergeam de la 6:30 dimineata, era deja trecut de 17:00, nu ne intalniseram cu nimeni, pierduseram marcajul la un moment dat pe creasta. Port inca in memorie imaginea cabanei vazuta de sus, si valul de bucurie care m-a invaluit acolo la peste 2000 de metri. Reusiseram! Evelina

#Prima data cand am iubit Desi ne intalneam zilnic, de mai multe luni, cu adevarat n-am vazut-o decat in aceea dimineata, cand ne-am zambit a pace, ca doi straini ce se intersecteaza involuntar intr-un lift inghesuit. Mi sa parut urata si frumoasa in acelasi timp. Buzele ei erau o entitate de sine statatoare. M-am indragostit instantaneu, fara cuvinte. Un coup de foudre aterizat in cele mai banale circumstante posibile. Corpurile noastre s-au iubit magic, n-a fost loc de temeri sau de stangacii. Apoi a plecat fara sa intoarca privirea. Atat. Freespirit Blackship

prima dată după mult timp. Am avut o copilărie fix așa cum trebuie, cu povești, jocuri, momente frumoase și bunici iubitori care m-au crescut, însă de pe la vârsta de 13 ani, procesul de maturizare s-a accelerat în urma pierderii unei persoane foarte dragi. În anii ce-au urmat, m-am detașat de tot ce ținea de copilărie, însă cu doar o zi înainte de majorat, am ieșit în parcul Crângași cu o prietenă. A fost prima dată când, după foarte mult timp, m-am urcat din nou într-un leagăn. A fost prima dată când, după foarte mult timp, m-am simțit din nou copil, deși momentul maturității din buletin bătea la ușă. Este una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le păstrez, pentru că a fost o primă dată când am resimțit gustul libertății și al copilăriei. Silvia

*
scrie si tu o amintire despre o #primadata si vei fi publicat in prima carte care se scrie intr-un week end cu participarea a 365 de oameni; o carte cit un an.

poti lasa amintirea ta in comentariu aici pe blog

1939
piraeussa dezbatem…

sa dezbatem…

incepind de astazi, timp de o luna, particip la un proiect care-mi este foarte drag.

in fiecare saptamina, pe pagina de Facebook Piraeus Bank va provoc la o dezbatere culturala.
imi place ca prin acest gen de proiecte, informatiile culturale ajung la si la cei care poate nu se lovesc zilnic de ele si, astfel, exista o sansa ca unii dintre ei sa fie interesati de ceea ce prezint.

prima tema de dezbatere are in prim plan filmul romanesc.

mi-ar placea sa intrati in aceasta aplicatie si sa va spuneti parerea la tema propusa. va stiu interesati de cultura si stiu ca parerea voastra poate fi un exemplu pentru altii. asa, in pasi mici, putem schimba ceva in jurul nostru.

aici puteti gasi prima mea tema de discutie

1311
prison-artatelier de fotografie, penitenciarul tirgsor

atelier de fotografie, penitenciarul tirgsor

De la sfirsitul lunii iunie, Cosmin Bumbut sustine un atelier de fotografie pentru detinute la propunerea penitenciarului de maxima siguranta Tirgsor. Atelierul va dura doua luni si se va finaliza cu o expozitie si un material pentru Tabu.
E motivul pentru care eu si Cristian Petrescu, care e asistentul tehnic pentru acest proiect, mergem cu Cosmin la penitenciar. Aici veti citi un jurnal al acestei experiente.

Sponsorul f64studio (prin amabilitatea lui Marian Alexiu) a oferit 5 aparate de fotografiat Canon. Conform previziunilor administratiei penitenciarelor, la Tirgsor erau mai multe potentiale candidate pentru curs, asa ca a fost nevoie de o preselectie prin care fie alese cele 5 detinute care primeasca un aparat de fotografiat.

Regula penitenciarului spune ca detinutele trebuie sa se inscrie benevol, chiar daca vor fi rasplatite pentru absolvirea atelierului cu zile de libertate, iar noi a trebuit sa le convingem sa participe la proiect.

Ziua 1 Inscrierea pentru preselectie.

Vineri 26 iunie. Ora 11.00

In clubul penitenciarului au fost adunate 22 de femei.

Unele sunt obisnuite ale clubului – aici se tin cursuri de pictura, se vad filmele educative, de aici se imprumuta carti sau reviste-, altele au ajuns la club doar dupa ce psihologii le-au convins sa aiba o activitate sociala si culturala ca sa-si ocupe timpul cu ceva.

Grupul e ciudat. De la femei care ar putea fi ingrijitoare sau femei de serviciu (poarta ochelari cu dioptrii mari, au dinti lipsa si isi ascund kilogramele in plus in tricouri uzate), pina la tinere care s-ar integra perfect in orice cafenea din Dorobanti (manichiura proaspat facuta, rochii cochete, parul prins in cozi sofisticate).

Sunt detinutele care au fost implicate in cursurile artistice ale penitenciarului (pictura, cusut goblen, fabricat haine pentru papushi, cor, teatru). Sunt cele despre care se spune ca au aptitudini creative sau, cel putin, un interes pentru activitati artistice.

In timp ce asteptam sa vina din celulele lor, am pus – in soapta – intrebari gazdei noastre, d-ra colonel Gabriela Raducanu. Din curiozitate, am intrebat de fiecare data “ce a facut?”.

– Cum o cheama pe fata dragutza in camasa alba?
– T.
– Arata ca o studenta la arhitectura, cu chip angelic, cu camasa asta cu mineci bufante. Ce a facut?
– Trafic de droguri.

– Dar pe cea satena cu parul drept? Are haine foarte frumoase, n-arata deloc a detinuta.
– C. E fiica de pictor. E studenta la psihlogie la ID.
– Ce a facut?
– Crima.

– Pe cea care a facut pictura asta atit e intunecata cum o cheama? (desenul infatisa o mina neagra pe un fundal verde inchis si era agatat de cortina ecranului din club, alaturi de multe dintre creatiile rezultate de la cercul de pictura.)
– M. Tot ea a facut si pictura aceasta, poate cel mai meticulos dintre desene, mi-a spus dra Raducanu aratind unul piesaj subru cu un copac si o umbra neagra..
– Ce a facut?
– Doua crime.

Fata in fata cu cele 22 de femei, am incercat sa le convingem sa se inscrie la curs. Le-am povestit citeva date despre proiect, revista si despre munca lui Cosmin, apoi am avut grija sa le spun ca dintre fotografiile pe care le vor face vom alege citeva pentru o expozitie si le vom publica in revista.

Tinerele au zimbit. Cele trecute de 30 de ani au ramas impasibile.

“Cele care vor sa se inscrie pentru preselectia acestui concurs, vor imparti pentru citeva zile aparatele de fotografiat si vor face citeva fotografii. Noi vom selecta cele mai bune fotografii si vom alege 5 participante. Cind incepem atelierul fiecare participanta va avea aparatul ei.”, a spus Cosmin.

Eu m-am uitat la M – femeia cu picturile intunecate, dar meticuloase. Avea dublul virstei tinerelor si parea ca vorbele noastre se loveau de zidul de gheata care era fata ei.

– Dvs nu vreti sa va inscrieti?
– Eu sunt interesata mai mult de peisaje.
– Dar puteti sa faceti orice fotografie vreti.
– N-am mai lucrat demult cu aparat foto. Nu stiu tehnica.
– Va invata Cosmin, pentru asta e aici.

M. s-a mai relaxat dar n-a parut convinsa.

Am continuat sa explic.
“La sfirsitul fiecarei saptamini vom alege o cistigatoare care va primi din partea noastra un premiu constind in cosmetice. Ne-am gindit ca e printre lucrurile care va lipsesc cel mai mult, ca femei, aici.”

Dra colonel Radulescu a intervenit punctind sfirsitul prezentarii noastre “Cine vrea sa se inscrie la curs sa ridice mina”. 13 brate au aparut deasupra scaunelor de lemn din club.

Printre ele, si cele ale lui C, T si M.

A urmat instructajul tehnic pe care l-a facut Cristi. Femeile au fost impartite pe echipe in functie de camere, ca sa poata folosi aparatele la comun, Apoi au venit primele avertismente oficiale: “Sa aveti grija de acumulatori. Daca dispar, nu mai tinem cursul. Daca se strica aparatele, nu mai facem cursul”, a spus ferm dra colonel.

“Ne revedem luni. Pina atunci sa faceti fotografii sincere. Asta e tema voastra: o fotografie sincera”, a incheiat Cosmin.

In doar 3 zile aveam sa descoperim ca sinceritatea e o notiune mai mult decit relativa in penitenciar si ca nu era o intimplare ca aceste femei se aflau acolo.

***

Atelier de fotografie Ziua 2.
Luni 29 iunie

La a doua vizita la Penitenciarul Tirgsor pentru proiectul Atelier de fotografie, ne-am fixat tabara in sala in care se fac cursurile de alfabetizare. E ziua in care Cosmin Bumbutz trebuie sa aleaga detinutele care participa la atelier. Cristan Petrescu e pregatit sa le explice detalii tehnice, iar eu sunt observator ca sa pot scrie acest jurnal.

Sala arata foarte cochet; ca o clasa de gradinita cu scaune amestecate, unele sunt din lemn galben, altele imbracate in negru. Bancile au un singur loc si sunt asezate in trei rinduri verticale, cu trei siruri orizontale. In spate e o tabla care se poate transforma in ecran electronic, cablata la un computer – donatie de la un ONG.
Pe peretii de faianta alba sunt desene de mina. Facute la atelierul de pictura, in creion sau acuarela, exemplificind literele alfabetului – utile pentru lectii. E o regula importanta a penitenciarului Tirgsor: nimeni nu pleaca de aici fara sa stie sa scrie si sa citeasca.

Avem deja fotografiile pe care detinutele le-au facut peste week end si pentru ca astazi anuntam cistigatoarele care vor participa la atelier, Cosmin trebuie sa aleaga 5 femei din 13. Avem 5 aparate, desi speram sa mai primim unul de la sponsorul nostru, magazinul F64.

Cosmin a stabilit regula de selectie: alege fotografiile cele mai bune, apoi aflam cine sunt autoarele. Cine are cele mai multe fotografii bune se califica pentru atelier.

**
In timp ce ne uitam la fotografii fara ca fetele sa fie linga noi, apar primele surprize.
T, despre care noi spuneam ca arata ca o studenta la arhitectura, a ales ca in jumatate dintre fotografii sa fie chiar ea. Intr-unele plinge. Fals si ostentativ.
Sunt dezamagita: tema pentru “acasa” era sinceritatea. Cosmin, ca de obicei, nu lasa sa i se vada nimic pe fata. Priveste pe ecranul Mac-ul lui, fotografie dupa fotografie – sunt citeva mii – si marcheaza cu o tasta cind ii place cite una.

Remarcam citeva fotografii cu umor. Banuim ca sunt ale lui Y.
Y nu vorbeste bine romaneste si are un chip cu trasaturi amestecate care face incerta nationalitatea ei.
Are simt pentru reportaj. Cosmin a remarcat asta inca de la prima noastra intilnire, cind Y a luat unul dintre aparate si a tras din mina, scurt, citeva fotografii.

Dupa mai bine de o ora am selectat 50 de fotografii si le asteptam pe fete sa intre in sala, ca sa aflam cine sint autoarele.

***
La intilnire, vin insotite de dra colonel Radulescu. Imediat apare primul conflict: au disparut 2 acumulatoare.
“Au fost, dar nu stim ce s-a intimplat cu ele. Poate au cazut prin club”, spune C privindu-ne cu niste ochi mari si inocenti.
“Daca nu avem toate accesoriile aparatelor nu mai facem cursul”, e ferma dra colonel.
“Le cautam si le aducem pina data viitoare”, cistiga ceva timp C.

Pe ecranul de proiectie din sala incep sa curga fotografiile.
“Spuneti-va numele, va rog”, le cere dra colonel care noteaza cui ii apartin fotografiile. Cadrele de pe ecran incep sa fie insotite de voci care vin din colturi diferite ale salii: S, R, T, Y, C, L …
E tensiune in sala; grupul fetelor “de dorobanti” e competitiv si isi doreste mult sa participe la acest atelier. E una dintre legaturile cu lumea de afara, cu lumea educata dupa care rivnesc. Femeile trecute de 40 de ani raspund sec, fara nicio miza.

30 de minute mai tirziu, tragem linie si facem bilantul. T isi musca buzele in timp ce se aduna fotografiile din dreptul fiecarui nume, C e incruntata. Se rostesc rind pe rind Y, S1, S2, T si C.
Sub linie, la cite o fotografie distanta, L si M, ambele trecute de 40 de ani, ambele cu putine fotografii facute peste weed end.
“N-am avut timp”, spune M care are de executat o pedeapsa de 25 de ani.

“Pauza. Cind ne intoarcem analizam fotografiile, ok?”, spune Cosmin si tinerele pleaca vesele in timp ce femeile in virsta, resemnate, se reintorc la programul obisnuit: nu vor participa la atelier; nu va fi nimic nou in viata lor in urmatoarele zile.

***

“Uite fotografia asta e aproape buna. Ar avea o poveste, daca am lasa doar femeia care citeste in coltul de jos si lenjeria care e la uscat, colorata, in spate” , spune Cosmin despre un cadru in care mai apare in mijloc, in fatza lenjeriei, agatata de un gard, o alta femeie care se uita ostentativ in camera.

Rind pe rind Cosmin analizeaza fiecare fotografie.
“Asta a cui e?”, iar T ridica mina. “Mai bine faceai din astea, in loc sa plingi in fotografii”.
T il infrunta cu privirea, incruntindu-se.
Citeva minute mai tirziu, raspunde din nou la intrebarea “a cui e fotografia asta?”, asumindu-si-o. Peste banci, dintr-un capat in altul al salii, Y schimba priviri grele cu C. Amindoua stiu, cum imi amintesc si eu din selectia initiala, ca fotografia ii apartinea lui L.

Se dau teme pentru data viitoare: nu folositi zoom-ul optic; nu folositi blitz-ul. Cristi exemplifica zoom-ul optic, seteaza orele de la aparate, le arata fetelor alte chestiuni tehnice. Fiecare participanta primeste un aparat.

In zilele pina la urmatorul atelier, detinutele se vor transforma in adevarate paparazzi. Intre timp, pentru ca le stim numele, noi vom afla pentru ce se afla in penitenciar si vom fi pregatiti sa le confruntam povestile. In ziua 3.

*
Ziua 3, vineri 3 iulie

Ziua 3 a atelierului de fotografie sustinut de Cosmin Bumbutz la penitenciarul Tirgsor ne aduce o noua provocare. Pentru ca dl Alexiu de la studio f64 ne-a mai dat un aparat de fotografiat Canon, am solicitat penintenciarului sa o aduca la curs si pe M.

Stim ca are o pedeapsa de 25 de ani pentru dublu omor, ca e foarte refractara la orice activitate din penitenciar, dar i-am vazut desenele intunecate, minutios realizate, si ii cunoastem potentialul artistic.
Nu stim daca se va adapta la grup (celelalte 5 participante la curs au intre 25-30 de ani, iar M a depasit de mult 40) si mai are un handicap de adaptare. E singura cursanta care sta in regimul “inchis”, cu timp de plimbare limitat intr-o curte interioara, diferita de cea in care isi petrec ziua celelalte fete de la curs.

E o provocare pentru toata lumea (de la doamna directoare Puscas, dra colonel Radulescu si pina la echipa noastra) daca vom reusi sa-i captam atentia lui M si daca ii vom trezi interesul pentru curs.

***

(T si Y, fotografiate de S2)

Mergem in sala de clasa pe usa careia scrie Goblen/ Pictura, sala care are lipite pe peretii de faianta desene facute de detinute. Astazi e prima zi in care premiem cele mai bune fotografii, asa ca asez pe “catedra” salii premiul- cosmetice de intretinere corporala – in timp ce Cosmin si Cristi Petrescu ( asistentul tehnic al proiectului) descarca in computer cardurile aparatelor pe care ni le-au dat garzile.

Vin fetele si pina se descarca toate fotografiile se naste o discutie de prezentare.

– Tu pentru ce esti aici? o intreb pe S1 care e frumos rimelata si si-a domolit parul cret cu o cordeluta.
– Trafic de droguri. Face o pauza in timp ce ocoleste banca la care va trebui sa stea pentru curs si spune. “Asa zic ei la dosar, dar de fapt sunt aici pentru 16 pastile de ecstasy.

Imi explica apoi cum au prins-o. (chiar daca stiu ca mult din ceea ce a povestit nu este adevarat, nu voi scrie aici marturisirea; cazul ei este inca pe rol, nu s-a dat o hotarire definitiva)

– Si tu?, o intreaba Cosmin pe T.
– Pentru un telefon. Tot trafic de droguri. Au ei o asa zisa convorbire a mea cu un traficant de droguri.
– Dar esti recidivista? Te-am gasit pe net in 2004 intr-un alt arest, continua Cosmin.
– Nu. Atunci am stat provizoriu, spune T fara sa i se clinteasca un muschi de pe fatza, desi noi stim ca nu este adevarat.

S2 spune si ea ca e inchisa pentru trafic de droguri, in timp ce Y ne spune o poveste halucianta:
– Cind eram studenta am fost inchisa pentru furt din camerele de camin. Asa zic ei. Si ca aveam iarba. Am stat in arest preventiv citeva luni si cind m-au eliberat am plecat in Franta. Am un ONG pentru lupta impotriva traficului de droguri. M-au oprit la aeroport, dupa 4 ani de stat in Franta, cind vroiam sa ma duc acasa. Am stat 4 luni intr-un arest in Franta. Sunt aici din martie si sper sa plec in septembrie, in Yugostlavia.
– Esti sirboaica?
– Tata e sirb si mama e araboaica. Vorbesc patru limbi si in libertate consiliez consumatorii de droguri. Si aici, in penitenciar, am citeva femei in grija, isi incheie prezentarea asezindu-se mai bine pe scaun, picior peste picior. Astazi e intr-untricou negru, pantaloni scurti tot negri si are saboti cu toc cui.

Dintr-un schimb de priviri cu Cristi, stiu ca si el se gindeste sa-i verificam povestea.

Pe C nu o intrebam nimik. Stim ca tatal ei pictor si ca are o pedeapsa grea, pentru complicitate la omor. Asteptam insa sa vina momentul in care sa ne povesteasca singura.

***
Cind M este adusa in sala, se aseaza in coltul din dreapta spate, in partea opusa grupului de tinere. Ii remarc stinghereala si incerc sa o fac sa se simta confortabil.

– Ne-am dorit mult sa fiti si dvs la curs.

Zimbeste si se uita la mine neincrezatoare. E imbracata cu un tricou larg alb si niste pantaloni culoarea piersicilor. Parul scurt blond pai, vopsit, ii e ciufulit.

– Ati avut fotografii foarte frumoase la preselectie, dar ati facut putine si ati pierdut la numarul total.
– N-am putut sa fac mai multe. Mi- a fost rau. M-a durut spatele.
– Acum o sa aveti un aparat doar al dvs si o sa puteti face mai multe. Chiar aveti simt artistic.
– Am facut scoala de arta
– A da? Iata explicatia pentru talentul dvs.

Ii atrag atentia lui Cosmin care e in capatul celalalt al salii, ca doamna M a fct scoala de arta si el spune:
– Si eu, pina la liceu tot scoala de arta, dupa care s-a desfiintat.
– Si eu la fel, continua M. Pina la 10 clase, dupa aia a trebuit sa ma mut la alt liceu pentru ca s-a desfiintat.
– Era prin 86 cred, spune Cosmin
– Asa da, prin 85-86.

Un calcul rapid al virstei doamnei M vs virsta lui Cosmin, imi arata ca nu avea cum sa fie la liceu in perioada respectiva. Nu spun nimic, dar ma gindesc ca isi aduna informatii de la noi ca sa-si creeze o poveste. Cu fiecare viitoare vizita, imi voi consolida insa parerea.

***

Rind pe rind fiecare dintre cursante isi priveste fotografiile pe un ecran mare si spera sa-l vada pe Cosmin apasind pe tasta “P” care marcheaza ca a ales un cadru reusit.
Fetele au fotografiat orice, mai mult sau mai putin constient, au peste cinci sute de poze fiecare si Cosmin comenteaza cadrele cu idéi bune, dar gresite tehnic.

“Uitati-va la oamenii din fotografie ca la niste linii. Sa nu se intersecteze cu alte linii.”

La un portret cu o lumina minunata, toata lumea zimbeste larg. Pina se aude Cosmin.

– De ce ii iese dunga aia din cap (era vorba despre o rama de fereastra, din spatele subiectului fotografiat)? De ce nasul e tangent cu obrazul? Ce cauta aglomeratia aceea in spate?

Fetelor li se schimba expresia fetei pe grade usoare pina la uimire, cu fiecare intrebare a lui Cosmin. Cind ajung sa priveasca fotografia cu ochii mari, dindu-si seama ca e mult calcul in spatele unui cadru, Cosmin continua:

– Daca te-ai fi mutat doi metri mai la stinga si-ai fi miscat aparatul, ar fi iesit o fotografie perfecta.

Zimbetul reapare si poti citi in ochii lor gindul ca daca invata toate aceste lucruri, vor putea face fotografii bune. Intr-un fel tocmai asta le-a spus si Cosmin, in felul lui direct si concis, care pare ca nu te incurajeaza cu nimic, desi e f sincer si cu lucrurile bune si cu cele rele.

N-am parcurs nici jumatate din fotografii, dar Cosmin le anunta tema tehnica pentru data viitoare “Faceti aceeasi fotografie din mai multe unghiuri. Mutati-va voi pina aveti in cadru o compozitie buna, sau asezati-va subiectul intr-un cadru bun.”

Mai incolo vine si o tema de compozitie, inspirata din ce au surprins in cadre. S1 trebuie sa faca o serie cu fetele de la alfabetizare, in decorul salii in care ne aflam, linga desenele care ilustreaza literele alfabetului.

Inainte de pauza, toata lumea primeste interdictii: din nou fara blitz si, pentru ca toate au fotografiat-o agresiv pe S2, nimeni nu mai are voie sa vina cu fotografii cu ea data viitoare.

***

Cit fetele fumeaza, contabilizam fotografiile selectate: de 4 ori mai multe decit la precedenta vizita. E evident ca au progresat, iar Cosmin se pregateste sa le incurajeze si sa le laude pentru efortul lor. Cistigatoarea saptaminii e Y: a surprins penitenciarul intr-n mod amuzant si natural.
Prin fotografiile ei i-am cunoscut pe “baietii” penitenciarului si am fost la sala de sport.

***
Pe drumul catre casa, i-am cautat numele lui Y pe google: niciun ONG, nimic din ce ne povestise.
***
La viitoarea vizita, vom afla despre competitiile de slabit din penitenciar, ni se va exlica valoarea reala a tigarilor si ne vom bucura de citeva schimbari in ceea ce o priveste pe M. Pentru timp scurt, insa.

1559

REGIZOR, COLECTIONEZ POVESTI CU VISE (VISATE SAU NEVISATE)…

…de oameni care traiesc (sau nu) in acelasi timp cu mine… despre ce ati visat sau doriti sa visati…de la visatori care vor sa-si vada visul realitate…pe o scena.

OFER POSIBILITATEA TRAIRII LOR INTR-UN SPECTACOL DE TEATRU APARTE.

PS. CINE CREDE CA VISUL SAU POATE FI IMPARTIT?

CINE ARE CURAJUL SA-SI TRANSFORME POVESTEA INTR-O REALITATE IMEDIATA…SA-MI TRIMITA VISUL.

Data limita a trimiterii textelor: 31.01.2009

PREMIERA PROIECT: 1.03.2009

LOCUL: Teatrul Dramatic Fani Tardini – GALATI
*
un prieten m-a rugat sa-i anunt proiectul. daca aveti vise de impartasit, va rog, trimiteti-le la [email protected]

8575

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!