daca ma enerveaza ceva cu adevarat la colaborarea mea cu baietii de la VUNK sunt doua lucruri: faptul ca nu mai pot sa scriu despre ei ( nu e etic *) si ca nu mai pot fi spectator.
au trecut 10 zile de la 31013 #asasishow, un concert despre care multi oameni din industria muzicala au spus ca a fost cea mai buna productie a unei trupe romanesti realizata in ultimii 20 de ani. cuvintele astea asezate exact in aceasta ordine nu o sa-mi mai spuna nimic peste 3 ani, 10 ani. sunt insa niste secvente pe care as vrea sa le tin minte. si le scriu aici.
*
mina domnului Beligan
inregistrarea mesajului domnului Beligan din deschiderea show-ului s-a facut la Teatrul Metropolis (e descrisa ziua aceea in fila de jurnal a trupei aici). ce nu scrie acolo are legatura cu drumul pe care domnul Beligan l-a facut de la scaunul din mijlocul scenei, unde a asteptat sa fie pregatit cadrul si si-a repetat textul, pina la canapeaua de piele rosie pe care a fost facuta filmarea.
la cei aproape 95 de ani, dupa un accident cerebral, Dl Beligan se deplaseaza folosindu-se de baston si sprijinindu-se de cineva. Mona, asistenta domniei sale, este cea care ii este sprijin de obicei, dar, de data asta, sprijin pentru drumul catre canapeaua pentru filmare i-a fost Cornel Ilie.
cind au ajuns la canapea, Cornel a schimbat priza cu care tinea mina domnului Beligan, transformind-o intr-o punte orizontala ca sa aiba suport si mai mare pina urma sa se aseze. o priza foarte masculina, ca la skandenberg, doar ca palma nu era vertical, ci orizontal spre in sus.
ambele brate s-au incordat si au inceput sa vibreze.
Cornel – care face mult sport si se vede pe corpul lui – sustinea toata greutatea trupului dlui Beligan in palma, iar dinsul – pe muschii caruia anii au inceput sa vorbeasca – se sprijinea cu toata increderea.
in tensiunea aceea care era in ambele brate se afla o emotie enorma. am imaginea asta in minte, precum si momentul in care dl Beligan s-a asezat complet pe canapea: in sincron s-au auzit respiratii de usurare. una lina, inteleapta, asumata cu anii, alta ca de dupa o mare ingrijorare si emotie.
*
fericirea
cind concertul s-a terminat in culise era o altfel de tensiune decit cea care incarcase spatiul in timpul zilei. nu mai era febra pregatirilor, era ceva cald si electrizant si oricare dintre membrii echipei avea nevoie de doar citeva vorbe bune ca sa aiba lacrimi in ochi de fericire.
povesteste foarte frumos despre asta Cristi Stan, managerul trupei, in ultima fila de jurnal pe care a scris-o in filele in care e povestita aventura concertului aici.
acolo, imediat dupa ce Polivalenta se golise de spectatori, am vazut aceasi inclestare a miinilor, aceeasi priza, de data asta putin mai catre vertical, aproape ca la skandenberg, intre Cornel Ilie si Gabi Maga. altfel de sprijin – intru validare, confirmare a muncii si succesului pe care l-au construit impreuna.
putin mai tirziu l-am vazut pe Cornel controlindu-si greu emotiile (cind profesoara de muzica din scoala generala, cea care l-a incurajat sa faca muzica si l-a pus linga Nicu Sarghea, bateristul, intr-o trupa de scoala care acum e VUNK, ii povestea detaliile inceputului), iar -si mai tirziu – l-am auzit rostind: “sunt fericit”.
*
oglinda spectatorilor
daca am invatat ceva din experienta asta, dincolo de lucrurile profesionale pe care sper ca le voi slefui pentru o data viitoare, am invatat ceva tot din perspectiva spectatorului: cind se termina un concert/ spectacol care va place, spuneti-le asta protagonistilor pe orice cale.
de a doua zi, epuizati fizic si emotional, se incarca si prind aripi din vorbele publicului. asta e de fapt unica unitate de masura care conteaza pentru ei.
altfel, in 2014, la 15 ani de VUNK, stiu sigur ca vor dori sa se spuna ca s-au depasit pe ei – adica “cel mai mare show facut de o trupa romaneasca” – si-o sa dea iarasi pina la ultima picatura de energie pentru asta.
*ca sa rezolv problemele de etica si sa pot scrie pe blog despre concert, am asteptat suficiente (sper) zile ca sa nu para ca folosesc informatiile la care am avut acces pentru cistigarea unei audiente noi. si am cerut voie managerului sa scriu rindurile de mai sus. imi place insa data de astazi 13.10.13 si mi se pare frumos sa pun un punct personal la proiectul 31013, astfel.
foto Petru Ivu si Mircius Aecrim
