Tag : raymond carver

carver lishCum arata edit-ul lui Gordon Lish pe textul lui Raymond Carver “Despre ce vorbim…”

Cum arata edit-ul lui Gordon Lish pe textul lui Raymond Carver “Despre ce vorbim…”

Am scris ieri despre povestea din spatele scrierii nuvelei celei mai celebre a scriitorului american Raymond Carver, “Despre ce vorbim in vorbim despre iubire”

Nuvela e un laitmotiv in filmul lui Alejandro Inarritu, Birdman (film cu 9 nominalizari la Oscar) , iar pentru cei care stiu viata lui Carver alegerea acestui text, conflictul din spatele lui, lupta lui Carver cu sine pentru a fi din ce in ce mai bun, capata semnificatii speciale in structura filmului.

Puteti citi mai multe despre asta aici, unde sunt fragmente din Biografia lui Raymond Carver care fac referire la cum a scris aceasta nuvela si cit de mult s-a certat cu prietenul si editorul lui Gordon Lish pina au ajuns la o forma finala a textului.

Pentru cei pasionati de scris, iata un fragment din edit-ul lui Lish – cel despre care se spune ca il stia atit de bine si il iubea atit de mult pe Carver incit stia sa slefuiasca personalitatea lui ca sa obtina cele mai bune lucruri.

 

Pentru cei care n-au avut niciodata bucuria, amestecata cu frustrare si cu neputinta, de a fi editati de cineva de meserie, citeva precizari: un editor bun nu modifica esenta povestii, dar te indruma pe un drum mai curat si iti impinge limitele provocindu-te la sinceritate, mai multa documentare, mai multa analiza etc.

Editorul e plasa de siguranta pentru text cind autorul incearca sa se arunce de la trapez fara niciun alt element de asigurare.

*

Ceea ce a facut toata viata Lish pentru Carver a fost sa fie  o plasa de siguranta si sa ramina ferm pe pozitii, chiar si cind Carver s-a opus unor observatii pe povestile lui. Cu suportul lui Gordon Lish, spiritul de observatie al lui Raymond Carver si puterea de a venea povesti unde nimeni altcineva nu le vedea au fost transformate in arta.

Raymond Carver e unul dintre cei mai cunoscuti scriitori americani in lume si cartile lui continua sa fie publicate la decenii de la moartea sa. Lish are aproape 81 de ani (ii face in februarie), mai editeaza din cind in cind texte (a lucrat pe textele unor tineri scriitori americani, toti cu premii nationale si internationale) si, dupa moartea lui Carver, a publicat si propria literatura fiind considerat  un scriitor de un mare rafinament. N-a ajuns insa niciodata la succesul prietenului sau.

*in fotografia din cover sunt, de la stinga la dreapta, Raymond Carver si Gordon Lish

 

1253
cover inarittu carver birdmanBirdman, Inarritu, Keaton,Carver si Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire

Birdman, Inarritu, Keaton,Carver si Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire

Unul dintre filmele cu cele mai multe nominalizari la Oscar din acest an, Birdman (9 nominalizari, printre ele cel mai bun film, cea mai buna regie, cel mai bun actor in rol secundar, cel mai bun scenariu, cea mai buna imagine) , are ca punct de plecare o nuvela scrisa de Raymond Carver in 1979 si publicata in 1981 pe nume “Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire”.

In film un actor ajuns la 50 de ani, care a fost cindva faimos pentru ca a interpretat rolul unui super eroi pe nume Birdman (jucat de Michael Keaton, primul Batman in creatiile cinematografice ale lui Tim Burton – 1989 ), vrea sa monteze pe Broadway piesa lui Carver “Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire”, un proiect in care e si regizor si actor.

Cum cartea care contine si nuvela “Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire” nu se mai gaseste in librarii, iar biografia lui Carver nu a fost publicata in Ro ( a aparut in 2009, poate acum cu cistigarea multor premii pentru film, Carver devine mai interesant si se traduce si biografia), am sa transcriu mai jos citeva fragmente din A writer’s life – biografia lui Carver, fragmente care fac referire la momentele in care a scris nuvela care e cheia filmului.

Pentru cei care au indragit filmul aceste informatii (completate cu italice in romaneste, cu trimitere la film) ar putea fi o perspectiva noua de a aprecia munca scenaristilor si a regizorului filmului BIRDMAN, si, poate, isi vor dori sa-l revada.

***

ideea nuvelei Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire, al carei titlu intial era Beginners, i-a venit lui Carver in timpul conversatiilor pe care le purta cu cea de-a doua sotie a sa, scriitoarea Tess Gallagher, in compania prietenilor pe care si-i facusera in El Paso – Herb si Sherry. Ray si Tess s-au mutat in El Paso pentru ca Ray a primit job de profesor la Universitatea din oras. Tess era deja o scriitoare foarte apreciata, detinatoarea unei burse Guggenheim (se cunoscusera la un congres literar cu 2 ani inainte de a incepe o relatie, la momentul respectiv Ray era separat de prima sa sotie Maryann cu care avea o fata, Christine) .

noii lor prieteni, Herb si Sherry aveau sa marturiseasca mai tirziu despre serile lor de conversatii

“On these occasions, many noticed that Ray and Tess were devoted to each other, and she was protective of him. Gallagher appear to be so nurturing of Ray that some feminists on the faculty wondered aloud why a writer of her stature would set her own work and career aside to “nurse” him.”

(in filmul Birdman, actorul care vrea sa puna in scena piesa lui Carver este separat de sotie, are o noua iubita care e colega lui de scena care sta in umbra succesului lui) 

“…there are conversations from which Carver built his signature short story ” what we talk out when we talk about love”. While no one claims that the story is an exact portrait of particular people, fellow travelers from those days agree that Herb was certainly the model for the story’s Mel McGinnis. In June 1980, about the time Ray was finishing the story, the original Herb gave up alcohol. After the story appear in book form, Herb wrote to Ray to thank him for his encouragement to become sober.”

(…)

On May 26, the day after Ray’s forty first birthday, twenty years old unmarried Christine Carver gave birth to a baby girl and named her Windy Michelle. ” I am a granddad now”, Ray wrote to Ford ( nota mea. Ford e unul intre prietenii sai, Christine e fiica din prima casatorie, care nu locuieste cu el)

(in film personajul principal, actorul care regizeaza piesa,  are o fiica – Sam, de 20 si ceva ani – care ii e asistenta personala  pentru ca actorul simte nevoia sa recupereze o relatie incompleta tata -fiica)

(…)

in toamna lui 1980, Carver trimite o colectie de povestiri catre prietenul sau Gordon Lish ca sa i le editeze intrucit vrea sa vorbeasca cu o editura sa i  le publice. unele sunt scrise inainte de 1977, in perioada in care era alcoolic si vorbesc despre ratare, despre iubiri pierdute, despre cupluri de toate felurile.

manuscrisul pe care i-l inmineaza direct lui Lish (si el scriitor, colaborator la Esquire SUA,  erau prieteni de mai bine de 13 ani) poarta titlul ” So Much Water So Close to Home”, iar Ray ii explica ” everyone is drowning, not only in faraway rivers but near to home.” la aceasta versiune de  manuscris cei doi se vor referi cu numele Versiunea A

citeva luni mai tirziu, pe 10 mai 1981, in timp ce Lish munceste la editarea povestirilor lui, Ray ii scrie:

“I want them to be the best possible stories… Not to worry about money… be enough, you know to have Knopf do a book of mine and have you as my editor. So open the throttle. Ramming speed”.

pe 23 iunie 1981, Raymond Carver primeste manuscrisul “version B” – “comprised Ray’s typescript (A) with Lish’s editing in felt – tip marker running though and above type lines. Lish hs already arranged to have I retyped.”

“The collection looks terrific,” Carver wrote Lish, “though I haven’t been able to read much more than the title page – which title is fine, I think, YES”.

The new title supplied by Lish was “What We Talk About When We Talk About Love” a line Lish tweaked from dialogue spoken by the cardiologist in the story Ray called Beginners. -...it ought to make us all feel ashamed when we talk like we know what we were talink about, when we talk about love

(…)

dupa ce Carver a facut corecturile recomandate de Lish si i-a trimis o noua copie a manuscrisului, s-a intimplat ceva straniu. Pe 7 iulie, Lish i-a trimis o noua versiune, numita  C , a manuscrisului care avea editari dincolo de orice discutasera. In arhivele corespondentei dintre ei nu exista nimic care sa explice aceasta versiune C care sare din tipare, iar biografa lui Carver, Carol Sklenicka face tot felul de presupuneri: fie Lish a pierdut manuscrisul primit de la Carver si a continuat sa editeze peste B-ul pe care i-l trimisese, fie a muncit si dupa ce i-a dat manuscrisul si n-a mai asteptat un raspuns de la el.

in corespondenta dintre ei apare insa pe 14 iulie, dupa ce Carver  a studiat toata noaptea noul edit pe care il primise, o scrisoare catre Lish

“You are a wonder, a genius…and there’s no doubt of that, better than any two of Max Perkins, etc. etc. And I’m not unmindful of the fact of my immense debt to you, a debt I can simply never, never repay. This whole new life I have, so many of the friends I now have, this job up here [teaching creative writing at Syracuse University], everything, I owe to you… even though they may be closer to works of art than originals and people will be reading them 50 years from now… This whole new life  I have… everuthing, I owe to you for WILL YOU PLEASE”.

 

“I’m afraid, mortally afraid, I feel it, that if the book were to be published as it is in its present edited form, I may never write another story, that’s how closely, God Forbid, some of those stories are to my sense of regaining my health and mental well-being.”

Ce facuse Lish? scurtase cu 50% tot manuscrisul, schimbase titluri de la  10 dintre cele 17 povestiri, iar finalul de la 3 dintre ele fusese rescris integral. Multe dintre povestiri in varianta lor lunga fusesera publicate in diverse reviste de specialitate, iar Carver a inceput sa se intrebe cam citi ani de pauza sunt necesari intre cele doua versiuni pentru ca viitorii cititori sa nu fie deranjati de diferente.

(in Birdman, actorul regizor are o relatie similara cu agentul managerul lui care incearca sa-l tina pe linia de plutire si sa-i impinga limitele/ uneori sa-l manipuleze, ca sa-si duca proiectul la bun sfirsit)

Pentru o vreme insa, prietenia lui Carver cu Lish a intrat in impas pentru ca nevoia de validare si de continua confirmare a lui Carver (accentuata dupa perioada de alcoolism) n-a fost pe deplin satisfacuta cu un asemenea edit drastic.

Lish si-a justificat decizia pentru acest edit foarte dur pe seama protectiei pe care si-o dorea pentru prietenul lui, Carver cistigase National Book Award cu “will you please”, iar Lish stia ca acum scriitorul trebuie sa vina cu ceva mult mai puternic si mai mare. pe citeva saptamini a fost o corespondenta foarte dura intre cei doi, Carver dorind sa fie reintroduse citeva fragmente din povestirile draftului B, Lish n-a cedat, iar Carver, ca sa fie impacat cu sine, a publicat aceste povestiri in versiuni mai lungi in revistele glossy americane, la citiva ani de la aparitia cartii.

(in filmul BIRDMAN, personajul principal are o disputa serioasa cu colegul de scena care ii modifica versiunea sa asupra spectacolului si , in cele din urma, se lasa purtat de val si dezvolta chiar mai mult decit sugerase respectivul)

***

cartea “What We Talk About When We Talk About Love” a aparut la mijlocul lui decembrie 1981 si, imediat, New York Times l-a rugat sa scrie un eseu despre cum se scriu nuvelele, prozele scurte.  pina in Mai 1082 cartea s-a vindut in 15.000 de exemplare, imens pentru o colectie de proza scurta si peste 20.000 de dolari in drepturi de autor. (fee-ul initial pentru care acceptase sa publice cartea a fost 5000 de dolari)

Christine Carver, fiica lui, i-a scris urmatoarea scrisoare dupa ce a citit cartea:

” I read the first story and the next and was so emotionally charged that I read every story and literally could not put it down until it was finised. That colection charges you with anxiousness. Every story is so tense, yet there is something to it. It’s love for the characters in some way – there’s not one character that you can downright despise. They are all human. You know what I’m saying? That’s another thing about my dad. He stayed true to his characters.”

*

dupa ce vedeti filmul ginditi-va si la povestea aceasta din culisele scrierii nuvelei care e “rama” – “scheletul” actiunii filmului. ginditi-va ca Inarritu a marturisit ca s-a gindit adesea la sinucidere in ultimii ani si la ce inseamna de fapt succes; la faptul ca filmul pe care l-ati vazut e despre ego si ambitia artistului de a ramine in istorie, dar si despre echipa din spatele artistului, precum si despre echipa din spatele acestui film… dar si despre lupta cu propria mediocritate.

si mai ginditi-va ca,  intr-un fel magic, Michael Keaton care e cel care-l joaca pe Birdman/actorul ratat care vrea sa obtina o noua validare si e gata sa-si dea viata pe scena pentru asta,se joaca si pe sine, il joaca si pe Carver, si pe Inarritu.

si probabil multi alti artisti din lumea asta.

*

Raymond Carver s-a nascut pe 25 mai 1938 si a murit pe 2 august 1988, dupa o lunga suferinta cauzata de cancer, boala pe care a tinut-o in mare secret. Ultima carte pe care a citit-o pe patul de moarte a fost “O confesiune” – o lucrare filosofica a lui Lev Tolstoi, in care acesta vorbeste despre moarte, sinucidere, sensul vietii. Carte pe care Tolstoi a scris-o la 50 de ani, virsta la care a murit Carver (si la care Inarritu a facut filmul Birdman care pune aceleasi probleme)

Pe 1 august, in noaptea de dinaintea mortii, Raymond Carver a rugat-o pe Tess sa-i puna filmul Dark Eyes, al lui Nikita Michalkov, dupa o nuvela de Cehov – preferatul lui pe care l-a studiat toata viata -; filmul /nuvela e povestea unui italian (un Mastroiani trecut de 50 de ani il joaca) care, aflat in vacanta cu sotia,  se indragosteste de o tinara care se afla intr-un mariaj dificil.

Editorul si prietenul lui, Gordon Lish implineste 81 de ani in februarie, locuieste in  Hewlett (New York). Dupa moartea lui Carver a inceput sa publice propriile sale scrieri, fiind considerat un scriitor de un mare rafinament. Pe vremea cind era la Esquire i-a publicat pe Nabokov sau Kundera, fiind recunoscut pentru flerul sau la descoperirea talentelor literare.

fragmentele transcrise mai sus sunt din cartea Raymond Carver – A Writer’s Life, scrisa de Carol Sklenicka. nu a fost tradusa la noi, dar o puteti cumpara de aici.

 

1358
birdmanInarritu se intoarce pe ecrane cu uluitorul Birdman :)

Inarritu se intoarce pe ecrane cu uluitorul Birdman :)

asteptam cu nerabdare primele cronici ale filmului “Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)” al domnului Alejandro Gozales Inarritu care a avut premiera acum 2 zile la festivalul de film de la Venetia.

filmul este povestea unui actor care a jucat cindva roluri de super eroi si care incearac sa revina pe Broadway cu un spectacol dupa textul lui Raymond Carver “Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire”.

primele cronici spun ca e un fel de “Synecdoche, NY” filmul lui Kaufman si ca schimbarea de stil e uluitoare, ca nu te-ai astepta ca domnul care a facut 21 Grams, Amores Peros, Biutiful sau Babel sa poata merge intr-o asemenea directie cinematografica.

*
cum stiu textul care e piesa cheie in scenariu (textul lui Carver) si stiu si Synecdoche NY si puterea pe care o aveau vorbele personajului principal (in filmul din film, realizat in timp real), vorbe pe care le rostea pentru ca i le sufla un scenarist in casca, cred ca noul film al lui Inarritu o sa fie o bucurie nu doar la nivel vizual ci si ca impact emotional al replicilor personajelor. imi si imaginez cum se vor suprapune replici din textul lui Carver pe sentimentul de ratare al actorului care a fost cindva super erou si pe nevoia lui de a fi iubit.

bonus track: se reintoarce prea minunatul Edward Norton la cinema, rolul principal e insa al lui Michael Keaton.

un pic din noua abordare cinematografica a lui Inarritu in trailerul filmului (pe mine m-a dus cu gindul la Into the Void al lui Gaspar Noe)

Variety a publicat un interviu cu Keaton si Inarritu, iata un fragment care arata nebunia si perfectionismul regizorului.

Still, once they were on “Birdman’s” New York set — the movie was largely shot inside Broadway’s St. James Theatre — Keaton and the rest of the cast had to adapt to Inarritu’s rigorous shooting style, which required them to perform up to 15 pages of dialogue at a time while hitting precisely choreographed marks. “It was as if he was maybe a little rusty at first,” Inarritu says. “But the rusty knife is more dangerous than a new one. Once he got it, he really fucking went for it. It was unbelievable. I think he’s the most amazing actor I have worked with.”

Keaton is duly impressed with Inarritu. “The thing about Alejandro is he’s got guts; huge, big, big balls; intelligence; unrivaled passion; and he’s enormously creative,” says Keaton, who also praises his director for not basing his casting decisions on recent box office track record. “He gave me a tremendous opportunity to do the very type of thing that is really what I got into this profession for in the first place,” Keaton adds. “You don’t often get a chance to work with someone who has all those qualities. And he’s nuts! He’s totally fucking nuts! But he’s my kind of nut.”

intregul articol aici

1142
susan sontag10 lucruri preferate, o ilustratie frumoasa

10 lucruri preferate, o ilustratie frumoasa

pe cind era in viata Susan Sontag si-a exprimat clar printr-o lista lucrurile care-i plac. o ilustratoare din australia, fana a lui Sontag, s-a gindit sa faca un desen cu lucrurile ei preferate.

ilustratoarea se numeste Lynore Avery.

 

*

daca ar fi sa spuneti care sunt lucrurile voastre preferate, 10 la numar, ce ati alege?

eu am raspuns la intrebarea aceasta cu mult inainte de a descoperi desenele lui Avery. s-a intimplat pt numarul de mai Elle Decoration, algerile mele au fost:

Imi plac repetitiile – de teatru, pentru un concert sau dublele de la film. Iti arata cautarea si sunt mult mai pline de emotii decit spectacolul propriu zis; imperfectiunile sunt mai calde si mai frumoase decit lucrurile perfecte.

Filmul meu preferat – Bleu (regia Krzysztof Kieslowski). Prin natura meseriei am vazut sute de filme, poate chiar mii de filme, dar niciunul nu mi-a ajuns atit de direct la inima ca Bleu. E o poveste despre cum nu te poti recupera dupa o pierdere mare de unul singur, oricit de puternic si de bun ai fi; supravietuirea e alaturi de ceilalti.

Imi plac cartile, uneori mai mult decit oamenii si asta nu e chiar foarte bine. Scriitorul pe care-l iubesc cel mai mult e Raymond Carver (pentru minimalismul lui si pentru cum poate crea suspence-ul si dintr-o plimbare a unei pasari printr-o curte)

Imi place zborul, relativa libertate din aer: am sarit cu coarda elastica, am facut un salt cu parasuta, m-am plimbat cu balonul cu aer si cu parapanta. Perseverez.

Imi plac ceasurile vechi carora li se vede mecanismul prin geamul din spate. Am o mini colectie, unul chiar de la 1880, si le port ca pandantiv.

Parfumul meu este 1969 – Historire des Parfums – un amestec de cafea, mosc, ciocolata si piersica. Asta pentru ca imi place aroma cafelei, e foarte senzuala. Am insa zile de vara sau primavara cind inlocuiesc parfumul cu citiva stropi de lime plasati strategic pe miini si git.

Imi place Londra. E orasul care are o energie culturala incredibila, si in sali, si pe strada. Merg cit pot de des la teatru sau la spectacole de dans la Londra.

My guilty pleasure: dulciurile – de la ciocolata la macarons sau prajituri insiropate. Rezist cu greu tentatiiilor zilnice.

Cel mai drag obiect: o schita de Constantin Piliuta; se numeste Caviar de ziua mea si e atit de veche incit hirtia galbena abia mai pastreaza urmele stiloului cu care a fost facut desenul.

Imi plac caii. Fac echitatie de cite ori am timp. De la animale invatam cit de mult ne-a pervertit abilitatea noastra de a gindi prin cuvinte si cum am invatat sa ne ascundem dupa ele.

Florile. Am o gradina aromatica pe care o ingrijesc cu religiozitate si cultiv lavanda. Da, in casa:) Florile te invata si despre iubirile din viata: cind nu le mai ingrijesti, nu le mai acorzi atentie, mor. Oricit de mult ai investit pina atunci in ele.

 

***

spune-mi 10 din lucrurile tale preferate si, pentru o singura persoana, am sa rog un ilustrator sa faca un colaj din ele:)

Cehovoamenii educati…

oamenii educati…

“In order to feel comfortable among educated people, to be at home and happy with them, one must be cultured to a certain extent.”

Am primit un newsletter cu noutatile culturale si in el era acest fragment din scrisorile lui Cehov catre familie. Imi amintesc ca am citit cartea , in engleza, pe net, cind citeam biografia scriitorului meu preferat, din toate timpurile, Raymond Carver (lui Carver ii placea mult mult Cehov si era fascinat de cursul de tehnica de scris pe care-l urmase rusul). la vremea respectiva am pus primele trei reguli de mai jos pe blog, dar si alte citate din scrisorile lui Cehov (la link gasiti si unde poate fi citita cartea integral.)

 

intr-o zi in care oamenii se balacaresc la televizior cu interese meschine, e bine sa citim cele de mai jos

Cultured people must, in my opinion, satisfy the following conditions:

  • They respect human personality, and therefore they are always kind, gentle, polite, and ready to give in to others. They do not make a row because of a hammer or a lost piece of india-rubber; if they live with anyone they do not regard it as a favour and, going away, they do not say “nobody can live with you.” They forgive noise and cold and dried-up meat and witticisms and the presence of strangers in their homes.
  • They have sympathy not for beggars and cats alone. Their heart aches for what the eye does not see…. They sit up at night in order to help P…., to pay for brothers at the University, and to buy clothes for their mother.
  • They respect the property of others, and therefor pay their debts.
  • They are sincere, and dread lying like fire. They don’t lie even in small things. A lie is insulting to the listener and puts him in a lower position in the eyes of the speaker. They do not pose, they behave in the street as they do at home, they do not show off before their humbler comrades. They are not given to babbling and forcing their uninvited confidences on others. Out of respect for other people’s ears they more often keep silent than talk.
  • They do not disparage themselves to rouse compassion. They do not play on the strings of other people’s hearts so that they may sigh and make much of them. They do not say “I am misunderstood,” or “I have become second-rate,” because all this is striving after cheap effect, is vulgar, stale, false….
  • They have no shallow vanity. They do not care for such false diamonds as knowing celebrities, shaking hands with the drunken P., [Translator’s Note: Probably Palmin, a minor poet.] listening to the raptures of a stray spectator in a picture show, being renowned in the taverns…. If they do a pennyworth they do not strut about as though they had done a hundred roubles’ worth, and do not brag of having the entry where others are not admitted…. The truly talented always keep in obscurity among the crowd, as far as possible from advertisement…. Even Krylov has said that an empty barrel echoes more loudly than a full one.
  • If they have a talent they respect it. They sacrifice to it rest, women, wine, vanity…. They are proud of their talent…. Besides, they are fastidious.
  • They develop the aesthetic feeling in themselves. They cannot go to sleep in their clothes, see cracks full of bugs on the walls, breathe bad air, walk on a floor that has been spat upon, cook their meals over an oil stove. They seek as far as possible to restrain and ennoble the sexual instinct…. What they want in a woman is not a bed-fellow … They do not ask for the cleverness which shows itself in continual lying. They want especially, if they are artists, freshness, elegance, humanity, the capacity for motherhood…. They do not swill vodka at all hours of the day and night, do not sniff at cupboards, for they are not pigs and know they are not. They drink only when they are free, on occasion…. For they wantmens sana in corpore sano [a healthy mind in a healthy body].
  • 1283
    carticartile pe care le iubesc

    cartile pe care le iubesc

    am scris pentru adevarul de week end care a aparut ieri un text despre cartile pe care le iubesc…

    În literatură îmi place prezentul; nu ca acţiune a personajelor, ci preocuparea autorilor pentru structuri noi şi dinamici potrivite cu vremurile. De asta îl iubesc pe Safran Foer – ştie că singura şansă a cărţii e să devină un obiect interactiv şi exersează profund în această direcţie („Three of codes” sau „Extrem de tare şi incredibil de aproape”) , cum îl iubesc pe Jeffrey Eugenides pentru preocuparea lui în a-şi rafina dinamica frazelor (de fiecare dată când trebuie să scriu ceva important şi de amplitudine, mă întorc la un anume fragment din „Middlesex”, ca să-mi iau avânt).

    O iubesc pe Zadie Smith (36 de ani), nu doar pentru că mă regăsesc în ce scrie, ci pentru că îmi place grija ei de a proteja şi ajuta generaţia nouă de scriitori. Cum o iubesc pe Margaret Atwood (72 de ani) pentru capacitatea de a rămâne actuală, atât în fondul ideilor, cât şi în forma cărţii (cea mai recentă carte a sa e tipărită, la cererea autoarei, pe hârtie reciclabilă).

    Îl iubesc pe Filip Florian pentru rigoarea şi bunul-simţ din scrierile sale (şi din viaţa lui), îl iubesc pe Matei Călinescu pentru că nu s-a temut să-şi pună sufletul pe tavă, cum îl iubesc pe Radu Cosaşu pentru tot ceea ce este şi scrie. Dar cel mai mult şi mai mult îi iubesc, iubire din aceea profundă, pe care nu mai ai timp să o analizezi, ci o trăieşti cu voluptate, pe Raymond Carver şi Joan Didion. Carver, acest Cehov al anilor ’80, reuşeşte – într-un mod care pare magic, dar e sigur foarte muncit – să creeze suspans din nimic, iar simplitatea descrierilor sale duc orice poveste în esenţă şi capătă o valoare universală.

    Didion e, pentru mine, supremul tandreţei şi al eleganţei, chiar şi atunci când mintea poate fi doborâtă de durere. Joan Didion înainte de a fi scriitor e jurnalist, iar rigoarea ei pentru relatarea emoţiilor fără patetism mă fascinează şi-mi trezeşte invidii constructive

    restul aici

    cind am terminat de scris textul mi-am dat seama ca, de fapt, eu nu iubesc cartile, ci oamenii care le scriu.:)

    1719
    cheever povestiriJohn Cheever – povestiri

    John Cheever – povestiri

    tocmai ce am terminat de citit povestirile lui John Cheever, o colectie de proza scurta aparuta la Polirom.

    stiu ca voi supara literatii cu ceea ce urmeaza sa scriu, pentru ca Cheever e o legenda („cehov-ul suburbiilor” – l-au branduit unii), dar pentru mine ceea ce am citit n-a fost bun.

    cu o singura exceptie – povestirea care se numeste cintecul de dragoste (povestea dintre frumoasa si inocenta joan harris si domnul jack lorey, cu vietile lor care se intrepatrund aparent din intimplare, la un interval aleatoriu de ani; ea un amestec de Holly Golightly cu Vaduva neagra, care se dovedeste a fi mult mai mult de atit)

    in rest, mi-am dat seama, inca o data, ca dupa ce ai citit proza scurta scrisa de Raymond Carver, oricare alte povestiri pe care le citesti par firave incercari de a duce la bun sfirsit o actiune (cu sau fara suspence).

    978
    pacinoTopurile mele 2010 – carte

    Topurile mele 2010 – carte

    La capitolul lecturi am stat mult mai bine decit la teatru anul acesta. Am citit multe carti noi si bune gratie ebook readerului, iar mai catre sfirsitul anului, gratie Galaxy Tab-ului (pot sa le citesc oricind oriunde)

    Ce mi-a placut cel mai mult:

    Al Pacino, o biografie prin interviurile lui Lawrence Grobel. A fost o dubla revelatie cartea aceasta (Multumesc frumos doamnei Rodica Mandache care m-a pus sa o citesc, pe genul ” nu, nu, o citesti acum”)

    Mai intii am citit-o pentru poveste si-am recunoscut in temerile, gesturile, intrebarile si faptele lui Pacino ginduri-temeri-intrebari ale unor oameni pe care i-am intervievat si pe care-i iubesc. Actori sau regizori. Artisti.

    Mai apoi am citit-o pentru tehnica interviului (e genial Grobel).

    Intre timp mi-am cumparat un ebook cu cursul de tehnica interviului al lui Grobel.

    Iubiri 13 – o carticica cu 13 povesti de dragoste scrisa de 13 autori romani, coordonata de Marius Chivu. Fina. Usor de citit, dar greu de iesit din ea. Cred ca asta e viitorul pentru lectura tinerilor, acest format de culegeri de proze scurte. Acum ma gindesc ca din credinta asta a aparut, instinctual, cartea cu Povesti de Craciun.

    Emotionantul proiect multimedia facut de un fotograf american despre tatal lui: Phillip Toledano – Days with My Father

    Ce nu mi-a placut:

    Cum au primit-o intelectualii romani pe Herta Muller. Orgoliul lor de a arata ca sunt egali cu ea, ba chiar mai sus, pt ca ea n-a ramas aici sa sufere ori “sa manince salam cu soia”.

    Nu era vorba despre asta in revenirea Hertei Muller cu o lectura publica la Ateneu. Ar fi trebuit sa o celebram si sa ne bucuram de succesul ei, dar nu – noi ne-am aratat muschii. Fie ei si muschi intelectuali. De fapt, ne-am evidentiat invidiile si frustrarile.

    Jonathan Franzen – Freedom – ii iubesc primul roman, Corectii. Eseul despre moartea tatalui lui m-a facut sa pling cu suspine, dar Freedom – noua carte pentru care a scris 7 ani – nu m-a prins. Si-am regretat teribil, pentru ca aveam mega asteptari. Mi-a placut insa foarte mult cover story-ul din Time. Inca ma mai urmareste imaginea cu laptopul lui lipit cu banda adeziva in dreptul conexiunii la internet, ca sa evite orice tentativa care l-ar indeparta de la munca. Mi-as dori sa am aceasta vointa si disciplina.

    Ce astept pentru 2011

    Sa-mi reiau disciplina de a citi o carte pe saptamina. Carti nerecomandate de cineva, luate la intimplare de pe net sau din librarii. Carti care sa ma surprinda.

    Sa traduca cineva biografia lui Raymond Carver si pentru romani, promit sa o promovez intensiv si agresiv. E o carte din care au de invatat toti cei pasionati de tehnicile de scris.

    Sa citesc biografia lui Robert Altman iesita acum 2 saptamini pe piata, dar si The New Yorker Stories, o colectie de 48 de povesti scrise de Ann Beattie in 30 de ani de jurnalism.

    1537

    Carver’s

    Imi place Raymond Carver si, daca sunteti cititori fideli ai acestui blog, ati aflat asta deja.

    cind cineva vrea sa se apuce de scris, primul lucru pe care-l spun e: “ai citit Carver?”

    are legatura cu constructia scrierilor lui, cum poate sa creeze tensiune din nimic si cum poate sa ramina minimalist in povesti cu subiecte mari.

    am de citeva zile bune fotografia asta, dar nu stiu de ce n-am postat-o aici.

    e facuta de un prieten care lucreaza la un roman; prieten pe care l-am intrebat, cind mi-a zis ce vrea sa scrie: “l-ai citit pe Carver?”
    ocazie cu care l-a si descoperit.

    595

    de la Carver hop – tzop la Cehov…

    … sau cum nici dracu nu o sa citeasca acest post care pare elitisto-culturalo-inchipuit.

    dar nu e:)

    *
    in biografia lui Raymond Carver ( A writer’s life) am gasit urmatorul motto:

    It is not necessary to portray many characters. The center of gravity should be in two persons: him and her.

    Anton Cehov catre Alexander Cehov, 10 mai 1886

    am gugalit cehov letters si am ajuns la ceva tres tres simpa: corespondenta cu fratii, unchiul si alti prieteni.
    *

    iata 2 fragmente dintr-o scrisoare catre fratele lui, Nicolai:

    MOSCOW, 1886.

    … You have often complained to me that people “don’t understand you”! Goethe and Newton did not complain of that…. Only Christ complained of it, but He was speaking of His doctrine and not of Himself…. People understand you perfectly well. And if you do not understand yourself, it is not their fault.

    *

    Cultured people must, in my opinion, satisfy the following conditions:

    1. They respect human personality, and therefore they are always kind, gentle, polite, and ready to give in to others. They do not make a row because of a hammer or a lost piece of india-rubber; if they live with anyone they do not regard it as a favour and, going away, they do not say “nobody can live with you.” They forgive noise and cold and dried-up meat and witticisms and the presence of strangers in their homes.

    2. They have sympathy not for beggars and cats alone. Their heart aches for what the eye does not see…. They sit up at night in order to help P…., to pay for brothers at the University, and to buy clothes for their mother.

    3. They respect the property of others, and therefor pay their debts.

    sunt 8 puncte pe ordinea explicativa, iar scrisoarea se incheie cu “You must drop your vanity, you are not a child … you will soon be thirty. It is time!”

    Letters of Anton Chekhov to his family and friends poate fi citita integral aici

    later edit: (dupa ce am parcurs toate scrisorile) fragmentul meu preferat

    Her eldest daughter, a woman doctor—the pride of the whole family and “a saint” as the peasants call her—really is remarkable. She has a tumour on the brain, and in consequence of it she is totally blind, has epileptic fits and constant headaches. She knows what awaits her, and stoically with amazing coolness speaks of her approaching death. In the course of my medical practice I have grown used to seeing people who were soon going to die, and I have always felt strange when people whose death was at hand talked, smiled, or wept in my presence; but here, when I see on the verandah this blind woman who laughs, jokes, or hears my stories read to her, what begins to seem strange to me is not that she is dying, but that we do not feel our own death, and write stories as though we were never going to die.

    2047

    my best book 2009: Raymond Carver – A writer’s life

    Citesc cea mai frumoasa carte pe anul asta: Raymond Carver A writer’s life” by Carol Sklenicka

    Biografia domnului cu minunatele povestiri scurte minimaliste publicate si la noi la Polirom: Taci te rog, Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire, Catedrala.

    Sunt fascinata de efortul doamnei Sklenicka care a cercetat 10 ani viata lui Carver, cu sute de interviuri si documente.

    Iar cartea ma face sa-l iubesc si mai tare pe Carver; omul asta genial a ajuns la acuratetea propozitiilor sale minimaliste cu un efort uluitor, cu o perseverenta draceasca, luptindu-se nu doar cu senzatiile pe care trebuia sa le aseze intre cuvinte, ci si cu demonii sai interiori.

    De multa vreme n-am mai dormit cu o carte la cap (la propriu, la cap; mi-a facut si cucuie pentru ca e f mare, cartonata si f grea si ma mai lovesc noaptea in somn de ea:) ), tot asa cum de mult n-am mai mingiat cu atit de mult drag coperta unei carti.

    Iata citeva fragmente
    *

    1954, carver avea 15 ani

    At first, Ray associated the problem of writing with the literal act of placing the words on paper. His family didn’t own a typewriter.
    His three semesters of typing classes may have profited him more than the rest of his high school curriculum.
    “I want to be right in there with all the rest of the guys. But I also whanted to write” ray told an interviewer years later.(…) Ray enrolled in a correspondence course offered by the Palmer Institute of Authorship in Hollywood.
    (…) The first lesson, “Essential Elements of a Short Story and How to Develop Them” arrived in a manila envelope addressed to ray. (…)

    Why people read
    … In a well writer story the reader is planted into the shoes of the main character, shares his trials and tribulations, read his thoughts, feel the thrill of his exciting experiences, worries over his difficulties, and rejoices with him in his success. The reader for the moment is taken out of himself and in the person of the story character, lives a life of adventures, romance, achievement he would like to live if only he had the chance – the wit – and the courage. Many of timid John Doe loses himself in a story of daring deeds such as he would never have the nerve to perform in real life.

    *
    1963 Carver avea 24 ani, nevasta – Maryann – si 2 copii (4 si 5 ani)

    Just after March 4, 1963, the date William Carlos Williams died, Ray called Day at two in the morning and said “Bad news. Meet me”. (…) What was troubling Ray that night was that both Hemingway and Williams were now dead. Ray confessed to Day that he was not ready to take the place of either one. Perhaps he was kidding, but Day thought not.

    catre Writers Workshop in Iowa City, in vara lui 63

    They had thirty one dollars, an old car, and two kids. Before they were out of town, the battery went dead. So they bought a new battery and started off to Iowa with one dollar. At mealtimes, they stopped somewhere, and Maryann went in and told them she was an expert waitress and would work two hours if they would feed the family. They traveled all the way to Iowa that way.

    *
    Raymond Carver A writer’s life nu a fost inca tradusa la noi, a aparut de doar citeva saptamini in America, dar voi face lobby ca sa fie publicata si in romania

    313
    Aboneaza-te la newsletter

    Adresa de email:


    Aboneaza-te!