Scrisori (de la Ruxa) e un proiect realizat cu Ruxandra Predescu; ea imi povesteste lucruri despre locurile in care merg in scrisori pe care le postez pe blog, eu fac acelasi lucru cu vizitele mele “de lucru” si veti gasi scrisorile pe blogul ei.
*
prima scrisoare a Ruxandrei o puteti citi aici*
Draga Cristina,
cum ştii, sunt la Sâmbăta de Sus, la poalele Făgăraşilor, în ultima excursie Redescoperă România… din acest an. Findcă munţii au culori nebune şi ştiu că ţi-ar fi plăcut gaşca şi emoţiile de aici – de altfel, pe mulţi dintre cei prezenţi îi şi cunoşti – îţi trimit câteva rânduri-gânduri.
Am venit cu maşina lui Mihai (îl ştii de la teatru), un Peugeot care are acoperişul de sticlă, e o experienţă bestială să mergi cu maşina, să fie cald şi bine şi totuşi să vezi cerul şi fruntezele colorate deasupra ta. Foarte fain, ţi-ar fi plăcut tare, şi la fel şi vizita la herghelia de lipiţani de la Sâmbăta de Jos, cea mai mare din ţară, unde am avut o ghidă
care ne-a explicat de toate despre rasa asta. Ghida, Georgeta, are doar 20 de ani şi vorbea cu atâta pasiune şi lux de amanunte despre cai şi despre herghelie, şi îi ştia, pe mulţi dintre ei, pe nume, încât m-a impresionat.
Vineri, mergând să ne reunim cu toată „haita” din Redescoperă, ne-am oprit şi la Castelul Cantacuzino din Buşteni. E minunat, pe-o culme de deal, faţă în faţă cu Bucegii. Nu ştiu dacă mi-ar fi plăcut să locuiesc într-un castel aşa de mare dar sunt sigură că mi-ar fi plăcut teribil să am aşa o privelişte şi o grădină generoasă, cu fântâni şi trepte şi poteci
pietruite! Poza asta e pentru tine:
În rest, nu e vreme de disecat emoţii, totul se petrece de-a valma în weekendul ăsta, ca o avalanşă de gânduri şi de trăiri, totul e foarte intens, zeci de oameni pe care-i simţi pe aceeaşi lungime de undă cu tine, experienţe comune împărtăşite şi un mare sentiment
de „împreună”. O să fiu în sevraj câteva zile 🙂
E mare lucru ce a reuşit campania asta: să repună atâtea locuri minunate pe harta ţării, povestite din mai multe unghiuri, cu mii de fotografii, să te facă să ai chef să mergi şi
tu acolo, să vezi şi tu castelul, locurile şi să ai propriile amintiri. Şi, dincolo de asta, să ia aproape 100 de oameni diferiţi, cu preocupări diferite, şi să-i armonizeze atât de bine încât, la final, să iasă o mare familie, oameni care, indiferent cum şi unde îi duce drumul,
vor fi mereu uniţi prin acestă experienţă.
Iar asta, în vremurile noastre, nu e deloc puţin lucru!
Cu gândul ăsta optimist, mă opresc acum din scris şi sper că şi la Bucureşti e aceeasi toamnă caldă şi plăcută de care aem noi parte la finele acestei săptămâni!
Cu drag,
Ruxandra
