Am fost in seara asta la lectura Scrisori catre Genica realizata de Carole Bouquet la Teatrul Odeon.
Era pe scena intr-o rochie neagra de sifon, chanel, la baza gitului si cu un V delicat in spate.
Unicul spot de lumina ii lumina chipul si degetele, pentru ca astea erau singurele pete de culoare in negrul din rochie si cu fundalul negru din spatele ei.
Am vrut sa o fotografiez cu telefonul, n-aveam zoom bun si se vedea pe ecran ca o flacara.
Cind ma uitam la ea aveam un dublu sentiment de voyeur: participam la iubirea dintre Artaud si Genica prin scrisorile pline de patima, nelinisti si neincrederi, dar la fiecare noua scrisoare citita ma gindeam “De ce ai ales-o pe asta si nu alta? De ce ai rezonat cu asta si nu cu alta scrisoare?”
Saptamina asta am citit toate scrisorile lui Artaud catre Genica, le aveam proaspat in minte, stiam ca mai sunt unele in care vorbeste despre familia lui, despre neputintele lui financiare, despre orgoliile din grupul suprarealistilor.
Bouquet a ales pentru aceasta lectura doar scrisori in care e o tensiune grea intre rinduri, in care e vorba despre neputinta unui barbat de a iubi o femeie care-l iubeste neconditionat, despre nebunia unui barbat care nu se intelege pe el deci n-are cum sa o inteleaga pe femeia care-l iubeste.
Si m-am gindit tot timpul uitindu-ma la Bouquet care era incredibil de rafinata si de frumoasa: “ce ceva din viata ta te face sa rezonezi atit de mult cu ACESTE scrisori?”
Si simbata seara Bouquet citeste Scrisori catre Genica la Odeon. Puteti sa cumparati bilete de la teatru. Nu ratati intilnirea cu ea. E o intilnire despre rafinamentul simplitatii.
