Tag : sergiu celibidache

romanii din orchestra filarmonicii din berlinromanii de la Filarmonica din Berlin #EnescuFestival

romanii de la Filarmonica din Berlin #EnescuFestival

Joi, 3 septembrie 2015, Festivalul Enescu a inregistrat o premiera istorica: Orchestra Filarmonicii din Berlin a cintat pentru prima data la Bucuresti, dupa negocieri care au durat mai bine de 15 ani.
Orchestra Filarmonicii din Berlin bate multe recorduri – e cea mai scumpa orchestra din lume (fee-ul ei este de 300.000 euro), la Bucuresti a adus cea mai mare ”greutate” de instrumente – dar dincolo de cifrele acestea, e orchestra care are cea mai mare densitate de mari muzicieni pe centimetru patrat.
Cum spunea la conferinta de presa din cadrul festivalului Laurentiu Dinca (unul dintre violonistii din aceasta orchestra) ”Specific la aceasta Filarmonia este faptul ca, pe 5 -10 metri, sunt cei mai buni muzicieni intr-un singur loc. Nicaieri nu o sa vezi atât de multi muzicieni intr-un loc.”

laurentiu dincaLaurentiu Dinca este singurul roman care se afla acum in cea mai faimoasa orchestra din lume. S-a nascut in 1953, a studiat la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucuresti si, la inceputul anilor 80, a plecat cu o bursa in Republica Federala Germania (pe atunci), a participat la multe concursuri internationale luind premii prestigioase si, din 1995, este violonist in Orchestra Filarmonica din Berlin.
”E o mare bucurie sa ma intorc dupa atitia ani si sa cint impreuna cu Orchestra Filarmonica din Berlin pentru publicul din Romania”, a spus in conferinta de presa Laurentiu Dinca si, sunt sigura, intre aceste cuvinte pe care le mai rostesc multi dintre muzicienii care vin la Festivalul Enescu (si cred din inima in ele) se afla multe povesti nespuse. Cum sunt sigura ca in sala au fost citiva spectatori speciali care au venit sa-si vada prietenul (sau ruda) cintind dupa multa vreme la Bucuresti.

Dar domnul Dinca nu e singurul roman care a participat la succesul Orchestrei Filarmonicii din Berlin. Imprejurari tragice (moartea dirijorului Leo Borchard, ucis de niste santinele in timpul unei plimbari) au facut ca romanul Sergiu Celibidache sa ajunga sa dirijeze pentru un concert cea mai prestigioasa orchestra din lume in luna septembrie a anului 1945.
Reprezentatia a primit atit de multe elogii incit a fost numit foarte curind dirijor titular, iar in primul sezon cu domnia sa la conducere, Orchestra Filarmonica din Berlin sustine peste 100 de concerte. Numirea sa ca dirijor titular la Orchestra Filarmonica din Berlin a dus la una dintre cele mai mari si mai dramatice dispute ale epocii. Citeva detalii ale acelei dispute putin mai jos.

*

sergiu celibidache Ziarul berlinez Tagesspiegel din 1947 scria despre Celibidache ”A fost atit de minunat incit timp de o ora si jumatate am uitat ca e fiul unui alt popor, succesul sau depasind pe cel al lui Furtwangler” (n. mea. dirijor al Orchestrei Filarmonice din Berlin in timpul celui de-a doilea razboi mondial. Citatul este din cartea ”Celibidache – scrisori catre Eugen Trancu Iasi” aparuta la editura Vremea)

In cartea ”Celibidache – intilniri cu un om de exceptie” scrisa de Stephane Muller si Patrick Lang (aparuta la editura Spandugino) este mentionat ca ”de indata ce este numit pe noul sau post, Celibidache incearca din rasputeri sa ii recistige lui Furtwangler vechiul post de la pupitrul Orchestrei pe care acesta il ocupase din 1921 pina la sfirsitul razboiului”.

Wilhelm Furtwangler pierduse postul pentru ca fusese etichetat drept ”nazist”. In epoca s-a discutat mult despre inlocuirea celui mai celebru dirijor german cu Sergiu Celibidache (care avea 33 de ani la acel moment si era doctor in matematica si filosofie, dar si absolvent al Academiei ”Hochschule fur Musik”) si, pina la aparitia corespondentei dintre ei, precum si a memoriilor lui Celibidache au fost multe soapte care spuneau ca romanul nu-l sustinuse pe neamt.

In cartea Celibidache si Furtwangler scrisa de Klaus Lang (tradusa si in ro la Humanitas) sunt publicate scrisorile lui Furtwangler catre Celibidache, iar istoria disputei dintre ei a fost lamurita pentru totdeauna.
Cei doi, Celibidache si Furtwangler, au condus impreuna orchestra pina in 1952, iar dirijorul roman – in ciuda unor neintelegeri cu muzicienii veterani – a reusit sa modernizeze repertoriul si a fost foarte iubit de muzicienii tineri ai Orchestrei Filarmonice din Berlin.
Intr-o scrisoare catre prietenul lui Trancu Iasi, in 1961, Celibidache scrie ”…am mari satisfactii. Filarmonica din Berlin ma recheama ca dirijor pe viata, nu ma duc. Filarmonica din New York la fel. Eu insa imi pastrez libertatea si independenta”.

*
constantin silvestri  Cel de-al treilea roman din orchestra Filarmonicii din Berlin a fost dirijorul Constantin Silvestri care a avut colaborari cu aceasta filarmonica in epoca post Celibidache. 
Intre cele doua razboaie mondiale, Silvestri a fost dirijorul Operei Romane si a condus Orchestra Filarmonicii din Bucuresti, iar dupa emigrarea sa in Vest a dirijat orchestre faimoase din lume – la Paris, Londra, Chicago. Inca din vremea succesului sau bucurestean, in 1957 (cind inca nu emigrase) a dirijat, la Albert Hall, orchestra Filarmonicii din Londra

*

radu lupu Pe lista muzicienilor romani care au colaborat cu celebra Filarmonica din Berlin se mai afla si pianistul Radu Lupu care a concertat alaturi de muzicienii Berlinezi de-a lungul anilor, incepind cu 1979.

Radu Lupu, care a fost prezent la festivalul Enescu in 2013 intr-un spectaculos si emotionant „duel” cu Daniel Barenboim, este unul dintre cei mai apreciati pianisti contemporani, concertind alaturi de cele mai importante orchestre ale lumii.

*
Concertul de la Sala Palatului de pe 3 septembrie al Orchestrei Filarmonicii din Berlin, aflata sub conducerea dirijorului Sir Simon Rattle, a fost ca un concert rock; sala a fost neincapatoare pentru numarul mare de doritori de a-i vedea live pe marii muzicieni asa ca s-a stat si pe jos, pe culoarele dintre scaune, sau pe scarile care duceau la balcon.
In avans, la conferinta de presa, muzicienii ii multumisera domnului Mihai Constantinescu – directorul Artexim, cel care organizeaza festivalul din 1991 – pentru ca a reusit sa faca spectacolul lor cit mai vizibil prin transmisiunea tv dar si pe internet, stiind ca programul lor nu le va permite sa revina foarte curind la Bucuresti si dorind sa bucure citi mai multi iubitori de muzica clasica.

Si, de fapt, in cuvintele de multumire ale romanului care cinta acum in orchestra Filarmonicii de la Berlin, Laurentiu Dinca, care l-a mentionat special pe Mihai Constantinescu se mai ascunde existenta unui roman in preajma orchestrei.

Imaginati-va perseverenta unui om intinsa pe mai bine de 15 ani, zecile de mailuri, confruntari de programe, permutari de bugete, din nou insistenta pentru a-i convinge sa cinte la Bucuresti, de altfel unul dintre putinele orase in care nu au concertat.

Laurentiu Dinca a spus in conferinta de presa ca, inclusiv prin domnia sa, s-a facut lobby insistent ca orchestra Filarmonicii din Berlin sa concerteze la Festivalul Enescu. Si in lumea elegant discreta a muzicii clasice asta inseamna ca un roman inimos si perseverent s-a folosit de toate armele – materiale si emotionale – ca sa faca o bucurie altor romani.

 mihai constatinescu artexim Asa ca domnul Mihai Constantinescu e unul dintre romanii care au stat cel mai mult timp in preajma Orchestrei Filarmonice de la Berlin.

P.S. Pe 4 septembrie, a doua zi dupa primul concert al lor la Bucuresti, multumind publicului pentru generozitatea cu care au fost primiti, reprezentatii orchestrei Filarmonicii din Berlin au anuntat ca vor reveni la editia  Festivalului Enescu din 2019. Pe 5 septembrie, o zi mai tirziu, Laurentiu Dinca a celebrat 31 de ani de la primul sau concert alaturi de Orchestra Filarmonica din Berlin.

filarmonica berlin fest enescu simon rattle filarmonica berlin vlad eftenie

 

Anul acesta o parte din magia Festivalului Enescu este  oferita si cu sprijinul Raiffeisen Bank care s-a alaturat ca partener principal al unuia dintre cele mai mari evenimente culturale din lume, raminind astfel constant cu sustinerea marilor evenimente culturale din Romania.

Pe linga citeva spectacole mari care au putut veni la Bucuresti cu sprijinul financiar Raiffeisen Bank, fiecare dintre concerte are o aroma aparte pentru instrumentisti: florile minunate pe care le primesc la sfirsitul concertului ca semn de apreciere pentru talentul domnilor lor, aceste flori sunt oferite – pentru toate concertele din festival – de Raiffeisen Banck.

 

2127
ioana celibidachea murit ioana celibidache

a murit ioana celibidache

stiu ca toti sunteti cu ochii pe meetinguri si revolutii, dar…

ieri a murit Ioana Celibidache, o minunatie de femeie care a fost sotia lui Sergiu Celibidache. avea 87 de ani, locuia la Paris, a murit in urma unui atac cerebral.

am mai scris de citeva ori despre aceasta doamna minunata (a aparut si o carte despre dinsa, Ioana Celibidache – o matusa de poveste – de Monica Pillat) pentru a fost o personalitate impresionanta.

era pictorita, foarte talentata, dar nu voia sa-si semneze lucrarile cu numele Ioana Celibidache pentru a nu o judeca lumea prin prisma renumelui sotului sau. “Sunt sigura ca ar fi comentat : ia sa vedem ce face nevasta unui geniu.”, e justificarea sa publica. toate tablourile sale sunt semnate, Ioana.

“Bine faci, te-ai gandit perfect. E vorba de drumul tau in viata. Daca reusesti, ai sa fii foarte fericita, daca nu, ai sa stii ca poate nu valorezi atit”, i-a spus Celibidache despre hotarirea ei.

o fotografie din 1968, din cartea doamnei Pillat

a avut o libertate a spiritului rara in vremurile in care domnia sa a fost tinara si cred ca asta l-a si atras pe Sergiu Celibidache … si-o independenta a gindirii: l-a apreciat nespus pe Celibidache – ii spunea maestru -, dar a ramas intotdeauna fidela valorilor sale, nesfiindu-se sa-i spuna ferm sotului cind ceva nu-i placea.

o fotografie din 2010 din aceeasi carte

***

luati-va 5 min timp sa ascultati acest interviu cu dinsa, veti vedea ca a fost o femeie minunata. (mi-ar fi placut f f f mult sa o intilnesc)

19952
ioanacelibidacheO intimplare cu o carte magica

O intimplare cu o carte magica

Vineri seara, pe la 7, abia sosita de la Timisoara m-am dus la Carturesti sa-mi cumpar o carte pe care imi doream tare sa o am.
Se lansase cu o zi in urma, stiam protagonista despre care vorbea cartea din alte scrieri si ceva inregistrari si eram extrem de nerabdatoare sa o simt si prin cartea asta.

Am cumparat cartea si, pentru ca n-am mai avut rabdare pina cind as fi ajuns acasa (urma sa iau cina cu Ana), am inceput sa citesc pe strada.

Am luat-o pe stradute catre vreun parc sa stau acolo pina sosea Ana de la munca, dar mergeam citind.
Era foarte emotionant ce citeam in deschiderea cartii.

La stop, la Rosetti, un domn se uita lung la mine cum citesc mergind. Cind am ajuns linga el, ii simteam privirea cum e fixata pe mine.
– Ce cititi?, a intrebat respectos.
– O carte despre o doamna minunata.
– Si e asa de emotionanta cartea? a continuat zimbind vazindu-mi ochii impaienjeniti de lacrimi (nu plingeam, eram doar emotionata de ce citeam)
– Da, citesc acum un fragment despre o intilnire dupa 3 ani de cautari si stiu genul asta de emotie, mi s-a intimplat si mie. Stiu bucuria asta.
– Cum se numeste cartea?
– Ioana Celibidache, o matusa de poveste, i-am zis aratindu-i coperta.
– Bine, ma duc sa o cumpar si eu.
Semaforul s-a facut verde, am traversat, domnul a luat-o spre dreapta, eu inainte.

N-am nici cea mai mica amintire despre cum arata la chip. Stiu doar ca era mai inalt mult decit mine (nici nu-i greu sa fie cineva mai inalt decit mine).

Am continuat sa citesc, mergind usor pe strada. La citeva minute dupa ce m-am asezat pe o banca in parcul de la gradina Icoanei am ajuns la ceva care m-a facut sa zimbesc si sa ma uit imprejur ca sa-mi imaginez personajul din carte:

In bucuresti Gradina Icoanei si Gradina Ioanid erau locurile noastre de zburdalnicii. Iar in parcul nostru de la Cimpulung, sora mea era mereu Regina, iar eu…santinela!

la cina i-am citit Anei fragmente pentru ca nu mai aveam rabdare pina ar fi citit-o si ea (i-am luat si ei un exemplar pentru ca stiam ca o sa o bucure tare), iar pina la miezul noptii, cind am adormit am terminat-o.

Ioana Celibidache, o matusa de poveste – scrisa de Monica Pillat (Ed Humanitas) e o bucurie de carte cu care trebuie sa va intilniti. Ioana Celibidache, sotia celebrului dirijor si matematician Sergiu Celibidache, e o femeie dintr-un aluat cu totul si cu totul special.

1430

experienta intima: Leonard Cohen, Bucuresti, 2009

Arta e ce faci dumneata din senzatiile care te misca. Arta ramane in om.

Sergiu Celibidache

*

Un baietel blond, de 2-3 ani, fuge printre scaune si prinde viteza catre prima zona mai luminata de pe stadion. Un patrat pe pista de atletism, atins de un spot de lumina. Mama alearga si-l prinde cind el incepe sa danseze in spotul de lumina. Pe scena se cinta In my secret life.

Pe iarba, linga scaune, un domn leagana usor un carucior albastru. Un bebelus doarme linistit acolo. Nico, de linga mine, exclama “cred ca e singurul concert la care poti veni linistit si cu copiii”. Ascultam Waiting for the Miracle.

O doamna foarte in virsta, imbracata complet in alb, cu o atitudine care aminteste de Olga Tudorache, merge sprijinindu-se in baston pina in fatza scenei. Acolo se cinta: Halelluiah.

Senzatia clara, palpabila, ca notele muzicale sunt atit de bine asezate la locul lor incit vorbesc si ele ca niste versuri. Din nou gindul la vorbele lui Celibiache despre transcenderea emotiilor si despre faptul ca inregistrarea pierde o dimensiune a sunetului. Tower of Song

Smiley o invita pe Laura Cosoi la dans. Ea, imbracata cu o salopeta neagra cu spatele gol, face doua piruiete in timp ce se pregatesc sa iasa de pe gazon. Pleaca inaintea bis-ului, ca sa evite aglomeratia. Pe scena se cinta Take this Waltz.

Gindul pe care l-am avut si la concertul trecut ca va veni o vreme, probabil curind, cind ni se va spune ca a murit si fiecare isi va aduce aminte ceva legat de senzatiile pe care le-a experimentat direct in stomac, frontal, fara sa se poata apara. Cum mi s-a intimplat mie la concertul trecut cind ma dusesem sa nu-mi placa (“e pentru fetele suferinde, ce sa caut eu aici?!”) pina m-a lovit un cintec, nici macar nu stiu care e, si-am inceput sa pling fara voia mea.
Webb Sisters cinta If it Be Your Will si eu imi zic “daca asa am gindit si anul trecut si n-am auzit vestea trista, poate il vedem si la anul”

Si luna. Plina. Rotunda si din ce in ce mai aproape de scena. Pina la Halleluiah a fost in spatele nostru. A urcat ce-a urcat si de acolo, in timp ce se auzeau rind pe rind I’m Your Man / Take This Waltz / So Long Marianne / First We Take Manhattan / Famous Blue Raincoat / If it Be Your Will / Hey, That’s No Way to Say Goodbye / Closing Time / I Tried to Leave You , ne-a luat-o inainte. Era in fatza noastra.

Luna, in toata rotunjimea ei, fatza in fatza cu Cohen.

super foto de la concert la cristian radu pe blog. el a fost fotograful oficial al concertului

*
Cu toate ca mi-am promis ca n-o sa mai fac, la concertul asta am plins de doua ori. In ambele situatii lacrimile au avut legatura directa cu gesturile de pe scena, nu cu muzica sau versurile. Desi au fost conduse de ele.

2524

leonard cohen & sergiu celibidache

Simt grozav sa eternizez ceea ce creez, dar nu se poate. Este ceva in muzica care atinge omul unde nu poate atinge cel mai profund gand. As dori sa poata sa faca si dansii (publicul) excursia asta pe care o facem noi din cand in cand.

Arta e ce faci dumneata din senzatiile care te misca. Arta ramane in om. Orice om poate sa treaca de la valorile pe care le ating unele senzatii, de orice natura ar fie ele, la transcenderea senzatiilor.

Aceste senzatii nu se pot transmite. Eu pot sa trezesc in dumneata nevoia de a face muzica. Cand te misca ceva, cand corelezi astea, poti sati doresti sa faci muzica, asa cum am facut si eu.

Muzica nu corespunde unei forme de a fi, muzica e o devenire, e ceva naste creste, ajunge la un punct de maxima expansiune si moare, ca o planta, ca un sentiment, ca orisicare alta intalnire omeneasca.

Dumneata vrei sa fixezi ceea ce te-a impresionat candva, lupti sa pastrezi in dumneata posibilitatea de a te impresiona, de a avea la dispozitie elementele cu care intretii stadiul ala de euforie. Asta e arta.”

Sergiu Celibidache acum foarte multi ani.

*
de miine vom citi in ziare exercitii mai mult sau mai putin chinuite/ inteligente/artistice de a fixa in cuvinte intimplarea din seara asta care se cheama “concertul lui cohen”. dar numa’ cei care s-au intilnit cumva, macar o data in viata, cu Celibidache vor fi constienti ca incercarile astea-s zadarnice.

1701
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!