Tag : silva

IMG_2625nu cred ca Vasluianu e frumusel

nu cred ca Vasluianu e frumusel

stiu ca textul asta va supara pe multe dintre fanele lui Vasluianu, dar…

cum spuneam si in titlu, eu nu cred ca Andi Vasluianu e frumusel si ma amuz teribil cind aud oftaturi in jurul meu doar la rostirea numelui lui.

dar sa ma explic.

la Andi Vasluianu nu e vorba despre frumusete, ci despre charisma si despre faptul ca, odata cu virsta, a invatat ca intr-o conversatie cu cineva e mai important sa-l puna pe celalalt in valoare, acordindu-i maxima atentie.

la Vasluianu e o slefuire personala in timp: o vreme a fost pentru ca sa razbata – ca in adolescenta cind a facut box si lupte, profesionist, competitional, ca sa stea mai bine in propriile-i picioare, dar si in propria minte.
tot ca sa razbata a fost si slefuirea prin zecile de roluri jucate, la Ploiesti intr-un teatru in care joci doar pentru bucuria ta si a spectatorilor pentru ca – mai ales in primii ani – nu aveai prea multi critici care sa te bage in seama.

stiu multa lume care comenteaza ca Vasluianu e distribuit in toate filmele si in multe piese, ceea ce nu stiu ei, e ca Vasluianu e genul care se lupta pentru ceea ce-si doreste, si nu se lupta cu vorba, ci cu fapta.

ca atunci cind Cristi Juncu voia sa monteze XXL, iar Andi l-a sunat:
– vreau sa dau si eu casting.
– nu cred ca esti potrivit pentru rol, i-a spus regizorul.
– lasa-ma sa vin sa spun si eu 5 minute textul, te rog.

l-a spus in felul lui, din perspectiva unui barbat care se apropie de 40 de ani, despartindu-se de intentia autorului care vedea in personajul lui un tinar care nu si-a gasit calea inca. textul a capatat noi nuante si Juncu i-a dat rolul.

(citi dintre actorii tineri care comenteaza ca nu primesc job-uri ar fi sunat la un regizor si i-ar fi spus “lasa-ma sa dau si eu auditie, asculta-ma si pe mine, 5 min”? iar in cazul lui Vasluianu vorbim de un actor care are zeci de roluri in bagaje si tot n-a avut orgoliul sa astepte sa fie sunat, actionind el)

*
mie nu-mi place Vasluianu pe care-l vede lumea in poze zimbind regulamentar. imi place insa Vasluianu cel obsedat de a fi in text, pe scena, proaspat, de a trai actiunea acum – ca si cum se intimpla prima data.

am avut norocul sa asist anul asta la o conversatie intre el si Carla Teaha, o tinara studenta la actorie care joaca deja pe scena Teatrului Bulandra. Andi ii povestea cum reciteste textul piesei pe care o joaca de ani de zile, ca si cum ar citi-o prima data: un exercitiu pe care l-a deprins in timp si care-l ajuta sa descopere lucruri noi de fiecare data. Ii raspundea la toate dilemele de inceput de meserie, cu seriozitate, aplicat.

si-mi mai place Andi pedagogul, pasiunea lui de a povesti din secretele unei meserii pe care trebuie sa o simti pe pielea ta ca sa o faci bine, dar care – ca la psiholog – iti face viata mai usoara, daca iti aprinde cineva niste felinare pe drum.

am o teorie despre Andi – cred ca o parte importanta din sharmul lui vine din exercitiul de a-si invinge timiditatea, exercitiu repetat ca loviturile de la box pina cind a intrat in memoria musculara, a devenit instinct.

***
ma rog, sa nu credeti ca m-am trezit de dimineata cu gindul la Vasluianu si hop, m-am apucat sa scriu. am profitat de fapt de un interviu pe care l-am primit, interviu acordat de Andi in proiectul “Momente insufletite de Silva Dark”.

m-am uitat la interviu, am zimbit pentru ca vorbeste despre timiditatea lui, apoi m-am mai uitat o data fara sonor, doar la gesturile lui ( mai mult la ochii lui, ca sa fiu sincera) . si-asa am ajuns la textul acesta:)

later edit: dupa ce am dat “publish” si am postat pe FB, m-am gindit cu bucurie ca Vasluianu e la NY la festivalul Making Waves – New Romanian Cinema. Sper sa uite ce am scris pina se intoarce. :)

1062
irinaIrina Margareta Nistor, altfel

Irina Margareta Nistor, altfel

Silva reincepe interviurile minunate cu oameni speciali pe care le pune pe canalul sau de youtube. un proiect care e facut sa ramina in spatiul virtual, sa lase urme pentru viitor: marturii ale unor oameni frumosi care au facut lucruri de la care ai de invatat oricind.

 

primul interviu din seria noua este cu Irina Margareta Nistor. profit de acest prilej ca sa va povestesc citeva lucruri mai putin cunoscute despre Irina Margareta Nistor.

zice in interviu ca are o pasiune mare pentru avioane, ceea ce nu spune este ca incearca sa-i bucure pe toti cei pe care-i cunoaste invitindu-i la calatorii private cu avionul. mi s-a intimplat si mie, la festivalul Anonimul.

spune putin in interviu despre perioada pentru care o cunoaste o lume intreaga : cea in care traducea filme pe care le vedeam la video.

ce nu a avut timp sa spuna in interviul respectiv este ca le traducea simultan cu desfasurarea actiunii, live adica, pentru ca nu exista sistem de montaj. daca se intrerupea , trebuia sa o ia de la capat.

toata partea aceasta a traducerilor de pe vremea comunistilor va fi intr-un film documentar din care veti fi uimiti sa descoperiti ca nu are o colectie de casete video acasa, ca domnul care o angajase sa traduca filmele nu ii dadea si ei un exemplar din fiecare film tradus, ba din contra, platea fiecare caseta pe care o voia. mai pastreaza doua casete.

 

si ceva foarte simpatic, Irina Margareta Nistor isi noteaza intr-un carnetel toate filmele pe care le vede, are peste 3000 de filme pe care le-a vazut.

dar dincolo de toate astea e Irina Margareta Nistor care vrea sa bucure lumea: are intotdeauna un cadou pentru cineva, o vorba buna, o ciocolata cind ti-e rau, o vorba buna mereu.

 

descoperiti putin putin din Irina Margareta Nistor in cele trei minute ale acestui interviu si uitati-va cu atentie la ea: din ce trec anii, arata mai bine, mai senina, mai luminoasa, mai frumoasa. semn de om implinit si impacat cu sine.

 

acest interviu face parte din campania “Momente insufletite de Silva Dark”.

1845
catalintu mai ai emotii?

tu mai ai emotii?

emotiile si controlul lor sunt o mai veche preocupare de-a mea.

sunt timida, am mai recunoscut asta.

***
martea trecuta m-am dus la MNAC la un eveniment SILVA. nu stiam mare lucru despre ce va fi acolo, totul fusese pastrat secret, asa ca la intrare paseam timid incurcata.

– ce faci mai? bine ai venit, m-a intimpinat Catalin Stefanescu cum am iesit din liftul care ma ghidase catre etajul 2 unde avea loc ceremonia.

Catalin era intr=o zona de fumat, cu o mapa in fata si aproape ca nu-l observasem, era concentrat si se uita undeva in lateral: isi repeta vorbele, pentru ca el urma sa fie gazda ceremoniei.

– Auzi, tu, dupa atitea evenimente, interviuri si aparitii publice, tu mai ai emotii?, am intrebat si-am vazut incurcarea pe care a produs-o intrebarea, in usoara roseata din obraji. “eu am mega emotii de fiecare data si nu stiu cum sa ma descurc”

A inceput sa rida la marturisirea mea.

– Normal ca mai am emotii, n-ai cum sa nu ai. Dar le am aici, acum, cit repet, acolo am alte emotii si sunt concentrat la ce fac.

I-am povestit ca nu stiu cum sa rid la tv (in fata camerei de luat vederi adica, in emisiunea noua de la Digi 24), a ris si-a zis ca o sa vina cu vremea. Mi-a mai dat citeva sfaturi si l-am lasat sa-si repete textele.

Am pastrat din conversatia aceasta minunata, imbujorarea lui la o intrebare atit de directa si de personala: tu mai ai emotii?

O intrebare care are multa incarcatura pentru toti cei care trebuie sa performeze intr-un spatiu public si asteapta validarea din opiniile oamenilor.

***
Mai tirziu in sala l-am vazut pe Catalin intervievind oameni MARI cu performante minunate, oameni care veneau din orase cu traditie din Transilvania, oameni care aveau emotii, desigur, desi in viata lor au facut lucruri marete.

ReLansarea Silva a vorbit si ea despre emotiile care vin din traditie si din bucuriile victoriilor mici sau mari, despre oameni si locuri emotionante si-a inclus si niste blogeri din Transilvania , acolo pe scena linga Catalin Stefanescu vorbind despre experientele lor. ( Tudor Popa din Sibiu, Groparu din Cluj, Ovidiu Eftimie din Brasov si Mihai Negrea din Tg Mures )

N-am apucat sa-i felicit pe cei de la Silva pentru relansarea eleganta si pe tinerii bloggeri care au reprezentat Transilvania. mi-a fost drag de ei cum erau acolo pe scena si mai spun o data felicitari cui a facut selectia lor: domn Chinezu. (cu tot respectul pentru ce inseamna comunitatea bloggerilor, dar daca nu era o selectie smart, putea iesi mh mh)

***

Mi-a placut seara aceea de marti de la MNAC, care pentru mine a fost despre emotii (bine cred ca si pentru domnii care s-au suit pe scena:) ), dar cind am plecat de acolo, vorbind la telefon cu un prieten, explicindu-i fericita ca, uite, chiar si Catalin Stefanescu are emotii, el mi-a reamintit o vorba a dlui Albulescu:

“daca mai ai emotii, esti pasibil de fericire”

P.S. doresc si pe aceasta cale sa-i transmit domnului Sorin Tranca , autorul campaniei Silva cu vocea dlui Radu Beligan in spot, ca m-a stricat la cap: eu nu ma mai pot gindi la Silva fara sa aud vocea aceea, care, da, inseamna traditie, si bun gust, si educatie. si alt fel de emotii, decit alea de mai sus.

fografia este de la Dragos Astafei :)

2238
Silvaorase cu traditie

orase cu traditie

am crescut in Alexandria si, cind eram pustoaica, Bucurestiul era un fel de Mecca; as fi facut orice ca sa vin intr-o excursie pina aici.

prin clasele primare veneam cu scoala la circ si stiu ca trepidam toata saptamina de bucurie, desi nu vedeam mare lucru: o escala pe la vreun muzeu de istorie, unde erau cadourile din strainatate ale lui Tovarasu’ si spectacolul de circ. dar distractia suprema erau cele 10 minute de libertate din fata circului cind ne cumparam nimicuri de la vinzatorii ambulanti. acolo am descoperit magicul cuvint “lipscani”, dintr-o conversatie intre doi vinzatori. era un teritoriu nou care parea mai spectaculos decit orice vazusem pina atunci.

***
cind m-am facut mai mare, am stat o vreme la unchiul meu, undeva pe Fainari. era compozitor, iar sotia lui fosta balerina si-aveau o perspectiva asupra bucurestiului pe care eu nici nu o banuiam. in primul an de facultate am ascultat zeci de povesti despre lipscani si bucurestiul vechi, despre magazinele de pe linga hanul lui manuc.
unchiul meu stia toate magazinele unde se vindeau instrumente muzicale si-avea un vinzator preferat pe linga Hanul lui Manuc.

“vioara facuta la reghin e divina”, zicea el si ridea ca orasul ala a dat doua mari si importante lucruri: o bere blonda f fina si viorile care arata ca niste blonde divine.

***

astazi stau la 5 minute de Lipscani si m-am mutat aici pentru ca imi place sa locuiesc in zone care au povesti care ies prin pereti. dar pentru ca mi se pare ceva firesc, trec adesea incarcata de griji si ginduri si nu mai ridic privirea sa vad ce scrie pe cladiri, desi ele poarta inscriptii despre oameni care ne-au schimbat vietile si care au locuit pe aici.

imi mai aduc aminte de povestile unchiul meu din cind in cind si de fiecare data cind aud povesti despre viori si Reghin, ma gindesc la berea Silva (berea care se face din anii ’70 la Reghin si care era preferata unchiului meu la petrecerile lui cu tot felul de oameni pe care eu ii vedeam doar la televizor).

anul trecut cind Silva ne-a oferit un moment memorabil cu Alexandru Tomescu mi-a fost rusine sa-i spun lui Alex ca, uneori, vioara lui poate fi o blonda divina.

*

mi-am adus aminte de toate acestea pentru ca m-a invitat Silva sa-mi amintesc de lucrurile bine facute si de orasele cu traditie. si mi s-a facut dor sa ma duc la Reghin

asa au aratat etichetele Silva de-alungul timpului.

1454
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!