Am citit in acest week end cartea Singuratatea matematicianului aparuta la liternet.ro.
Cartea e formata din discursul rostit la intrarea, ca membru, in Academia Romana a domnului Solomon Marcus si din reactiile la discurs ale mai multor personalitati.
Singuratatea matematicianului e un omagiu adus matematicii. Dupa ce citesti rindurile domnului Solomon, matematica nu mai e “o stiinta exacta”, e parte din cultura, e bucuria de a-ti intrece limitele mintii. Si daca n-ai avut norocul sa te imprietenesti cu ea in scoala, regreti ca n-au fost acolo profesorii care iti trebuiau.
*
Cu tot respectul pentru ceea ce scrie domnul Solomon in discursul sau, cred ca trebuie sa largim multimea la care se face demonstratia, pastrind matematica drept “submultime”:)
Singuratatile despre care vorbeste domnia sa (una de limbaj, alta sociala) sunt valabile pentru oricare om care face performanta.
De la un nivel incolo si limbajul cercetatorului chimist e inaccesibil novicelui, dar si limbajul actorului sau al regizorului care face din munca sa o performanta.
Singuratatea sociala (cu ambele sale sensuri – distanta pe care o pun altii in fata celui pe care nu-l inteleg, dar si retragerea cu/in sine) e si mai vizibila la performerii de virf.
Primul pas catre orice performanta il faci luptindu-te cu tine, cu mintea si trupul tau, si asta nu poti face daca nu stai cu tine o vreme buna.
Recunosc singuratatea asta in marii actori, in marii sportivi, in muzicienii de geniu sau in scriitorii care ma inhiba cu talentul lor.
O stiu in toti acei pentru care perfomanta e mai intii in mintea lor, cu mintea lor, depasindu-si propriile limite, cu victorii mici care aduc bucurii incredibile.
O stiu in toti acei care, obsedati de perfectiunea muncii lor, stiu ca exista o lume infinita de posibilitati acolo unde ceilalti vad o camera ingusta si intunecata.
E ceea ce eu numesc “singuratatea performerului”
*
Cartea domnului Solomon are atit de multe nuante fine ale trairilor legate de matematica, incit m-am gindit ca domnia sa e si mai singur decit ceilalti. A ajuns in cercetarea si in rafinarea propriei minti pe o culme atit de inalta, incit poate vorbi despre lumea pe care a descoperit-o cu doar 2-3 oameni care sunt, geografic vorbind, la mare distanta de dinsul.
Deocamdată însă, toate aceste comori rămân ascunse, chiar inexistente, în educaţie, în percepţia publică, în cultură, în orizontul celor mai mulţi intelectuali. Nici măcar cei care, prin profesie, au contact cu partea instrumentală a matematicii (fizicieni, ingineri, economişti etc.), de cele mai multe ori, nu ajung la aerul tare al marilor spectacole pe care le oferă matematica.
E unul dintre fragmentele mele preferate din aceasta carte. Vorbeste cumva despre singuratatea domnului Marcus Solomon.
***
Mie matematica mi-a schimbat viata. Mi-a ordonat mintea si m-a invatat sa dezvolt o voluptate a gasirii perfectiunii in spatii inguste, a slefuirii lucrurilor pina la cea mai buna solutie.
Ii datorez asta profesorului meu de matematica din scoala generala, Dl Negreanu care a avut o metoda unica de a-mi preda matematica. Aveam de rezolvat saptaminal o singura problema. Doar ca la sfirsitul saptaminii, solutia problemei mele trebuia sa fie cel putin la fel de simpla si de rafinata ca a domniei sale.
Pastrez in minte un dialog pe care l-am avut cu dinsul cind eram in clasa a VI-a.
– Stii diferenta intre muzicieni si muzicanti?
– Unii au scoala, ceilalti cinta dupa ureche.
– Sa te gindesti mereu ca exista matematicieni si matematicanti.
Peste ani am ajuns la Facultatea de Matematica dar, cum am simtit ca nu pot fi matematician, n-am profesat niciodata.
Pastrez insa exercitiul de a transforma intimplarile in limbaj matematic si am nevoie de mult timp pe care sa-l petrec cu mine, ca sa filtrez, analizez, proiectez evenimentele din jurul meu in limbajul care sa-mi aseze lucrurile in ordine.
Pentru cei din jurul meu e o forma de “anti social”, pentru mine e…aer.
Asa ca, uneori, lumea ma (de)numeste singuratica:)
