Zilele trecute am vazut spectacolul Pulverizare la Teatrul Apollo111, un spectacol despre alienarea la locul de munca intr-o societate de consum supra solicitanta.
Textul ii apartine unei tinere de origine romana care scrie (si ia premii) in Franta – Alexandra Badea, regia ii apartine unui tanar regizor (Andrei Majeri) care cred ca e in aceeasi generatie cu Alexandra, deci a rezonat foarte mult cu subiectul. In plus a castigat concursul de proiecte de la Apolo111, asa ca drept premiu a montat acest spectacol.
Spectacolul e sustinut de patru actori care isi spun povestile prin monoloage, plimbandu-se pe un catwalk ca si cum viata pe care o traiesc (cel mai mult la locul de munca) e un show la care altii se uita si, eventual, fac bani.
Pentru mine, care am depasit de aproape 10 ani ipostaza corporatiei, a locului de munca la care ai obiective si responsabilitatea unor oameni aflati intr-un excel, spectacolul a fost dulce amar si pe alocuri amuzant. Tot timpul m-am uitat la personaje cu relaxarea superioara ca mie nu mi se mai intampla asa ceva.
Pentru vecinele mele de rand, care venisera de la corporatie imbracate in taior , cu fuste creion, care-si luasera un vin de la barul de alaturi si-l sorbeau usor din cand in cand, a fost mai greu de purtat. Le-am auzit la inceput chicotind pentru ca unul dintre personaje sta pentru cateva clipe in chiloti si m-am gandit “c’mon n-ati depasit faza asta la aceasta varsta?!”, le-am simtt inghiontindu-se la un moment in care unul dintre personaje face o prezentare in power point pentru ca pana la sfarsit sa le aud oftand. Nu de plictiseala, sunt sigura, ci pentru ca era despre ele mult in spectacolul de pe scena.
Doua tinere doamne si doi tineri domni joaca personaje din viata si activitatea voastra de muncitori silitori pe o plantatie corporatista. Asta e. Nu e un documentar, dar prezinta foarte realist cum e cu alienarea prin munca in mai multe parti ale lumii.
O sa fie greu sa purtati cu voi povestile de acolo pentru ca greselile personajelor sunt si ale voastre.
Tin de ego, de mai multi bani, de a te duce dupa un trend, de a-ti pasa mai mult de judecata sefului decat de ce simti si ce faci efectiv la locul tau de munca. Si uneori nici nu e o greseala, pentru ca tin de dorinta ta de a-ti depasi conditia. Sau a avea ce sa mananci.
Nu e un spectacol care condamna corporatiile, sa nu ma intelegeti gresit. E un spectacol care vorbeste despre crapaturile din structura solida a unei corporatii, a muncii pentru o “viata mai buna”, asa cum ti-o prezinta altii ca ar trebui sa fie mai buna.
La finalul spectacolului m-am gandit ca adevarul e undeva la mijloc. Iar moderatia in munca si in viata ar trebui sa fie calea.
Asta pentru ca in Romania, corporatiile ne-au invatat in primul rand sa muncim sustinut si realist, sa nu mai raportam rezultate maret de false (desi acum ne intoarcem in raportarile statului la recolte uriase la hetarul de orice) si ne-au mai ajutat sa facem multe lucruri frumoase pe care statul nu le poate face (prin ONG-urile pe care le finanteaza). Dar gandul acesta al meu e si pentru ca lucrez mult in zona de CSR cu multe corporatii.
Oricum, vedeti spectacolul din perspectiva celui care munceste ca sa-si indeplineasca planul… O sa va scuture putin. Sa luati si vin de la intrare ca sa fie mai usor de purtat ce vedeti.
Pulverizare ii are in distributie pe Smaranda Caragea, Ada Galeș, Alex Bogdan, Nicholas Cațianis.
Bilete va puteti cumpara de aici, urmatorul spectacol e sambata, 10 februarie.
